Sunteți pe pagina 1din 1

Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un substantiv articulat hotarat

care, in sens denotativ, semnifica un topor cu doua taisuri. In sens conotativ, trimite la motivul
labirintului. Baltagul este un obiect simbolic, ambivalent: armă a crimei si instrumentul
actului justitiar, reparator.
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regasesc aici: viata pastorala,
natura, miturile, iubirea, arta povestirii, intelepciunea. Tema textului este monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan cautarea si
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Naratiunea se face la persoana a III-a, naratorul moniprezent si omniscient reconstituie in
mod obiectiv, prin tehnica detaliului si a observatiei, lumea satului de munteni si actiunile
Vitoriei. Desi naratorul omniscrient este unic, la parastasul sotului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligenta si calculata ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe baza
propriilor deductii si o povesteste veridic celor prezenti, ceea ce ii determina pe criminali sa-si
recunoasca vina in fata satului si a autoritatilor.

Este un roman tradițional pentru că se constituie ca o expresie a vieţii satului românesc, a


universului rural dar și a specificului personajelor: ţăranul este „ principalul meu erou”
mărturisind Sadoveanu. Valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri de sărbători, nuntă,
înmormântare, botez etc. Lumea lui Sadoveanu este puternic înrădăcinată în credința
creștină specifică poporului român dar și în obiceiurile precreștine precum vizita la baba
Maranda, mulțimea superstițiilor de care ține seama cu atenție.
Baltagul este și roman mitic pentru că zugrăveşte o civilizaţie veche pastorală și valorifică
mituri precum cel al transhumanței (Miorița) sau cel al coborârii în Infern (Isis și Osiris).