Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs2 PDF
Curs2 PDF
Curs2 PDF
· : K × V → V, K × V 3 (α, x) 7→ αx
Example 1.4. 1) K n
1
2 SPAŢII VECTORIALE
2) V2 = R2
3) K A
4) K[X], Z2 [X]
Demonstraţie.
a) ∀α ∈ K, α0V = 0V ;
b) ∀x ∈ V , 0K x = 0V ;
c) ∀α ∈ K, ∀x ∈ V , α(−x) = −αx = (−αx).
d) α ∈ K, x ∈ V ; αx = 0V ⇔ α = 0K sau x = 0V .
Demonstraţie.
¤
4 SPAŢII VECTORIALE
¤
Definiţia 2.8. Fie V un K-s.v. şi X ⊆ V . Subspaţiul
\
hXi = S
X⊆S≤K V
Observaţia 2.9. hXi este cel mai mic subspaţiu care conţine pe
X.
Teorema 2.10. Dacă V este un K-s.v. şi ∅ 6= X ⊆ V , atunci
n
X
hXi = { αi xi | n ∈ N∗ , αi ∈ K, xi ∈ X ∀i ∈ I}.
i=1
¤
Corolarul 2.11.
a) hxi = {αx | α ∈ K};
b) hx, yi = {αx + βy P|mα, β ∈ K};
c) hx1 , . . . , xm i = { i=1 αi xi | αi ∈ K, ∀i ∈ {1, . . . , n}}.
Observaţia 2.12. În general reuniunea a două subspaţii nu este
subspaţiu.
Example 2.13.
b) Dacă S1 , . . . , Sn ≤K V , atunci
*n + ( n ) n
[ X not
X
Si = si | ∀i, si ∈ Si = Si .
i=1 i=1 i=1
Demonstraţie.
¤
3. Aplicaţii liniare
Definiţia 3.1. Fie K un corp, V şi V 0 două spaţii vectoriale.
Spunem că o funcţie f : V → V 0 este o aplicaţie liniară (sau K-
morfism) dacă sunt ı̂ndeplinite condiţiile:
• ∀x, y ∈ V , f (x + y) = f (x) + f (y) (f este aditivă),
• ∀α ∈ K, ∀x ∈ V , f (αx) = αf (x) (f este omogenă).
Dacă, ı̂n plus, f este bijectivă, atunci f s.n. izomorfism. În această
situaţie spunem că spaţiile vectoriale sunt izomorfe şi notăm V ∼
= V 0.
Dacă V = V 0 , atunci f s.n. endomorfism al lui V . Un endomorfism
bijectiv s.n. automorfism.
Teorema 3.2. Fie V şi V 0 două K-spaţii vectoriale. O funcţie
f : V → V 0 este aplicaţie liniară dacă şi numai dacă ∀α, β ∈ K,
∀x, y ∈ V f (αx + βy) = αf (x) + βf (y).
Demonstraţie.
¤
3. APLICAŢII LINIARE 7
2) θ
4) f : K[X] → K, f (P ) = P (0).
¤
Notaţia 3.7. Dacă V şi V 0 sunt K-s.v., atunci vom nota
HomK (V, V 0 ) = {f : V → V 0 | f este o aplicaţie liniară}.
Mulţimea HomK (V, V ) se notează EndK (V ).
Propoziţia 3.8. Fie V şi V 0 două K-s.v. Pe mulţimea HomK (V, V 0 )
definim operaţia +, dată de:
f, g ∈ HomK (V, V 0 ) ⇒ f + g :→ V 0 , (f + g)(x) = f (x) + g(x).
8 SPAŢII VECTORIALE
¤
Teorema 3.11. (de corespondenţă) Fie f : V → V 0 o aplicaţie
liniară. Sunt adevărate afirmaţiile:
a) S ≤K V ⇒ f (S) ≤K V 0 ;
b) S 0 ≤K V 0 ⇒ f −1 (S 0 ) ≤K V ;
c) Dacă f este surjectivă, atunci funcţia
ϕ : {S | S ≤K V, Ker(f ) ⊆ S} → {S 0 | S 0 ≤K V 0 }
este bijectivă.
4. DEPENDENŢĂ ŞI INDEPENDENŢĂ LINIARĂ. BAZE 9
Demonstraţie.
¤
Notaţia 4.5. Dacă a = [v1 , . . . , vn ] este un sistem de vectori din K-
spatiul vectorial V şi F = {i1 , . . . , ik } ⊆ {1, . . . , n}, prin a\F = a\i1 ,...,ik
vom nota sistemul obţinut din a prin scoaterea vectorilor de pe toate
poziţiile i ∈ F .
Corolarul 4.6. Dacă a = [v1 , . . . , vn ] este un sistem de vectori
din K-spaţiul vectorial V şi vi este o combinaţie liniară de ceilalţi vec-
tori, atunci hai = ha\i i.
Demonstraţie.
¤
Definiţia 4.7. Spunem că un spaţiu vectorial este de tip finit dacă
el admite un sistem de generatori finit.
Teorema 4.8. Orice spatiu vectorial nenul de tip finit admite o
bază.
Demonstraţie. Fie V 6= 0 un spaţiu vectorial de tip finit şi a =
[v1 , . . . , vn ] un sistem de generatori pentru V .
4. DEPENDENŢĂ ŞI INDEPENDENŢĂ LINIARĂ. BAZE 11
¤
Propoziţia 4.9. Fie V un K-s.v. Un sistem a = [v1 , . . . , vn ] de
vectori din V este bază ı̂n V dacă şi numai dacă pentru orice v ∈ V
există un singur n-uplu α = a = (α1 , . . . , αn ) ∈ K n astfel ı̂ncât v =
αat .
Demonstraţie.
¤
Definiţia 4.10. Spunem că sistemul de scalari α reprezintă coor-
donatele vectorului v ı̂n baza a.
Example 4.11.
Demonstraţie.
FĂRĂ DEMONSTRAŢIE.
Teorema 5.2. Orice două baze ale unui spaţiu vectorial de tip finit
V 6= 0 au acelaşi număr de elemente.
Demonstraţie.
5. DIMENSIUNEA UNUI SPAŢIU VECTORIAL 13
Definiţia 5.3. Numărul elemetelor unei baze ale unui spaţiu vec-
torial s.n. dimensiunea spaţiului vectorial.
Observaţia 5.5. Teorema 5.2 are loc pentru toate spaţiile vecto-
riale, nu doar pentru cele de tip finit.
Demonstraţie.
¤
14 SPAŢII VECTORIALE
Demonstraţie.
Demonstraţie.
7. LEMA SUBSTITUŢIEI 15
¤
Propoziţia 6.3. Fie V un K-s.v. (de tip finit) şi S ≤K V . Atunci:
a) dimK S ≤ dimK (V );
b) dimK S = dimK (V ) ⇔ S = V.
Propoziţia 6.4. Dacă V este un K-s.v. şi m ≤ dim V , atunci
există S ≤K V cu dimK S = m.
Corolarul 6.5. Fie f : U → V o aplicaţie liniară ı̂ntre K-spaţiile
vectoriale de tip finit U şi V cu dimK U = dimK V . Următoarele
afirmaţii sunt echivalente:
a) f este bijectivă;
b) f este injectivă;
c) f este surjectivă;
7. Lema substituţiei
Observaţia 7.1. Coordonatele unui vector se modifică dacă schimbăm
baza.
Example 7.2.
αi . . . λi 1 ... αi−1 λi
.. .. −→ .. ..
. . . .
αj . . . λj 0 . . . αi−1 (αi λj − αj λi )