Omilia a 5-a

La Întâmpinarea Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care

se face pomenire şi despre înfrânare/cumpătare şi despre răutatea care îi este
potrivnică

1. Cu toţii aveam înainte de Hristos blestemul acela strămoşesc şi osânda

comună care, din strămoşul nostru cel unul, s-a revărsat peste toţi, răspândindu-se în
neamul (omenesc) ca dintr-o rădăcină şi fiind moştenit în fire. Şi fiecare om, prin cele
pe care el însuşi le făcea, îşi atrăgea din partea lui Dumnezeu, fie osândire, fie laudă,
asupra propriei sale persoane. Însă în privinţa acelui blestem comun şi a osândirii şi a
moştenirii rele căzute de sus peste el - şi prin el peste toţi descendenţii lui -, nu putea
face nimic.
2. Dar a venit Hristos, eliberatorul firii noastre, care, transformând blestemul
comun în binecuvântare comună şi luând firea noastră vinovată din Fecioara fără
prihană şi ipostaziind-o în Sine nouă/înnoită, fără a mai fi părtaşă la vechea sămânţă, a
arătat-o fără de vină şi îndreptată, astfel încât cei născuţi din El după Duh să rămână
mai apoi cu toţii în afara acelui blestem strămoşesc şi a osândirii. Dar ce? Nu dă (din)
harul Său fiecăruia dintre ipostasele noastre şi nu ia fiecare de la El iertarea propriilor
sale păcate întrucât nu a luat un ipostas dintre noi, ci firea noastră luând-o, a înnoit-o,
unind-o cu Sine în propriul Său ipostas? Şi cum [să nu facă aceasta], Cel Care vrea întru
totul ca toţi să fim mântuiţi şi Care S-a pogorât pentru toţi plecând cerurile, şi Care S-a
întors în ceruri, după ce, prin faptele, cuvintele şi patimile Sale ne-a arătat toată calea
mânturii, trăgându-i acolo pe cei care au crezut în El? Aşadar, nu numai pentru firea pe
care o are de la noi prin unirea cea de nedespărţit, ci şi pentru fiecare dintre cei care
cred în El a hărăzit această răscumpărare desăvârşită. Şi a făcut aceasta şi nu a încetat
să o facă, împăcându-ne prin Sine cu Tatăl, conducându-ne înapoi pe fiecare către
ascultare şi vindecând complet neascultarea.
3. Pentru acestea aşadar a rânduit dumnezeiescul Botez şi ne-a dat legi
mântuitoare, a vestit tuturor pocăinţa şi (ne-) dat trupul şi sângele Său. Căci nu firea
pur şi simplu, ci ipostasul/persoana fiecăruia dintre cei credincioşi primeşte botezul şi
vieţuieşte conform dumnezieştilor porunci şi se face părtaş pâinii celei dumnezeiesc-
lucrătoare şi potirului. Aşadar, prin acestea Hristos ne-a îndreptăţit în chip ipostatic 1 şi
ne-a dus înapoi la ascultarea faţă de Părintele Cel Preaînalt. Iar firea aceasta, pe care a
luat-o de la noi, a înnoit-o, şi a înfăţişat-o Tatălui sfinţită, îndreptăţită şi ascultătoare
întru toate, prin cele pe care El Însuşi, fiind unit cu ea după ipostas, le-a făcut şi le-a
suferit în ea/conform ei. Printre acestea se numără şi ceea ce noi sărbătorim astăzi la
un loc, şi anume urcarea sau suirea la acel templu vechi pentru curăţire, întâmpinarea
de către Simeon cel de Dumnezeu inspirat, mărturisirea Anei cea dedicată pe viaţă
templului.

1
Ca ipostase, personale
 4. Căci după naşterea cea din Fecioară a Mântuitorului şi după tăierea împrejur
cea de a opta zi, “când s-au împlinit zilele curăţirii lor, după legea lui Moise, L-au adus în
Ierusalim, aşa după cum zice Evanghelistul Luca, ca să fie înfăţişat Domnului, după
cum este scris în Legea Domnului”. A fost tăiat împrejur după Lege, a fost adus după
Lege, a fost înfăţişat după cum este scris în Legea Domnului, şi a fost adusă jertfă
conform celor spuse în Legea Domnului.
5. Vedeţi că Făcătorul legii şi Stăpânul este întru toate ascultător legii? Ce
împlineşte prin acestea? Face firea noastră ascultătoare întru toate Tatălui, vindecă
complet neascultarea noastră cea din fire, preschimbă blestemul din ea în
binecuvântare. Căci după cum în Adam era întreaga noastră fire, tot aşa şi în Hristos, şi
după cum prin Adam cel din pământ, noi toţi cei care din el am luat existenţa ne-am
întors în pământ şi am coborât, vai, în iad, la fel, prin Adam cel din cer, după cum
spune apostolul, toţi am fost chemaţi în cer şi am fost făcuţi vrednici de slava şi harul
de acolo. Acum, însă, zice, “viaţa voastră este”, în chip tainic, “ascunsă cu Hristos în
Dumnezeu. Când însă Hristos se va arăta”, la a doua Sa arătare şi venire, “atunci voi toţi
vă veţi arăta în slavă”. “Toţi”. Care? Cei care au fost făcuţi fii prin Hristos întru Duhul şi
care au arătat prin faptele lor că sunt copiii Lui duhovniceşti.
6. “Când s-au împlinit zilele curăţirii lor, L-au dus ca să-L înfăţişeze Domnului”.
Care ei? Legea se referă la părinţi şi la cei născuţi din împreunarea trupească,
(spunând) că au nevoie de curăţire, după cum şi psalmistul zice: “în fărădelegi m-am
zămislit şi în păcate m-a născut maica mea”. Întrucât însă aici nu era vorba de părinţi,
ci doar de cea care a dat naştere, şi aceasta fecioară, şi de naşterea unui copil zămislit
fără sămânţă, nu era nevoie deloc de curăţire, ci şi aceasta era o faptă a ascultării,
(ascultare) care a restaurat firea cea neascultătoare şi a îndepărtat vina pricinuită de
neascultare. Aşadar, “când s-au împlinit zilele curăţirii lor, L-au dus pe prunc ca să fie
înfăţişat Domnului”, ca să îl dedice şi să facă cunoscut că e primul născut, după cum
este scris în Legea Domnului: “tot cel de parte bărbătească care deschide pântecele,
sfânt lui Dumnezeu se va chema”.
7. Într-adevăr, Acesta este Singurul Care, deschizând pântecele la zămislire, a
fost purtat în pântece fără împreunare, numai prin salutarea şi vestirea lui Dumnezeu,
pe care Fecioara le-a primit în auz printr-un înger. De ce dar Legea (spune): “tot cel de
parte bărbătească care deschide pântecele”? Precum sunt mulţi care sunt numiţi profeţi
şi mulţi care sunt numiţi unşi – după cum spune Dumnezeu prin profetul: “Nu vă
atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei” -, însă Unul este Unsul
(Hristosul), şi Unul singur Profetul acesta, la fel se zice că tot întâiul născut deschide
pântecele, deşi Cel Care deschide cu adevărat pântecele este Acesta, Singurul Sfânt al
lui Israel. “L-au adus, zice, ca să dea jertfă, după cum s-a zis în Legea Domnului, o
pereche de turturele sau doi pui de porumbei”.
8. Perechea de turturele, indicând castitatea/cumpătarea părinţilor, se referă
într-o oarecare măsură la cei uniţi prin legea căsătoriei. Iar cei doi pui de porumbei,
fiind fără experienţa împreunării, indicau în chip clar pe Fecioara, pe Cel Născut din
această Fecioară precum şi faptul că va rămâne fecioară până la sfârşit. Şi uită-te la
acrivia Legii: vorbeşte despre “o pereche de turturele”, făcând aluzie la cei care sunt
uniţi prin căsătorie, însă se fereşte să spună aceasta şi despre puii de porumbei. Căci
sunt fără experienţa împreunării şi Fecioara şi Cel Născut. Iar Legea, vestind de mai
înainte, de demult, naşterea cea feciorească, profeţeşte acestea, şi prin astfel de lucruri
prefigurează această (naştere). Iar când Cel născut în chip minunat a fost adus acum la
templu, Duhul Sfânt a pregătit alte turturele şi alţi pui de porumbei, mai potriviţi. Cine
sunt aceştia? Simeon şi Ana, care, fie dacă spune cineva că sunt pui de porumbei
datorită faptului că sunt întru totul prunci faţă de păcat, fie că zice că sunt turturele,
datorită extremei lor cumpătări/castităţi, bine zice.
9. Dar Simeon, ca să parcurgem pe scurt cuvintele evangheliei, “care era om
drept şi evlavios şi de mai înainte prevenit de Duhul Sfânt”, fiind acum mişcat de Acesta,
a venit în Templu, L-a întâmpinat şi L-a luat în braţe pe acest prunc ceresc şi
pământesc; i-a adus, ca unui Dumnezeu, imn şi cerere, rugându-L să-l slobozească în
pace de trup, şi a vestit tuturor că Acesta este lumina cea mântuitoare, afirmând că este
pus spre căderea celor care nu cred şi spre ridicarea celor care cred în El.
10. Apoi, a vorbit şi cu Fecioara şi Maica Pruncului, arătându-i că prin durerea
pricinuită de Crucea copilului său se va arăta că e mamă după fire a Pruncului care
acum e (deopotrivă) Dumnezeu şi om, şi că, lămurind (astfel) gândurile îndoielnice cu
privire la copil, le va şterge din inimile (oamenilor). Căci şi Solomon a demonstrat care
e adevărata mamă a copilului despre care exista o ambiguitate plecând de la durerea
iscată de suferinţa copilului, de la adânca mâhnire a acesteia pentru copil şi de la
compasiunea pentru acesta.
Iar profeteasa Ana a lui Fanuil, văduvă în vârstă de optzecişi patru de ani, care
stăruia în posturi şi în rugăciuni şi nu părăsise niciodată templul, fiind atunci mai cu
seamă inspirată de Duhul Sfânt, Îi mulţumea lui Dumnezeu şi binevestea izbăvirea
celor care o aşteptau, arătând că această izbăvire era chiar Pruncul acesta.
11. Duhul Sfânt a trimis de mai înainte astfel de turturele raţionale ca să-L
întâmpine pe Hristos care venea la Templu şi ne-a arătat ce fel trebuie să fie cei care-L
primesc pe Hristos şi ce fel trebuie să fie (aceia şi) acelea care au părăsit viaţa cu
bărbaţi2 şi aceia care şi-au pierdut soţiile. Căci şi această Ana a lui Fanuel era văduvă,
dar era şi profeteasă. Cum a fost posibil? Pentru că, părăsind grijile lumeşti şi
pământeşti, nu s-a depărtat de Templu. Pentru că petrecând zi şi noapte în postiri,
privegheri, rugăciuni şi psalmodieri, avea o viaţă fără de prihană. De aceea L-a şi
recunoscut în chip corespunzător pe Domnul atunci când a venit, pe Domnul pe care-L
lăudase prin fapte, după cum spune şi profetul către El: “Cânta-voi şi voi merge cu
pricepere pe cale fără prihană. Când vei veni la mine?”.
12. Astfel trebuie să fie aceia şi acelea care, din pricina unei văduvii cinstite care
urmează căsătoriei, aleg să se apropie de viaţa feciorească sau să trăiască în mănăstire 3.

2
Prin văduvie
3
A doua căsătorie
Aşadar, dacă dispreţuieşti a doua căsătorie ca fiind întru totul inferioară, ţine-mi-te
strâns de intenţie şi mergi pe urmele celor care de la început şi până la sfârşitul vieţii
nu s-au căsătorit. Oarecând, Petru a avut soacră, dar nu a fost depăşit de Ioan atunci
când a alergat la mormântul cel dătător de viaţă. Sunt unele aspecte în care l-a
întrecut, pentru că a fost statornicit corifeu al corifeilor de către Stăpânul cel comun.
Către o astfel de înălţime (te) poartă dorinţa când trece de la trup la duh.
13. Tu însă, fii atent, ca nu cumva, stând departe de (căsătorie), ca de ceva
ordinar, şi neajungând la (viaţa feciorelnică), ca la ceva la care e dificil de ajuns, să
aluneci pe alăturea şi să cazi fără de veste, ca unul care nu ai nici cele după lege, nici
cele mai presus de lege, ci cele împotriva legii. Şi dacă pe cei care sunt văduvi, dar nu
trăiesc în castitate, îi declarăm condamnabili, şi chiar dacă se unesc prin nunta a doua
în chip legal, noi nu îi socotim întru totul fără prihană (Pavel ar zice că “şi-au călcat
credinţa cea dintâi”), cu cât mai mult vor fi vrednici de osândă cei care preferă
căsătoriei legiuite plăcerea cea nelegiuită, şi cei care locuind cu femeile lor nu se
leapădă de curvie? De curvia care a adus acel potop universal peste aceia care de la
început au fost chemaţi chiar fii ai lui Dumnezeu, (de curvia) care a adus foc din cer
peste sodomiţi, care a adus înfrângerea israeliţilor de către moabiţi şi acel măcel al
multor oameni, şi care, socotesc eu, ne aduce acum înfrângerile din partea neamurilor
şi suferinţele şi nenorocirile de multe feluri care vin dinăuntru şi din afară.
14. Primii pe care Scriptura i-a numit fii ai lui Dumnezeu sunt descendenţii lui
Enos, care cel dintâi “şi-a pus nădejdea că va fi chemat cu numele Domnului” 4. Acesta
era fiu al lui Set, al cărui neam era separat de neamul cel blestemat din pricina lui Cain,
şi petrecea în curăţie. Pentru ei a mai stat lumea atunci, până când, după cum este
scris, văzându-le pe fiicele oamenilor – adică pe cele din neamul lui Cain – că sunt
frumoase, şi fiind biruiţi de frumuseţea lor cea curvească, şi-au luat pentru ei (soţii)
dintre toate cele pe care le-au ales şi au învăţat lucrurile lor rele. Înmulţindu-se
răutatea pe pământ, a venit potopul şi a măturat toate. Şi dacă atunci Noe şi fii lui Noe
nu ar fi fost găsiţi trăind pe pământ în curăţie/castitate (lucru evident, căci fiecare
bărbat avea o singură femeie, cu care a şi intrat în corabie), nu ar fi rămas nicio
rădăcină sau ceva de la care să se înceapă naşterea a doua a lumii.
15. Vedeţi că din cauza curvarilor lumea aceasta putea fi distrusă, dacă nu ar fi
fost păstrată datorită celor curaţi/caşti? Iar cei care nu sunt vrednici nici de lumea
prezentă, ca unii care o transformă în dezordine, cum să nu fie izgoniţi şi din veacul
viitor, fiind predaţi focului gheenei, ca unii care nu s-au împotrivit focului plăcerilor
lumeşti – dacă acum nu se grăbesc să-l stingă prin pocăinţă şi să spele cu lacrimi
pângăririle survenite în urma (acestor păcate)? Şi să nu fie ignorat nici faptul că dacă
nu se vor grăbi să se împotrivească patimii prin pocăinţă, şi vor continua, vor fi daţi
(unor patimi) şi mai rele, ruşinoase şi împotriva firii - care sunt odraslele poftei
curveşti şi care atrag aici focul gheenei-, ca să fie smulşi de aici cei desfrânaţi spre
pedeapsa veşnică.

4
Să vezi nota englezească
 16. Cine nu ştie de sodomiţi şi de aprinderea lor cea atât de nelegiuită spre
curvie şi de ploaia neobişnuită de foc ce a venit asupra lor, şi de pieirea lor? Adesea o
cetate întreagă suferă din cauza unui singur om desfrânat, aşa cum a fost în cazul celor
din Sichem care au fost cu totul distruşi de fii lui Iacov pentru că Sichemul o răpise pe
Dina, fiica lui Iacov. Dar ca să-i lăsăm deoparte pe cei de dinainte de Lege: nu stabileşte
Legea însăşi ca mireasa care nu va fi găsită fecioară să fie ucisă cu pietre, iar fata
preotului care a curvit să fie arsă cu foc? Nu opreşte ea ca plata curviei să fie oferită în
templul Domnului? Când israeliţii s-au însoţit în chip desfrânat cu moabitencele,
douăzeci şi trei de mii au pierit de sabie într-o singură zi. De aceea şi marele Pavel ne
zice: “Nu desfrânaţi aşa cum s-au desfrânat unii dintre ei şi au căzut într-o singură zi
douăzeci şi trei de mii”. Astfel sunt pedepsele pentru curvie şi înainte de Lege, şi în
timpul Legii şi prin Lege.
17. Dar ce [va fi] cu noi care am primit poruncă să ne răstignim trupul
dimpreună cu patimile şi cu poftele, dar cădem iarăşi în aceleaşi fapte “pentru care va
veni mânia lui Dumnezeu peste fii necredinţei”? Noi care am fost îndemnaţi să omorâm
mădularele noastre cele pământeşti: curvia, necurăţia, patima rea şi pofta, şi care nu
băgăm în seamă îndemnul? Dacă nimic altceva [nu ne va mişca], nu ne vom teme 5în
cele din urmă de urgiile lui Dumnezeu care vin de jos, de sus, care au avut deja loc sau
de cele veşnice care ne ameninţă? Nu ne vom ruşina de arătarea în trup a soarelui
dreptăţii, Hristos, “încât să umblăm cuviincios, ca ziua”? Nu vom tremura în faţa
pedepselor, osândirilor şi îndemnurilor Apostolului? “Nu ştiţi, zice, că sunteţi templu al
lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui
Dumnezeu, şi Dumnezeu îl va strica pe el”. Şi iarăşi spune: “Faptele trupului sunt
evidente, şi acestea sunt curvia, necurăţia, destrăbălarea şi celelalte asemenea, despre
care vă previn, după cum v-am şi prevenit deja, că cel care face unele ca acestea nu va
moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi iarăşi: “Ştiţi bine că tot curvarul, sau necuratul,
sau lacomul, care este idolatru, nu va avea moştenire în Împărăţia lui Hristos
Dumnezeu”. Şi: “Aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţirea noastră, ferirea de curvie.
Căci nu ne-a chemat Dumnezeu spre necurăţie ci spre sfinţire. De aceea, cel care
dispreţuieşte acestea, nu un om dispreţuieşte, ci pe Dumnezeu care ne-a dat Duhul Sfânt
“.
18. Şi cine va putea aduna într-o listă toate glăsuirile apostolilor şi profeţilor cu
privire la aceasta? Ce le porunceşte Apostolul celor care trăiau în curăţie/castitate, şi
care datorită acestui lucru făceau parte din mădularele lui Hristos? “V-am scris în
epistolă, să nu vă amestecaţi cu curvarii”. Şi pentru că aceia nu s-au ruşinat de la sine,
Pavel îi îndeamnă pe ceilalţi să îi evite şi să îi facă de ruşine, spunându-le: “ Dacă
vreunul numit frate este curvar, să nu mâncaţi împreună cu el”. Vezi că cel care se
tăvăleşte în curvie este o pată comună pentru Biserică, şi de aceea trebuie ca toţi să îl
evite pe unul ca acesta şi să-l alunge? Pavel însuşi l-a dat Satanei pe curvarul din Corint

5
De văzut aici cu pasivele astea.
şi nu a îngăduit dragostea faţă de el şi nu l-a primit până ce nu a arătat îndestulă
pocăinţă.
19. Scapă, omule, şi mântuieşte-ţi sufletul tău de astfel de rele, prezente şi
viitoare, şi de astfel de despărţiri, atât în veacul viitor cât şi în cel de faţă. Căci neamul
lui Esau a fost proscris pentru că (Esau) a fost curvar şi sacrileg, iar Roboam a fost lipsit
de mare parte de împărăţie, pentru că Solomon, cel care l-a născut, chiar dacă a fost
nebun după femei, a murit fără să sufere el însuşi una ca aceasta, datorită lui David
care cu şuvoaie de lacrimi şi cu alte fapte ale pocăinţei a şters îndestul vina pe care şi-a
pricinuit-o o singură dată.
20. “Fugiţi de curvie”, fraţilor, porunceşte iarăşi apostolul. Dacă Samson ar fi
fugit de curvie, nu şi-ar fi pierdut puterea dimpreună cu părul capului, căzând în
mâinile Dalidei, nu i-ar fi fost scoşi ochii şi nu şi-ar fi frânt viaţa în chip rău împreună
cu cei de alt neam. Dacă cei conduşi de Moise, strategul şi legislatorul, ar fi fugit de
curvie, nu ar fi ajuns să jertfească lui Belfegor, să mănânce din jertfa pentru cei morţi şi
să cadă atât cât au căzut. Dacă Solomon ar fi fugit de curvie, nu s-ar fi îndepărtat de
Dumnezeu Care L-a pus împărat şi l-a făcut înţelept, şi nici nu ar fi înălţat temple
idolilor.
21. Vedeţi că patima curviei îl duce pe om la lipsa de impietate? Nici frumuseţea
Suzanei care i-a ademenit pe judecătorii cei bătrâni din Babilon nu ar fi triumfat asupra
lor mai târziu şi nu i-ar fi acoperit cu lovituri de pietre dacă aceştia ar fi fugit de la
început departe de pângărire şi nu s-ar fi uitat în chip desfrânat la ea în fiecare zi. Nici
Olofern nu ar fi zăcut mort în chip lamentabil cu gâtul tăiat dacă mai întâi, aşa cum
este scris, sandaua Iuditei “n-ar fi răpit ochiul său, şi frumuseţea ei nu i-ar fi înrobit
sufletul”. De aceea şi Iov spune: “Am făcut legământ cu ochii mei, şi nu-i voi ridica spre
o fecioară”. Cu atât mai mult [nu vom ridica ochii] spre o femeie indecentă, fie ea liberă
de căsătorie sau măritată.
22. Practică, o, omule, fie celibatul cel iubit de Dumnezeu, fie căsătoria cea dată
de Dumnezeu. Bea apă din fântânile tale, sau ca să zic acum ceva mai potrivit, doar din
fântâna ta, şi fă acest lucru cu castitate/curăţie. Ţine-te departe cu totul de băutura cea
alterată. Aceasta este apa Styxului, care este o ramură a fluviului Acheron, plină de
otravă aducătoare de moarte şi care are puterea de a distruge, căci prin natura sa îi
trage pe cei care beau din ea pe cornişa iadului sau mai degrabă în adâncurile lui. Fugi
de mierea de pe buzele desfrânate. Căci este iscusită să aducă moartea cea
necuviincioasă, care este separarea de Dumnezeu. Despre aceasta zice şi David: “Ai
nimicit pe tot cel care se desfrânează [departe] de Tine”.
23. Este necesar aşadar ca noi, cei al căror trup a devenit templu al lui
Dumnezeu prin dumnezeiescul botez şi în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu, să fim
curaţi sau (măcar) să ne curăţim, şi astfel să rămânem mereu nepângăriţi, fiindu-ne
suficiente plăcerile permise, şi să ne grăbim spre dobândirea neprihănirii şi a castităţii,
fugind de curvie şi de toată necurăţia, ca bucurându-ne împreună, să rămânem veşnic
cu Mirele cel fără prihană/nestricăcios în cămările de nuntă cele nepângărite, cu
rugăciunile aceleia care L-a născut întru feciorie spre mântuirea noastră, Pururea
Fecioara, Preacurata, şi Maica cea Preaslăvită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.