TEMA 1-Tehnici de interventie in consiliere si psiihoterapie

Cerinte: Va rog sa citiți articolele postate în platformă și să redactați un

miniarticol de minim 1 pagină, maxim 2 în care să vă exprimați părerea proprie
cu privire la practicarea protocoalelor psihoterapeutice validate empiric. Sunt
ele necesare? De ce da, de ce nu? Care sunt criteriile după care se evaluează o
inervenție ca fiind validată empiric? Care sunt avantajele și dezavantajele
utilizării protocoalelor validate empiric în practica psihoterapeutului? 

În urma căutării informaţiilor relevante din literatura de specialitate şi a analizei

critice privind calitatea şi relevanţa lor pentru problema investigată, se cuvine să
precizăm nişte standarde pentru a considera un protocol din domeniul
psihologiei, ca fiind validat ştiinţific. Asociaţia Psihologilor Americani (APA),
prin divizia de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (vezi Chambless et al., 1996,
1998 sau Chambless şi Hollon, 1998) propune asemenea repere pentru
segmentul de intervenţii terapeutice. Conform acestei propuneri, există două
categorii acceptabile de intervenţii terapeutice validate ştiinţific: intervenţii a
căror eficienţă este clar demonstrată, respectiv intervenţii probabil eficiente.
Aceste repere constituie o poziţie oficială pentru domeniul psihoterapiei, fiind la
baza alcătuirii listei de intervenţii validate ştiinţific realizată şi actualizată
periodic de către specialiştii APA.
Criterii minimale pentru intervenţiile validate ştiinţific Intervenţii eficiente
(well-established treatment):
Cel puţin două studii experimentale de tip cauzal-descriptiv (efficacy studies)
în care să fie demonstrată eficienţa intervenţiei în unul sau mai multe dintre
următoarele moduri:
a) intervenţia este superioară unei intervenţii psihologice de tip placebo sau
unei alte intervenţii psihoterapeutice sau din zona farmacoterapiei;
b) intervenţia este echivalentă unei alte intervenţii psihoterapeutice a cărei
validitate a fost demonstrată anterior, în cadrul unor studii care au o putere
statistică adecvată
Mai apoi a apărut nevoia de standardizare a metodelor de terapie, care se
diversificaseră foarte mult, ceea ce a făcut ca Asociaţia Americană de
Psihologie să afirme: „Dacă se doreşte supravieţuirea în această epocă a
psihiatriei biologice, psihoterapia trebuie să-şi demonstreze eficacitatea“ (APA
Task Force on Promotion and Dissemination of Psychological Procedures,
1995) (citat din Wampold şi Imel, 2015). Standardizarea a dus la căutarea de
criterii după care psihoterapiile să fie validate. Astfel a apărut în psihologie
„criteriul de validare empirică“, când un tratament prezintă o eficacitate
superioară în cel puţin două studii care arată superioritatea în tratarea unei
tulburări oarecare. Asociaţia Americană de Psihologie a creat criteriile după
care se consideră o psihoterapie validată empiric şi a întocmit o listă destul de
controversată de tratamente psihologice care îndeplinesc în grade diferite
suportul empiric, listă care a favorizat însă terapiile comportamentale şi
cognitiv-comportamentale. Ulterior, numele acestor terapii validate empiric se
schimbă în „terapii validate ştiinţific“, terapiile acestea trebuind să
îndeplinească criterii de validitate, de standardizare şi de evidenţă destul de
stricte. Cu toate acestea, constatarea că succesul tratamentului este dependent în
mare parte de pacienţi şi de terapeut, şi mai puţin de felul tratamentului bazat pe
empirism, a persistat peste timp.
Ultimul pas în dezvoltarea de terapii specifice care să ducă la posibilitatea
studierii eficienţei relative a fost apariţia „practicii bazate pe dovezi“ în
psihoterapie. Această practică se defineşte ca o integrare a cercetării cu
expertiza clinică în contextul culturii şi preferinţelor pacientului, fără însă a
privilegia anumite forme în defavoarea altora.
Principiile practicii bazate pe dovezi validate ştiinţific sunt importante şi pentru
practica psihologiei clinice în munca cu copii, tineri şi adulţi, şi aici mă refer
atât la partea de evaluare cât şi la protocoalele de intervenţie, dar şi pentru o
ramură mai recentă a psihologiei şi anume psihologia familiei. În cadrul
abordării centrate pe dovezi validate ştiinţific, psihologii şi terapeuţii îşi
însuşesc un set de abilităţi clinice în baza cărora pot aplica servicii
psihoterapeutice de înaltă calitate.