Codul Civil din Republica Moldova reglementează vânzarea-cumpărarea la

licitaţie în Cartea III, Titlul III, Secţiunea VIII în articolele 809 – 816 , ca una din
varietăţile contractului de vinzare-cumpărare. Totuşi Codul Civil nu prezintă o definiţie a
vînzării prin licitaţie, care este lăsată la indemîna doctrinei. Dicţionarul Explicativ
prezintă licitaţia ca activitati organizte in scopul de a usura vanzarile de produse
caracterizata prin faptul ca unul din cele dou parti prezente pe piata (vinzatorul sau
cumparatorul)stabilesc un pret de pornire iar ceilalti participanti la licitatie incearca sa
ofere un pret cat mai mare, castigatorul licitatiei este acela care a oferit pretul cel mai
mare sau un pret egal cu cel rezervat de ofertant. Deasemenea licitatie reprezintă
procedura de acordare a fondurilor nerambursabile pe baza de proiecte, derulata dupa
reguli speciale. Are ca rezultat atribuirea fondurilor catre proiectele care obtin punctajele
cele mai bune in cadrul evaluarii specifice, realizata de catre un comitet de evaluare.
Autorul roman Dan Chirică prezintă licitaţia ca oferirea unui lucru spre vînzare unui cerc
mai larg sau mai puţin restrîns, de posibili cumpărători care concurează între ei prin
ofertele de preţ, pe care le fac, urmînd, ca în final, vînzarea să se încheie cu acela care
oferă preţul cel mai mare. Toader Toma menţionează că vînzarea prin licitaţie este o
varietate a contractului de vînzare –cumpărare, caracterizată prin faptul că un bun
indivizibil, ce aparţine părţilor, este supus vînzării publice, prin consimţămîntul lor.
Acelaşi autor o prezintă ca vînzarea (adjudecarea) unui bun prin justiţie ce formează
obiectul executării silite. Dumitru Macovei numeşte vînzarea prin licitaţie, ca varietate a
vînzării, care se caracterizează prin aceea că bunul, care urmează a fi vîndut, este pus în
vînzare în mod public şi cu respectarea unor proceduri speciale, fii vîndute (adjudecat
prin justiţie) acelui dintre participanţii la licitaţie, care oferă preţul cel mai mare. Potrivit
unei opinii, licitaţia este definită ca o piaţă de mărfuri sau servicii care concentrează
cererea şi oferta în timp şi spaţiu, cu specificul că oferta se concentrează într-un timp
foarte scurt fie ca o ofertă efectivă de mărfuri, fie scriptic sub formă de documentaţie. Alţi
autori consideră licitaţia o vânzare către cel care oferă preţul cel mai mare sau, invers, o
cumpărare de la cel care îşi oferă marfa la preţul cel mai mic.

Revenind la Secţiunea a 8-a din Codul Civil din Republica Moldova

observăm că legiuitorul nostru s-a inspirat din Codul Civil canadian, traducând, cu unele
adaptări şi omisiuni, secţiunea IV „De la vente aux enchères” din paragraful 7 „De
diverses modalités de la vente”. Modelul rus nu a putut fi utilizat de această dată, întrucât
adoptă o concepţie diferită în ceea ce priveşte vânzarea la licitaţie. Codul civil rus
analizează această materie în Capitolul 28 „Încheierea contractului” (Глава 28.
Заключение договора) şi nu în cadrul contractului de vânzare-cumpărare. Vechiul cod
civil al Republicii Moldova avea şi el o concepţie diferită asupra vânzărilor la licitaţie,
chiar dacă le trata în cadrul vânzării cumpărării (Articolul 253. Limitarea răspunderii în
cazul cînd lucrul se vinde la licitaţie publică: „Regulile cu privire la răspunderea
vînzătorului în cazul unei hotărîri de evicţiune a cumpărătorului şi pentru viciile
bunurilor vîndute nu se extind asupra cazurilor de vînzare silită a bunurilor la licitaţie
publică”).
 Analizând comparativ dispoziţiile codului civil din Québec şi cele ale codului
civil moldovenesc referitoare la vânzarea la licitaţie, remarcăm o primă diferenţă: lipsa
definiţiei vânzării la licitaţie în codul moldovenesc. Conform codului civil din Québec,
vânzarea la licitaţie este aceea prin care un bun este oferit spre vânzare mai multor
persoane, prin intermediul unui terţ, licitatorul, şi este adjudecat de către cel ce oferă mai
mult (art. 1757. La vente aux enchères est celle par laquelle un bien est offert en vente à
plusieurs personnes par l'entremise d'un tiers, l'encanteur, et est déclaré adjugé au plus
offrant et dernier enchérisseur). Secţiunea a 8-a din codul civil moldovenesc începe cu cel
de-al doilea articol al reglementării canadiene. Astfel observam ca legiuitorul nostrum nu
a dorit să se aprofundeze în studierea problemei licitaţiei, studiind doar modelul Canadian
şi lăsînd o menţiune în alin. 2 a art. 809 din C.C., sperînd astfel la o adopatare în viitor a
unei legi privind licitaţia, lucru ce nu a fost făcut nici pînă astăzi.

Licitaţiile au apărut în Olanda în sec. al XVI-lea, când companiile olandeze care

aduceau mărfuri din colonii au simţit necesitatea să-i întrunească la un loc pe cumpărători
şi să-i pună în concurenţă în vederea obţinerii de preţuri maxime. Produsele pe care le
aduceau de peste ocean, prin specificul şi raritatea lor, se pretau la o asemenea concurenţă
concentrată. Licitaţiile în sensul modern al cuvântului au fost organizate pentru prima
dată de vânzător.

Trecînd la trasăturile juridice a acestei varietăţi ale vinzării – cumpărării menţionăm

că ele sunt asemănătoare cu cele ale originalului, astfel el este sinalagmatic, cu titlu
oneros, declarativ de proprietate, translativ de proprietate etc.

a)Licitaţia are un caracter declarativ de proprietate, în sensul că titlul nu este supus

transcripţiei în cazul cînd bunul este adjudecat unui coproprietar.

b) Licitaţia are caracter translativ de proprietate în cazul în care bunul se adjudecă

unui terţ, care va trebui sa-şi transcrie dreptul (titlul). Acest caracter juridic al licitaţiei
presupune faptul, că odată fiind realizat acordul de voinţă a părţilor, adică voinţa
vînzătorului şi a cumpărătorului, ce a oferit preţul cel mai mare, la predarea bunului are
loc transferul dreptului de proprietate asupra bunului de la vînzător la cumpărător.

c) Caracterul oneros al licitaţiei se datorează folosului patrimonial, pe care il doresc

să-l obţină participanţii. Conform art. 197, alin. 2 C.C este oneros actul, prin care se
procură unei părţi un folos patrimonial, pentru obţinerea în schimb a unui alt folos
patrimonial. Caracterul oneros al contractului denotă faptul că fiecare urmăreşte să obţină
în urma licitaţiei un interes patrimonial, astfel cumpărătorul recepţionează bunuri în
proprieate (administrarea economică), iar vînzătorul primeşte o recompensă în formă
bănească din partea cumpărătorului (Preţul bunului). Diferenţa dintre contractul general
de vinzare – cumparare, constă in preţul bunului, a cărui limită minimă o stabileşte
vinzătorul, iar preţul final se stabileste prin propunerea de preţ cea mai mare, din rîndul
cumpărătorilor.
 d) Licitaţia prin consimţămînt exprimă voinţa coindivizărilor de a ieşi din
indiviziune. Coindivizarii recurg la licitaţie de cele mai multe ori în cazul bunurilor
indivizibile, dar la licitaţie se recurge şi atunci cînd bunul, deşi divizibil prin natură,
coproprietarii nu se înţeleg asupra evaluării sau bunul nu este după dorinţa
coproprietarului.

A clasifica, în general, înseamnă a sistematiza, a aranja într-o anumită ordine, a

determina în ce grupe, în ce categorii poate fi împărţit un tot întreg. Doctrina, cît şi
legislaţia încearcă să îsi aranjeze normele, pentru o mai bună activitate. Clasificarea
licitaţiei prezintă astăzi un interes deosebit, atît din punct de vedere teoretic, cît şi din
punct de vedere practic. În literatura juridică, pornindu-se de la necesitatea cunoaşterii
mai profunde a specificului şi aplicării corecte a licitaţiei, se fac multiple clasificări după
diferite criterii: Aria geografică, obiect, număr de participanţi, modul de organizare,
obligativitate etc. În continuare vă prezentăm diferite tipuri de clasificări a licitaţiei:

A. În funcţie de aria geografică, există:

a) licitaţii locale, la care participă firme dintr-o singură ţară;
b) licitaţii internaţionale, la care participă firme din două sau mai multe ţări. La
rândul lor, licitaţiile internaţionale pot fi licitaţii de export, când sunt organizate de
exportator şi licitaţii de import, când sunt organizate de importator.

B. în funcţie de obiectul lor, distingem:

a) licitaţii de mărfuri;
b) licitaţii de investiţii;
c) licitaţii de servicii.

C. În funcţie de numărul participanţilor, se disting:

a) licitaţii deschise, la care numărul participanţilor este nelimitat;
b) licitaţii închise, la care participarea se face numai pe bază de invitaţie specială.

D. În funcţie de modul de organizare, avem:

a) licitaţii periodice, organizate de întreprinderi specializate în licitaţii;
b) licitaţii ocazionale, organizate direct de vânzător sau de cumpărător.

E. După natura operaţiunii, există:

a) licitaţii organizate de vânzător;
b) licitaţii organizate de cumpărător.

F. În funcţie de preţ
a) Licitaţiile standart – la care este stabilit preţul de pornire, care este cunoscut de
cumpărători şi pasul de licitaţie, iar bunul se vinde la cel mai mare preţ, ce apare din
propunerea ultimului participant la licitaţie.
b) licitaţiile cu preţ rezervat – diferenţa de cea standart constă în faptul că preţul
minim pe care vînzătorul il cere pentru articolul său nu este cunoscut de eventualii
cumpărători. Exista posibilitatea ca la acest tip de licitaţie sa nu existe nici un castigator,
in cazul in care nici o oferta nu a depaşit preţul rezervat. Dar la fel de bine se pot face
oferte peste asteptările vînzătorului.
c)licitaţiile olandeze - licitaţie recomandată în cazul în care se doreşte
tranzacţionarea mai multor articole de acelaşi fel. Astfel se poate pune in vînzare un
număr (cantitate) de articole de acelaşi fel pentru oricare dintre articole cerîndu-se un
acelaşi preţ minim. La acest tip de licitaţie pot exista mai mulţi caştigători. Caştigătorii
licitaţiei sunt cumpărătorii care au făcut cele mai mari oferte, iar cantităţile cerute de ei,
insumate, nu depaşesc cantitatea de articole oferita de vanzător. Exista posibilitatea ca
pentru ultimul caştigător sa ramana o cantitate mai mica decît cea cerută, numită
"cantitate partială". Cîştigătorul parţial are dreptul să refuze cantitatea parţială, caz în care
pierde calitatea de caştigător. Preţul de vînzare este stabilit astfel: pentru fiecare cîştigător
numim ultimul preţ oferit "preţ final". Preţul de vînzare este preţul final cel mai mic.
Astfel, chiar dacă există cîştigători care au oferit un preţ mai mare decît preţul de vînzare,
ei vor achiziţiona articolele cu preţul de vanzare rezultat.
G. După obligativitatea lor (conform art. 809 alin 1 C.C.)
a) licitaţii benevole
b) licitaţii silite
Diferenţa dintre vânzarea la licitaţie voluntară sau benevolă şi cea silită este
conturată de regimul juridic diferit. Pe de o parte principiul libertăţii contractuale în cazul
vânzării la licitaţie voluntare, pe de altă parte normele imperative de procedură civilă care
reglementează executarea silită prin vânzarea la licitaţie. Licitaţia este silită şi se
înfăptuieşte prin intermediul justiţiei, atunci cînd printer copărtaşi se află un incapabil
sau atunci cînd ei nu se înţeleg asupra licitaţiei benevole. De asemena, licitaţia e
obligatory în cazul executării silite asupra bunurilor debitorului, care nu şi-s aschitat
datoria, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În legislaţiile naţionale licitaţiile apar şi ca modalităţi de vânzare publică a bunurilor

unui debitor insolvabil, ca procedură de executare silită pentru acoperirea creanţelor
diferiţilor creditori. Licitaţiile pentru vânzarea mărfurilor pot fi organizate direct de
producător, de către vânzător sau de către organizaţii specializate de comerţ (agenţi
specializaţi, numiţi auction-brokers), iar în unele cazuri organizarea se realizează cu
participarea băncilor.
Trecînd nemijlocit la procesul de organizare şi de desfăşurare a licitaţiei, menţionăm
că Codul Civil nu menţionează o procedură tip, prescriind doar anumite momente din
licitaţie, lăsînd la îndemîna participanţilor petrecerea acestiu proces în corespundere cu
legislaţia, ordinea publică şi benele moravuri. Pregătirea licitaţiei presupune efectuarea
unei publicităţi prin anunţuri în presă, tipărirea de prospecte, cataloage, invitaţii.
Publicitatea, care se face prin mijloacele de informare în masă de către
organizatorul licitaţiei, cu câteva luni înainte de termenul fixat pentru primirea ofertelor.
De asemenea, înainte de a avea loc licitaţia se elaborează caietul de sarcini, care cuprinde
condiţiile tehnice de livrare şi de cooperare, diferite condiţii comerciale de plată, de
transport etc. în care se poate încheia tranzacţia.
Condiţiile tehnice cuprind diferite date referitoare la parametrii tehnici şi de calitate,
principalele componente ale instalaţiei, documentaţia de funcţionare, piesele de schimb,
asistenţa tehnică şi service-ul necesar, sursele şi caracteristicile materiilor prime etc. O
atenţie deosebită se acordă încadrării şi definirii condiţiilor tehnice în termeni stabiliţi
prin standardele internaţionale.
 Condiţiile comerciale se referă la termenul şi locul unde vor fi expediate ofertele,
opţiunile cumpărătorului privind condiţiile de plată şi eventualele lui preferinţe pentru
anumite facilităţi de plată, condiţiile şi termenele de livrare, de transport şi expediţie,
asigurare, privind ambalajul şi marcarea, modalităţile de recepţie şi control etc.
Condiţiile generale specifică o serie de reguli de procedură privind: firmele
acceptate; limba utilizată; data şi locul deschiderii plicurilor; perioada de valabilitate a
ofertelor; garanţiile de participare şi de bună execuţie, pe care ofertantul trebuie să le
depună; modul de soluţionare a litigiilor; informaţii suplimentare utile ofertanţilor.
Deseori se elaborează şi prospecte de licitaţie. Publicitatea se amplifică sau se
restrânge, în funcţie de natura obiectului Mărfurile ce vor face obiectul licitaţiei se expun
spre vizionare.
Conform art. 810 din Codul Civil, vînzătorul, este persoana care stabileste preţul
bunului şi alte condiţii ale vînzării. Chiar dacă este o modalitate specifică a contractului
de vânzare-cumpărare, vânzare la licitaţie rămâne, totuşi, o vânzare. Aşadar, este firesc ca
vânzătorul să poată stabili preţul şi alte condiţii ale vânzării. Totuşi, datorită specificului
acestui tip de vânzare – ea se efectuează prin intermediul unui licitator (adjudecător) –
vânzătorul nu comunică direct cu potenţialii cumpărătorii (licitanţii). Prin urmare, dacă
licitatorul nu comunică licitanţilor condiţiile impuse de către vânzătorul bunului până la
prezentarea ofertelor, aceste condiţii nu le vor fi opozabile, urmând a fi desemnat
adjudecatar al bunului persoana care a oferit cel mai mult, chiar dacă oferta este inferioară
condiţiilor prestabilite de către vânzător. În aceste cazuri se va pune problema răspunderii
licitatorului faţă de vânzător, fără a se putea discuta soarta vânzării la licitaţie. Ceea ce am
discutat mai sus este valabil, însă, numai pentru vânzarea benevolă la licitaţie. Această
dispoziţie nu-şi are rostul şi nici nu va putea fi aplicată în cazul vânzărilor silite la
licitaţie. Pentru a zădărnici orice şansă de vânzare la licitaţie ca urmare a executării silite,
vânzătorul (care în procedura executării silite nu este altcineva decât debitorul rău-
platnic) nu va trebui să facă nimic altceva decât să stabilească un preţ sau nişte condiţii
care să descurajeze din start orice posibil cumpărător şi să aibă grijă ca aceste condiţii să
devină opozabile licitanţilor. Rezultă că această normă este incompatibilă cu vânzările
silite la licitaţie şi nu poate fi aplicată în aceste cazuri, după cum sugerează textul
canadian şi cel din Codul Civil.
Deasemena legea permite vînzătorului de a nu denunţa identitatea sa la licitaţie,
(art.811 C.C). Dacă vânzătorul nu-şi divulgă identitatea, adjudecatarul ar putea fi privat
de anumite drepturi ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare, iar vânzătorul, pe
cale de consecinţă, ar putea fi absolvit de o serie de obligaţii ce îi incumbă (răspunderea
pentru evicţiune, pentru viciile ascunse etc.). Pentru a echilibra situaţia şi a nu permite
acest lucru, legiuitorul prevede că în asemenea cazuri adjudecătorul (licitatorul), adică cel
care organizează licitaţia, va răspunde personal pentru toate obligaţiile vânzătorului
(asemenea mandatarului în cadrul unui contract de mandat fără reprezentare,
comisionarului sau consignatarului).

Remarcăm, că şi aceste dispoziţii pot fi conciliate cu greu cu exigenţele unei

vânzări silite la licitaţie. Dacă în cazul vânzărilor benevole relaţiile dintre vânzător şi
licitator sunt reglementate pe cale contractuală, acesta din urmă asumându-şi obligaţiile
ce incumbă în mod normal vânzătorului, este puţin probabil (dacă nu chiar imposibil) ca
în cazul vânzărilor silite executorul judecătoresc (în calitatea lui de licitator sau
adjudecător) să tolereze ascunderea identităţii vânzătorului (debitorul executat), urmând
să răspundă el (executorul) pentru toate obligaţiile vânzătorului.
 Prin urmare, şi această dispoziţie este incompatibilă cu vânzările silite la licitaţie.

După stabilirea condiţiilor şi publicării datelor despre licitaţie şi transmiterea

dreptului adjudecatarului de a vinde bunul are loc înscrierea cumpărătorilor.
Deasemenea participanţii înscrişi pregătesc şi ofertele pentru bun, care se
întocmesc pe formulare speciale, procurate de la organizator. Se întocmesc două tipuri de
oferte: oferta tehnică şi oferta comercială, fiecare introducându-se în plicuri separate.
Ambele oferte se prezintă organizatorului licitaţiei în termenul prevăzut în prospectul de
licitaţie sau în caietul de sarcini. Uneori ofertanţii prezintă şi un curriculum vitae.
La baza întocmirii ofertelor stau datele luate din caietul de sarcini. Dacă se pot oferi
parametri tehnico-calitativi superiori celor indicaţi în caietul de sarcini, se recomandă ca
acest lucru să fie menţionat separat, pentru a nu complica comparaţia ofertelor. Abaterile
de la prevederile caietului de sarcini reduc şansele de a câştiga licitaţia, chiar dacă se
oferă un produs superior celui solicitat de beneficiar.
O atenţie deosebită trebuie acordată nivelului de preţ. Ofertantul trebuie să fie bine
documentat în privinţa preţului, deoarece orice supraestimare a preţului compromite
participarea, iar o subestimare a preţului poate să creeze îndoieli cu privire la calitatea
produsului sau a serviciului oferit.
Pentru a avea garanţia participării ofertantului la licitaţie, organizatorul percepe de la
ofertant o sumă în numerar exprimată în valută convertibilă. Această sumă poate fi
înlocuită printr-o scrisoare de garanţie bancară, emisă de o bancă indicată de organizator
sau de o bancă cu renume mondial.
Prin neprezentare sau prin refuzul comenzii adjudecate, ofertantul pierde suma
avansată drept garanţie, iar în cazul în care licitaţia nu-i este adjudecată, suma respectivă i
se restituie
O formă practicată de participanţii la licitaţiile internaţionale constă în prezentarea
ofertelor lor prin intermediul unor firme din ţara unde se organizează licitaţia, mai ales că
în unele ţări această formă de ofertă (brokeraj) este obligatorie prin lege4. Firmele
autohtone, denumite firme agent, mandatare ale firmelor străine participante la licitaţie,
îndeplinesc pentru acestea din urmă formalităţile tehnice şi comerciale printr-un contact
permanent cu firma organizatoare, informând totodată despre condiţiile şi termenele de
desfăşurare a licitaţiilor, situaţia pieţei, a concurenţei şi despre alte elemente economice şi
juridice ce pot prezenta interes pentru firma străină participantă la licitaţie. Datorită
avantajelor pe care le oferă şi eficienţei în realizarea intereselor legate de o anumită
licitaţie, firmele ofertante preferă a se folosi de serviciile firmelor agent. Acţionând în
calitate de mandatar, firma agent prezintă oferte, participă la licitaţii, semnează
documentele necesare, duce tratative, încheie contractul în caz de adjudecare, primind şi
transmiţând toată corespondenţa ofertantului, îşi asumă răspunderea solidară cu aceea a
firmei mandant pentru eventuala neîndeplinire a obligaţiilor şi, în principal, pentru
nelivrarea utilajelor după adjudecarea comenzii. Firma agent are dreptul la un comision
de până la 3% în raport cu valoarea tranzacţiilor pe care le efectuează.

Trebuie de asemena de menţionat că conform art. 812 din Codul Civil, ofertantul
nu are dreptul să-şi retragă oferta. În cazul acestui articol deficienţele traducerii ar putea
îngreuna înţelegerea lui. Vânzarea la licitaţie are o structură triunghiulară (dacă păstrăm
viziunea legiuitorului canadian; din analiza reglementărilor codului civil rus, reiese că
este posibilă şi o structură bipartită a acestei vânzări: art. 447 alin. (2) „В качестве
организатора торгов может выступать собственник вещи или обладатель
имущественного права либо специализированная организация (s.n.).
Специализированная организация действует на основании договора с
собственником вещи или обладателем имущественного права и выступает от
их имени или от своего имени”). Cele trei părţi sunt vânzătorul, licitatorul
(adjudecătorul) şi licitanţii (din rândul cărora va fi desemnat un adjudecatar
(cumpărător)). Putem constata că există două oferte: prima – oferta vânzătorului de a
vinde bunul la licitaţie publică; a doua – oferta de cumpărare din partea fiecărui licitant.
Textul acestui articol este confuz, întrucât nu rezultă cu claritate la care dintre aceste două
oferte se referă, fiind utilizaţi termenii de „ofertant” şi „ofertă”. Ambele situaţii pot fi
mulate pe dispoziţiile acestui articol, întrucât atât vânzătorul, cât şi licitanţii au, în raport
cu ofertele lor, calitatea de „ofertant”. Lucrurile devin foarte clare atunci când citim
articolul omolog din codul civil Québec: art. 1761 „L'enchérisseur ne peut, en aucun
temps, retirer son enchère”. Remarcăm că în textul original nu sunt utilizaţi de loc
termenii de „ofertă” sau „ofertant”, ci „licitant” şi respectiv, în traducere liberă, „oferta de
licitare”.
Depăşind aceste dificultăţi rezultate din traducere, putem trage concluzia că şi în
codul civil moldovenesc licitanţii nu vor avea dreptul să-şi retragă ofertele de cumpărare,
vânzătorul fiind liber să o facă, respectând dispoziţiile de drept comun în materie de
formare a contractului (a se vedea în special art. 683 Revocarea ofertei, 684 Oferta
irevocabilă).

În cursul desfăşurării licitaţiei se pot utiliza două metode:

Metoda strigării preţului pornind de la nivelul minim. Această metodă constă în
comunicarea pe care o face licitatorul despre marfa şi preţul nominal de începere a
licitaţiei. Cumpărătorii prezenţi ridică acest preţ, urmărindu-se în permanenţă ultimul
dintre cumpărătorii care a oferit cel mai mare preţ. Marfa se atribuie acelui cumpărător
care a oferit ultimul preţ. Dacă acest preţ nu-l satisface pe vânzător, regulile stabilite la
uncie licitaţii permit ca acesta să-şi retragă marfa, urmând ca după licitarea celorlalte
mărfuri aceasta să fie supusă din nou licitării.
Metoda strigării preţului maxim ca preţ de pornire. Acesta urmează să fie scăzut
treptat până când unul din cumpărători îşi manifestă interesul. Vânzătorul se poate opri
însă la un preţ minimal, indiferent dacă el este acceptat sau nu de vreun cumpărător. În
acest caz fie că se renunţă la licitaţie, fie că licitaţia se amână.

Revenind la procesul de vînzare prin licitaţie trebuie de menţionat că ţinerea

licitaţiei are loc în ziua şi la ora precisă, la locul anunţat. Înaintarea ofertelor către
organizator se face în plicuri închise, în termenul indicat. Se constituie o comisie de
licitaţie, care deschide plicurile în prezenţa ofertanţilor sau a reprezentanţilor delegaţi. Se
face o primă ierarhizare a ofertelor, de regulă în funcţie de nivelul de preţ, la parametrii
tehnici şi de calitate egali. În faza a doua se face o analiză de fond. În cazul produselor cu
mare complexitate tehnică, se aprofundează comparaţia şi se definitivează ierarhizarea
ofertelor. Rezultatele se comunică participanţilor la licitaţie.
Orice licitaţie se termină prin adjudecarea mărfii către acela care a câştigat licitaţia.
În acest caz, organizatorul, pe baza specificaţiei tehnice, transmite comanda fermă către
furnizor, în condiţiile de livrare şi de plată menţionate în "condiţiile licitaţiei". Furnizorul
verifică dacă comanda primită corespunde condiţiilor de participare la licitaţie,
specificaţiei tehnice a produselor licitate, condiţiilor şi modalităţilor de plată etc. şi, în
urma acestei verificări, remite clientului confirmarea de comandă.
 Alte operaţiuni referitoare la derularea contractului (obţinerea autorizaţiei de export,
remiterea unei copii a contractului întreprinderii producătoare, transmiterea dispoziţiilor
de transport şi vămuire pentru export etc.) sunt similare celor privind derularea unui
contract obişnuit de export.
În baza art.814 al С civ. RM, vânzătorul şi adjudecatarul unui imobil trebuie să
întocmească contractul de vânzare-cumpărare a imobilului în termen de 10 zile de la
cererea celeilalte părţi. Întrucât este prevăzut în mod expres că vânzătorul şi
adjudecatarul trebuie să întocmească contractul de vânzare-cumpărare, rezultă că în cazul
bunurilor imobile vânzătorul nu-şi poate păstra identitatea ascunsă, art. 811 fiind aplicabil
numai în cazul bunurilor mobile. Această diferenţiere este firească, dacă ne gândim la
esenţa şi la modul de funcţionare a sistemului de publicitate imobiliară. Ar trebui de
menţionat că nici în cazul anumitor bunuri mobile, care cunosc o evidenţiere în anumite
sisteme de publicitate mobiliară, menţinerea secretului asupra identităţii vânzătorului ar fi
mai puţin posibilă. De altfel, legiuitorul moldav a omis să preia un articol care prevede că
în cazul vânzării la licitaţie a unei întreprinderi vor fi urmărite regulile şi formalităţile
specifice pentru aceste vânzări
Continuînd cercetarea Codului Civil, observăm ca art. 815 ne prezintă consecinţele
ce apar în cazul neachitării preţului de către adjudecatar. Astfel, dacă adjudecatarul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile rezultate din contractul de vânzare-cumpărare (neplata preţului,
fiind situaţia cea mai probabilă, dar nu poate fi exclusă neîndeplinirea unor alte obligaţii
asumate) adjudecătorul poate, „pe lângă remediile de care dispune vânzătorul”, să
revândă bunul la licitaţia următoare în conformitate cu uzanţele şi numai dacă l-a notificat
în condiţii corespunzătoare pe adjudecatar despre acest lucru. Soluţia este interesantă şi
cu siguranţă prezintă avantaje practice. Decât să angajeze răspunderea contractuală a
adjudecatarului este mai simplu să revinzi bunul. Probleme ar putea apărea în cazul în
care acţiunile vânzătorului (recurgerea la „remediile” oferite acestuia de codul civil) şi
acţiunea adjudecătorului (vânzarea la următoarea licitaţie) ar intra în concurs. Care este
principală şi care este subsidiară? Cine are dreptul de opţiune între căile de urmat:
vânzătorul sau licitatorul? Aceste aspecte ar fi fost necesar să fie reglementate chiar de
către legiuitor. Soluţiile nu pot fi la fel în toate cazurile. În cazul unei vânzări la licitaţie
benevole am fi tentaţi să acordăm prioritate vânzătorului, întrucât licitatorul nu face decât
să vândă bunul în locul şi în interesul lui. În cazul vânzărilor la licitaţie în urma unor
executări silite, licitatorul (o autoritate independentă din punct de vedere juridic faţă de
vânzător – executorul judecătoresc – de exemplu) nu mai reprezintă în mod exclusiv
interesele vânzătorului şi nici nu execută un contract. În acest din urmă caz vânzătorul ar
avea tot interesul să tergiverseze pe cât posibil vânzarea bunului său, iar agentul
procedural va trebui să respecte regulile de procedură şi să vegheze la ocrotirea tuturor
intereselor incidente (vânzător, creditorii vânzătorului, adjudecatar, creditorii
adjudecatarului etc.). Prin urmare, în cazul vânzărilor silite ar putea fi acordată prioritate
organizatorului licitaţiei. În lipsa unei specificaţii exprese, atât în codul civil cât şi în
codul de procedură civilă (aceste dezvoltări lipsesc şi în codul civil canadian), judecătorul
va fi cel care va analiza de la caz la caz situaţia şi va da o soluţie pentru rezolvarea acestui
conflict.
Un alt conflict care ar putea, ipotetic, să apară ca urmare a aplicării acestei
dispoziţii ar putea fi conflictul dintre cumpărătorii bunului (primul şi cel de-al doilea, al
treilea sau al n - lea adjudecatar, întrucât situaţia s-ar putea repeta, din punct de vedere
teoretic, în cascadă). Art. 762 Vinderea bunului către mai multe persoane nu va putea fi
aplicat în această situaţie specială, urmând să fie aplicate dispoziţiile celor două alineate
ale articolului 815 pentru raţiunile ce vor fi expuse mai jos.
În cazul în care, totuşi, se va recurge la revânzarea bunului prin scoaterea lui la
licitaţia următoare, licitatorul trebuie să-l înştiinţeze în mod corespunzător pentru ca
acesta să poată achita preţul şi să se evite astfel complicaţiile unei vânzări ulterioare.
Plus la aceatsa adjudecatarul care nu achită preţul sau nu-şi îndeplineşte obligaţiile
nu mai poate participa la noua licitaţie pentru vânzarea aceluiaşi bun. Dacă ar fi autorizat
să participe şi la următoarea sau următoarele licitaţii, ar fi încurajat să nu plătească şi
încerce să obţină condiţii mai avantajoase la proxima licitaţie. Aceste practici ar face
foarte dificilă încasarea preţului, periclitând de cele mai multe ori şi atingerea rezultatului
scontat prin scoaterea la licitaţie a bunului.
Pe lângă faptul că îi este interzisă participarea la următoarele licitaţii cu privire la
bunul adjudecat, cumpărătorul rău platnic mai este ţinut să plătească diferenţa dintre
preţul datorat de el şi preţul obţinut de licitator la noua licitaţie. Expresie a principiului
reparării integrale a prejudiciului, această dispoziţie este firească, întrucât diferenţa
negativă de preţ se datorează faptei culpabile a adjudecatarului – neîndeplinirea
obligaţiilor sale contractuale. Dacă diferenţa de preţ este pozitivă, precizează mai departe
legiuitorul, adjudecatarul nu va avea dreptul la această diferenţă, întrucât bunul este
vândut şi la următoarea licitaţie tot în numele şi/sau în contul vânzătorului iniţial şi nu în
cel al adjudecatarului.
Astfel, remarcăm că suntem în prezenţa unui caz inedit de rezoluţiune a
contractului. Spre deosebire de dispoziţiile dreptului comun în materie de rezoluţiune (art.
733 şi urm.), conform cărora rezoluţiunea operează între părţi, în cazul dat cel care
rezoluţionează contractul este licitatorul, care nu este parte în contractul de vânzare-
cumpărare. Procedura de notificare în cazul rezoluţiunii este asemănătoare cu procedura
notificării revânzării bunului la licitaţia următoare. Efectele rezoluţiunii (art. 738 Efectele
rezoluţiunii) sunt asemănătoare cu efectele ce decurg în urma revânzării bunului la
licitaţia următoare (desfiinţarea retroactivă a contractului, restitutio in integrum, repararea
prejudiciului cauzat ca urmare a neexecutării contractului etc.). Şi tocmai datorită faptului
că revânzarea ulterioară a bunului la o nouă licitaţie poate fi analizată ca o rezoluţiune
sau, poate mai bine spus, include şi rezoluţiunea contractului ca o etapă prealabilă, nu
există un conflict propriu-zis între adjudecatarii subsecvenţi, iar art. 762, amintit mai sus,
nu primeşte o aplicare în acest caz.
Datorită faptului că în cazul licitaţiilor prin care se realizează executări silite sunt
incidente mai multe interese decât în cazul licitaţiilor benevole, legiuitorul
particularizează răspunderea adjudecatarului în cazul eşuării unei asemenea licitaţii.
Astfel, este prevăzut în mod expres că adjudecatarul va despăgubi vânzătorul, persoana în
a cărei favoare a fost sechestrat bunul (creditorii) şi creditorii care au obţinut o hotărâre
judecătorească. În cuantumul despăgubirilor vor fi incluse dobânzile, costurile şi
prejudiciile cauzate prin neexecutare.
Pentru protecţia adjudecatarului, legislatorul îi oferă în art. 816 din C.C, dreptul la
despăgubire. Dispoziţiile acestui articol reglementează situaţia neexecutării unor obligaţii
din partea vânzătorului. În concret, acest articol stabileşte răspunderea vânzătorului în
cazul evicţiunii adjudecatarului. Şi în acest caz există deosebiri între dreptul comun în
materie de evicţiune (art. 766 Obligaţia vînzătorului în cazul evicţiunii şi art. 767
Răspunderea vînzătorului în cazul evicţiunii cumpărătorului) şi răspunderea specială
pentru evicţiune în cazul vânzării la licitaţie.
 O primă deosebire ar fi restrângerea cauzelor evicţiunii la una singură – sechestrul
exercitat de un creditor al vânzătorului. Ce se întâmplă în cazul în care cumpărătorul
adjudecatar este evins în alt mod sau de către o persoană care nu este creditorul
vânzătorului? Fiind în afara ipotezei prevăzute de alin. (1) al art. 816, considerăm că se
vor aplica dispoziţiile art. 766, 767 ş.a. din codul civil care constituie dreptul comun în
materie.
O a doua deosebire ar constitui-o posibilitatea de a se îndrepta cu acţiunea în
despăgubiri şi împotriva creditorului vânzătorului căruia i-a fost transmis bunul.
Remarcăm, însă, că în acest caz este vizată evicţiunea totală (bunul i-a fost transmis
creditorului evingător). Care va fi soluţia în cazul unei evicţiuni parţiale, atunci când
vânzătorul păstrează bunul, dar îi sunt diminuate drepturile sau prerogativele în legătură
cu acel bun? Va mai putea acţiona direct împotriva creditorului evingător pentru
despăgubiri sau va trebui să acţioneze vânzătorul, în conformitate cu art. 766, 767 C. civ.?
Aceste întrebări ar fi putut fi evitate, dacă propoziţia finală a alineatului unu ar fi fost
tradusă corect din franceză Art. 1766 C. civ. Québec „L'adjudicataire dont le droit de
propriété sur un bien acquis lors d'une vente aux enchères est atteint à la suite d'une saisie
exercée par un créancier du vendeur, peut recouvrer du vendeur le prix qu'il a payé, avec
les intérêts et les frais; il peut aussi recouvrer des créanciers du vendeur le prix qui
leur a été remis (s.n.), avec intérêts, sous réserve de se faire opposer le bénéfice de
discussion. Il peut réclamer du créancier saisissant les dommages-intérêts qui résultent
des irrégularités de la saisie ou de la vente”. Din analiza textului original rezultă că
adjudecatarul poate de asemenea recăpăta de la creditorii vânzătorului preţul care le-a
fost remis. În urma executării silite creditorii nu obţin bunul în materialitatea lui ci
valoarea lui, tocmai asta fiind raţiunea pentru care bunul a fost scos la vânzare prin
licitaţie – obţinerea sumei de bani (preţul). Prin urmare, adjudecatarul se va putea
îndrepta împotriva creditorilor vânzătorului indiferent de faptul dacă evicţiunea a fost
totală sau parţială, fiind suficient ca ea să aibă la bază o executare silită. În legătură cu
acelaşi text mai putem remarca faptul că legiuitorul moldav a omis să reglementeze
ordinea în care vor fi urmăriţi cei ţinuţi responsabili pentru evicţiune. Textul canadian
oferă posibilitatea creditorilor vânzătorului să invoce beneficiul de discuţie, atunci când
ar fi urmăriţi înaintea sau simultan cu vânzătorul (care este responsabilul principal pentru
evicţiune), având o responsabilitate subsidiară. Am mai atins această problemă şi în alte
rânduri (a se vedea contractul de societate) şi considerăm că legiuitorul moldav a omis în
mod deliberat eliminarea din codul civil a dispoziţiilor referitoare la beneficiul de discuţie
şi beneficiul de diviziune, iar atunci când le reglementează, totuşi, o face sub un alt nume
sau, mai bine spus, fără nici un nume. Soluţia aleasă nu este tocmai lăudabilă.
Dacă preţul primit de creditorii vânzătorului nu a putut acoperi prejudiciul suferit
de adjudecatar şi acest prejudiciu este cauzat de iregularităţile sechestrului sau ale
vânzării la licitaţie, creditorul evingător va fi ţinut să repare întregul prejudiciu.
Legiuitorul întăreşte încrederea publică în astfel de vânzări (vânzările la licitaţie în urma
executărilor silite) şi sancţionează creditorii pentru iregularităţile comise în vederea
constituirii garanţiilor.
Studiind în comparaţie problema licitaţie prezentate în legislaţia moldavă şi
română observăm că Codul comercial român stipulează mai multe dispoziţii privind
licitaţia publică. Astfel, în art.68 alin.1 se prevede că, în cazul în care "cumpărătorul unui
lucru mişcător nu-şi îndeplineşte obligaţia sa, vânzătorul are facultatea sau a depune
lucrul vândut la o casă acreditată de comerţ, pe socoteala şi cheltuiala cumpărătorului, sau
a-l vinde".
 Vânzarea se va face prin licitaţie publică sau chiar pe preţul curent, dacă lucrul are
un preţ la bursă sau în târg, de către un ofiţer public5 însărcinat cu asemenea acte şi cu
dreptul pentru vânzător la plata diferenţei dintre preţul obţinut şi acela convenit la prima
vânzare, precum şi la daune-interese.
Potrivit art.505 alin.3 С com. român, instanţa este ţinută "să încuviinţeze vânzarea
cu licitaţie a unui vas, când i se va cere de un număr de coproprietari reprezentând
jumătatea proprietăţii vasului, afară numai dacă părţile nu au convenit altfel". Autorizând
vânzarea prin licitaţie, instanţa stabileşte condiţiile efectuării ei (art.918). Art.920 alin.10
şi 11 precizează că "afiptele" şi publicaţiile trebuie să cuprindă condiţiile vânzării şi ziua
fixată pentru ţinerea licitaţiei.
Conform art.924 С. civ. român, oricine poate să concureze la licitaţie (alin.1).
Cel ce concurează pentru contul altei persoane trebuie să prezinte procura specială
care se va ataşa la dosarul cauzei (alin.2).
Fiecare concurent este dator să depună, în bani sau în efecte publice ale statului la
purtător şi după cursul zilei, a zecea parte din preţul de la care are să se înceapă licitaţia,
afară numai dacă judecătorul-delegat, ascultând şi pe creditorii prezenţi, nu-l va dispensa
de aceasta (alin.3).
Vânzarea la licitaţie se face prin strigări (alin.4). Strigările se vor începe de la preţul
fixat de creditor sau de la acela pe care-l va însemna judecătorul-delegat, de la sine, şi se
vor repeta de trei ori; între fiecare strigare va fi un termen de 5 minute cel puţin sau 15
minute cel mult (alin.5).
Prin această procedură lucrul se va adjudeca asupra aceluia care a oferit cel mai
mare preţ (alin.6).
Judecătorul-delegat va întocmi procesul-verbal, iar adjudecatarul va subscrie de
preţul cu care lucrul s-a adjudecat asupra-i şi în acelaşi timp va face alegere de domiciliu
în localitatea unde s-a urmat vânzarea. În caz contrariu, toate notificările ce i se vor
adresa vor fi valabil făcute la grefa tribunalului (art.925 С. com. român).
Adjudecatarul este obligat ca, în termen de 5 zile de la adjudecare, să depună preţul
cu care s-a adjudecat asupra vasului.
Dacă acest termen expiră, iar cumpărătorul nu depune întregul preţ, tribunalul, de la
sine sau la cererea părţii interesate, va pune lucrul din nou în vânzare (art.927 С. com.
român).

Ca încheiere putem menţiona că problema licitaţiei este foarte discutată în

literatura de specialitate, datorită importanţei ei în relaţiile economice din străinătate.
Putem menţiona că licitaţia este foarte folosită în state precum S.U.A, Marea Britanie,
Argentina, Franţa, China etc, acesta se datorează unor avantaje, pe care nu le poate
prezenta simpla vînzare-cumpărare, şi în primul rînd preţului flontant, a cărui minim
poate fi stabilit de vînzător, permiţîndui acestuia să primească cel mai mare preţ. Plus la
aceasta existenţa mai multor cumpărători într-un singur loc, permite vînzătorului să-şi
ridice şansele la vînzarea bunului şi primirea contraprestaţiei în bani. Faptul că licitaţia
este atît de puţin reglementată de legislaţia Republicii Moldova, nu poate decît să ne
întristeze, mai ales că Moldova doreşte să se asemene cît mai mult cu lumea europeană,
unde de licitaţii auzi în fiecare weekend. Totuşi faptul că avem o reglementare şubredă,
dar nu proastă, poate doar să ne dea speranţa că legiuitorul va reglementa această
varietate a contractului de vînzare – cumpărare printr-o lege specială, pentru că e mai uşor
să faci un lucru nou, decît să-l modifici radical. Ar fi de dorit totuşi, ca legiuitorul să
stabilească o reglementare mai amplă, pentru a da posibilitate participanţilor să se
folosească mai des de licitaţie, fără necesitatea de stabili ei însăşi normele după care se
vor conduce. Reglementarea licitaţiei, va propune dezvoltarea în R. Moldova a
fenomenului licitaţie electronică, care pe larg e folosită în Europa.

Bibliografie:

T. Toma – Drept Civil. Contracte

D. Macovei, M. Sebastian Striblea – Drept Civil. Contracte. Succesiune

M. Mureşan – Vînzarea prin licitaţie.

D. Chirică – Drept Civil. Contrace Speciale.

Codul Civil al Republicii Moldova – Comentariu

Cod Civil al României (art. 1388 – 1390)

Cod Comercial al României (art. 68, 505, 918, 920)

I. Popa – Tranzacţii internaţionale. Politici.Tehnici. Instrumente.

T.R. Popescu – Drept comerţului internaţional.

L. Gabricincea – Vînzarea – cumpărarea prin licitaţie ("Revista Naţională de

Drept",2004, nr.10, pag.14)
Drept Civil

Vînzarea la
licitație
Moscovici Victor