CUPRINS

INTRODUCERE.....................................................................................................................2

CUPRINS.................................................................................................................................3

CAPITOLUL I. Ozonul – factor de mediu............................................................................5

I.1. Compoziția aerului...............................................................................................................7

I.1.1. Istoricul privind ozonul.........................................................................................9
I.1.2. Găurile de ozon....................................................................................................10
I.1.3. Caracteristicile generale ale ozonului..................................................................11
I.2. Unitățile de măsură a ozonului...........................................................................................14
I.3. Factorii care influiențează stratul de ozon.........................................................................16
I.3.1. Acidifierea...........................................................................................................17
I.3.2. Emisiile de dioxid de sulf....................................................................................18
I.3.3. Emisiile de oxid de azot......................................................................................18
I.4. Distribuția ozonului în atmosferă și valorile lui................................................................19
I.5. Transportul și transferul de ozon.......................................................................................21
I.6. Procesele fotochimice de formare și dezintegrare a ozonului și a gazelor mici................22
I.7. Aspecte juridice privind limitele admise, măsurarea și monitorizarea cantității de
ozon.........................................................................................................................................26
I.7.1. Măsurile Internaționale Legislative privind protecția stratului de ozon............26
1.7.2 Protocolul de la Montreal...................................................................................30
I.7.3. Transpunerea Directivelor privind calitatea aerului în România.......................30
I.8. Impactul omului asupra mediului.....................................................................................31
I.8.1. Impactul ozonului asupra omului......................................................................33

CAPITOLUL II. Analiza cantității de ozon......................................................................34

3
II.1. Metode de cercetare a cantității de ozon.......................................................................34
II.2. Proprietățile optice ale ozonului.....................................................................................35
II.3. Metode terestre de măsurare a cantității de ozon...........................................................41

CAPITOLUL III. Cantitatea ozonului în Municipiul Bacău..........................................51

III.1. Amplasarea Municipiului Bacău..................................................................................51

III.2. Agenții economici din Municipiul Bacău....................................................................52
III.3. Condițiile microclimatice și relieful Municipiului Bacău...........................................52
III.4. Monitorizarea calității factorilor de mediu în Muncipiul Bacău.................................52
III.5. Monitorizarea cantității de ozon în Municipiul Bacău................................................56
III.6. Valorile concentrațiilor de poluanți înregistrate în Municipiul Bacău........................59
III.6.1. Luna ianuarie................................................................................................59
III.6.2. Luna februarie...............................................................................................61
III.6.3. Luna martie...................................................................................................64
III.6.4. Luna aprilie...................................................................................................67
III.6.5. Luna mai.......................................................................................................72

CONCLUZII......................................................................................................................75

BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................76

4
 CAPITOLUL I. OZONUL - FACTOR DE MEDIU

Protecția mediului înconjurător reprezintă totalitatea mijloacelor și măsurilor ce

trebuiesc întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic, menținerea și ameliorarea
factorilor naturii, prevenirea și combaterea poluării, dezvoltarea valorilor naturale.
Poluarea reprezintă procesul de alterare a mediilor de viață biotice și abiotice și a
bunurilor create de om, cauzat de activitățile umane, cât și datorită unor fenomene naturale.
Poluarea diferă mult pe arealele planetei [1].
În straturile inferioare ale atmosferei, ozonul este eliberat în aer ca un agent poluant, în
urma unor procese industriale sau a gazelor de eşapament. În concentraţii mari este dăunător,
afectând plantele şi provocând afecţiuni respiratorii.
Ozonul este însă şi un gaz care ajută vieţii. Pământul este înconjurat de un strat de
ozon situat la o altitudine foarte mare. Acest strat filtrează aproximativ două treimi din razele
ultraviolete emise de Soare. Dacă toate razele ar ajunge pe Pământ, ar fi dăunătoare vieţii de
pe planetă. „Stratul de ozon” este situat în stratosferă, întinzându-se de la 15 la 50 km, fiind
însă cel mai concentrat la 20 – 25 km. Practic, este vorba de „aer ozonat” şi nu de ozon pur,
având un număr mai mare de molecule de ozon în compoziţie decât aerul obişnuit (care
conţine mai ales azot şi oxigen) [1].
În stratul de ozon are loc o transformare continuă între diferitele forme de oxigen.
Energia necesară derulării acestor reacţii provine de la radiaţiile Soarelui. Absorbind energie,
mai ales din spectrul UV, stratul de ozon împiedică ca razele UV să ajungă la suprafaţa
Pământului şi să producă daune. La concentraţii mari de ozon, pe plante apar mai întâi dungi
argintii, după care urmează uscarea prematură.
Mediul înconjurător reprezintă ansamblul de elemente naturale ale Terrei: apa, solul,
aerul cuprinzând toate staturile atmosferice, aflate în interacțiune prin sisteme naturale la care
se adaugă valorile istorice, culturale și estetice rezultate. Mediul fizic sau abiotic este
modificat continuu de factorii biotici [1].
Relațiile din mediul înconjurător pot fi: relații biotice în interiorul factorilor biotici și
relațiile abiotice între factorii biotici și factorii abiotici.
Factorii biotici sau biocenoza reprezintă sisteme biologice deschise care acceptă și
cedează substanță și energie. Diversele acțiuni ale omului asupra naturii se numesc factori
antropici.

5
 Ecologia este știința care studiază interacțiunile care apar între organime și mediul lor
de viață și structura, funcția și productivitatea sistemelor biologice sau a sistemelor mixte
numite ecosisteme.
Arealul reprezintă un teritoiu ocupat de o specie sau de o populație.
Poluanții sunt substanțe (solide, lichide, gazoase, vapori) sau energii (radiații
electromagnetice, ionizante, termice, fonice sau vibrații), care la introducerea în mediu
influiențează negativ calitatea mediului. Biotopul este partea abiotică a ecosistemului [1].
Factorii componentei abiotice a mediului sunt: factorii climatici, factorii geologici,
edafici, geografici, mecanici și chimici.
Factorii climatici sunt: temperatura, lumina, umiditatea, vântul.
Factorii geologici, edafici și geografici au o mare importanță pentru înțelegerea
spațială a relațiilor pe care le prezintă un ecosistem.
Factorii mecanici sunt reprezentați prin: curenții de aer atmosferici (vănturile),
curenții marini de suprafață (valurile) și de adâncime, căderile de apă, apele curgătoare.
Factorii chimici dau compoziția chimică a mediului și au o implicație mult mai
directă asupra biocenozei. Azotul, fosforul, potasiu, macro și microelementele favorizează
dezvoltarea florei și indirect a florei [1].
Factorii poluanți sunt grupați în mai multe categorii: factorii fizici de poluare cuprind
factorii fonici (zgomotele), factorii termici, radioactivi și trepidațiile. Factorii chimici de
poluare cuprind substanțele chimice prezente atât ca materii prime, cât și ca produse
intermediare, finite și deșeuri.
Factorii biologici de poluare cuprind grupe de microorganisme patogene (bacterii,
viruși, fungi) și diferite elemente parazitare care sunt eliminate în mediul înconjurător.
Factorii pshici de poluare sunt legați de explozia informațională.
    Atmosfera, unul dintre mediille ce asigură viaţa pe pământ, este supusă fenomenelor
complexe de poluare din surse naturale şi antropice.
   Sursele naturale de poluare atmosferică pot fi: erupţiile vulcanice din care rezultă
praf, gaze, vapori, cutremurele, generatoare de praf, gaze, incendiile naturale, sursă de fum și
cenuşă, furtunile de praf.
     Sursele antropice de poluare atmosferică sunt de fapt cele rezultate din activităţile
umane: industrie, transporturi, agricultură, casnice [1].
    Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei, cu sau fără apariţia unor
constituenţi noi, cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi biotopurilor.

6
    Poluanţii atmosferici se prezintă în toate stările de agregare, sunt de natură diferită şi
pot coexista într-o anumită zonă. Aceştia pot afecta mediul atât pe termen scurt cât şi pe
termen lung, prin fenomene cum ar fi: ploile acide, smogul, efectul de seră, degradarea
stratului de ozon.
Învelișul de aer care înconjoară Pământul este numit atmosferă. Atmosfera este
alcătuită din mai multe straturi de la suprafața Pământului și anume:
Troposfera este stratul care vine în contact cu suprafața Pământului, are o grosime
medie de 12 km, temperatura scade pe verticală în medie cu 6,5 grade Celsius pe km,
presiunea scade în medie pe verticală de la 760 mmHg la 190 mmHg.
Stratosfera este stratul cu o grosime medie de 23 km, temperatura este constantă la
-56,6 grade Celsius, presiunea scade de la 190 mmHg la 9 mmHg.
Mezosfera are o grosime medie de 45 km, temperatura este variabilă pe verticală de la
- 56,6 grade Celsius la 2 - 3 grade Celsius, iar în straturile superioare la - 95 grade Celsius,
presiunea scade de la 9 mmHg la 0,015 mmHg [1].
Termosfera se extinde până la 1000 km înălțime, temperatura ajunge până la 2000
grade Celsius, presiunea este foarte redusă sub 0,001 mmHg.
Exosfera ajunge până la 3000 km înălțime, densitatea aerului este foarte redusă,
temperatura fiind de - 273 grade Celsius.
Stratul care influiențează direct și indirect viața pe Pământ este troposfera. În
troposferă sunt concentrate 80% din masa atmosferei și 90% din cantitatea vaporilor de apă.
Troposfera mai conține microorganisme, pulberi de diferite mărimi și particule radioactive
[1].

I.1. COMPOZIȚIA AERULUI

Aerul reprezintă un amestec de gaze, unele permanente și în cantități constante, altele

cu caracter periodic sau aleator și în cantități variabile. Principalele gaze permanente care
intră în compoziția aerului sunt: Azotul 78,09%, Oxigen 20,93%, Argon 0,93%, bioxidul
carbon 0,03 - 0,04% și alte gaze (heliu, neon, kripton, xenon, radon, ozon) 0,01%. Aerul mai
conține vapori de apă, pulberi, diferite microorganisme [1].
Oxigenul este un element permanent din compoziția aerului, constant din punct de
vedere cantitativ, variațiile nu depășesc ± 0,5 și indispensabil vieții. Scăderea accentuată a

7
procesului de oxigen din aer duce la apariția unor boli grave la animale și om, iar la
concentrații de 7 - 8% se produce moartea.
Azotul este un element permanent și constant din compoziția aerului. Este un gaz
inert, fără acțiune fiziologică și are rolul de a anula acțiunea nocivă a oxigenului pur prin
diluarea acestuia.
Bioxidul de carbon la concentrațiile normale din aer nu influiențează organismele.
Este un gaz mai greu decât aerul, incolor și fără miros. Concentrația bioxidului de carbon în
aer crește în zonele industrializate sau aglomerate și se datorează emisiilor în atmosferă a
gazelor de la diverse procese tehnologice, a celor de eșapament de la autovehicule care
funcționează cu combustibili lichizi [1].
Ozonul reprezintă forma alotropică a oxigenului și se formează prin atașarea unui
atom de oxigen la molecula de oxigen sub acțiunea descărcărilor electrice din atmosferă, a
radiațiilor cosmice. Ozonul apare în păturile superioare ale atmosferei și coboară spre sol,
fiind întâlnit în special deasupra pădurilor, a apelor, câmpiilor și la munte. Este instabil, foarte
ușor, eliberează atomul de oxigen (oxigenul atomic) care are o puternică acțiune batericidă.
Impuritățile din aer (sub formă de pulberi) diminuează concentrația de ozon.
Acțiunea benefică a ozonului se manifestă până la 0,001 mg/l aer, creșterea
concentrației duce la apariția de boli, iar la 50mg/l aer acesta produce moartea.
Gazele rare care intră în compoziția normală a aerului nu au cunoscută o acțiune
nocivă asupra organismelor.
Vaporii de apă au mai multe surse de proveniență:
 din evaporarea de la suprafața întiderilor de ape (râuri, fluvii, lacuri);
 din procesele respiratorii ale florei și faunei;
 din anumite procese industriale .
Vaporii de apă din aer pot ajunge până la 5% dar variază cantitativ în funcție de
anotimp de la o regiune la alta [1].
Pulberile din aer denumite și praf atmosferic au diferite dimensiuni și formează aerul
un amestec eterogen de tipul gaz - solid (G - S), în care faza continuă este aerul, iar faza
discontinuă sunt particulele solide.

8
 I.1.1. ISTORICUL PRIVIND OZONUL

Ozonul (O3) a fost descoperit şi menţionat înainte de 1785 de către olandezul Martinus
Van Marum, care a observat prezenţa lui în aerul proaspăt de după ploaie şi a remarcat
mirosul specific de iarbă verde. Mai târziu acest gaz a fost denumit folosind cuvântul
grecesc ,,ozon” care înseamnă ,,aer proaspăt” sau cum s-ar spune în engleză ,,fresh air”.
Genialul inventator Nikola Tesla a patentat în SUA primul generator de ozon la 22 septembrie
1896 [2].

Prin absorbția radiatiilor UV - B, molecula de ozon se rupe și acest fenomen nu este

produs numai pe această cale. Mai există și reacții chimice care duc la același rezultat.
Substanțele care există în mod normal în stratosferă, cum ar fi diferiți compuși de azot, clor,
hidrogen, pot distruge moleculele de ozon. Acest proces este natural și inevitabil dar în
condiții normale, nu alterează echilibrul.

Când intervine omul, cu întreaga lui  panoplie de produse poluante, rezultate din
activitatea industrială apare probleme. Însuși omul își distruge pătura protectoare, alterând
echilibrul fragil al ozonului. Acest fapt a fost sugerat pentru prima dată în 1974 de către doi
cercetători americani, M. Molina și S. Rowland, care au descoperit că un grup chimic,
cunoscut sub numele generic de CFC (clorfluorocarbon), poate contribui semnificativ la
subțierea stratului de ozon. În domeniul ecologiei, cei doi nu au fost luați în serios, iar
descoperirea lor a fost dată uitării.

În 1985 British Antarctic Survey a găsit o gaură în stratul de ozon de deasupra

Antarcticii. Din acel moment semnalul de alarmă a fost tras și toată lumea a început să se
ocupe de soarta ozonului. CFC - urile sunt niște molecule perfide. Sunt mai ușoare decât
aerul, imposibil de descompus la altitudini mici (aici sunt protejate de acțiunea radiațiilor
ultraviolete, datorită ozonului), se ridică, departe, la altitudinea stratului de ozon, unde începe
măcelul. Moleculele de CFC se descompun sub acțiunea radiațiilor ultraviolete. Clorul rezistă
în atmosferă de la 20 la 120 de ani, fiecare atom putând distruge sute de mii de molecule de
ozon [2].

9
 I.1.2. GĂURILE DE OZON

Primele găuri în stratul de ozon au fost descoperite deasupra Antarcticii. Indiferent de

activitățile umane care se produc acolo, an de an, conduc la o subțiere a stratului de ozon, în
perioadele de sfârșit al iernii și începutul primăverii, numai că, în ultimele decenii, fenomenul
tinde să capete proporții alarmante.

Emisiile poluante sunt generate în special în emisfera nordică, dar circulația

atmosferică le răspândește pe toată suprafața terestră. În timpul lunilor de iarnă australă (din
iunie până în august), când zona Polului Sud nu primește nici un pic de lumină solară,
stratosfera se răcește puternic, ceea ce favorizează apariția unor nori de mare altitudine,
alcătuiți din cristale fine de gheață. Acești nori poartă numele de PSC (Polar Stratospheric
Clouds) și au proprietatea de a oferi o suprafață catalitică ideală pentru descompunerea CFC -
urilor, eliberându-se astfel clorul.

Reacția de descompunere nu se poate declanșa la întuneric, de aceea ea se produce

abia în perioada în care Soarele începe să lumineze zona Antarctica (la începutul lunii
septembrie), mai înainte de dipariția PSC [3].

În timpul iernii australe, Antarctica este izolată, meteorologic, de restul lumii, printr-o
circulație naturală, numită vortex polar, care împiedică împrospătarea în ozon a stratosferei,
ceea ce contribuie suplimentar la subțierea stratului de ozon.

Fenomene asemănătoare se produc și în zona Arctică, numai că datorită condițiilor

meteorologice specifice, subțierea stratului de ozon este mai „blândă", necoborând la
latitudini mici ca în cazul emisferei sudice. Temperaturile din zona Polului Nord sunt rareori
suficient de scăzute pentru a permite apariția PSC – urilor.

În al doilea rând, vortexul polar are în Arctica o intensitate mult mai scăzută decât în
Antarctica. Aceste două elemente fac ca subțierea stratului de ozon în zona nordică să fie de
mai mică intensitate decât în zona sudică [3].

10
 În 1974 cei doi chimiști americani de la Universitatea California F. Sherwood
Rowland și Mario Molina au pus banala întrebare: ce se întâmplă cu CFC - urile eliberate în
atmosferă? Cei doi au demonstrat că aceste molecule se „sparg" sub acțiunea radiațiilor
ultraviolete, clorul rezultat intră într-o reacție în lanț cu ozonul stratosferic și ducând la
distrugerea sa. Multe industrii utilizau pe scară largă CFC – urile [3].

Pe la mijlocul anilor 1980, a fost descoperită o subțiere gravă a stratului de ozon, de

către o echipă a British Antarctic Survey. Atât de gravă era subțierea, încât geofizicianul
britanic Joe Farman, care efectua măsurătorile, a crezut că spectrofotometrul pe care îl utiliza
s-a defectat.

NASA a transmis către lumea întreagă imagini alarmante ale găurii de ozon
antarctice. Datele colectate începând cu anii 1950 au demonstrat că nivelul ozonului Antarctic
a fost realtiv stabil până spre sfârșitul anilor 1970.

Prima mare gaură în stratul de ozon a fost depistată în 1979, după care a urmat o
scădere continuă a nivelului de ozon la scară globală. Nivelul de ozon se măsoară în unități
Dobson. Dacă am coborî tot ozonul atmosferic la nivelul solului, am obține un strat gros de 3
mm, ceea ce este echivalent cu 300 unități Dobson. Raportat la aceste unități de măsură, între
anii 1980 si 1990 s-a constatat o diminuare globală cu 3% a stratului de ozon, iar în prezent
scăderea se accentuează rapid, ritmul crescând de trei ori față de începutul anilor 1970.

A început sa fie afectată și emisfera nordică. La scară globală sunt afectate țările din
America de Nord, Europa, Rusia, Australia, Noua Zeelanda și America de Sud. Consecințele
pe termen lung ar putea fi deosebit de grave, mai ales că, pe perioade scurte, se pot produce
oricând scăderi masive ale nivelului de ozon [3].

I.1.3. CARACTERISTICILE GENERALE PRIVIND OZONUL

Dispus la altitudini cuprinse între 19 și 30 km, stratul de ozon nu este nici pe departe o
pătură groasă. Concentrația acestuia, la aceste altitudini nu depășește 10 părți la un milion,

11
ceea ce înseamnă foarte puțin. Însemnă foarte puțin din punct de vedere cantitativ dar
foarte mult din punct de vedere al efectelor sale benefice pentru viața de pe Terra.

Ozonul este o moleculă specială de oxigen care conține 3 atomi (O3), spre deosebire
de molecula de oxigen obișnuită, care are numai 2 (O2).

Radiațiile ultraviolete sunt împărțite în trei game, UV - A, cu lungimi de undă

cuprinse între 315 și 400 nm, UV - B, cu lungimi de undă cuprinse între 280 și 315 nm și UV
- C, cu lungimi de undă mai mici de 280 nm [4].

Pentru formarea ozonului sunt importante radiațiile UV - C, care au suficient de multă

energie pentru a rupe molecula de oxigen în doi atomi. Acești atomi liberi se deplasează
nestânjeniți prin stratosferă, până în clipa în care au norocul să întâlnească o moleculă de
oxigen, de care se se atașează, formând molecula de ozon, (O3 ). Acest proces poartă numele
de fotoliză.

Oxigenul molecular are capacitatea de a absorbi o parte dintre radiațiile ultraviolete,

prin procesul de formarea ozonului. Ozonul se formează numai în stratosferă unde densitatea
oxigenului este suficient de mare pentru a se produce disocierea moleculară. La altitudini mai
mici radiațiile UV- C sunt deja absorbite. Prin procesul de absorbție a radiațiilor ultraviolete
ozonul redevine oxigen [4].

Radiațiile UV - B au energia necesară pentru a rupe legătura chimică a unui atom de

oxigen din molecula de ozon. Radiațiile UV- A sunt absorbite doar într-o mică măsură de
către stratul de ozon dar energia acestora este mică, dacă o comparăm cu a celorlalte două
game de radiații ultraviolete, ceea ce înseamnă că impactul lor asupra vieții este mult redus.

Ozonul este generat și distrus în permanență, dar într-o atmosferă nepoluată procesul
se desfășoară într-o stare de echilibru, cantitatea de ozon generată fiind aproximativ egală cu
cea distrusă.

Dacă s-ar aduce tot stratul de ozon la nivelul solului atunci s-ar putea acoperi Planeta
cu un strat gros de 3 mm de ozon. Este exact cât trebuie pentru ca viața pe Terra sa fie
protejată. Stratul de ozon este o regiune a atmosferei situată între 19 și 48 de kilometri
deasupra suprafeței Pămîntului. În cadrul acestei pături atmsferice concentrația de ozon atinge
10 părți pe milion (ppm.) [4].

12
 Ozonul propriu - zis este format din trei atomi de oxigen și se formează prin acțiunea
razelor solare de o anumită lungime de undă asupra moleculei biatomice de oxigen. Această
reacție se produce continuu de multe milioane de ani, însă compușii naturali de azot mențin
concentrația de ozon la niveluri stabile, niveluri care totuși, la sol, ar fi toxice, periculos de
respirat. Același ozon este o componentă principală a smogului, ale cărui efecte nefaste asupra
sănătății oamenilor sunt bine cunoscute.

Ozonul se găsește în mod natural în concentrații foarte mici în troposferă (atmosfera

joasă). Cele două surse naturale de ozon în atmosfera joasă sunt emisiile de compuși organici
volatili, emisii de plante, sol și mici cantități de ozon din stratosferă, care migrează ocazional
spre suprafața Pământului. Spre deosebire de ozonul stratosferic, care protejează viața pe
Pământ, ozonul troposferic (cuprins între sol și 8 - 10 km înălțime), este deosebit de toxic și
constituie poluantul principal al atmosferei zonelor industrializate și aglomerărilor urbane
deoarece precursorii acestuia (COV și NOx) provin din activitățile industriale și trafic rutier
[4].
Ozonul (O3) este o substanţă periculoasă pentru om chiar în concentraţii mici. Până
acum, omul nu s-a întâlnit cu concentraţii periculoase în mediul său ambiant, însă prin
zborurile cu avioanele supersonice de mare altitudine, concentraţiile de ozon întâlnite, pot
deveni periculoase pentru sănătatea sa. Ozonul aflat în atmosferă la altitudine mare este şi un
protector biologic funcţionând ca un ecran împotriva radiaţiilor solare ultraviolete.
Ozonul este prezent în atmosferă în concentraţie de 0.04 ppm (părţi pe milion), 90%
din ozonul prezent în atmosferă se găseşte în stratosferă (atmosfera superioară), restul de
10% fiind prezent în troposferă (atmosfera joasă) [4].
Scăderea cu 1% a concentraţiei de ozon stratosferic determină creşterea fluxului de
radiaţii UV cu 2%.
Ozonul stratosferic este cunoscut sub denumirea de “ozon bun”, datorită proprietăţilor
UV – absorbante, iar cel troposferic ca “ozon rău”, datorită efectului său dăunător pentru
sănătatea umană şi vegetaţie.
Ozonul stratosferic se formează şi se disociază continuu în urma unor procese naturale
determinate de radiaţia solară. Prin proprietatea lui de a absorbi radiaţia UV (280 - 320 nm)
care afectează ADN – ul din celulele vii, ozonul reprezintă unul din componentele esenţiale
ale stratosferei în protejarea vieţii pe Pământ.
În afară de chimismul natural al formării - distrugerii ozonului sub influenţa radiaţiei
solare, în atmosferă se petrec continuu reacţii de distrugere a moleculelor de ozon de către

13
compuşii naturali conţinând azot (eliberaţi de sol şi de apa oceanelor), hidrogen (rezultaţi din
vaporii de apă) şi clor (eliberat de oceane) [4].
La aceste fenomene naturale se adaugă şi reacţiile cu efect distructiv asupra
ozonului, date de substanţele sintetice din clasa clorofluorocarburilor (CFC),
hidroclorofluorocarburilor (HCFC), fluorocarburilor cu conţinut de brom (haloni) şi a altor
substanţe organice cu conţinut de halogeni (metilcloroformul – CH3CCl4, tetraclorura de
carbon – CCl4 , bromura de metil - H3Br). Aceşti compuşi au molecule stabile care nu suferă
nici o modificare chimică în troposferă (persistenţa lor în atmosferă este foarte mare: de la 40
la 100 ani) şi care migrează în stratosferă unde sub acţiunea radiaţiei UV suferă o reacţie
de disociere în urma căreia se formează atomul liber de clor (de halogen), foarte reactiv, care
determină descompunerea ozonului. O molecula de clor poate distruge prin acest proces
100.000 de molecule de ozon [4].
Rezultatul acestor reacţii este deprecierea stratului de ozon, cu efecte negative
asupra gradului de absorbţie a radiaţiei UV şi implicit asupra vieţii terestre. În afara
compuşilor halogenaţi denumiţi generic ODS („Ozone - Depleting Substances”) şi alte gaze
(monoxid de carbon, dioxid de carbon, metan, specii de hidrocarburi fără metan, protoxid de
azot, oxizi de azot, hidrogen) de origine antropică şi naturală, au capacitatea de a modifica
proprietăţile fizice şi chimice ale stratului de ozon.
Distrugerea stratului de ozon a fost prima problemă globală de mediu luată în discuţie
şi prezentată publicului larg din Comunitatea Europeană. Consecinţele ireversibile ale
acestui fenomen atât asupra ecosistemelor terestre, acvatice şi sănătăţii populaţiei, cât şi
asupra sistemului climatic au condus la necesitatea unui efort concentrat la nivel global şi
ca urmare a fost instituit regimul Internaţional al ozonului [4].

I.2. UNITĂȚILE DE MĂSURĂ A OZONULUI

Geofizicienii măsoară ozonul la nivelul Pământului unde cantitatea lui este mică
precum și la înălțimi mai mari, unde concentația absolută și relativă este mult mai mare decât
la nivelul solului. De aceea problema unităților a ozonului este foarte important [5].
Cantitatea totală a ozonului în atmosferă se exprimă prin grosimea în cm acelui strat
care ar forma tot ozonul din atmosferă, adunat separat și adus la presiunea normală de 760
mm Hg la temperatura de 0 0C.
Conținutul de ozon în aer într-un stat dat sau într-o zonă dată a atmosferei poate fi

14
descrisă prin intermediul diferitelor caracteristici.
1. Densitatea ( densitatea parțială) a ozonului ƍ3, uneori este notată cu γ și se măsoară
în μgr /m3, 1 μgr /m3 = 10-6 gr/m3.
Densitatea ozonului poate fi caracterizată și prin grosimea stratului de ozon redusă ce
se găseșe în stratul de aer pe o distanța de un km. Valorii de 10-3cm/km îi corespunde
densitatea ozonului de 21, 414 μgr /m3. Autorii americani îl notează cu pphm.
Densitatea ƍ3 este proporțională și cu numărul de molecule de ozon în cm3 care noi îl
vom nota cu N3 = 1,255 × 1010 molecule în cm3 [5].
2. Densitatea parțială a ozonului p3 care se exprimă prin nano - barri ( 1 bar = 10 -9
barr). Dacă ƍ3 este exprimat în μgr /m3 atunci ecuația de stare are relația :

p3 = 1,7322 × 10-3 T ƍ3.

(I.2.1)

Densitatea parțială a ozonului p3 la o temperatură dată aproape este proporțională

densității lui, deoarece temperatura în stratul de ozon de obicei se schimbă destul de puțin.
Curbele de distribuție verticale a lui p3 și ƍ3 sunt aproape identice [5].
Uneori termenii de tensiune parțială a ozonului și densitatea ozonului sunt înlocuite cu
concentrația de ozon. Noțiunea aceasta induce în eroare prin “ concentrație’’ înțelgându-se
mai bine raportul dintre amestecuri și anume putem folosi relația :

 m 2104 
R a = 2,8704 × 106  2 
 s C 
(I.2.2)
3. Raportul dintre amestecuri r3 = ρ3/ρa este egal cu raportul dintre densitatea ozonului
la densitatea aerului și se exprimă prin μgr pe gr de aer, adică în unități relative.
Raportul dintre amestecuri se calculează cu relația următoare :

1
r3  RaT 3 109 grO3 / gr  aer 
p
(I.2.3)
Presiunea aerului P se exprimă în n barr iar constanta de gaz a aerului are valoarea
și putem deduce ralația :

15
 P3
r3  1, 6571
P
(I.2.3’)

Valorile p3 și ƍ3 ating maximul la înălțimea de 20 – 26 km și mai sus descrește.

Conform relației (I.2.3) mărimea r3 poate crește și mai mult decât nivelul de maxim a lui P3
datorită descreșterii mai mari a numitorului P. De aceea maximul r3 este situat mult mai sus
decât maximul P3 și uneori mai sus de 30 km [5].
Este ușor de observat că cantitatea de ozon în atmosferă poate fi scrisă sub forma :


1
3o 0
X 3 dz

(I.2.4)
Unde :
ƍ30 - reprezintă densitatea ozonului la temperature normal, într-un strat cu înălțimile Z1
și Z2 pentru care presiunea aerului corespunde valorilor p1 și p2
Atunci cantitatea de ozon poate fi exprimat prin relația :

Z2
1
X 12  
Z1 30
3 dz

(I.2.4’)

Considerând că în atmosferă schimbările de presiune sunt în funcție de înălțime se pot

determina prin relația:

d p  g B dz

(I.2.5)
Vom avea următoarea relație :

p2 p
1 1, 6571 2
X 12  
g30 p 3r dp  
g 30
p p3d ln p [5].
1 1

(I.2.6)

16
 I.3. FACTORII CARE INFLUIENȚEAZĂ STRATUL DE OZON

Principalele măsuri care se impun pentru eliminarea treptată a substanţelor care

depreciază stratul de ozon sunt:
 evidenţiere mai strictă a cantităţilor de freoni folosite la întreţinerea echipamentelor
frigorifice vechi [4];
 recuperarea şi refolosirea freonilor în cadrul activităţilor de întreţinere a
echipamentelor frigorifice;
 crearea unui sistem integrat pentru managementul DEEE (deşeurilor de echipamente
electronice şi electrotehnice) la nivelul judeţului şi apoi acordarea unei atenţii speciale
recuperării, întrucât vechile echipamente frigorifice din gospodării, instituţii şi de la
agenţii economici conţin cantităţi mari de refrigerenţi cu potenţial distructiv asupra
ozonului;
 monitorizarea, în colaborare cu alte autorităţi, a cantităţilor de refrigerenţi recuperate
din DEEE şi a modului de eliminare a lor;
 conştientizarea şi educarea populaţiei privind importanţa eliminării corecte a acestui
tip de substanţe [4].

I.3.1. Acidifierea

Alături de emisiile masive de bioxid de carbon, emisiile de bioxid şi trioxid de sulf şi

consecinţele acţiunii lor “ploile acide”, constituie un factor esenţial în distrugerea vegetaţiei,
care din păcate sunt tot mai frecvente.
Ploile acide în sensul poluării, sunt produse prin conversia primară a bioxidului de sulf
şi a oxidului de azot în acid sulfuric şi acid azotic. Ciclul este complex şi depinde de procesul
de dispersie fizică şi de rata de conversie chimică.
Apa pură are un pH neutru la valoarea 7. Bioxidul de carbon din atmosferă se dizolvă
în apa de ploaie reducând pH - ul la 5,6. Oxidul de sulf şi azotul contribuie la diminuarea pH -
ului la valoarea 5,0. Valori şi mai mici ale pH - ului rezultă din acizii tari produşi de folosirea
carburanţilor [4].
Ploaia acidă este în prezent un important subiect de controversă datorită acţiunii sale

17
pe areale largi şi posibilităţii de a se răspândi şi în alte zone decât cele iniţiale formării.
Între interacţiunile sale dăunătoare se numără: erodarea structurilor, distrugerea culturilor
agricole şi a plantaţiilor forestiere, ameninţarea speciilor de animale terestre dar şi
acvatice, deoarece puţine specii pot rezista unor astfel de condiţii, deci în general distrugerea
ecosistemelor [4].

I.3.2. Emisiile de dioxid de sulf

Oxizii de sulf (dioxidul şi trioxidul de sulf) rezultă în principal din arderea

combustibililor fosili în surse staţionare şi mobile. Dioxidul de sulf este un gaz incolor, cu
miros înăbuşitor şi pătrunzător. Acesta este transportat la distanţe mari datorită faptului că
se fixează uşor pe particulele de praf. În atmosferă, în reacţie cu vaporii de apă formează
acid sulfuric sau sulfuros, care conferă caracterul acid al ploilor.
Prezenţa dioxidului de sulf în atmosferă peste anumite limite are efecte negative
asupra plantelor, animalelor şi omului. La plante, dioxidul de sulf induce leziuni locale,
în sistemul foliar, care reduc fotosinteza. La om şi animale, în concentraţii reduse produce
iritarea aparatului respirator, iar în concentraţii mai mari provoacă spasm bronşic. Dioxidul
de sulf produce tulburări ale metabolismului glucidelor şi a proceselor enzimatice. Efectul
toxic al dioxidului de sulf este accentuat de prezenţa pulberilor [4].

I.3.3. Emisiile de oxid de azot

Oxizii de azot rezultă din procesele de ardere a combustibililor în surse staţionare şi

mobile, sau din procese biologice. În mediul urban prezenţa oxizilor de azot este datorată
în special traficului rutier [4].
Dintre oxizii azotului rezultă în cantităţi mai mari monoxidul de azot - gaz incolor,
rezultat din combinarea directă a azotului cu oxigenul la temperaturi înalte şi dioxidul de
azot - gaz de culoare brună, rezultat din oxidarea monoxidului de azot cu aerul. În
atmosferă, în reacţie cu vaporii de apă se formează acid azotic sau azotos, care conferă

18
ploilor caracterul acid.
Oxizii de azot provoacă oamenilor, animalelor şi plantelor, diverse afecţiuni în
funcţie de concentraţie. În concentraţii mari, oxizii de azot produc la nivel celular o
umflare a tilacoidelor din cloroplaste, diminuând fotosinteza. La om şi animale în
concentraţii mici provoacă iritarea severă a aparatului respirator, cu arsuri şi sufocări, tuse
violentă însoţită de expectoraţie de culoare galbenă. La concentraţii mari apar simptome
severe de asfixiere, convulsii şi blocarea respiraţiei [4].
În vederea scăderii gradului de poluare a aerului datorită acţiunii ploilor acide pot fi
luate următoarele măsuri:
 punerea şi menţinerea sub control a surselor de poluare existente;
 utilizarea şi exploatarea corespunzătoare a instalaţiilor de depoluare existente;
 impunerea automonitorizării emisiilor pentru sursele cu rol determinant asupra
calităţii aerului;
 eliminarea surselor de emisie necontrolate şi accidentale;
 eliminare din trafic a autovehiculelor vechi a căror emisii de noxe constituie o sursă
semnificativă de poluare a atmosferei;
 reducerea etapizată şi progresivă a emisiilor în conformitate cu angajamentele
asumate din procesul de negocieri al Capitolului 22 Mediu şi cu Legislaţia în vigoare;
 controlul conformării la agenţii economici care deţin program pentru conformare sau
program de acţiune [4].

I.4. DISTRIBUȚIA OZONULUI ÎN ATMOSFERĂ ȘI VALORILE LUI

Cantitatea medie a ozonului X variază de la 0,190cm până la 0,675 cm și valoarea

medie de jur împrejurul Pământului este egală cu 0,297 cm, ceea ce corespunde valorii de
3,27 × 109 tone de ozon în atmosfera Pământului. În figura 1 este prezentată valoarea medie a
ozonului în emisfera de Nord în funcție de anotimp și altă paralelă. Scara din stânga
corespunde unităților lui Dobson [6].

19
 Figura 1.Valoarea medie a ozonului în emisfera de Nord în funcție de anotimp
(ianuarie – martie – mai – iuulie – septembrie – noiembrie - ianuarie) și paralelă. Pe scara din
stânga sunt trecute unitățile lui Dobson [6].

În zona tropicală aproximativ între 30̊ Sud și 30̊ Nord X are valori destul de mici
(aproximativ 0,262 cm) și este destul de stabil, puțin variază cu paralela, anotimpul și de la o
zi la alta. Acestei zone, unde X este constant, ii aparține aproximativ 45 % din masa totală de
ozon în atmosferă.
La altitudini mari X are valori mari și maximul este atins în emisfera de Nord, în
martie - aprilie (lângă polul Nord) ~ a 0,455 cm (în emisfera de Sud, maximul este atins în
septembrie - octombrie), iar în unii ani până la 0,6000 cm. Aici minimul lui X se înregistrează
vara și la începutul toamnei. Mai apoi, începând cu noiembrie începe să crească. Primăvara și
toamna dinamica lui X anticipează schimbările corespunzătoare radiației solare.
Iarna și primăvara în emisfera de Nord se evidențiază bine “ vârfurile” lui X deasupra
Nord – Vestului Asiei și Americii de Nord. În această perioadă X oscilează foarte des de la o
zi la alta, ceea ce denotă un transport rapid al ozonului de către curenții de aer. Cele mai
bruște măriri a lui X - cu 20% și mai mult - au loc când aerul Arctic pătrunde în zone de
altitudine joasă. Toamna uneori, aerul tropical care se propagă la altitudini mari, scade
valoarea lui X până la 0,250 cm și mai mult [6].
Distribuția verticală a ozonului este înregistrată, observată cu ajutorul sondelor
electrochimice sau hemiluminescente sau prin metode optice. În troposferă P3, cantitatea de
ozon este mică, ea crește rapid deasupra tropopauzei și atinge maiximul ~ 90 nbar la

20
altitudinea 20 - 21 km în altitudine medie și aproximativ 135 nbar la altitudinea de 26 - 27
km la nivelul zonei tropicale. Mai mult, la acest nivel ~ 26 km P3 este aproximativ același.
La Pol maximul de P3 scade uneori foarte mult. De exemplu, în Labrador deasupra
Gus - Bei în 8.12.1964 s-a înregistrat P3 de 313 nbar la altitudinea de 17,7 km. Mai sus de
maximul lui P3 ozonul descrește treptat, după dependență și se exprimă sub forma:

P3  exp    Z  Z o   ~ MO3 

(I.4.7)
Unde:
M3 - este scara înălțimilor Ozonului, o mărime ce primește valori de ordinul 4,2 - 4,4
km [6].
I.5. TRANSPORTUL ȘI TRANSFERUL DE OZON

Până acum am analizat formarea și distribuția ozonului static în atmosferă. În aerul

aflat în mișcare care transportă ozon, distribuția ozonului se schimbă și echilibrul fotochimic
se poate încălca [7].
dN3
Derivata nu este zero și se transcrie sub forma :
d

dN 3
   AN 3  B 
d
(I.5.8)

Acestă soluție va fi :


N 30  N 3   N 30  N 31  e  A   N 30  N 31  e *

(I.5.9.)

Această relație: N 30  N 3   N 30  N 31  e  A   N 30  N 31  e * , care descrie cum

variază concentrația particulelor N3 de la valoarea inițială N31 pentru τ = 0 se apropie către

valoarea de echilibru N30. Timpul de relaxare τ* = 1/A, calculată pentru condițiile date depinde
foarte mult de înălțime. În tabelul 1 este prezentat timpul de relaxare a ozonului.

Tabelul 1. Timpul de relaxare a ozonului τ* [7]

21
Înălțimea 15 km 20 km 25 km 30 km 35 km 40 km
(km)
τ × 104
*
1110 580 110 19 4,6 1,3
În 24 ore 145 76 14 2,2 0,5 2,6

Noaptea timpul de relaxare τ* este mai mare decât ziua și dezechilibrul ozonului
aproape că nu se reface.
Sub 20 km unde τ* se schimbă cu lunile, la transfer ozonul poate fi considerat ca o
substanță conservatoare care nu este supusă transformărilor fotochimice. Aici schimbările
depind de curenții de aer. La înălțimi mai mari de 35 km cantiτtatea de ozon se adaptează
repede ( în 1 - 2 zile) valorilor I2 și I3 în acea parte a atmosferei unde se duce curentul. Aici
ozonul nu depinde de curenți. Mersul anual N3 aici este paralel cu mersul radiației solare
(mersul I2/ I3 ) [7].
Un efect simplu, dar foarte important de dependența a lui τ*, de înălțimea Z este

dz
descrisă de principiul Dobson. Dacă mersul aerului la înaintare    0 , ozonul din
dt
partea inferioară a stratului ( unde și N30 și τ* este mare) urcă în partea superioară.
Aici procesele fotochimice au loc rapid și distrug surplusul de ozon ( raportat la N3)
iar cantitatea generală de ozon ajunge în stâlpul de atmosferă și X descrește [7].

I.6. PROCESELE FOTOCHIMICE DE FORMARE ȘI DEZINTEGRARE A

OZONULUI ȘI A GAZELOR MICI

Molecula de ozon este formată din trei atomi de oxigen situați în vârfurile triunghiului
echilateral cu latura de 0,128 nm și cu unghiul la bază de 116 o și 49'. Pentru a descompune
această moleculă în una de O2 și un atom de O, este nevoie de o energie de 1,09 eV. La rândul
său, pentru formarea O3 este nevoie de atomi liberi de oxigen [8].
Ei se formează prin: absorbirea de moleculă de O 2 de cuanturi de radiație solară cu o
energie λ υ ˃ 5,11 eV - radiație UV cu lungimea de undă de λ ˂ 242 nm.
Această reacțe chimică se poate scrie:

O2    O  O

(I.6.10)

22
 Numărul de atomi O, care apare în 1m3 timp de dτ se calculează cu formula de mai
jos:

dN1  2 I 2 N 2 d 

(I.6.11)
Unde :
N1 - numărul de atomi O în m3 ,
N2 - numărul de molecule O2 în m3 ,
I2 - cantitatea de cuante de lumină absorbite cu λ ˂ 242 nm la o moleculă pe secundă
[8].
Cantitatea de cuante de lumină absorbite se calculează cu următoarea formulă :

I 2  Q2  2

(I.6.12)
Unde:
Q2 - fluxul de cuante λυ în m-2 s-1 la nivelul de atmosferă dat;
σ2 - secțiunea de absorbție a moleculei.

Mai jos de 30 km O2 și I2 descresc rapid cu 5 ordine de mărime până la nivelul de 10

km și formarea de atomi de O descrește [8].
Ozonul se formează la ciocnirea triplă:

O  O2  M  O3  M

(I.6.13)
Unde :
M - este molecula de azot sau oricare altă moleculă care poate lua energia de 1,09 eV
emisă la formarea lui O3.
Numărul de astfel de ciocniri ce dau naștere O3 și consumând O, depinde de N1, N2,
Nm - reprezintă numărul de particule M.
Numărul de ciocniri ce dau naștere ozonului se calculează cu formula :

23
      0, 434N    

(I.6.14)
unde:
k2 - reprezintă contanta 6,2 × 10-46 m6 s-1[8]. .

Când ozonul absoarbe UV sau radiație din domeniul vizibil care are cuantul ˃ 1,09 eV
el se descompune având loc reacția de mai jos :

O3  h    O

(I.6.15)
Ozonul se calculează cu formula :

dN 3   I 3 N 3 d   dN1

(I.6.16)
Unde :
I3 – reprezintă numărul de cuanturi care ajung la nivelul dat la o moleculă pe secundă
[8].

Ozonul se descompune și la ciocnirea cu atomul de O având loc reacția de mai jos și

se calculează cu formula următoare :

O  O3  O2  O2

(I.6.17)
dN 3 : k3 N1 N 3d   dN1

(I.6.18)
k3  6 1018 exp  2230 / T  m3 s 1  - reprezintă coeficientul care descrește rapid la

mișcarea temperaturii.
Conform formulelor (I.6.11) și (I.6.18) vom avea următoarea relație de mai jos :

dN1   2 I 2 N 2  I 3 N 3  k2 N1 N 2 N m  k3 N1 N 3  d 

dN3    I 3 N 3  k2 N1 N 2 N m  k3 N1 N 3  d 

24
 (I.6.19)

În cazul echilibrului fotochimic dN1  dN 3  0 , din relația (I.6.19) vom avea :

I2 N2
N1 
k3 N 3
(I.6.20)

Experiența arată ca N1 crește cu ~ 2 × 1010 m-3 la înălțimea de 10 km până la

aproximativ 1014 m-3 la 30 km. Această mărime este întotdeauna apropiată de valoarea de
echilibru (pentru N3 dat) [8].
Din relația (I.6.20) vom obține :

k2 I 2 N 22 N m
I 2 N 2  I3 N3 
k3 N3
(I.6.21)

Mai jos de 40 km, I2 N2 ˂˂ I3 N3, densitatea ozonului se calculează cu relația :

k2 I 2 N 22 N m
N3 
k3 I 3
(I.6.22)

Termenul N 22 N m descrește odată cu înălțimea proporțional cu (Pb)3/2, densitatea

ozonului   m3 N 3 în partea superioară a stratului descrește cu scara de înălțimi M o 3  2 H / 3

. La nivelul înferior al stratului de ozon N3 descrește din cauza micșorării bruște a lui I2.
Relația (I.6.22) descrie satisfăcător forma generală a distribuției verticale a lui ƍ3.
Cantitatea totală de ozon X calculată cu relația (I.6.22) ca

 N dz
0
3 este mai mare decât cea observată [8].

Cauza acestei diferențe se datorează faptului că la dezintegrarea ozonului participă

reacțiile chimice de mai jos:

25
 O3  OH  H 2O  O2

(I.6.23)
O3  NO  N 2O  O2

(I.624)
O3  Cl  ClO  O2

(I.6.25)

Ultima reacție este legată de existența clorului în atmosferă care apare datorită poluării
atmosferei cu freon P9 (CFCl3) și P12 (CF2Cl2) care se folosește pe larg la frigidere. În
troposferă freonul este destul de stabil, dar în stratosferă el se descompune prin eliminarea de
clor.
Conform calculelor teoretice la nivelul inferior a stratosferei ozonul este dezintegrat
cel mai des datorită reacției (I.6.23) iar în stratul cu maxim de ozon datorită reacției (I.6.24).
Reacția (I.6.25) are loc doar în 3 - 5% de cazuri de dezintegrare a ozonului.
În 1983 influiența tuturor reacțiilor de mai sus v-a reduce cantitatea de ozon în 2025
cu aproximativ 5 - 8% [8].

I.7. ASPECTE JURIDICE PRIVIND LIMITELE ADMISE, MĂSURAREA ȘI

MONITORIZAREA CANTITĂȚII DE OZON

I.7.1. MĂSURILE INTERNAȚIONALE LEGISLATIVE PRIVIND PROTECȚIA

STRATULUI DE OZON

În contextul eforturilor legislative europene de protecţie a stratului de ozon,

România a aderat la Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon, adoptată în
martie 1985, la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon
adoptat în septembrie 1987 şi la Amendamentul adoptat la Londra în iunie 1990, transpuse
prin Legea nr. 84/1993.
În noiembrie 2000 au fost transmise către Secretariatul General al Naţiunilor Unite
instrumentele pentru ratificarea Amendamentului la Protocolul de la Montreal adoptat în
noiembrie 1992 la Copenhaga. România a devenit parte la acest amendament începând cu

26
26 februarie 2001, Protocol care prevede instituirea unui sistem de licenţe pentru producţia,
importul şi exportul de substanţe care epuizează stratul de ozon în vederea exercitării unui
control asupra acestor substanţe [4].
Substanţele chimice reglementate de Protocolul de la Montreal, denumite generic şi
ODS - uri, adică substanţe care epuizează stratul de ozon precum şi principalele lor aplicaţii
sunt redate mai jos:
 clorofluorocarburi CFC - uri : utilizate ca agenţi frigorifici, solvenţi, aerosoli
farmaceutici şi cosmetici, agenţi de expandare în tehnologia de producţie a spumelor
de izolaţie;
 haloni : utilizate ca substanţe de luptă împotriva incendiilor;
 hidrocarburi parţial halogenate HCFC - uri : utilizate ca agenţi frigorifici, agenţi
de expandare a spumelor de izolaţie, solvenţi, aerosoli;
 tetraclorura de carbon : solvent industrial;
 metilcloroform (1,1,1 tricloretan) : solvent industrial;
 bromura de metil MeBr : utilizată în dezinfecţia solului în spaţii închise, (sere,
solarii), la tratamente de igienizare prin fumigaţie a incintelor şi spaţiilor de
depozitare, la tratamente fitosanitare destinate protecţiei plantelor, tratamente de
dezinfecţie destinate transportului legumelor şi fructelor proaspete.
Prin substanţe care epuizează stratul de ozon se înţelege substanţa chimică
(reglementată de Protocolul de la Montreal) aflată în stare pură sau în amestecuri în care
depăşesc concentraţia de 1%, exprimată în procente de masă, atunci când ele se află în vrac
în containerele de transport [4].

România s-a implicat activ în respectarea obligaţiilor ce-i revin prin aderarea la
Convenţia de la Viena şi la Protocolul de la Montreal, numărându-se printre ţările eligibile
pentru a obţine finanţare nerambursabilă din partea Fondului Multilateral pentru proiecte de
asistenţă tehnică şi de eliminare din economie a substanţelor care deteriorează stratul de ozon
(ODS).

Industriile sunt pregătit să înlocuiască substanțele răspunzătoare de distrugerea

ozonului. Protocolul de la Montreal a fost completat de două acorduri suplimentare, semnate
la Londra, în 1990 și la Copenhaga, în 1992, prin care s-au stabilit calendare precise pentru
eliminarea CFC - urilor și a celorlalte substanțe periculoase pentru ozon. Toate aceste
substanțe vor trebui eliminate până în 2029 [4].

27
 Directiva adoptată astăzi cuprinde patru directive şi o decizie a Consiliului într-o
singură directivă privind calitatea aerului. Aceasta stabileşte standarde şi date limită pentru
reducerea concentraţiilor de particule fine, care alături de particulele mai grosiere cunoscute
sub denumirea de PM10, deja obiect al legislaţiei existente, se numără printre substanţele
poluante cele mai periculoase pentru sănătatea umană [11].
Principala Directivă privind Calitatea Aerului este Directiva No 96/62/EEC.
Directivele Fice sunt:
 Directiva No 99/30/EC privind limitarea valorilor din aer pentru SO2, NOx,
PM, Pb;
 Directiva No 92/72/EEC privind ozonul din aer;
 Directiva 2000/69/EC privind valorile limită din aer pentru benzen și CO [11].

 Scopul acestei Directive Cadru privind Calitatea Aerului este de a defini principiile de
bază ale unei strategii comune:

  definirea și stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE proiectate pentru a

evita, preveni sau reduce efectele dăunatoare asupra sănătății umane și asupra
mediului ca întreg ;
 estimarea calității aerului în statele membre pe bază de metode și criterii comune;
 obținerea informațiilor adecvate privind calitatea aerului și asigurarea că aceste
informații vor fi disponibile publicului, printre altele folosind pragurile de alertă;
 menținerea calității aerului acolo unde acesta este bun și îmbunătățirea acestuia în alte
cazuri.
 Prima Directivă Fiică a intrat în vigoare în iulie 1999 și se referă la valorile limită
pentru: NOx, SO2, Pb și PM10 din aer [11].
Statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru transpunerea directivei, pentru
stabilirea strategiilor de monitorizare și asigurarea punerii rgulat la dispoziția publicului a
informațiilor cele mai recente privind concentratiile de NOx, SO2, particule și plumb.
Valorile limită ale NOx pentru protecția vegetației trebuie atinse până în 2001.
Celelalte valori limită pentru SO2 și PM10 trebuie atinse până în 2005 iar a celor NO2 și Pb
până în 2010.
Statele membre trebuie să pregătească programele de conformare arătând cum vor fi
atinse la timp valorile limită pentru acele zone unde nu poate fi realizată conformarea prin

28
afaceri tradiționale. Aceste programe trebuie să fie puse direct la dispoziția publicului și
trebuie trimise Comisiei Europene [11].
A doua Directivă Fiică stabilește valorile limită pentru concentrațiile de benzen și
monoxid de carbon din aer și necesită estimarea concentrațiilor acestor poluanți în aer pe bază
de metode și criterii comune ca și obținerea informațiilor adecvate privind concentrațiile de
benzen și monoxid de carbon și asigurarea disponibilității acestora către public.
Valoarea limită pentru monoxid de carbon trebuie să fie atinsă până în 2005. Valoarea
limită pentru benzen trebuie atinsă până în 2010 dacă nu este admisă o prelungire. Statele
membre trebuie să pregătească programe de conformare pentru acele zone unde nu pot fi
pretinse realizări fără schimbări majore. Aceste programe trebuie cunoscute de către public și
trimise Comisiei [11].
A treia directivă Fiică se ocupă cu stratul de ozon. Acest document stabilește
obiectivele pe termen lung echivalent noilor valori trasate de Organizația Mondială a
Sănătății și valorile țintă interimare ale ozonului în aer și trebuie atinse în cadrul unei
perioade de timp până în 2010. Comisia pregătește o propunere de directivă care v-a acoperi
poluanții rămași în Directiva 96/62/EC de exemplu: As, Cd, Ni, Hg și PAH.

Conform Directivei, statele membre sunt obligate să reducă expunerea la PM25 în

zonele urbane în medie cu 20 % până în anul 2020, pe baza nivelurilor din 2010. Ele sunt
obligate să reducă nivelurile de expunere în aceste zone sub 20 de micrograme/m3 până în
2015.

Pe întregul lor teritoriu statele membre trebuie să respecte valoarea limită a

PM25 stabilită la 25 de micrograme/m3. Această valoare trebuie să fie atinsă până în 2015 sau,
acolo unde este posibil, până în 2010.

Termenele limită pentru atingerea standardelor PM10 pot fi prelungite cu trei ani
după intrarea în vigoare a Directivei adică, la jumătatea anului 2011 sau cu o perioadă de
maxim 5 ani pentru dioxid de azot și benzen (2010 - 2015) cu condiția ca Legislația UE
relevantă cum ar fi prevenirea și controlul poluării industriale, să fie complet pusă în aplicare
și toate măsurile corespunzătoare de sancționare să fie aplicate. Directiva prevede o serie de
măsuri care trebuie avute în vedere în acest scop [11].

Noua Directivă privind Calitatea Aerului reprezintă una dintre măsurile cheie
prezentate în Strategia tematică privind poluarea aerului din 2005 adoptată de Comisie în
septembrie 2005. Aceasta stabilește obiective ambițioase și eficiente din punct de vedere

29
economic pentru îmbunătățirea sănătății umane și a calității mediului înconjurător până în
2010. Directiva a fost publicată în Jurnaul Oficial al UE în mai 2008 împreună cu declarația
Comisiei cu privire la progresele înregistrate în conceperea și adoptarea unor măsuri
suplimentare menite să rezolve problema emisiilor din diverse surse [11].

I.7.2. PROTOCOLUL DE LA MONTREAL

În 1985 a fost semnată convenția de la Viena în care au elaborate mecanisme pentru

cooperarea Internațională în ceea ce privește programele de cercetare asupra ozonului.

În septembrie 1987 a fost semnat Protocolul de la Montreal privitor la substanțele care

produc sărăcirea stratului de ozon. Acest Protocol a stabilit ca statele semnatare vor renunța la
utilizarea substanțelor care distrug stratul de ozon.

Protocolul Kyoto face referire la reducerea emisiilor de gaze ce produc efectul de

seră. Industriile trebuie să înlocuiască substanțele răspunzătoare de distrugerea ozonului.

Protocolul de la Montreal a fost completat de două acorduri suplimentare, semnate la

Londra în 1990 și la Copenhaga în 1992, prin care s-au stabilit calendare precise pentru
eliminarea CFC - urilor și a celorlalte substanțe periculoase pentru ozon. Toate aceste
substanțe vor trebui eliminate până în 2029. Statele Unite ale Americii se împotrivesc cu
îndârjire la reducerea emisiilor de CO2 [4].

I.7.3.TRANSPUNEREA DIRECTIVELOR PRIVIND CALITATEA AERULUI

ÎN ROMÂNIA

30
 Pentru Directiva Cadru privind Calitatea Aerului și directivele Fiice, România nu a
solicitat perioada de tranziție în cadrul Documentului de Poziție la Capitolul 22. Ordonanța de
Urgență a Guvernului (OUG) nr.243/2000 aprobată cu modificări ale Parlamentului României
prin Legea 655/2001 transpune deplin Directiva Cadru a UE privind Calitatea Aerului, cele
două ordine ale Ministerului au transpus toate cele trei Directive Fiică privind Calitatea
Aerului [11].
OM 592/2002 se referă la condiții specifice pentru diferiți poluanți ai aerului și OM
745/2002 se referă la aglomerări și criterii de clasificare a acestora.
Valorile limită a concentrațiilor admise se stabilesc conform următoarelor norme.
Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 592/2002 pentru aprobarea
Normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag şi a criteriilor şi metodelor
de evaluare a dioxidului de sulf, dioxidului de azot şi oxizilor de azot, pulberilor în suspensie
(PM 10 şi PM 2,5), plumbului, benzenului, monoxidului de carbon şi ozonului în aerul
înconjurător.
Directiva Cadru 96/62/CE a Consiliului privind evaluarea si gestionarea calităţii
aerului înconjurător şi directivele fiice.
Directiva 1999/30/CE a Consiliului privind valorile limita pentru dioxidul de sulf,
dioxidul de azot si oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător [11].
Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind valorile
limita pentru benzen si monoxidul de carbon din aerul înconjurător.
Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European şi Consiliului privind ozonul din aerul
înconjurător.
Ordinul 448/2007 pentru aprobarea Normativului privind evaluarea pentru arsen,
cadmiu, mercur, nichel şi hidrocarburi aromatice policiclice în aerul înconjurator.
STAS 12574/87-Condiţii de calitate a aerului din zonele protejate.
Concentraţiile în atmosfera joasă ale ozonului sunt reglementate de Directiva
Consiliului 2002/3/EC, transpusă în România prin Ordinul M.A.P.M. nr. 592/2002 [11].

I.8. IMPACTUL OMULUI ASUPRA MEDIULUI

31
 Impactul omului asupra naturii s-a materializat prin modificarea radicală a peisajului
geografic prin lucrări de mari proporţii ca bazine, lacuri de acumulare, îndiguiri, desecări,
extracţii, exploatarea puternică a resurselor materiale, ale solului şi ale subsolului, precum şi a
resurselor energetice, modificarea climei, în sensul aridizării ei, prin transformări negative în
structura învelişului vegetal şi în special prin defrişări, schimbarea structurii ecosistemelor
peste limitele de refacere ale lor, distrugerea unor numeroase specii de plante şi animale prin
deteriorarea, schimbarea sau distrugerea ecosistemelor în care fuseseră adaptate, schimbarea
compoziţiei atmosferei, apelor şi solului, prin deversări de diverse produse, alterarea fondului
genetic natural al vieţuitoarelor, în sensul scăderii capacităţii de adaptare, refacere şi
reproducere [4].

Industria, transporturile, agricultura, marile aglomerări urbane, conflictele armate

afectează profund şi uneori ireversibil mediul natural.
Pentru a îmbunătăţi mediul în care trăim, după ani de cercetări s-au pus la punct
tehnologii de sterilizare cu ajutorul ozonului.
Tehnologia de sterilizare cu ajutorul ozonului, îşi are începuturile în anii 1970, iar
astăzi este deja în faza de folosire pe scară largă. Tehnologia este considerată ca fiind cea mai
bună metodă de sterilizare a apei şi a aerului, fiind una dintre tehnologiile mondiale esenţiale
ale mediului înconjurător în secolul XXI, folosită pe scară largă în Japonia, SUA, Anglia,
Germania, Franţa [13].
Oamenii de ştiinţă au pus la punct aparate numite purificatoare cu ozon care utilizează
această tehnologie.
Principiul de funcţionare este foarte simplu: când oxigenul este expus într-un câmp
electric alternativ dintre doi electrozi (3.000 – 20.000 V) având loc următoarea reacţie:
3O2 + Eergie → 2O3
(I.9.26)

În acest proces electronii cu energie mare se ciocnesc cu moleculele de gaz

producându-se o serie de reacţii fizice ale elementelor, precum şi o reacţie de de stimulare a
gazului (în special sub formă de ozon), care acţionează asupra substanţelor toxice nocive, a
bacteriilor şi viruşilor. În acelaşi timp O3 se reduce până la O2, evitând cu succes poluarea
secundară şi apariţia resturilor de produse secundare nocive din timpul procesului de
sterilizare.

32
 Ozonul are proprietăţi antibacteriene, elimină mirosurile neplăcute, descompune
gazele otrăvitoare, stopează procesul de dezvoltare a bacteriilor, purifică aerul. Folosirea
ozonului în încăperi (bucătării, subsoluri, toalete, birouri, săli de conferinţe, etc.) poate
elimina efectele nocive ale fumului şi a diverselor gaze, previne infecţia cu diverşi viruşi
creşte foarte mult calitatea aerului [13].
Ozonul este cea mai mare binefacere pe care ne-a dat-o natura. Noi, nu numai că nu
trebuie să-l distrugem cu excesele noastre sau să ne mulţumim cu refacerea stratului de ozon
din atmosferă, dar trebuie să aprofundăm cunoaşterea şi folosirea lui astfel încât să păstrăm
pentru totdeauna munţii înverziţi, apele curate, parfumul pământului proaspăt, pentru ca
istoria omenirii să continue pentru multe mii de ani de acum încolo [13].

I.8.1 Impactul ozonului asupra omului

O tulburare a echilibrului ecologic din atmosferă este provocată de anumite tipuri de

pulverizatoare cu aerosol. Substanţele numite CFC - uri (clorofluorocarbonuri) au fost
utilizate în spray - uri pentru expulzarea conţinutului. Aceste gaze au ajuns în stratul superior
al atmosferei şi au deteriorat stratul de ozon al Pământului, care filtrează majoritatea
radiaţiilor ultraviolete dăunătoare ale soarelui [13].

În straturile inferioare ale atmosferei, ozonul este eliberat în aer ca un agent poluant,
în urma unor procese industriale sau a gazelor de eşapament. În concentraţii mari este
dăunător, afectând plantele şi provocând afecţiuni respiratorii [13].

La concentraţii mai reduse, radiaţiile ultraviolete produc arsuri pe dermă, afectează

ochi. La expuneri îndelungate în timpul verii, în special între orele 13 – 15 la oameni pot
apărea afecţiuni de la înroşirea dermei la cancer de piele, iar la ochi iritaţii cum ar fi: cataractă
până la orbire.

33
 Scăzând doar cu 1% concentraţia de ozon atmosferic, fluxul de radiaţii UV creşte cu
2%, crescând de 6 ori frecvenţa cancerului pielii, a bolilor de ochi, recoltele de plante scad
simţitor, fitoplanctonul (organismele unicelulare din oceane) se reduce, afectând fauna care se
hrănea cu el, scade eficienţa vaccinului contra tuberculozei.

Vopselele şi masele plastice îmbătrânesc mai repede, fiind necesari aditivi mai scumpi
pentru stabilizarea lor în timp. Studiile statistice arată o creştere cu 4 – 6% a tumorilor letale
datorită expunerii la radiaţii UV. În ultimii 50 de ani, a crescut numărul de decese prin
melanom (tumoare malignă a pielii).

La nivelul solului din marile orașe, smogul rezultat din poluare se transformă în ozon,
care este periculos pentru plămâni. O dată inhalat ozonul poate provoca o serie de afecțiuni
respiratorii de la simple iritații ale căilor aeriene superioare, accese de tuse și afecțiuni ale
pleurei, până la bronșite acute și emfizem pulmonar.

Astmaticilor li se pot agrava foarte mult simptomele și sensibilitatea la anumiți

alergeni. Pentru a evita efectele nocive medicii le recomandă orășenilor să evite pe cît posibil
deplasările la orele amiezii când concentrația ozonului atinge valori maxime. Ozonul
determină și iritații oculare [13].

CAPITOLUL II: ANALIZA CANTITĂȚII DE OZON

II.1. METODE DE CERCETARE A CANTITĂȚII DE OZON

Una dintre primele metode instrumentale apărute și utilizate frecvent în practica

laboratoarelor de analize chimice din zilele noastre este metoda bazată pe absorbția luminii
din domeniul vizibil (domeniu notată în literatura internațională VIS) este reprezentată în
figura 2. Se cunosc mai multe variante importante pentru această metodă: colorimetria,
fotometria și spectrofotometria [7] . În figura 2 este prezentată distribuția spectrală a luminii.

34
 Figura.2. Distribuţia spectrală a luminii [20].

Fotometria și spectrofotometria măsoară instrumental lumina transmisă de o soluție

colorată lucrând cu o sursă de lumină monocromatică. Când lumina incidentă este filtrată prin
filtre optice, având un spectru mai larg, avem de a face cu o fotometrie iar când domeniul
filtrat este mai îngust utilizând monocromatoare este vorba de spectrofotometrie. Mai precisă
este fixarea lungimii de undă la care se lucrează. Cu ambele variante se poate trasa un spectru
de absorbție, adică o curbă obținută prin măsurarea semnalului în funcție de lungimea de
undă a radiației incidente.
În domeniul UV ochiul omenesc nu percepe lumina se utilizează doar
spectrofotometria. Fotometria este partea opticii care studiază caracteristicile energetice ale
luminii şi senzaţiile luminoase produse de aceasta. Ea stă la baza tehnicii iluminatului şi a
măsurătorilor fotometrice.

35
 În sens mai larg, fotometria include atât măsurătorile efectuate în domeniul vizibil, cât
şi în domeniul ultraviolet şi în cel infraroşu.
Fotometria operază cu două sisteme de mărimi şi unităţi:
 mărimi şi unităţi energetice, care caracterizează lumina din punctul de
vedere al energiei transportate;
 mărimi şi unităţi fotometrice, care caracterizează lumina din punctul de
vedere al senzaţiei luminoase pe care aceasta o produce.
Metodele de măsurare ale mărimilor cu care operează fotometria se împart şi ele în
două categorii:

 metode subiective – când receptorul de radiaţii luminoase este ochiul

uman;
 metode obiective – când se folosesc alţi receptori fotosensibili (emulsii
fotosensibile, fotoelemente, termoelemente [7].

II.2. PROPRIETĂȚILE OPTICE ALE OZONULUI

Proprietățile optice ale ozonului : absorbția și emisia radiației au o mare importanță

pentru procesele fizice în atmosferă. Aceste proprietăți sunt folosite atât pentru observarea
cantității totale de ozon cât și pentru distribuția ozonului în spațiu. Dacă ozonul nu ar absorbi
puternic lumina UV atunci s-ar fi cunoscut puțin despre acest element chimic [8].
După cum se știe, la absorbirea energiei, de către o moleculă de gaz în ea pot avea loc
tranzițiile electronilor de pe un nivel energetic pe altul. Astfel de tranziții pot avea loc și
combinat. Aceste procese sunt de natură cuantică, adică transformările care au loc în urma
unui astfel de proces la variația energiei pot avea doar valori discrete.
Cea mai mare variație de energie de ordinul 4eV și mai mult are loc la tranzițiile
suprapune și variația energiei de rotație care dă naștere la un număr mare de linii de absorbție.
Excesul electronile excitați duce la ionizarea moleculeor iar excesul nivelelor
electronice de oscilație duce la disocierea moleculelor. Disocierea moleculelor de ozon,
necesită un consum de 1,09eV și poate să se desfășoare prin absorbția luminii UV precum și
din domeniul vizibil și IR. Ionizarea și disocierea în urma căreia particulele trec din starea
legată în liberă sunt procese necuantice. Ele pot avea loc cu absobția de lumină într-un
domeniu larg de lungimi de undă ( continuu) [8] .

36
 Dacă lungimea de undă a luminii este λ iar intensitatea inițială este Ioλ și această rază
luminoasă traversează un strat de substanță ce are lungimea X, atunci slăbirea intensității razei
lunminoase este descrisă de relația:

I   I o 10X

(II.2.27)
Unde:
αλ sau α (λ), depinde de λ – reprezintă coeficientul de absorbție volumică.
El se măsoară în cm-1 și este legat de secțiunea de absorbție a unei molecule
individuale σ(λ) prin relația :

     0, 434N    

(II.2.28)
Unde:
N - este numărul de molecule de substanță în 1cm3 [8].

Linia principală de absorbție a ozonului se numește linia Gartly. În ea secțiunea de

absorbție a moleculei de O3 atinge maximul de 1,08 × 10-17 cm2 și coeficientul de absorbție
volumică atinge valoarea de 135 cm-1 la lungimea de undă de 2553 Å, ceea ce înseamnă că un
strat de ozon cu grosimea de 0,3 cm la o tensiune normală slăbește raza luminoasă ce îl
traversează de 1040 ori.
Coeficientul αλ descrește până la 5,6 pentru λ = 2020 Å și ( pe partea opusului a
maximului) până la 6,3 pentru λ = 2972 Å. Această bandă este cauzată de absorbția
electronilor. Ea este în continuare compusă din suprapunerea unor linii slabe suplimentare
care diferă una de alta prin 10 Å.
Pentru λ ˃ 300 Å la linia Martley se mai adaugă un domeniu de linii mai slabe
Huggins în care maximurile și minimurile sunt destul de bruște. De exemplu între λ =3226 A
și 3239 Å se schimbă de 2 ori iar între λ = 3372 A și 3391 A aproape de 3,5 ori. Aceste linii
sunt comode pentru observarea ozonului și se utilizează pe larg [8].

37
 Figura 3. Dependența α=f(λ) pentru ozon[8].

Mărimea αλ în benzile Martley și Gheghius a fost măsurată de nenumărate ori în

laborator, în 1929 - 1933 mai în detaliu de Ni Tzi – și mai târziu în 1953 mai în detaliu de Inn
și Tanaka în paralel, utilizând un spectrograf de rezoluție mare Vigru. Utimul a determinat și
coeficientul de temperatură P.
Conform lui Vigru funcțiile α(λ) și αλ puțin se aseamănă iar conform lui Inn și
Tanaka mai mult. Mai târziu Mern a determinat în condițiile de laborator αλ. Aceste valori
corespund și rezultatelor lui Inn și Tanaka și sunt prezentate în tabelului 2 :

Tabelul 2. Volorile lui α λ după Inn Tanaka și Mern [8].

αλ 2536 2893 2967 3021

Tanaka 133 17,1 6,72 3,21
Mern 133,9 17,2 6,97 3,34

38
 Este foarte importantă dependența lui α de tempratură [8].
În tabelul 3 este dată valoarea lui ƍ în funcție de αλ la temperatura de – 44 oC la 18
o
C. La lungimi de undă mici α λ se micșorează doar cu 2 - 3% la descreșterea temperaturii de
la 18 oC la – 44 oC.

Tabelul 3. Valoarea lui ƍ în funcție de αλ [8].

Λ αλ ƍ
2702 87,0 -
2710 84,0 0,98
2715 81,9 -
2717 81,5 0,98
2722 79,7 -
2725 78,5 -
2728 77,3 -

În liniile Mern efectul temperaturii este mult mai evident. Descrește foarte mult
coeficientul αλ‘ la temperaturi joase în domeniul de minim de absorbție în comparație cu
valoarea α’’λ în maxim. Contrastul dintre minim și maxim α’’λ / αλ‘ crește la micșorarea
temperaturii [8].
Evident, la temperature mai mari numărul de ciocniri dintre molecule crește și
vitezele cresc, atunci unele linii de absorbție care formează benzi de absorbție se lărgesc și
aripile benzilor completează spațiile dintre benzile vecine (separate). În acest caz valoarea lui
αλ‘ crește.
Această proprietate a liniilor Huggins a fost folosită de A. Vassi pentru determinarea
temperaturii stratului de ozon. Pentru un X cunoscut ei calculau α’’λ , αλ‘ în punctele de
extrem apropiate și presupunând că α’’λ - αλ‘ depind liniar de temperatură, determinând
temperatura.
Această temperatură medie a stratului de ozon poate varia în limitele de la - 10 oC
până la - 60 oC, deoarece această temperatură este greu de legat de un nivel anume,
interpretarea ei este anevoioasă [8] .
În tabelul 4 este dat coeficientul de absorbție αλ după Vigru și pentru un domeniu
larg de absorbție în domeniu vizibil al spectrului. Aici αλ nu depășește 0,059 pentru λ =
6019Å. Absorbția aici descrește puțin la creșterea temperaturii în centrul benzii.
Ozonul are o serie de benzi de oscilație – rotație în IR. Aici apar benzi bine

39
pronunțate cu maxim de absorbție la 4,75; 9,57 și 14,2 μm și unele mai slabe cu maxim la
3,28; 3,57 și 5,75 μm. În banda de absorbție 4,75 μm coeficientul de absorbție atinge valoarea
de 0,15 cm-1.
Un șir de benzi slabe sunt localizate în domeniul roșu și IR apropiat al spectrului –
7110, 7155, 7490, 7795, 8170, 8570, 8920, 9015, 9460 și 9600 Å. Prezintă interes banda
îngustă dar este destul de puternică de absorbție a ozonului în IR îndepărtat pentru λ = 9.57
μm. Ea are o structură distinctă, îngustă adică este compusă dintr-un șir de linii spectrale
apropiate. Secțiunea de absorbție a moleculei de ozon în această bandă este egală cu 1,34 ×
10-17 cm-2[8].
Conform lui Vigru absorbția integrală a întregii benzi la presiunea de 1 Atm și pentru
grosimea stratului de ozon X = 0,073 cm este determinată de lărgimea echivalentă L = 2210
Å. Aici absorbția este echivalentă absorbției totale în domeniul spectral corespunzător lărgimii
date. Pentru X = 0.28 cm, L crește până la 3870 Å, adică crește mai puțin decât X.

Tabelul 4. Coeficientul de absorbție o ozonului ( λ = [Å], αλ = [ cm-1] ) [8].

Λ αλ Extrem ƍ
5512 37,8 - -
5538 38,4 - -
5564 40,6 - 1,01
5590 43,3 - -
5617 48,3 - 1,00
5643 50,0 - -
5670 51,8 - 1,01
5698 53,9 - -
5735 55,2 - 1,01
5754 55,9 M 1,01
5783 55,0 - 1,01
5812 52,4 - -
5842 51,1 - 1,01
5872 50,5 M 1,01
5903 51,5 - -
5934 52,3 - 1,01
5968 55,6 - 1,01
6019 59,4 M 1,01
6036 58,2 - -
6075 56,1 - 1,01

40
 M - este maximul de absorbție;
m - reprezintă minimul de absorbție;
ƍ – este raportul dintre coeficientul de absorbție la temperatura – 92 0C și 18 0C [8].

Absorbția în banda 9.57 μm se micșoează odată cu descreșterea presiunii aerului ƍ.

Evident, liniile cauzate de rotație se lărgesc datorită ciocnirii moleculelor de ozon cu
moleculele altor gaze și a aerului. Transparența T a radiației în domeniul 8.8 μm și 10 μm în
funcție de X ( în cm ) și raportul lui p către presiunea normală p0 se calculează cu relația :

 n 
T  exp  16,86 
 1  251m 
(II.2.29)

Unde m se calculează cu relația :

0,41
 p
mX 
 p0 
(II.2.30)

II.3. METODE TERESTRE DE MĂSURARE A CANTITĂȚII DE OZON

Raza de lumină solară pătrunde în atmosferă parțial și este împrăștiată de moleculele

de aer și absorbită de gazele din atmosferă. Dacă observăm slăbirea acestei raze în UV, vizibil
și IR a spectrului se poate determina cantitatea totală de ozon, precum și distribuția verticală.
Cel mai des observarea ozonului se efectuează de la sol. Indicat este să se facă în regiunile
muntoase sau din avion, mai sus de 3000 metri de deasupra nivelului mării [7]. .
De la nivelul solului unde nu ajung razele cu lungimea de undă mai scurtă de 2900 Å
se observă benzile de absorbție a lui Huggins λ ˃ 3055 Å. Sunt rezultate și la analiza benzilor
Chappuis chiar și dacă în acest caz amestecul de aerosol de la nivelul solului îngreunează
măsurătorile. O perspectivă prezintă observarea absorbție ozonului în domeniul IR a ozonului
λ = 9.57 μm sau a unei benzi și mai slab pronunțate λ = 4.75 μm. La utilizarea primei benzi pe
lângă problema observațiilor în IR se mai adaugă și necesitatea luării în calcul a dependenței
lui αλ de presiune (adică de distribuția ozonului în funcțe de înălțime). În figura 4 raza de

41
lumină traversează atmosfera [8]..
Slăbirea razei de lumină solară monocromată cu lungimea de undă λ pe drumul ds în
atmosferă la înălțimea Z este prezentată în figura 4:
Figura 4. Slăbirea razei de lumină
solară monocromată cu lungimea de undă λ
pe drumul ds în atmosferă la înălțimea Z.

Slăbirea razei de lumină solară monocromată cu lungimea de undă λ pe drumul ds în

atmosferă la înălțimea Z se calculează cu relația :

  
dI    I   k0  3  k1  k2   ds
 30 

(II.3.31)

unde :
koλ - reprezintă coeficientul de absorbție volumic al ozonului pentru densitatea
standard ƍ30 ;
k1λ , k2λ - reprezintă coeficienții de împrăștiere moleculară și a aerosolului la înălțimea
Z, calculate la unitate de drum [8].
Deoarece k1λ este proporțional cu densitatea aerului ƍb atunci coeficienții de
împrăștiere moleculară se calculează cu relația :

b
k1  k1 0
b 0

(II.3.32)
Unde :
k1λo - reprezintă coeficientul de împrăștiere a aerului pentru o densitate standard a
aerului.
Ƹ - unghiul sub care cade raza în stratul de atmosferă la înălțimea Z,

42
 Ƹ0 - unghiul sub care cade raza la suprafața Pământului Z = 0.

Dacă integrăm formula (I.6.10) pe traiectoria razei de la Z la ∞, ținând cont că

ds = ξ dz ( ξ – unghiul razei cu verticala) și notând cu I0λ intensitatea radiației la frontiera
superioară a atmosferei pentru Z = ∞ vom avea relația:

 k0   k1 0  
I   I  0 exp 
 30 0
 3dz   z a dz  z k2  dz

(II.3.33)

Dacă înlocuim μ k λ0 = a λ , μ k 1λ0 = α 1λ

atunci :

μ k 2λ = α 2λ ,

Unde :

μ = 0.4343 .


1  

30 z aer z z k2 dz
I   I  0 10  3 dz  a dz 

(II.3.34)

Aici, αλ,, α1λ,, α2λ,, reprezintă coeficienții volumici zecimali de slăbire a ozonului de
către moleculele de aer și aerosol [8].
Dacă presupunem că Z = 0, vom calcula Iλ pentru nivelul mării. Pentru aceasta vom
nota :

  dz
3

 0


  dz
0
3

(II.3.35)

43
 

 aer dz
m 0



0
aer dz

(II.3.36)


  dz
m  0



0
2 dz

(II.3.37)

Trebuie ținut minte că valoarea ξ variază din cauza curburii straturilor atmosferei și de
reflecția a luminii, mai mult ξ descrește cu înălțimea.
Din (I.6.16) obține relația :


1
30 0
X 3dz

(II.3.38)

Rezultă relația :
I   I 0  10   X  m  m

(II.3.39)
Unde :
1 
aer 0 0
 a dz

(II.3.40)

    2  dz
0

(II.3.41)

Relația (I.6.16) adeseori este numită formula Buger [8].

Valoarea secțiunii ξ ce intră în integrala (I.6.16) se calculează, dacă vom nota cu ξ0
distanța vizibilă venită la soare sau unghiul sub care cade raza solară la suprafața Pământului
cu relația:

44
 1

2
 R0 n0 
1   sin 0
2


 0 R  Z  n 
(II.3.42)
Unde :
R0 - este raza Pământului;
n0 și n - sunt coeficienții de refecție a aerului pentru Z = 0 și Z. Este cunoscut că
(n-1) este proporținal cu densitatea aerului ƍa.
Pentru a calcula μ trebuie ca să înlocuim ξ și o oarecare valoare dată a distribuției
caracteristice ƍ3 în funcție de înălțimea Z.
Analog, înlocuind valoarea ƍaer care depinde de înălțime, vom putea calcula masa de
aer m și utilizând secțiunea de absorbție a aerosolului – masa m '.
Deoarece la toate înălțimele ξ ˂ ξ0 și pentru aceeiași rază de soare ξ este cu atât mai
mică cu cât Z este mai mare. Pentru stratul de ozon situat la înălțime mare μ este mai mic
decât m iar pentru aerosol așezat decât în straturi inferioare a aerului m' ˃ m.
Prin urmare : μ ˂ m ˂ m' ˂ ξ0 .
Deoarece pentru ξ0 ˂ 600 putem considera cu o precizie mare μ = m = m' = ξ0 .
Valorile lui μ și m sunt date în tabelul 5 . Ele practic nu depind de lungimea de undă
[8].

Tabelul 5. Valorile lui μ și m [8].

ξ0 0 15 30 45 60
Μ 1,000 1,034 1,153 1,409 1,979
M 1,000 1,035 1,154 1,413 1,995

Masa de ozon μ și a atmosferei m sunt în funcție de unghiul de cădere ξ0 a razei

luminoase la suprafața Pământului (la nivelul mării).

45
 Figura 5. Dreptele Buger. Slăbirea razei luminoase de diferite lungimi de undă în
funcție de ξ [8].

Pentru zonele situate mai sus de nivelul mării valoarea lui m trebuie micșorată în
raport cu ƍ / ƍ0 , unde :
ƍ - reprezintă presiunea aerului în punctul de absorbție;
ƍ0 - reprezintă presiunea la nivelul mării.
În figura 5 sunt prezentate Dreptele Buger și anume slăbirea razei luminoase de
diferite lungimi de undă în funcție de ξ.
Dacă considerăm că m' = m, atunci calculele cu ajutorul relației (I6.16) a valorii lui
X cresc vizibil, de exemplu la apusul soarelui. Aceste schimbări aparente a lui X pentru valori
mai mari ale lui ξ0 sunt cauzate nu de creșterea cantității de ozon ci de creșterea parametrului
de slăbire a aerosolului (creșterea rapidă a lui m' ) [8] .
Dacă pentru observările lg Iλ se vor pune pe graficul dependenței μ sau ξ , atunci în
conformitate cu (I6.16) punctele se vor așeza pe o dreaptă ( așa zisă dreapta lui Buger) cu atât
mai exact cu cât aerul este mai curat și δ este mai mic.
După unghiul format cu orizontala a dreptelor Buger se poate determina αλ , X și se
determină cantitatea totală a ozonului X. De obicei, se determină Iλ1 și Iλ2 pentru două lungimi
de undă λ1 și λ2 și raportul lor : Iλ1 / Iλ2. Din relația (I.6.16) se obține :

46
 lg    lg  I 1      m     m
I 1o
I  2o   I   1 2  1 
  2 

 1   2  

L0  L1      m   1    m
 1 2
 1   2    1   2    1   2  

(II.3.43)

Unde :
L0 și L1 - sunt logartimii zecimali raportului intensității a două radiații în afara
atmosferei și la suprafața Pământului;
α 1, α 2, β1, β2, δ1, δ - reprezintă coeficienții de slăbire pentru ambele lungimi de undă;
Din relația (I.6.20) este evident că pentru creșterea preciziei observației lui X trebuiesc
alese aceleași lungimi de undă λ1 și λ2 pentru ca diferența ( λ1 - λ2 ) să fie cât mai mare[8] .
Ele cresc brusc cu descreșterea lungimii de undă (β ~ 1/λn ). Spre deosebire de β
valoarea lui δ(λ) în atmosferă este schimbătoare și depinde de compoziția instabilă a
aerosolului. Mai mult, δ poate varia în funcție de λ, adică aerosolul poate fi colorat.
Coeficientul β a slăbirii este creat de împrăștierea moleculară a luminii.
În tabelul 6 sunt reprezentate valorile constante lui β ~ f ( λ) [8].

Tabelul 6. Valorile lui β ~ f ( λ) [8].

Λ 0,55 0,60 0,65 0,70 0,80

Β 0,0426 0,0300 0,0217 0,0161 0,0091

Este greu de găsit corecția aerosolului și se calculează cu relația :

 1  2  m
 1     
(II.3.44)

Mărimea L0 este numită constantă non - atmosferică trebuie determinată din

observările luminii ultraviolete a soarelui din satelit.
În 1963 distribuția energiei în spectrul solar și L0 se pot schimba odată cu activitatea

47
Soarelui, apariția petelor și exploziilor. Este mai simplu să se deducă L0 din observațiile lui L,
efectuate pentru diferiți μ, conținând liniile Buger până la μ = 0 și determinând diferențele
acestor coordonate pentru două lungimi de undă. Mărimea găsită în acest mod conține și
corecția aparatului de măsură și se poate schimba la transportarea aparatului.
Formula (I.6.18) mai are o consecință importantă pentru metoda de măsurare a
ozonului. Presupunem că observăm radiația Soarelui într-un domeniu mai larg al spectrului,
de exemplu, identificăm acest domeniu cu ajutorul unui filtru de lumină. Fie că avem un
domeniu de 2Δ de la λ1 – Δ , până la λ1 + Δ , unde :
λ1 - este lungimea de undă ce corespunde mijlocul domeniului pentru a simplifica
problema β = δ = 0 [8].
Pentru valori date de μ și X cantitatea de radiație absorbită de atmosferă Iλ este egală
cu diferența dintre radiația de la soare și radiația cea a trecut prin atmosferă cu lungimea λ :


I a  I o  I x  I o 1  exp   k  X  

(II.3.45)

Aborbția sumară pe tot domeniul λ1 ± Δ se calculează cu relația :

1  1 

Ia   Iad    
I 0  1  exp   k  X  d 
1  1 

(II.3.46)

Iar absorbția relativă A se vor calcula împărțind Ia la cantitatea non - atmosferică a

radiației ce revine acelui domeniu λ 1 ± Δ se calculează cu relația :

1 

 I o 1  exp  1  exp( kX ) d 

1 
A 1 


1 
I o d 

(II.3.47)

Presupunem că pe acest domeniu kλ depinde liniar de λ, atunci:

48
 k λ = c ( λ0 – λ )
(II.3.48)

Pentru ozon de exemplu valorile sunt cuprinse între 3130 Å – 3248 Å, c = 0.0045 / Å.
Dacă în domeniul I0λ = const, atunci :


1 1
2 1
A (1  exp(k X ))d 

(II.3.49)

sh c X exp  k X  she 

A  1  1
 c X 

(II.2.50)

Unde :
k λ - reprezintă coeficientul de absorbție în mijlocul domeniului;
Pentru λ = λ1 : γ = Δ cμ X .
k  0  1
a 
c 
(II.2.51)
În figura 6 este prezentată curba A( γ ,α ) pentru a = 2 și 5.

49
 Figura 6. Curba A( γ, α ) pentru a = 2 și 5 [8].

Această figură este în funcție de absorbție și reprezintă o descreștere încetinită a

radiației Soarelui (creșterea transparenței atmosferei).
Pentru valorile mici ale lui γ, pentru un conținut scăzut de ozon X sau μ mic valoarea
lui A depinde liniar de X : A ~ αγ = kλ μX, la fel ca și pentru radiații monocromate.
Pentru γ mare de exemplu când soarele coboară la orizont și μ crește, absorbția crește
tot mai puțin și coeficientul de absorbție descrește treptat [8].
Exemple :
1. X = 0.333 cm, μ =3 ( înălțimea Soarelui la orizont este de 20 0 ), kλ = 0.50, Δ =50 Å,
c = 0.0045, atunci γ = 0.225, a = 2.2 și A = 0.376.
2. Dacă pentru aceleași X și Δ vom mări μ până la 6 ( când soarele coboară până la 90
de orizont ) atunci γ = 0.45 iar A crește până la 0.594. Dublarea lui μ reprezintă lungimea
drumului în atmosferă crescând absorbția doar cu 58 %.
3. Dacă pentru aceleași valori ale lui μX, ca în exemplu 1, vom lărgi domeniul spectral
până la Δ = 150 Å, atunci γ = 0.67; a = 0.75 și A va descrește de la 0.376 la 0.348. Lărgirea
domeniului observat al spectrului reduce absorbția.
Spectrul razei solare care a traversat jumătate de drum prin atmosferă se îmbogățește
cu lungimi de undă mai puțin absorbante (de exemplu raze roșii) și în rest se diminuează puțin
[8].
Micșorarea lui A la filtre cu bandă mai largă uneori este numită efectul Forbs. El are

50
un rol important pentru metodele de măsurare a ozonului. Pentru benzi înguste de transmisie a
filtrelor, adică pentru Δ și k1 mici absorbția este liniară cu X, îi corespunde un sector liniar
(din linia punctată în apropierea lui γ = 0) .
Invers, pentru o bandă largă de transmisie a filtrului γ crește și nimerind pe domeniul
de variație a curbei, atunci nu mai există proporționalitate între A și X.
Efectul Forbs pentru o lărgime a domeniilor spectrale în care se face observația
complică observarea ozonului. În special se îngreunează observațiile la înălțimi mici ale
soarelui față de orizont precum și analiza dinamicii pe parcursul zilei ale ozonului [8].

CAPITOLUL III. CANTITATEA OZONULUI ÎN MUNICIPIUL BACĂU

III.1. AMPLASAREA MUNICIPIULUI BACĂU

51
 În figura 7 este prezentată harta județului Bacău.

Figura 7. Harta județului Bacău [10].

Prima atestare documentară a județului a Bacău datează din 1408, deşi primele urme
de locuire datează din paleolitic. În documentele latine, Bacăul apare sub numele de Bacovia,
sau Ad Bacum. Nicolae Iorga consideră că denumirea oraşului provine de la străslavul Bâc,
care poate însemna zimbru, bou, taur. Oraşul Bacău este declarat municipiu la 7 decembrie
1929 [12].
Suprafața municipiului Bacău este de 41 de km și are o populație de 31.138 de
locuitori.

Județul Bacău se află situat la intersecţia coordonatelor 46°35′ latitudine nordică şi

26°55′ longitudine estică şi la confluenţa râurilor Siret şi Bistriţa. Distanţa faţă de Bucureşti
este de 302 km. Bacăul este străbătut de drumurile europene E85 și E57 [12].
Relieful județului este variat, datorită distribuţiei egale a munţilor, dealurilor,
platourilor şi câmpiilor, oraşul fiind aşezat la 170 m altitudine. Reţeaua hidrografică este
alcătuită în principal din apele din bazinul mijlociu al Siretului şi din lacurile de acumulare

52
construite pe cursurile inferioare ale râurilor Bistriţa, Tazlău, Uz şi Siret [12].

III.2. AGENȚII ECONOMICI DIN BACĂU

Calitatea aerului în județul Bacău este influiențată în special de industria chimică S.C.
Sofert S.A., centralele termoelectrice CET (Bacău), industria alimentară, industria mecanică
și traficul rutier. În Municipiul Onești principalele surse de poluare sunt: S.C. Chimcomplex
S.A., S.C. Carom S.A., S.C. Rafo S.A., CET Borzeşti, precum şi traficul rutier.
În restul localităţilor calitatea aerului este în primul rând influienţată de traficul rutier,
precum şi de activitatea desfăşurată de industriile mici şi mijlocii.
În Municipiul Bacău există mai mulți agenți economici. Unul dintre aceștia este S.C.
CET S.A. BACĂU [12].

III.3. CONDIȚIILE MICROCLIMATICE ȘI RELIEFUL MUNICIPIULUI

BACĂU

Clima are un caracter continental, datorită reliefului variat. Temperatura medie anuală
este cuprinsă îintre 9,5°C în regiunea de câmpie şi 2°C în regiunea muntoasă. În 1954 s-a
înregistrat o temperatură de - 32,5 °C. Precipitatiile variază între 540 mm/an în zona de
câmpie şi 1100/an mm în zona de munte [12].

III.4. MONITORIZAREA CALITĂȚII FACTORILOR DE MEDIU ÎN

JUDEȚUL BACĂU

Stațiile de monitorizare trebuie să monitorizeze totodată concentrațiile de precursori

NOx și COV. Având în verdere impactul compușilor oxidanți prezenți în atmosfera joasă
(troposferă), au un efect iritant penntru ochii și asupra căilor repiratorii la om [14].
  În județul Bacău realizarea monitorizării calităţii factorilor de mediu se desfăşoară în
cadrul legal, stabilit prin transpunerea cerinţelor din  directivele europene şi prin
implementarea, respectarea şi însuşirea acestora la nivel naţional, local şi regăsite în Capitolul

53
22 – Protecţia mediului înconjurător şi suplimentar particularizat la specificitatea problemelor
de mediu, cuprinse în Planul Local de Acţiune pentru Mediu [14]. 
Calitatea aerului în judeţul Bacău este monitorizată prin măsurători continue în trei
staţii automate amplasate în zone reprezentative pentru tipurile de staţii existente.
În scopul diseminării în timp real a informaţiei privind calitatea aerului, sistemul este
dotat şi cu un panou electronic de afisaj exterior, care este amplasat în zona centrală a
Municipiului Bacău, şi un display care este amplasat în interiorul Primăriei Municipiului
Oneşti [14].
În figura 8 sunt reprezentate stațiile de monitorizare fiind amplasate pe harta Județului
Bacău.

Legendă:
BC1
BC2
BC-1: Str. Războieni, Bacău
BC-2: Str. Izvoare nr.1bis,
Bacău
BC-3: Str. Cauciucului nr.1, CJ-5

Oneşti
BC3

CJ-4
CJ-3
CJ-2
CJ-1

Figura 8. Stațiile de monitorizare a Județului Bacău amplasate pe hartă [14].

Poluanţii monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de

informare şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de Legislaţia
Naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme cerinţelor prevăzute de reglementările
europene [14].
Reţeaua automată de monitorizare a calităţii aerului la nivelul judeţului Bacău este
formată din următoarele tipuri de staţii:
   Staţia Bacău 1 - staţie de tip urban este amplasată în Bacău – parc Prefectură. Acest
tip de staţie industrial evaluează:
 influenţa activităţii umane din zona centrală a Municipiului asupra calităţii aerului,
raza ariei de reprezentativitate este de 1 - 5 km;

54
  poluanţii monitorizaţi sunt dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx/NO/NO2);
 monoxid de carbon (CO), ozon (O3), benzen, pulberi în suspensie (PM10);
 parametrii meteo (direcţia şi viteza vântului, presiune, temperatură, radiaţia solară,
umiditate relativă, precipitaţii) [14].
Staţia Bacău 2 - este de tip industrial, este amplasată în Municipiul Bacău și anume în
Cartierul Izvoare. Această stație evaluează:
 influenţa activităţii industriale dezvoltate în partea de E - SE a Municipiului Bacău
asupra calităţii aerului;
 raza ariei de reprezentativitate este de 100 m – 1 km;
 poluanţii monitorizaţi sunt: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx/NO / NO2),
amoniac (NH3), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în suspensie (PM10);
 parametrii meteo (direcţia şi viteza vântului, presiune, temperatură, radiaţia solară,
umiditate relativă, precipitaţii).      
 monitorizează suplimentar și poluantul NH3 [14].

Staţia Bacău 3 - staţie de tip industrial, este amplasată în municipiul Oneşti – cartier
TCR- strada Cauciucului. Acestă stație evaluează :
 evaluează influenţa activităţii industriale dezvoltate în partea de E - NE a Municipiului
Oneşti, asupra calităţii aerului;
 raza ariei de reprezentativitate este de 100 m – 1 km;
 poluanţii monitorizaţi sunt: poluanţii monitorizaţi sunt dioxid de sulf (SO 2), oxizi de
azot (NOx/NO / NO2), hidrogen sulfurat (H2S), monoxid de carbon (CO), ozon (O3),
benzen, pulberi în suspensie (PM10) şi parametrii meteo (direcţia şi viteza vântului,
presiune, temperatură, radiaţia solară, umiditate relativă, precipitaţii).

În tabelul 7 sunt prezentate valorile concentrațiilor de poluanți pe anul 2008 în Județul

Bacău înregistrate la fiecare dintre cele trei stații de monitorizare [14].

Tabelul 7. Valorile concentraţiilor de poluanţi pe anul 2008 în Județul Bacău [14]

Staţia/ Tip Număr Concentraţia Frecvenţ Observa

Tipul Poluant măsurări a ţii
Staţiei validate Depăşirii
VL sau
CMA(%
)

55
 Maxim Medie
zilnice Orare a Anual UM
zilnică ă
NO2 8079 53,82 18,36 μg/mc 0
SO2 7924 32,41 5,84 μg/mc 0
mg/m
CO 8503 1,96 0,21 0
c
Ozon 8122 65,18 32,12 μg/mc 0
Bacău 1/
Amoniac 7542 31,70 13,45 μg/mc 0
fond
Benzen 8089 5,33 1,47 μg/mc 0
urban
PM 2,5 μg/mc
Nefelomet 7654 113,47 23,14
ric
PM 2,5 μg/mc
Gravimet 288 84,77 16,26
ric
NO2 6034 47,3 12,52 μg/mc 0
SO2 7956 39,19 6,96 μg/mc 0
mg/m
CO 6632 1,62 0,18 0
c
Ozon 7284 70,63 37,15 μg/mc 0
Amoniac 5352 151,31 14,97 μg/mc 0
PM 10 μg/mc
Nefelomet 7530 181,36 30,67 8,87
Bacău 2/
ric
industrial
PM 10 μg/mc
Gravimetr 295 109,38 26,46 6,78
ic
P μg/mc
295 0.0745 0.0101 0
Metal b
e C ng/mc
295 2.42 0.44 0
Grele d
Ni 295 9.51 2.65 ng/mc 0
NO2 4860 45,0 14,80 μg/mc 0
SO2 7776 17,83 5,23 μg/mc 0
mg/m
CO 5993 2,23 0,22 0
c
Bacău 3/
Ozon 7721 48,98 39,09 μg/mc 0
industrial
PM 10 μg/mc
Nefelomet 7399 205,37 32,95 10,24
ric
Benzen 7995 27,66 4,05 μg/mc 0

Valorile concentraţiilor poluanţilor pe anul 2008 au fost validate de către ANPM în luna
iunie 2008 şi ca urmare au apărut o serie de modificări ale valorilor din anul 2008.

56
 III.5. MONITORIZAREA CANTITĂȚII DE OZON ÎN MUNICIPIUL BACĂU

Ozonul se găseşte în mod natural în concentraţii foarte mici în troposferă (atmosfera

joasă). Cele două surse naturale de ozon în atmosfera joasă sunt :
 emisiile de compuşi organici volatili emişi de plante şi sol ;
 mici cantităţi de ozon din stratosferă, care migrează, ocazional, spre suprafaţa
pământului [14].
Spre deosebire de ozonul stratosferic, care protejează viaţa pe Pământ, ozonul
troposferic (cuprins între sol şi 8 - 10 km înălţime) este deosebit de toxic şi constituie
poluantul principal al atmosferei zonelor industrializate şi aglomerărilor urbane, deoarece
precursorii acestuia ( COV, NOx ) provin din activităţi industriale şi trafic rutier.
Ozonul este un poluant secundar, deoarece, spre deosebire de alţi poluanţi, acesta nu
este emis direct de vreo sursă de emisie. El se formează prin interacţiunea luminii solare, în
principal a radiaţiilor ultraviolete, cu poluanţii primari, compuşi organici volatili şi oxizi de
azot, prin reacţii fotochimice în care sunt implicaţi radicali liberi [14].
Distrugerea ozonului din atmosfera joasă se realizează prin procese de transport şi
distrugere chimică, ca urmare a interacţiunii cu alţi compuşi din atmosferă. Se consideră prin
urmare că prezenţa ozonului în troposferă constituie rezultatul a două procese de bază:
 schimburile troposferă / stratosferă, care determinã transportul către troposferă a
aerului stratosferic bogat în ozon;
 producerea ozonului în atmosfera joasă (troposferă), prin reacţii fotochimice (sub
acţiunea radiatiilor UV), din precursori precum compuşii organici volatili (COV
nonmetanici şi metanul), alături de oxizii de azot, având ca substrat particulele de
aerosoli (particule lichide sau solide din aer).
Datorită faptului că precursorii ozonului pot fi transportaţi de la mare distanţă, ca şi
variabilităţii schimburilor dintre stratosferă şi troposferă, concentraţiile de ozon în atmosfera
joasă sunt foarte variabile în timp şi spaţiu, fiind totodată dificil de controlat.
Staţiile de monitorizare a ozonului trebuie să monitorizeze totodată şi concentraţiile de
precursori (NOx şi COV) [14].

Tabelul 8. Concentrația medie anuală a ozonului [19].

Concentraţia medie anuală O3 ( μg/mc )

Judeţ
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

57
 Bacău - - - - - 41,14 36,12

Agenția Protecția Mediului Bacău monitorizează în timp real, începănd cu anul 2008
concentraţiile de ozon troposferic în cele trei staţii automate de monitorizarea a calităţii
aerului, metoda utilizată este metoda de referinţă indicata de Ordinul M.A.P.M. nr. 592/2002,
şi anume metoda fotometrică în UV nedispersiv.
Concentraţia medie anuală a ozonului în Județul Bacău este prezentată în tabelul 8, iar
în tabelul 9 sunt prezentate datele statistice de la nivelul anului 2009. Monitorizarea cantităţii
de ozon în Bacău a început cu anul 2008 [14].

Tabelul 9. Date statistice anul 2009 pentru O3 ( date validate medii orare) [14]

Total date validare date Media anuală

Staţia
Validate % (μg/mc)
Bacău -1 8122 92,7 32,12
Bacău -2 7284 83,1 37,15
Bacău- 3 7721 88,1 39,09
Judeţul Bacău 23127 36,12

În figura 9 este prezentată o diagramă care arată variația mediilor lunare a

ozonului în anul 2009 în Județul Bacău [19].

Variaţia mediilor lunare a ozonului în anul 2009

judeţul Bacău

60,0
50,0
40,0
ug/mc

30,0
20,0
10,0
0,0
ian. feb. mar. apr. mai iun. iul. aug. sept. oct. nov. dec.

BC-1 BC-2 BC-3

Figura 9. Variaţia lunară a concentraţiei de ozon în anul 2009 [14].

58
 Din analizele statistice realizate prin monitorizarea automată a concentrațiilor de ozon
și a rezultatelor obținute în anul 2009 ne arată că :
 nici o concentraţie medie orară nu a atins sau depăşit pragurile de informare sau de
alertă (180 μg/mc şi respectiv 240 μg/mc), stabilite prin Ordinul M.A.P.M.
nr.592/2002, la niciuna dintre staţii.
 concentraţia orară maximă înregistrată a fost de 118,83 μg/mc, fiind măsurată la staţia
BC - 3, în luna aprilie 2009;
 nu a fost depăşit obiectivul pe termen lung pentru protecţia sănătăţii umane, stabilit
prin Ordinul M.A.P.M. nr.592/2002 (120 μg/mc- maxima zilnică a mediilor pe 8 ore)
la niciuna dintre staţii [14].
Maximele zilnice înregistrate de către staţiile automate au fost următoarele:
 la staţia BC - 1 maxima zilnică a ozonului a fost de 65,18 μg/mc;
 la staţia BC - 2 maxima zilnică a ozonului a fost de 70,63 μg/mc;
 la staţia BC - 3 maxima zilnică a ozonului a fost de 48,98 μg/mc.
În medie, cele mai ridicate valori ale concentraţiei de ozon s-au înregistrat în perioada
aprilie – septembrie, perioadă cu temperaturi mai ridicate şi durată mai mare de iluminare
diurnă, factori care favorizează reacţiile fotochimice de formare a ozonului [14].

III.6. VALORILE CONCENTRAȚIILOR DE POLUANȚI ÎNREGISTRATE ÎN

MUNICIPIUL BACĂU

III.6.1. LUNA IANUARIE

În tabelul 10 sunt prezentate valorile medii lunare minime și maxime orare la Stația - 1
Bacău a concentraților de poluanți pe luna ianuarie [15].

Tabelul 10. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 1 Bacău
[15].

STAŢIA BACĂU 1
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 6,49 2,38 56,75
NO μg/mc 8,34 0,72 71,78
NO2 μg/mc 22,53 2,82 110,24
NOx μg/mc 35,32 8,97 171,75

59
 CO mg/mc 0,44 0,03 3,31
O3 μg/mc 39,0 5,82 97,48
NH3 μg/mc 13,43 8,95 43,38
Benzen μg/mc 2,71 0,41 14,50
PM 2,5 μg/mc 30,95 8,59 106,06

În tabelul 11 sunt prezentate valorile medii lunare minime și maxime orare la Stația - 2
Bacău a concentrațiilor de poluanți pe luna ianuarie [15].

Tabelul 11. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 2 Bacău
[15].

STAŢIA BACĂU 2
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 10,14 2,46 74,80
NOx μg/mc 28,33 6,13 115,45
NO μg/mc 4,76 0,19 40,95
NO2 μg/mc 20,85 0 93,15
CO mg/mc 0,32 0,01 1,70
O3 μg/mc - - -
PM 10 μg/mc 49,26 12,37 156,47
NH3 μg/mc 16,83 10,12 218,58

În tabelul 12 sunt prezentate valorile medii lunare minime și maxime orare la Stația - 3
Bacău a concentrațiilor de poluanți pe luna ianuarie [15].

Tabelul 12. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 3 Bacău
[15].

STAŢIA BACĂU 3
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 9,46 3,71 40,82
NOx μg/mc 21,62 4,62 176,77
NO μg/mc 5,71 2,41 81,59
NO2 μg/mc 12,87 0,05 66,98
CO mg/mc 0,73 0,03 3,41
O3 μg/mc - - -
PM 10 μg/mc 51,05 12,05 179,14
Benzen μg/mc 8,53 0,97 107,23

60
 În figura 10 este prezentată o diagramă în care sunt afișate mediile zilnice pe luna
ianuarie 2010 a cantității de ozon în Municipiul Bacău [15].

Evoluţie ozon
medii zilnice luna ianuarie 2010

100,0

80,0

60,0
ug/mc

40,0

20,0

0,0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Prag de informare = 180 μg/mc

BC 1 BC 2 BC 3

Figura 10. Mediile zilnice pe luna ianuarie 2010 a cantității de ozon [15].

Faţă de pragul de alertă (240 μg/mc - medie orară), precum şi faţă de pragul de
informare (180 μg/mc - medie orară), valorile înregistrate în luna ianuarie 2010 la cele trei
staţii au fost mici. De asemenea, concentraţiile de ozon au fost sub obiectivul pe termen lung
pentru protecţia sănătăţii umane şi respectiv valoarea ţintă pentru anul 2010 (120 g/mc) [14].

III.6.2. LUNA FEBRUARIE

În luna februrie măsurătorile cantității de ozon au fost efectuate în data de 20 a lunii și

este reprezentată prin următoarea diagramă [16]:

61
 Figura 11. Cantitatea de ozon pe data de 20.02.2011 la cele trei stații de monitorizare
din Bacău [16]

În tabelul 13 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a poluanților la Stația – 1 Bacău pe luna februarie [16].

Tabelul 13. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 1 Bacău
[16].

Poluant UM STAŢIA BACĂU 1

62
 Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 6,01 2,22 37,26
NO μg/mc 8,07 3,37 58,15
NO2 μg/mc 18,67 0,5 91,44
NOx μg/mc 31,04 6,29 158,41
CO mg/mc 0,48 0,02 3,36
O3 μg/mc 39,15 5,40 70,45
NH3 μg/mc 14,68 9,45 58,08
Benzen μg/mc 3,67 0,57 13,19
PM 2,5 μg/mc 30,69 6,86 70,07

În tabelul 14 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime

orare a poluanților la Stația – 2 Bacău pe luna februarie [16].

Tabelul 14. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 2 Bacău
[16].

STAŢIA BACĂU 2
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 9,72 3,58 60,84
NOx μg/mc 39,33 8,37 239,09
NO μg/mc 7,80 2,50 67,18
NO2 μg/mc 27,08 0,5 145,50
CO mg/mc 0,51 0,17 2,56
O3 μg/mc - - -
PM 10 μg/mc 41,28 8,73 173,92
NH3 μg/mc 22,26 9,99 300,85

În tabelul 15 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime

orare a poluanților la Stația – 3 Bacău pe luna februarie [16].

Tabelul 15. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 3 Bacău
[16].

STAŢIA BACĂU 3
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 7,92 2,74 20,90

63
 NOx μg/mc 22,32 5,33 118,44
NO μg/mc 6,04 2,75 53,31
NO2 μg/mc 13,05 0,30 50,57
CO mg/mc 0,62 0,05 2,63
O3 μg/mc - - -
PM 10 μg/mc 49,11 9,13 196,79
Benzen μg/mc 6,15 0,77 23,16

În figura 12 este prezentată o diagramă în care sunt afișate mediile zilnice pe luna
februarie 2010 a cantității de ozon în Municipiul Bacău [16].

Evoluţie ozon
medii zilnice luna februarie 2010
70.0
60.0
50.0
40.0
ug/mc

30.0
20.0
10.0
0.0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Prag de informare = 180 μg/mc BC 1 BC 2

Figura 12. Mediile zilnice pe luna februarie 2010 a cantității de ozon [16].

Faţă de pragul de alertă (240 μg/mc - medie orară), precum şi faţă de pragul de
informare (180 μg/mc - medie orară), valorile înregistrate în luna februarie 2010 de cele două
staţii au fost mici. De asemenea, concentraţiile de ozon au fost sub obiectivul pe termen lung
pentru protecţia sănătăţii umane şi respectiv valoarea ţintă pentru anul 2010 (120 g/mc).
Maxima orară a fost de 70,45 μg/mc în urma măsurătorilor realizate de staţia BC - 1
Bacău [16].

III.6.3 LUNA MARTIE

În luna martie măsurătorile cantității de ozon au fost efectuate în data de 25 a lunii și

este reprezentată prin următoarea diagramă [17]:

64
 Figura 13. Cantitatea de ozon pe data de 25.03.2010 la cele trei stații de monitorizare
din Bacău [17].

În tabelul 16 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a poluanților la Stația – 2 Bacău pe luna martie [17].

Tabelul 16. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 1 Bacău
[17].

STAŢIA BACĂU 1
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 4,86 2,41 33,86
NO μg/mc 6,96 1,74 53,79
NO2 μg/mc 12,79 0,5 61,57
NOx μg/mc 23,39 6,83 130,99
CO mg/mc 0,26 0 2,44
O3 μg/mc 52,22 5,57 96,17
NH3 μg/mc 15,78 8,92 64,72
Benzen μg/mc 1,87 0,34 12,62
PM 2,5 μg/mc 24,63 3,41 82,83

În tabelul 17 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a poluanților la Stația – 2 Bacău pe luna martie [17].

65
 Tabelul 17. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 2 Bacău
[17].

STAŢIA BACĂU 2
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 5,77 2,11 32,65
NOx μg/mc 23,55 6,01 170,11
NO μg/mc 23,55 6,01 170,11
NO2 μg/mc 14,01 0,5 75,72
CO mg/mc - 0,03 1,02
O3 μg/mc 57,47 0,64 107,16
PM 10 μg/mc 34,58 11,21 127,06
NH3 μg/mc 29,09 10,17 347,93

În tabelul 18 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a poluanților la Stația – 3 Bacău pe luna martie [17].

Tabelul 18. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 3 Bacău
[17].

STAŢIA BACĂU 3
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 7,13 4,12 22,80
NOx μg/mc 15,79 4,57 102,17
NO μg/mc 4,33 2,02 38,78
NO2 μg/mc 9,16 0,5 51,59
CO mg/mc 0,21 0,03 1,93
O3 μg/mc - 2,26 70,96
PM 10 μg/mc 27,74 6,51 92,73
Benzen μg/mc - 0,64 14,11

Pentru indicatorii ozon şi benzen nu s-a calculat media, deoarece captura de date a fost
mai mică de 70 %.
În figura 14 este prezentată o diagramă în care sunt afișate mediile zilnice pe luna
februarie 2010 a cantității de ozon în Municipiul Bacău [16].

66
 Evoluţie ozon
medii zilnice luna martie 2010
80.0
70.0
60.0
50.0
ug/mc

40.0
30.0
20.0
10.0
0.0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Prag de informare = 180 μg/mc BC 1 BC 2 BC 3

Figura 14. Mediile zilnice pe luna martie 2010 a cantității de ozon [17].

Faţă de pragul de alertă (240 μg/mc - medie orară), precum şi faţă de pragul de
informare (180 μg/mc - medie orară), valorile înregistrate în luna martie 2010 la cele trei staţii
au fost mici. De asemenea, concentraţiile de ozon au fost sub obiectivul pe termen lung pentru
protecţia sănătăţii umane şi respectiv valoarea ţintă pentru anul 2010 (120 g/mc).
Maxima orară a fost de 107,16 μg/mc în urma măsurătorilor realizate de staţia BC - 2.
[17].

67
 III.6.4. LUNA APRILIE

În luna aprilie măsurătorile cantității de ozon au fost efectuate în data de 20 a lunii și

este reprezentată prin următoarea diagramă [18]:

Figura 15. Cantitatea de ozon pe data de 20.04.2010 la cele trei stații de monitorizare
din Bacău [18].

În tabelul 19 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a ozonului la cele trei Stații din Bacău pe luna aprilie [18].

Tabelul 19. Valorile înregistrate a ozonului la cele trei Stații de Monitorizare din Municipiul
Bacău pe 20 aprilie 2010 [18].

Ora BC-1 BC-2 BC-3

Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³)
01.00 55,46 59,76 41,95
02.00 55,04 59,69 33,14
03.00 56,92 54,57 40,38
04.00 56,14 50,00 27,86

68
 05.00 54,24 51,40 43,34
06.00 47,50 48,62 41,22
07.00 39,38 46,55 28,96
08.00 31,30 41,55 22,83
09.00 34,65 49,39 24,14
10.00 42,38 49,92 36,80
11.00 41,37 53,30 34,70
12.00 38,70 51,24 40,69
13.00 43,95 56,38 38,41
14.00 53,14 57,04 38,55
15.00 55,24 64,56 41,65
16.00 0.00 62,04 41,68
17.00 48,06 60,45 46,39
18.00 50,35 62,17 42,36
19.00 46,93 61,24 30,38
20.00 50,19 60,12 39,90
21.00 52,63 58,23 46,70
22.00 57,06 59,34 49,01
23.00 61,87 60,78 43,77
24.00 64,17 64,96 44,23

În luna aprilie măsurătorile cantității de ozon au fost efectuate în data de 22 a lunii și

este reprezentată prin următoarea diagramă [18]:

Figura 16. Cantitatea de ozon pe data de 22.04.2010 la cele trei stații de monitorizare
din Bacău [18].

69
 În tabelul 20 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a ozonului la cele trei Stații din Bacău pe luna aprilie [18].

Tabelul 20. Valorile înregistrate a ozonului la cele trei Stații de Monitorizare din
Municipiul Bacău pe 22 aprilie 2010 [18].

BC-1 BC-2 BC-3

Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³)
Ora
01.00 92,59 3,10 9,9
02.00 92,59 41,67 6,57
03.00 92,59 55,92 16,71
04.00 92,59 34,35 28,15
05.00 46,80 26,83 21,95
06.00 43,60 14,07 14,87
07.00 43,60 17,92 17,68
08.00 43,60 6,77 16,44
09.00 44,92 18,18 24,51
10.00 54,09 36,66 35,70
11.00 55,74 59,07 44,24
12.00 52,72 62,96 73,99
13.00 54,56 65,33 61,54
14.00 59,36 72,54 61,87
15.00 56,42 63,57 53,36
16.00 54,84 61,77 49,43
17.00 59,95 67,13 39,81
18.00 61,56 69,30 41,85
19.00 63,93 71,59 46,99
20.00 65,77 72,39 45,73
21.00 42,13 49,25 34,53
22.00 35,28 23,10 22,70
23.00 32,12 26,33 21,93
24.00 26.63 24,47 21,51

În continuare sunt prezentate valorile medii lunare minime și maxime orare a

poluanțiilor la fiecare stație din Bacău pe luna aprilie [18].

Tabelul 21. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 1 Bacău
[18].

STAŢIA BACĂU 1
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 4,11 2,33 38,35

70
 NO μg/mc 4,53 1,74 51,0
NO2 μg/mc 16,32 2,59 57,97
NOx μg/mc 23,22 6,38 118,38
CO mg/mc 0,12 0 1,89
O3 μg/mc 52,84 7,19 103,55
NH3 μg/mc 26,15 3,54 85,80
Benzen μg/mc 1,03 0,23 7,56
PM 2,5 μg/mc 23,54 6,0 73,03

Tabelul 22. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 2 Bacău
[18].

STAŢIA BACĂU 2
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 4,0 0 9,87
NOx μg/mc 25,63 9,90 104,39
NO μg/mc 7,01 4,0 35,13
NO2 μg/mc 14,62 0 74,03
CO mg/mc 0,08 0,01 0,92
O3 μg/mc 53,92 0,66 116,60
PM 10 μg/mc 32,33 12,41 84,05
NH3 μg/mc 27,57 8,87 230,08

Tabelul 23. Valorii medii lunare minime și maxime orare a poluanților la Stația - 3 Bacău
[18].

STAŢIA BACĂU 3
Poluant UM
Medie lunară Minimă Maximă
SO2 μg/mc 6,52 3,75 12,05
NOx μg/mc 14,50 5,03 86,10
NO μg/mc 4,60 2,45 33,73
NO2 μg/mc 7,44 0 49,96
CO mg/mc 0,12 0,01 0,76
O3 μg/mc 37,14 0 84,59
PM 10 μg/mc 22,71 7,71 69,50
Benzen μg/mc 2,81 0,25 9,53

În figura 17 este prezentată o diagramă în care sunt afișate mediile zilnice pe luna
aprilie 2010 a cantității de ozon în Municipiul Bacău [17].

71
 Evoluţie ozon
medii zilnice luna aprilie 2010

80,0

60,0
ug/mc

40,0

20,0

0,0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30

Prag de informare = 180 μg/mc BC 1 BC 2 BC 3

Figura 17. Mediile zilnice pe luna aprilie 2010 a cantității de ozon [18].

Faţă de pragul de alertă (240 μg/mc- medie orară), precum şi faţă de pragul de
informare (180 μg/mc - medie orară), valorile înregistrate în luna aprilie 2010 de cele trei
staţii au fost mici. De asemenea, concentraţiile de ozon au fost sub obiectivul pe termen lung
pentru protecţia sănătăţii umane şi respectiv valoarea ţintă pentru anul 2010 (120 g/mc).
Maxima orară a fost de 116,60 μg/mc în urma măsurătorilor realizate la staţia BC – 2
[18].

III.6.5. LUNA MAI

În luna mai măsurătorile cantității de ozon au fost efectuate în data de 25 a lunii și este
reprezentată prin următoarea diagramă [19]:

72
 Figura 18. Cantitatea de ozon pe data de 25.05.2010 la cele trei stații de monitorizare
din Bacău [19].
În tabelul 24 sunt prezentate valorile înregistrate medii lunare minime și maxime orare
a ozonului la cele trei Stații din Bacău pe luna mai [19].

Tabelul 24. Valorile înregistrate a ozonului la cele trei Stații de Monitorizare din
Municipiul Bacău pe 25 mai 2010 [19].

BC-1 BC-2 BC-3

Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³) Ozon (µg/m³)
Ora
01.00 18,6 20,1 26,8
02.00 19,00 22,37 18,02
03.00 31,14 26,82 34,34
04.00 39,08 33,37 38,99
05.00 52,08 56,90 34,23
06.00 55,28 59,42 39,80
07.00 53,27 59,09 33,01
08.00 49,81 57,43 35,23
09.00 51,95 56,81 41,45
10.00 58,65 58,62 45,06
11.00 51,53 59,03 47,21
12.00 49,24 55,89 49,79
13.00 66,40 65,27 55,01
14.00 67,15 70,88 55,66

73
 15.00 68,96 71,11 54,74
16.00 69,82 73,23 55,40
17.00 74,42 73,43 56,18
18.00 71,09 71,67 52,99
19.00 65,19 65,52 50,62
20.00 65,88 62,99 49,29
21.00 64,38 63,12 36,14
22.00 43,68 45,65 9,47
23.00 35,99 34,58 5,12
24.00 24,36 24,98 12,39

Faţă de pragul de alertă ( 240 μg/mc - medie orară ), precum şi faţă de pragul de
informare (180 μg/mc - medie orară), valorile înregistrate în luna aprilie 2010 de cele trei
staţii au fost mici. De asemenea, concentraţiile de ozon au fost sub obiectivul pe termen lung
pentru protecţia sănătăţii umane şi respectiv valoarea ţintă pentru anul 2010 (120 g/mc).
Maxima orară a fost de 116,60 μg/mc în urma măsurătorilor realizate la staţia BC – 2
[19].

74
 CONCLUZII

Pentru formarea ozonului sunt importante radiațiile UV - C, care au suficient de multă

energie pentru a rupe molecula de oxigen în doi atomi. Acești atomi liberi se deplasează
nestânjeniți prin stratosferă, până în clipa în care au norocul să întâlnească o moleculă de
oxigen, de care se se atașează, formând molecula de ozon, (O3).
În zona tropicală aproximativ între 30̊ Sud și 30̊ Nord ozonul are valori destul de mici
(aproximativ 0,262 cm) și este destul de stabil, puțin variază cu paralela, anotimpul și de la o
zi la alta. Acestei zone, unde ozonul este constant, ii aparține aproximativ 45 % din masa
totală de ozon în atmosferă.
Iarna și primăvara în emisfera de Nord se evidențiază bine “ vârfurile” ozonului
deasupra Nord – Vestului Asiei și Americii de Nord. În această perioadă ozonul oscilează
foarte des de la o zi la alta, ceea ce denotă un transport rapid al ozonului de către curenții de
aer. Cele mai bruște măriri a ozonului - cu 20% și mai mult - au loc când aerul Arctic
pătrunde în zone de altitudine joasă. Toamna uneori, aerul tropical care se propagă la
altitudini mari, scade valoarea lui ozonului până la 0,250 cm și mai mult.
În ultima parte a acestei lucrări și anume în capitolul trei mi-am propus să analizez
valorile înregistrate de ozon din Județul Bacău din lunile ianuarie, februarie, martie, aprilie și
mai.
În Județul Bacău pragul de alertă a ozonului a fost de 240 μg/mc - medie orară.
Valoarea ţintă pentru anul 2010 a ozonului a atins 120 g/mc. În perioada ianuarie - aprilie
2010 valoarea maximă de ozon înregistrată a fost de 116,60 μg/mc.

75
 Din analiza dinamicii cantităţii de ozon în Municipiul Bacău, observăm că trecerea de
la sezonul de iarnă la sezonul de primăvară influenţează cantitatea de ozon, fapt confirmat de
studiile teoretice.
Valoarea de 116,60 μg/mc de ozon înregistrată în urma măsurătorilor realizate la staţia
BC - 2, situată în zona industrială a Municipiului, confirmă faptul că în urma anumitor
procese tehnologice industriale are loc sinteza de ozon.
Cantitatea de ozon pe timpul zilei variază şi valorile maxime înregistrate pentru zilele
14 – 16 ale lunii ianuarie, pentru zilele 14 – 16 ale lunii februarie, pentru zilele 12 – 17 ale
lunii martie, pentru zilele 12 – 17 ale lunii aprilie.
Observăm că odată cu creşerea puterii soarelui şi cantitatea de ozon sintetizată este
mai mare.

BIBLIOGRAFIE

[ 1 ] Nedeff Valentin și Crinel Raveica - Procedee și tehnici de protecția mediului în

agricultură și industria alimentară, Editura Tehnică Chișinău, 1998.
[ 2 ] Lecția mea de știință - http://valentinematei.blogspot.com/2009/09/ozonul.html.
[ 3] Subțierea stratului de ozon, Găuri în ozon -
http://www.referatele.com/referate/chimie/online9/Ozonulstratul-de-ozon-referatele-com.php.
[ 4 ] Note de curs - Mirela Panainte, Valentin Nedeff, Bogdan - Constantin
Macărescu, Emilian Moșneguțu – Studiul impactului ecologic, Colecția Științe Inginerești,
Editura Alma Mater, ISBN 973 – 730 – 214, Iași 2006.
[ 5 ] Озон в земной атмосфере, под ред. Г. П. Гущина, Гидрометеоиздат, 1966.
[ 6 ] Физика верхней атмосферы, под ред. Ханоньян, Гидрометеоиздат, 1990.
[ 7 ] Хргиан А.Х. Физика атмосферы. Л., Гидрометеоиздат, 1969, 144.
[ 8 ] Александров Э.Л., Кароль И.Л., Раикова Л.Р. и др., Атмосферный озон и
изменение глобального климата, Л.: Гидрометеоиздат, 1982. 165 с.
[ 9 ] http://www.ecomagazin.ro/monitorizarea-mediului/
[ 10 ] http://www.travelworld.ro/images/hărți/bacau.jpg
[ 11] http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisI_ro/Pais1_studiu_B1-3_ro.pdf
[ 12 ] http://ro.wikipedia.org/wiki/Bacău
[ 13 ] http://www.1referat.ro/1072_referat_Impactul_omului_asupra_naturii.html
http://referat.clopotel.ro/Ozonul-6006.html.

76
 [ 14 ] Raport anual privind starea mediului în Județul Bacău pe anul 2009 – Agenția
pentru Protecția Mediului Bacău A.P.M., 2010.
[ 15 ] Raport pivind calitatea factorilor de mediu în Județul Bacău pe luna ianuarie –
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, A.P.M., 2010.
[ 16 ] Raport pivind calitatea factorilor de mediu în Județul Bacău pe luna februarie –
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău A.P.M., 2010.
[ 17 ] Raport pivind calitatea factorilor de mediu în Județul Bacău pe luna martie –
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, A.P.M., 2010
[ 18 ] Raport pivind calitatea factorilor de mediu în Județul Bacău pe luna aprilie –
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, A.P.M., 2010.
[ 19 ] Raport pivind calitatea factorilor de mediu în Județul Bacău pe luna mai –
Agenția pentru Protecția Mediului Bacău, A.P.M., 2010.
[ 20 ] http://bethyada.blogspot.com/2008/07/radition-in-atmosphere.html.

77