Sunteți pe pagina 1din 2

Interjecția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă: un sentiment, un


ordin, un îndemn sau o modalitate de adresare. De asemenea, interjecțiile pot
imita sunete existente în natură: mieunatul pisicilor, ropotul ploii și alte astfel
de sunete. Aceste interjecții, care imită cu aproximație sunete sau zgomote din
natură se numesc onomatopee.

Clasificarea interjecțiilor
În funcție de structura lor, interjecțiile pot fi:

a. Simple: vai!, of!, miau!, bum! Etc.


b. Compuse: tic-tac, șontâc-șontâc, bim-bam etc.

După interjecții se pune întotdeauna semnul exclamării sau virgula, pentru a


sugera în acest fel intonația caracteristică acestora.

Exemple:

Pisica face „miau!”.


Măi, unde te-ai ascuns?

Dacă interjecțiile sunt formate din elemente identice și sinonime (sau


elemente ce rezultă într-o unitate), acestea se scriu cu cratimă.

Exemplu: Ceasul sună „tic-tac!”.

O interjecție căreia îi urmează un verb la modul imperativ sau conjunctiv nu se


desparte de acesta prin nici un semn de punctuație (interjecția „ia”).

Exemplu: Ia te uită ce frumos se vede marea!

În cazul repetării mai multor interjecții, acestea se despart prin virgulă sau
prin linia de unire. La sfârșit se poate utiliza, după caz, virgula sau semnul
exclamării.

Exemplu: Ha-ha-ha! Mă amuză la culme glumele tale!


Funcțiile sintactice ale interjecțiilor
De obicei, interjecțiile sunt părți de vorbire lipsite de funcție sintactică. Există,
cu toate acestea, câteva instanțe în care o interjecție poate îndeplini anumite
funcții sintactice, după cum urmează:

a. Predicat

Hai la joacă!
Iată un motan!
Câinele atunci hop! (formulare rar întâlnită, specifică mai degrabă
comunicării orale)

b. Subiect

Se aude de afară: tropa-tropa!

c. Nume predicativ

Era vai de el.

d. Complement direct

În sala de spectacole, am auzit: tronc!

e. Atribut

Din casa prietenei mele se aude un zgomot puternic: boc!

f. Complement circumstanțial

Pisica mieuna de zor: miau!

S-ar putea să vă placă și