Portofoliu semestrul

Capitolul II ,,Omul perturba echilibrele naturale’’

Chiper Ștefan
 I. Poluare Așezărilor Umane

De la apariția sa, omul a influențat mediul și implicit, ecosistemele, în scopul

îndeplinirii necesităților sale.

O dată cu creșterea populației, multe ecosisteme natural s-au transformat în

ecosisteme ale așezărilor umane, cu următoarele consecințe:

- distrugerea sau afectarea biocenozelor naturale;

- modificarea calității aerului, apei, solului prin diferite deșeuri de origine
menajeră, industrială și agricolă (gunoaie, detergenți, pesticide, deșeuri
radioactive, reziduri industriale etc.);
- introducerea de specii noi de plante și animale etc. ;

Poluarea constă în impurificarea mediului cu diferite substanțe -poluanți-

datorită activităților umane (de urmărit planșa I). Ea acționează în atmosferă, apă
și sol.
 Poluarea Atmosferei
Aerul este izvorul de oxigen al viețuitoarelor, necesar respirației. El este
generatorul de energie prin arderile diferitelor substanțe. În același timp aerul
este sursa de dioxid de carbon necesar fotosintezei, sursa de azot necesar
plantelor etc.

Poluarea aerului se produce prin emisia unor gaze și pulberi solide fine în
atmosferă (provenite din arderile diferiților combustibili casnici, combustibili
industriali, combustibili pentru motoarele mașinilor de transport etc.) .

În atmosferă au fost puse în evidență peste 100 de substanțe poluante dintre

care cele mai importante sunt :

- dioxidul de sulf și oxizii de azot care împreună cu apa dau naștere ploilor
acide ce conțin acid sulfuric și azotic; acestea ard țesuturile superficial ale
plantelor, determinând în cele din urmă uscarea acestora; irită organelle de simț;
modifică pH-ul solului etc. (vezi figura 1) ;
 -dioxidul de carbon în exces favorizează reținerea căldurii la suprafața
pământului, împiedicând reflectarea ei în straturile atmosferice; se produce
așa-numitul efect de seră, cu implicații mari la nivelul planetei (topirea ghețarilor
polari, inundațiile etc.) (vezi figura 2) ;

- hidrcarburile florurate sau clorurate, care afectează stratul de ozon cu rol în

filtrarea și reținerea radiațiilor ultraviolet;

- alți oxizi, dar mai ales anhidrida sulfurică care în condiții de umiditate
atmosferică și în prezența uni strat de aer cald, îmbogățește atmosfera sub forma
de aerosoli, formând un compus toxic numit smog (ceața) (vezi figura 3). Acesta
îngreunează respirația viețuitoarelor și diminuează expunerea la soare
(fotosinteză).
Ca măsuri împotriva poluării atmosferice cele mai importante sunt :

- diminuarea emisiilor de gaze și pulberi în aer cu ajutorul filtrelor și a unor

tehnologii moderne aplicate în industrie (vezi figura 4) ;
- construirea de vehicule cât mai puțin poluante ;
- plantarea unor zone verzi de protecție etc.
 Poluarea apei
Apa este necesară vieții. Ea este folosită aproape în toate sectoarele de
activitate ale omului, în consumul casnic, în producerea de energie, ca mijloc de
transport etc.

Scăderea calității apei se datorează :

- apelor reziduale industriale ;

- apelor menajere ;
- diferitelor substanțe folosite în agricultură ;
- îmbogățirea cu substanțe organice ca urmare a depozitelor de gunoaie și
resturi menajere, a preluării unor îngrășăminte etc.

Poluarea apelor duce la diminuarea producției de biomasă, uneori afectând

până la dispariție unele organisme; de asemenea, puternica dezvoltare a
fitoplanctonului poate duce la degradarea ecosistemelor respective ca urmare a
lipsei de oxigen care se manifestă.

Cele mai importante măsuri împotriva poluării apei sunt următoarele :

- construirea de baraje ;
- epurarea apelor reziduale (cu ajutorul filtrelor, a unor substanțe chimice
sau a unor bacterii biodegradabile etc.) ;
- construirea de bazine speciale de colectare a deșeurilor și reziduurilor,
pentru a împiedica deversarea directă a acestora în apele de suprafață ;
- construcția de zone de protecție a apelor etc.
 Poluarea solului
Solul este spațiul de viață pentru numeroase viețuitoare, dar și baza de
construcție pentru așezări umane, drumuri etc.

Poluare solului este strâns legată de poluarea aerului si a apei. Ea se produce

însă, mai ales, cu pesticide și îngrășăminte chimice pe bază de azot și fosfor. O
parte dintre acestea sunt luate de plante și astfel ajung în corpul animalelor șî al
omului, alterând funcția diferitelor organe.

Dintre măsurile împotriva poluării solului cele mai importante sunt :

- construcția unor zone de depozitare a gunoaielor ;

- diminuarea eroziunii solului prin plantarea arborilor ;
- folosirea judicioasa a îngrășămintelor, pesticidelor, precum și a metodelor
agrotehnice care sporesc fertilitatea solurilor etc.

II. Poluarea Agroecosistemelor

Agroecosistemele sunt integrate în mecanismele biosferei și de aceea, de

cele mai multe ori, poluarea lor depășește nivelul local dintr-un ecosistem,
afectând și celelalte ecosisteme naturale.

În ultimele decenii, datorită aplicării de noi tehnologii, s-a ajuns la crearea

de agroecosisteme moderne, dar o dată cu mecanizarea agriculturii,
administrarea îngrășămintelor, a pesticidelor etc. a crescut și gradul lor de
poluare.

În agroecosisteme, poluarea se reflectă, mai ales, în degradarea solurilor,

determinată de o poluare naturala și una artificială.
 Poluarea naturală este provocată de cauze naturale : inundații, alunecări
de teren, depozite sedimentare produse de vant etc.

Poluarea artificială apare ca efect al activității omului. Sursele de

poluare sunt cunoscute de la poluarea aerului, apei, solului. (vezi figura 1)

Multe dintre aceste surse de poluare sunt specifice numai

agroecositemelor :

- Poluarea cu îngrășăminte chimice (mai ales, cu azot și fosfor) are efect

negativ asupra : fertilității, structurii și capacității solului de reținere a apei,
precum și asupra organismelor din sol.

Aplicarea excesivă a îngrășămintelor depășește capacitatea de absorbție

a plantelor și astfel, azotații sau fosfații ajung în apele freatice și de aici, în corpul
plantelor sau al animalelor și, în final, în corpul omului.

Cantitatea substanțelor provenite din îngrășămintele chimice este

foarte mare, mai ales, în solurile sărace, unde agricultorii aplică o cantitate mai
mare de îngrășăminte chimice și completează gunoiul de grajd cu dejecțiile
provenite de la fermele agrozootehnice; astfel crește gradul de deteriorare a
agroecosistemului respectiv.
 - Poluarea cu pesticide (Lindan, Aldin, DDT etc.). Acestea se folosesc
pentru distrugerea unor dăunători la plante.

Uneori, în afară de dăunători, sunt distruse însă familiile de albine,

unele insecte ne dăunătoare și păsări insectivore etc., ceea ce dereglează, de
multe ori, echilibrul biologic (vezi figura 2).

Plantele, deși absorb prin rădăcini o cantitate mică de pesticide,

acestea se acumulează și apoi ajung în hrana animalelor și în final, în hrana
omului, căruia îi pot provoca îmbolnăviri grave.

- Poluarea cu erbicide. Pe lângă acțiunea de distrugere a buruienilor,

erbicidele (ca si pesticidele) administrate în cantități mari pot distruge culturile
agricole.(vezi figura 3)

Ele pot influența negativ viața biologica a solului. Aplicate în exces, ele
determină poluarea apei freatice, dar pot ajunge și hrana omului, datorită
absorbției lor de către plante și transferul la animale, unde se pot acumula în
concentrații mari.
 - Poluarea surselor de apă (de irigații sau apa freatică). Apa este
componenta majoră a funcționării unui agroecosistem. În prezent se simte o criză
a apei atât în țările industriale, cât și în cele slab dezvoltate cu climat arid. Din
această cauză se impun măsuri de protecție împotriva poluării apei în
agroecosisteme.

Poluarea apei provine atât din circuitul apei care înglobează o serie de
reziduuri și deșeuri din activitatea umană, cât și ca o consecință a eroziunii, în
urma căreia sunt antrenați nitrați, fosfați, etc.

În multe ape, inclusiv în crescătorii piscicole, poluanții pot distruge

cantități mari de pește. Deseori, aceștia pot fi văzuți morți la malul apelor.(vezi
figura 4)
 III. Supraexploatarea resurselor naturale

Civilizația actuală folosește aproape toate resursele naturale pentru a le

transforma în bunuri care servesc la creșterea gradului de confort al oamenilor.
Resursele naturale cuprind componentă din mediul natural ca : apa, solul,
plantele, animalele, resursele minerale ale subsolului etc.

Omul trebuie să țină seama de epuizarea acestor resurse și să le utilizeze

chibzuit. Folosirea abuzivă a acestor resurse se manifestă, în special, prin :

- defrișarea pădurilor;
- suprapășunatul;
 - supraexploatarea resurselor oceanice;

Defrișarea pădurilor

Conform unor date, în anul 1975 producția mondială de lemn a fost de 2,4
milioane metri cubi. Se apreciază ca în anul 2000 consumul de lemn s-a dublat, iar
până la finalul secolului al XXI-lea, pădurea tropicală virgină riscă să dispară.
Pădurile sunt principalele ecosisteme în măsură să ocrotească diversitatea
populațiilor vegetale și animale, precum și să împiedice eroziunea solului.(vezi
figura 1)

Activitatea de exploatare și industrializare a lemnului trebuie corelată

permanent cu acțiunea de împădurire și cu potențialul productiv al fondului
forestier. Prin împăduriri se pot reduce mult suprafețele deșertice.

Suprapășunatul

Creșterea animalelor este o ramură a agriculturii foarte importantă pentru

omenire, însă prin sprapășunat se produc grave degradări ale vegetației și ale
solului.
 În prezent există o preocupare generala de salvare a vegetației distruse din
cauza pășunatului excesiv, mai ales în nordul Africii, prin plantarea de perdele
forestiere care să fixeze solul și să oprească procesul de degradare.

Supraexploatarea faunei terestre

Omul acționează asupra componentelor faunei terestre în mod direct, prin

vânătoare, și indirect, prin defrișarea pădurilor, suprapășunatul, etc.

În ultimele secole, ca urmare a acțiunilor umane, au dispărut numeroase

specii de animale (bourul, zimbrul, tarpanul etc.) și s-a redus mult numărul altor
specii care sunt pe cale de dispariție (capra neagră, dropia, vulturul pleșuv etc.).
Dintre animale, cel mai mult au avut de suferit păsările și mamiferele.

În prezent, în majoritatea țărilor se iau măsuri în vederea interzicerii vânătorii

intensive și a braconajului. Pentru a proteja unele specii s-au creat deja parcuri și
rezervații naturale. (vezi figura 2)

Supraexploatarea resurselor oceanice

 Cu toată bogăția florei și faunei pe care le dețin mările și oceanele, se
constată că rezervele lor sunt exploatate în mod intensiv, mai ales în apropierea
țărmurilor puternic populate de om.

Datorită pescuitului excesiv, în prezent s-a diminuat mult cantitatea de pește

în numeroase locuri de pe Glob. De asemenea, se constată și o regresie a taliei
peştilor capturați, ceea ce reflectă scăderea numerică a indivizilor în vârstă
datorită intensificării pescuitului.

O situație similară se înregistrează și la alte grupe de animale marine: broaşte

țestoase de mare, languste, stridii, foci, balene etc.

Pentru păstrarea echilibrului biocenotic al hidrosferei se impune o

cunoaştere precisă a ecologiei populațiilor de interes piscicol în vederea evaluării
mai exacte a acestora; de asemenea, creșterea în bazine amenajate a unor specii
marine de interes economic este un alt mijloc de a păstra echilibrul ecosistemelor
marine.

O altă cale importantă ca resursele naturale să nu fie risipite este reciclarea şi

găsirea unor surse similare de diverşi înlocuitori, Astfel, în multe țări se
înregistrează reducerea consumului de combustibili naturali (lemn, cărbuni,
petrol) prin noi surse de energie provenite din biodegradarea deşeurilor, forța
vânturilor, a valurilor etc.

IV. Introducerea de către om a unor specii noi în ecosisteme

În ecosistemele naturale, relațiile dintre specii conduc la adaptări reciproce,

ceea ce face ca speciile să depindă unele de altele. Datorită acestor relații se
menține starea de echilibru a speciilor din ecosistem, efectivele lor păstrându-se
între anumite limite.

Introducerea sau distrugerea unei specii, ca urmare a acțiunii voite sau

involuntare a omului, tulbură echilibrul dintre speciile autohtone și creează noi
lanțuri trofice în ecosistem. Multe dintre acestea pot produce grave dezechilibre
pentru om.

În intervențiile sale asupra naturii, omul s-a condus după avantaje imediate,
ignorând corelațiile foarte complexe care se stabilesc între specii.

•Savantul englez Charles Darwin a dat un exemplu concludent în ceea ce

privește această complexitate. El a făcut legătura,la vremea sa, între numărul
pisicilor crescute de domnişoarele bătrâne din Anglia, cel al şoarecilor, al
bondarilor (ale căror cuiburi sunt distruse de aceștia) și recolta de trifoi roșu
(polenizat numai de către bondari).

În acest caz, lanțul trofic depinde în ultimă instanță de factorul uman.

Uneori, din necunoaşterea relațiilor dintre specii, intervențiile omului au dus la
adevărate dezastre ecologice.

Astfel,când s-a descoperit Insula Sf. Elena (1513), aceasta era acoperită cu
păduri care,în trei secole, au fost distruse datorită caprei domestice adusă de om
pe insulă. Astăzi,insula este lipsită de păduri,având un teren arid și o climă aspră.
Prezența caprelor a avut același efect și înalte zone geografice.

• Introducerea iepurelui de vizuină european (15 perechi)în Australia

(1870) unde nu existau duşmani caracteristici (vulpi, lupi,păsări răpitoare)a
devenit o calamitate prin înmulțirea lor excesivă. În scurt timp, milioane de iepuri
au distrus vegetația care era hrana oilor, sursa de existență a fermierilor.
Stârpirea lor nu s-a reușit nici prin vânătoare, nici prin vulpile aduse, care au
preferat să mănânce păsările domestice. Abia în anul 1911,când au fost aduși
iepuri bolnavi, s-a produs o epidemie în rândul iepurilor autohtoni și numărul lor a
scăzut foarte mult.

• În Martinica,în secolul al XVII-lea, coloniștii au adus un şarpe veninos

-jarka, pentru ca sclavi să nu părăsească plantațiile. Şarpele s-a înmulțit excesiv şi
atunci au adus mangusta din India, care a distrus şerpii,dar, la rândul ei, ea a
devenit o calamitate pentru păsările domestice care au fost preferate ca hrană.

• Crapul european, introdus în America la începutul secolului, s-a înmulțit

excesiv în detrimentul unei specii autohtone de crap, distrugând în bună parte
vegetația acvatică din apele pe care le popula. Cu greu a fost stăvilită înmulțirea
acestuia.

• Şi lumea plantelor oferă numeroase exemple. Astfel, cactusul adus la

începutul secolului al XIX-lea din America în Australia s-a înmulțit foarte mult în
detrimentul celorlalte plante, fiind distrus abia după aproape un secol,când omul
a importat un fluture din Argentina, care a devorat tulpinile de cactus.

• Zambila de apă este cunoscută astăzi ca „flagelul verde", deoarece,

adusă din America tropicală ca plantă ornamentală în bazinele din Africa și
Europa, a invadat în scurt timp aceste bazine, blocând multe canale și cursuri de
apă.

Planta se înmulțeşte prin stolonizare și produce un individ la două

săptămâni. Stârpirea ei este foarte costisitoare (de aici și numele de planta
(buruiana) de un milion de dolari-million dollar weed).

Omul, prin intervenția lui în natură, a schimbat componența

biocenozelor.

Cel mai evident exemplu în acest sens este crearea suprafețelor cultivate
unde predomină speciile ce interesează pe om, modificându-se radical echilibrul
natural al asociațiilor de plante autohtone. Introducerea unor specii de plante
cultivate a fost însoțită, de cele mai multe ori, și de introducerea buruienilor şi
dăunătorilor caracteristici.

De exemplu, o dată cu cartoful a fost adus și gândacul de Colorado sau o

dată cu vița de vie a fost adusă și filoxera. De multe ori și distrugerea unei specii
considerată de om dăunătoare poate duce la distrugerea altei specii folositoare.

Şi aici exemplele sunt numeroase. Astfel, distrugerea carnivorelor

sălbatice (mai ales, lupi) a dus la înmulțirea rozătoarelor care aduc pagube
agriculturii și păşunilor; de asemenea, distrugerea coiotului din preeriile Americii
de Nord a avut ca urmare distrugerea pădurilor tinere etc.
 • Astăzi, datorită cunoașterii atente a relațiilor dintre speciile unui
ecosistem, se aplică cu succes distrugerea unor dăunători prin metode biologice
preferabile metodelor chimice.

• De exemplu, în California, un purice de plante care distrugea plantațiile

de citrice a fost eradicat cu ajutorul buburuzelor aduse de om.

• Un alt exemplu îl oferă ploșnița-cerealelor care poate fi distrusă cu

ajutorul unei insecte (Telenomus); aceasta îşi depune ouăle în ouăle dăunătorului,
iar larvele distrug aceste ouă.

• Tânțarul anofel, care răspândește malaria, poate fi distrus, printr-o

metodă biologică cu ajutorul a doi pești introduşi de om -ghidrinul și gambuzia- ce
se hrănesc cu larvele țânțarului. Cunoscând bine relațiile dintre viețuitoare, omul
a avut și numeroase reuşite în aclimatizarea(obişnuirea) unor specii de plante și
animale în zone în care nu au trăit niciodată. De exemplu, aclimatizarea
eucalipților din Australia în Africa și America, a unor conifere din America de Nord
în Japonia, a unor specii de păstrăvi în râurile din Extremul Orient și Africa sau a
somonilor în Noua Zeelandă; exemplele pot continua. Astăzi,rezultate
spectaculoase se înregistrează, mai ales, în domeniul plantelor ornamentale.