Caracterizare Gavrilescu

Caracterizarea lui Gavrilescu

Nuvela fantastică „La țigănci”, publicată de Mircea Eliade în a doua jumătate a

secolului al XX-lea, reprezintă una dintre culmile literaturii fantastice românești,
autorul alternând într-un mod original planul real cu cel ireal,
misterios. Personajul central al nuvelei este profesorul de pian Gavrilescu,
acesta trecând printr-o serie de evenimente stranii cărora încearcă să le găsească
o explicație logică. 

Profesorul Gavrilescu este personajul principal, masculin, individual al

nuvelei „La țigănci”, el ilustrând tipologia omului mediocru, ratat, ancorat
în banalitate. Acesta participă în toate momentele acțiunii, trăsăturile sale fiind
evidențiate prin autocaracterizare sau prin intermediul caracterizării directe
și indirecte.

Statutul social și cel psihologic sunt puse în lumină prin caracterizare directă,
dar și prin autocaracterizare. Astfel, Gavrilescu este etichetat de către bătrâna
care îl întâmpină în grădina țigăncilor ca fiind „muzicant”, însă, personajul o
contrazice, autocaracterizându-se: „Sunt artist…[…] Pentru păcatele mele am
ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură”. Prin
urmare, putem observa faptul că Gavrilescu este frământat de un puternic
conflict interior, acesta alimentându-se din discrepanța dintre realitate și
ideal. 

Personajul principal al nuvelei fantastice La tiganci, de Mircea Eliade, este

Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian, care traieste sentimentul
ratarii: considera ca ar fi putut ajunge un mare artist daca soarta i-ar fi fost
favorabila. El este un om obisnuit care poarta in suflet amintirea unei iubiri
adevarate pe care a ratat-o (fata de Hildegard) casatorindu-se intamplator cu
Elsa. Gavrilescu face lectii de pian particulare, calatoreste cu tramvaiul, purtand
discutii cu ceilalti calatori in legatura cu locul rau famat "la tiganci", constata ca
si-a uitat partiturile la eleva sa Otilia. Coborand din tramvai, datorita varstei,
surescitarii, caldurii de afara, el lesina.
In acest moment, actiunea nuvelei trece din planul realitatii intr-unui imaginar.
De fapt, urmarim avatarurile spiritului lui Gavrilescu. "La tiganci" este un sptiu
imaginar, acea zona crepusculara dintre viata si moarte, cand spiritul (sufletul)
se pregateste pentru intrarea in lumea eternitatii.

Pentru aceasta, el trebuie purificat de greselile din timpul vietii pamantene.

Proba ghicitului, a cunoasterii unei tiganci dintre cele trei femei (o grecoaica, o
tiganca, o evreica), este o ultima sansa care se acorda spiritului de a-si
recunoaste greselile (confundarea esentei cu aparentele). Trecerea prin labirint
dupa ratarea ghicirii este ispasirea, curatirea de pacate, prin intoarcerea in spatiu
si timp pentru a corecta marile greseli ale vietii sale (ratarea iubirii lui
Hildegard).

Intoarcerea lui Gavrilescu in real este numai aparenta, este ointoarcere a

spiritului,nu a trupului. Purificarea pregatitoare a sufletului pentru a accede
la Sacrul etern (viata vesnica) se poate face doar prinrecunoasterea
greselilor si prin iubire. De aceea, in episodul ultim, calatoria lui Gavrilescu
impreuna cu Hildegard este simbolica.

De fapt, este plecarea definitiva, nu numai a trupului, ci si a sufletului.

Hildegard este calauza din procesul intiatic(initierea in moarte), ultimul pas al
integrarii in marele cosmos.

"La tiganci - (...) povestea unui personaj, vrajit de mitul dragostei, un

muzicant modest, candid, setos de puritate, atent la timpul existentei
sale interioare si prea absent la timpul cotidian si la nemiloasa lui
scurgere, un om furat de jocul fantastic dintre aceste doua timpuri, (...),
cautandu-si dragostea pierduta si aproape traita pe care si-o regaseste
abia in zarea unui vis, dar pe o culme de nesfarsit, unde visul e vecin cu
opusul existentei".
Incadrarea intr-o pseudo-psihologie

Din punct de vedere al constructiei personajului, aceasta se realizeaza

prin raportare la trei obsesii majore, trecutul, colonelul Lawrence si
caldura. El traieste o existenta labirintica, rateaza iubirea (alegand din
delicatete), apoi vocatia (din pricina "pacatelor" din tinerete) si, in cele din
urma, initierea in moarte (neghicind regula jocului). Conditia lui de ezitant
in certitudinea realului este confirmata de "firea de artist", iar modul sau
de manifestare este locvacitatea, marcata stilistic de stereotipia "prea
tarziu".

Ca mijloace ale caracterizarii directe, se remarca etichetarea "muzicant",

facuta de batrana. Gavrilescu se simte, astfel, nevoit sa intervina, in
scopul corectarii unei perceptii nedreapte a imaginii lui: "Sunt artist...
pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost,
de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet...". Autocaracterizarea ia ,
deopotriva, forma orgoliului vocatiei si a lamentatiei din urma.Atitudinea
personajului este redata, in mod realist, prin dialog, monolog interior si
gesturi, deci, prin mijloace ale caracterizarii indirecte.