Conspect Dinamica Grupurilor

Conspect Dinamica grupurilor
Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucureşti - www.spiruharet.ro
Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Sfetcu Raluca
Subiecte dinamica grupurilor

1. Dinamica grupurilor – prezentare generala
2. Definitii ale grupului
3. Perspective si abordari teoretice utilizate in studiul grupului
4. Parametrii grupului (M. Deutsch)
5. Grupurile primare. Grupurile secundare (sociale). Colectivul. Categoria
6. Formarea grupurilor. Tipuri de grupuri. Principalele taxonomii si categorii ale grupurilor
7. Stadii ale formarii grupurilor – Tuckman (formarea, negocierea, normarea, performanta, incheierea)
8. Teorii explicative pentru formarea grupurilor: teoria nevoii de apartenenta la grup, teoria atingererii unor
sarcini/scopuri complexe (Sherif), teoria atractiei interpersonale (Zajong, Zander, Schachter si Festinger) –
factorii care influenteaza atractia interpersonala
9. Grupurile de munca/echipele. Diferentele dintre grup si echipa
10. Modelele de analiza a lucrului in echipa (modelul IPO, IMOI, Cooke&Rosen)
11. Factori care influenteaza eficienta echipelor (factorii sistemici, factorii organizationali si factorii
interactionali)
12. Cinci caracteristici de baza ale grupului - interactiunea, interdependenta, structura, coeziunea de grup,
scopurile (modelul circumplex al sarcinilor de grup/interactiunea de sarcina - Joseph McGrath)
13. Structura grupului: rolurile in grup. Tipuri de roluri, taxonomii. Rolurile principale in grup dupa chestionarul
lui Belbin
14. Alocarea, transmiterea si asumarea rolurilor (ambiguitatea si conflictul de rol)
15. Structura grupului: sistemul normativ. Tipuri de norme. Teorii privind formarea sistemului normativ in
grupe. Aderarea la norme, mentinerea si schimbarea lor
16. Leadership-ul in grup. Conducerea grupurilor. Abordari teoretice ale leadership-ului
17. Grupurile experientiale (de formare, de intalnire, maraton)
18. Grupurile de formare/training (grupuri T). Obiectivele grupului de formare (K. Lewin)
19. Grupurile de intalnire (Carl Rogers). Obiectivele grupului de intalnire (F. Seamen)
20. Grupurile maraton (G. R. Bach). Efectele maratonului (G. Bach si E. Mintz)
21. Grupurile terapeutice. Dezvoltarea terapiilor de grup
22. Factori terapeutici. Tehnici generale
23. Tipologii ale grupurilor de psihoterapie (activitate, de sprijin, psihoeducationale, psihodinamice). Terapii de
grup in functie de orientarea teoretica
24. Organizarea grupurilor de psihoterapie. Abilitati ale terapeutilor de grup
25. Grupuri sociale: recreative, de prieteni, nominale, de socializare, de autoajutorare
26. Grupurile mari. Tipuri de grupuri mari. Teorii explicative pentru dinamica grupurilor mari
27. Grupul mare ca grup terapeutic
28. Grupurile mari si fenomenele de masa (zvonurile, moda, panica)
Bibliografie:
 Sfetcu Raluca, Dinamica grupurilor, Ed. Fundatiei de Maine, Bucuresti, 2015
1 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

1. Dinamica grupurilor – prezentare generala
Termenul dinamica vine de la un cuvant grecesc care inseamna forta.
Inventarea expresiei i se datoreaza lui Kurt Lewin, a carui Scoala face din dinamica grupului studiul sistematic si
experimental al structurii si proceselor ce se petrec in grup si determina relatiile grupului cu exteriorul.
Dinamica grupului - schimbari adaptative pe care grupul le sufera pe parcursul vietii sale.
Astazi, dinamica grupurilor se constituie in doua mari parti:
 ansamblul fenomenelor psihosociale ce se produc in grupurile mici si legile care le reglementeaza (de ex.:
relatiile ce se stabilesc intre grup si mediul sau, influenta exercitata de grup asupra membrilor sai, influenta
generatoare a unui anumit climat psihologic, viata afectiva a grupului si evolutia sa in diverse circumstante,
factorii coeziunii si disocierii etc.);
 ansamblul metodelor de actiune asupra personalitatii prin grup si a metodelor de actiune a acestor grupuri
asupra grupurilor mai largi (de ex.: studiul proceselor de schimbare: atitudini, sentimente, perceptie de sine
si de altul, prin intermediul grupului, adica a tehnicilor de manipulare a grupurilor, utilizarea metodelor de
grup pentru tratarea diverselor tulburari, studiul schimbarilor sociale prin grupurile mici).
2. Definitii ale grupului
Omul se defineste pe sine ca personalitate in relatiile cu ceilalti semeni, cu societatea in ansamblul ei. El traieste
si actioneaza avand constiinta apartenentei la un grup. De la dinamica personalitatii in plan individual trebuie
sa treaca si la dinamica ei in plan social.
Tendinta de a ne alatura altora in grupuri este, probabil, caracteristica cea mai importanta a oamenilor, iar
procesele care se desfasoara in aceste grupuri lasa o amprenta de nesters asupra membrilor lor si asupra
societatii.
Etimologic, termenul provine din italianul “gruppo”, termen tehnic ce desemna in pictura niste figuri aranjate
simetric, alcatuind subiectul operei. Pentru a fi numite astfel, trebuiau sa produca impresia de totalitate si
integralitate.
Definim grupul ca o notiune fundamentala in sistemul de categorii al psihologiei sociale, desemnand o

pluralitate de persoane interrelationate intr-un anume fel prin legaturi integrative de tip normativ,
comunicativ, afectiv si functional.

Membrii grupului au scopuri comune, desfasoara activitati comune, comunica si stabilesc relatii care au o
anumita evolutie in timp. Prin natura sa, societatea umana are o organizare grupala, fiind formata din grupuri
mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ diverse alte tipuri de grupuri mijlocii si mici (colective de munca,
clase de elevi, grupuri de prieteni, familii, cupluri).
Grupul este un ansamblu de persoane reunite (in mod stabil sau temporar) pe baza unei comunitati de interese,
de concepții etc.; (grupa, colectiv). Grupul este un tot unitar, in care fiecare individ reprezinta doar o parte, dar
cu o pozitie bine structurata, care-i determina drepturile, datoriile si il influenteaza ideologic.
“Un grup este o colectie de persoane intre care se stabilesc relatii reciproce” (Cartwright & Zander).
“Un grup este o unitate social care const dintr-un numr de persoane ce au un statut si relatii de rol clar
definite”(Sherif & Sherif).
Un grup este "un set limitat de relații modelate intre membrii” (Arrow, McGrath, & Berdahl).
3. Perspective si abordari teoretice utilizate in studiul grupului
 Perspective
Exista noua perspective diferite utilizate in studiul grupurilor:
 Perspectiva psihodinamica - examineaza grupurile din punctul de vedere al interactiunii dinamicilor

psihologice sau sociopsihologice profunde care stau la baza comportamentului de suprafata.
 Perspectiva functionala - examineaza grupuri din punctul de vedere al intrarii si / sau proceselor care
functioneaza pentru a influenta eficacitatea grupului.
 Perspectiva temporala - examineaza grupurile din prisma modului in care acestea se dezvolta si se modifica
in timp.
 Perspectiva conflict-putere-statut - examineaza grupurile in termeni de dinamica de putere, statut, resurse

si relatiile sociale, pe de o parte, si structurile de grup asociate cu aceste procese.
 Perspectiva simbolic-interpretativa - se axeaza pe constructia sociala a grupurilor si ofera explicatii bazate

pe intelesul pe care grupurile il au pentru membrii lor.
 Perspectiva identitatii sociale - examineaza grupurile din punctul de vedere al perceptiei membrilor
grupurilor sociale din care fac parte si a identificarii lor cu aceste grupuri, identitatea sociala pe care o
construiesc pe baza acestei identificari, precum si dinamica dintre ingroupuri si outgroupuri, generata de
aceasta identitate sociala.

 Perspectiva social-evolutiva - postuleaza ca structura si interactiunea de grup reflecta forte evolutive care
au modelat comportamente sociale umane de mii de ani.
 Perspectiva retelei sociale - considera grupurile ca fiind structuri interconectate, integrate in retelele sociale
mai mari. Grupurile, proprietatile lor si procesele sunt conceptualizate in termeni de modele de relatii intre
membri.
 Perspectiva feminista - contesta abordarile traditionale ale grupurilor prin investigarea si teoretizarea
modului in care puterea si privilegiul sunt puse in aplicare prin interactiuni care favorizeaza un gen in
defavoarea celuilalt.
 Abordari teoretice
Doua dintre cele mai frecvent utilizate abordari sunt:
 modelul coeziunii - sustinut de psihologia sociala experimentala;

 modelul identitatii - sustinut de psihologia cognitiva.
Abordarea experimentala - defineste grupul ca fiind „o unitate sociala costand dintr-un numar de indivizi, care
se gasesc unii cu altii in relatie de rol si de status, stabilite dupa o perioada de timp, si care poseda un set de
valori sau norme ce reglementeaza comportarea reciproca, cel putin in probleme ce privesc grupul” (Muzafer
Sherif, 1969). Definiţia cuprinde, asadar, trei idei:
- grupul e o formatiune de mai multe persoane;

- persoanele se afla in interrelatie, orice relatie reciproca cuprinde doua parti: una functionala si una
emotionala;
- grupul dezvolta in timp norme si valori care reglementeaza comportarea comuna.
Abordarea cognitiva - grupul este conceptualizat ca „o colectie de persoane care au interiorizat aceeasi
identitate drept componenta a imaginii de sine” (J. Turner, 1981, J. Eiser, 1986). Ideea centrala a teoriei
identitatii sociale este cladita in jurul conceptului de categorie sociala (nationalitatea, apartenenta politica,
echipa sportiva sau echipa de lucru etc.). Fiecare dintre aceste apartenente este reprezentata in mintea
individului sub forma unei imagini identitare care descrie si, totodata, prescrie atributele pe care individul
trebuie sa le detina in calitatea sa de membru al categoriei sociale.
Tajfel si Turner formuleaza in 1979 abordarea lor asupra identitatii sociale prin urmatoarele principii teoretice:
- indivizii cauta sa mentina sau sa acceada la o identitate sociala pozitiva;

- identitatea sociala pozitiva este bazat pe comparatii favorabile care pot fi facute intre grupul de
apartenenta si alte grupuri pertinente;

- atunci cand identitatea sociala este nesatisfacatoare, indivizii vor cauta sa paraseasca grupul caruia
ii apartin, pentru a intra intr-un grup pozitiv si/sau sa actioneze astfel incat propriul lor grup sa devina
pozitiv.
Teoria autocategorizarii (este o dezvoltare a teoriei identitatii sociale) - analizeaza in profunzime procesul
categorizarii ca baza cognitiva a comportamentului grupal. Categorizarea sinelui si a celorlalti membri ai in-
grupului sau ai out-grupurilor defineste identitatea sociala a oamenilor si accentueaza perceptia similaritatilor
(dintre trasaturile definitorii ale grupurilor) ce folosesc in constructia reprezentarilor sociale.
4. Parametrii grupului (M. Deutsch)
Conform lui M. Deutsch (1968), parametrii grupului sunt urmatorii:
 marimea grupului - indica numarul de membri ce compun un grup;
 compozitia grupului - este data de totalitatea elementelor ce formeaza un colectiv si de modul lor de
repartitie in functie de anumite caracteristici, cum ar fi: varsta, sexul, statutul social, gradul de instructie,
interese, atitudini etc.;
 sarcina (respectiv activitatea grupului si ambianta sa) - acesta este factorul care genereaza relatii,
dependente reciproce, schimburi de informatii si activitati intre membri;
 procese de interactiune - iau forma comunicarii, a relatiilor ierarhice sau a celor preferentiale;
 structura grupului - consta in reteaua de raporturi intre membri, in diferentierea acestora in functie de
status-rol, in pozitia membrilor asa cum este perceputa de componentii grupului;
 constiinta colectiva - formata din ansamblul de norme, valori, tipare de comportare, „idei -forta”,
traditii, obiceiuri, clisee de apreciere etc., care opereaza in sanul colectivului;
 coeziunea grupului - este rezultanta globala a relatiilor interne si a succesului comun, efectul cunoasterii
reciproce, a insusirii telurilor grupului si a normelor sale, a climatului de incredere mutuala; opusa
coeziunii ar fi „disocierea grupului”;
 eficienta grupului - performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de satisfactie al

membrilor, schimburile reciproce de cunostinte, opinii;
 capacitatea de autoorganizare – este gradul de colaborare dobandit de grup in conditiile invatarii

colective; opusul este competitia.

5. Grupurile primare. Grupurile secundare (sociale). Colectivul. Categoria
 Grupurile primare
Grupurile primare, cum ar fi familia sau prietenii au urmatoarele caracteristici:

 sunt grupuri relativ mici;
 au relevanta personala semnificativa;
 sunt foarte unite;
 se bazeaza pe relatii de tip face-to-face, nemijlocite, fiecare membru fiind in campul psihologic al oricarui
alt membru;
 membrii sunt foarte implicați in grup, atat de mult incat se simt parte din ceva mai mare decat ei insisi;
 deoarece membrii interactioneaza in mod regulat si, de obicei, fata in fata cu multi alti membri prezenti,
se cunosc foarte bine unii pe ceilalti;
 chiar si atunci cand grupul nu este reunit, totusi membrii stiu ca sunt “in” grupul lor si considera ca grupul
este o parte foarte importanta din viata lor.
 scopuri comune - urmarirea in comun si intr-un mod activ a acelorasi scopuri, cu o oarecare permanenta;
 relatiile afective dintre membrii pot deveni intense (simpatie, antipatie) si pot constitui subgrupe pe
afinitati;
 interdependenta membrilor si sentimente de solidaritate, uniune morala a membrilor grupei;
 diferentiere de roluri intre membrii;
 constituirea de norme, de credinte, semne si ritualuri proprii grupului:
 existenta unui „inconstient colectiv” care face parte din viata grupului;
 stabilirea unui echilibru intern si a unui sistem de relatii stabile cu mediul.
 Grupurile sociale (secundare)
Grupurile secundare au urmatoarele caracteristici:

 contactele dintre membri sunt mai putin personale, mai indirecte, mai putin frecvente;
 aceste grupuri sunt mai mari si mai organizate decat grupurile primare si apartenenta la grup tinde sa fie
de mai scurta durata si cu o mai mica implicare emotionala;
 limitele acestor grupurile sunt mai permeabile, deci membrii pot pleca din grupuri vechi si se se alature
unora noi;
 aceste grupuri sunt, in general, mai instrumentale - este mai probabil sa sublinieze performanta
sarcinilor, mai degraba decat calitatea relatiilor;
 au fost utilizati diferiti termeni pentru a descrie aceasta categorie de grupuri, cum ar fi grupuri
secundare, sociale, asociatii, grupuri de sarcini.

 Colectivul
Colectivul are urmatoarele caracteristici:
 un colectiv descrie orice agregat de doua sau mai multe persoane si, prin urmare, este sinonim cu
termenul de grup (Blumer, 1951);
 cei mai multi teoreticieni, cu toate acestea, rezerva termenul pentru forme de asociere mai spontane si
mai largi;
 colectivele sunt grupuri mai mari ale caror membri actioneaza in mod similar si, uneori, in moduri
neobisnuite;
 o lista de colective ar include: o multime de strada care urmareste o cladire ce arde, o audienta la un
film ect.; dar lista poate include miscarile in masa ale unor persoane care, desi dispersate pe o arie larga,
prezinta opinii sau actiuni comune.
 Categoria
Caracteristici:
 o categorie este o agregare a persoanelor care sunt intr-un fel asemanatore unele cu celalalte (de
exemplu: oamenii care locuiesc in Bucuresti – bucuresteni)
 daca o categorie nu are implicatii sociale, atunci descrie doar un numar de persoane care au o
caracteristica in comun si nu este un grup semnificativ;
 daca aceste categorii pun in miscare procese personale sau interpersonale, atunci o categorie poate fi
transformata intr-un grup foarte influent.
6. Formarea grupurilor. Tipuri de grupuri. Principalele taxonomii si categorii ale grupurilor
 Tipuri de grupuri
Deoarece grupurile sociale nu sunt doar nenumarate, ci si diverse, un studiu sistematic al grupurilor are nevoie
de o clasificare a acestora. In functie de scopul aflat in spatele grupurilor, ele pot fi clasificate in felul urmator:
 grupuri sociale – membrii cauta interactiunea cu ceilalti care impartasesc interesele lor, dar nu au nicio
agenda clara de dincolo de auto-validare; scopul di recompensa sunt emotionale (obtinerea unei stari
pozitive, de bine) si de crestere a nivelului de cunostinte;
 grupuri religioase – membrii impartasesc o credinta si scop, specific fundamentate intr-o dogma (Catolicism,
Islam, Iudaism, Bhuddism, Shinto);
 grupuri profesionale – membrii sunt adusi impreuna de interese comune, probleme si obiective cu privire
la mijloacele lor de trai; scopul si recompensa sunt abordarea si rezolvarea problemelor comune din
domeniile lor de specialitate (fermieri, pescari, medici, avocati etc.);

 grupuri economice – in mod normal, sunt compuse din oameni angajati in acelasi domeniu sau din domenii
legate economic (comercianti cu amanuntul, brokeri imobiliari, proprietarii de cale ferata); membrii cauta
avantaje (eficienta, protectie, reglementare) in eforturile lor economice;
 grupuri politice – membrii sunt adunati pentru a atinge obiective care necesita interactiunea cu structura
de putere a societatii / guvernamental;
 grupuri militante – membrii sunt adusi impreuna de un sentiment comun de amenintare a traiului, valorilor,
pozitiei sociale sau de dorinta de a contesta o structura de putere care le neaga posibilitatea de a atinge alte
obiective;
 grupuri militare – membrii sunt adusi impreuna fie prin forta, presiune sociala sau dorinta voluntara de a
apara sistemul existent; acestea sunt marcate de un grad ridicat de disciplina si sunt extensia structurii de
putere in societate.
 Principalele taxonomii ale grupurilor
 Dwight Sanderson a clasificat grupurile in trei tipuri, in functie de posibilitatea de a alege si de structura
acestora, astfel:
- involuntare – individul nu are de ales, acestea fiind alcatuite pe baza de rudenie (familia, tribul sau
clanul;
- voluntare – individul participa din proprie initiativa si in urma unei alegeri;
- delegate – este unul la care individul i se alatura in calitate de reprezentant al unui numar de
persoane (Parlamentul, Adunarea).
 P. A. Sorokin, un sociolog american, a impartit grupurile in doua tipuri majore:

- verticale – include persoane din diferite straturi sociale;
- orizontale – include persoane de acelasi statut.
 F. H. Giddings clasifica grupurile in grupuri:

- genetice – este familia in care omul se naste involuntar;
- adunari – este grupul la care individul adera voluntar.
 George Hasen a clasificat grupurile in patru tipuri, in functie de relatiile cu alte grupuri:
- asociale – este de sine statator si nu se amesteca cu alte grupuri;
- pseudo-sociale – participa in grupul mai mare din care face parte cu scopul propriului castig si nu
pentru binele grupului mai mare;
- antisociale – actioneaza impotriva interesului grupului mai mare din care face parte;
- prosociale – este inversul grupului antisocial

 C. H. Cooley a clasificat grupurile, in functie de tipul de contact, in grupuri:
- primare – se bazeaza pe o interactiune fata-in-fata si o relatie stransa si intima intre membri (familia);
- secundare – relatiile intre membri sunt indirecte, impersonale si superficiale (partidul politic,
asociatia profesionala)
 W. G. Sumner a facut o diviziune a grupurilor pe grupuri:

- de apartenenta (ingroup) – grupurile cu care individul se identifica;
- de referinta (outgrup) – toate celelalte grupuri la care individul nu apartine.
 Alte categorii ale grupurilor
Pe langa exemplele de mai sus, grupurile pot fi clasificate si in urmatoarele categorii:
 grupuri disjunctive si suprapuse;

 grupuri teritoriale si nonteritoriale;
 grupuri omogene si eterogene;
 grupuri permanente si tranzitorii;
 grupuri contractuale si necontractuale;
 grupuri deschise si inchise;
 grupuri formale si informale etc.
7. Stadii ale formarii grupurilor – Tuckman (formarea, negocierea, normarea, performanta, incheierea)
Tuckman (1965) a studiat stadiile de dezvoltare ale grupului mic, incercand sa produca un model generalizat de
predictie a schimbarilor in viata unui grup de-a lungul timpului. In baza acestui studiu, a dezvoltat o teorie care
stipuleaza ca orice grup trece printr-o secventa standard de cinci etape de-a lungul timpului. Aceste etape sunt
urmatoarele:
 faza de formare - se caracterizeaza printr-o mare de incertitudini cu privire la scopul grupului, structura
si conducerea acestuia; membrii testeaza diferite comportamente pentru a determina ce tipuri de
comportamente sunt acceptabile;
 etapa de negociere - este una de conflict intragrup; membrii accepta existenta grupului, dar rezista
constrangerilor pe care grupul le impune in defavoarea individualitatii; exista un conflict de determinare
a controlului in grup, apar conflictele intre indivizi si subgrupuri;
 normarea – in aceasta etapa relatiile apropiate se dezvolta si grupul demonstreaza coeziunea; exista
acum un puternic sentiment al identitatii, structurii grupului si al camaraderiei;
 performanta - structura in acest moment este pe deplin functionala si acceptata; membrii echipei incep
sa vada rezultatele date de concentrarea constructiva a energiei asupra sarcinii comune;

 intreruperea activitatii (de incheiere) - la acest stadiu nu ajung, de regula, toate grupurile, dar, in timp,
membrii importanti vor parasi grupul, iar proiectele majore vor fi finalizate sau intrerupte.
Nu toate grupurile urmeaza schema propusa de Tuckman.
8. Teorii explicative pentru formarea grupurilor: teoria nevoii de apartenenta la grup, teoria atingererii unor
sarcini/scopuri complexe (Sherif), teoria atractiei interpersonale (Zajong, Zander, Schachter si Festinger)
– factorii care influenteaza atractia interpersonala
Se disting mai multe teorii explicative cu privire la formarea grupurilor: teorii genetice, comportamentale, ale
atractiei si similaritatii interpersonale si ale functiilor afilierii la grup.
 Teorii genetice – instincte transmise genetic (comportamentul gregar deriva din instinctul gregar).
 Teorii comportamentale – atentia sau consolidarea stimei de sine reprezinta intariri pozitive primite in
timpul intercatiunilor cu ceilalti.
 Teorii ale functiilor afilierii la grup
 Teoria nevoii de securitate – grupurile satisfac nevoile emotionale si sociale ale membrilor independent
de sarcinile realizate sau scopurile pe care grupul le are
- Shachter (1959) - considera ca grupurile satisfac nevoia de securitate.
 Teoria nevoii de afiliere si apartenenta – nevoia de afiliere este nevoia de a fi acceptat intr-un grup de
referinta
- Maslow (1954) - satisfacerea nevoii de apartenenta;

- C.Hill (1987) a identificat patru cauze ale nevoii de afiliere ca trasatura a personalitatii: stimularea
pozitiva, evaluarea corecta a situatiei, suportul emotional, nevoii de gratificatii simbolice. Nevoia de
afiliere ca stare a personalitatii argumenteaza cum faptele externe pot sa sporeasca nevoia de a fi
impreuna. Grupurile satisfac nevoile emotionale si sociale ale membrilor, independent de sarcinile
realizate, scopurile pe care grupul le are etc.
- Festinger (1954), nevoia comparatiei sociale, nevoia de a ne compara cu ceilalti (ca abilitati, resurse
etc.) sunt surse posibile de formare a grupurilor.
- Schachter (1959) considera ca grupurile se constituie pur si simplu pentru a satisface nevoia de
afiliere.

 Teoria dezvoltarii identitatii sociale – Festinger (1954) - Teoria compararii sociale: fiecare fiinta umana
este preocupata de evaluarea propriilor competente; tendinta subiectilor este de a alege criteriile cele
mai obiective cu putinta in sprijinul judecatilor pe care le formuleaza.
 Teoria atingerii unei sarcini complexe – Sherif, Teoria conflictelor reale (TCR)
Atingerea unor scopuri complexe, realizarea unor sarcini dificile, imposibile pentru membrii grupului
luati separat - urmand acestui motiv de structurare a grupurilor, apar grupurile de munca, grupurile
centrate pe rezolvarea unui set de probleme, grupurile legislative.
Unul din studiile ce sustine formarea grupurilor in vederea atingerii unui scop comun este cel realizat de
Sherif (1966). A fost un experiment de teren, realizat intr-o tabara de vara in care subiectii au fost baieti
cu varste cuprinse intre 11 -12 ani. Initial, grupurile erau independente, membrii unuia dintre acestea nu
stiau de existenta celorlalti. Pentru a stimula dezvoltarea grupurilor, experimentatorii le-au cerut
subiectilor din cele doua grupuri sa realizeze sarcini dificile, care puteau fi realizate doar de grup – sa
transporte obiecte grele. Foarte curand, fiecare grup a evoluat spre ceea ce putem numi un grup; si-au
luat u nume, si-au dezvoltat roluri, norme, patern-uri de comportament specifice.
Odata grupurile stabilite, experimentatorii le-au pus in contact unul cu celalalt si le-au implicat in diverse
forme de competitie. Curand competitia s-a transformat in conflict si s-a extins in afara competitiilor
propriu-zise.
Au fost facute diverse incercari de a reduce conflictul dintre grupuri, subiectii fiind implicati in activitati
comune: excursii, urmarirea unor filme, participarea la dezbateri pe teme religioase/morale, a fost
introdus un al treilea grup, prezentat ca inamic comun al celor doua grupuri. Insa aceste strategii s-au
dovedit a fi ineficiente, conflictele continuand sa se manifeste.
Autorii au descoperit pana la urma strategia eficienta, prin introducerea unui scop/obiectiv comun de
importanta majora: ei au „aranjat” o serie de urgente pentru ambele grupuri (ex.: s-au terminat
rezervele de apa), in care baietii trebuiau sa munceasca cot la cot pentru a rezolva aceste situatii.
 Teorii ale atractiei si similaritatii interpersonale (Zajong, Zander, Schachter si Festinger)
Variabile precum similaritatea dintre membrii grupului, atractivitatea fizica, proximitatea fizica pot duce
atat la constituirea grupului, cat si la dezvoltarea lui.
- Robert Zajonc este cel care a descris pentru prima data efectul simplei expuneri ca mecanism
explicativ pentru impactul proximitatii asupra atractiei interpersonale.
- Conform lui Cartwright si Zander (1968), grupurile care se formeaza avand la baza atractia
interpersonala dintre membrii acestora, foarte frecvent se formeaza spontan (ex.: grupurile de
prieteni, bandele de strada, cluburile sociale).
- Unul din exemplele cele mai clare referitoare la formarea grupurilor pe baza atractiei interpersonale
este studiul lui Festinger, Schachter si Back (1950).
Factorii care influenteaza atractia interpersonala:
 proximitatea
- fizica / rezidentiala - anticiparea interactiunii;
- simbolica - tipul de lume partajat;
- in raport cu o serie de criterii arbitrare - ex.: ordonarea alfabetica intr-o colectivitate;
 natura emotiilor / rolul afectelor
- contaminarea intre tonalitatea emotiilor (+/-) si sensul evaluarii “celuilalt”;
 atractivitatea fizica (fizionomica / “constitutionala”)
- configuratii fizionomice;
- somatotipuri;
 similaritatea atitudinala.
9. Grupurile de munca/echipele. Diferentele dintre grup si echipa
O echipa este alcatuita dintr-un numar mic de oameni cu abilitati complementare, care impartasesc acelasi scop,
un set de standarde de performanta si au o abordare a muncii care le este comuna.
Echipele au urmatoarele elemente comune:
 doi sau mai mulii indivizi;

 un scop comun si impartasit;
 interdependenta sarcinilor;
 un rezultat productiv dorit.
O echipa consta din doi sau mai multi indivizi care trebuie sa interactioneze pentru a atinge unul sau mai multe
scopuri comune si care sunt orientate direct spre un rezultat productiv.
Katzenbach si Smith (1993) concep echipa (team) ca pe un grup restrans, alcatuit din oameni incontestabil
devotati unei cauze, catre care tind.
Diferentele dintre grup si echipa (dupa Katzenbach, 1993):
Grupul Echipa
 lider puternic;  conducere asumata;

 responsabilitate individuala;  responsabilitate individuala si comuna;
 rezultate individuale;  rezultate colective;
 masurare indirecta a rezultatelor.  masurare directa a rezultatelor prin estimarea
efectelor echipei asupra muncii altora.

10. Modelele de analiza a lucrului in echipa (modelul IPO, IMOI, Cooke&Rosen)
Pentru a intelege cum se poate realiza managementul grupurilor si echipelor de munca cu scopul obtinerii
succesului organizational, este necesara intelegerea factorilor si a modului prin care acestia influenteaza
efectivitatea echipei de munca. Istoric vorbind, literatura de specialitate din domeniul echipelor s-a concentrat
pe variabile, cum ar fi coeziunea, dimensiunea grupului, leadership-ul, motivarea membrilor si obiectivele
echipei, iar principalele modele de analiza sunt urmatoarele:
 Modelul IPO (Hackman, 1987)
Conform acestui model, echipa a fost conceptualizata ca un sistem care primeste un set de inputuri pe care le
proceseaza pentru a obtine outputuri. Prin urmare:
 inputurile includ variabile de structura si design, cum ar fi componenta echipei, natura sarcinii, precum
si resursele disponibile in mediul echipei;
 procesele constau in interactiunile dintre membrii echipei – atat interactiuni orientate spre sarcina, cat
si interactiuni orientate spre relatii – care sunt adesea descrise drept „cutia neagra” a cercetării
echipelor;
 outputurile implica rezultatele echipei.
Intrari (inputuri) Procese ale echipei Rezultate (outputuri)
 caracteristici ale sarcinii care  interactiune si coordonare  produsele rezultate din munca
urmeaz a fi indeplinita; intre membrii echipei, echipei (in termeni de
 elemente ale contextului in necesare pentru a performa o eficienta, eficacitate si
care lucrul in echip are loc; sarcina si a atinge un scop inovatie);
 atitudinile membrilor echipei; specific;  efecte la nivel individual
 structura echipei;  leadership si feedback (satisfactie / insatisfactie cu
 expertiza echipei; constructive; munca, burnout, aderenta la
 rolurile si responsabilitatile  orientarea spre sarcini; echipa);
membrilor echipei.  suport pentru inovatie;  efecte la nivelul echipei
 gestionarea situatiilor dificile; (coeziune crescuta / scazuta,
 intalniri ale echipei. conflicte etc.)
 Modelul IMOI (Ilgen, 2005)
Ilgen a substituit procesele din modelul IMOI cu mediatori, subsumand o gama mai larga de variabile, incluzand
starile emergente, iar adaugarea inca unui input la finalul secventei evidentiaza ciclicitatea acesteia, prin
implicarea unei bucle de feedback.

Procesele de echipa sunt actiunile interdependente ale membrilor care transforma inputurile in outputuri prin
activitati cognitive, verbale si comportamentale, orientate spre organizarea muncii in sarcina (taskwork) pentru
a atinge obiective colective.
Realizarea sarcinii (taskwork) este definita ca reprezentand interactiunile unei echipe cu sarcini, masinarii si
sisteme.
Starile emergente sunt proprietati ale echipei care au o natura dinamica si variaza in functie de context, inputuri,
procese si outcome-uri. Ele pot fi cognitive, motivationale sau afective. Starile cel mai frecvent studiate sunt:
eficacitatea colectiva, modelele mentale colective si coeziunea.
 Modelul comprehensiv al lui Salas, Cooke & Rosen, 2008
Cercetari mai recente privind eficacitatea echipei au incercat sa aduca impreuna diversele teorii existente
pentru a crea un model comprehensiv si consolidat, au revizuit in mod critic literatura de specialitate si au
integrat 11 modele anterioare de eficacitate a echipei intr-un singur model multinivelar. Modelul subliniaza
rolul inputurilor echipei in promovarea lucrului in echipa si performanta acesteia. Modelul propune patru
categorii de factori tip input: caracteristicile individuale, caracteristicile echipei, caracteristicile sarcinilor de
lucru si structura muncii.
11. Factori care influenteaza eficienta echipelor (factorii sistemici, factorii organizationali si factorii
interactionali)
 Factorii sistemici
Determinantii sistemici sunt reprezentati de elemente care se afla in afara organizatiei, cum ar fi sistemele
profesionale, educationale, culturale si sociale.
 sistemul social - factorii sociali reprezinta sursa diferentelor de putere care exista intre profesionistii
care alcatuiesc o echipa, acestia influentand modul in care practicile colaborative se dezvolta;
 sistemul cultural - anumite valori culturale pot avea un impact puternic asupra colaborarii
interprofesionale;
 sistemul profesional - are un efect semnificativ asupra dezvoltarii practicii colaborative, deoarece
promoveaza o perspectiva diametral opusa fundamentelor colaborarii;
 sistemul educational – este unul dintre principalii factori determinanti ai practicii colaborative
interprofesionale, deoarece etapa de formare profesionala reprezinta principalul nivel de promovare a
valorilor colaborative in randul profesionistilor din domeniul ingrijirilor.
 Factorii organizationali

Colaborarea interprofesionala nu se poate realiza decat intr-un context organizational favorabil. Factorii
organizationali combina atribute ale organizatiei care determina contextul de munca al echipei
interprofesionale cu mecanismele de comunicare si coordonare.
 structura organizationala - o serie de autori considera ca o practica colaborativa interprofesionala

eficienta necesita inlocuirea structurilor traditionale ierarhice cu structuri de tip orizontal;
 cultura organizationala - o cultura organizationala care valorizeaza participarea, corectitudinea,
libertatea de expresie si interdependenta este esentiala pentru dezvoltarea unui climat colaborativ;
 suportul administrativ - dezvoltarea practicilor colaborative in randul membrilor unei echipe este
facilitata de existenta unor lideri care pot sa implementeze la nivel organizational o viziune noua a
practicii colaborative;
 resursele echipei - una dintre conditiile-cheie ale functionarii practicii colaborative este disponibilitatea
de timp pentru a interactiona si a spatiilor pentru intalniri;
 mecanisme de comunicare si colaborare - dezvoltarea unor practici colaborative necesita mecanisme
de coordonare si comunicare adecvate.
 Factorii interactionali
Factorii interactionali reprezinta componente ale relatiei interpersonale intre membrii echipei, cum ar fi dorinta
de colaborare si existenta unei increderi reciproce, respect si comunicare.
 coeziunea de grup - este unul dintre indicatorii principali ai dorintei de a face parte dintr-o echipa, iar
principalul indicator al coeziunii este constanta profesionala in grup;
 deschiderea spre colaborare - desi sistemele de sanatate tind spre a introduce obligatoriu colaborarea
interprofesionala prin implementarea structurilor si standardelor care conduc la o practica colaborativa,
esenta colaborarii este voluntara;
 increderea - majoritatea cercetatorilor clasifica increderea ca fiind unul din elementele-cheie care sunt
necesare pentru dezvoltarea unei practici colaborative;
 comunicarea - in conformitate cu literatura de specialitate, comunicarea reprezinta un alt element
interactional care influenteaza gradul colaborarii;
 respectul reciproc - cercetatorii considera respectul reciproc ca pe un determinant al colaborarii.
12. Cinci caracteristici de baza ale grupului - interactiunea, interdependenta, structura, coeziunea de grup
scopurile (modelul circumplex al sarcinilor de grup/interactiunea de sarcina - Joseph McGrath)
Fiecare dintre miliardele de grupuri care exista in acest moment reprezinta o configuratie unica de persoane,
procese si relatii. Prin urmare, atunci cand studiem un grup, trebuie sa mergem dincolo de calitatile sale unice
si sa avem in vedere caracteristicile ce apar cu consecventa in cele mai multe grupuri, indiferent de originea,
scopul sau membrii acestora. Aceste caracteristici sunt: interactiunea, interdependenta, structura,
obiectivele/scopurile, coeziunea.
 Interactiunea
Grupurile sunt sisteme care creeaza, organizeaza si sustin interactiunea dintre membrii acestora. Interactiunea
de grup este la fel de variata ca si comportamentul uman in sine, orice comportament individual putand fi
realizat si intr-un context de grup. Robert Bales Freed a identificat doua clase de interactiune:
 interactiunea de sarcina – include toate componentele de grup axate in principal pe munca grupului,
proiecte, planuri si obiective; a fost descrisa de Joseph McGrath;
 interactiunea de relatie (socioemotionala) – se concentreaza pe partea interpersonala, sociala a
grupului prin actiuni pozitive (sprijin social, consideratie) si actiuni negative (critica, conflict).
 Interdependenta
Cele mai multe grupuri creeaza o stare de interdependenta, prin faptul ca rezultatele, actiunile, gandurile,
sentimentele si experientele membrilor sunt determinate in parte de catre alti membrii ai grupului:
 interdependenta unilaterala - mai multi membrii sunt dependenti de unul singur;

 interdependenta secventiala - un membru poate influenta urmatorul membru care , la randul sau
influenteaza urmatorul;
 interdependenta reciproca - doi sau mai multi membri se pot influenta reciproc;
 interdependenta multinivelara /pe mai multe niveluria - adesea grupurile sunt incluse in grupuri mai
mari, iar rezultatele grupurilor mai mari depind de activitatile si de rezultatele grupurilor mici.
 Coeziunea
Coeziunea de grup a fost definita ca taria conexiunilor care leaga indivizii cu grupul, sentimentele de atractie
pentru anumiti membrii de grup si pentru grupul insusi, unitatea de grup si gradul in care membrii grupului
reusesc sa isi coordoneze eforturile pentru a atinge obiectivele propuse. Coeziunea este asociata cu cresterea
satisfactiei membrilor si scaderea fluctuatiei de personal si a stresului.
 coeziunea de grup - puterea legaturilor care ii conecteaza pe membri cu grupul (sentimente de atractie
pentru anumiti membri si pentru grupul insusi);
 unitatea de grup - gradul in care membrii grupului ajung sa isi coordoneze eforturile pentru a atinge
obiectivele.
Tipuri de coeziune:
- coeziunea sociala - atractia fata de membrii grupului datorita statutului de membru al grupului;
- coeziunea de sarcina - atractia fata de sarcina;
- coeziunea colectiva - coeziunea ca rezultat al tuturor fortelor care actioneaza asupra membrilor ca
acestia sa ramana in grup;
- coeziunea structurala - de ex.: grupurile inchise tind sa fie mai coezive decat cele deschise;

- coeziunea emotionala - coeziunea creste pe masura ce grupul devine o sursa de emotii pozitive
(sincronie comportamentala).
Factori care contribuie la dezvoltarea coeziunii unui grup:
- factori interni - atractia interpersonala, sistemul normativ al grupului, similaritatea dintre membrii
grupului, marimea grupului, stabilitatea in timp a membrilor;
- factori externi - initierile formale sau informale, sistemul de recompensa si remunerare, amenintarile
sau provocarile la care este expus grupul.
Consecintele pozitive si negative ale coeziunii:
- in cele mai multe cazuri, coeziunea este asociata cu cresterea satisfactiei membrilor si scaderea
fluctuatiei de personal si a stresului;
- coeziunea intensifica procesele de grup; grupurile coezive pot fi atât de solicitante psihologic, incat
pot provoca probleme emotionale pentru membri;
- coeziunea si performanta sunt relationate: succesul creste coeziunea unui grup, iar grupurile coezive
au tendinta de a depasi performanta grupurilor mai putin coezive.
 Scopurile / obiectivele / sarcinile
In grupuri membrii sunt uniti de urmarirea unor scopuri comune, cum ar fi rezolvarea de probleme, crearea de
produse sau standarde, comunicare, cunoastere, distractie, creatie etc.
Modelul circumplex (Joseph McGrath) al sarcinilor de grup ordoneaza sarcinile de grup intr-un model circular,
in baza a doua continuumuri:
 cooperativ-competitiv;
 conceptual-comportamental.
Modelul circumplex al sarcinilor de grup distinge intre patru categorii de scopuri de baza. Fiecare dintre aceste
categorii de baza poate fi mai departe impartita, rezultand un total de opt sarcini de baza.
 Scopuri generatoare:
- sarcini de planificare - grupurile se straduiesc sa conceapa strategii pe care le vor folosi pentru a-si
realiza scopurile;
- sarcini de creativitate - grupurile se centreaza pe crearea unor idei sau abordari ale problemelor
intampinate, cu totul noi;
 Scopuri de alegere:
- sarcini intelective – grupurile iau decizii cu privire la problemele pentru care exista solutii corecte;
- sarcini de luare a deciziilor - grupurile isi pun intrebari la care se poate raspunde in multe moduri;
 Scopuri de negociere:
- sarcini de conflict cognitiv – grupul trebuie sa rezolve diferentele de opinie intre membri, cu privire
la obiectivele si deciziile lor;

- sarcini de motive mixte – grupul trebuie sa rezolve disputele concurentei intre membri;
 Scopuri de executare:
- sarcini de executie - presupun un concurs impotriva celorlalte grupuri (concursuri/lupte) sau o
performanta (spectacole).
Unele grupuri efectueaza sarcini de la aproape toate categoriile, in timp ce altii se concentreaza pe un singur
subgrup de scopuri.
 Structura
Membrii grupului nu sunt conectati la intamplare, ci in modele organizate si previzibile; in toate tipurile de
grupuri apar regularitati care determina tipurile de actiuni care sunt premise sau condamnate:complexul de
roluri, norme si relatiile inter-membrii care organizeaza grupul.
Structura grupului – caracteristicile relativ stabile ale relatiilor care se stabilesc intre membrii grupului.
 rolurile - reprezinta un set coerent de comportamente asteptate de la persoanele care ocupa functii
specifice in cadrul unui grup (liderul, cel care cauta informatii, cel care executa etc.);
 normele - reprezinta un standard consensual si de multe ori implicit care descrie ce comportamente
ar trebui si nu ar trebui sa fie efectuate intr-un anumit context;
 relatiile inter-membri - statut, patternuri ale schimburilor de informatii, etc.
13. Structura grupului: rolurile in grup. Tipuri de roluri, taxonomii. Rolurile principale in grup dupa
chestionarul lui Belbin
In organizatii membrii sunt grupati in functie de competentele generale si nu pe baza abilitatilor de lucru in
echipa. Competentele de munca in grup/echipa sunt influentate de o serie de trasaturi personale - membrii vor
avea comportamente specifice in situatii de munca, in mod consistent.
Definitie roluri - preferinte comportamentale determinate de o serie de atribute personale si nu de expectantele

exprimate de ceilalti membrii ai grupului.
Rolul - comportamentul asteptat de la o persoana ce ocupa o pozitie bine stabilita in grup sau organizatie.
Antropologico-sociologic - atitudini, valori, si comportamente atribuite unei persoane care ocupa un loc bine
definit in cadrul unei retele sociale sau asociate unui status in grup.
Psihologic - expectane comportamentale pentru o persoana care ocupa o anumita pozitie in grup.
 Tipuri de roluri

 roluri prescrise (desemnate sau alocate)
- „cine, ce face”;
- folosite pentru diviziunea muncii si facilitarea realizarii sarcinilor;
 roluri emergente
- se dezvolta natural pentru a satisface nevoile socio-afective ale membrilor grupului.
 Taxonomii
 roluri referitoare la munca (faciliteaza urmarirea obiectivelor)

- lansatorul de idei, coordonatorul, criticul, informatorul, anchetatorul, secretarul;
 roluri privind intretinerea vietii de grup (atribuţii vizand reducerea conflictelor, asigurarea securitatii
grupului, a unui nivel moral satisfacator)
- stimulatorul, mediatorul, protectorul;
 roluri individuale (ce urmaresc in prim plan satisfactia personala uneori in detrimentul grupului)
- dominatorul, dependentul, amatorul de prestigiu si avocatul intereselor personale.
Masurarea rolurilor in grup - chestionarul de evaluare a preferintei pentru rolurile in grup.
 Modul de dezvoltare a taxonomiei si chestionarului lui Raymond Meredith Belbin
 in cadrul unor exercitii de team building;

 inainte de asta - chestionare de personalitate si de stiluri cognitive;
 grila de observatie a lui Bales (1950) pentru analiza proceselor de interactiune in cadrul grupului;
 rezultatele au fost combinate si au rezultat 8 roluri principale;
 in 1993 - al noualea rol;
 ulterior, publica date empirice care arata corelatia intre omogenitatea grupului si performanta acestuia
 Sase factori care explica rolurile identificate de Belbin
 Trasaturile de personalitate.
 Abilitatile cognitive.
 Valorile personale si motivatia.
 Constrangerile contextuale.
 Experientele anterioare.
 Capacitatea de invatare.
Ele au caracter descriptiv; nu este indicat un procent de varianta pentru fiecare factor in parte.
 Rolurile principale conform lui Belbin

1. Coordonatorul (CO)
 caracteristici - matur, increzator, bun conducator; clarifica obiectivele; argumenteaza cu probe luarea
deciziilor; deleaga bine; stie care sunt punctele tari si punctele slabe ale echipei si se asigura ca
potentialul fiecarui membru este folosit la maxim;
 slabiciuni tolerabile - poate fi vazut ca manipulativ; fuge de munca personala;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebuie sa fie cea mai buna persoana pentru a coordona eforturile
echipei; sa se asigura ca fiecare are un rol folositor si ca echipa avanseaza catre un scop comun.
2. Formatorul (SH)
 caracteristici - provocator, dinamic, lucreaza bine sub presiune; efort si curaj pentru a depasi obstacolele;
modeleaza felul in care efortul de echipa este realizat, indrumand atentia inspre obiective si prioritati;
cauta sa impuna o forma discutiilor grupului si un rezultat activitatilor grupului;
 slabiciuni tolerabile - poate provoca; poate rani sentimentele.
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa fie persoana cea mai buna pentru a depasi obstacolele;
creeaza un sens al urgentei si se asigura ca discutiile sunt transformate in actiune .
3. Implementatorul (IMP)
 caracteristici - transforma concepte si idei in metode de lucru practice; asigura desfasuarea sistematica
si eficienta a planurilor;
 slabiciuni tolerabile - relativ inflexibil; reactioneaza lent la noi posibilitati;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa fie organizator, responsabil pentru proceduri si pasii
practici care trebuie luati inainte ca echipa sa ia decizii importante.
4. Finisorul (CF)
 caracteristici - se asigura ca echipa este protejata de greselile facute prin comitere sau prin omitere;
cauta activ aspecte ale sarcinii care au nevoie de mai multa atentie; mentine un sens de urgenta in
echipa;
 slabiciuni tolerabile - are tendinta de a lucra prea mult; reactioneaza lent la noi posibilitati;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa se asigure ca termenele si standardele calitative sunt
respectate; responsabil cu tratarea erorilor .
5. Creatorul/inovatorul (PL)
 caracteristici - creativ, imaginativ, neortodox; rezolva probleme dificile; redefineste probleme; inainteaza
noi idei si strategii cu atentie speciala catre probleme majore si posibilele reusite ale problemei abordate
de grup;
 slabiciuni tolerabile - ignora detaliile; prea ocupat pentru a comunica eficient;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa faca cea mai mare parte a rezolvarilor de probleme sau
sa raspunda de generarea de noi strategii sau probleme si sa propuna solutii restului echipei.
6. Monitorul/Evaluatorul (ME)

 caracteristici - sobru, strategic, analitic; vede toate optiunile; judeca precis; analizeaza probleme;
evalueaza idei si sugestii pentru ca echipa sa poate lua decizii mai bune;
 slabiciuni tolerabile - nu are entuziasm si capacitatea de a motiva;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa fie responsabil pentru a se asigura ca toate optiunile
care merita sa fie luate in considerare sunt luate in considerare; trebuie sa aiba un rol cheie in planificare;
un arbitru in caz de controversa.
7. Investigatorul de resurse (RI)

 caracteristici - extrovertit, entuziast, comunicativ; exploreaza oportunitati, dezvolta relatii; exploreaza
and raporteaza idei, evenimente si resurse din afara grupului; creaza contacte externe care pot fi
folositoare echipei; conduce negocieri;
 slabiciuni tolerate - prea optimist; pierde din entuziasm odata ce primul val de entuziasm a trecut;
 alocarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa fie responsabil pentru crearea contactelor externe si
explorarea ocaziilor noi; are nevoie de o ocazie de a negocia, dar trebuie sa raporteze grupului.
8. Liantul echipei (TW)

 caracteristici - sustine membrii in punctele tari; ii ajuta in punctele slabe, imbunatatind comunicarea in
cadrul grupului si spiritul de echipa in genera;
 slabiciuni tolerate - indecis in situatii care necesita decizii rapide;
 locarea recomandata a sarcinilor - ar trebui sa joace un rol flexibil, folosind calitatile sale pentru a ajuta
cu aspecte ale sarcinii pe care altii nu le pot realiza; ar trebui sa isi foloseasca abilitatile interpersonale
pentru a evita conflictele.
9. Specialistul (SP)
14. Alocarea, transmiterea si asumarea rolurilor (ambiguitatea si conflictul de rol)
 Alocarea rolurilor in grup
 factori functionali
- sarcinile care trebuie indeplinite;
- statutul persoanelor;
- influenta sau autoritatea membrilor;
- pozitia in reteaua de comunicare;
 factori personali
- personalitate;
- atitudini;
- abilitati.
 Transmiterea asteptarilor de rol
Transmiterea se poate face:

 prin interactiuni directe (unice sau repetate);
 bidirectional (de la lider la follower dar si invers);
 incomplet (adesea se comunica doar o mica parte a ceea ce grupul asteapta de la persoana tinta);
 deloc - asteptarile sunt evidente (nu mai trebuie comunicate).
In cadrul unui grup formal transmiterea si receptionarea expectantelor referitoare la roluri este un proces
continuu, fiecare membru al grupului adoptand succesiv pozitii de transmitator de expectante sau persoana
tinta.
 Asumarea rolurilor
Modul in care isi asuma responsabilitatile legate de rol vor influenta comportamentul de rol al persoanei tinta.
Asumarea responsabilitatilor depinde de:
 pregatirea specifica a persoanei respective pentru rolul in cauza (o persoana cu experienta, care a mai
detinut roluri asemanatoare in alte organizatii, care este motivata si responsabila);
 abilitatile specifice de care dispune;
 dorinta de a se alatura grupului.
In procesul de comunicare al asteptarilor de rol pot aparea distorsiuni:
 ambiguitatea de rol - discrepanta dintre expectantele transmise si mesajul receptionat de persoana
tinta;
 conflictul de rol - exista discrepante intre expectantele receptionate in relatie cu rolul si
comportamentul de rol efectiv.
15. Structura grupului: sistemul normativ. Tipuri de norme. Teorii privind formarea sistemului normativ in
grupe. Aderarea la norme, mentinerea si schimbarea lor
Normele - reguli care ghideaza comportamentul membrilor grupului/cod de conduita.
Sistemul normativ al unui grup se dezvolta intotdeauna in relatie cu acele comportamente pe care membrii
grupului le considera importante.
 Functiile normelor
 fac interactiunile predictibile;

 supravietuirea grupului;
 evitarea perturbarilor functionarii grupului (situatiilor neplacute);
 exprimarea valorilor centrale ale grupului.

 Tipuri de norme
 In functie de comportamentele vizate

- relative la conduita sociala;
- relative la tinuta;
- relative la performanta (normele idealului de neatins si normele valorii optime);
- referitoare la alocarea recompenselor (norma egalitatii, norma echitatii si norma responsabilitatii
sociale);
- referitoare la reciprocitate.
 In functie de asteptarea vizavi de comportament
- prescriptive (“asa da”);
- proscriptive (“asa nu”).
 In relatie cu scopul si particularitatile organizatiei
- norme centrale - care ghideaza comportamentul grupului spre indeplinirea scopului organizatiei
(nivelul productiei, respectarea programului de munca, etc.);
- norme periferice - care ghideaz comportamente care nu sunt esentiale pentru organizatie (modul in
care membrii grupului se imbraca).
 In functie de gradul de acceptare
- unanim acceptate;
- partial acceptate.
 In functie de aplicabilitate
- norme partiale - nu vizeaza in aceeas masura toti membrii grupului (seful de echipa nu va fi vizat de
normele referitoare la productie);
- norme universale (sa nu intarzi, sa nu lipsesti de la cursuri etc.).
 Teorii privind modul de formare a sistemului normativ in grupuri
 normele se formeaza prin impartasirea in grup a atitudinilor, credintelor si valorilor. Aceasta comuniune
poate rezulta fie dintr-un consens obtinut in urma discutiilor, fie din impunerea acestora de catre unul
din membrii grupului (Zander, 1977; Brehm, 1989);
 normele se dezvolta prin analiza consecintelor pe care diferite comportamente le au asupra membrilor
grupului (Cherrington, 1994; Feldman, 1985).
 Surse de normare comportamentala
Exista patru surse principale de normare a comportamentului in cadrul unui grup:
 organizatia, supervizorii sau membrii grupului pot stabili o serie de norme formale;
 evenimentele critice din istoria grupului se pot constitui in surse pentru sistemul normativ al acestuia;
 comportamentul adoptat initial intr-o situatie specifica poate deveni normativ;

 pot fi adoptate norme de la alte grupuri sau pot fi transferate norme din alte situatii in care a fost pus
grupul.
 Aderarea la norme
Calitatea de membru al unui grup impune aderarea la sistemul normativ al acestuia. Cei care nu se supun
normelor centrale sunt:
 pedepsiti;
 ignorati;
 ridiculizati;
 eliminati din grup.
 Complianta la sistemul normativ al grupurilor
Factorii care influenteaza complianta la sistemul normativ:

 statutul de lider - liderii deviaza cel mai adesea de la normele grupului (de ex. membrii grupului nu
trebuie sa vina tarziu la munca, dar managerul isi permite sa intarzie);
 inteligenta - un nivel mai ridicat al inteligentei sunt mai putin complianti la normele grupului decat
membrii mai putin inteligenti;
 personalitatea - persoanele autoritare, dominante se conformeaza mai usor la sistemul de norme al
grupului.
 Mentinerea normelor
Pentru ca o norma sa fie creata si mentinuta este nevoie de acordul majoritatii in grup. Cand exista constiinta ca
grupul sustine un anumit sistem normativ, chiar daca unii dintre membri incalca o serie de norme, acest sistem
va dainui atata timp cat majoritatea va fi de acord cu el. Daca aderenta grupului la sistemul sau normativ se
degradeaza, acesta va colapsa.
 Schimbarea normelor
Normele grupului sunt dificil de schimbat. Ele sunt instituite de grup si nu pot fi schimbate decat de membrii
grupului. Uneori insa liderii pot influenta grupul sa-si modifice sistemul normativ, comunicandu-le noi
expectante comportamentale. Acest demers este reusit daca ei pot argumenta cu succes aceste expectante
comportamentale.
16. Leadership-ul in grup. Conducerea grupurilor. Abordari teoretice ale leadership-ului
 Conducerea grupurilor

Conducerea reprezinta o relatie ierarhica ce se desfasoara intragrup si consta in faptul ca una sau unele
persoane influenteaza comportamentul altora, facand ca, pe ansamblu, membri grupului sa actioneze eficient
intr-o sarcina comuna oarecare.
Functiile conducerii sunt:

 de informare;
 de organizare;
 de decizie;
 de participare;
 de previziune;
 de control.
Pozitia de lider se alimenteaza nu atat din calitatile intrinseci ale persoanei cat mai ales, din relatiile individului
considerat cu alti indivizi, ea fiind expresia unei relatii de rol al carei tel il constituie facilitarea mersului catre
scopurile de grup. Esenta pozitiei de lider, la modul ideal, rezida tocmai in acesta actiune de facilitare.
Liderul formal reprezinta o pozitie de conducere care decurge dintr-o structura sociala prestabilita, fixata in
organigrama grupului. Autoritatea si puterea acestui lider rezulta mai ales din valoarea sociala a functiei
indeplinite.
Liderul informal reprezinta o pozitie castigata in procesul structurarii relatiilor preferentiale in grup. Din acest
punct de vedere liderul informal poate sa-l eclipseze ca influenta pe cel formal.
Asupra liderului s-au formulat mai multe puncte de vedere, astfel:
 punctul de vedere personologic - considera ca liderul trebuie sa dovedeasca un ansamblu de capacitati

intrinseci personalitatii sale, aceste calitati fiind deopotriva bioconstitutionale, psihoogice si culturale;
 punctul de vedere situational - deplaseaza accentul de la persoana la situatie, legand problematica
lideritatii de efectele de influentare derivate din situatie;
 punctul de vedere psihosocial, integrator - vede in conducere efectul combinat al relatiilor de rol,
pozitionale, cu particularitatile psihologice ale indivizilor angajati in aceste situatii; astfel, atat rolul isi va
pune amprenta asupra persoanei, cat si mentalitatea individului asupra situatiei.
 Abordari teoretice ale leadership-ului
Intelegerea conceptului de leadership a evoluat de-a lungul timpului, sursa acestuia fiind amplasata de teoriile
din literatura de specialitate la nivel individual (liderul), la nivelul mai multor oameni (grup) sau al contextului in
care oamenii interactioneaza.
Hernandez, Ebey, Avolio si Johnson (2011) incadreaza teoriile existente in cinci categorii, in functie de sursa
procesului de leadership:
 teorii centrate pe lider;
 teorii centrate pe subordonati;
 teorii centrate pe diada lider-subordonat;
 teorii centrate pe colectiv;
 teorii centrate pe context.
Abordari clasice ale leadership- Noi perspective in studiul Teoriile emergente ale leadership-
ului leadership-ului ului
 teoriile personologice (Galton,  leadership-ul transformational  leadership-ul etic (Brown,

Gibb); si transactional (Burns, Bass); Trevino & Harrison);
 teoriile comportamentaliste  leadershipul serviabil /  leadership-ul spiritual (Reave);
(Lewin, Lippit & White); „servant leadership”  leadership-ul autentic (Avolio,
 teoriile contingentei (Fiedler, (Greenleaf); Gardner).
Hous & Mitchell);  teoria complexitatii (Denison,
 teoriile schimbului social Hooijberg & Quinn);
(Sparrowe si Liden).  modelul identitatii sociale
(SIMOL) (Hogg, Terry,
Kippenberg);
 teoria retelelor sociale
(Balkundi, Kilduff).
17. Grupurile experientiale
Grupurile de dezvoltare personala au aparut in anii 1940 pornind de la activitatea de Kurt Lewin, Wilfred Bion
si Carl Rogers (Gladding, 2008). Munca acestora a contribuit la nasterea conceptului de grupuri de
dezvoltare/crestere sau grupuri experimentale, care au devenit atat de populare in anii 1960.
Din punct de vedere istoric, grupurile de dezvoltare au fost impartite in trei tipuri principale:
 de formare (grupuri T);

 de intalnire;
 grupuri maraton.
Alte abordari teoretice au favorizat aparitia si a altor tipuri de grupuri, cum ar fi:
 grupuri gestaltiste;
 grupuri de constientizare senzoriala (grup Esalen);
 grupuri tranzactional-analitice;
 grupuri de psihodrama;
 grupuri syanon;
 grupuri experientiale cu orientare psihanalitica;
 grupuri de intalnire cu inregistrari.
18. Grupurile de formare/training (grupuri T). Obiectivele grupului de formare (K. Lewin)
Inventia din 1946 a tehnologiilor de grup a luat aspectul celebrului „ T-grup” sau, intr-o forma apropiata, a
„grupului de invatare si educare a senzitivitatii”.
Utilizate in principal in mediul de afaceri si cel scolar, grupurile de formare au fost concepute pentru a dezvolta
o sensibilitate mai mare interpersonala si competente ale participantilor.
Trainingul de dinamica de grup a fost initial cunoscut sub numele de „laborator de dinamica de grup“ sau „T-
Group” (grup de training, respectiv antrenament) si a fost dezvoltat in 1947 în S.U.A.
Obiectivele T-Group-ului au fost formulate de K.Lewin astfel:
 de a oferi participantilor posibilitatea de a trai experiente existentiale in interiorul grupului;

 de a-i invata pe oameni sa devina mai eficienti in relatiile lor de colaborare;
 sa dezvolte atitudini mai favorabile comunicarii, relatii sociale interpersonale mai suple, mai putin
conflictuale.
T-Group-ul nu are o structura interna, o autoritate recunoscuta sau o anume sarcina de indeplinit; el nu este un
grup de munca centrat pe realizarea a ceva anume, nici un grup de discutie centrat pe analiza, dezbaterea unei
teme, pe solutionarea ei.
„T-grupul” standard este compus din 10-15 persoane, plus unul sau doi specialisti. Activitatea sa se intinde pe o
perioada de 10-14 zile, intr-un loc izolat, timpul fiind consacrat unor discutii libere, fara ordine de zi si probleme
specifice de rezolvat. Desi pe parcursul acestei perioade exista si o serie de activitati teoretice care-i
familiarizeaza pe participanti cu limbajul stiintei comportamentului, ponderea acestora este redusa. Scopul
consta in a-i face pe participanti sa traiasca o experienta de comunicare.
T-Group-ul are largi aplicatii in diverse domenii, cum ar fi:
 procesul instructiv-educativ bazat pe considerarea grupului ca mediu sau ca mijloc de formare;

 conducerea reuniunilor, in care un rol important revine animatorilor acestora;
 terapia de grup, care reeduca, in principal, capacitatea de comunicare cu altii, grav afectata, ca si cea de
relationare interumana, sursa importanta a dezadaptarilor.
Grupurile Syanon sau “de atac” – sunt o forma a grupurilor de formare - isi propun recuperarea celor care se
drogheaza, prin metoda atacului, a provocarii si agresivitatii de limbaj.

19. Grupurile de intalnire (Carl Rogers). Obiectivele grupului de intalnire (Seamen)
Grupurile de intalnire au fost dezvoltate ca o extensie a teoriei lui Rogers (terapia centrata pe persoana) si au
evoluat pentru a include oportunitati de crestere pentru persoane din toate mediile si contextele.
Particularitatea acestora a constat in centrarea pe cresterea veridicitatii si autenticitatii, mai degraba decat pe
urmarirea dezvoltarii abilitatilor. Aceste grupuri sunt adesea numite grupuri de dezvoltare personala.
Grupul de Intalnire reprezinta una din cele mai cunoscute forme de psihogrup. Desi unii autori afirma ca
Moreno, creatorul psihodramei, poate fi considerat ca precursorul grupului de intalnire, C. Rogers (1971) este
cel care a pus la punct metodologia acestei forme de grup si a organizat grupul de intalnire ca grup de invatare
a autenticitatii, autoacceptarii si participarii la propria formare si schimbare.
Seamen F. si altii considera ca grupul de intalnire are patru obiective mari:
 sa inveti cum sa inveti;

 sa inveti cum sa dai ajutor;
 cresterea eficientei in relatii;
 a deveni sensibil la procesele de grup.
Esentiale pentru grupurile de intalnire sunt:
 locul in care se desfasoara activitatea grupului;

 climatul pentru experimentare;
 a invata prin experientele actuale in grupuri mici;
 comunicare si emotie;
 ambiguitate etc.
Bredford L. si Egon G. au delimitat printre factorii principali care influenteaza nivelul invatarii si al abilitatilor
dobandite in grupul de intalnire:
 ambiguitatea situatiei nestructurata;

 identitatea de sine - puternic experimentata de fiecare individ;
 colaborarea si invatarea de la perechi;
 comportamentul experimental;
 feed-back-ul.
20. Grupurile maraton (G. R. Bach). Efectele maratonului (G. Bach si E. Mintz)
O forma a grupului de intalnire preferata de unii practicanti este grupul Maraton, organizat pentru prima data
de G. R. Bach.

Grupul Maraton este un grup mic (5 pana la 12 persoane) in care se practica intimitatea si interactiunea umana
autentica. Caracteristica maratonului este intensificarea si accelerarea transparentei si intalnirii originale dupa
o instigare deliberata a presiunii de grup, concentrata pe schimbarea comportamentala.
In grupurile de tip maraton, perioadele prelungite de timp (peste un week-end) au permis interactiuni mai
intense si mai de adancime, astfel incat sa cada mecanismele de aparare si sa conduca la o mai mare intimitate.
Intre efectele maratonului autorii G. Bach (1966) si Elisabeth Mintz (1967) mentioneaza:
 maratonul genereaza niveluri inalte ale tensiunii emotionale care stimuleaza reorientarea cognitiva (a
membrilor) catre schimbarea lor;
 in general, in timpul maratonului au loc doua moduri de actiune: transparenta eu-lui real care, fiind
acceptat si reintarit prin grup, duce intimitate psihologica;
 in cursul lungilor ore de lucru in grupul maraton, tranzitia de la autoapararea care alieneaza la
intimitatea psihologica este vizibila pentru oricare din cei prezenti.
21. Grupurile terapeutice. Dezvoltarea terapiilor de grup
Psihoterapia de grup isi are originea in America in 1905 si a fost initiata de un internist, Joseph H. Pratt, care a
condus grupuri compuse din pacienti cu TBC. Aceste grupuri semanau mult cu cele actuale din terapia cognitiv-
comportamentala si self help. Din 1905 si pana in zilele noastre multe modificari au fost aduse teoriei si practicii
terapiei de grup, formele de organizare evoluand odata cu psihoterapia, in general.
Oricare ar fi modelul, terapia de grup se bazeaza pe prezumtia ca exista factori terapeutici care opereaza in
toate grupurile si ca o parte din ei pot fi activati pentru a permite individului in grup sa creasca si sa se dezvolte
dincolo de constrangerile care-l aduc la terapie. Irvin D. Yalom a identificat mai multi factori cu valenta
terapeutica:
 inocularea sperantei, universalitatea, transmiterea informatiilor, altruismul, recapitularea corectiva a

grupului familial primar, dezvoltarea tehnicilor de socializare, comportamentul imitativ, invatarea
interpersonala, coeziunea grupului si catharsisul.
Dezvoltarea terapiilor de grup
America
 L. Cody Marsh (1919) - a aplicat metoda de grup pentru tratarea pacientilor institutionalizati.
 E.W.Lazell (1921) - a folosit grupul in tratarea pacientilor.
 Lonis Wender (1925) - introduce notiunea de grup a familiei recreate, a aplicat concepte psihanalitice la
terapia de grup si la terapia combinata.
 Paul Schilder (1930)- utilizeaza in grupuri metoda asociatiei libere (contemporan cu Wender).
 Samuel Harison (1948) – fondeaza Asociatia Americana de Psihoterapie de Grup; metoda sa este
psihoterapia analitic de grup si se concentra asupra individului din grup mai mult decat asupra grupului.
 Alexander Wolf (1930–1940) - aplica principiile psihanalizei la grupuri de adulti.
Europa
 J.L. Moreno (1889-1974) – psihiatru roman, creatorul psihodramei - introduce in terapia de grup metoda
de joc de rol si training de rol. Moreno a introdus termenul „terapie de grup” In 1931.
 In Anglia, terapia de grup a devenit necesara datorita cresterii masive a numarului de copii cu nevoie de
terapie in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial.
 Wilfried R. Bion - elev al Melaniei Klein - a oferit ipoteza ca grupul are o „viata mentala separata”, cu o
dinamica proprie si stari emotionale complexe, numite „prezumtii culturale bazale”. Bion este
binecunoscut pentru munca sa cu „grupuri ca intreg”, iar ideile sale au devenit foarte populare in
America.
 Henrietta Glatzer - reprezinta o forta majora in aplicarea principiilor psihodinamice la psihoterapia de
grup. Ea este cunoscuta prin conceptul „alianta de lucru terapeutica”.
Baza originara a psihoterapiei de grup este constituita din principiile psihanalizei, ulterior imbogatita si cu alte
teorii.
22. Factori terapeutici. Tehnici generale
 Factorii terapeutici
Oricare ar fi modelul, terapia de grup se bazeaza pe prezumtia ca exista factori terapeutici care opereaza in
toate grupurile si ca o parte din ei pot fi activati pentru a permite individului in grup sa creasca si sa se dezvolte
dincolo de constrangerile care-l aduc la terapie.
Factorii terapeutici specifici grupurilor terapeutice, asa cum au fost descrisi de Irvin D. Yalom si Molyn Leszcz,
in Tratatul de psihoterapie de grup, sunt:
 inocularea sperantei – nu numai speranta este necesara pentru a pastra clientul in terapie, ci si credinta
in modalitatea de tratament poate fi in sine un factor terapeutic eficient;
 universalitatea - spus simplu, fenomenul isi gaseste expresia in cliseul „Suntem toti in aceeasi barca”;
 transmiterea informatiilor - instruirea didactica sau psihoeducatia;
 sfatul direct;
 altruismul - in grupurile de terapie membrii castiga oferind, nu doar primind ajutor;
 recapitularea corectiva a grupului familial primar – grupul de terapie se aseamana cu o familie sub
multe aspecte; in grupul de terapie se pot retrai ratrai conflicte familiale timpurii intr-un mod corectiv;
 dezvoltarea tehnicilor de socializare - invatarea sociala;
 comportamentul imitativ - clientii pot sa se modeleze dupa aspecte ale altor membrii ai grupului sau in
egala masura ale terapeutului;
 invatarea interpersonala;

 coeziunea grupului - pare a fi de o importanta cruciala impartasirea afectiva a propriei lumi interioare,
urmata de acceptarea ei de catre ceilalti;
 catharsisul - exprimarea deschisa a afectului este vitala pentru procesul terapeutic de grup.
 Tehnici generate
 Planificarea si organizarea grupului - scopurile grupului trebuie sa fie clar intelese si dezvoltate de catre
terapeut, aceste scopuri depind de setting, de pacienti, de timpul alocat terapiei, de formarea si
experienta terapeutului. Terapia de grup poate fi organizata cu urmatoarele scopuri:
- schimbari de caracter;
- scop suportiv pentru populatii omogene de pacienti;
- focus pe anumite simptome;
- restabilirea nivelului premorbid de functionare.
 Functia contractului terapeutic - contractul trebuie sa fie congruent cu specificul grupului, luand in calcul
variabile multiple; contractul terapeutic ofera:
- o structura si semnificatie asupra lucrului in grup;
- un mediu protectiv pentru fiecare pacient;
- specificitatea acordului contractual permite fiecarei persoane sa examineze si sa depaseasca
rezistentele interne.
 Selectia si pregatirea pacientilor - esentiala este decizia asupra tipului de terapie ce va fi ales pentru un
anume grup; stabilirea unui interval suficient de timp pentru pregatirea unui pacient in vederea intrarii
intr-un grup creste sansele pacientului de a se adapta grupului. In afara de anamneza obisnuita, este
necesara evaluarea felului in care viitorul pacient s-a descurcat in diverse grupuri: familie, scoala, munca,
grup de prieteni.
 Rolul si autoritatea terapeutului in grup - in afara de durata grupului, tipul de grup si modalitatile de
lucru, terapeutul trebuie sa decida:
- componenta grupului;
- logistica: loc, timp, plata;
- daca sa lucreze singur sau cu coterapeut;
- daca pacientii vor fi tratati doar prin terapie de grup sau prin terapie combinata;
- modalitatea de protocolare a sedinţelor si modul de a proteja confidentialitatea.
Terapeutul de grup trebuie sa-si exercite autoritatea pentru ca grupul sa ofere siguranta si confort membrilor
sai. Terapeutul nu este un membru al grupului, cu toate tendintele ambivalente ale participantilor.

23. Tipologii ale grupurilor de psihoterapie (activitate, de sprijin, psihoeducationale, psihodinamice). Terapii
de grup in functie de orientarea teoretica
Prin terapie de grup se intelege procesul de interactiune dintr-un grup, interactiune care este privita ca factor
terapeutic.
Tipologii ale grupurilor de psihoterapie
Montgomery (2002) descrie patru forme de grup de baza, in functie de specificitatea scopurilor terapeutice si
de gradul de implicare a liderului de grup (terapeutului):
 grupuri de activitate;
 grupuri de sprijin;
 grupuri de rezolvare a problemelor si grupuri psihoeducationale;
 grupuri psihodinamice.
 Grupurile de activitate
Angajarea pacientilor intr-o forma de activitate este cea mai veche forma de terapie de grup. Acest tip de grupuri
joaca un rol important in unitatile spitalicesti si pot lua forme diverse (grupuri pentru gatit, grupuri de arta etc).
Aceste grupuri pot ajuta la dezvoltarea abilitatilor sociale si pot adresa ascuns anxietatile sau pot favoriza un
sentiment de comuniune. Grupurile de activitati necesita un nivel ridicat de implicare a liderului de grup si au
obiective terapeutice specifice.
 Grupurile de sprijin
Grupurile de sprijin ofera o retea si oportunitati pentru discutarea problemelor si sunt recomandate, de obicei,
pentru pacientii cronici suferind de boli mintale si fizice, pentru care o forma mai dinamica de explorare nu ar fi
indicata. Scopul este de a menţine homoeostazia, schimbarile nefiind asteptate, iar cele care apar sunt graduale.
Regularitatea si limitele grupului, desi nu la fel de stricte ca in grupurile psihodinamice, indeplinesc functia
esentiala de continere.
 Grupuri de rezolvare a problemelor si psihoeducationale
Aceste grupuri sunt similare cu grupurile de sprijin. Ele tind sa fie formate din indivizi cu probleme similare si cu
obiective clar definite (de ex.: alcoolicii anonimi, Alanon, Gamblers Anonymous, grupuri de management al furiei
etc). Accentul este pus pe invatare impartasita cu o oarecare modelare de catre liderul de grup; dinamicile
inconstiente nu sunt explorate si grupul in sine nu este privit ca o forta terapeutica pentru schimbare.
 Grupuri psihodinamice
Scopul terapiei de grup psihodinamica, sub toate formele sale, este schimbarea de durata a personalitatii,
obtinuta prin asocieri libere non-directive. Modul in care terapeutul se comporta in grup va diferi in functie de
scoala in care el sau ea este instruit, dar in general terapeutul nu va „conduce” grupul intr-un mod evident.
Grupurile psihodinamice tind sa fie eterogene, ceea ce ii avantajeaza pe pacientii cu probleme de personalitate
difuze si dificultati interpersonale, care au condus la stari cronice de anxietate si \sau depresie.
 Terapii de grup in functie de orientarea teoretica
Psihoterapia de grup depinde si in functie de orientarea teoretica, aproape toate scolile de terapie avand
adaptari ale terapiei individuale pentru grupuri. Unele exemple pot fi:
 psihoterapie de grup psihoanalitica;

 psihoterapie de grup Gestalt;
 psihoterapie de grup interpersonala;
 psihoterapie de grup integrativa, intersubiectiva si relationala;
 psihoterapie de grup integrativa cognitiv-comportamentala;
 psihoterapie de grup centrata pe sisteme;
 psihoterapie de grup functionala;
 psihoterapie de grup relationala.
24. Organizarea grupurilor de psihoterapie. Abilitati ale terapeutilor de grup
 Organizarea grupurilor de psihoterapie
 Rolul grupului in planul de tratamement.

 Factori si mecanisme terapeutice.
 Selectia clientilor.
 Pregatirea pentru terapia de grup (obiective, metode si proceduri).
 Dezvoltarea grupului.
 Procesele de grup.
 Interventii ale terapeutului (functia executiva, grija, stimularea emotionala, atribuirea de sens).
 Abilitatile terapeutilor de grup
 abilitati clinice (CS);

 cunoasterea unor teorii multiple (KT);
 capacitatea autoreflectiva (SR);
 abilitati de consultare (CS);
 capacitatea de a deveni lider de grup (SDL).
25. Grupuri sociale: recreative, de prieteni, nominale, de socializare, de autoajutorare
Pe langa grupurile de munca (echipe), grupurile experientiale si grupurile terapeutice, o categorie distincta de
grupuri a fost descrisa si analizata in literatura de specialitate, si anume grupurile sociale. Acestea sunt grupurile
caracterizate de un grad de structurare si formalizare minimal si includ:
 grupurile recreative – se organizeaza spontan, fara interventia vreunui lider din afara grupului;
obiectivele acestor grupuri se realizeaza prin intermediul activitatilor care sunt efectuate cu placere si
au efecte recreative;
 grupurile de prieteni - sunt formate din indivizi care au o preocupare reala cu privire la starea de bine
a celuilalt si se simt bine petrecand timpul impreuna;
 grupurile nominale - acest tip de grup se foloseste pentru identificarea problemelor si luarea deciziilor;
specificul este ca indivizii lucreaza in prezenta celorlalti, dar nu interactioneaza verbal;
 grupurile de socializare - numerosi autori considera ca socializarea reprezinta obiectivul fundamental

al oricarui tip de grup, deoarece prin activitatile de grup se urmareste, in general, schimbarea
atitudinilor si comportamentelor participantilor, astfel incat acestea sa devina acceptabile social. Nota
distinctiva a grupurilor de socializare este aceea ca prin intermediul lor se urmareste explicit dezvoltarea
abilitatilor sociale, cresterea increderii in sine, ca si planificarea unor scopuri emergente;
 grupurile de autoajutorare - grupurile de autoajutorare sunt structuri grupale, de dimensiuni relativ

mici, organizate volutar, pentru ca participantii sa-si ofere sprijin mutual si pentru atingerea anumitor
scopuri. Aceste grupuri sunt, de regula, formate pe criterii de similaritate si reunesc persoane care
convin sa-si acorde sprijin mutual, raspunzand astfel unor nevoi comune.
26. Grupurile sociale mari. Tipuri de grupuri mari. Teorii explicative pentru dinamica grupurilor mari
 Grupurile sociale mari
Criteriul cel mai evident de diferentiere intre grupul mic si grupul mare este marimea grupului, grupul mare
fiind un grup secundar, cu dimensiuni crescute, inlauntrul caruia, datorita slabirii contactelor directe,
interpersonale se amplifica din ce in ce mai mult elementele de viata formala, institutionalizata.

G.Lindzey utilizeaza urmatoarele criterii pentru grupul mare:
 marimea;
 frecventa reuniunilor;
 focalizarea atentiei;
 identificarea cu grupul.
Particularitati ale grupurilor mari
 la nivel de grup mare vom vorbi despre profiluri psihologice colective, etnice, rasiale, nationale;
 trece pe primul plan aspectul macrosocial al vietii psihice;
 interactiunea devine un proces de raspandire, de difuziune pe mari suprafete, ca atare cursul
fenomenelor psihosociale se amplifica;
 procesul interactiunii fiind mai greu sesizabil la acest nivel, se cerceteaza nu atat procesul cat produsele,
la fel si diverse profiluri spirituale, starile comune predominante, reprezentarile colective etc.;
 interactiunea de tip face to face este inlocuita printr-o interactiune la distanta, care se face prin
intermediul unor mediatori;
 coeziunea grupului se va conserva prin mecanisme ca: limba, cutumele, traditiile, institutiile culturale.
 Tipuri de grupuri mari
 multimile, aglomeratiile, gloatele;

 publicul, adunarile, demonstratiile;
 poporul, natiunea.
 Teorii explicative pentru dinamica grupurilor mari
 teoria convergentei - presupune ca indivizii care se alatura mitingurilor, revoltelor si altor tipuri de
miscari sociale poseda anumite caracteristici personale care influenteaza tendintele lor de cautare a unui
grup. Astfel de aglomerari nu sunt adunari intamplatoare ale unor diferiti straini; mai degraba, ele
reprezinta convergenta persoanelor cu nevoi, dorinte, motivatii si emotii compatibile;
 teoria deindividualizarii – teoria lui Philip Zimbardo’s (1969, 2007) sustine ca o colectivitate poate fi atat
de puternica, incat poate transforma pe aproape oricine, indiferent de caracteristicile lor personale.
Subliniind puterea grupului, teoria sugereaza ca in unele cazuri, persoanele pot deveni atat de profund
imersate in grup, incat nu se mai percep ca indivizi;
 teoria normei emergente - (Turner, 1964; Turner & Killian, 1972) propune explicarea unitatii
comportamentului colectiv, prin conformarea membrilor la standarde normative unice care se dezvolta
in mod spontan in aceste grupuri.

27. Grupul mare ca grup terapeutic
Grupul mare, din punct de vedere terapeutic, se refera la un grup cu experimental de la 30 pana la 35 de
membrii, condus intr-un mod nestructurat si, de obicei, dintr-o perspectiva psihodinamica.
Acest tip de grup se regaseste in special in cadrul conferintelor de psihologie si de psihoterapie de grup. Astfel,
grupul mare este utilizat ca un laborator in care sunt analizate procesele constiente si inconstiente ale grupurilor
mari, ca o modalitate de intelegere, influenta si impactul acestora asupra gsndirii sociale, organizationale si
sistemice, a sentimentelor si actiunilor.
Grupul mare este considerat a fi o reflectare a societatii, culturii sau organizatiei din care facem parte. In
literatura de specialitate, accentul a fost pus pe aspectele sociale ale grupului mare, in timp ce aspectele
terapeutice au predominant de emfatizate.
Experimentarea grupului mare reprezinta experimentarea sinelui ca parte a unei matrice sociale, ca apartinand
unei retele interconectate care exista in jurul nostru, dar este invizibila in viata de zi cu zi.
28. Grupurile mari si fenomenele de masa (zvonurile, moda, panica)
Sintagma fenomen de masa desemneaza conduita sociala similara din partea unui numar mare de indivizi,
conduita tranzitorie sau ciclica dupa natura ei si care rezulta din niste mecanisme interactionale specifice –
sugestia, imitatia etc.
 Zvonurile
Cea mai cunoscuta definiţie a zvonului i se datoreaza sociologului american T.Shibutani, conform csruia
zvonurile sunt stiri improvizate, rezultand in urma unui proces de deliberare colectiva. La originea unui zvon se
afla un eveniment important si ambiguu.
Zvonul este in acelasi timp un un proces de dispersare a informatiei si un proces de interpretare si comentare.
Acest fenomen este legat si de o anumita particularitate a circulatiei masajelor intre oameni – un mesaj care
sub raportul continutului prezinta o anumita importanta (de unde si atractivitatea zvonului) si care se distinge
prin faptul ca pe parcursul transmiterii apar o serie de distorsiuni ce altereaza continutul. Distorsiunile nu se
produc datorita lacunelor memoriei, ci evolutiei si contributiei comentariilor facute in timpul procesului de
zvonire.
 Moda

Moda se refera la conduita sociala comuna sau similara din partea unui larg numar de persoane, conduita
tranzitorie prin natura sa si rezultata din sugestie sau alte procese irationale.
Caracterul ciclic, variatiile continue, relativ de scurta durata se petrec in cele mai diferite sectoare ale vietii
sociale – imbracaminte, design, arhitectura, arta, vorbire etc. Foarte important, in afara caracterului sau
tranzitoriu, este faptul existentei unor norme cu valoare de sanctionare sociala, ce regleaza aceasta continua
schimbare.
Ca in cazul oricarei norme, exista un interval acceptabil in privinta conduitelor si zone considrate inacceptabile,
astfel incat cel ce se situeaza in acese zone risca sa fie marginalizat. A fi la moda este, din ce in ce mai mult, parte
a unui ritual social. Este afirmarea unui anumit statut social si a aprtenentei la un anumit grup. Sanctiunile nu
sunt explicite, ca in cazul unei norme juridice, de exemplu, dar pot fi traite la fel de dramatic (mai ales in anumite
etape de varsta, cand se pune foarte mare prea pe validarea externa). Adolescentul repudiat pentru ca nu este
cool e un bun exemplu in acest sens.
 Panica
Panica se deruleaza dupa acelasi mecanism al sugestiei, imitatiei si difuziunii. Starile psihice asociate acestui
fenomen sunt stari emotionale forte puternice, instalate rapid si cu viteza de propagare foarte mare, creandu-
se un fel de “epidemie” psihica.
Caracteristic este faptul ca informatia care circula este insuficient structurata, incompleta, cu un mare grad de
ambiguitate si cu o forte mica posibilitate a individului de a o controla. Astfel, influenta stimulului, datorita
gradului redus de control individual, este foarte mare, generand stari de isterie colectiva. Ca in descrierile lui
G.Le Bon, judecata nu mai functioneaza, irationalul domina iar mentalul colectiv nu este capabil de a gestiona
situatia, ci o difuzeaza, ducand la escaladarea fenomenelor descrise.
Bibliografie:
 Sfetcu Raluca, Dinamica grupurilor, Ed. Fundatiei de Maine, Bucuresti, 2015

Conspect Dinamica Grupurilor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conspect Dinamica Grupurilor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conspect Dinamica grupurilor

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucureşti - www.spiruharet.ro

Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Sfetcu Raluca

Subiecte dinamica grupurilor

1 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Termenul dinamica vine de la un cuvant grecesc care inseamna forta.

Astazi, dinamica grupurilor se constituie in doua mari parti:

2. Definitii ale grupului

Definim grupul ca o notiune fundamentala in sistemul de categorii al psihologiei sociale, desemnand o

2 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

3. Perspective si abordari teoretice utilizate in studiul grupului

Exista noua perspective diferite utilizate in studiul grupurilor:

 Perspectiva psihodinamica - examineaza grupurile din punctul de vedere al interactiunii dinamicilor

 Perspectiva conflict-putere-statut - examineaza grupurile in termeni de dinamica de putere, statut, resurse

 Perspectiva simbolic-interpretativa - se axeaza pe constructia sociala a grupurilor si ofera explicatii bazate

3 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Doua dintre cele mai frecvent utilizate abordari sunt:

 modelul coeziunii - sustinut de psihologia sociala experimentala;

- grupul e o formatiune de mai multe persoane;

- indivizii cauta sa mentina sau sa acceada la o identitate sociala pozitiva;

4 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

4. Parametrii grupului (M. Deutsch)

Conform lui M. Deutsch (1968), parametrii grupului sunt urmatorii:

 marimea grupului - indica numarul de membri ce compun un grup;

 eficienta grupului - performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de satisfactie al

 capacitatea de autoorganizare – este gradul de colaborare dobandit de grup in conditiile invatarii

5 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Grupurile primare, cum ar fi familia sau prietenii au urmatoarele caracteristici:

 Grupurile sociale (secundare)

Grupurile secundare au urmatoarele caracteristici:

6 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Colectivul are urmatoarele caracteristici:

6. Formarea grupurilor. Tipuri de grupuri. Principalele taxonomii si categorii ale grupurilor

7 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Principalele taxonomii ale grupurilor

 P. A. Sorokin, un sociolog american, a impartit grupurile in doua tipuri majore:

 F. H. Giddings clasifica grupurile in grupuri:

8 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 W. G. Sumner a facut o diviziune a grupurilor pe grupuri:

 Alte categorii ale grupurilor

Pe langa exemplele de mai sus, grupurile pot fi clasificate si in urmatoarele categorii:

 grupuri disjunctive si suprapuse;

9 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Nu toate grupurile urmeaza schema propusa de Tuckman.

 Teorii ale functiilor afilierii la grup

- Shachter (1959) - considera ca grupurile satisfac nevoia de securitate.

- Maslow (1954) - satisfacerea nevoii de apartenenta;

10 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Teorii ale atractiei si similaritatii interpersonale (Zajong, Zander, Schachter si Festinger)

Factorii care influenteaza atractia interpersonala:

9. Grupurile de munca/echipele. Diferentele dintre grup si echipa

Echipele au urmatoarele elemente comune:

 doi sau mai mulii indivizi;

Diferentele dintre grup si echipa (dupa Katzenbach, 1993):

 lider puternic;  conducere asumata;

12 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Modelul IPO (Hackman, 1987)

Intrari (inputuri) Procese ale echipei Rezultate (outputuri)

 Modelul IMOI (Ilgen, 2005)

13 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Modelul comprehensiv al lui Salas, Cooke & Rosen, 2008

14 www.ludmilarotaru.com © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 structura organizationala - o serie de autori considera ca o practica colaborativa interprofesionala