Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad

Facultatea de Știinţe Socio-Umane și Educație Fizică și Sport

Temă proiect: Dezvoltarea si comportamentul deviant la

adolescenti

Hompot Andrei, student Anul I

 COMPORTAMENTUL DEVIANT LA ADOLESCENTI

Este foarte bine stiut faptul ca relatia parinte – copil poate fi considerata cea mai importanta
dintre relatiile care se pot forma, in genera, intre oameni . Pe langa faptul ca este o legatura definitiva si
indestructibila, ea trebuie sa fie si cea mai stransa si puternica legatura posibila intre oameni . Nimic pe
lumea aceasta nu se compara cu o relatie reusita si plina de intelegere, respect si iubire, asa cum este
relatia dintre parinti si copiii lor .

Dar pentru ca aceasta relatie sa fie reusita , este nevoie de mult efort si rabdare depuse de
copii, dar si de parintii lor . Este foarte important ca fiecare dintre ei sa constientizeze si, de asemenea,
sa inteleaga pozitia in care se afla si, care sunt conditiile ce trebuie indeplinite, si limitele, ce nu trebuie
depasite .
Ca adolescent este foarte important sa te mentii pe o linie dreapta, adica sa ai grija sa mentii
controlul comportamentului sub imperiul atator tentatii sau sa stii sa spui NU influentelor negative ale
anturajului, sa nu faci greseli ce depasesc anumite limite si ce ti-ar putea provoca mari probleme . Aici
intervine parintele, care trebuie sa fie suportul constant al adolescentului si care va veghea mentinerea,
modelarea comportamentului copilului sau . Nu este vorba de un control continuu, sufocant si stresant,
ci mai degraba de o supunere din umbra, de o anumita grija, multa rabdare si munca de convingere
asupra a ceea ce ar fi bine sa faca sau cum sa se comporte un copil . Adolescentul are nevoie de
incredere in el insusi, de increderea parintilor in resursele sale si mai ales, de afectiunea si dragostea lor.
Este vorba dspre o educatie puternica si bine inradacinata, ce trebuie oferita unui copil incepand
de la mica copilarie, pubertate si continuata in adolescenta, varsta framantarilor, a entuziasmului, a
cristalizarii relatiilor de prietenie si iubire.
Parintele are foarte multe griji, responsabilitati, diverse probleme, si de aceea, este bine ca intr-o
familie fiecare membru sa faca efortul de a pastra un anumit echilibru, liniste, si, sa arate intelegere si
respect fata de ceilelti membrii ai familiei sale, mai ales fata de parinti . Parintii sunt cei care ii conduc pe
copii pe drumul vietii, ii indruma intotdeauna spre a face cele mai bune alegeri in viata pentru ei, nu
doar le creioneaza traseul, le si sunt alaturi, la bine si la greu .
Nu este deloc usor sa fi parintele unui adolescent deoarece adolescenta este, prin definitie,
perioada de viata in care invatam sa devenim autonomi. Adolescentul incepe sa se detaseze treptat de
mediul familial spre grupul de prieteni, insa in acelasi timp, el cauta acel mediu familial, acele repere,
care-i vor permite sa devina adult, modelandu-si conduita in functie de modelele parentale ; est copil si
adult in acelasi tinp si traieste aceasta contreadictie, nu e deloc usor
Adolescentul invata zilnic in anumite feluri de la diferite persoane. El invata adesea, fiind atent la
ceea ce fac parintii si, mai putin din ceea ce spun acestia si tocmai de aceea, este important ca si parintii
adolescentului sa faca ceea ce ei predica.
Relationarea parinte – adolescent are loc doar prin stabilirea comunicarii dintre acestia si prin
interactiunile specifice dintre familii.
Comunicarea dintre parinti si adolescent este o conditie foarte importanta a relationarii si a
formarii personalitatii. Obuna comunicare nu inseamna ca adolescentul sa-l asculte pe parinte fara a
scoate un cuvant, sau sa se conformeze de fiecare data doar tinand cont de ierarhia rolurilor, ci a
experimenta exprimarea libera pentru a se face inteles, a se descarca atunci cand este treist, a invata din
greseli, a impartasii emotiiA fi lasat sa comunici jignitor, agresiv la adresa parintilor sau semenilor, iarasi
nu este bine, aceasta nu este o buna comunicare, nici autonomie sau libertate, ci o conduita verbala
negativa, ce mai devreme sau mai tarziu, va fi sanctionata de societate; in asemenea situatii, rolul
educativ al familiei va trebui sa-si spuna cuvantul, intr-o mare masura, ea este cea care ghideaza
adolescentul .
Parintele care stie sa-i lase copilului o marja de libertate, dar care ii calca si anumite norme si
valori si-i fixeaza anumite repere in ceea ce priveste comporatmentul, isi va atrage respectul copilului
sau adolescent.
Adolescentul cauta intr-un fel anume, aprobarea parintelui sau pentru conduita sa, el nu are
asteptari de la parintii sai de genul ca ar putea sa faca chiar tot ce-i trece prin cap si acestia sa-l
aprobe.Cu alte cuvinte adolescentul a inceput deja sa „creasca” si sa cunoasca anumite limite peste care
nu doreste sa treaca, constiinta s-a cristalizat, personalitatea in linii mari este formata, desi ea continua
a se imbogatii pe tot parcursul vietii.
Adolescentul asteapta de la parintii sai sa fie mai putin posesivi si sa-l trateze cu respect, ca pe
un tanar responsabil.

ISTORICUL SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ADOLESCENT

Adolescenta – perioada in existenta omului si a evolutiei personalitatii sale, este varsta care a
socat in toate timpurile creand uneori conflicte si anxietati sociale.
Socrate (sec. V i.e.n.) sublinia faptul ca: 'Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari rele, sfidare
pentru autoritati. Ei arata dispret pentru varstnici si iubesc flecareala in locul actiunii. Copiii sunt astazi
tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica cand un varstnic intra in casa. Ei isi contrazic
parintii, flecaresc fata de musafiri, infuleca pe nerasuflate mancarea si isi tiranizeaza profesorii'.
Adolescenta este un stadiu de viata intermediar intre copilarie si maturitate. Limitele cronologice ale
adolescentei sunt discutabile. Majoritatea autorilor considera adolescenta intre 12-18 si chiar 20 de ani;
Bencher extinde varsta pana la 24-25. Aceasta tendinta de extindere a adolescentei pana la perioade de
varste considerate alta data ca apartinand maturitatii a devenit posibila ca urmare a prelungirii perioadei
de varsta necesara scolarizarii, perioada de dependenta afectiva, si in majoritatea cazurilor, si
economica si care, prin aceasta, se opune procesului de maturizare. Acest punct de vedere este insa
discutabil.
Piaget afirma ca adolescentul este introdus in viata si astfel, in maturitate prin munca. Exista
societati si diferite medii sociale in care copiii se ingrijesc si isi castiga existenta de la varste fragede.
Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta fenomene de revolta;
adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul poate avea o
identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei instabilitati a personalitatii sale.
Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi in
procesul de identificare.
Dupa Howels, identificarea negativa se poate exprima si prin acceptarea perversa a modelelor
prezentate de parinti ca fiind periculoase: viata de banda, droguri, homosexualitate, filozofie diferita,
etc.
Caracterizand evolutia adolescentei, Rousselet o imparte in:
1. Perioada revoltei - caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust pentru ca i se
ordona, zambetului batjocoritor, cand nu mai crede in atotputernicia educatorilor, se revolta contra
parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta
contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).
2. Perioada scandalului - apare dupa momentul in care crezand ca nu mai este copil, vrea sa se afirme in
noua lui identitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat, vestimentatie deosebita, etc. Este
varsta bandei, iar tanarul care a negat familia, scoala (sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil
de a trai izolat intr-o lume inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care il inteleg si cu care
impartaseste acelasi mod de viata.
3. Perioada de exaltare si afirmare, cand tanarul se simte gata de a infrunta lumea.
Termenul de adolescenta nu desemneaza o abstractie pura, ci o realitate vie, dinamica, in care converg
influente variate si cu ponderi diferite de ordin fiziologic, social, psihologic si pedagogic. Adolescenta
reprezinta deci cea mai complexa si efervescenta perioada din viata individului.
Pe plan psihologic, este varsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a stabilirii de noi relatii
intre 'el' si 'altii', a dorintei de libertate, autonomie, cat si printr-o generoasa sensibilitate ideo-afectiva,
varsta a marilor idealuri, dar si a trairilor dureroase, uneori, cu urmari dezadaptative.
In adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament
independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de experienta sociala
determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta major spiritul critic si
autocritic.
Adolescentul devine stapan pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la aceasta
constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere, de la gandirea intuitiv
concreta la gandirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele sociale de comportament (datorie,
raspundere, scop in viata).
Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se
autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie. Formarea
trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct in conduita, care intruneste astfel un continut
motivational in care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor sociale ocupa un loc central.
Adolescenta este deci etapa in care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub influenta
exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge treptat sa-si cunoasca viata
sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al societatii. Acest salt in planul vietii psihice
are efecte deosebite asupra echilibrului psihic si social al adolescentului. Pe de o parte intelegandu-se pe
sine ca o fiinta, adolescentul reuseste sa-si integreze viata sufleteasca intr-un tot unitar, raportat la
trecut si proiectat in viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca
in mod clar locul sau in mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, in viitor,
printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa imbogateasca sau nu 'criza adolescentei' sunt
importante si determinate, in primul rand determinate de accelerarea procesului constiintei de sine.
Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continand atat elemente de
continuitate cat si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei evolutii il constituie realizarea unitatii si
identitatii personalitatii, motiv pentru care constiinta de sine este considerata axa acesteia; deci
adolescenta este si o perioada cu implicatii majore in ceea ce priveste maturizarea personalitatii. O
problema referitoare la adolescenta, legata organic de dezvoltarea constiintei de sine este aceea a
afirmarii de sine.
Unii psihologi au integrat manifestarile prin care adolescentii incearca sa-si afirme personalitatea in
asa zisa 'criza a adolescentei' pe care am descris-o.
Altii afirma ca aceasta 'criza' nu este universala, ci un fenomen provocat de conditii sociale
individuale si istorice. In acelasi timp afirmarea de sine este un fenomen cu totul specific adolescentei.
 In realitate, dorinta afirmarii de sine este expresia crizei de constiinta pe care adolescentul o are
asupra dezvoltarii sale pe plan biologic, psihologic si social, statutul social, care nu reflecta din toate
unghiurile aceasta dezvoltare. Deci, dorinta afirmarii de sine este un fenomen normal care se manifesta
la adolescent ca efect al maturizarii psihice, a consolidarii personalitatii.

ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DELINCVENT LA ADOLESCENT

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene. Studiul

cauzelor de conflict cu finalizare in conduita devianta intampina serioase dificultati, datorita pe de o
parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita faptului ca una si aceeasi forma
de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efecte
reactionale diferite. Cu toata complexitatea si varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor
comportamentale deviante pot fi clasificate dupa prof. dr. P. Branzei in:
- factori predominanti biogeni
- factori predominanti psiho- sociogeni
- Factorii biogeni ai deviantei
In cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen al dereglarilor
organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza, conditiile biogene creand fondul pe care
actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de factori patologici psihici pot sta la
originea biogena a unor devieri comportamentale de tip delictual (Encefalopatii secundare post-
infectioase sau post-traumatice; oligofrenii; sechele dupa meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii;
nevroza etc.)
S-a pus in evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament deviant, o
trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se asociaza cu agresivitate,
violenta, tendinta spre distrugere de bunuri.
Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de pubertate si
adolescenta.

- Factori psiho-sociogeni

Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia in primul rand rolul
determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

1. Disociatia familiala. Familia devine 'solul primar al dezvoltarii naturii umane' iar copilul, imaginea
parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si neantelegerea familiala este
frecvent intalnita in familiile adolescentilor cu tulburari de conduita si comportament. Cei doi parinti,
desi despartiti, revendica in mod egal copilul, fiecare din ei cautand sa-l atraga de partea lui si sa-l instige
impotriva celuilalt in scopul de a-l compromite. Ramas in grija unuia dintre parinti, copilul devine victima
unei atitudini extremiste sau va beneficia de intreaga afectiune si ingrijire din partea acestuia (avand
drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la formele vietii
sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de intelegere, de conditii
corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va determina introvertirea, izolarea, lipsa de incredere in
sine, revolta, rautate, cruzime). Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre
parinti a unor valori de identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.
 Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si cu
ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza intr-o constelatie triunghiulara de factori: dragoste, autoritate si
securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz de autoritate vor determina
tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor
cu parintii patogeni. Tanarul devine astfel 'un simptom al parintilor sai'. Agresivitatea, izolarea, fuga si
vagabondajul, furtul etc. pot fi determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a
parintilor sau dimpotriva cea permisiva, libera.
Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecand de la calitatea
relatiei mama-copil se vor dezvolta in mod adecvat relatiile copilului cu altii.
Este o realitate faptul ca, copilul isi simte mama mai intai senzorial si apoi afectiv. Orice carenta
afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa sau tiranica, ori la o
adevarata debilitate relationala. Orice 'intarcare afectiva' va duce la lipsa increderii in lume, tocmai
datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna. Familia devine o adevarata scoala a
sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin
carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu insatisfactii, frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie.
Un astfel de subiect isi va structura o personalitate egocentrica, indiferenta afectiva, tradata prin
simptome caracteriale precoce, de tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului,
sentimentelor de devalorizare, instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei sentimentelor de
culpa ce stau la baza sentimentului de responsabilitate. Lipsa fricii va duce la lipsa remuscarii fata de
faptele proprii iar sentimentul de devalorizare va duce la ostilitate permanenta. Atunci cand carentele si
conflictele afective din mediul familial, tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de atitudine,
manifestate de ambii parinti fata de copil depasesc anumite limite de intensitate si durata
transformandu-se in adevarate situatii traumatizante pentru adolescent, personalitatea in formare a
acestuia se va inscrie pe cai gresite. Astfel, daca copilaria se desfasoara in cadrul unui climat familial
saturat de privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea adecvata
a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul conflict de adaptare, care se
exprima printr-o atitudine protestatara in fata oricarei rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile
repulsive ale adolescentului dovedesc, in majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia, in
trecutul sau, au actionat mijloace coercitive brutale , stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.
Neantelegerile intre parinti pun in pericol sentimentul de securitate al copilului si in consecinta
armonia dezvoltarii personaliatii sale. Matricea familiala devine deci baza formarii personalitatii si orice
abdicare de la acest rol poate transforma copiii in 'orfani de parinti'.

2. Absenta mediului familial. In cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla in grija asistentei
publice, lipseste insusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si a identitatii copilului cu parintii
sai, pot duce la depersonalizare ca punct de plecare al obtuziei, indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din
randul acestora se detaseaza in primul rand adolescentul depresiv, aflat in continua cautare de
afectivitate, de intelegere din partea celor din jur.
Astfel de deviante se pot intalni si la copiii adoptati, mai ales cand infierea e motivata de o
compensare a frustrarilor si cand copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul de securitate. O
influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau copii rezultati din casatorii
anterioare, care vin in noua familie cu alte principii si deprinderi educative.

3. Situatia economico-sociala a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si tensiuni intre parinti
pe de o parte si intre parinti si copii pe de alta parte, datorita fie unui spatiu locativ limitat, sau a unei
gospodarii si administrari defectuoase a bugetului familial, sau a unor conditii igienice de trai
necorespunzatoare. Statistic, se constata apartenenta tinerilor delincventi din familii paupere fie
deosebit de prospere, in care se intretin conditii care duc la supradimensionarea trebuintelor,
pretentiilor si necesitatilor.

4. Carentele de ordin educativ joaca un rol deosebit in determinarea unor forme comportamentale
aberante, neadecvate. Ele depind in mod direct de personalitatea parintilor si educatorilor. A. Berge
consemneaza un numar destul de mare de defecte ale parintilor, unele dintre ele capitale:
hiperprotectivism, narcisism; nervozitate; incapacitatea de a iubi, perfectionalism, iar altele de
importanta mai mica, secundare: lipsa de condescendenta, lipsa de respect, oportunism.
Desigur, greselile educative ale parintilor pot fi considerate diferentiat, in functie de rolurile
diferite care revin, in mod natural, acestora: mamei-afectiunea; tatalui-autoritatea. Mama este aceea
care poate sau nu priva pe copil de afectiunea echilibrata atat de necesara dezvoltarii sale psihice.
O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de certuri, injurii si
brutalitati se repercuteaza in sens negativ asupra psihicului adolescentului, provocandu-i traumatisme
afective, care isi vor pune amprenta asupra modului de a gandi, simti si de a se comporta a viitorului
adolescent. Libertinajul familial lasa adolescentul prada influentelor negative ale strazii, unor variati
agenti inductori care vor genera tulburari de comportament. Alteori, autoritatea paterna exagerata,
abuzul de autoritate, structureaza un comportament reactiv, de protest, opozitie sau indiferenta si fuga,
specific acestei perioade. Acest abuz de autoritate explica nevoia de evaziune prin parasirea
neautorizata a domiciliului si vagabondaj, iar revendicarile se transforma in agresiune la adresa factorilor
de mediu cu caracter de interdictie.
In devianta copilului se inregistreaza o cauzalitate circulara in care, plecand de la climatul familial
neadecvat se ajunge la esecuri scolare. Nemultumirea de sine va duce la indiferenta fata de lume si
inadaptare.

5. Influentele nefaste ale unor grupuri de tineri

Cei mai multi dintre minorii delincventi nu sunt supravegheati de catre parinti in ceea ce priveste
relatiile lor cu ceilalti copii si in legatura cu felul in care isi petrece timpul liber, sau sunt supravegheati in
mod superficial sau accidental.
Nu intotdeauna adolescentul stie sa se apere impotriva influentelor strazii, colegilor sau adultilor
mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale.
Insuficient prevenit asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa cada prada ispitelor
strazii, in mijlocul unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru adolescenti solutia grupului pare sa fie la un
moment dat, o ratiune de a fi, de a exista. Grupul ofera adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de
exprimare libera, ci si securitate, siguranta. In grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele
de valori comune cu ale sale, chiar in grupuri nonformale orientate negativ.
Grupul ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului 'eu', un antidot
pentru nelinistile sale anterioare.

- Slab - adolescentul cauta puterea grupului, cauta sa se identifice cu acesta.

- Neansemnat - adolescentul cauta prilejuri de afirmare, de valorificare.
- Nerecunoscut - adolescentul doreste sa devina necesar, sa se 'situeze' intre ceilalti, sa ocupe un loc al
sau care sa fie cunoscut si recunoscut de grup.
- Izolat - el incearca sa-i inteleaga pe ceilalti, sa-si imbogateasca cunostintele despre altii, sa patrunda in
sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti coechipieri.
In masura in care grupul si- l aproprie si il adopta, adolescentul incearca sa-si dovedeasca si lui si
celorlalti ca nu s-a inselat, ca nu au fost inselati. El cauta sa dovedeasca lumii ('lumea' sunt parintii,
'profesorii', adutii in general), ca reprezinta ceva. In acest scop mai ales baietii cauta obstacole, incercari
prin care sa probeze calitatile, sa verifice limitele si posibilitatile lor. Prin comportamentul lor ei vor sa
dovedeasca ca sunt maturi, ca au detasarea si stapanirea de sine a adultilor, ca reprezinta individualitati
forte si independente.
Afirmarea, socializarea adolescentului, parcurge un drum sinuos, un 'drum al extremelor'. Paralel cu
adancirea cunoasterii propriului eu, cu interesul fata de sine, el incepe sa fie interesat de tabelele de
valori ale ambitiei, de achizitii culturale ale umanitatii, de situarea temporara a propriei persoane in
evolutia universului.
Teama de ridicol, grija de a parea inca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari contribuie la
coruperea lui precoce. Astfel el va incepe sa fumeze, sa bea, sa practice jocuri de noroc si cauta in toate
prilejurile sa demonstreze forta si curajul sau. Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul
pentru grupul de adolescenti si uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv ii
permite realizarea unor dorinte care ii sunt interzise in mod brutal de catre parinti si a unor actiuni
aventuroase si activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup sunt dependentele pe care
le dezvolta acesta intre membrii grupului respectiv.

ARHITECTURA PERSONALITATII DELINCVENTIALE LA ADOLESCENTI

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le- am intalnit sunt: tentativa autolitica si
actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul, minciuna, furtul, talhariile, lovirea,
amenintarea, violul, fuga de acasa sau vagabondajul, alcoolismul, si nu in ultimul rand, dependenta de
droguri.
Dezvoltarea dizarmonica a personalitatii la adolescenti include anomalii de adaptare a
comportamentului la exigentele conditiilor sociale, culturale, economice.
Traiectoria devenirii copilului ca personalitate umana presupune ca si in arheologie, dezvoltarea,
combinarea si sedimentarea unor straturi in conditiile si structurile sociale date. Aceste structuri sociale
pot fi constituite si din focare malefice ca acele 'grupuri de distractie' prin consumul de alcool, jocuri
sexuale, jocuri de noroc etc., raspandite mai ales in orase si care pervertesc constiinta adolescentilor.

Aspecte care duc la cresterea frecventei deviantelor la adolescenti:

1. Modificari la nivelul structurilor morale

Integrarea sociala a persoanei care se naste 'incompleta' presupune o receptionare, o prelucrare si o
investire cu forte operatorii si operationale a valorilor sociale. Cu toate ca din necesitati contingente
accentul cade – in complexitatea actului educational – pe instructie, pentru finalitatea procesului de
socializare, importanta majora o are formarea constiintei morale.
In liniile cele mai largi posibile, constiinta morala este o sinteza a valorilor stabilite de grupul social
care regleaza comportamentul uman fata de regulile sociale necesare convietuirii si fata de celelalte
persoane purtatoare la randul lor a unei constiinte morale. Ceea ce garanteaza eficienta procesului de
integrare sociala este capacitatea de a actiona autonom pe baza valorilor si regulilor morale.
Se pare ca una dintre cauzele insuccesului formarii valorilor morale este faptul ca bazele acestora
se construiesc in cadrul unei experiente directe, spontane a copilului cu reguli si persoane, deci in grupul
primar si intr-un interval de viata cand afectivitatea este elementul dominant in procesul de maturizare.

2. Modificari la nivelul relatiilor afective

Majoritatea relatiilor afective interpersonale ale adolescentului inadaptat sunt negative (dispatie–
apatie). Experienta infantila – ca forma de invatare sociala - petrecuta intr-un spatiu valoric daunator
moral, genereaza fata de celalalt atitudini de neancredere si ostilitate. Experientele traite in timpul
copilariei il determina pe adolescent sa considere adultul un eventual agresor, orice interventie putin
mai autoritara il face, la inceput, sa perceapa adultul ca avand intentie raufacatoare.
Aceste modificari trebuie privite cu atentie atunci cand interactionam cu adolescentii ce au
comportamente deviante. Trebuie stiut ca o atitudine de mare severitate din partea adultului mareste
antipatia si genereaza conflictul cu acesta.

3. Scaderea pragului de toleranta la frustrare

In cazul adolescentilor cu structura delicventiala fenomenul de frustratie este amplificat de structura lor
interna. Experienta traita de ei in grupul primar a consolidat egocentrismul infantil prin: atitudinea de
demisie a parintilor, modelul parental de satisfactie a instinctelor si dorintelor fara autocontrol, o
libertate vecina cu libertinajul in cadrul relatiilor intrafamiliale, o adaptare si coparticipare la fuga de
efortul organizat al copilului (lipsa de scolarizare, neparticipare la un program de viata organizat, la
activitati continue si sustinute etc.).

Ca principiu fundamental, adolescentii delicventi nu pot suporta in relatiile lor cu institutiile si cu

adultii regulile si exigentele sociale, atitudinile prohibitive, autoritare sau preventive ale acestora.

4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana constituita ci,
dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre grupul social.
O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea in care atat parintii cat si educatorii
intervin direct in acest sens. In general, familiile din care provin adolescentii delicventi creeaza conditii
de devalorizare in educarea copilului prin utilizarea acestuia ca participant la actiuni antisociale: consum
de alcool, minciuna, furt, prostitutie, vagabondaj, inselaciune, etc.

5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada indelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de neconsonanta sociala,
fie ca este vorba de joc, de invatatura sau de relatii de familie, determina treptat aparitia unui sentiment
de injustitie.
Este greu – daca nu imposibil – mai ales la varsta adolescentei, ca adolescentul sa se 'contemple' si
sa-si asume vinovatia unor comportamente care i se par normale intrucat sunt rezultate din experienta
sa trecuta. De aceea adolescentul delicvent traieste uneori cu profunda convingere, sentimentul ca i se
face o mare nedreptate. Dar el are o reprezentare modificata a conceptelor morale.

6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor in invatarea de tip scolar ci doar problema modului tipic de
cunoastere a universului, a lumii, in special a modului de reflectare a valorilor. Delicventul traieste la
timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de perceptie de sine. El traieste faptele de moment, fara
legatura si continuitate cu experientele trecute si fara sa tina seama de consecinta actiunilor sale pentru
viitor. In general adolescentul delicvent nu poate trai, nici percepe, existenta sa in interiorul oricarui
context spatio-temporal.

7. Un sens gresst acordat conceptului de libertate

Primul dintre imperativele conceptului de libertate la delicvent este acela de a fi lipsit de orice restrictie
sau exigenta sociala. Libertatea, in cazul acesta, inseamna a exista in afara oricarei reguli si fara
respectarea cerintelor morale si sociale. Delicventul considera efortul de incadrare in normele sociale,
morale, ca un supliciu, ca o cerinta agresiva a societatii sau a grupului si raspunde printr-o reactie de
fuga sau agresiune. Sau considera degradanta pozitia de acceptare a regulilor comunitatii si a celor pe
care se bazeaza relatiile interpersonale.
De asemenea, putem vorbi la adolescentii delicventi de o 'denigrare a sentimentelor umanitare'
ca: intelegerea, dragostea, mila, respectul demnitatii. Ei manifesta o indarjita opozitie in recunoasterea
lor dar mai ales in trairea acestora. In atitudinea si comportamentul delicventului exista o nepasare si un
impuls de anulare a oricarui sentiment cu valoare pozitiva sociala. Corectitudinea, bunatatea,
remuscarea, dragostea sincera etc. il deranjeaza si de aceea se dezangajeaza treptat cucerindu-si o
libertate arbitrara in comportare.
BIBLIOGRAFIE

1. Branzei P si colaboratorii: ' Adolescenta si adaptare' Iasi, 1974

2. Cucu C. I. 'Psihiatria adolescentului' Ed. Litera, Oradea, 1979
3. Constantinescu V. ' Comportamentul', Ed. Stiintifica, 1964
4. Cosmonici Andrei ' Adolescentul si timpul sau liber' Iasi, 1985
5. Dragomirescu V. ' Psihologia comportamentului deviant' Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,
1976
6. Panelcu V. ' Culmi si abisuri ale personalitatii' Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1974
7. Paunescu C. ' Agresivitatea si conditia umana' Ed. Tehnica Bucuresti, 1994
9. Verza E ' Psihologia varstelor' Ed. Hyperion, Bucuresti, 1993