Lector dr.

Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

Educabilitatea – factorii dezvoltarii psihice

Ereditatea – premisa natural a dezvoltrii psihoindividuale

Mediul – cadrul socio-uman al dezvoltarii psihoindividuale
• Mediul intern – prenatalitatea și ataamentul prenatal
• Mediul extern – postnatalitatea si atasmentul postnatal
Educația – factor determinant al dezvoltrii psihoindividuale
Autoeducaia
Educabilitatea
Nisa de dezvoltare

Ereditatea – premisa naturala a dezvoltrii psihoindividuale

Asupra factorilor dezvoltării personalităţii au fost elaborate mai multe teorii care pot fi
clasificate în trei categorii:
• Teorii ereditariste sau ineiste care absolutizează rolul eredităţii, neglijând sau chiar
negând rolul factorilor externi; ele se bazează pe cazurile de artişti sau oameni de ştiinţă
proveniţi din aceeşi familie ca şi pe situaţiile în care anumite aptitudini s-au cristalizat foarte
de timpuriu (când rolul mediului şi al educaţiei nu a avut timp să fie semnificativ);
• Teorii ambientaliste care absolutizează rolul factorilor externi (mediul si educaţia)
minimalizând sau negând rolul eredităţii; argumentul principal îl reprezintă cazurile de
gemeni care fiind adoptaţi de familii diferite au avut o evoluţie diferită;
• Teorii care evidenţiază dubla deteminare a dezvoltării, din partea factorilor interni şi a
celor externi care acţionează conţinuu, în grade şi in planuri diferite pe parcursul vieţii:
diponibilităţile oferite de progamul genetic sunt actualizate, activate, stimulate de mediu şi
educaţie;
• Paul Popescu - Neveanu include între factorii interni, alături de ereditate şi
capacitatea de autodeterminare, subliniind faptul că fiecare factor este necesar dar nu şi
suficient, că dezvoltarea presupune o permanenta confruntare dintre cerinţele subiective şi
exigentele externe, obiective (1978, p195- 197).
Fiecare dintre aceşti factori are anumite roluri şi o anumită pondere.
Platon era de parere ca natura nu ne-a facut pe toti la fel, ci deosebiti in ceea ce priveste
aptitudinile si potriviti pentru anumite functii.
Allport afirma ca oamenii au disponibilitati intelectuale si fizice diferite, care difera
foarte mult intre ele
Ereditatea reprezintă însuşirea biologică generală a organismelor vii de a transmite
prin mecanisme genetice o serie de caracteristici naturale, stabile, elaborate pe parcursul
mai multor generaţii.
Se poate vorbi de o ereditate generală şi de una particulară.
Prin ereditatea generala se transmit caracteristici generale specific umane: structura
organismului, posibilitatea poziţiei bipede şi a mersului biped, o serie de reflexe
necondiţionate, trebuinţele primare, sistemul nervos central de tip uman, analizatorii
perfecţionaţi de-a lungul filogenezei, aparatul verbo-motor, potenţialul gândirii, potenţialul
vorbirii, potenţialul creativităţii. Funcţionarea unora, instalarea altora, valorificarea tuturor se
realizează numai în condiţiile integrării copilului din primii ani de viata intr-un cadru
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

sociocultural, unde acţionează ca fenomene esenţiale intercomunicarea, interinfluienţarea şi

modelarea culturală.
Prin ereditatea particulară se transmit o serie de caracterisici specifice familiei:
tendinţele creşterii, pigmentaţia pielii, ochilor, părului, grupa sangvină, particularităţi ale
metabolismului şi ale sistemului hormonal, anumite caracteristici primare ale analizatorilor,
ale memoriei, caracteristicile activităţii nervoase superioare, temperamentul, talentul precum
şi o serie de predispoziţii care stau la baza dezvoltării individuale. Aceste predispoziţii au un
caracter polivalent, ele pot să evolueze într-o direcţie sau alta în funcţie de influienţele
mediului şi ale educaţiei precum şi de direcţia exersării (influienţată de mediu, educaţie,
motivaţie, capacitatea de autodeterminare). Caracteristici funcţionale favorizante ale
analizatorului auditiv pot fi valorificate prin exersare şi învăţare în domeniul muzical sau în
cel al limbilor străine, constituind premise pentru viitoarea aptitudine muzicală sau pentru cea
legată de intercomunicare sau poate rămâne nevalorificată.
Echipamentul ereditar interacţionează cu mediul intrauterin şi suportă o anumită
nuanţare datorită procesului de adaptare la mediu. Totalitatea însuşirilor transmise ereditar
reprezintă genotipul. Interacţiunea genotipului cu mediul constituie fenotipul.
Ereditatea creează perioade de sensibilizare foarte importante pentru dezvoltarea
treptată a personalităţii. Ereditatea determină momentele apariţiei diferitelor structuri şi
substructuri psihice ca şi succesiunea acestora. Pentru ca potenţialul oferit de ea.să devină o
realitate este necesară acţiunea adecvată a mediului sociocultural şi a educaţiei. În acest sens
P. Osterrieth (1976, p 17) preciza: „există momente deosebit de favorabile pentru formarea
anumitor tipuri de conduită, dar pentru ca aceste conduite să se poată constitui, condiţiile
externe specifice trebuie să fie realizate tocmai în aceste momente”.
Acţiunea eredităţii asupra dezvoltării psihice se resimte mai mult la primele vârste şi
deci şi la vârsta preşcolară şi mai ales asupra proceselor psihice simple (şi a formelor simple
ale proceselor psihice) de tipul caracteristicilor primare ale sensibilităţii, ale memoriei, ale
proceselor afective simple. De aici o serie de asemănări dintre copii şi părinţii lor în perioada
copilăriei, asemănări referitoare la momentul apariţiei şi la primele caracteristici ale conduitei
verbale, conduitei motorii, conduitei afective.
Implicarea eredităţii se resimte şi la vârsta bătrâneţii, când influienţează dinamica
alterării fizice şi psihice (mijlocită de calitatea existenţei anterioare, prezenţa sau absenţa
stresului prelungit ţi de lungă durată, experienţele trăite, nivelul de cultură şi de educaţie).
Rolul eredităţii are un caracter probabilist: poate oferi individului o şansa (ereditate
normala) sau o neşansa (ereditate ratată).
Potenţialul oferit de ereditate nu posedă emergenţa necesară pentru a se realiza de la
sine; acţiunea sa atât asupra dezvoltării biologice cât şi asupra celei psihice este mijlocită de
mediul sociocultural (prin condiţiile concrete de viată oferite, prin regimul de viaţă impus ca
şi prin valorile socioculturale propuse, exigenţele formulate explicit sau implicit) şi mai ales
de educaţie. Şansa oferită de ereditate poate fi sau nu valorificată de mediul sociocultural şi de
educaţie aşa cum neşansa poate fi (până până la un punct) sau nu compensată prin contribuţia
convergentă a mediului şi educaţiei.
Ereditatea este considerată premiză şi condiţie de bază pentru dezvoltare.
Mostenirea ereditara se refera la un complex de predispozitii.
Anumite functionalitati ale analizatorului auditiv nu reprezinta conditia pentru care sa se
afirme ca un copil are talent musical – un copil cu auz absolut nu v-a fi un bun muzician decat
cu conditia sa sa fie stimulate educatia muzicala). Astfel nedescoperita si nestimulata aceasta
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

predispozitie genetica, ramane la stadiul de potential nevalorificat, disponibilitate

aptititudinala muzicala.
Aceleasi predispozitii ereditara poate fi valorificata diferit.
O buna motricitate poate sta la baza obtinerii unor performante deosebite in domeniul
sportului, dar la fel de bine conditioneaza reusita in arta coregrafică.
Nu exista particulaitati psihice ale unei personae despre care sa se poata afirma ca ar fi
in intregime determinate ereditar.
Dezvoltarea psihica este determinata de mai multi factori; se pune insa problema
masurii in care intervin unii sau altii din acesti factori.
Orice fiinta umana poate depasi limitele unei eventuale mosteniri ereditare mai putin
favorabile pentru realizarea performanta a unei anumite activitati.
Cu ajutorul motivatiei, vointei si determinare o persoana poate sa compenseze, intr-o
anumita masura, absenta unor calitati cu alte calitati, la fel cum este posibil ca o alta persoana
cu o mostenire genetica favorbila, sa obtina performante mai scazute intr-un domeniu de care
nu este atras sau nu exerseaza.
Mostenirea ereditara nu poate fi considerata asadar o conditie biologica fatala a
dezvoltarii viitoare in plan psihologic a unei personae.
Mostenirea genetica face ca:
• invatarea sa se produca mai usor in anumite domenii
• reusitele sa fie obtinute cu mai putin efort
Potentialul genetic favorabil reprezinta o conditie pentru inaltele performante.
Tentative de a explica slabele rezultate scolare ale elevilor exclusiv prin lipsa
inclcinatiilor native pentru o anumita disciplina este inconsistenta.

Mediul – cadrul socio-uman al dezvoltarii psihoindividuale

• Mediul intern – prenatalitatea și ataamentul prenatal
• Mediul extern – postnatalitatea si atasmentul postnatal
Mediul, cel de-al doilea factor al dezvoltării, poate fi definit ca ansamblul condiţiilor
naturale şi sociale, materiale şi culturale in care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea individul.
Se divide în mediu intern şi mediu extern.
Cosmovici (1998) arăta că acţiunea mediului este multiplă:
• directă (referindu-se aici la alimentaţie şi climă), şi
• indirectă (nivel de trai, grad de cultură şi civilizaţie).
Aceste influenţe pot proveni din mediul proximal (din imediata apropiere a omului), sau
din mediul distal (aflat la distanţă).
Cu toate că unii autori definesc mediul ca fiind totalitatea influenţelor postnatale care se
exercită asupra individului, alţi specialişti extind sfera acestor influenţe nu doar la perioada
postnatală ci şi la cea prenatală.
Astfel, putem vorbi de un mediu sau factori interni (intrauterin) și mediu sau factori
externi (fizic și social).

 Mediul intern - prenatalitatea și atașamentul prenatal

Bowlby, în 1951, susține ideea că predispoziția de a crea legături intime cu alte
persoane, este “componenta de bază a naturii umane”. El propune această teorie pentru a
explica afecțiunea care apare între părinți și copil, dar mai ales între copil și mamă. Bowlby
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

este de părere că scopul atașamentului copilului este să se asigure că un adult este în apropiere
pentru a-i oferi protecție și grijă.
Pe măsură ce se dezvoltă, copilului i se formează și modelele de reprezentare internă ale
sinelui, dar și reprezentări ale celorlalți și a interacțiunilor dintre ei. Experiențele copilului cu
mama sa au o influență mare asupra dezvoltării personalității și asupra capacității sale de
atașare în viața de adult.
Bowlby (1969) a definit atașamentul ca fiind legătura pe care o dezvoltă copilul în cea
de-a doua jumătate a primului an de viață față de mama sa, sau persoana de referință.
Atașamentul este un proces amplu, complex, care se instaurează încă din momentul în
care femeia se pregătește să rămână însărcinată (vizite la doctor, evaluarea stării de sănătate,
alimentația, chiar situația financiară și statutul marital).
Dorința de a avea un copil se construiește de-a lungul vieții femeii, încă de la vârsta de
doi, trei ani, de când fetița se joacă cu bebelușul, imitând uneori comportamentele mamei sale.
Alteori, acele comportamente de joc sunt înnăscute. Aici are loc identificarea fetiței cu mama
sa, până în momentul în care apare complexul Electra (reorientarea, către tată, identificare cu
tatăl) (Winnicott, 2003).
Mary Muller (1993) a redefinit atașamentul prenatal, el spunea că relația dintre femeia
însărcinată și fetus este unică.
Studiul atașamentului prenatal s-a concentrat mai mult pe intensitatea și calitatea
legăturii dintre mamă și făt. Inventarul de Atașament Prenatal Muller și Scala de Atașament
Mamă - Fetus MFAS a lui Cranley sunt instrumente care evidențiază atașamentul
unidirecțional mamă - fetus.
Stainton (1994) susține ideea contribuției cunoașterii fetusului în formarea
atașamentului. Rubin (1975) spune că mamele își recunosc copiii chiar dacă au fost despărțite
vizual și auditiv de ei. Acest fapt îl susținem și noi cu tărie, experiența maternă ne-a dovedit
că plânsul și vocea copilului sunt inconfundabile pentru mamă. Mama își recunoaște copilul
după voce, chiar dacă cei doi nu sunt în aceeași cameră.
Cercetările citate mai sus indică faptul că atașamentul prenatal și relațiile din familie
influențează starea emoțională a femeii gravide, influențează sarcina, dar și sănătatea fătului.
Atât starea de sănătate fizică, cât și starea de sănătate psihică a mamei este foarte
importantă pe tot parcursul sarcinii și nu numai, ci și după naștere, copilul cunoscând mediul
înconjurător și pe sine cu ajutorul și prin intermediul mamei sale.
Factorii interni de mediu derivă din starea şi funcţionarea în plan fiziologic a
organismului matern.
Tulburările apărute în organismul mamei datorită regimului alimentar deficitar,
radiaţiilor, rubeolei, consumului de alcool, drog, tutun, infecţiilor, consumului abuziv de
medicamente şi vitamine, au efecte negative în planul dezvoltării embrionare. Aceste efecte
sunt cu atât mai grave cu cât intensitatea şi frecvenţa factorilor nocivi sunt mai mari şi cu cât
acţiunea acestora începe mai de timpuriu.

Tabelul nr. Agenți teratogeni defavorabili dezvoltării fătului (după Robin Harwood, Scott A Miller, Ross Vasta, Ed
Polirom, 2010)
Agent teratogen Efect posibil
Cocaină Retard de crestere, nastere premature, sindrom de sevraj

Heroină și metadonă Retard de crestere, nastere premature, sindrom de sevraj,

sindromul mortii subite a sugarului
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

LSD și marijuana Nastere premature, retard de crestere, rupere de cromozomi

Fumat Retard de crestere, prematuritate

Alcool Afectarea creierului si a inimii, retard de crestere, retard
Cafeină mental, sindromul alcoolismului fetal

Aspirină In cantitati mari, pierderea sarcinii, sangerari, problem

respiratorii
Barbiturice Problem respiratorii
Anticonvulsive Anomalii ale inimii, retard de crestere
Streptomicină Pierderea auzului
Tetraciclină Patarea dintilor, poate afecta cresterea oaselor
Plumb Pierderea sarcinii, anemie, retard mental
Mercur Dezvoltare anormala a capului si a creierului, retard mental

Iradiere Leucemie, cancer, modificari genetice, pierderea sarcinii,

moartea fatului
Dioxină Leucemie si alte tipuri de cancer
Pesticide Leucemie si alte tipuri de cancer
SIDA Malformatii congenitale, sensibilitate crescuta la orice tip
de infectie
Citomegavirusul Surzenie, pierderea vazului, retard mental
Herpes Retard mental, afectiuni ale ochilor, moarte
Rubeolă Retard mental, afectiuni ale ochilor, afectiuni ale inimii

Toxoplasmoză Anomalii ale creierului, retard mental

Climatul familial tensionat, factorii stresanţi acţionând prin intermediul emoţiilor

negative, modifică chimismul sângelui mamei şi alterează dezvoltarea fătului.
Astfel, in uter copilul este o fiinţa activa. Încă din saptamana a VI-a a existenţei sale
intrauterine””îşi pune bazele propriului său alfabet psihologic””.In al III-lea trimestru de viaţă
penatală copilul poate deja reacţiona senzorial, are deja un sistem amplu de invăţare,
afectivitate, memorie, inţelegere.
Leifer (1977) a descoperit că femeile atașate de fetus au perceput copilul ca real și s-au
ocupat de pregătirea mediului în care urma să vină acesta. Acest comportament prezice atât
comportamentul, cât și atitudinea acestora față de copilul care urmează să vină. După naștere
aceste mame s-au preocupat și au fost mai atente la nevoile copiilor lor, în comparație cu
femeile care au avut legături mai slabe vis a vis de fetușii lor; acestea s-au dovedit a fi mai
detașate față de copiii lor.
Există o relație semnificativă între atașamentul prenatal și atașamentul postnatal. Stilul
de atașament prenatal influențează patternul de atașament mamă - copil din primul an de viață
(Bloom 1998, Muller 1996 și Mercer 2004).
Suntem de părere că între mamă și făt există o relație incomensurabilă, unde cei doi sunt
interconectați. Fătul intră în relație cu mama sa prin toate trăirile afective ale acesteia
(dispoziții, stări emoționale, prin voce, mângâieri, cuvinte adresate). Mama și fătul trăiesc
într-un perpetuum schimb emoțional, chiar încă din această perioadă intrauterină, ceea ce
simte mama, simte și fătul și invers. Amândoi se simt unul pe celălalt și se atrag în relație. În
această diadă există un flux de sentimente și trăiri emoționale ce se mișcă în ambele direcții.
Cercetările citate mai sus indică faptul că atașamentul prenatal și relațiile din familie
influențează starea emoțională a femeii gravide, influențează sarcina acesteia dar și sănătatea
fizică și psihică fătului, precum și dezvoltarea ulterioară a lui.
Știm foarte bine că fătul este într-o dependență atât fizică, cât și psihică de mama lui,
dar nu numai pe perioada intrauterină, ci și multă vreme după această perioadă. Atât starea de
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

sănătate fizică, cât și starea de sănătate psihică a mamei este foarte importantă pe tot parcursul
sarcinii și nu numai, ci și după naștere, copilul cunoscând mediul înconjurător și pe sine cu
ajutorul și prin intermediul mamei sale.
Ambientalismul acorda o mare importanta influentei mediului asupra dezvoltarii
psihice. Ei considera ca ereditatea determina in mare masura caracteristicile fizice, in schimb
caracteristicile psihce sunt modelate, formate de catre mediu si educatie.
Biologia moleculara, afirmă că „organismele au capacitatea de a-și rescrie programul
genetic în vederea acomodării la mediu”.
De aici putem deduce că sistemele vii sunt dinamice, în plină mișcare și dezvoltare, ele
elaborându-se și reelaborându-se în funcție de mediul din care fac parte.
Organismele vii sunt astfel capabile să-și reprogrameze materialul genetic în funcție de
mediu. Deci mediul este la fel de important ca și ereditatea și astfel, poate influența, în mare
parte, dezvoltarea psihică, emoțională și chiar socială a copilului.
Mediul extern se divide la rândul sau în mediu fizic şi mediu sociocultural.
Mediul fizic acţionează, prin mijlocirea mediului sociocultural, asupra dezvoltării
biologice dar îşi pune amprenta şi asupra componentelor dinamico-energetice (temperament),
ca şi asupra unor caracteristici ale emotionaliităţii. Constituie cadru pentru acţiunile educative
orientate către formarea însuşirilor de voinţă, atitudinilor, sentimentelor.
Mediul sociocultural determină şi modelează conţinutul dezvoltării psihice; oferă
individului valori socioculturale (valori ştiinţifice, artistice, tehnolgice, modele de acţiune,
criterii, comportamente) care, prin intermediul operatorului special numit educaţie, permit
formarea structurilor psihice complexe: deprinderi, aspiraţii, convingeri, atitudini, sentimente
(morale, psihosociale, estetice, intelectuale), etc. Constituie sursă, cadru şi factor al dezvoltării
psihice şi sociale.
Măsura în care mediul social se constituie într-un factor determinant al devenirii
umane este probată şi de existenţa asa zişilor “”copii sălbatici”” izolaţi din varii motive de
comunitatea umană.
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

Deprivarea senzorială influenţează negativ nu doar fiinţele umane, ci şi animale. De

exemplu deprivarea senzorială totală, temporară la pisică (pleoape cusute).

Este foarte importantă măsura in care individual rezonează cu factorii de mediu care
acționează asupra sa, deoarece, un factor de mediu indiferent este nesemnificativ și nu
stimulează dezvoltare (un conţinutul informational oferit la clasă dacă este inaccesibil elevului
, acesta va fi un factor care nu-I v-a stimula dezvoltarea cognitivă.
Astfel, mediul este un factor ce poate stimula potenţialul oferit de ereditate, el poate
acorda o şansă dezvoltării, cu condiţia să nu fie unul ostil, ci unul favorabil.
Intercomunicarea cu adultul, climatul familial, sentimentul securităţii, motivarea
adecvata, căldura afectivă, modelele comportamentale favorizează dezvoltarea copilului.
Copilul străbate, succesiv sau simultan, mai multe medii, unele dintre ele putând acţiona
ca un factor frenator (mediu ostil, mediu insecurizant, mediu substimulativ, mediu
supraprotectiv). Şansa oferită de ereditate poate fi valorificată sau nu de mediu, aşa cum
neşansa poate fi compensată doar până la un punct de acţiunile convergente ale mediului şi
educaţiei.
Cu cât tulburările dezvoltării provocate de ereditate sunt descoperite de timpuriu, cu cât
acţiunile de corectare şi compensare desfăşurate de mediul sociocultural încep mai devreme,
cu atât se asigură mai bine mersul ascendent al dezvoltării.

Nisa de dezvoltare
Deosebit de important, întrucât acţionează primul, este mediul familial cu nişa de
dezvoltare oferită. Din acest punct de vedere contează obiectele şi spaţiile acesibile (care
determină explorările, acţiunile materiale sau materializate, orizontul cunoaşterii), cerinţele
părintelelui (sub formă de persimisivităţi şi resticţii) referitoare la performanţele aşteptate
(domeniul, nivelul, momentul realizării), reacţiile adultului la comportamentul copilului (de
apreciere sau de respingere), modelele oferite, etc (A. Neculau).

Cazul descris de H. Pieron (1954) –o fetiţă aparţinând unei populaţii primitive din America de Sud,
rămasă fără părinţi, a fost crescută într-un mediu sociocultural deosebit de evoluat şi complex- este
concludent pentru rolul nişei de dezvoltare.

Sintetizând rolul mediului în dezvoltarea psihică, Tinca Creţu (2006, pp 27-27) relevă
următoarele aporturi ale acestuia: transforormator al echipamentului ereditar, factor de
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

socializare, sursă de cultură, sursă de modele de acţiune, factor de confirmare sau infirmare a
reuşitei, factor şi cadru pentru stimularea inteligenţei şi creativităţii.

Mediul extern – postnatalitatea și atașamentul postnatal

Nașterea este de o importanță crucială atât pentru mamă, cât și pentru copil, astfel apare
procesul de maturizare atât pentru unul, cât și pentru celălalt. Este un prim moment de
desprindere și maturizare, este un moment de separare, de ruptură fizică și psihică, trăită de
ambii ca dureroasă. Copilul trece din mediul acvatic și sigur, cunoscut, într-un mediu aerian,
nou și cu multe necunoscute. Singurul element cunoscut este mama sa.
Mama este matricea vieții, este ceea ce este viu, este busola după care se ghidează nou-
născutul. Momentele imediat după naștere reprezintă o stare aparte în care mama se află într-o
stare de preocupare față de copilul său, iar copilul se află într-o stare de receptare. Primul
contact al nou-născutului cu lumea externă se face prin intermediul “celuilalt primordial”,
mama. El captează gesturile, vorbele, atingerile “celuilalt primordial”, mama, în vederea
acumulării de cunoștințe despre sine și despre lume. Copilul acumulează informații mai întâi
despre lume, descoperă lumea prin intermediul mamei, apoi se descoperă pe sine prin
comparație cu mama.
Plânsul nou-născutului reprezintă un act de comunicare, acesta fiind o strategie de
supraviețuire (copilul plânge când îi este foame, când îi este sete, când îi este teamă, sau frig,
când este ud sau speriat). Mama, “celălalt primordial”, își dezvoltă capacitatea de a descifra
plânsul propriului său copil.
Relația mamă – copil reprezintă cheia procesului de umanizare și socializare a copilului.
Mama este cea care creionează fin dezvoltarea intelectuală și emoțională a copilului.
Integrarea copilului în societate depinzând în totalitate de sentimentul de comuniune socială al
mamei, ea face trecerea la ceilalți, îl ajută pe copil să își lărgească sfera relațională. Toate
acestea sunt realizate prin intermediul și cu ajutorul mamei. Mama reprezintă persoana cea
mai importantă din viața unui copil. Pentru copil, mama este primul contact cu lumea, cu
semenii, mama este centrul experiențelor copilului.
Astfel, atmosfera în familiile conflictuale sau destrămate, absența controlului și, mai cu
seamă, lipsa afectivității acestora conduc la neadaptarea socială a copilului și inevitabil la
formarea unui stil de atașament defectuos. Familiile avitaminizate din punct de vedere afectiv,
precum și cele carențate moral, afectează destul de frecvent atât dezvoltarea psihică (întârzieri
în limbaj, exprimare verbală greoaie, slabă concentrare a atenției, agitație psihomotorie),
precum și inadaptarea socială și chiar inadaptarea școlară (slabe abilități adaptative și de
relaționare, comunicare funcțională deficitară, slabe performanțe școlare, chiar abandon
școlar, dificultăți de învățare). Modelul parental, transmiterea de către părinți a unor valori
psihomorale dezirabile vor fi axul de susținere pe care se va cristaliza personalitatea copilului.
Comportamentul copilului se realizează prin identificare și interiorizare cu sine și cu cei
apropiați lui. Astfel, personalitatea sa se formează într-un tot unitar, fiind stimulată de
dragostea părinților și afecțiunea împărtășită de membrii familiei, precum și de securitatea și
stabilitatea familială. Orice demisie a părinților de la rolurile și sarcinile părintești conduc la
debusolarea și destructurarea personalității copilului.
Dacă un copil percepe mediul ca amenințător, ostil, această informație va fi transmisă
mai departe în creierul său. Aceste mesaje produc schimbări în sistemul de creștere și
dezvoltare, în sistemul său imunitar, stagnând creșterea și dezvoltarea, sau inhibând-o.
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

Pe de altă parte, un mediu cald, suportiv, conținător, încărcat de siguranță și afecțiune,

transmit semnale pozitive subsistemului imunitar, neuro-vegetativ și endocrin. Astfel, copilul
crește și se dezvoltă conform vârstei sale cronologice, crește conform ritmului său propriu de
dezvoltare și devine mult mai rezistent fizic, dar și psihic, la influențele și solicitările mediului
extern.
Actiunea mediului poate fi in egala masura si o sansa a dezvoltarii dar si un blocaj al
acesteiea.
În concluzie, tinem sa precizăm ca functiile psihice sunt rezultatul modelarii de catre
mediu ambient a potentialului genetic. Caracteristica potentialului genetic este plasticitatea.

Figura nr. Formarea atașamentului

Educația - factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale

Educaţia constituie factorul determinant în dezvoltarea personalităţii.
Poate fi definită ca ansamblul de acţiuni şi influienţe desfăşurate în mod conştient în
vederea formării şi dezvoltării personalităţii.
Mijloceşte acţiunile eredităţii şi ale mediului asupra dezvoltării ca şi interacţiunile dintre
ele; întreprinde pe tot parcursul vieţii individului, din perspectiva unor finalităţi explicit
formulate, acţiuni specifice.
Receptând şi operând cu valorile socioculturale selectate şi prelucrate de educaţie,
copilul le asimilează, le interiorizează şi le transformă în achiziţii psihice.
Premisele acţiunii educaţiei se află în educabilitate, acea disponibilitate a fiinţei umane
de a fi receptivă la influienţele educaţiei şi de a realiza pe această cale acumulări progresive
concretizate în diferite structuri de personalitate. Educaţia (educaţia prin alţii şi autoeducaţia)
asigură dezvoltarea proceselor şi funcţiilor psihice, modelează capacităţile intelectuale,
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

formează atitudinile si trăsăturile caracteriale, cultivă moralitatea, stimulează creativitatea,

inteligenţa, pentru utilizarea obiectivelor preconizate utilizează strategii specifice, adaptate la
subiectivitatea individului.
Educaţia şi în special educaţia desfăşurata la vârsta preşcolară şi a şcolarităţii mici
amplifică, consolidează, completează, continuă, valorifică, sprijină influienţele pozitive ale
eredităţii şi mediului; compensează, până la un punct, efectele lor negative. Ea "asigură
unitatea, convergenţa şi coerenţa tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea pesonalităţii" (E.
Paun, 1988, p. 48).
Educaţia acţionează în limitele impuse de ereditate, acţiunile ei fiind, uneori,
defavorizate de mediul sociocultural în care trăieşte individul.
Educaţia si mediul intervin în dezvoltarea preşcolarului prin organizarea activităţii
acestuia, a invăţării şi a jocului, prin activarea, stimularea şi satisfacerea trebuinţelor
caracteristice vârstei. Pentru a satisface trebuinţa de cunoaştere, trebuinţa de identitate,
trebuinţa afectivă, trebuinţa de autoexprimare, psihicul preşcolarului construieşte importante
instrumente psihice şi le consolidează pe cele existente.
Alături de cei trei factori fundamentali, activitatea are un rol importantnt în dezvoltare,
atât jocul ca activitate fundamentală pentru primele vârste ale copilăriei, cât şi învăţarea.
În cadrul activităţii copilul descoperă capacităţi umane obiectivate, le re-produce într-un
mod subiectiv, le asimilează şi le interiorizează.
Cea care declanşează, orientează, stimulează activitatea, selectează capacităţile umane
supuse asimilării, selectează influienţele externe este motivaţia.

Autoeducația
Pe măsură ce dezvoltarea se produce, în funcţie de nivelul acesteia şi de calitatea
educaţiei desfăşurate de alţii, intervine însăşi capacitatea de autodeterminare care presupune
capacitate de autocunoaştere, capacitate de autoevaluare, capacitate de autoorganizare,
capacitate de autoreglare.
Rolul autodeterminării în dezvoltare se manifestă în „selecţia interacţiunilor cu
ambianţa, căutarea conştientă şi voluntară a noi surse de cunoaştere, iniţierea şi
experimentarea unor activităţi, proiectarea şi realizarea unor schimbări ale însuşirilor şi
structurilor propiei personalităţi” (Tica Creţu, 2006, p.35). În fapt este vorba de autoeducaţie.

Educabilitatea
Actiunea pedagogica stimuleaza crearea universului mental al copilului ajutandu-l sa
stapaneasca mediul extern si mai ales intern, sa se descopere pe sine, sa se modeleze pe sine,
astfel incat sa ajunga sa isi valorifice potentialitatile native.
Educatia mijloceste potentialul ereditar, care la randul sau este stimulat de catre factorii
de mediu.
Educatia este o componentă a sistemului social. Prin educatie se imbogatesc relatiile
dintre individ si societate favorizand formarea si dezvoltarea oamenilor prin intermediul
societatii dar, si formarea societatii prin intermediul oamenilor
Conceptul care descrie masura in care subiectul uman poate fi modelat prin educatie se
numeste educabilitate.
Educabilitatea este un concept pedagogic fundamental care defineşte relaţia de
interacţiune existentă între trei factori fundamentali: ereditatea, mediul şi educaţia.
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi

Educabilitatea reprezintă o caracteristică fundamentală a finitei umane care desemnează

capacitatea acesteia de formare, dezvoltare, modelare continuă.
Educatiei îi revine rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece
organizeaza într-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, în acelasi timp,
depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea în functiune
suplimentandu-le forța.

Figura nr. Ereditate, mediu, educație

Rolul conducător în formarea și dezvoltarea individului il are educaţia.

Dezvoltarea psihică este rezultatul interacţiunii directe și complexe a ereditatății, a –
mediuiului și a educatției.
Educaţia optimizează, în măsura posibilităţilor, factorii ereditari și factorii de mediu în
vederea formării și devenirii personalității umane.
Educația creaza mijloacele necesare pentru depășirea obstacolelor oferite de ereditate și
mediu.
Educația oferă conținuturi și structurează aceste conținuturi în funcție de potențialitățile
fiecărui individ în parte
Lector dr. Irina MOTATAIANU
Aspectul cheie in invatare – atasamentul in clasa de elevi