Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.1 Introducere
Această unitate de studiu are rolul de a introduce studentul în contextul pedagogiei, ca
știință a educației și de clarificare a raporturilor dintre pedagogie și educație, elemente-
cadru pentru activitatea didactică.
Unitatea de studiu nr. 1 conține o prezentare care începe cu etimologia cuvântului
pedagogie, continuă cu semnificațiile conceptului de pedagogie și cu evoluția în timp a
acestui termen, până la statutul său epistemologic. Prezintă, de asemenea, sistemul
științelor educației, pedagogia fiind parte a acestui sistem, precum și relațiile pe care
pedagogia le-a dezvoltat cu alte științe: psihologia, sociologia, filosofia, istoria,
antropologia, etica, estetica etc. Finalul acestei unități de învățare analizează structura
acțiunii educaționale, respectiv relațiile complexe stabilite între agenții educaționali,
profesorul și elevii, ca nucleu funcțional în procesul de (auto)formare-dezvoltare a
personalității.
Cunoștințe preliminare
Înțelegerea acestui conținut este mult ușurată dacă studentul deține informații
de psihologie generală.
Resurse necesare și recomandări de studiu
Resursele necesare pentru studiu sunt reprezentate de resursele bibliografice
menționate la finele unităţii de studiu.
Durata medie de parcurgere şi învăţare a unităţii de
studiu este de 6 ore
1epistemologia este studiul cunoaşterii de tip ştiinţific; epistemologie (gr.), compus din epistēme = cunoaştere, ştiinţă şi logos
= studiu, teorie.
2Patristica (patrologia) = partea teologiei ce tratează despre scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii; doctrină teologică-filozofică
prin care s-au pus bazele dogmaticii și cultului creștin, completând Biblia și studiind viața, opera și concepția Părinților bisericii.
Umanismul.
Renaşterea Perioadă caracterizată prin extrem de
timpurie: numeroase idei, care afirmau nu numai rolul
controverse educaţiei în formarea integrală a individului, dar
pedagogice şi un optimism pedagogic robust, concretizat în
susţinerea puterii formative a educaţiei. Se naște
acum o dispută, care a traversat secolele până
astăzi, şi anume disputa între rolul informativ şi
cel formativ al educaţiei.
La originea disputei se află Francois Rabelais şi
Michel de Montaigne (Păun, E., 2005). În
cunoscuta sa lucrare Gargantua şi Pantagruel,
Rabelais susţinea că scopul principal al
educaţiei este formarea eruditului, a
enciclopedului, în acord cu aspiraţia spre
cunoaştere afirmată de Renaştere. În dezacord
cu acest punct de vedere Montaigne, în
celebrele sale Eseuri, susţinea că scopul
educaţiei este mai degrabă formarea unui om cu
judecata sănătoasă şi corp sănătos. Este mai
importantă judecata decât acumularea unui
volum mare de cunoştinţe. De la Montaigne
păstrăm și azi sloganul: Decât un cap „bine
Domeniul de aplicaţie:
• Educația incluzivă/Pedagogia specială/Defectologia se referă la
studierea şi educaţia copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES).
Pentru acești copii care au anumite deficienţe anatomo-fiziologice,
neurologice sau deficiențe de limbaj s-au delimitat următoarele
subramuri: surdopedagogia (deficiențe de auz); tiflopedagogia
(deficiențe de văz); oligofrenopedagogia (deficiențe de intelect);
logopedia (tulburări de limbaj); deficiențe neuromotorii, dificultăți de
învățare (dislexie, disgrafie, discalculie), devianță comportamentală.
• Pedagogia ocrotirii
• Pedagogia aptitudinilor speciale
• Pedagogia socială (pedagogia familiei, pedagogia muncii, pedagogia
mass-media, pedagogia militară, pedagogia muncii, pedagogia
timpului liber etc.)
• Pedagogia artei
• Ludoterapia – terapia prin joc
• Meloterapia – terapia prin muzică
• etc.
Perioadele de vârstă:
• Educația timpurie (0-6 ani): pedagogia antepreşcolară (0-3 ani);
pedagogia preşcolară (3-6 ani); educaţia timpurie se realizează atât
în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa
sau grădiniţa (Boca, 2009).
• Pedagogia școlară
o școlaritatea mică sau ciclul primar (clasa pregătitoare și clasele I-
IV);
o școlaritatea mijlocie sau ciclul gimnazial (clasele V-VIII);
o școlaritatea mare sau ciclul liceal (clasele IX-XII/XIII)
• Pedagogia universitară
• Educația adulţilor/Andragogia
Domeniul interdisciplinarităţii:
• Pedagogia psihologică (psihologia educaţiei)
• Pedagogia sociologică (sociologia educaţiei)
• Pedagogia filosofică (filosofia educaţiei)
• Pedagogia axiologică
• Pedagogia antropologică
• etc.
Putem afirma că granițele dintre diferite științe au devenit tot mai elastice
datorită faptului ca aceeași realitate este obiect de studiu pentru mai
multe științe și datorită interdependențelor care se stabilesc între diferite
ramuri ale științei.
Daca gândirea pre-modernă și modernă au fost caracterizate de obsesia
fiecărui domeniu al cogniției de a-și delimita, cât mai clar și distinct,
obiectul propriu de cercetare și de a se delimita cât mai mult cu putință
de alte domenii, în prezent, datorită creșterii în complexitate a oricărui act
de cunoaștere, disputele privind identitatea de sine a diferitelor științe
particulare și limitele câmpurilor investigative sunt înlocuite de
preocuparea fireasca pentru interdisciplinaritate.
Complexitatea fenomenului educațional și diversitatea sarcinilor și
provocărilor cărora pedagogia contemporană trebuie să le facă față
(problema soluționării corecte a raportului dintre cultura generală și
cultura de specialitate la nivelul conținutului învățământului, problema
asigurării unei mai mari apropieri a școlii de viața reală etc.) au determinat
necesitatea consolidării caracterului interdisciplinar al pedagogiei.
Sintetizând, putem spune că pedagogia este o știință cu caracter
interdisciplinar, având ca obiect studierea modalităților de producere
intenționată a unor modificări în plan cognitiv, afectiv-motivațional și
comportamental la nivelul elevilor. Caracterul interdisciplinar al
pedagogiei și constituirea acesteia într-un sistem de științe ale educației
sunt elemente în măsură să conducă la corelarea teoriei pedagogice cu
comandamentele sociale ale comunității, dar și cu posibilitățile și
aspirațiile celor care se educă, la asigurarea unei congruențe logice între
premisele biologice, sociale, psihologice, etice și filosofice ale educației
și la creșterea capacității de restructurare a pedagogiei în acord cu
evoluția științei și a societății în general.
1.3.5 Structura acțiunii educaționale
M.ed. C.S.
S O
Ideal D C.o.
Scop C.i.i. S’
Ob.
C.i.e.
d) Alfred Binet
e) Rene Descartes
6. Ambianta educationala influenteaza:
a) mesajul educational
b) finalitatile educatiei
c) mijloacele didactice
d) actiunea educationala
e) metodele didactice.
7. Conexiunea inversa externă permite:
a) reglarea
b) proiectarea
c) evaluarea
d) organizarea
e) desfasurarea actiunii.
8. Conexiunea inversa interna are rol de:
a) analiza
b) verificare
c) autocontrol
d) proiectare
e) organizare.
9. Obiectul de studiu al pedagogiei este:
a) ambianța educațională
b) subiectivitatea obiectului educației
c) fenomenul educațional
d) acțiunea educațională
e) periodizarea varstelor școlare
10. Etimologia termenului pedagogie este:
a) greacă
b) latină
c) greco-latină
d) franceza
e) engleză
• Testul de autoevaluare al unităţii de studiu nr. 1 este compus din 10 întrebări, notate cu 1 punct
fiecare, notarea începând cu nota 1.
Cuprins Pag.
2.1.Introducere 25
2.2 Obiective 26
2.3. Educația în societatea contemporană 26
2.3.1 Etimologie și ipostaze ale conceptului de educație 27
2.3.2 Definirea educaţiei: aspecte teoretice şi analize critice 29
2.3.3 Diversificarea sistemului educaţional 31
2.3.3.1 Educaţia permanentă sau educaţia de-a lungul întregii vieţi 32
2.3.3.2 Educaţia formală, nonformală şi informală 35
2.3.3.3 Educația în era digitală 38
2.3.3.4 Autoeducația 41
2.3.3.5 Educația adulților 42
2.4 Funcțiile educației 44
2.5 Noile educații 47
2.6 Provocări și schimbări în educația secolului XXI 50
2.7 Sarcină de învățare 52
2.8 Rezumatul Unității de studiu nr. 2 și cuvinte cheie 53
2.9 Test de autoevaluare 54
2.10 Concluzii ale Unității de studiu nr. 2 55
2.11 Bibliografie 56
2.1 Introducere
Această unitate de studiu urmărește să clarifice studentului conceptul de educație și
ipostazele sale. Studentul află din acest capitol despre natura educației din perspectiva a două
paradigme: psihologică și sociologică, precum și limitele acestora. Unitatea de studiu nr. 2
dezvoltă conceptul de educație în diversitatea formelor sale: educația permanentă,
formală-nonformală-informală, autoeducația, educația adulților, educația în era digitală.
Vor fi studiate funcțiile educației, precum și „noile educații” în contextul problematicii lumii
contemporane. Diversificarea sistemului educațional arată dinamica vieţii sociale și
modificările care au loc în zona aşteptărilor şi nevoilor individuale.
Cunoştinţe preliminare
Înţelegerea acestui conţinut este facilitată de cunoștințele de psihologie
generală.
Resurse necesare şi recomandări de studiu: referințele bibliografice
menţionate la finele unităţii de studiu.
Durata medie de parcurgere şi învăţare a unităţii de studiu este de 6 ore
Notițe
2.3 Educația în societatea contemporană
personale
Această unitate de studiu este fundamentată pe literatura de specialitate,
românească și străină, care atestă nivelul de implicare a specialiștilor în
abordarea conceptului de educație pe parcursul evoluției istorice a
omenirii. Sensurile acordate acestui concept sunt multiple și variate, în
funcție de momentul de timp și de intenționalitatea asociată acestora.
Prezentam, spre exemplificare (Cucoș, 1996), câteva definiții ale educației:
• Immanuel Kant: Educația este activitatea de disciplinare, cultivare,
civilizare și moralizare a omului, iar scopul educației este de a
dezvolta în individ toata perfecțiunea de care este susceptibil.
• Johann Friedrich Herbart: Educația este acțiunea de formare a
individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese.
• John Dewey: Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a
experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care
mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează.
• Emil Durkheim: Educația constituie acțiunea generațiilor adulte
asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urma anumite
stări fizice, intelectuale sau mentale necesare vieții sociale și mediului
pentru care sunt destinate.
• John Stuart Mill: Educația înseamnă tot ceea ce facem noi înșine și
tot ceea ce fac alții pentru noi, spre a ne apropia de perfecțiunea
materiei noastre.
Educația ca
activitate
Educația
ca proces
Educația
ca produs
Din analiza celor două paradigme putem constata caracterul lor unilateral
cu privire la natura educaţiei. Fiecare ia în considerare doar una dintre
dimensiunile realităţii educaţionale, fie cea biopsihică, fie cea socială, fapt
care le reduce în mare măsură pertinenţa şi rigoarea ştiinţifică.
În realitate, educaţia are un caracter pluridimensional şi o definiţie
adecvată trebuie să ia în considerare în egală măsură ambele
dimensiuni, astfel încât să poată orienta acţiunea educativă pentru a
răspunde atât nevoilor individului, cât şi celor ale societăţii pentru care îl
pregătim. Pentru a media între cele două poziții și a găsi o abordare
integratoare postmodernismul a ales ca soluție modelul curricular de
definire a conceptului de educație.
Acest model s-a dezvoltat în secolul XX, în special din a doua jumătate a
secolului, reprezentativă fiind lucrarea lui Ralph Tyler: Basic Principles of
Curriculum and Instruction (1949). Ceea ce propune paradigma
curriculumului este plasarea în centrul educației a finalităților construite
la nivelul unității dintre cerințele psihologice sau individuale ale celui
educat și cerințele societății, exprimate prin conținuturile instruirii validate
social.
Principiile propuse de Tyler vizează definirea scopurilor și obiectivelor
educației în termeni psihologici (de comportamente cognitive) și în
termeni sociali (de conținuturi ale instruirii), în funcție de care sunt
selectate experiențele de învățare ale celor educați, precum și
30 | Specializarea: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Fundamentele pedagogiei – material de studiu pentru studenții de la forma de învățământ IDIFR
3criterii axiomatice = enunțuri fundamental adevărate, admise fără demonstrație, care se impun ca
evidențe, și care sunt acceptate ca puncte de plecare într-o disciplină științifică; în acest caz, criteriile
enumerate în text sunt universal acceptate ca evidențe în analiza conceptului de educație din perspectiva
pedagogiei.
Frontierele dintre cele trei forme ale educației nu sunt rigide. Viziunea
modernă asupra educației acreditează raporturile de complementaritate
și interdependență între educația formală, nonformală și cea informală.
Articularea reală a celor trei forme ale educației este însă o problemă
complexă. Iată câteva posibilități de integrare a celor trei forme ale
educației, din perspectiva educației formale:
• lecții organizate interdisciplinar cu echipe de profesori, pregatite în
legatură cu informații dobândite de elevi în cadrul informal;
• activități educative care valorifică informațiile de tip nonformal și
informal (ore de dirigenție, dezvoltare personală, diferite opționale);
• utilizarea la clasă a metodelor de învățare independentă;
• activități extradidactice și/sau extrașcolare („școala altfel”, cercuri
științifice, excursii didactice).
Integrarea sau articularea celor trei forme ale educației poate asigura
creșterea potențialului pedagogic al activităților de formare și dezvoltare
a personalității în spațiu didactic și extradidactic.
2.3.3.3 Educația în era digitală
Tehnologia a jucat întotdeauna un rol important în predare, de-a lungul
timpului, dar până de curând a rămas mai mult la periferia educației.
Tehnologia a fost folosită în principal pentru a susține predarea obișnuită
în clasă sau a funcționa sub formă de învățământ la distanță, pentru o
minoritate de studenți sau în departamente specializate. Cu toate
acestea, în ultimii 10-15 ani tehnologia influențează din ce în ce mai mult
activitățile de bază ale învățământului din școli și universități.
Într-o epocă digitală, suntem înconjurați, într-adevăr, scufundați în
tehnologie. În plus, rata schimbărilor tehnologice nu prezintă nici un semn
de încetinire. Tehnologia conduce la schimbări masive în economie, în
modul în care comunicăm și ne relaționăm unii cu alții și tot mai mult în
modul în care învățăm. Cu toate acestea, instituțiile noastre de
învățământ au fost construite în mare măsură pentru o altă vârstă, bazată
pe o perioadă industrială, nu pe cea digitală. Astfel, profesorii se
confruntă cu o provocare masivă a schimbării. Cum putem să ne
asigurăm că dezvoltăm tipurile de absolvenți ai cursurilor și programelor
noastre care sunt potrivite pentru un viitor din ce în ce mai volatil, nesigur,
complex și ambiguu? Ce ar trebui să păstrăm în continuare în metodele
noastre de predare (și în instituții) și ce trebuie să ne schimbăm? (Bates,
2015).
Pentru a realiza actul de învățare și pentru a dobândi cunoștințe se
interconectează trei componente: conținutul, abilitățile și atitudinile.
Conținutul include fapte, idei, principii, dovezi și descrieri ale proceselor
sau procedurilor. Cei mai mulți profesori sunt bine instruiți în conținut și
au o înțelegere profundă a domeniilor în care predau. Expertiza în
formarea și dezvoltarea abilităților și atitudinilor este o altă problemă.
Profesorii încearcă să-i ajute pe elevi să-și dezvolte abilități și să își
creeze un sistem de valori. Problema apare în momentul în care ne
întrebăm dacă aceste abilități intelectuale și practice, precum și valorile
la care se raportează profesorii corespund cerințelor societății de azi.
Competențele necesare într-o societate a cunoașterii includ următoarele:
• abilități de comunicare tradiționale (a citi, a vorbi și a scrie coerent
și clar), precum și abilități de comunicare în domeniul social media (a
crea un scurt videoclip YouTube pentru a capta demonstrația unui
proces sau pentru a realiza un spot publicitar, a accesa prin
Elevi-activi Profesori-cercetători
• subiecți în acțiune, nu simple • menţin un simţ al curiozităţii,
obiecte pasive; investighează relaţia dintre
• formare personalizată, copii și adulți, se
focalizată pe aspecte care îi documentează, vehiculează
pasionează; idei, folosesc instrumentele
• învățarea orientată spre artei și științei;
autocunoaștere; • susțin curriculumul emergent
în clasă, inițiază conversații
(directe și online) cu elevii și
încurajează dialogul dintre
elevi.
Elevi care învață continuu Profesori-mentori
• respingerea planurilor de • mentoratul pentru tinerii
studiu rigide și preferință profesori ieșiți de pe băncile
Marile provocări ale actualului secol vin din lumea digitală, unde internetul
și noile tehnologii s-au integrat în companiile din toate sectoarele și
industriile, modificând procesele, metodele și sistemele de lucru și chiar
schimbând modelele de afaceri. Chiar dacă întârzie încă să își facă
efectiv prezența în sălile de clasă, metodologia de predare este tot mai
mult influențată de noile tehnologii, dincolo de tabla interactivă, laptop și
videoproiector. Conectarea clasei cu lumea reală, rezolvarea
problemelor împreună cu elevi din alte țări, exploatarea feedbackului în
timp real sau înțelegerea posibilităților pe care le oferă realitatea virtuală
sunt câteva dintre opțiunile care sunt deja la îndemâna profesorilor și
elevilor.
Formele educaţiei
Factorii educaţiei Educaţia Educaţia Educaţia
formală nonformală informală
Şcoala
Biserica
Instituţii culturale (biblioteci, muzee etc.)
Grupurile de prieteni
Mass-media
Asociaţii (culturale, profesionale etc.)
A – Educația formală
B - Educația nonformală
C – Educația informală
4. Elaboraţi în scris câteva sugestii privind modul în care aţi putea valorifica informaţiile
oferite de educaţia nonformală şi informală în predarea diferitelor discipline din ciclul
primar/domenii experiențiale.
7. Menționați cel puțin câte două obiective ale noilor educaţii pot fi integrate în activitățile
de predare din grădiniță sau școală
Obiectivele didactice majore ale acestei unități de studiu vizează cunoașterea de către
studenți a două modele de abordare a educației: psihocentric și sociocentric, a
principalelor repere de evoluție a educației de-a lungul întregii vieți (tradițional, modern și
postmodern), a capacității de autoeducație și a caracteristicilor învățării la vârsta adultă,
precum și câteva din provocările și schimbările din educația secolului nostru.
EDUCABILITATEA
Cuprins Pag.
3.1. Introducere 57
3.2. Obiective 58
3.3. Educabilitatea 58
3.3.1 Conceptul de educabilitate 58
3.3.2 Factorii educabilității 60
3.3.3 Teorii privind educabilitatea 65
3.3.4 Mediile educaționale 68
3.3.5 Atitudini pedagogice: optimism, scepticism, realism 73
3.4 Sarcină de învățare 77
3.5. Rezumatul Unității de studiu nr. 3 și cuvinte cheie 77
3.6 Test de autoevaluare 78
3.7 Concluzii ale Unității de studiu nr. 3 78
3.8 Bibligrafie 79
3.1 Introducere
Această unitate de studiu are rolul de a introduce studentul în analiza și înțelegerea
conceptului de educabilitate. Prin această unitatea studenții își vor clarifica raporturile dintre
factorii educaționali: ereditatea, mediul și educația, din perspectiva teoriilor educabilității.
Unitatea de studiu nr. 3 conține o prezentare care începe cu etimologia cuvântului
educabilitate și continuă cu definirea conceptului de educabilitate în context pedagogic.
Prezintă, de asemenea, factorii educaționali care acționează și influențează asupra
individului (ereditatea, mediul și educația) și teoriile educabilității (teorii ereditariste,
teorii ambientaliste și teorii ale dublei determinări). Finalul acestei unități de învățare
analizează mediile educaţionale prin prisma educabilităţii și cele trei atitudinile
pedagogice: optimismul, scepticismul și realismul.
Cunoştinţe preliminare
Înţelegerea acestui conţinut este mult uşurată dacă studentul deţine informaţii
de psihologie generală.
Resurse necesare şi recomandări de studiu
Resursele necesare pentru studiu sunt reprezentate de resursele bibliografice
menţionate la finele unităţii de studiu.
Notițe
3.3 Educabilitatea
personale
Conceptul de educabilitate este un termen derivat din cel de educație și
exprimă, prin raportare la factorii dezvoltării psihice (ereditatea, mediul și
educația), capacitatea individului de a fi educat. În timp, omul însuşi poate
acţiona şi contribui la propria formare, prin autoeducaţie. Educabilitatea
(educabil+sufixul itate) reprezintă receptivitatea ființei umane faţă de
acțiunile și influenţele de tip formativ şi informativ și se manifestă diferit
pe parcursul formării sale. De asemenea, receptivitatea diferă de la o
persoană la alta, sub influenţa diverşilor factori. Însușirea sau calitatea
de a fi educabil = educabilitate.
• echilibru biopsihic
• capacităţi de cunoaştere
• capacități afective şi volitive
• experienţă de cunoaştere în curs de
constituire
• receptivitate nativă şi dobândită
competenţe pentru cunoaştere
general • motivaţii instinctive şi dobândite
umane: • disponibilitate de a comunica şi de a
răspunde solicitărilor
• capacitate de a recepţiona, prelucra şi
integra experienţa transmisă
• particularităţi de sănătate
psihosomatică
1. Ordonați factorii educabilității potrivit importanței pe care le-o acordați (puneți cifrele în
pătratul indicat). Argumentați ierarhia realizată!
□ ereditatea; □ mediul; □ educația
2. Comentaţi în 15-20 de rânduri următoarea afirmaţie: „Niciodată doi indivizi nu vor primi
exact aceeaşi educaţie, aceleaşi instrucţiuni, pentru că ei niciodată nu se vor putea
găsi în aceleaşi circumstanţe. O astfel de ipoteză este imposibilă” (Helvetius).
3. Realizaţi un exerciţiu de introspecţie şi evidenţiaţi care este modul în care mediul a
acţionat asupra dezvoltării personalităţii dumneavoastră.
4. Analizaţi următorul citat legat de factorii dezvoltării fiinţei umane: „În fapt, ceea ce
interesează nu este atât să aflăm cât influenţează un factor sau altul, ci calitatea
interacţiunii factorilor”. (Zazzo)
5. Reflectaţi, apoi comentaţi următorul citat: „Cel mai important punct al acordului ştiinţific
rezidă în faptul că nici o trăsătură sau calitate nu este exclusiv ereditară şi niciuna nu
este exclusiv ambientală la origine”. (Allport)
3.7 Concluzii ale Unităţii de studiu nr. 3
Prin parcurgerea acestei unităţi de studiu studenții vor avea posibilitatea să înțeleagă
semnificația educabilității ca potențial de formare umană. A fi educabil este o calitate a
fiecărui individ și predispoziția pentru învățare este generată de interacțiunea celor trei
factori ai dezvoltării psihice: ereditatea, mediul și educația.
Studiul fiecărui factor al educabilității din perspectivă biologică, social-filosofică și
pedagogică evidențiază complexitatea ființei umane și impactul pe care profesorul îl are
asupra copilului. În special, această unitate de studiu accentuează relația educator-
educat, respectiv competențele cu care intră în această relație și cum se dezvoltă aceste
competențe pe parcursul formării și educării preșcolarilor și elevilor mici.
Teoriile educabilității sunt construite în jurul problemei fundamentale a psihologiei
dezvoltării, problema raportului dintre înnăscut şi dobândit, dintre datul ereditar şi influenţa
DIMENSIUNILE EDUCAȚIEI
Cuprins Pag.
4.1 Introducere 80
4.2 Obiective 80
4.3 Dimensiunile educației 81
4.3.1 Educația intelectuală (cognitivă) 82
4.3.2 Educația morală 95
4.3.3 Educația religioasă 109
4.3.4 Educația estetică 111
4.3.5 Educația fizică (corporală) 115
4.3.6 Educația sexuală 117
4.3.7Educația tehnologică 119
4.3.8 Educația profesională 120
4.4 Sarcină de învățare 121
4.5. Rezumatul Unității de studiu nr. 4 și cuvinte cheie 123
4.6 Test de autoevaluare 123
4.7 Concluzii ale Unității de studiu nr. 4 124
4.8 Bibligrafie 125
4.1 Introducere
Această unitate de studiu are rolul de a introduce studentul în analiza multidimensională a
educației, prin prisma valorilor pedagogice fundamentale: adevăr, frumos, bine, sacru, util
etc. Prin această unitatea studenții își vor forma o imagine holistică asupra educației, în
completarea formelor și funcțiilor educației, a noilor educații, a educației permanente,
educației adulților și autoeducației, studiate în unitățile anterioare ale acestui curs.
Unitatea de studiu nr. 4 conține o prezentare a etimologiei fiecărui termen din sintagma
educație intelectuală/morală/estetică etc. și continuă cu definirea respectivei dimensiuni
a educației în context pedagogic. Prezintă, de asemenea, definirea fiecărei componente
a educației, identificarea scopului și a obiectivelor urmărite, precum și modalitățile în care
se realizează acestea în grădinița de copii și în școala primară.
Cunoştințe preliminare
Înțelegerea acestui conținut este mult uşurată dacă studentul deține informații
de psihologie generală.
Notițe
4.3 Dimensiunile educației
personale
Educația, aşa cum reiese din capitolele anterioare, este un fenomen
complex, ceea ce duce cu necesitate la abordarea sa într-o perspectivă
multidimensională. Aceasta pregăteşte generațiile pentru activitatea
viitoarei societăți. În al doilea rând, tinerii trebuie pregătiți pentru
schimbările ce vor interveni în ponderea şi rolul vieții de familie în
societatea viitorului. Un al treilea argument este legat de explozia
informațională, care face practic imposibilă erudiția. De aici nevoia
dezvoltării unei gândiri critice şi a cooperării în rezolvarea problemelor
sociale, ştiințifice sau tehnice. Pe măsură ce societatea evoluează apar
noi domenii de activitate şi, ca urmare, noi dimensiuni ale educației care
să răspundă solicitărilor acestora.
Pe de altă parte, idealul educațional, ca model proiectiv al personalității, se
realizează prin intermediul scopurilor şi obiectivelor educației.
Dimensiunile educației reprezintă ansamblul valorilor pedagogice
fundamentale: bine, adevăr, frumos, util, sacru etc. care conferă activității
de formare-dezvoltare a personalității umane un cadru dimensional stabil
realizat/realizabil la nivelul sistemului şi al procesului de învățământ.
Între dimensiunile sau componentele educației reținem: educația
intelectuală; educația morală; educația estetică; educația religioasă;
C o n vi n g e ri mo r al e
Formarea conduitei morale
❑ deprinderi morale
❑ obişnuinţe de comportare morală
❑ trăsături pozitive de caracter
Fig. 4.1 Relația dintre formarea conştiinței şi conduitei morale
A – Educația intelectuală
B - Educația fizică
C – Educația profesională
*Testul de autoevaluare al Unităţii de studiu nr. 4 este compus din 10 întrebări; există răspunsuri
multiple.