Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
M 44 Cercetare in Nursing
M 44 Cercetare in Nursing
TIMISOARA
SUPORT DE CURS
- UZ INTERN-
MODULUL 44
CERCETARE IN NURSING
ANUL III
1
COMPETENŢA 1 – DESCRIE PRINCIPALELE DOMENII ALE CERCETĂRII ÎN NURSING
CURS 1 Promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilorp. 3
Noţiuni de bază despre cercetare p. 3
Demersul ştiinţific p. 3
Conceptul de sănătate p. 4
Definiții ale promovării sănătății prin comunicare p. 5
Tipuri de comunicare pentru sănătate p. 6
Prevenirea îmbolnăvirilor p. 6
Aspecte generale privind asistența medicală preventivă p. 9
Metoda screening-ului p. 10
Cauzele principale de morbiditate pe grupe de vârstă p. 10
Cauzele principale de deces pe grupe de vârstă p. 11
Consiliere cu privire la menținerea stării de sănătate p. 12
Persoane cu risc crescut de îmbolnăvire p. 12
Grupele principale de boli cronice ce necesită prevenție p. 14
Grupele principale de boli acute ce necesită prevenție p. 19
Probleme de nutriție p. 20
Obezitate p. 42
Clasificare p. 42
Diagnostic p. 42
Cauze p. 43
Prognoză p. 43
Tratament 2 p. 44
Prevenire p. 44
Alcoolul – a treia problemă de sănătate publică p. 45
Cauzele creșterii consumului de alcool p. 45
Acțiunea alcoolului p. 46
Cauze p. 46
Fazele alcoolismului p. 46
Consecințe p. 46
Sevraj p. 46
Stresul p. 48
Consecințe medicale p. 48
Stadii clinice p. 49
Caracteristici p. 49
Efecte p. 49
Stresul psihic p. 50
Tratament p. 51
Consumul de droguri p. 52
Dependența p. 52
Motive ce duc la consumul de droguri p. 52
Semne și simptome p. 52
Sevrajul p. 53
Clasificarea drogurilor p. 53
Tratament p. 54
3
Suport curs Cercetare în Nursing
PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII ȘI
PREVENIREA ÎMBOLNĂVIRILOR
NOȚIUNI DE BAZĂ DESPRE CERCETARE
După Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, termenul cercetare se traduce drept un studiu
amănunţit, efectuat în mod sistematic, cu scopul de a cunoaşte ceva; investigaţie.
Există și o lege care se referă în mod strict la activitatea de cercetare-dezvoltare, și anume
Legea nr. 324/2003, privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, ce cuprinde cercetarea
fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea.
Depinzând de punctul de vedere din care este privită, cercetarea poate fi descrisă ca:
- o căutare a cunoaşterii şi în alegerea lucrurilor,
- o experienţă interesantă şi, câteodată, utilă,
- un proces de calificare,
- o carieră, un stil de viaţă,
- un proces esenţial pentru asigurarea succesului comercial,
- un mod de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
- un impuls de satisfacere a ego-ului,
- justificarea alocării de fonduri pentru un departament şi justificarea funcţionării sale1.
Cercetarea ştiinţifică ar putea fi definită ca un proces de lărgire a cunoştinţelor realizat printr-
o atentă şi obiectivă observare, investigare şi experim entare, având ca ţintă descoperirea sau
interpretarea unor noi informaţii.
DEMERSUL ŞTIINŢIFIC
Constă din ansamblul operaţiilor care permit omului să cunoască (să înţeleagă, să-şi explice)
lumea materială şi legile ei (fără a recurge la transcendent). Acesta este posibil graţie modului de
funcţionare al creierului uman şi organelor de simţ.
În faza actuală de dezvoltare a ştiinţelor exacte, cunoaşterea extrasenzorială este respinsă, fiind
considerată nefundamentată – teoretic şi experimental. În consecinţă, demersul ştiinţific face apel
exclusiv la datele senzoriale. Captarea informaţiilor de către receptori reprezintă operaţia iniţială
(senzaţia). Ea este imediat urmată de recunoaştere (percepţia, identificarea). Decizia de recunoaşte
re (sau de nerecunoaştere) se face pe baza unor indici (de recunoaștere) extrași din stocurile de mesaje
păstrate şi clasificate în memoria cerebrală.
4
1
Tony Greenfield, Research Methods, Publisher Hodder Arnold, 2002.
Suport curs Cercetare în Nursing
În disciplinele medicale datele obţinute prin cercetare ştiinţifică pot fi utilizate pentru:
- a elucida anumite aspecte din etiologia unei anumite boli,
- a identifica persoanele predispuse unui anumit risc de îmbolnăvire,
- a determina nevoile unui anumit grup populaţional,
- a stimula interesul public într-o anumită problemă de sănătate publică,
- a evalua eficienţa unui program de sănătate în curs de desfăşurare,
- a evalua acurateţea ştiinţifică a unui articol sau comunicări.
CONCEPTUL DE SĂNĂTATE
Așa cum este el definit de către Organizația Mondială a Sănătății, se refera la „o bună stare
fizică, psihică și socială”, lărgind astfel sfera noțiunii din domeniul biologic în cel social.
Sănătatea exprimă capacitatea adaptativă a individului la mediul natural și social. Munca, ca și
modalitate specific umană de adaptare la mediu, este și cel mai elocvent criteriu de apreciere a stării
de sănătate, condiționând atât starea biologică, cât și cea de integrare socială.
Exista o relatie birecționala între starea de sănătate și capacitatea de muncă, individul sănătos
prezentând o adaptare la muncă și o productivitate optimă, iar pe de altă parte munca reprezintă sursa
bunăstării sociale și de asemenea influențează starea fizică.
Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și promovarea sănătății angajatilor reprezintă scopul
principal al medicinii muncii, ceea ce în final se traduce și în productivitate și beneficii economice.
Promovarea sănătății este definită ca fiind știința și arta de a ajuta oamenii sa ajungă la o stare
optimă de sănătate prin creșterea conștientizării, adoptarea de schimbari benefice în stilul de viață și în
mediul de viață.
Un exemplu simplu și elocvent în ceea ce privește bolile profesionale: una din bolile legate
de profesie determinate de expunerea la zgomotul profesional peste limitele legale admise este
hipertensiunea arteriala; dar aceasta boala poate trece neobservata în fazele initiale și fără un program
de screening la grupele de angajati expusi la zgomot, hipertensiunea arteriala evolueaza și poate
conduce la pierderea capacitatii de munca (invaliditate).
Printr-o atitudine activă se pot depista precoce anumite boli și se pot lua măsuri de
contracarare a evoluției și complicațiilor acestora.
Legislaţia în vigoare privind prevenirea îmbolnăvirii şi promovarea sănătaţii presupune
cunoaşterea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/24.10.2003, pentru modificarea și
completarea Legii nr. 346/2002, privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
(Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 747 din 26/10/2003), dar şi Legea nr. 307/28.06.2004
privind exercitarea profesiei de asistent medical și a profesiei de moașă, precum și organizarea și
funcționarea Ordinului Asistenților Medicali și Moaselor din România.
Este dificilă definirea stării de sănătate, dar este îndeobşte agreat că a fi sănătos este mult mai
mult decât „a nu fi bolnav”. Starea de sănătate include, de asemenea, şi “starea de bine” şi abilitatea
persoanei de a-şi atinge potenţialul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte promovarea sănătăţii
ca: procesul care permite unei persoane să îşi controleze şi să îşi îmbunătăţească starea de sănătate.
Sănătatea este influenţată de mai mulţi factori, precum stilul de viaţă şi comportamentul (ce
pot fi controlaţi de către individ), dar și de factori asupra cărora oamenii au puţin control precum
veniturile, condiţiile de locuit, reţelele de transport sau calitatea aerului.
Promovarea sănătăţii ia în considerare şi nevoia de a crea mediul favorabil unor alegeri
benefice pentru sănătate. De asemenea, recunoaşte şi nevoia de a furniza informaţii potrivite şi la timp
pentru a ajuta oamenii să facă „alegeri sănătoase”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate completă
este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii.
5
Suport curs Cercetare în Nursing
Complexitatea stării de sănătate este dată de dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le
presupune:
I. Dimensiunile sănătăţii:
• biologică (anatomică, fiziologică şi biochimică);
• psihologică (cognitivă, emoţională, comportamentală);
• socio-profesională (roluri, relaţii, aspiraţii);
• spirituală (valori, religie, experienţe non-cotidiene)
Promovarea sănătăţii este diferită de promovarea unor produse sau servicii comerciale.
„Sănătatea” nu este palpabilă la fel cum este un produs comercial şi beneficiile în a urma îndemnul
unui mesaj de sănătate nu sunt, în multe cazuri, obţinute imediat. În cazul produselor şi serviciilor
comerciale beneficiile vin imediat după ce publicului consumator i se cere să acţioneze într-un anumit
fel. O campanie implică furnizarea coordonată de informaţii sau o serie de evenimente şi activităţi.
Scopul unei campanii de informare publică poate fi oricare dintre următoarele, sau o combinaţie a lor:
o să schimbe credinţe şi atitudini;
o să furnizeze noi informaţii;
o să încurajeze adoptarea unor practici noi sau o schimbare a stilului de viaţă.
Ideal este să comunici un mesaj simplu. Este dificil să schimbi atitudini sau să încurajezi
oamenii să adopte comportamente noi mai ales dacă asta implică un efort de renunţare la
comportamente curente care produc satisfacţii şi bucurie.
Este important, de asemenea de ţinut minte că un mesaj nu poate fi transmis către populaţia
generală. Asta pentru că nici măcar un mesaj simplu nu poate fi transmis eficient şi înţeles de către un
public atât de divers ca vârste, nevoi şi interese ca populaţia generală. Un element cheie al
succesului unei campanii de informare publică este definirea, cât se poate de restrâns, a celor care se
doreşte să răspundă la respectiva campanie.
PREVENIRE ÎMBOLNĂVIRILOR
Promovarea sănătatii și prevenirea bolilor necesita investire de timp, energiesi resurse, în
speranta determinarii unei imbunatatiri a sănătatii, care sa merite aceasta investitie. Din pacate, exista
o informare limitata asupra eficacitatii promovarii sănătatii și eforturilor pentru prevenirea bolilor.
Interventiile care determina o reducere relativa specifica a consecintelor negative are un efect
absolut mai mare la populatiile cu risc crescut. De exemplu, aceeasi reducere relativa a valorii
colesterolului seric are un effect benefic absolut mai mare la persoanele cu un nivel seric mai mare al
colesterolului sau la cei cu alti factori de risc asociati. În general, interventiile pentru modificarea
factorilor de risc au un efect mai mic odata cu scaderea actiunii acestora.
Atat pacienții, cat și societatea asteapta ca medicul sa aiba un rol de conducere în promovarea
sănătatii și prevenirea bolilor. Pacienții asteapta și doresc ca medicii lor sa le faca recomandari prind
actitatea fizica,dieta și asupra altor probleme ale stilului de ata, iar medicii uita de multe ori aceste
probleme. Daca medicii nu se implica, pacienții cauta sfatul în alta parte, existand riscul sa ii
influenteze surse eronate. Cand medicii se implica activ în promovarea sănătatii, pacienții raspund
frecvent și își modifica adecvat comportamentul.
De exemplu, incurajarea de catre medic de a intensifica actitatea fizica, în special daca se
asociaza cu sugestii clare, va determina probabil modificari ale comportamentului, de aceea timpul
7
Suport curs Cercetare în Nursing
consumat de catre medic pare a fi eficient. Sfatuirea de catre medic a unui pacient de a scadea în
greutate sau de a intrerupefumatul este incununata cu succes la o mica parte din cazuri, însă este un
prim pas excelent prind promovarea sănătatii și prevenirea bolilor.
Interventiile directe ale medicului asupra dietei reduc de obicei nivelul colesterolului seric cu
aproximativ 8%. Tratamentul medicamentos poate fi mai eficient, însă este mai scump. De exemplu,
tratamentul cu lovastatin la barbati, pentru prevenirea primara a bolilor coronariene, costa peste
50.000 dolari pe an de ata salvata, exceptand persoanele cu risc foarte mare.
Strategiile de tratament pentruhipertensiunea arteriala sunt mai eficiente; costul aproximativ al
screeningului și tratamentului hipertensiunii arteriale, luand în calcul ratele medii de complianta de
medicatie și tratarea cu un antagonist beta-adrenergic variaza de la aproximativ 15.000 dolari pe an de
viata salvata la un pacient cutensiune arteriala diastolica de 105 mmHg sau mai mare pana la
aproximativ 25.000-30.000 de dolari pentru o persoana cu tensiune arteriala diastolica cuprinsa intre
95 și 104 mmHg. Costurile vor fi mai mari prin utilizarea unor medicamente mai scumpe, desi costul
este justificat daca o reducere a efectelor adverse detemina o imbunatatire a calitatii eticii.
Imunizarea, inclusiv vaccinarea antipneumococica și anti-gripala la varstnici și la pacienții cu
risc crescut, este o metoda eficienta de a reduce numarul de imbolnari și cheltuielile pentru ele.
Vaccinarile asigura protectia adultilor și copiilor fata de diferite boli. în plus, reduc și
transmiterea bolii la alte persoane. Imunizarile au determinat o scadere importanta a frecventei
epidemiilor. Imunizarea costa mai putin decat tratamentul bolii fata de care se realizeaza protectia, are
foarte putine efecte adverse grave și adesea este necesara la intrarea în scoala sau gradinita.
Programul standard de imunizare al copilului include vaccinuri pentru:
- difterie, tetanus şi pertusis (DTP)
- poliomielita (vaccin polio inactivat sau VPI)
- rujeola, oreion (vaccin urlian),
- rubeola ( ROR/RUR)
- varicela
- hepatita B (Hep B)
- hepatita A (Hep A)
- Haemophilus influenzae tip b (Hib)
- vaccinul antipneumococic (PCV) pentru copiii mai mici de 5 ani
- gripa.
Vaccinul antigripal nu este indicat copiilor mai mici de 6 luni. Acesta este recomandat pentru:
- toti copiii cu varsta cuprinsa intre 6 -23 luni
- copiii în varsta de 24 luni sau mai mari cu diferite afecțiuni (ca siastmul, boala cardiaca sau
cronică sau cu sistem imun deficitar)
- contactii apropiati, incluzand contactii de la domiciliu și în afără casei, supraveghetorii
copiilor mai mici de 23 luni și a copiilor mai mari de 24 luni care prezinta un risc crescut
pentru complicatii postgripale.
8
Suport curs Cercetare în Nursing
Desi, preventia poate fi primara, secundara și tertiara, medicina de familie se ocupa mai ales de
cea primara și de cea secundara. Deci, serviciile preventive primare și secundare privesc mai ales
indivizii asimptomatici.
Preventia tertiara urmareste prevenirea complicatiilor ce pot apare la un individ deja bolnav;
în cadrul preventiei tertiare, medicul de familie urmareste pacientul prin intermediul controalelor
medicale periodice, urmareste evolutia bolii, controleaza respectarea tratamentului, urmareste
cresterea calitatii vietii pacientului acordind sprijin psihic pacientului și familiei acestuia.
În concluzie:
Preventia primara urmareste preintimpinarea aparitiei bolii prin masuri aplicate mediului și
individului: de exemplu:
- grija pentru calitatea apei potabile, pentru evacuarea gunoiului, pentru poluarea aerului,
pentru locuinte corespunzatoare .
- consilierea cu privire la incetarea fumatului, cresterea activitatii fizice, dieta adecvata,
consumului de alcool și droguri, folosirea centurilor de siguranta.
- Instituirea imunizarilor.
Preventia secundara consta de fapt în identificarea și tratarea personelor asimptomatice,(
utilizind metode clinice și paraclinice inclusiv metoda screeningului), care prezinta factori de risc
sau boala în stadiul preclinic și care deci nu a necesitat prezentarea la medic. De exemplu:
- Consultul sugarilor în vederea depistarii luxatiei congenitale de sold, anemiei feriprive, a
rahitismului( ca exemplu de metode clinice)
- Investigatii efectuate în vederea depistarii TBC, examinarile medicale periodice din cadrul
intreprinderilor și din cadrul serviciului militar facute în vederea depistarii bolilor de inima,
de plamini, diabet zaharat (prin metode paraclinice)
- Mamografia și testul Papanicolau pentru depistarea precoce a neoplasmului de san și a
celui cervical( ca exemplu de test screening).
9
Suport curs Cercetare în Nursing
METODA SCREENINGULUI
Folosita frecvent în cadrul preventiei secundare necesita anumite precizari:
- Screeningul reprezinta examinarea initiala a unui individ care nu este inca sub ingrijiri
medicale, cu scopul de a depista activ o boala.
- Scopul: acest test separa indivizii aparent sănătosi în doua grupuri: cu risc crescut sau
scazut de a dezvolta o anumita boala pentru care testul a fost utilizat.
- Tipurile de boli care pot fi investigate cu aceasta metoda:
o boli acute transmisibile (de exemplu rubeola)
o boli cronice transmisibile (de exemplu tuberculoza)
o boli acute netransmisibile (de exemplu intoxicatii)
o boli cronice netransmisibile (de exemplu glaucomul)
- Criterii pentru ca un test screening sa fie eficient:
o populatia supusa testului ar trebui sa se incadreze în grupa cu risc crescut pentru boala
pentru care se efectueaza testul.
o boala pentru care se efectueaza screeningul trebuie sa reprezinte un real interes pentru
indivizii care sunt supusi testului.
o boala care se urmareste a fi descoperita mai timpuriu este necesar sa aiba mijloace de
tratament sau control mai eficiente, decit boala în stadiul simptomatic.
o indivizii pentru care testul screening a fost gasit pozitiv vor fi asigurati ca, li se va
continua evaluarea.
- Caracteristicile testului screening:
o testul trebuie sa fie sensibil și specific( sa depisteze indivizii suspecti, și sa-i
diferentieze pe acestia de cei bolnavi).
o testul trebuie sa fie aplicabil și acceptat de un mare numar de indivizi.
o testul trebuie sa fie simplu: astfel incit sa ajunga la finalitate usor și repede.
o testul trebuie sa fie inofensiv pentru indivizii testati.
o testul trebuie sa fie putin costisitor.
Și în sfarsit preventia terțiară încearcă să impiedice agravarea factorilor care au dus la
imbolnavire (practic intervine în prevenirea aparitiei complicatiilor).
10
Suport curs Cercetare în Nursing
11
Suport curs Cercetare în Nursing
5. Femeile de vârsta fertila expuse la agenti teratogeni, cele care doresc sarcina peste vârsta
de 35 ani precum și cele cu istoric familial de boala genetica sau alte anomalii genetice
sunt supuse unei consilieri genetice.
6. Paciente tinere care au menoragii sau indivizii provenind din America Latina, Caraibe,
Asia, bazinul mediteranean sau Africa, tuturor li se va face hemoglobinemia și
electroforeza hemoglobinei.
7. Personalului din sistemul sanitar ce lucreaza cu produse din singe, indivizii care primesc ca
tratament constant transfuzii, contactii permanenti ai unei persoane cu Ag Hbs +,
persoanele cu parteneri sexuali multipli în ultimile 6 luni și persoanelor care folosesc
droguri intravenos li se va administra vaccinul anti-hepatita B.
8. Pacienții cu boli respiratorii, cardiace, renale cronice, copii, batrinii și cei imunosupresati
vor primi vaccinarea antigripala.
9. Persoanelor cu diabet zaharat, fumatori, cu nivel crescut de colesterol, cu istoric familial de
boala coronariana la vârsta < de 50 ani sau cu nivel de cholesterol > de 240 mg/dl li se va
determina colesterolemia, lipidemia, trigliceridemia.
10. Testul HIV va fi efectuat urmatoarelor persoane: care au primit transfuzii în perioada
1975-1989 sau care au facut tratament injectabil neutilizind seringa de unica folosinta, care
solicita tratament pentru boli cu transmitere sexuala, care au avut contact sexual cu
partener HIV+, care au folosit sau folosesc droguri intravenos, care traiesc sau care au
venit din zone cu prevalenta crescuta precum și la prostituate.
11. Mamografia se face la paciente mai mari de 35 ani cu istoric familial de neoplasm de san
diagnosticat în premenopauza la o ruda de gradul I.
12. Vaccinul antipneumococic se face urmatoarelor persoane: cu boli cronice cardiace,
pulmonare, renale, splenectomizati, imunosupresati, bolnavi cu limfom Hodgkin, mielom
multiplu, cu diabet zaharat la alcoolici și cirotici.
13. Vaccinul antirubeolic se face la femei de vârsta reproducatoare fără evidenta a imunității.
14. Vaccinul MMR se face la toate femeile la care imunitatea nu poate fi dovedita.
15. Bolile cu transmitere sexuala: se testeaza pacienții cu recidive frecvente sau cei cu
parteneri sexuali multipli.
16. Dozarea TSH se efectueaza la pacienți cu istoric familial de boala tiroidiana sau la pacienți
cu boli autoimune.
17. IDR la tuberculină se face de rutina la copii, la pacienți cu simptomatologie clinica, la cei
care traiesc cu persoane cunoscute a avea TBC, la cei care provin din zone cu prevalenta
crescuta, la persoanele HIV+, la cei ce traiesc în conditii de promiscuitate, alcoolici și
persoane care folosesc droguri intravenos și personalul sanitar care lucreaza în institutii cu
risc crescut.
18. Imunizările facute în perioada de adolescent, adult, batrin:
- începând cu vârsta de 18 ani se face la fiecare 10 ani vaccin DT(antidiftero-tetanic).
- cei născuti dupa 1956 vor fi vaccinati contra parotiditei epidemice de regula făcându-se
trivaccinul MMR (antirujeola- parotidita epidemica- rubeola).
- femeile de vârsta fertila se vaccineaza contra rubeolei.
- vaccinarea antihepatitică B se face la pacienții cu risc crescut.
- vaccinarea antigripală se face la pacienții cu risc crescut, iar de la vârsta de 55 ani se
face anual.
- vaccinarea antipneumococica și antihaemophilus influenzae tip B se face la pacienții cu
risc crescut.
Alte masuri luate de catre medicul de familie pentru persoanele care prezinta factori de risc vor
fi expuse mai jos pe grupe de virsta.
Ceea ce este și mai important este consilierea în probleme de nutritie, de activitate fizica și mai
ales în ceea ce priveste comportamentul sănătos al indivizilor asimptomatici, fără probleme medicale
actuale și care realizeaza preventia primara.
13
Suport curs Cercetare în Nursing
Boala cardiovasculară
Boala arteriala coronariana(Coronary heart disease-CHD) este cauza principala de moarte în
S.U.A. în jur de 4,6 milioane de americani au CHD. Exista tendinta actuala de aparitie a mortii prin
CHD la indivizi sub 65 de ani .Populatia alba este mult mai afectata decit cea neagra.
În ceea ce priveste tratamentul CHD un rol esential pe lângă medicatie îl are controlul
factorilor de risc sau a cauzei care produce CHD. Ereditatea, sexul, și îmbătrânirea explică
aproximativ 50% din cazurile de moarte prin CHD. Ceilalți factori de risc modificabili prin
schimbarea stilului de viata sau prin tratament medicamentos justifica restul de moarte prin CHD.
FACTORII DE RISC AI CHD
- Sexul: barbatii apartinind rasei albe sunt mult mai afectatidecit femeile de aceeasi rasa.
Barbatii albi sufera mai curind de infarct miocardic și moarte subita pe cind femeile albe de
angina pectorala.
- Vârsta: la barbat cu varsta mai mare de 45 ani riscul de aparitie a CHD creste.
La femeie cu varsta mai mare de 55 ani riscul de aparitie a CHD creste.
- Fumatul de țigări este cauza majora și bine cunoscuta a unor boli ce pot fi prevenite, de
aceea pacienții trebuie incurajati sa renunte la acest prost obicei. Fumatul plaseaza
individul în grupa pacienților cu risc de a dezvolta și ulterior a muri prin CHD. Fumatul
omoara aproape tot atit de multi indivizi prin boli cardiovasculare cit prin cancer
bronhopulmonar. Eficacitatea programelor de stopare a fumatului variaza, și s-a constatat
ca 95% dintre fumatori reusesc acesta performanta prin vointa proprie. Pentru a ajuta
pacientul se pot folosi: plasture transdermic cu nicotina sau guma de mestecat cu nicotina.
- Valoarea crescuta a colesterolului sanguin și a LDL(low-density lipoprotein) precum și
HDL(high- density lipoprotein)< 35 mg/dl sunt strins legate de frecventa aparitiei CHD cel
putin la maturitate. Se poate spune ca riscul de aparitie a CHD creste cu 1% pentru fiecare
1 mg% crestere a colesterolului.
- HTA (TA>140/90 gasita o data pe saptamina la aceasta valoare și cel putin doua saptamini
la rind) este un factor important care contribuie la cresterea riscului de a dezvolta CHD. în
S.U.A. exista mai mult de 40 milioane persoane hipertensive cu vârsta cuprinsa intre 18-
75 ani; incidenta acestei afecțiuni creste cu vârsta și depinde de rasa: negrii au un risc de
doua ori mai mare de a deveni hipertensivi decit albii; HTA conduce mai frecvent la negrii
la insuficienta cardiaca congestiva decit la rasa alba. HTA este mai frecvent legata de
virsta. Aproximativ 50% din populatia geriatrica este hipertensiva; dupa vârsta de 50 ani
incidenta HTA creste la femei.
- Sedentarismul este una din cauzele responsabile de moarte prin CHD.
- Obezitatea, în special în rindul indivizilor sedentari pare a fi o cauza minora a aparitiei
CHD.
14
Suport curs Cercetare în Nursing
15
Suport curs Cercetare în Nursing
determinarea glicemiei a jeun iar cind aceasta este normala se poate face testul oral de
toleranta la glucoză (75g) urmatoarelor persoane:
o Cu istoric familial de diabet mai ales diabet zaharat noninsulinodependent.
o La gravide cu glicemii la limita superioara a normalului
o La pacienți cu vârsta mai mare de 40 ani
o La pacienți care au disfunctii vasculare
La pacienți cu tesut adipos în exces sau cu obezitate
o La pacienți cu infecții recurente cutanate, genitale sau ale tractului urinar și în special
candidoze.
o Pacienți cu semne și simptome clasice de diabet( poliurie, polidipsie, polifagie și
scadere ponderala)
o Paciente cu istoric obstetrical de macrosomie
o Grupuri etnice cu risc crescut: americani nativi, femei negre, afro-americani, hispano-
americani, indieni Pima.
Obezitatea este considerata o boala cronica la fel ca diabetul zaharat și HTA, și de aceea
este greu de tratat și are un mare risc de a recidiva, chiar dupa ce s-au obtinut scaderi
- ponderale de mare succes. Marea majoritate a obezilor prezinta o obezitate primara prin
exces de aport caloric care depaseste necesitatile metabolismului bazal în conditii normale.
Rarele cazuri de obezitate secundara trebuie tratate în colaborare cu unul sau mai multi
specialisti. Medicul de familie se intilneste cel mai frecvent cu obezitati primare.
Obezitatea primara implica ca și cauze atit factori ereditari cit și factori de mediu.
Tratamentul obezitatii primare este greu de efectuat pe termen scurt. Indiferent de cauza
obezitatii, medicul de familie trebuie sa faca preventie primara persoanelor predispuse și
atunci cind obezitatea exista va propune: restrictie calorica, exercitiul fizic regulat și
sustinut și modificarea comportamentului alimentar(foarte important la indivizii cu
tulburari afective). Toate acesta masuri sunt interdependente. Tratamentul farmacologic și
chirurgical este abordat de catre specialist eventual în colaborare cu medicul de familie. în
ciuda tuturor eforturilor pacienților regulile de frustrare impuse de tratament exaspereaza
pacientul și citeodata și medicul; trebuie retinut ca indiferent de gradul pierderii ponderale
pacientul trebuie incurajat caci pierderi ponderale chiar minime au efect benefic în
scaderea morbiditatii.
Estrogenoterapia la femeile aflate în postmenopauza: terapia de substitutie hormonala
protejeaza impotriva bolilor cardiovasculare: CHD și AVC( accident vascular cerebral-
stroke); estrogenii reduc cu 50% riscul de AVC și IM(infarct miocardic).
Mecanismul prin care estrogenii actioneaza este:
- o reducerea nivelului sanguin de LDL și cresterea nivelului de HDL, avind ca rezultat
final scaderea colesterolului total.
o au efecte evidente asupra vaselor sanguine prevenind ateroscleroza: estrogenii au efect
antioxidant, minimalizind oxidare LDL ce reprezinta mobilul formarii placii de aterom
la nivelul vaslor.
o au efect vasodilatator prin actiune directa la nivelul celulelor endoteliale vasculare.
o scad coagulabilitate sanguina, efect ce este evident numai la doze mici de estrogeni(
0,625mg estrogeni conjugati); efectul este contrar la doze mari, cade exemplu cele care
se gasesc în contraceptivele orale.
Boala cerebrovasculară
Factorii de risc sunt reprezentati de:
- vârsta avansată este cel mai important factor de risc.
- HTA cu valori mari implica riscul de accident vascular cerebral. Se stie ca HTA este una
dintre cauzele majore ale aterosclerozei mai ales cind se combina cu hiperlipidemia, și ca
este cel mai important factor de risc modificabil astfel incit scaderea valorilor tensionale la
limite normale are un rol benefic de preventie a16
AVC.
- Fumatul de țigări.
Suport curs Cercetare în Nursing
- CHD, fibrilatia atriala, și diabetul zaharat sunt toti, factori independenti demonstrati în
cresterea riscului de AVC.
- Consumul de contraceptive orale, și în mod special mai ales de catre femeile care
fumeaza se asociaza cu risc crescut de AVC.
Preventia AVC:
- Preventia primara:
o modificarea comportamentului: cu privire la dieta, exercitiul fizic, și renuntarea
la fumat.
o consumul de aspirina s-ar spune ca protejeaza, însă nu a fost demonstrat.
- Preventia secundara:
o include screeningul pentru HTA care deja a fost prezentat, și care trbuie facut regulat la
barbati și femei cu vârsta cuprinsa intre 16-64 de ani. Unii medici recomanda ca la
persoanele cu risc crescut sa se faca screening pentru stenoze carotidiene prin examene
noninvazive( de exemplu Doppler pe carotide) sau pur și simplu auscultarea carotidelor
pentru depistarea de sufluri de stenoza.
Cancerul
Reprezinta a doua mare cauza de mortalitate dupa bolile cardiovasculare. Aproximativ 50%
din cancere apar la persoane peste 65 de ani și sunt reprezentate de: cancerul de plamini, de sin, de
colon și rect, de col uterin, și de prostata. Dintr factorii de risc cei mai importanti pentru dezvoltarea
cancerului, indiferent de localizarea acestuia este vârsta avansata. Aceasta se datoraza acumularii în
timp a mutatiilor genetice critice, care culmineaza cu transformarea neoplazica.
Cele mai frecvente localizari vor fi analizate mai jos:
- Dieta: bogata în grasimi și proteine animale. Aceste date sunt inca controversate, nefiind
evident daca o dieta bogata în grasimi reprezinta un factor de risc specific. Este cert însă
ca, ingestia crescuta de grasimi și proteine animale influenteaza endocrinologic pacienta în
sensul unei promovari a cresterii, dezvoltare sexuala, menarha la vârsta mica și cresterea
perioadei reproducatoare a femeii care cu cit este mai lunga cu atit riscul de a dezvolta
cancer este mai mare. Consumul de alcool poate creste riscul de cancer însă nu exista
dovezi concludente.
- Deficienta de vitamina C din dieta este corelata cu un risc crescut de neoplazie în general.
- Lactatia: nu influenteaza incidenta cancerului de san, dar femeile nulipare și femeile care
nu au alaptat decit putin sau deloc au un risc mai mare de a dezvolta cancer de san
comparativ cu femeile multipare.
- Administrarea de contraceptive orale nu creste riscul de cancer indiferent de durata
administrarii acestora.
- Tratamentul estrogenic postmenopauzal: utilizarea prelungita a estrogenilor pentru
ameliorarea simptomelor legate de menopauza mai mult de 10 ani sau folosirea dozelor
mari, zilnice, și pe cale orala(1,25mg estradiol sau mai mult) creste riscul de dezvoltare a
cancerului de san. Pentru a contracara acest efect se recomanda utilizarea dozelor relativ
mici (0,625mg), bisaptaminal, în produse percutanate și în combinatie cu progesteron ciclic
12-14 zile pe luna.
- Radiatiile: expunerea la radiatiile ionizante mai ales în adolescenta creste riscul dezvoltarii
cancerului, aceasta depinzind de doza.
- Alte cauze: dezvoltarea cancerului de san este de asemeni asociata cu: statusul
socioeconomic ridicat, varsta peste 40 de ani, și instalarea timpurie a menarhei.
Preventie primara și screening:
- Preventia implica controlul factorilor de risc mai sus mentionati.
- Mamografia care poate ajuta la diferentierea unei forme benigne de o forma maligna,
inainte de a deveni palpabila și care poate fi potential curabila. Totusi 10-20% din cancere
nu se vizualizeaza prin mamografie, astfel incit devine necesara autopalparea lunara care se
poate dovedi afi de un real folos. Mamografia se efectueaza la 2-3 ani pentru femeile cu
vârsta intre 40-50 de ani, anual pentru femeile cu vârsta peste 50 de ani, și mai frecvent
daca este nevoie la femeile care se incadreaza în grupa cu risc crescut.
- Examinarea fizica prin palpare efectuata de femeie lunar, de regula postmenstrual.
Cancerul de col uterin: acest tip de cancer este considerat o afecțiune pentru care exista intr-
adevar posibilitatea unei preventii eficiente, deoarece acesta prezinta un stadiu preinvaziv de lunga
durata și care poate fi tratat precum și datorita existentei screeningului pentru citologia cervicala.
Factorii de risc:
- Activitatea sexuala: partenerii sexuali multipli și existenta actuala sau trecuta a bolilor cu
transmitere sexuala, ca: herpesul, sifilisul, gonoreea creste riscul pentru neoplazia
cervicala. Nu este inca clar daca acesti factori actioneaza separat sau prin acelasi mecnism
fiziopatologic.
- Contraceptivele orale: exista numai o asociere redusa intre utilizarea OC și cancerul
cervical. Ceea ce s-a demonstrat prin studii este, ca marea majoritate a femeilor care au
utilizat OC si-au inceput activitatea sexuala la o vârsta mai tinara, și au mai multi parteneri
sexuali. Folosirea alternativa de metode de contraceptie de tip bariera reduce riscul de
cancer cervical.
- vârsta primului contact sexual: Femeile care si-au inceput viata sexuala la o vârsta mai
tinara de 20 de ani au un risc de doua până la trei ori mai mare de a dezvolta cancer
cervical decit cele cu debut mai tardiv al vietii sexuale, chiar daca nu au mai avut și alti
parteneri sexuali dupa aceea; acest fapt pare legat de expunerea timpurie la papilomavirus
uman.
- Deficienta de acid folic și vitamina A și C au fost asociate cu dezvoltarea displaziei
cervicale.
18
Suport curs Cercetare în Nursing
19
Suport curs Cercetare în Nursing
PROBLEME DE NUTRIȚIE
Pacienții trebuie informati în ceea ce priveste dieta ideala, adecvata virstei și necesitatilor
metabolice la modul general și atunci cind exista o afectiune metabolica sau o boala care presupune
respectarea unei anumite diete ei trebuie indrumati catre un nutritionist.
Regimul alimentar este foarte important pentru sănătate; există o tendință actuală mai ales în
țara noastra a unui consum bogat în grasimi, colesterol și zahar, și a unei ingestii relativ scazute de
fructe și vegetale proaspete consum care se asociaza mai devreme sau mai tirziu cu aparitia uneia din
urmatoarele boli: ateroscleroza, boli cardiovasculare, cancer, diabet zaharat, obezitate care reprezinta
cauzele actuale de morbiditate și mortalitate.
Tendinta actuala este de a consuma de preferinta cereale integrale, vegetale, fructe, pește și
carne de pasăre (continutul în fibre al dietei protejeaza mai ales impotriva cancerului de colon, fiind
recomandat ca dieta medie sa contina 20-30 g de fibre pe zi; alimentele care contin fibre sunt: piinea
integrala, vegetalele verzi și galbene, anumite legume, citricele și cerealele).
Scăderea consumului de carne de porc, miel și vaca, ouă și alimente cu continut crescut de
colesterol precum și inlocuirea partiala a grasimilor saturate cu grasimi polinesaturate( aportul total de
grasimi (consumul de grasimi trebuie redus, și sa reprezinte cel mult 30% din calorii; aportul de acizi
grasi saturati sa fie mai mic de 10% din calorii iar aportul de colesterol sa fie mai mic de 300 mg/zi).
Evitarea obezitatii.( o metoda sensibila și uzuala de detectare a obezitatii, implica calcularea
indicelui masei corporale - BMI care se obtine prin raportarea greutatii corporale la înălțimea
individului (kg/m2); riscurile sănătatii asociate cu obezitatea cresc progresiv cind BMI depaseste 30.;
intre 25-30 avem o supraponderabilitate).( BMI normal= 22).
Aportul total de calorii trebuie sa fie de aproximativ 40-50 de calorii/kgcorp/zi- aceasta fiind
valabil pentru un individ normoponderal și care desfasoara o activitate zilnica moderata.
Aportul total de grasimi trebuie sa reprezinte aproximativ 30% din totalul caloriilor:
- aportul de acizi grasi saturati trebuie sa furnizeze mai putin de 10% din calorii (grăsimea
saturată este solida la temperatura camerei și este reprezentată mai ales de grăsimile
animale).
- aportul de colesterol trbuie sa fie mai mic de 300 mg/zi.
- creșterea aportului de acizi grasi polinesaturati (acidul linoleic, linolenic și arahidonic)
acestia avind proprietatea de a scadea colesterolul sanguine (acestia sunt reprezentati de
grasimile vegetale, se numesc uleiuri și sunt lichide la temperatura camerei). Cele mai
valoroase uleiuri sunt cele de masline, de porumb, de floarea soarelui toate presate la rece.
- aportul de proteine trebuie mentinut la mai putin de 1,6 g/kg de greutate corporala.
Proteinele consumate trebuie sa provina mai ales din peste, icre, fasole, nuci, alune(
proaspete și fara adaus de ulei și sare) și carne slaba mai ales de pui ;
Se recomanda reducerea la minimum a consumului de alimente conservate prin sarare,
saramurare sau afumare(acestea din urma contin adesea substante carcinogene).
Scaderea consumului de zahar mai ales de dulciuri concentrate și monozaharide; se prefera sa
se consume polizaharide ca de exemplu amidonul care este continut în fasole, cereale(orez, griu,
porumb), cartofi, mazare.S-a considerat ca alimentele bogate în amidon ingrasa însă ceea ce este
periculos nu este amidonul ci adaosul în exces de smintina, sare, ulei, unt, margarina deci a grasimilor.
Cantitatea de glucide trebuie sa fie de aproximativ 50% din totalul caloriilor zilnice. Deci principala
recomandare este de a nu consuma glucide simple ci numai glucide complexe. Alimentele cu un
continut glucidic mai mare de 50% trebuie evitate. Se recomanda în special alimente cu un continut de
glucide 10-50%( piine neagra, cartofi, orez, paste fainoase, fructe proaspete și sucuri de fructe) și care
implicit au un continut crescut de fibre.
Aportul zilnic de sare trebuie sa fie mai mic sau cel mult egal cu 6 g.(rolul consumului excesiv
de sodiu în aparitia HTA este stiut. La toti indivizii se recomanda consum moderat de sare; unii
pacienți hipertensivi nu raspund suficient la dieta hiposodata altii raspund foarte bine acestia fiind mai
ales reprezentati de virstnici, cei cu antecedente familiale de HTA și pletoricii ei necesitind ajustarea
tratamentului hipotensor).
Consumarea de bauturi alcoolice cu moderatie sau deloc. (Moderat inseamna: 2 pahare cu bere
sau 2 pahare cu vin la masa și în nici un caz dimineata la prima ora).
20
Suport curs Cercetare în Nursing
Aportul suplimentar de vitamine și minerale nu trebuie sa depaseasca aportul zilnic
recomandat:
- K (potasiul) este macroelementul major intracelular, iar carenta produce: slabiciune
musculara, hipotonie musculara( contribuie la buna desfasurare a activitatii musculare și
nervoase). Se gaseste mai ales în fructe și legume dar și în alimentele de origine animala.
Se pierde în cadrul unui tratament intempestiv cu diuretice, diaree, în perioadele de post cu
deficit proteic major; se inlocuiesc pierderile cel mai bine cu suc de fructe.
- Na și Cl (sodiul și clorul): macroelemente implicate în mentinerea echilibrului
hidroelectrolitic și acidobazic. Na are și el un important rol în mentinerea normala a
activitatii musculare și nervoase. Carenta acestor elemente este foarte rara.Clorura de
sodiu(sarea de bucatarie) se poate usor adauga alimentelor cind exista pierderi: caldura
excesiva insotita de transpiratie abundenta, utilizare irationala a diureticelor, varsaturi.
Clorul participa la formarea acidului clorhidric din sucul gastric.
- Mg (magneziul) este un alt macroelement care intervine în metabolismul calciului fiind
parte componenta a tesutului osos și avind și rol de cofactor enzimatic.
- P (fosforul) macroelement prezent în os și necesar în cele mai multe procese metabolice
din organism.
- Ca (calciul) reprezinta macroelementul cu cea mai mare pondere în structura organismului
fiind prezent în os și deci necesar pentru dezvoltarea osoasa normala; de asemeni este
necesar în cadrul unei activitati normale musculare și nervoase intervenind și în coagularea
sanguina.
Aceste sase minerale se numesc macrominerale și sunt esentiale pentru o nutritie
corespunzatoare fiind necesare intr-o cantitate de 100mg/zi.
Exista și microminerale care sunt necesare intr-o cantitate de sub 100 mg/zi fiind reprezentate
de crom, cobalt, cupru, iod, mangan, molibden, seleniu, zinc, fluor, fier. De regula deficienta acestor
minerale este rara și simptomele deficientei nu sunt bine definite (sint nespecifice): de exemplu:
anemie, probleme dermatologice, neurologice și sunt greu de distins de la vitamina la vitamina sau
intre minerale sau sunt confundate cu alte dezordini metabolice. în cele mai multe tari industrializate
deficienta de minerale este foarte rara și chiar de vitamine. Acele deficiente care au fost cel mai bine
intelese trebuie prevenite astfel:
- Deficienta de fier: carenta de fier determina anemie feripriva. Rezervele de fier ale
organismului se constituie în ultimile luni de sarcina astfel incit pina la virsta de 4 luni nu
este nevoie sa se suplimenteze cu fier dieta sugarilor cu exceptia prematurilor care se nasc
cu rezerve insuficiente de fier. Diversificarea alimentatiei dupa virsta de 4 luni asigura
necesarul de fier de 0,5-1mg/zi. Preventia anemiei feriprive se face printr-o alimentatie
echilibrata cu alimente care contin fier: carne, ficat, galbenus de ou, legume verzi, fructe și
prin fier suplimentar în perioadele de necesitati crescute: sarcina(mai ales sarcini
repetate), pubertate , pierderi menstruale abundente, indivizi cu statut socioeconomic
defavorizat care dezvolta anemie din cauza saraciei sau ignorantei. Necesarul zilnic de fier
este de 15-20mg.
- Deficienta de iod: iodul se gaseste în sarea de bucatarie iodata. Dieta inadecvata determina
aparitia gusei endemice, iar deficienta cronica determina hipotiroidismul iar la copii
cretinismul.
- Deficienta de calciu sau ingestia inadecvata cauzeaza la copil rahitismul și la adulti poate
contribui la instalarea osteoporozei. De asemeni poate determina o mineralizare defectuasa
a dintilor și fenomene de spasmofilie și tetanie. Profilaxia rahitismului este obligatorie și
presupune evitarea nasterilor premature și administrarea de vitamina D și calciu femeii
gravide în ultimile luni de sarcina. Profilaxia postnatala se face prin administrarea
vitaminei D de la virsta de 2 saptamini și prin promovarea alimentatiei la sin obligatoriu
cel putin trei luni. Calciul de obicei nu se administreaza de rutina, deoarece consumul unei
cantitati suficiente de lapte asigura necesitatile zilnice ale sugarului, el fiind necesar în
anumite circumstante: prematuritate, malnutritie, aport de lapte mai putin de 500ml/zi,
dupa imobilizare în gips. Daca însă s-a luat decizia de a se administra calciu acesta se va da
21
Suport curs Cercetare în Nursing
sub forma de lactat sau gluconat de calciu 40mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat natural
și 140 mg/kgcorp/zi pentru sugarul alimentat artificial și evitarea excesului de fainoase.
- Deficienta de magneziu se asociaza frecvent cu cea de calciu, femeile fiind afectate cu
predominanta. Ca tratament preventiv este o alimentatie bogata in: cereale integrale, fasole,
alune, frunze verzi, germeni de griu. Administrarea de magneziu este foarte utila în
profilaxia bolii coronariene, la pacienții alcoolici, la pacienți cu spasmofilie sau tetanie
tinind cont ca la acestia deficitul este aproape constant. Se administreaza 400-500mg Mg
ionic/zi, concomitent cu vitamina B6 care faciliteaza trecerea intracelulara a magneziului(
deoarece cele mai multe deficite sunt intracelulare în prezenta unei magneziemii normale);
în deficitele mixte de calciu și magneziu se administreaza concomitent 200mg calciu
ionic/zi.
Aportul de vitamine:
- Vitamina A (retinol): RDA (recommended daily allowances- doza zilnica) este de
800-1000 micrograme retinol. Sursele principale sunt reprezentate de: legumele cu
frunze verzi și legume galbene și portocalii precum și în ficat, pestele și untura de
peste, untul. Deficienta de vitamina necesita suplimentarea zilnica, însă o
alimentatie echilibrata asigura deplin necesitatile zilnice. Este esentiala pentru
vedere (deficitul producind hemeralopie), în reglarea structurii și functiei
membranelor celulare, în procesul de crestere al oaselor și dintilor, precum și în
functionarea normala a gonadelor.
- Vitamina D (colecalciferol): RDA este de 5 micrograme( 200 UI) pe zi. Este
sintetizata în piele sub influenta razelor ultraviolete. Are rol în absorbtia calciului și
în metabolismul osos. Deficienta acestei vitamine determina rahitismul la copii, și
la adulti osteomalacia. Preventia este obligatorie incepind din saptamina a doua de
viata cu 400 UI/zi oral.
- Vitamina E (tocoferol): RDA este de 8 micrograme/zi. Se gaseste în vegetale,
seminte și simburi, în cereale și în uleiurile lor. Deficienta este foarte rara. Este un
antioxidant care protejeaza grasimile polinesaturate de oxidare, și indeparteaza
peroxizii care se formeaza din acizii polinesaturati, contribuind astfel la protectia
membranelor celulare; deficienta producind hemoliza eritrocitelor data de lipsa de
protectie impotriva peroxizilor și cretinurie prin afectare musculara. Este data ca
adjuvant în diverse boli, însă cu certitudine nu se stie cit este de eficienta.
- Vitamina K: RDA este de 65 micrograme/zi. Are rol în coagularea singelui. Se
gaseste în vegetalele verzi și este sintetizata de bacteriile intestinale. Deficienta este
extrem de rara și duce la hemoragie mai ales la nou nascuti inainte de maturizarea
tractului digestiv( care au tub digestiv steril).
- Vitamina B1 (tiamina): RDA este de 1,1-1,5mg/zi. Are rol de cofactor enzimatic în
metabolismul glucozei și al acizilor grasi. Se gaseste în carnea de porc, organe, oua,
vegetale verzi, cereale integrale, nuci. Dieta inadecvata duce la dezordini în
metabolismul carbohidratilor și afectarea activitatii unor enzime în eritrocite și
leucocite, iar clinic apar manifestari neurologice( tulburari de somn, depresie,
ameteala, dureri de cap, oboseala cronica), și la nivelul aparatului cardiovascular(
Beriberi). Alcoolismul cronic asociat cu dieta inadecvata determina sindromul
Wernicke- Korsakoff, astfel incit Vitamina B1 se administreaza de rutina la
alcoolicii cronici, pentru a preveni acest sindrom.
- Vitamina B2 (riboflavina): RDA este de 1,3-1,7mg/zi. Este precursoare a unor
coenzime implicate în procesele de oxidoreducere, iar dieta inadecvata( ea se
gaseste in: lapte, vegetalele verzi, nuci, alune, carne slaba) determina leziuni ale
mucoaselor, ale pielii(dermatita seboreica), la nivelul gurii( cheilita, stomatita
angulara, glosita) și leziuni corneene.
- Vitamina B6 (piridoxina): RDA este de 1,6-2mg/zi. Are rol de cofactor pentru
multe enzime din metabolismul glucozei, și în sinteza proteinelor. Se gaseste in:
ficat, peste, nuci, cereale integrale, seminte de floarea soarelui, soia, germeni de
22
Suport curs Cercetare în Nursing
griu. Dieta inadecvata determina manifestari clinice: leziuni la nivelul pielii și
mucoaselor, anemie sideroblastica, disfunctii neuronale pina la convulsii și
modificari de personalitate. Suplimentarea în scop preventiv este necesara în
anemii, la alcoolici, și în tratamentul cu izoniazida la pacienții cu tuberculoza
pentru consolidarea imunitatii.
Vitamina B12 (cobalamina): RDA este de 2 micrograme/zi(necesitatile sunt
- crescute pe perioada gestatiei). Se gaseste: ficat, rinichi, lapte, deci numai în
produse de origine animala. Are rol de cofactor enzimatic,in hematopoeza, în
metabolismul acidului folic, și în mentinerea integritatii tecii de mielina. Deficienta
de vitamina este foarte rara. Suplimentarea cu scop preventiv de vitamina B12 este
necesara numai la persoane strict vegetariene, la cei cu afectiuni ale stomacului și
ileonului( sindrom de malabsorbtie, aclorhidrie, gastrectomie), la cei cu boli
hepatice, la hipertiroidieni și la alcoolicii cronici. Deficienta de vitamina B12
determina anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva osoasa, neuropatie
periferica prin alterarea formarii tecii de mielina( parestezii, ataxie, incetinirea
proceselor cognitive, depresie, confuzie și uneori psihoza), leziuni ale suprafetelor
mucoase, glosita și eliminarea de acid metilmalonic în urina.
Acidul folic (folatul): RDA este de 180-200 micrograme /zi( necesitatile sunt
crescute pe perioada graviditatii și lactatei, la cei cu sindroame de malabsorbtie, la
alcoolicii cronici). Sursele de acid folic include pe cele secretate de bacteriile
- intestinale, precum și cele din: ficat, drojdie de bere, vegetale verzi. Intervine ca
coenzima în metabolismul aminoacizilor și în sinteza AND-ului. Deficienta include
anemie megaloblastica, megaloblastoza în maduva osoasa, și tulburari
gastrointestinale.
Niacina (acidul nicotinic și nicotinamida): RDA este de 15-19 mg/zi. Sursele sunt
reprezentate de: acidul nicotinic deriva din metabolismul triptofanului (10%), restul
provine din alimente: drojdie de bere, ficat, legume și carne. Niacina are rol de
cofactor enzimatic în numeroase reactii de oxidoreducere. Deficienta produce
- pelagra.
Acidul pantotenic: RDA este de 5-10 mg/zi. Este larg raspindit în alimente. Este
un precursor în sinteza CoA.
Biotina: este secretata de bacterii intestinale intr-o cantitate suficienta astfel incit
chiar în lipsa ingestiei deficienta nu este cunoscuta decit rar. Are rol de coenzima în
- reactii de carboxilare. Deficienta determina dermatita seboreica, anorexie, greata, și
dureri musculare, fiind determinata precum am spus nu numai de o dieta inadecvata
dar mai ales de factori favorizanti: tratament antibiotic care distruge flora
- microbiana producatoare de biotina și ingestia de avidina care se gaseste în albusul
crud și care impiedica absorbtia biotinei.
Vitamina C (acidul ascorbic): RDA este de 60mg/zi. Sursele de vitamina sunt
reprezentate de: citrice, capsuni, pepene galben, coacaze negre, precum și marea
majoritate a legumelor crude sau minimum preparate. Pe masura ce legumele se
deshidrateaza ele pierd vitamina. De asemenea se recomanda ca legumele
conservate prin refrigerare, inainte de a fi folosite pentru gatit sa nu se lase sa se
dezghete. Vitamina C este un cofactor în sinteza colagenului, este necesara în
- sinteza norepinefrinei și epinefrinei, are efect antioxidant protejind celulele
impotriva actiunii nocive a radicalilor liberi, și nu în ultimul rind favorizeaza
absorbtia fierului. Deficienta produce scorbutul: cu afectarea pielii și intirziere în
vindecarea ranilor, impiedica mineralizarea osoasa și dureri la nivelul articulatiilor,
fragilitate vasculara pina la diateza hemoragica, anemie. Exista o serie de situatii
cind necesarul de vitamina este crescut însă este de retinut ca în orice situatie
megadozele sunt nocive: stresul, fumatul, consumul de aspirina, alcoolul, și cei ce
se drogheaza. Foarte important: persoanele care au deficienta de glucozo-6-fosfat-
dehidrogenaza și cei cu talasemie nu vor primi doze mari de vitamina C.
23
Suport curs Cercetare în Nursing
CURS 2 –
ÎNȚELEGEREA SAU ACCEPTAREA
TRATAMENTULUI PRESCRIS
(ÎN FUNCȚIE DE OBICEIURI, MOTIVAȚIA PACIENTULUI, VÂRSTA, SEX, NIVEL EDUCAȚIONAL ETC.)
DEFINIREA TRATAMENTULUI
În timp ce stiinta ofera remedii noi iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat diferite
tulburari, prea multi pacienți pentru care sunt preconizate aceste intervenții se pare ca nu reusesc sa
beneficieze de aceste eforturi, și nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentului.
Este un paradox aparent - desi avem tratamente eficace, raspunsul terapeutic în tulburarile
psihiatrice nu se ridica intotdeauna la nivelul acestei eficacitati. În Grecia antica, Hipocrate a observat
că pacienții își pot împiedica propria vindecare prin sustragerea de la tratamentele prescrise și,
probabil pentru prima oara în istoria medicinei, atragea atentia asupra noncompliantei. Dupa 21 de
secole, problema persista. Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le
iau deloc. Pentru ca remisiunea și recuperarea sa devina o realitate trebuie evitate recaderile ori
cronicizarile, iar unul dintre factorii importanti în procesul terapeutic este reprezentat de complianta.
O definitie formala a compliantei la tratament este - gradul în care utilizarea de catre o persoana a
medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general - masura în care comportamentul unei
persoane corespunde cu sfatul medical).
24
Suport curs Cercetare în Nursing
tipuri de intervenţie presupune existenţa utilităţilor minimal necesare pentru eficacitatea
intervenţiei de conservare afuncţiilor vitale şi deplasarea spre cea mai apropiată instituţie
medicală care în termen scurt şieficient să poată asigura desfăşurătorul intervenţiei.
• Serviciul de urgenţă este prima instanţă din cadrul serviciilor medicale instituţionalizate
care au program de funcţionare continuu şi care fie preiau caziustica din serviciide salvare,
fie oferă consultanţă primară şi după caz chiar intervenţie terapeutică cazurilor ce după
evaluare necesită intervenţie rapidă pentru minimalizarea daunei fizice sau suferinţei
psihice, care prin amplitudinea ei trebuie să beneficieze de ajutor specializat imediat sau
reorientare spre servicii de specialitate. Locaţiile serviciilor de urgenţă au de regulă un
amplasament care să confere accesibilitate şi siguranţă celor care li se adresează. Specificul
fiecărui serviciu de urgenţă sau gradul lui de generalitate va atrage după sine o locaţie
adecvată precum şi linii tehnice de urgenşă cu toate reperele de evaluare şi intervenţie
pentru stabilizareafuncţiilor vitale sau intervenţii de prim ordin.
Toate celelalte locaţii în care se acordă asistenţă medicală primară sauspecializată tind să aibă
o arondare a spaţiilor care să satisfacă principalele obiective:
- evidenţa, selecţia şi orientarea cazuisticii;-aşteptarea succesiunii în vederea evaluării;
- evaluarea medicală (consult) şi explorări parţiale;
- examinări şi evaluări cu grade de complexitate progresivă;
- tratamente şi intervenţii medicale de complexitate progresivă;
- după caz, internarea (linie hotelieră cu spaţiu de odihnă, igienă, alimentaţie, eliminare,
relaxare etc.).
Simpla enumerare a obiectivelor medicale a spaţiilor şi utilităţilor necesare realizării lor aduc la
lumină două componente importante ale impactului locaţiei asupra solicitantului deservicii de sănătate:
- noutatea spaţiilor locaţiei cu impact asupra orientării, către zonele descrise mai
sus cu privire la căi de acces, orientarea spaţială, accesibilitatea etc. Accesul dificil, lipsa
reperelor,repere contradictorii, igiena spaţiilor, umanizarea spaţiilor, aspectul fizic al
bolnavilor internaţi, a personalului, solicitudinea personalului medical etc. Constituie un
prim contact perspectivalocativă a bolii şi aspectele enumerate formează reprezentări
fragmentare cu un tip de impactemoţional pozitiv/vegativ care se supraadaugă stării de
sănătate fizică şi psihică a bolnavului;Experienţa contactului cu serviciile medicale se face
în primă instanţă cu locaţia şi dotarealocaţiei, care comunică bolnavului sau aparţinătorilor
siguranţă, încredere, optimism sau contrariile acestora. Pentru multe persoane
caracteristicile nefavorabile ale locaţiei umbresc sauchiar anihilează eficacitatea
personalului medical care-l deservesc. Managementul instituţional sereferă atât la aspectul
formal (locaţie, tip de intituţie) cât şi la cel informal (competenţe profesionale acţionale).
- noutatea explorărilor funcţionale (sau diversitatea şi dificultatea) face parte din
elementele unui nou scenariu comportamental. Pentru ca subiectul să poată participa cu
succes (activ, cooperant, relaxat) la acest scenariu are nevoie de informaţii generale despre
procedură (utilitate, adecvare, limite) sau după caz simptome probabile cu grad general de
descriere. Cunoaşterea parţială a explorării creşte colaborarea şi scade anxietatea de
explorare prin metodetemhnice, multe din ele cu caracter invaziv (direct sau indirect).
Orice explorare funcţionlă sau altă evaluare de specialitate medicală este privită cu variaţii
de către actorii relaţiei medicale,fiecare cu un nivel de expectanţă diferit faţă de pacientul
supus evaluării. În cercetări de psihologie medicală s-au obţinut diferenţe semnificative cu
privire la anxietatea preoperatorieîntre pacienţii care au fost informaţi minimal
despre locaţia operatorie şi cei fără informaţii.Demitizarea actului de evaluare medicală
nu reduce prestigiul celui care-l execută ci dincontra creşte respectul şi colaborarea cu
personalul medical. Dreptul de informare al pacientuluireprezintă un drept dar şi o condiţie
a unei relaţii confortabile între principalii actori ai actuluimedical.
- cabinetul medical (propriu sau al unui grup) sau fiecare locaţie separată este primainstanţă
în care se realizează contactul cu principalul actor al actului medical, medicul.
Amplasamentul în cardrul instituţiei, aspectul uşii, inscripţia numelui (profesiei şi
funcţiei), programul de lucru, mărimea cabinetului, mobilierul (formă, mărime, culoare),
25
Suport curs Cercetare în Nursing
cărţi, tablouri, diplome, dosare, hârtii, ordinea, curăţenia, cromatica spaţiului, distanţa faţă de scaunul
clientuluisunt elemente ambientale care comunică pacientului informaţii şi emoţii cu referire poziţia şirolul
actorului medic şi al său, în relaţie terapeutică. O altă componentă externă a rolului este echiepamentul
specific, halat (deregulă alb), ecuson şi/ sau monogramă şi anexe specifice(bonetă, mască, halat şi şorţ
chirurgical, mănuşi chirurgicale), instrumentar (stetoscop), care sunt prescrise rolului şi fac parte din
elementele ataşate rolului de medic.
26
Suport curs Cercetare în Nursing
1. Competenţă tehnică, care este prioritară în eficienţa actului medical, mai ales în societatea contemporană în
care accentul se deplaseaază de pe semiologia subiectivă şi exploratorie, pe ivaluarea tehnicizată a diferitelor
disfuncţionalităţi. Ceea ce reclamă însă societăţile ajunse la un înalt grad de industrializare a actului medical este
tocmai diminuarealaturii umane a relaţiei terapeutice, adică a cea componentă subiectivă care are frecvent o
pondere ridicată în eficienţa actului medical. Competenţa tehnică se obţine prin studii, examene, concursuri,
titluri. Acestea pot conferi bolnavului garanţia competenţei tehnice, dar nu şi a celei practice. Bolnavul porneşte în
relaţia sa de la competenţa tehnică a medicului dublată de sursesubiective suplimentare de informare cu privire la
eficienţa practică (competenţe dobândite social) ca şi confirmări sociale venite din partea beneficiarilor (reputaţie
acţională).
2. Universalismul este este un principiu al acţiunii terapeutice prin care medicul nu poate refuza ajutorul pe criterii
de apartenenţă la sex, orientare sexuală, rasă, religie, etnie, etc. Raportul medic-pacient este reglementat de reguli
formale şi nu de criterii personale, care pot avea caracter discriminativ în acordarea serviciilor de îngrijire.
Refuzul declaar al de a acorda jutor medical este sancţionat prin codul medical şi este pus în act de Colegiul de
disciplină sau după caz, poate fiacţionat în instanţă. Uneori refuzul nu poate fi definit în termani clari, iar
medicul poate prin tipulde relaţie, acţiune le sau comportamentele sale să lase loc interpretării de a fi refuzat un
pacient. Analiza comportamentală a celor doi actori poate a duce la lumină un comportament mascat alrefuzului.
3. Specificitatea funcţională este o caracteristică care decurge din caracterul specializatîntr-un domeniu strict al
activităţii medicului şi anume boala pacientului. Medicul acţioneazădoar asupra bolii acestuia, nu şi asupra altor
aspecte ale bolnavului ca profesie, afaceri, viaţă privată, chiar dacă în relaţia terapeutică există informaţii care
decurg din datele anamnestice saudin actele medico-legale eliberate. Implicarea în viaţa privată a pacientului poate
determinadistorsiuni ale actului medical, care prejudiciază atât actul cutativ în sine, cât şi statutul şi
poziţiamedicului în sistemul profesional sau în sistemul social al pacientului.
4. Neutralitatea afectivă este o componentă derivată din specificitatea funcţională care se referă la
comportamentul obiectiv şi nonemoţional manifest al medicului faţă de pacient. Psihologia omului bolnav cere
căldură, empatie, care sunt expresii emoţional-comunicaţionale pozitive, ca expresie a acceptării, înţelegerii şi
compasiunii specialistului faţă de omul care seafşă nu doar în suferinţă fizică ci şi psihică legată de consecinţele
secundare ale bolii (durere, teamă, frică, disperare, doliu, anxietate). Accesul nelimitat al medicului la intimitatea
corporală şi psihică a bolnavului este o sursă de control al medicului asupra pacientului, care se află în situaţie de
vulnerabilitate datorită pirderii
temporare sau definitive a echilibrului homeostatic şi aautonomiei funcţionale,
ceea ce crează premisele unor tulburări de relaţionate între cei doi actori, care
translatează relaţia pe alte roluri ca: prieten, frate, părinte etc, roluri nespecifice
actuluiterapeutic. Neutralitatea afectivă se referă la controlul situaţiei de către m
edic, chiar dacăatitudinile şi comportamentele acestuia pot în diferite momente
ale actului terapeutic să capeteespectul rolurilor descrise mai sus, Medicul
glisează pe roluri dar nu se identifică cu ele, ceea ce permite bolnavului să-şi
modifice şi el poziţia în procesul terapeutic de la dependenţă laautonomie
funcţională şi socială.
5. Orientarea spre colectivitate este o cerinţă a profesiei de medic care se
desprinde din raportul de direcţii privind mobilul profitului. Deşi profesia de
medic se înscrie în grupa profesiilor liberale, mobilul profitului material este
27
Suport curs Cercetare în Nursing
6. Dimensiunea morală (conduită admisă şi practicată într-o societate) a actului medical decurge din
capacitatea medico-legală de a legitima starea de boală cu consecinţele directe asupraindividului şi indirecte
asupra grupurilor din care bolnavul face parte (familie, grup profesional, alte grupuri sociale).
Dimensiunea morală a actului medical se referă la totalitatea comportamentelor medicului faţă de pacient şi
aparţinători în diferite momente ale activităţii şi se referă la trei momente principale:
• evaluarea bolnavului, colectarea informaţiilor, stabilirea diagnosticului şi instituireatratamentului asu
terapiei, realizate prin mijloace specifice ca: anamneză, explorări funcţionale,diagnostic, prognostic,
indicaţie, tratament, terapie, profilaxie etc. Confidenţialitatea rezultatealor etapelor precizate mai sus este o
cerinţă a actului medical care suportă delimitări cuprivire ladirecţia şi conţinutul aspectelor care pot avea
caracterconfidenţial. Acest aspect decurge din criteriile morale standardizate și instituţionalizate sau de cele
acceptate de o practică socială neoficializată, dar admisă prin consensul amjorităţii. La nivel individual
creşterea drepturilor pacienţilor la informare şi acces la informaţiile referitoare la starea de sănătate, scade
aparent puterea medicului în faţa pacientului, care astfel este şi antrenat în creşterea responsabilităţii
personale în menţinerea stării de sănătate. Rezerva şi prudenţa în informarea bolnavului sau familiei este un
proces terapeutic care aduce modificări în relaţia lor terapeutică, în sensulvariaţiei a sertivităţii;
• legitimarea stării de bolnav care decurge din stabilirea diagnorticului şi instituirea unui tratament şi care
se materializeză prin acte cu caracter medico- legal: reţetă medicală, recomandare către alte servicii, fişă de
evaluare, protocol medico-chirurgical, certificat medicaletc. Legitimarea stării de bolnav este o
dimensiune morală pentru că din aceste proceduri sau acte decurg atitudini ale pacienţilor şi aparţinătorilor
faţă rolul de bolnav şi modificări comportamentale care sunt ataşate comportamentului tipic sau atipic de
bolnav. Moralitatea legitimorii sociale se referă mai ales la efectele secundare ale legitimării în cazuri opuse
bolnavului real, ca tulburare de personalitate de tipul ipohondriei, în care boala are un caracter pronunţat
imaginar, dar care prin conversie poate genera o simptomatologie cu ele mente similarecelor organice.
Diagnosticul diferenţial va reduce incidenţa legalizării sau substituirii unei boli cu alta şi instituirea unei
conduite terapeutice adecvate;
• legitimarea stării de bolnav este privită şi prin prisma beneficiilor sociale ale bolii care capătă un caracter
oficial, exprimată prin: întreruperea parţială activităţii (concedii medicale) acordate pentru îngrijirea sănătăţii,
reducerea activităţii sau schimbarea locului de muncă, dacăconsecutiv unei boli s-a produs o incapacitate de
muncă temporară sau definitivă, acordarea unor facilităţi sociale cu carcter compensator pentru starea de
invaliditate temporază sau definitivă,întreruperea activităţii prin pensionarea pe caz de boală, obţinerea
unor drepturi financiare din partea asiguratorilor, dacă persoana are asigurare de sănătate şi profesională în
sistem privat.În România, Reglementarea instituţională a poziţiei sociale a ofertantului de sevicii
desănătate este precizată prin acte normative care să asigure unitatea nomenclatorului de funcţii
şiarmonizarea lui în vederea integrării europene.
2.2. Pacientul (bolnavul) cere îngrijire de sănătate şi este persoana cu care medicul ca ofertant îşi exercită
rolul medical. În relaţia terapeutică pacientul are un comportament de rol generat de valori despre sănătate şi
boală, credinţe despre actul medical, reprezentări şi atitudini faţă de act în ansamblul său sau faţă doar de un
segment al acestuia (ex: acceptă evaluarea şidiagnosticul, dar rejectează tratamentul sau secvenţe din acesta).
Faţă de medic, al cărui statut şirol au un caracter de continuitate, pacientul care se află în situaţia de
îmbolnăvire capătă un statut şi un rol ataşat caracterizat prin discontinuitate. Discontinuitatea are la bază
modificări temporarea ale statutului anterior generat de limitări funcţionale fizice, psihice şi sociale care stăla
baza unui nou repertoriu comportamental ataşat rolului de persoană bolnavă.
28
Suport curs Cercetare în Nursing
29
Suport curs Cercetare în Nursing
se adapta la noi relaţii cu boala lor. Participarea activă şi autoasumată a pacientului este
expresia acceptării bolii ca stare şi îndeplinirii conştiente a strategiilor pentru
menţinerea autonomiei funcţionale în toate planurile. Relaţia cu potenţial conflictual
sau conflictuală are la bază convingerile diferite aleactorilor relaţiei terapeutice despre
boală care pot fi sistematizate în cinci dimensiuni:
1. identitate: recunoaşterea semnelor, simptomelor, denumirii bolii;
cauzalitate: factori posibili care au declanşat boala şi stadiul (acut/cronic);
3. evoluţie: percepţia duratei bolii;
4. consecinţe: percepţia efectelor bolii în plan fizic, psihologic (emoţional), social şi
economic;
5. curabilitate: percepţia gradului în care boala poate fi vindecată şi controlată.
Perspectivele diferite asupra bolii sunt generate de influenţe sociale şi culturale, care au un
caracter tranzitoriu de la o cultură la alta, dar şi grade conţinuturi diferite generate de cultură
profesională a medicului şi de gradul de cultură profană a pacientului.Situaţia cu potenţial conflictual
este generată şi de factori ce ţin de tipul de comportamental actorilor în cadrul relaţiei terapeutice,
astfel că se impune evaluarea tipului de comportamente ale actorilor pentru eficientizarea
relaţiei în sensul cooperării şi reducerii conflictualităţii potenţiale sau manifeste. În literatura medicală
sunt citate situaţii particulare în care bolnavul nu solicită ajutor şitotuşi necesită intervenţie terapeutică
tocmai pentrucă nu au discernământul bolii sau prezintă risc vital pentru sine sau colectivitate:
intoxicaţii etilice cu violenţă, psihotici suicidari sauheteroagresivi, toxicomani în sevraj, violenţi
domestici etc. Conflictualitatea este generată deabsenţa evaluării riscului de către pacienţi şi refuzul de
a colabora în cadrul relaţiei terapeuticedeterminată de gradul dimunuat de discernământ şi de
agresivitatea manifestată (Baron, 1991). Un alt factor frecvent citat ca sursă a unei relaţii
disfuncţionale a actului terapeutic estecarcterul imatur al ueni categorii de pacienţi care în boală
dezvoltă comportamente de regresie infantilă, care tind să utilizeze boala ca beneficiu secundar, mai
ales în plan emoţional dar şi social, ceea ce-i face să dezvolte un comportament dependent de boală,
cu impact conflictogen cumedicul sau medicii curanţi, prin excesul de investigaţii solicitate şi
menţinerea lor în statutul de bolnav permanent. Relaţia terapeutică dintre principalii actori, medic şi
pacient, are la bază boal ca entitatedescriptibilă car se cere a fi înlocuită cu starea de sănătate
anterioară. Se constată deci că cei doi actori vin în relaţia terapeutică cu aspectul obiectiv şi cel
subiectiv al bolii suferinţa. În cadrulrelaţiilor terapeutice suferinţa este de regulă indezirabilă şi trebuie
îndepărtată prin mijloace specifice şi înlocuită cu starea de bine şi confort. Or, în cadrul activităţii
medicale este posibilă dezvoltarea unei stări particulare denumită iatrogenie.
Iatrogenia este o stare psihică reactivă a pacientului determinată de atitudini gresite ale
medicilor şi personalului sanitatar, care prin atitudini, acţiuni, sugestii sau orice act voluntar sau
involuntar pot induce reactiv suferinţă subiectului. Termenul este de origine greacă şi este format din
particula iatros (medic) şi gennan (a naşte, a produce) care a dat în limba română iatrogenie, asociat
echivalenţei negative e efectelor relaţiei celor doi actori ai actului terapeutic. Iatrogenia poate fi
prezentă în toate domeniile medicale şi are la bază două categorii de factori: ce provindinspre medic şi
personalul sanitar şi factori care provin dinspre pacient.Cea mai largă categorie de factori iatogeni
sunt generaţi de medic sau personalul sanitar şi constau în:
• tulburări de contact şi comunicare cu pacientul (slabă cunoaştere a tipologiei
comportamentale sau ignorarea ei);
• ermetismul limbajului de specialitate (explorator, diagnostic) cu caracter intenţional sau
accidental faţă de pacient;
• slabe capacităţi empatice, comprehensive;
• manifestarea dubiilor profesionale (esploratorii, diagnostice, terapeutice);
• explorări funcţionale excesive;
• medicaţii excesive: pacientul este el însuşi sursă sau teren de receptare şi interpretare a
actelor sau atitudinilor medicale care conduc la dezvoltarea iatrogeniilor prin:
30
Suport curs Cercetare în Nursing
31
Suport curs Cercetare în Nursing
• factori ce ţin de medic: aspecte tehnice ale actului medical (examinare superficială, grabă,
atitudini rutinare în prescripţii, neglijarea aspectelor psihosociale ale bolii şi bolnavului),
capacităţi structurale ale persoanei în actulmedical (sugestie şi persuasiune, capacităţi relaţionale,
optimism vs. pesimism), cogniţii despre boală (încredere în tratament, idei preconcepute, rata
succes şi eşec anterior), limite asumate vs. absenţa limitelor, prestigiul în comunitatea ştiinţifică
etc. Pe baza factorilor prezentaţi mai sus se organizează tipuri de relaţii şi grade diferite ale
complianţei pacientului la tratament care poate lua două direcţii de dezvoltate:
o hipocomlianţă (până la non-compliaţă), care constă în reducerea adeziunii
pacientului la prescripţiile medicului, situaţie în care pacientul reduce sau ignoră
total prescripţiile medicale, care este puţin predictibilă pentru însănătoşire;
o hipercomplianţă (până la dependenţă) care constă în exces de adeziune a
pacientului la prescripţiile medicale pe fondul unei relaţii de dependenţă excesivă şi
grad redus de asumare şi autonomie a pacientului. Literatura medicală evidenţiază
rata ridicată a comlianţei în bolile acute şi mai redusă încele cronice cum este
în cazul hipertensiunii arteriale sau diabetului, unde aderenţa la tratament poate să
scadă până la 30% din cazuri. După caz, în rândul medicilor se constată o
supraestimarea a cooperării şi adeziunii pacientului în telaţia terapeutică, iar
convingerea că respectarea recomandărilor medicale este în interesul pacientului
poate sta la baza unei atitudini de blamare acelor care au atitudini hipocompliante
sau non-compliante. Blamarea pacientului este de nedorit pentru că nu construieşte
punţi de legătură şi este mai eficace identificarea factorilor care pot produce non-
complianţa care analizaţi şi modificaţi să vină în sprijinul relaţiei terapeutice.
Relaţia terapeutică suferă astăzi modificări care sunt în legătură cu sporirea
participării pacientului la actul medical, odată cu dezvoltarea reprezentărilor
acestuia despre boli. Desacralizarea progresivă a informaţiilor profesionale ale
medicului şi creşterea informaţiilor ştiinţifice ale pacientului pun relaţia terapeutică
într-o nouă poziţie în care relaţia cooperativă areo dezvoltare extensivă prin:
1. pacienţii au reprezentări mai bogate despre boală şi sănătate prin intermediul
mass-mediei, dar nu în egală măsură şi competenţe. Astfel, o categorie de
pacienţi vor dezvolts uncomportament inadecvat prin autotratament cu origine
în cultura profană şi cea profesional medicală, iar alţii vor fi cei care vor deveni
mai exigenţi dar şi mai cooperativi în programul de îngrijire medicală;
2. creşterea responsabilităţii prsoanei cu privire la propria sănătate se va mnifesta
printendinţă de a cere informaţii despre boală în aspecte privind denumire, cauze,
tratamente, manevre intervenţii propuse de medic, dar şi acţiuni de negociere a
alternativelor terapeutice, ceea ce se înscrie în drepturile pacienţilor la informare
despre conţinutul actelor medicale, riscuri asumate în procesul terapeutic;
3. modificarea competenţelor pacienţilor şi ale medicului în bolile terminale în
raport deopinia pacientului şi discutarea legiferării eutanasiei, ca formă finală
conştientă şi legaşă deîntrerupere a cursului vieţii în circumstanţe pe care le
stabileşte pacientul şi medicul său sub unstric control medico-legal;
4. modificarea rolului medicului din ofertant de servicii medicale în boală în
promovator al culturii de sănătate, ceea ce creşre rolul individului în asumarea
culturii modelului proactiv de sănătate şi reducerea modelului pasiv clasic al
bolnavului.
Are caracter variabil de la un model cultural la altul, generat de valorile pe care societatea le
ataşează bolii şi persoanei care o experimentează. Istoriografiaatitudinilor medicale a fost marcată de
variaţii ale valorilor ataşate bolii. La baza etapelor socialeale bolii au stat în primul rând atitudinea
grupurilor umane faţă de diferenţele dintre oameni cureferire la integritate fizică şi psihică, starea de
bine funcţional şi de integrare socială prinexercitarea unui repertoriu adecvat de roluluri cu eficienţă
ridicată şi costuri rezonabile. Istoriaumanităţii a fost marcată de următoarele etape:
32
Suport curs Cercetare în Nursing
1. Etapa de abandon şi exterminare a avut la bază o atitudine specifică în primul rând
regnuluianimal, care abandonează sau extermină membrii diferiţi de majoritatea comunităţii,
ce prezintă caracteristici nedorite de grupul social (slabi, răniţi, bătrâni). Aceste atitudini s-au
manifestat şi la oameni, în societăţile primitive, cu scopul supravieţuirii părţii valide a
comunităţii aptă pentru activităţile specifice epocii. Abandonul şi exterminarea (suprimare
fizică) a fost o atitudine care a dominat şi s-a regăsit chiar la greci, romani, eschimoşi, naziştişi
în ziua de azi la comunităţi primitive din Australia şi Africa Centrală. Spre sfârşitul epocii
primitive exterminarea avea un caracter ritual şi comunitatea se considera purificată şi
eliberată de actul sacrificiului.
2. Etapa de ridiculizare este marcată de transgresarea atitudinii faţă de persoanele diferite
(bolnave) de la agresiunea fizică (abandon sau suprimare) la ridiculizarea (râs, batjocură).
Conţinuturile ridiculizării sunt expresia agresiunii psihologice şi a fost specifică
societăţilor prefeudale şi feudale al căror scop a fost asigurarea supravieţuirii celor diferiţi.
Dezvoltarea mijloacelor de producţie, acumularea de bunuri materiale şi valori au permis
întreţinereafizică a persoanelor bolnave, cu disabilităţi sau bătrîne. Această etapă este mai
tolerantă din punct de vedere fizic decât etapa de abandon şi exterminare, permite menţinerea în
viaţă, dar descarcă agresiunea efortului de suportare a poverii sociale prin ostilitate psihologică.
3. Etapa instituţionalizării bolii şi bolnavului s-a realizat prin segregarea acestora din câmpul
social şi s-a materializat prin aziluri semicarcerale şi instituţii rezidenţiale ( leprozerii, aziluri
pentru bolnavi psihici, aziluri pentru bătâni, leagăne pentru copii abandonaţi). Aceste măsuri
administrative a avut ca scop principal valorizarea autonomiei personale şi a productivităţii sociale
a persoanelor apte de muncă şi segregarea acelor care aveau dificultăţi de adaptare sau
de performanţă. Debutul acestei etape se află în perioada capitalismului timpuriu şi care s-a
dezvoltat până în prezent având la bază dezvoltarea forţelor şi relaţiilor de producţie generatoare de
profit, distribuit parţial prin acte caritabile sau măsuri instituţionale ale statului către categorii
defavorizate. Această atitudine a fost considerată totuşi o măsură socială sanogenă pentru a permite
o mai bună îngrijire şi ocrotire, pe deoparte precum şi dezvoltarea bazei de cercetare pentru
stabilirea etiologiei bolilor şi eficacitatea unor mijloace terapeutice.
4. Etapa dezinstituţionalizării parţiale a bolii prin externalizarea serviciilor de sănătate din
spaţiul clinic în servicii de sănătate complementare, cu niveluri de responsabilitate graduală
este caracterizată prin atitudini de toleranţă fizică şi psihică faţă de bolnav. Caracteristica
principală a acestei etape constă în creşterea rolului bolnavului în procesul de însănătoşire şi
reducerea costurilor umane şi materiale din partea sistemului medical. Modificarea raporturilor
de forţe dintre principalii actori ai relaţiei terapeutice, medic şi persoană bolnavă, atrage după
sine modificări în conţinuturile rolurilor şi ai relaţiei terapeutice.
REFUZUL TRATAMENTULUI
Nu exista inca o definitie general acceptata în ceea ce priveste capacitatea pacientului de a
urma un tratament indicat. Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienți
omit multe dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome.
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt
consumate, ca 40-50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina
complicatii din cauza utilizarii inadecvate și ca exista o complianta mai slaba la antidepresive fata de
tratamentele somatice. Experienta cu pacienți suferind de DZ (diabet zaharat), insuficienta renala,
TBC și HTA arata ca aderenta la tratament e în jurul a 40-60% iar nivelul compliantei – complianta
inseamna - adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate),
nu este legat direct de severitatea afecțiunii.
Cel putin 50% dintre pacienți pleaca din cabinetul medical și nu își amintesc ce li s-a spus și ce
trebuie sa faca. Intre pacienții cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect al programului
de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al pacientului care joaca un rol
fundamental în succesul sau esecul final al oricarui tratament deoarece este o conditie necesara
(desigur nu și suficienta) pentru succesul terapeutic.
33
Suport curs Cercetare în Nursing
afirmatiilor medicului referitoare la medicamente, efectul de "primacy" (in care retinem în principal
primul lucru care ni se spune). Daca pacientul are rude care nu sustin ideea de farmacoterapie, aceasta
poate insemna o opozitie deschisa, ori un sabotaj al procesului terapeutic prin reamintirea continua a
necesitatii de a-si lua tratamentul ceea ce stimuleaza comportamentul opozitional al pacientului.
Uneori apelarea la medicamente și impingerea pacientului sa le ia sunt motivate de rezistenta familiei
de a accepta vreo responsabilitate ca ar contribui la stresu din viata pacientului care ar putea alimenta
tulburarea psihica. Pacientul simte ca a lua medicamentul e echivalent cu a admite ca problema e doar
a lui și ceilalti nu își vor schimba comportamentul. Se recomanda de aceea în cazul unor pacienți non-
aderenti și o sedinta terapeutica impreuna cu familia pentru a explora atitudinea generala a familiei
fata de pacient și particulara fata de tratamentul medicamentos. Starea de sănătate și efectele
secundare. Reprezinta factori majori ai aderentei terapeutice.
Treisman (2001) arata ca cei cu boli cronice care nu mai percep simptome sau simt o
ameliorare își pot suspenda administrarea medicamentelor deoarece cred ca nu mai au nevoie de ele.
De asemenea cei care simt o agravare sau efecte secundare pot deveni la un moment dat mai putin
aderenti. Stilul de viata. Anumite comportamente pot influenta capacitatea de a mentine un tratament,
unul dintre cele mai evidente fiind consumul de alcool sau de substante psihoactive.
Chesney (1997) și Eldred (1997) considera ca ar fi vorba mai curand de stilul de viata haotic
al acestor pacienți decat de utilizarea drogului în sine. Alte probleme pot fi determinate de o viata
activa, incarcata, perceperea administrarii medicamentelor ca factor de perturbare al activitatilor sau
momentelor placute precum concediul, o calatorie, etc. dar și influenta asupra compliantei pe care o
aduc modificarile rutinelor din timpul activitatilor amintite.
35
Suport curs Cercetare în Nursing
36
Suport curs Cercetare în Nursing
asociate bulimiei nervoase. Pacienții care prezinta și alte afecțiuni psihice asociate anorexiei, ca de
exemplu depresia sau tulburarea obsesiv compulsiva, de obicei necesita un tratament mai indelungat
decat persoanele care sufera doar de anorexie.
CAUZELE ANOREXIEI
Nu sunt pe deplin intelese. Se poate dezvolta printr-o combinatie de factori declansatori:
biologici, psihologici și sociali.
Chiar daca nu s-a demonstrat, persoanele cu anorexie prezinta un nivel crescut de serotonina,
un neurotransmitator, care poate duce la aparitia unor manifestari comportamentele anorexice ca și
retragerea sociala și reducerea apetitului alimentar. Nu este clar daca cel mai mare nivel al serotoninei
este prezent inainte sau dupa debutul infometarii.
Studii recente au demonstrat ca prezinta un risc crescut de a dezvolta anorexie persoanele care
au în familie un membru cu aceasta afecțiune (parinte, sora sau fratele). Totusi, implicatia genetica
reprezinta doar o mica pondere a cauzei. Alti factori includ cateva trasaturi de personalitate precum și
presiunile sociale și culturale. Evenimentele stresante din viata ca și mutatul, divortul, decesul unei
persoane dragi, pot declansa anorexia.
SIMPTOMELE ANOREXIEI
Simptomele frecvente și actiunile corelate cu anorexia includ:
- frica intensa de a castiga în greutate
- restrictia consumului de alimente sau al unor anumite tipuri de alimente care contin orice
fel de grasime
- greutate mai mica decat 85% din greutatea standard corespunzatoare inaltimii, (la un copil
sau adolescent, pierderea sau necastigarea în greutate în timpul perioadei de crestere
reprezinta un motiv de ingrijorare)
- aprecierea propriului corp ca și supraponderal, în ciuda faptului ca pacientul are o greutate sub
limita standard (aceasta tulburare poarta denumirea de imagine distorsionata a corpului)
- un program de exercitii istovitor
- ascunderea alimentelor și eviarea abordarii subiectelor legate de tulburarile de
alimentatie sau pierdere în greutate
- unele persoane anorexice își provoaca voma sau utilizeaza laxative sau diuretice pentru a
pierde în greutate.
- distrugerea smaltului dentar este cel mai frecvent simptom care se dezvolta ca urmare a
episoadelor repetate de voma.
Semnele obisnuite ale malnutritiei cuprind:
- greutate mica a corpului
- constipatia si golirea incetinita a stomacului
- par fragil, piele uscata și unghii friabile
- sani micsorati
- oprirea menstruatiei sau perioade lungi de amenoree
- senzatia de frig, cu o temperatura a corpului mai scazuta decat în mod normal
- presiune sanguina scazuta
37
Suport curs Cercetare în Nursing
MECANISM FIZIOPATOGENETIC
Anorexia adesea debuteaza cu inceperea unei diete normale în scopul de a pierde cateva
kilograme dar aceasta dieta este depasita cand persoana devine obsedata de dieta și își limiteaza
aportul de alimente mai mult decat este sănătos. Cu timpul, persoana își restrictioneaza cantitatea și
tipurile de alimente. Restrictia de alimente nu se limiteaza de obicei numai la dieta ci și la nevoia de a
controla ceva în viata; aceste persoane gasind un sens al puterii cand își controleaza setea și foamea.
Anorexicii devin retrasi social și își perd interesul pentru lumea din exterior.
Pe masura ce boala avanseaza, apar manifestari comportamentale irationale, ca si:
- impunerea de reguli alimentare – de exemplu, eliminarea produselor de consum zilnic
sau carnea, deoarece acestea contin multe calorii
- creearea de ritualuri alimentare – mestecarea alimentelor de cateva ori
- dezvoltarea unei aversiuni fata de mancare – teama de a castiga în greutate daca alimentul
se consuma în intregime
- pierderea senzatiei de foame
- efectuarea de exercitii în mod excesiv, pana în momentul producerii de leziuni
- administrarea de laxative sau diuretice sau provocarea vomei datorita fricii de a castiga în greutate
- infometarea si malnutritia asociate anorexiei în mod obisnuit cauzeaza complicatii ca și
osteoporoza sau aritmiile cardiace.
Deseori, alte afecțiuni psihice debuteaza impreuna cu anorexia, ca de exemplu depresia,
ingreunand tratamentul. Tratamentul precoce al anorexiei ofera cel mai bun prognostic de recuperare.
Cu cat o persoana prezinta un comportament alimentar mai irational, cu atat este mai dificil de a-i
implementa o perspectiva sănătoasa a nutritiei. Din moment ce exista o negare puternica a problemei
și deseori este observata disimularea alimentarii, partenerul de obicei este prima persoana care
apeleaza la tratament de specialitate pentru persoana anorexica. Persoana care sufera de anorexie este
de obicei examinata de medic pentru alte simpome corelate cu anorexia.
Acestea pot include:
- fatigabilitatea și apatia (lipsa de energie)
- dureri abdominale și cateodata constipatie
- amenoree
- episoade frecvente de voma (chiar daca persoana nu recunoaste ca și le provoaca)
- simptome ale depresiei
- dureri articulare (cauzate de exercitii efectuate excesiv sau dezechilibrul hidroelectrolitic).
FACTORI DE RISC
O persoana cu risc pentru dezvoltarea anorexiei prezinta:
- istoric de tulburari alimentare în randul rudelor de gradul I ca și mama, sora și în mod
special în cazul gemenilor
- diferite trasaturi de personalitate, ca de exemplu perfectionismul și parerea proasta despre sine
- diferite presiuni culturale și sociale, în mod particular conflictele în familie
38
Suport curs Cercetare în Nursing
- antecedent de abuz sexual sau fizic (chiar daca nu toate victimele abuzurilor dezvolta
tulburari de alimentare).
Parintele poate avea motive de ingrijorare daca:
- copilul își exprima preocuparea legata de greutate la o varsta frageda
- o adolescenta care este supraponderala primeste complimente pe masura ce incepe sa
piarda în greutate.
CONSULTUL DE SPECIALITATE
Se recomanda consultul medical de specialitate daca o persoana draga:
- prezinta semne de anorexie ca de exemplu pierderea rapida în greutate, refuzul de a se
alimenta, canalizarea atentiei pe mentinerea greutatii, provocarea de varsaturi sau abuzul
de laxative sau diuretice. Perceptia distorsionata a imaginii proprii ca fiind supraponderal
și continuarea dietei în ciuda atingerii unei greutati mult sub limita normala
- pierderea mare în greutate și continuarea pierderii în greutate
- instalarea amenoreei
- program de exercitii intensive care determina aparitia de leziuni și cu toate acestea
persoana anorexica nu sisteaza efectuarea exercitiilor
- frica intensa fata chiar și de un castig mic în greutate, aceasta interferand cu consumarea
de preparate alimentare sănătoase
- a fost diagnosticata cu anorexie și prezinta ameteli, tulburari de somn sau simptome ale
depresiei sau anxietatii
- sa se apeleze la un tratament de specialitate daca o persoana este tratata de anorexie și
prezinta un ritm cardiac neregulat sau palpitatii, lipotimii (lesinuri) sau dureri severe în
orice portiune a corpului, ca de exemplu la nivelul articulatiilor.
INVESTIGAȚII
Nu exista teste specifice pentru diagnosticul anorexiei. O anamneza detailata, un examen
obiectiv complet, intrebari specifice de screening pot ajuta în identificarea tulburarilor de alimentare.
Stabilirea statusului mental poate fi necesar pentru diagnosticul anorexiei sau al altor afecțiuni
asociate, ca de exemplu depresia.
Indicele de masa corporala trebuie stabilit pentru a determina daca o persoana prezinta o
greutate mai mica decat greutatea standard. în general este considerata prezenta anorexia daca IMC
(indicele de masa corporala) este egal sau mai mic de 17.5 la adulti.
Analizele sanguine ar trebui efectuate de asemenea pentru a stabili gradul de nutritie. Se
recomanda realizarea de radiografii pentru a determina daca exista o reducere a masei osoase cauzata
de osteoporoza, care deseori apare ca și rezultat al anorexiei.
Alte teste pot fi efectuate daca afectarea cardiaca sau renala datorata malnutritiei este suspectata.
Diagnosticul anorexiei poate fi dificil, în special daca persoana care prezinta afecțiunea
incearca sa ascunda problema. Este de preferat ca o persoana apropiata sa insoteasca pacientul
anorexic la medic, fiind astfel disponibila sa raspunda la intrebarile legate de comportamentul
alimentar al persoanei în cauza. Negarea problemei și disimularea alimentarii sunt cele mai frecvente
caracteristici ale anorexiei.
39
Suport curs Cercetare în Nursing
DIAGNOSTIC PRECOCE
Depistarea și tratamentul precoce al anorexiei sunt importante pntru recuperarea și prevenirea
evolutiei progresive a bolii spre o forma mai grava. Cu cat are o durata mai mare anorexia, cu atat este
mai dificil de a corecta comportamentul alimentar inadecvat.
Deoarece majoritatea cazurilor de anorexie debuteaza în adolescenta, membrii familiei ar
trebui sa fie primii care sa recunoasca simptomele afecțiunii. Chiar daca adolescentul poate refuza
tratamentul de specialitate, este important pentru familie consultul unui medic daca apar motive de
ingrijorare în momentul în care copilul prezinta cateva simptome de anorexie. Cu cat tratamentul este
instituit mai precoce, cu atat este mai probabila recuperarea completa dupa aceasta afecțiune cronica.
Din nefericire, nu exista screening de rutina pentru tulburarile de alimentare. Persoanele cu
anorexie, de obicei nu cer ajutor specializat. Cel mai des, o persoana apropiata suspecteaza ca exista o
problema și apeleaza și incurajeaza pacientul sa ceara ingrijiri de specialitate. Totusi, simptomele pot
fi evidente doar dupa ce anorexia a fost prezenta pentru o lunga perioada de timp.
TRATAMENT INIȚIAL
Toate persoanele care sufera de anorexie necesita tratament. Obiectivele tratamentului sunt de a
restabili o greutate normala și un comportament alimentar adecvat și de a trata afecțiunile somatice și psihice
asociate cu malnutritia, ca de exemplu osteoporoza sau depresia.Corectarea perceptiilor, atitudinilor și
comportamentelor anormale corelate cu tulburarile de alimentare reprezinta o parte a tratamentului extins.
Ideal, tratamentul este furnizat de catre o echipa care cuprinde psihiatrul, medicul de familie și
nutritionistul. în functie de gravitatea bolii, tratamentul de initiere cuprinde în mod obisnuit:
- restabilirea greutatii normale. Dobandirea unei greutati normale deseori atenueaza sau
elimina tulburarile de alimentare, ca de exemplu strangerea de alimente sau
comportamentul obsesiv compulsiv (tulburare anxioasa caracterizata prin repetarea
gandurilor și imaginilor în mintea pacientului cu comportamente repetitive ulterioare)
- acordarea de consiliere profesionala, pentru a ajuta persoana anorexica sa realizeze ca
are o problema și sa-si imbunatateasca perceptia imaginii corpului, sa se concentreze pe
afectarea relatiilor, de obicei prin terapie individuala sau de familie
- acordarea de sfaturi de catre nutritionist, pentru a ajuta în stabilirea unor principii
alimentare sănătoase și pentru o mai buna intelegere a conceptului de alimentatie echilibrata
- tratamentul altor afecțiuni care frecvent apar asociate cu anorexia ca de exemplu
depresia sau afecțiunile cardiace. Prezenta și a altor afecțiuni concomitent cu anorexia
complica tratamentul putand extinde durata și intensitatea tratamentului aplicat.
In cazul formelor grave sau amenintatoare de deces, tratamentul de initiere în spital cuprinde:
- tratarea infometarii. Aceasta implica tratarea afecțiunilor medicale determinate de
anorexie, ca deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic sau afecțiunile cardiace. Uneori,
fluidele și alimentele sunt administrate printr-un tub plasat în stomac prin nas (sonda
nazogastrica) sau parenteral (inravenos)
- refacerea statusului nutritional – obiectivul tratamentului este de a castiga în greutate cu
grija și treptat, cunoscand cand este prezenta senzatia de foame sau satietate și invatand
cum sa se alimenteze sănătos
- ingrijirea afectiva și dezvoltarea increderii în medic reprezinta o parte importanta a
recuperarii care poate include:
▪ invatarea de noi comportamente alimentare
▪ invatarea controlului afectiv
▪ dezvoltarea increderii în persoanele care acorda ajutor.
luni de tratament de specialitate în spital. Persoanele cu o greutate mai mica de 85% din greutatea
standard își recupereaza greu greutatea daca nu sunt inclusi intr-un program foarte bine structurat
pentru persoanele cu tulburari de alimentare.
O greutate mult sub limita normalului poate cauzadeshidratare, infometare și dezechilibru
electrolitic, toate acestea putand duce la deces.
Acoperirea asigurarilor pentru tratamentul în spital al tulburarilor de alimentatie variaza.
Tratamentul anorexiei va fi mai dificil cu cat o persoana a prezentat afecțiunea și nu a fost capabila sa-
si remedieze relatiile în cadrul familiei sau prezinta o tulburare de personalitate (ca de exemplu
personalitatea obsesiv-compulsiva), abuzeaza de laxative sau diuretice sau își provoaca varsaturi.
TRATAMENT AMBULATORIU
Continuarea unei bune ingrijiri la domiciliu ajuta în recuperarea pacienților anorexici.
Obiectivele tratamentului individual vor fi stabilite de catre medicul de familie, psihiatru și
nutritionist. Cateva dintre obiective cuprind:
- invatarea de comportamente alimentare noi
- propriul control emotional
- dezvoltarea increderii în persoanele care incearca sa le acorde ajutor
- membrii familiei vor trebui de asemenea sa sustina obiectivele psihice și somatice pentru a
facilita vindecarea. Informarea despre boala va fi folositoare pentru membrii familei la fel
de mult ca și pentru persoanele care prezinta afecțiunea
- acordarea de sprijin persoanei apropiate care sufera de anorexie nervoasa
- suport oferit de catre familie persoanei anorexice.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Antidepresivele (ca și fluoxetine) pot fi folosite daca persoanele cu anorexie sufera și de
depresie sau alta tulburare de anxietate, ca și tulburarea obsesiv - compulsiva. Unele studii indica
faptul ca inhibitorul selectiv al serotoninei fluoxetine (de exemplu, Prozac) poate reduce incidenta
recidivelor anorexiei. Persoanele cu anorexie care utilizeaza și alte medicamente pentru alte afecțiuni
necesita o monitorizare stricta și sa fie examinate în mod periodic de catre medic. Aceste persoane
necesita verificarea ritmului cardiac, temperaturii și presiunii sanguine. Trebuie efectuate acestor
persoane și teste sanguine pentru a evalua cantitatea de medicament din sange, deoarece malnutritia și
greutatea foarte mica pot modifica eficienta medicamentelor.
Este foarte importanta avizarea pacienților, familiei și persoanelor care ofera ingrijiri medicale sa
supravegheze indeaproape adultii și copiii care utilizeaza antidepresive din cauza posibilitatii de suicid. Acest
lucru este în mod special important la inceputul tratamentului sau cand sunt modificate dozele. Pacienții
trebuie de asemenea supravegheati pentru a observa daca se accentueaza anxietatea, atacurile de panica,
agitatia, iritabilitatea, insomnia, impulsivitatea, ostilitatea și mania. Este foarte important de supravegheat
aceste comportamente în randul copiilor care sunt mai putin capabili sa-si controleze impulsivitatea la fel de
mult ca și adultii și cateodata prezinta risc mai mare de a fi expusi impulsurilor suicidale. Nu se recomanda
oprirea administrarii de antidepresive, ci doar simpla monitorizare a persoanelor care utilizeaza acest tip de
medicamente și daca apar motive de ingrijorare sa se apeleze la medic.
TRATAMENT CHIRURGICAL
Nu exista tratament chirurgical pentru anorexie.
ALTE TRATAMENT
Consilierea profesionala reprezinta o parte importanta a programului de recuperare a
persoanelor anorexice. Consilierea individuala este frecvent necesara pana la un an și poate dura pana
la 5-6 ani pentru a asigura o indreptare completa a trasaturilor psihologice ale afecțiunii. Consilierea
nu este inceputa în mod normal decat dupa ce persoana a depasit criza nutritioanala chiar daca
pacientul este lipsit temporar de motivatie sau intelegere.
41
Suport curs Cercetare în Nursing
PROFILAXIA
Nu exista nici o metoda pentru a preveni anorexia. Tratamentul precoce poate reprezenta cea
mai buna modalitate de a preveni progresia bolii. Cunoscand simptomele de debut și apelarea imediata
la un tratament de specialitate poate ajuta în prevenirea complicatiilor anorexiei nervoase. Cercetarile
recente indica medicamentul fluoxetine (ca de exemplu Prozac) care este util în reducerea recidivelor
acestei boli. Apelarea la un diagnostic și tratament precoce poate juca un rol important în prevenirea
progresiei bolii spre o forma mai grava.
Chiar daca nu exista metode de a preveni anorexia, exista multe metode prin care adultii pot
ajuta copiii și adolescentii sa-si dezvolte o parere corespunzatoare despre ei insasi și sa invete sa
abordeze alimentatia și exercitiile cu o atitudine pozitiva. Realizand aceasta se poate preveni în randul
copiilor și adolescentilor dezvolarea anorexiei.
42
Suport curs Cercetare în Nursing
OBEZITATEA
Obezitate este o stare patologică - din grupul bolilor de nutriție - sau fiziologică cu potențial
patologic, care se referă la persoanele suprapoderale, (greutatea corporală raportată la înălțime).
Domeniul medical care se ocupă de obezitate se numește „bariatrie”.
În secolul 21 se vorbeşte tot mai des despre obezitate ca despre o epidemie a civilizaţiei
moderne. Statisticile internaţionale indică, pentru prima dată, că obezitatea face mai multe victime
decât fumatul. Obezitatea reprezintă o problemă cu care copiii se confruntă din ce în ce mai des. În
ultima vreme, pe lângă eforturile educaţionale ale părinţilor de a-i învăţa pe aceştia cum să mănânce
sănătos şi să facă mişcare în mod regulat, copiii au început să fie trataţi de obezitate ca şi adulţii.
Aceste tratamente includ medicamente ce controlează greutatea, dar şi chirurgia de tip bypass gastric.
Ca şi adulţilor, nici copiilor nu le este deloc uşor sau comod să scadă în greutate şi astfel mare
parte din copiii obezi se transformă în adulţi obezi.
Obezitatea este una dintre cele mai grave probleme de sănătate cu care se confruntă
umanitatea, în unele dintre ţări ea fiind chiar a doua cauză a mortalităţii. Conform studiilor recente, în
România rata obezitaţii este de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali.
Obezitatea este o boala cronică ce are la bază numeroşi factori, ea însăşi reprezentând un factor
de risc major pentru sănătate, producând boli de inimă, creşterea presiunii sângelui, diabetul şi
cancerul. Obezitatea reprezintă a doua cauză de mortalitate după consumul de tutun.
Un element important al strategiei de prevenţie a guvernului britanic îl constituie reducerea
deceselor prin îmbunătăţirea dietei şi nutriţiei. În Anglia s-a introdus un nou program: “5 a day target=
5 pieces of vegetables or fruits”.
CLASIFICAREA
Obezitatea poate fi:
- simplă - prin ingerare calorică excesivă și o activitate normală sau slab deteriorată
(obezitatea „sumo”);
- morbidă - limitează activitatea normală, respirația, circulația sangvină și impune pacientului
perioade îndelungate de odihnă în urma unor exerciții ușoare (sindromul Pickwick);
- hipotalamică.
DIAGNOSTIC
Există diferite criterii diferite de apreciere și determinare a obezității:
Indexul Broca
Acesta este un raport dintre înălțimea persoanei exprimată în centimetri minus 100 de
centimetri și greutatea în kilograme. în a doua jumătate a secolului XX se considera indicele ideal
- pentru bărbați - 0,9 și
- pentru femei - 0,8
Indexul Corp-Greutate (engleză Body-Mass Index, BMI)
Se calculează după formula de mai jos, ținându-se cont de vârstă m= greutate în kg; l=
înălțime în metri .
BMI
subponderal 4-17.9
normal 18–24.9
predispoziție 25–29.9
obezitate de gradul I 30–34.9
obezitate de gradul II 35–39.9
obezitate de gradul III > 40
43
Această metodă fiind controversată, considerându-se că trebuie ținut cont și de locul geografic.
Suport curs Cercetare în Nursing
Raportul talie/șold (engleză Waist-Hip-Ratio, WHR). Ignoră înălțimea și greutatea corporală,
azi este luat în considerare dar numai corelat cu alți indici.
Perimetrul abdominal. Această metodă exprimă raportul perimetrului abdominal față de
înălțime, ignorând greutatea corporală.
Diagnosticul diferențial
În diagnosticarea obezității trebuesc eliminate:
- Graviditatea.
- S/P (status post) tratament cu corticoizi.
- Boli de excreție (insuficiență renală).
- Boli cardio-limfo-vasculare (ascita).
- Boli parazitare (Elefantiasis - bilharzia/schistosomiasis, chisturi hidatice).
- Boli endocrine.
- Sindromul Cushing.
- Creșteri tisulare mari, maligne sau benigne, etc.
- Sindromul Pickwick - o formă de obezitate care este asociată și cu o anumită stare de
retardare intelectuală.
PROGNOZĂ
Obezitatea nu este o patologie, ci o stare cu un înalt potențial patologic. Persoanele obeze
prezintă o predispoziție la o serie de patologii:
o boli cardiovasculare - hipertensiune, ischemie cardiacă, ateroame;
o hernii;
o varice;
o osteoartrite - ale sistemului ortostatic și locomotor, ale articulațiilor, ale coloanei vertebrale
suprasolicitate;
o endocrine - diabet tip II (non-insulin-dependent);
o litiază urinară;
o frecvente complicații postoperatorii.
Efecte indirecte: Consumul excesiv de carne și grăsimi determină creșterea incidenței cancerului
intestinal. Obezitatea mai poate determina sterilitate, impotență sexuală. Una din urmările frecvente a
obezității pot să fie tulburările de personalitate persoana obeză simțindu-se marginalizată în societate.
44
Suport curs Cercetare în Nursing
TRATAMENT
O slăbire drastică stresează organismul, handicapează și provoacă metabolismul și are șanse
minime de reușită în timp. Deoarece factorul psihologic este dominant, tratamentul obezului - și nu a
obezității! - trebuie ales și coordonat, împreună cu pacientul, de un grup de trei specialiști - medic
curant, psiholog și nutriționist - care vor lua în considerație:
1) Determinarea corectă a cauzelor. Un tratament fixat pe alterarea echilibrului caloric
și care ocultează cauzele este sortit eșecului.
2) Reeducarea pacientului spre o nutriție corectă și o activitate consumatoare de
energie (mișcare, sport)
3) Diete hipocalorice.
4) Intervenții invazive - care dau rezultate imediate, spectaculare dar cu periclitate
înaltă:
- Chirurgie dentară - fixarea mandibulei de maxilă prin ligaturi la nivelul dinților
care permit alimentarea exclusiv cu lichide și semilichide.
- Chirurgie gastro-intestinală - limitarea capacității gastrice prin inelare sau
ligaturi la nivelul stomacului și/sau scurtări intestinale (jejun).
- Reducerea chirurgicală a depozitelor adipoase („absorbirea de grăsime").
Dietele hipocalorice preluate de pacient din literatură, fără controlul, pregătirea și
asistența specialiștilor, cu toate eforturile depuse, duc la rezultate nedorite, dezamăgiri, evoluții
„în acordeon”, un lanț descurajant de scăderi și creșteri alternative în greutate.
În anul 1973 profesorul dr. Ezra Zohar, directorul Institutului de Fiziologie al Centrului
Medical Tel-Hashomer al facultății de medicină a Universității Tel-Aviv a publicat o carte - best seller
în care descria o serie de femei și bărbați sănătoși, cu grade diferite de obezitate, care au pierdut în
șase luni de tratament intensiv circa 1/3 (în medie) din greutatea inițială. Zece ani mai târziu el publica
rezultatele unui control de urmărire (engleză follow-up) a grupei respective: toții au revenit sau au
depășit greutatea inițială, cu excepția a trei cazuri, dintre care doi (cam 5%) s-au menținut - cu
permanente sacrificii - la greutăți normale și un decedat din cauze independente de subiect.
PREVENIRE
• Obișnuirea cu o alimentație echilibrată și sănătoasă completată cu activarea organismului
(sport) începând cu primul an de viață. Consumul de dulciuri și de alcool sunt obiceiuri
proaste și nu necesități ale organismului. Este interzis să educăm copiii că bomboana,
ciocolata, prăjitura sunt o compensație, un premiu de bună purtare sau de cumpărare a
simpatiei unui copil - cu timpul, el va continua să se auto compenseze cu dulciuri și/sau cu
paharul față de succesele sau insuccesele vieții.
• Educația spre o nutriție corectă, sănătoasă, completată cu o activitate fizică moderată la
toate vârstele.
• Depistarea din timp și tratarea cauzelor tratabile ale obezității (hipotiroidismul etc.)
45
Suport curs Cercetare în Nursing
46
Suport curs Cercetare în Nursing
ACŢIUNEA ALCOOLULUI
Alcoolul acţionează predominant pe sistemul nervos al omului, mai ales pe centrii ce
coordonează funcţiile cerebrale complexe cum ar fi conştienţa şi emoţiile, şi mai puţin pe funcţiile
inferioare, vegetative. Cât de tare este şi cât de mult ţine acest efect, depinde de concentraţia de alcool
din organism, ce se determină din sânge (alcoolemia) şi se măsoară în grame de alcool la litrul de
sânge. Cele mai multe decese survenite în urma unei intoxicaţii etanolice au evidenţiat o alcoolemie
cuprinsă între 1,8 şi 6,7 grame/l. Concentraţiile letale sunt cuprinse între 5,0 şi 8,0 g/l; 90% dintre
persoanele ce prezintă aceste valori decedează.smittel)
Mahmureala
Consecinţele unei nopţi lungi de petrecere sunt cu siguranţă cunoscute de toată lumea: o
mahmureală puternică. Aceasta se caracterizează prin senzaţia de presiune la nivelul creierului, cefalee
intensă, nervozitate şi iritabilitate crescută, sensibilitate la stimuli externi, oboseală precoce în cazul
efortului fizic, precum şi transpiraţia profuză şi o stare generală de epuizare, ca după o răceală zdravănă.
FAZELE ALCOOLISMULUI
1. Faza prealcoolică: obiceiul de a se relaxa cu băutura, cu tendinţa de a creşte cantitatea
ingerată;
2. Faza prodromală: consumul, în secret, de alcool, gândire orientetată mereu spre consum,
apariţia sentimentelor de vinovăţie, "rupturi ale filmului";
3. Consumul prin constrângere: pierderea controlului! Deraierea totală în relaţiile sociale,
accese de furie, gelozie, milă faţă de propria persoană, preocupare pentru asigurarea unor
cantităţi suficiente, băutul de dimineaţă;
4. Faza cronică: decăderea personalităţii, tulburări cognitive. Individul bea împreună cu
persoane din medii sociale inferioare. Pierderea toleranţei la alcool, tremurături, stări de
anxietate, stări de colaps
CONSECINŢE fizice/biologice
- gastrită, ulcer gastric, tulburări de absorbţie a vitaminei B12
- ficat de stază (ficat gras), ciroză hepatică cu varice esofagiene
- impotenţă, polineuropatie (afectarea tuturor nervilor periferici)
- leziuni cerebrale toxice (modificări de caracter, scăderea performanţelor intelectuale)
Fenomene de sevraj
Hipertensiunea arterială, transpiraţia profuză, tremurături, dureri la nivelul întregului corp (la
nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn.
Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeuana o indicaţie pentru internarea în spital. Aici,
se urmează un tratament cu medicamente psihotrope anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru
corectarea pierderii de lichide.
Simptomele perioadei de sevraj
Simptomele perioadei de sevraj pot fi moderate sau severe în functie de durata dependentei de
alcool, precum și de gradul de afectare al sistemului imunitar și a altor functii ale organismului.
47
Suport curs Cercetare în Nursing
48
Suport curs Cercetare în Nursing
STRESUL
Stres, sau stress, reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma
agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare,
tensiune, mobbing.
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno
Selye care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare reacția la stress pe care individul îl
realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al
organismului uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici)
constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor
are o acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
Stresul a fost denumit "boala secolului XX". În 1998, OMS a realizat un raport prin care arată
că stresul profesional şi cel din viaţa personală sunt factorii determinanţi ai unei sănătăţi şubrede.
Acest raport concluziona că stresul profesional măreşte riscul îmbolnăvirilor. Acesta nu depinde
numai de caracteristicile psihologice ale individului, ci şi de mediul în care munceşte.
Un studiu celebru "Whitehall Study" (citat în Burrow, 2000), care pe parcursul a 15 ani a
urmărit starea sănătăţii a peste 10000 de englezi, a confirmat faptul că starea sănătăţii se află în
legătură cu poziţia noastră în cadrul societăţii. Cei din executiv sunt mai puţin afectaţi decât cei din
managementul de mijloc, iar aceştia suferă mai puţin decât simpli muncitori.
Cu cât pătrundem mai jos în ierarhie cu atât creşte numărul problemelor de sănătate. Studiul a
măsurat efectele caracteristice ale muncii: puterea de decizie (control), cerinţele slujbei şi sprijinul
social de la locul de muncă şi a descoperit că munca inegală duce la rezultate inegale asupra sănătăţii.
Aceasta este independentă de ceilalţi factori de risc.
CONSECINŢELE MEDICALE
Când ne simţim ameninţaţi sau când ne confruntăm cu anumite cerinţe externe sau stresori,
corpul, automat, dă un răspuns fizic şi biochimic. Adrenalina şi alţi hormoni, colesterolul şi acizii
graşi sunt lansaşi în sange, inima bate mai repede, transpirăm mai mult, muşchii se tensionează şi
respirăm accelerat şi superficial. Stresul întins pe o perioadă mai lungă afectează sănătatea. Stresul
cronic duce la o acumulare în artere a colesterolului şi grăsimilor, ceea ce reprezintă un risc crescut
pentru boli cardiovasculare. Incapacitatea de a ne manifesta frustrarea şi furia, neputinţa de a schimba
situaţia stresantă sau de a o părăsi este un indicator al apariţiei problemelor cardiace.
Stresul cronic este cel care dăuneaza cel mai mult sănătăţii, fiind tipic pentru locurile de muncă
în care angajaţii nu au control asupra diferitelor situaţii, au cerinţe copleşitoare şi nu întreved nici un
semn de uşurare. Efectele asupra stării fizice includ: tensiune mare, transpiraţie, dificultăţi de
respiraţie, tensiune musculară şi tulburări gastrointestinale. Stresul conduce la boli coronariene, dureri
de spate, migrene, dureri de abdominale şi o varietate de probleme psihice. Este dificil de precizat în
ce masura stresul influenţează sănătatea, dar foarte multe îmbolnăviri sunt legate de stres.
Îmbolnăvirile din cauza stresului reprezintă o povară pentru oameni şi organizaţii, costurile fiind mai
evidente la nivelul indivizilor decât la nivelul organizaţiilor.
Stresul profesional acţionează şi asupra sistemului imunitar. Sheldon Cohen de Universitatea
Carnegie Mellon USA (citat în Burrow, 2000) a arătat că angajaţii care suferă de stres cronic sunt de la trei
până la cinci ori mai predispuşi la infecţii virale respiratorii decât ceilalţi. Acelaşi studiu a descoperit că cei
care se confruntă doar cu un singur eveniment stresant pe parcursul unui an nu sunt vulnerabili.
Principalele probleme de sănătate identificate ca fiind datorate în mare măsura stresului
profesional sunt următoarele: astmul, psoriasis, ulcer gastro-duodenal, tulburări digestive şi sindromul
colonului iritabil, probleme sexuale, depresii, consum de alcool, de droguri sau abuz de medicamente.
49
Suport curs Cercetare în Nursing
STADII CLINICE
Primul stadiul este cel al reacțiilor de alarmă și are două subetape:
• faza de șoc, când pot apărea hipertensiune și hipotermie.
• faza de contrașoc, când organismul individului realizează o contracarare a simptomelor din
faza de șoc și are la bază răspunsuri de tip endocrin. Acest stadiu este caracteristic
perioadei copilăriei când rezistența biologică este foarte scăzută.
Stadiul al doilea este cel de rezistență specifică (revenire), când după primul contact cu
agentul stresor organismul se adaptează, comportamentul individului fiind aparent normal, persistând
modificări specifice stadiului anterior, în special de la faza de contrașoc. În plan ontogenetic, acest
stadiu corespunde maturității, când individul are o rezistență bună, fiind posibilă adaptarea la aproape
orice tip de stres din mediu.
Stadiul al treilea este cel de epuizare (aparține bătrâneții) când scad aproape toate resursele
adaptative ale organismului. Adaptarea nu se mai menține din cauza scăderii reacțiilor de tip
vegetativ. Apar vădit consecințele negative ale acțiunii îndelungate a acestor mecanisme
neurovegetative.
CARACTERISTICILE STRESULUI
Orice tip de stres apare pe fondul adaptării permanente a organismului la mediu când se poate
produce un dezechilibru marcant între solicitările mediului și posibilitățile de răspuns reale ale
individului. Adaptarea presupune păstrarea integrității organismului care este în permanență
amenințată de agenții stresori de toate tipurile. În plus adaptarea presupune realizarea unui echilibru
dinamic cu mediul. Stresul apare în momentul când acest echilibru al adaptării se perturbă. Această
perturbare este reversibilă. Stresul reprezintă, după Landy, un dezechilibru intens perceput subiectiv
de către individ între cerințele organismului și ale mediului și posibilitățile de răspuns individuale.
În funcție de natura agentului stresor, stresul poate fi psihic, fizic, chimic și biologic. În funcție de
numărul persoanelor afectate, stresul poate fi individual sau colectiv.
EFECTELE
Pe termen lung expunerea prelungită la stres generează o serie de probleme serioase de
sănătate cum ar fi: diabetul zaharat, boli cardiovasculare, incidenţa crescută pentru cancerul mamar la
femei; slăbirea sistemului imunitar.
Putem identifica câteva dintre costurile unei organizaţii legate de consecinţele stresului profesional:
asigurările de sănătate, pierderea unor zile de lucru şi accidentele. Atunci când nivelul stresului este foarte
mare şi numărul accidentelor este mare. Aceasta se întâmplă din două motive: condiţiile de muncă care
cauzează stres pot cauza şi accidente şi cel de-al doilea motiv este acela că atunci când muncim prea mult,
când sunte presaţi de timp sau terorizaţi de şefi suntem mai vulnerabili la accidente.
Se produc mai multe accidente atunci când angajaţii lucrează în condiţii periculoase, când ei
folosesc echipamente sofisticate, când manipulează obiecte grele, când rămân pentru mai mult timp
într-o poziţie statică sau neconfortabilă, când au sarcini plictisitoare sau care se repetă la nesfârşit şi
când trebuie să fie permanent vigilenţi.
Cercetările (Hellriegel, 1992) au relevat faptul că atunci când angajaţii se tem de pierderea
slujbei, ei au mai multe accidente, se îmbolnăvesc mai des. Statistic, aproape 3-4% din accidentele
industriale sunt cauzate de incapacitatea de a face faţă problemelor emoţionale provocate de stres.
Se estimează că fiecare angajat care suferă de vreo boală cauzată de stres absentează
aproximativ 16 zile lucrătoare pe an. Angajatorul va trebui sa găsească deci un echilibru între stresul
indus salariaţilor şi performanţele organizaţiei.
Conform Federaţiei Mondiale de Sănătate Mentală, "faţa întunecată a economiei globale" a
determinat o criză în sănătatea mentală. Depresiile şi bolile cardiovasculare au devenit o problemă de
sănătate majoră. Amândouă sunt generate de stresul profesional. Atunci când ne aflăm în situaţii
stresante şi nu putem nici lupta, nici fugi, o reacţie comună este să ne reprimăm sentimentele şi să
continuăm. Astfel, stresul produce efecte comportamentale, biochimice şi psihologice.
50
Suport curs Cercetare în Nursing
Efectele asupra psihicului duc la probleme de concentrare, încredere şi motivaţie, ori ne fac sa
ne simţim frustraţi, neajutoraţi sau furioşi. Ca urmare furia, anxietatea, depresia, stima de sine scăzută,
intelectul slăbit, problemele de concentrare şi de luare a deciziilor, nervozitatea, iritabilitatea,
insatisfacţia în munca sunt câteva din efectele pe care stresul le răsfrânge asupra stării emoţionale a
oamenilor. Aceste efecte duc la o deteriorare a sănătăţii psihice. În cazuri extreme, stresul profesional
îi determină pe unii angajaţi sa se sinucidă, mai ales atunci când aceştia sunt terorizaţi.
Efectele asupra comportamentului includ: performanţa în scădere, absenteism, creşterea
numărului accidentelor, creşterea abuzului de alcool sau medicamente, impulsivitate, creşte numărul
abandonurilor şi de asemenea apar dificultăţi în comunicare.
Stresul are impact şi asupra vieţii personale şi sociale. Cu cât suntem mai stresaţi la serviciu, cu
atât impactul este mai mare în viaţa personală şi personale şi perturbă implicarea în viaţa culturală şi
socială. Este greu să menţii un echilibru între munca şi familie pentru că stresul profesional creează un cerc
vicios. A fi afectat de stresul profesional nu este o slăbiciune personală pentru că oamenii au toleranţe
diferite faţă de situaţiile stresante. Nivelul de stres pe care cineva îl poate tolera înainte de apariţia
stresului reprezintă pragul stresului. Unii oameni la cea mai mică schimbare sau urgenţă reacţionează
imediat. Alţii sunt calmi, stăpâni pe sine, pe situaţie deoarece au încredere în capacitatea lor de
adaptare. Ei simt un stres foarte mic, acesta devenind mai mare dacă stresul este major sau prelungit.
STRESUL PSIHIC
Paul Frasse definește stresul psihic ca totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului care nu-și găsesc soluția pe moment. Mihai Golu definește stresul psihic ca stare de
tensiune, încordare sau disconfort, determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, stare de
frustrare (reprimare) a unor trebuințe, dorințe sau aspirații.
Stresul psihic are un dublu caracter: primar și secundar. Caracterul primar vorbește despre
stres ca rezultat al unei agresiuni recepționată direct în plan psihic. Caracterul secundar vorbește
despre stres ca reacție de conștientizare în plan psihic a unui stres fizic, căruia individul îi acordă o
semnificație de realipula.
51
Suport curs Cercetare în Nursing
• izolarea.
• apariția unui obstacol fizic sau psihic în calea unui scop care duce la frustrare.
• situații perturbatoare cauzate de agenți fizici (zgomote, vibrații, fluctuații de temperatură).
Există două forme speciale de stres (Selye): distress și eustress. Distress-ul implică toate
tipurile de stres enumerate (stresul obișnuit). Eustress-ul este starea de stres specială care este validată
prin anumite reacții endocrine specifice. Se diferențiază de distress prin:
• natura agenților stresori (eustress – stimuli plăcuți ai ambianței, trăirile plăcute ale
individului).
• consecințele acțiunii agenților stresori care de cele mai multe ori sunt plăcute.
• în plus față de distress, eustress-ul are implică și stres fizic.
Agenții stresori ai stresului psihic au următoarele caracteristici: caracter potențial stresant
(generează stres psihic doar în anumite condiții), caracter de amenințare permanentă pentru individ și
caracter negativ al consecințelor agenților stresori. Există două categorii de agenți stresori: unii care
acționează pe calea celui de-al doilea sistem de semnalizare (agenții psihogeni) și stimulii senzoriali
externi, care devin agenți stresori psihici veritabili atunci când bombardează repetat scoarța cerebrală
și când au intensitate peste medie.
Parametrii de acțiune ai unui agent stresor: intensitate, durată, repetabilitate, noutate și
bruschețe. Asupra individului acționează constelații de agenți stresanți. Clasificarea agenților stresori:
• în funcție de numărul lor, ei sunt: unici și multiplii.
• în funcție de asociere, ei sunt: conglomerați și configurați.
• în funcție de dominanța acțiunii, ei sunt: principali și secundari.
• în funcție de numărul indivizilor afectați, ei sunt: agenți stresori cu semnificație strict
individuală, colectivă și generală.
• în funcție de natura lor, ei sunt: fizici (sonori, luminoși etc), chimici, biologici, psihologici.
TRATAMENT
Tratamentul este uneori limitat la decoperirea simptomului fizic particular implicat, de
exemplu, hipertensiunea poate fi controlata medicamentos. Terapiile ce implica meditația, yoga și alte
metode de relaxare pot ajuta o persoana sa descopere sursa stresului sau sa invete sa-i faca fata mai
eficient. Combinatiile de exercitii fizice și terapie psihica sunt uneori recomandate, dar tot mai des
permanentele schimbari în stilul de viata sau în stilul de lucru, sau a schimbarilor temporare, cum ar fi
vacantele, pot fi folositoare în alinarea stresului.
52
Suport curs Cercetare în Nursing
CONSUMUL DE DROGURI
Astazi în toata lumea sunt în jurul 190 milioane utilizatori de drogurilor.Utilizarea drogurilor
sporeste în rândul tinerilor din lume. Majoritatea utilizatorilor au vârsta sub 30 de ani. În 1999,
numarul tarilor care raporteaza utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 136, numarul fiind de 80 în
1992. Dintre acestea, 93 de tari de asemenea identifica HIV printre injectatorii de droguri.
Cannabis este cel mai utilizat drog în toate partile lumii. Costul economic total al abuzului de
droguri în Statele Unite se estimeaza aproximativ la 70 miliarde dolari anual.
Abuzul de cocaina printre somerii din Columbia este de 10 ori mai mare decât printre
persoanele angajate. Industria drogurilor clandestina se estimeaza la 400 miliarde dolari pe an.
Abuzul de droguri inseamna orice utilizare excesiva, continua ori sporadica, incompatibila sau
în relatie cu practica medicala, a unui drog. Consumul poate fi exceptional, în scopul de a încerca
odata sau de mai multe ori un drog, fără a continua însa; ocazional, sub forma intermitenta, fără a
ajunge la dependenta; episodic, într-o circumstanta determinata; sistematic, caracterizându-se prin
dependenta.
DEPENDENŢA
Dependenta se defineste ca fiind starea fizica sau psihica ce rezulta din interactiunea unui
organism cu o substanta, caracterizata prin modificari de comportament și alte reactii, însotite
întotdeauna de nevoia de a lua substanta în mod continuu sau periodic, pentru a-i resimti efectele
psihice și pentru a evita suferintele.
Semne comportamentale:
- schimbare în atitudine, comportament sau personalitate fără o cauză aparentă
- schimbarea prietenilor sau evitarea celor vechi, nu vrea să vorbească despre prietenii cei
noi sau aceştia sunt cunoscuţi ca şi consumatori de droguri.
- schimbare în activităţi, hoby-uri sau interese
- scăderea performanţelor şcolare, sau la muncă, întîtzieri la şcoală, absentări nemotivate sau abandon şcolar
- schimbarea comportamentului acasă, pierderea interesului pentru familie şi activităţile de familie
- dificultăţi de concentrare, distrat, uituc
- o lipsă de motivaţie în general, pierderea energiei, a stimei de sine, o atitudine de nepăsare
- frecvent hipersensibil, îţi pierde repede cumpătul, sau are resentimente puternice
- stări de iritabilitate sau mînie
- stare de prostraţie sau dezorientare
- comportament excesiv de secretos
- accidente de maşină
- necinste cronică
- o nevoie inexplicabilă de bani, fură bani sau obiecte pentru a fi vîndute
- paranoia
- scimbări ale obiceiurilor de toaletă
Deşi este greu de crezut, pe langa toate drogurile care sunt și ilegale,tot în aceasta categorie (a
drogurilor) putem include și tutunul, Coca-Cola, ceaiul și cafeaua. Diferenta dintre ele este ca aceatea
sunt legale și nu produc dependenta care sa duca la stari ca atunci cand am fi consumat droguri
precum heroina, cocaina etc.
Nicotina din tutun este un drog consumat pe scara larga în societate.Fumatul frunzelor este din
punct de vedere fizic foarte nociv,Fumatul poate provoca unele forme de cancer,cum ar fii cel de la
plamani și gat și poate de asemenea unele boli la nivelul inimii și vaselor sangvine.
Consumatorii de tutun pot devenii dependenti din punct de vedere psihologic,chiar daca sunt
constienti de riscurile la care se expun,nu se pot lasa de fumat.
SEVRAJUL
Acest termen se refera la simptomele fizice și psihice care apar atunci când un individ este
privat de un drog de care el a devenit dependent.
Terminologie:
- Abuz de droguri - Expresia desemneaza auto-administrarea repetata de droguri, în scopuri
medicale.
- Euforia - Este senzatia de buna dispozitie obtinuta artificial, euforia este o stare în care
individul nu simte nici o anxietate și scapa de influentele exterioare.
- Halucinatiile - Sunt perceptii provocate de halucinogene, care nu corespund realitatii
obiective. Individul care are halucinatii "vede imagini" și "aude sunete" care nu exista în
realitate.
CLASIFICAREA DROGURILOR
Dupa efectul produs asupra sistemului nervos central:
- Produse depresoare (opiul, morfina, heroina, barbituricele, benzodiazepinele, hipnoticele,
tranchilizantele, metaqualona etc.)
- Produse stimulente (cocaina, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele, etc.)
- Produse perturbatoare sau halucinogene (cannabis-ul, LSD-ul, fencyclidina, mescalina,
psilocybina etc.).
După originea produsului:
- Produse naturale
- Produse de semi-sinteza
- Produse de sinteza 54
Suport curs Cercetare în Nursing
TRATAMENT
Prima etapa a tratamentului – etapa terapiei de dezintoxicare și de fortifiere generala –
include prescrierea de substante medicamentoase în doze terapeutice, cum ar fi: tranchilizante, neuroleptice,
preparate detoxifiante, vitamine, medicatie simptomatica (analgetice s.a.). Daca este cazul, se poate efectua
piroterapie, hemosorbtie. în fazele ulterioare se prescrie fizioterapie. Actiunea medicamentoasa este insotita de
psihoterapie rationala (explicativa). Etapa terapiei medicamentoase trebuie sa fie realizata în conditii
spitalicesti (mai rar în ambulatoriu) de specialisti psihiatri-narcologi.
Etapa actiunii orientate asupra personalitatii narcomanului este alcatuita din: psihoterapia tulburarilor de
granita: anxietatea, depresia, irascibilitatea, tensiunea interioara, insomnia s.a.; insotirea psihoterapeutica a
remisiunii; psihoterapia de familie; analiza circumstantelor care pot provoca recaderea și cautarea în comun a
cailor de invingere a acesteia; scoaterea la lumina a trasaturilor pozitive ale personalitatii celui ce sufera de
narcomanie și sprijinirea pe ele în cursul procesului recuperator; diagnosticarea psihologica și elaborarea unui
complex de recomandari potrivite cu tipul psihologic de personalitate al suferindului. Una dintre cele mai
importante sarcini ale psihoterapiei ortodoxe este ajutarea omului (pacientului) sa constientizeze mecanismele
psihologice patimase ale bolii ori situatiei conflictuale; formarea la cei ce sufera de narcomanie a unei
atitudini care priveste narcomania ca pe o boala ce tine de pacat; examinarea problemelor privitoare la sensul
vietii, la conceptele de „pacat“ și „patima“, convorbiri despre virtutile crestinesti; pregatirea duhovnicesc-
psihologica pentru Taina Spovedaniei; conlucrarea la imbisericirea bolnavului.
55
Suport curs Cercetare în Nursing
57
Suport curs Cercetare în Nursing
Metoda de muncă reflectă modul în care se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile
tehnologice concrete şi de înzestrare tehnică cuprinde, în general, ordinea de succesiune eficace a
elementelor operaţiei, alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii tehnico-organizatorice
precizate. În raport cu aceste noţiuni definitorii ale activităţii de muncă, se desprind factorii de
accidentare şi îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă, conţinut sau structură
necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele
impuse de situaţiile de risc, respectiv:
- operaţii, reguli, procedee greşite;
- absenţa unor operaţii;
- metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor, mânuirilor,
mişcărilor);
- cerinţe sub/supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare
posibilităţilor acestuia.
Factori de risc de natură fizică - în această categorie sunt incluşi factorii de natură
mecanică şi cei de natură termică.
59
Suport curs Cercetare în Nursing
61
Suport curs Cercetare în Nursing
Substanţele inflamabile. Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori ai
unui lichid combustibil cu oxigenul din aer şi se produce în urma creşterii locale a temperaturii
datorită unei surse externe de căldură. Noţiunea de inflamare este legată, deci, numai de lichidele
combustibile, spre deosebire de aprindere, care este comună tuturor substanţelor combustibile,
indiferent de starea de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi încetează brusc,
deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantităţi de lichid care să asigure
în continuare formarea vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (Pi) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei
substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. În funcţie de punctul de inflamabilitate, lichidele
pot fi grupate în următoarele categorii:
- lichide inflamabile: Pi < 28 ºC (benzen, eter etilic, sulfură de carbon, acetat de butil,
acetonă, alcool metilic etc.);
- lichide uşor inflamabile : 28 ºC ≤ Pi ≤ 45 ºC (petrol lampant, gazolină, terebentină, benzină
nafta, brom-pentan, ciclohexilamină etc.);
- lichide combustibile: Pi > 45 ºC (fenol, anilină, păcură, motorină, uleiuri, acizi graşi etc.).
Pe lângă pericolul de incendiu datorat substanţelor inflamabile, în industrie se pot produce
incendii ca urmare a autoaprinderilor produse de acumulări de căldură provenite din procese chimice
sau biochimice care au loc în însăşi masa substanţelor. Fenomenul de autoaprindere se manifestă atât
la substanţele inflamabile, cât şi la cele combustibile.
Autoaprinderea de natură chimică are la bază fenomenul de oxidare şi se poate produce în
cazul substanţelor care au o capacitate intensă de combinare cu oxigenul din aer. Pentru ca în timpul
reacţiei chimice de oxidare să se atingă temperatura de auto-aprindere, este necesar ca substanţa
combustibilă să aibă o suprafaţă mare de contact, iar mediul ambiant să prezinte o temperatură
ridicată. Autoaprinderea de natură biochimică se datorează acumulării de căldură în interiorul masei
de substanţă, ca urmare a activităţii biologice a microorganismelor. În desfăşurarea acestui proces se
deosebesc următoarele faze:
- faza biologică sau începutul de fermentaţie , când temperatura creşte până la 55 ºC;
- faza începutului de carbonizare , când temperatura se situează în intervalul 55-100 ºC ;
- faza de înnegrire a produşilor mai puţin stabili, când temperatura ajunge la 140-150 ºC;
- faza de carbonizare, când se ajunge la temperatura de autoaprindere a substanţei date.
Substanţe explozive. Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte
rapide, când într-un timp foarte scurt rezultă produşi noi, cu degajare de căldură.
Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei) care se desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât de rapidă a
unor cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori puternic încălziţi, care produc un lucru mecanic
de deplasare sau distrugere. Substanţele explozive se descompun sub acţiunea temperaturii, cu
formare de cantităţi mari de gaze. Numeroase substanţe, în contact cu aerul, formează amestecuri
explozive. Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie – superioare şi inferioare –
care reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă, exprimată în procente, care
formează cu aerul un amestec exploziv.
Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr-o
înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe. În numeroase legislaţii naţionale se interzice complet
utilizarea industrială a unor astfel de substanţe, al căror efect este sigur cancerigen.
63
Suport curs Cercetare în Nursing
purtătorul de mesaj în transmiterea şi recepţionarea semnalelor optice îl constituie semnalele
luminoase, calitatea transmisiei şi recepţiei informaţiilor este condiţionată de calitatea iluminatului.
Radiaţiile neionizante care interesează în mod deosebit din punctul de vedere al securităţii şi
sănătăţii în muncă sunt: undele radiometrice de înaltă frecvenţă, microundele, radiaţiile infraroşii,
ultraviolete şi laser. Radiaţiile de înaltă frecvenţă reprezintă partea din spectrul radiaţiilor
electromagnetice care corespunde undelor radio de la câţiva kilometri la 50 cm.
Microundele au lungimi de undă cuprinse între 0,04 cm şi 50 cm. Orice obiect care se găseşte
în câmpul electromagnetic care se formează în jurul instalaţiilor de înaltă frecvenţă absoarbe o parte
din energia acestuia. Energia absorbită de organismul uman depinde de caracteristicile câmpului
electromagnetic (intensitate, frecvenţă), de durata de expunere, de distanţa faţă de sursa de energie, de
microclimat (temperatura, umiditatea şi viteza aerului) şi de particularităţile organismului (regiunea
iradiată, rezistenţa electrică). Acţiunea undelor de înaltă frecvenţă şi a microundelor asupra
organismului este cu atât mai puternică cu cât intensitatea şi frecvenţa acestora sunt mai mari ,
respectiv cu cât lungimea de undă este mai mică. Durata de expunere are o importanţă deosebită
deoarece efectul microundelor este cumulativ.
Radiaţiile infraroşii sunt radiaţii electromagnetice cu lungimi de undă cuprinse între 0,76 şi
425 µ. Ele sunt emise de obiectele calde, motiv pentru care se mai numesc şi radiaţii termice sau
calorice. În funcţie de acţiunea lor biologică, radiaţiile infraroşii pot fi împărţite în două categorii:
radiaţii de undă scurtă (0,76 – 1,4 µ), care pătrund adânc în organism și radiaţii de undă lungă (1,4 –
25 µ), care sunt absorbite de straturile superficiale ale epidermei. Radiaţiile infraroşii cu lungimea de
undă peste 25 µ sunt nepericuloase pentru organism, având o intensitate mică şi fiind practic absorbite
de aer. Acţiunea biologică a radiaţiilor infraroşii se manifestă prin efecte locale asupra epidermei şi
mucoaselor expuse, precum şi prin efecte generale asupra întregului organism. Radiaţiile ultraviolete –
acţiunea cea mai puternică asupra organismului o prezintă radiaţiile cu lungimi de undă scurte (2000 –
2800 Å). Radiaţiile cu lungimi de undă între 2800 şi 3150 Å influenţează tegumentele, iar peste 3150
Å acţiunea biologică este foarte slabă. În cazul unor expuneri masive, radiaţiile ultraviolete pot să
producă arsuri la nivelul pielii şi mucoaselor mergând până la gradul II, iar la doze foarte mari de
ultraviolete are loc o degenerescenţă a ţesuturilor. La nivelul ochilor, expunerea excesivă la radiaţii
ultraviolete conduce la apariţia unor leziuni acute ale conjunctivelor sau corneei, cunoscute sub
denumirea de electro-sau fotooftalmie.
Radiaţiiile laser – laserul (“Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation”) este o
sursă de lumină coerentă , ale cărei unde sunt în acord de fază între ele. Lungimea de undă a razelor
este în general cuprinsă între 0,30 µ şi 0,60 µ în regiunea spectrului de unde electromagnetice,
cuprinzând dome-niul vizibil (0,4 - 0,75 µ), ultraviolet (sub 0,4 µ) şi infraroşu (peste 0,75 µ).
Concentraţia de energie şi focalizarea excepţională a razelor laser constituie pericolul principal pe care
acesta îl prezintă pentru organismele vii, în general şi pentru om, în special. Radiaţiile ionizante sunt
radiaţii corpusculare sau necorpusculare care au proprietatea de a crea, prin interactiunea lor directă
sau indirectă cu materia, atomi sau molecule încărcate electric (ioni).
Potenţialul electrostatic. Fenomenul de încărcare a corpurilor cu sarcini electrice este explicat
în prezent prin două teorii. Teoria energetică a încărcării arată că transferul electronilor de la un corp
la altul se poate efectua la simplul contact al celor două corpuri. Dacă aceste corpuri, în contact, sunt
separate brusc, electronii ( sarcinile electrice care au migrat) nu mai au timp suficient pentru a reveni
pe corpul iniţial şi astfel nu se mai realizează compensarea, straturile superficiale rămânând neegale.
Unul dintre corpuri va avea exces de electroni (deci este încărcat negativ), iar celălalt rămâne în
deficit de electroni (deci încărcat pozitiv). Teoria bazată pe stratul dublu electric, a lui Helmholtz,
implică existenţa la suprafaţa corpurilor a unui potenţial electric diferit de cel din interior, rezultând un
câmp electric cu potenţial de suprafaţă.
Calamităţile naturale. Acestea formează ultima categorie în grupa factorilor de risc de natură
fizică. Sub această denumire sunt cuprinse: trăsnetul, inundaţiile, vântul puternic, grindina, viscolul,
alunecările, surpările şi prăbuşirile de teren sau copaci, avalanşele, seismul etc. Toate pot acţiona în
calitate de cauze directe ale unor accidente, în majoritatea situaţiilor mortale.
64
Suport curs Cercetare în Nursing
Factori de risc de natură chimică.
În categoria factorilor de muncă de natură chimică proprii mediului de muncă sunt incluse:
- gazele, vaporii, aerosolii toxici;
- gazele, vaporii, aerosolii caustici;
- pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii inflamabili;
- pulberile în suspensie în aer, gazele sau vaporii explozivi;
- pulberile pneumoconiogene.
Acţiunea primelor patru grupe asupra organismului uman poate fi regăsită la prezentarea făcută
la categoria factorilor de risc de natură chimică proprii mijloacelor de producţie.
Pulberile pneumoconiogene. Atmosfera de la locurile de muncă are întotdeauna un conţinut
de pulberi, dintre care cele mai periculoase sunt cele invizibile, cu diametrul mai mic de 5 microni. S-
a constatat că o parte dintre ele pot provoca transformări pulmonare, numite generic pneumoconioze.
Pulberile generatoare de pneumoconioze sunt numeroase, atât de natură minerală, cât şi vegetală:
pulberi cu conţinut de bioxid de siliciu, azbest, silicaţi naturali, cărbune, unele metale (beriliu,
aluminiu, cărburile metalelor dure), fibrele de lână, de bumbac etc.
65