Sunteți pe pagina 1din 3

Forum romanum

Așezat între colinele Capitoliu și Palatin, Forul Roman, piața principală a Romei, era
centrul vieții politice și sociale încă din cele mai vechi timpuri. Epoca republicană transformă
forul într-un simbol al statului și al puterii cetățenilor romani. În vremea lui Caesar și a
împăraților romani, s-au construit și alte foruri: Forum Iulium (al lui Iulius Caesar), Forum
Augusti (al lui Augustus), Forum Traiani (Forul lui Traian). În acesta din urmă se găsește și
Columna lui Traian.
Aplicație: exercițiul Latina dicta, pagina 26.

Elemente de flexiune în limba latină și în limba română


Așa cum ai aflat din lecția precedentă, verbul are terminații diferite în funcție de persoană și
număr. Dacă îți amintești verbul esse („a fi“) la indicativ prezent, știi deja terminațiile pentru
toate persoanele.

I sg. (eu) II sg. (tu) III sg. (el/ea) I pl. (noi) II pl. (voi) III pl. (ei/ele)
-m sau -o -s -t -mus -tis -nt

Cel mai des întâlnite în textele latinești sunt terminațiile de persoana a III-a.

Verbe la persoana a III-a, singular Verbe la persoana a III-a, plural


Puer per forum ambulat. Pueri per forum ambulant.
Copilul se plimbă în for. Copiii se plimbă în for.
Iulia monumentum videt. Doris et Luca monumentum vident.
Iulia vede un momnument. Doris și Luca văd un momnument.
Doris inscriptionem intellegit. Pueri inscriptionem intellegunt.
Doris înțelege inscripția. Copiii înțeleg inscripția.
Caesar in forum venit. Caesar et Brutus in forum veniunt.
Cezar vine în for. Caesar și Brutus vin în for.

Aplicații: exercițiile 1, 2, 3 – pagina 27.

Limba latină și limbile romanice


Conform arborelui genealogic al limbilor indo-europene, principalele „fiice“ ale limbii
latine, limbile romanice (numite și limbi neolatine) sunt: româna, italiana, franceza,
spaniola, portugheza.
Data nașterii lor nu poate fi stabilită cu precizie: nașterea unei limbi presupune un
proces îndelungat de transformări. Se poate spune doar că procesul de formare a limbilor
romanice începe spre sfârșitul Antichității și se desăvârșește în Evul Mediu.
Astfel, cuceririle teritoriale ale romanilor au însemnat nu numai impunerea
administrației romane, ci și folosirea limbii latine în provinciile imperiului, unde autohtonii
vorbeau, desigur, propriile limbi. Toate aceste comunități, odată ce au fost supuse de romani,
au fost nevoite să învețe limba cuceritorilor, latina, nu doar pentru viața publică, ci, cu timpul,
și pentru viața privată. Pentru că în învățarea unei limbi străine apar adesea dificultăți în
privința pronunției, a gramaticii sau a vocabularului, vorbitorii făceau greșeli. Aceste greșeli
au devenit, în timp, general acceptate și au dus treptat la schimbarea înfățișării limbii latine în
provincia respectivă. Cu timpul, fiecare provincie ajunge să aibă o „latină“ a ei, proprie, o
formă de latină populară. De exemplu, în Dacia și în provincia de la sud de Dunăre, Moesia,
se vorbea probabil așa-numita latină dunăreană.
După căderea Imperiului Roman, fiecare dintre aceste teritorii, vorbitoare ale unei
anumite varietăți de latină, va fi invadat de popoare migratoare, dintre care unele se vor
stabili acolo (în Dacia se vor stabili slavii, iar limba latină vorbită aici va împrumuta
numeroase cuvinte din limba slavă). Mai mult, fiecare dintre limbile rezultate în aceste zone
va avea contacte cu diverse alte limbi, de la care va prelua multe cuvinte. De exemplu,
româna va prelua cuvinte din limbile bulgară, maghiară, greacă, turcă sau, mai târziu,
franceză, iar spaniola se va îmbogăți simțitor cu termeni din limba arabă.
Acestea sunt motivele pentru care latina are mai multe limbi-fiice, și nu doar una
singură.
Aplicație: exercițiul 2 – pagina 28.

Puterea romană. Evoluţie în timp şi spaţiu


Republica romană (509 – 27 a.Chr.)
Societatea
Încă din epoca regalităţii, se constituie două clase sociale, patricienii – clasa socială
superioară (nobilii, aristocraţii) şi plebeii – clasa socială inferioară care se vor confrunta şi,
apoi, în primele secole de existenţă a republicii, vor sfârși prin a se accepta reciproc.
Statul republican
Roma antică a fost prima republică europeană.
Senatul roman (Senatus) devine în epoca republicană cea mai importantă instituţie a
statului. Acesta deținea în primul rând puterea legislativă, dar avea mai multe atribuții: putere
administrativă, financiară, religioasă și chiar judiciară.
Magistraţii (Magistratus) erau înalţi funcţionari publici integraţi într-un sistem
administrativ complex; fiecare aspect al vieții cotidiene publice se regăsea în domeniul de
competenţă al unui magistrat. Magistratura supremă era reprezentată de consulat. Cei doi
consuli (consules) aleşi anual, cu putere egală între ei, dețineau puterea executivă (imperium –
drept de decizie directă) și proveneau, de regulă, din rândurile senatorilor. Primul consul a
fost Lucius Iunius Brutus, conducătorul revoltei din 509 a.Chr., în urma căreia a fost
instaurată republica (respublica). Printre consulii Romei s-au numărat şi Scipio Africanus
(sec. al III-lea a.Chr.), învingătorul lui Hannibal, regele punilor, sau Caesar (sec. I a.Chr.),
cuceritorul Galliei, important om politic şi general.

Senatus populusque Romanus


Sintagma SENATUS POPULUSQUE ROMANUS – abreviat SPQR – reprezenta, de fapt,
numele oficial al statului roman republican (formula va fi preluată și în epoca imperială). De
aceea SPQR se regăsea într-o formă sau alta, alături de aquila, pe steagurile romane (v.
imaginea de la pag. 23).
Azi SPQR reprezintă nu doar sigla oficială a regiunii Lazio (anticul Latium) din Italia, ci
și un simbol al civilizației romane în ansamblul ei, astfel încât a fost perpetuat în cultura
modernă în cele mai diverse moduri.