Ministerul Educaţieii, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova

Centrul de Excelenta in Energetica si Electronica

Catedra: Electrotehnica

Referat
Disciplina: Iluminat electric
Tema: Lampa fluorescenta

A efectuat: elevul gr. En-0118 Chistol Petru

A verificat: profesor Chitoroaga Oleg

Chişinău 2018
 1.Introducere
În 1909, chimistul şi inventatorul francez Georges Claude crea
primul tub fluorescent. Astăzi aceste dispozitive sunt omniprezente şi
totuşi principiul lor de funcţionare este o enigmă pentru cei mai mulţi
dintre noi.
În anul 1972 John Campbell a patentat prima lampă fluorescentă
compactă.Prima lampă LFC cu tub spiral a fost prezentată în anul
1976 de către Edward E. Hammer (General Electric), ca răspuns la
criza petrolului din anul 1973.În anul 1980, Philips a prezentat lampa
cu balast încorporat, cu tub T4 şi amalgam de mercur.A fost primul
mare succes pentru înlocuirea lămpilor cu incandescenţă. În 1985
Osram a inclus balastul electronic.Un progres important a fost
realizarea stratului fluorescent de randament ridicat care permite o
putere mai mare pe unitatea de arie, faţă de lămpile liniare. O lampă
fluorescentă sau un tub fluorescent este o lampă cu descărcare în gaz
cu vapori de mercur de joasă presiune care utilizează fluorescența
pentru a produce lumină vizibilă. Un curent electric în gaze excită
vaporii de mercur, care produc lumină ultravioletă de scurtă durată,
care apoi provoacă o strălucire a fosforului pe interiorul lămpii. O
lampă fluorescentă transformă energia electrică în lumină utilă mult
mai eficient decât lămpile cu incandescență. Eficiența tipică a
luminozității a sistemelor de iluminat fluorescente este de 50-100
lumeni pe watt, de câteva ori eficacitatea becurilor cu incandescență,
cu luminozități comparabile.
 2. Clasificarea lămpilor electrice:
După principiul de funcționare, lămpile electrice folosite curent in
tehnică iluminatului se împart in:
Lămpi cu incandescență, bazate pe fenomenul de radiație termică
Lămpi cu descărcare electrică in vapori metalici:
-lămpi cu vapori de mercur la joasă presiune (lămpi fluorescente
tubulare);
-lămpi cu vapori de mercur la înaltă presiune
-lămpi cu vapori de sodiu la înaltă presiune

3.Construcția:

fig.3.1
Lămpile fluorescente functionează pe principiul descărcării în arc
în vapori de mercur și gaze inerte la joasă presiune.

Tubul:
Lampa propriu-zisă are trei părți distincte: electrozii, vaporii de
umplere și substantă fluorescentă. Construcția este tubulară, balonul
de sticlă clară avînd pe suprafața interioară depus un strat de
luminofor. În interior se introduce argon la presiunea de 5-4 mm
col.Hg și cîteva mg de mercur. Presiunea optimă la care descărcarea în
vapori de mercur este limita de rezonanța cu intensitatea maximă, este
de cca. 0,01 mm Hg. Substanțele fluorescente trebuie să satisfacă o
serie de condiții:
- să absoarbă energia radiației ultraviolete a spectrului de descarcări în
vapori de Hg (mai ales linia spectrală de 2537Å) corespunzătoare unei
emisii de cca. 60 % din energia totală a descărcării;
- conversiunea radiației ultraviolete în radiații vizibile să se facă cu un
randament satisfăcător;
- să absoarbă cît mai puțin radiații vizibile;
- să mențină o persistență cît mai mare a emisiunii de radiații vizibile
pentru a reduce efectul stroboscopic la alimentarea în curent
alternativ;
- nu trebuie să se degradeze în condițiile existente în tub;
- fluorescența trebuie să aibă caracteristici calorimetrice
corespunzătoare.
Substanțele fluorescente care satisfac aceste conditii sunt: silicații
de zinc, de beriliu și cadmiu, cu fluorescență de la verde gălbui la
galben portocaliu; wolframații de magneziu și calciu cu o fluorescența
albastră; boratul de cadmiu cu o fluorescență rosiatică. Prin amestecul
acestor substanțe se obține culoarea dorită. Modern se utilizează
halogenații (fosfații de fluor, clor, brom) care au randament bun și
posibilitatea de obținere a fluorescenței albe fără amestecul mai
multor tipuri. Substanțele fluorescente se prepara sub formă de
pulbere fine cu cristale de dimensiuni între 2 - 4 microni. Pulberea
fluorescenta se prepară din:
1.O substanță de_bază (una din cele indicate mai sus);
2.Un activator metalic (metal greu - Cu, Ag, Bi sau pamînturi rare)
care are rolul de a
produce excitația luminoasă;
3.O substanță auxiliară (NaCl, CaF2, Na2B2O7) sau fondantul care
are rolul de a ajuta formarea cristalelor complexe ale luminoforului
permitînd reflexiile multiple.
Emulsia se realizează prin malaxarea urmatoărelor materiale:
pulbere fluorescentă, un liant (nitroceluloza), un evaporator. După
depunerea electroforului pe pereții tubului, acesta este închis și vidat.
La capete sunt prevăzute două piciorușe prin care sunt trecuți
electrozii. Acestia susțin la fiecare capăt al tubului cîte o spirală de
wolfram, peste care se depune pasta din material activat. După vidare,
se încălzesc filamentele pentru a se activa, după care se introduce Ar
și Hg. La lămpile fără starter catozii sunt prevăzuți în plus cu două
inele de protecție numite inele anodice, cu rolul de a proteja electrozii
de bombardamentul direct al electronilor în semiperioada cînd
electrozii funcționează ca anozi.
La lămpile cu aprindere fără starter de-a lungul tubului se aplică
la exterior, prin vopsire,cu ajutorul unui liant, o bandă metalică de la
un soclu la celălalt. Cămașa soclului este legată la un picioruș printr-o
rezistență de 1[M_]. Banda metalică are rolul de a ușura aprinderea în
condiții de temperatură scăzută, prin producerea în interiorul tubului a
unui cîmp electrostatic.
Rezistența montată în soclu limiteaza curentul prin banda metalică.

4. Designul lămpilor fluorescente:

Tuburile fluorescente se bazează pe un principiu de funcţionare diferit
de cel întâlnit în cazul becurilor obişnuite (cu incandescenţă).
Designul unei lămpi fluorescente este destul de simplu şi rămâne
acelaşi indiferent de forma dreaptă, circulară sau în formă de U a
tubului. Are la cele două capete doi electrozi, în principiu filamente
spiralate din tungsten acoperite cu o substanţă emisivă care la
temperaturi mari cedează uşor electroni. Pe pereţii interiori ai tubului
se depune un amestec electrofor (pulbere fluorescentă), în cele mai
multe cazuri fiind vorba despre silicaţi de zinc, beriliu sau cadmiu şi,
mai recent utilizaţi, wolframaţii de magneziu şi calciu sau boratul de
cadmiu.
După depunerea amestecului fluorescent pe pereţii tubului, acesta este
închis şi vidat. La capete sunt prevăzute două picioruşe prin care sunt
trecuţi electrozii. După vidarea tuburilor, filamentele sunt încălzite şi
se introduce argonul şi o cantitate mică de mercur lichid. Stratul
luminofor are proprietatea de a absorbi energia radiaţiei ultraviolete
generate la descărcarea electrică în vapori de mercur şi argon la
presiune scăzută.
Alte două componente esenţiale în funcţionarea lămpilor fluorescente
sunt starterul şi balastul. La alimentarea cu energie electrică starterul
permite aducerea electrozilor la incandescenţă şi apoi întreruperea
curentului de încălzire după ce lampa se aprinde. Balastul realizează o
supratensiune la bornele tubului, necesară la amorsarea arcului electric
în amestecul de gaze din interior şi, de asemeni, limitează ulterior
curentul prin tub şi în acelaşi timp permite o funcţionare stabilă a
acestuia.

5.Funcționarea lămpilor fuorescente:

La alimentarea lămpii cu energie electrică, calea cu cea mai mică
rezistenţă este prin circuitul care are în componenţă starterul (în
timpul funcţionării normale curentul electric trece prin amestecul de
gaze din interiorul tubului, după cum se va vedea ulterior). Curentul
electric străbate cei doi electrozi ai lămpii, încălzindu-i, ceea ce duce
la eliberarea de electroni în interiorul tubului, deci, în consecinţă, la
ionizarea argonului. Starterul este la rându-i un mic tub care
funcţionează tot pe principiul descărcării electrice într-un amestec de
gaz ionizat, neon de cele mai multe ori. Când curentul electric
alimentează iniţial circuitul de bypass (să convenim să numim astfel
circuitul cu starter), se generează un arc electric între cei doi electrozi
ai starterului, realizându-se conexiunea, iar starterul se aprinde. Unul
din cei doi electrozi ai starterului este un bimetal care se îndoaie la
căldură. Starterul aprins generează pe lângă lumină şi căldură, astfel
că electrodul bimetalic se îndoaie şi realizează contactul cu celălalt
electrod al starterului. Dispare astfel arcul electric, gazul din interior
nu mai este ionizat, şi starterul se stinge, iar bimetalul nu mai primeşte
cantitatea de căldură necesară şi revine la forma iniţială, deschizând
circuitul.

În tot acest timp filamentele lămpii au ionizat gazul din interiorul

tubului, dând naştere unui mediu conductiv din punct de vedere
electric. Tubul mai are nevoie de o tensiune iniţială pentru a se stabili
un arc electric, iar aceasta este generată de balast. Când curentul
electric străbate circuitul de bypass, balastul, în principiu o bobină,
generează un câmp magnetic care este menţinut de alimentarea cu
energie electrică. La deschiderea starterului, pentru o scurtă perioadă
de timp balastul nu mai este alimentat, se schimbă brusc intensitatea
câmpului magnetic al bobinei, ceea ce duce la apariţia unui vârf de
tensiune de 1000-2000 de volţi, suficient pentru a stabili descărcarea
în amestecul de argon şi vapori de mercur la presiune joasă.

6. Avantaje/Dezavantaje faţă de becul cu

incandescenţă:
O lampă fluorescentă consumă doar un sfert din energia electrică
necesară unui bec cu incandescenţă pentru a genera aceeaşi
luminozitate şi aceasta în special deoarece în cazul becurilor clasice o
mare parte a energiei electrice se pierde sub formă de căldură. Durata
medie de funcţionare a unui tub fluorescent este de până la 10 ori mai
mare decât cea a unui bec clasic, dar acesta din urmă este în
continuare preferate în special în interiorul locuinţelor pentru că emite
o lumină mai "caldă", cu nuanţe de galben şi portocaliu. Lămpile
fluorescente au devenit însă preponderente în special în mediile
industriale şi în clădirile de birouri, acolo unde consumul de energie
electrică inferior şi durata medie de funcţionare superioară reprezintă
argumente puternice în favoarea folosirii acestora.

Principalele avantaje ale lămpilor fluorescente compacte sunt:

 eficienţă luminoasă ridicată 55-88 lm/W;
 o mare varietate de modele (cele mai des sunt utilizate lămpile cu
puterea nominală de 10 W şi 30 W);
 o redare a culorilor de la bună până la foarte bună;
 o durată ridicată de viaţă (20 000 ore);
 posibilitate de reglare continuă a fluxului luminos până la 1%, în
cazul utilizării balastului electronic;
 mai puţin sensibile la variaţii de tensiune decât lămpile cu
incandescenţă (figura 2) micile variaţii până la 5% influenţează relativ
puţin puterea absorbită P, durata de viaţă a lampii D, curentul electric
absorbit I şi fluxul luminos emis (în figura 2, toate mărimile sunt
raportate la valorile de referinţă normate;
 luminanţă redusă (0,5-3 cd/cm2).
 fig.2

Figura 2. Mărimile relative ale lămpii fluorescente în funcţie de

tensiune.
În figura 3 sunt prezentate valorile medii ale eficienţei luminoase a
LFC în comparaţie cu lămpile cu incandescenţă.

fig.3
Figura 3. Variaţia puterii nominale a lămpii cu fluxul luminos emis:
a) lămpi incandescente;
b) lămpi fluorescente compacte.
De asemenea, un avantaj important este faptul că temperatura
exterioară a tubului de descărcare a LFC este redusă, ceea ce limitează
pericolul de producere a arsurilor (lămpile pot fi atinse cu mâna) şi
pericolul de incendiu şi oferă posibilitatea utilizării lor în zone cu
pericol de explozie sau de incendiu. Durata de viaţă de 5.000-20.000
ore, în raport cu 1.000 ore în cazul lămpilor cu incandescenţă fac ca
LFC să devină deosebit de atractive din punct de vedere practic.

Dezavantajul:
Agenţia de protecţie a mediului din SUA (APE) estimează că circa
800 milioane de lămpi fluorescente tubulare şi compacte sunt aruncate
anual, ceea ce poate provoca contaminarea cu mercur a unei suprafeţe
de 81000 km2 de apă. Din acest motiv, este strict interzisă aruncarea
acestor lămpi cu deşeurile menajere.

7.Montaje cu lămpi fluorescente:

1.Montaje cu balast inductive.

Datorită înserierii bobinei cu lampa, circuitul are un factor de putere
scăzut. Timpul de
aprindere a unei astfel de lămpi este de cca. 4 secunde.

2.Montaje cu balast capacitiv.

Montajul cu balast capacitiv utilizează aceeași lampă și respectiv
bobina, dar se mai adaugă și un condensator care îmbunătățește
factorul de putere și crește timpul de amorsare la cca. 6
secunde.
3.Montaj fără starter sau cu aprindere rapidă.
Se utilizează cînd se impune o aprindere instantanee. Cu ajutorul unui
circuit oscilant cu frecvența proprie în jurul valorii de 50[Hz] se
obține supra-tensiunea de amorsare.

8.Concluzie:

În concluzie, este de reţinut că principiul de funcţionare a

lămpii fluorescente constă în generarea de radiaţie
electromagnetică în spectrul vizibil prin excitarea cu radiaţie
ultravioletă a unei pulberi fluorescente. Lumina ultravioletă
este produsă de o descărcare electrică întreţinută într-un
amestec de argon şi vapori de mercur la presiuni scăzute.