CURS I

INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA GIMNASTICII AEROBICE

1.1. CONCEPTUL DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ

Încă din antichitate, exercițiile fizice au avut o mare importanță în viața popoarelor, având
un rol deosebit în menținerea stării de sănătate și a echilibrului funcțional. Populația chineză
practica zilnic un sistem complex de exerciții fizice, apărut cu 2700 de ani în urmă, iar în Europa,
elevii lui Hipocrate practicau exercițiile fizice după sisteme bine definite.
În epoca Greciei Antice, principala preocupare a poporului elen era îngrijirea cu atenție a
trupului și spiritului. Această epocă fundamentează un principiu ce stă la baza practicării
exercițiului fizic: ”un corp sănătos este condiția indispensabilă a unei bune și prospere funcțiuni
intelectuale”.
În aceeași perioadă, apare cuvântul ”gimnastica”, desemnat de greci să reprezinte
totalitatea exercițiilor fizice practicate cu scopul de a îmbunătăți condiția fizică și viața spirituală
a omului.
Din punct de vedere terminologic, gimnastica reprezintă un sistem complex de exerciții cu
acțiune benefică asupra organismului, prin întărirea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor,
întărirea musculaturii, susținând funcționabilitatea optimă a organismului.
GIMNASTICA AEROBICĂ reprezintă un sistem complex de exerciții fizice, desfășurate
cu consum mare de oxigen, urmărind dezvoltarea cât mai bună a organismului și menținerea
acestuia într-o stare optimă de funcționare, destindere a sistemului nervos, bună dispoziție,
eleganță în mișcare, ritm și muzicalitate.
Cuvântul „aerobic”, preluat din limba greacă „aerovichi”, este definit prin cele două părţi
ale sale: aero = aer şi bios = viaţă.
Încă din antichitate acest cuvânt a fost folosit ca adjectiv, caracterizând organismele care
trăiesc doar în prezenţa oxigenului molecular liber în mediul extern. Plantele, fiinţa umană,
animalele, dar şi o parte din microorganisme sunt aerobe.
În sfera mişcărilor aerobice se înglobează îndeosebi disciplinele sportive cu mişcări ciclice,
1
cum sunt: alergarea, ciclismul, înotul etc.
În dicţionarul englez (London, 1995) cuvântul „aerobic” este definit ca fiind „o metodă de
exerciţiu fizic pentru a produce schimbări esenţiale în sistemele respirator şi circulator prin
activităţi care solicită doar o modestă creştere a cerinţei de oxigen şi care astfel pot fi menţinute
timp îndelungat”.
”Aerobics” reprezintă, după L. Balbach (2001) ”activitatea prin care, folosind aceleași
grupe musculare, ritmic, pe o perioadă de 15-20 de minute sau mai mult, se menține 60-80% din
rata maximă a frecvenței cardiace proprii”.

1.2. SCURT ISTORIC AL APARIŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII GIMNASTICII AEROBICE PE

PLAN MONDIAL SI IN TARA NOASTRĂ

În anul 1920, în S.U.A., Walter Camp a pregătit pentru prima dată un program de „fitness-
aerobic” pentru menţinerea prospeţimii.
În anul 1960, în aceeaşi ţară, Kenneth Cooper, medicul Centrului Spaţial, s-a preocupat de
pregătirea fizică şi întărirea sănătăţii, pe baze ştiinţifice, a piloţilor şi astronauţilor americani. Dr.
Cooper a pregătit noi metode pentru dezvoltarea rezistenţei. Una dintre metodele sale a constat în
mărirea numărului de repetări la exerciţiile libere, pregătind conducerea continuă, fără întrerupere,
a exerciţiilor.
Sistemul său de fortificare se baza pe angrenarea judicioasă a calităţilor motrice, dar în
paralel avea în vedere şi antrenarea funcţiilor vitale prin anumite exerciţii complexe pentru
realizarea unui echilibru temeinic studiat, privind consumul şi aportul de oxigen în organism.
Aceste exerciţii urmăreau o cât mai bună oxigenare pe tot parcursul efortului fizic, însoţite
sistematic de ritmicitatea respiratorie; de aceea au fost denumite „aerobics”. Cu ajutorul acestor
exerciţii aerobice, Dr. Cooper (1982) urmărea, ca prin practicarea lor în timp să se dezvolte cu
preponderenţă rezistenţa organismului.
A înfiinţat un institut numit Activity Center, unde persoane calificate se ocupau cu
antrenamentul specific bolnavilor cardio-vasculari.
Pentru verificarea gradului de fitness (condiţia fizică generală) a organismului, Dr. Cooper
a conceput un test de mişcare care se consuma pe durata a 12 minute, fiind vizată, în consecinţă,

2
rezistenţa organismului. Acest test purta numele de „Aerobics”.
Potrivit testului Cooper, un bărbat de 30 ani trebuia să alerge între 2400-2800 m, iar o
femeie 2200-2600 m, distanţa micşorându-se cu 200 m la fiecare 10 ani peste vârsta menţionată.
Mai târziu, în 1969, Jacki Sorensen a extins exerciţiile aerobice la 15-20 minute,
introducând în afara alergării, gimnastica, tenisul şi dansul. În S.U.A. a devenit cel mai cunoscut
consultant în probleme de aerobic, considerând că programul zilnic de aerobic ne ocroteşte, dând
imunitate împotriva stresului.
Astfel, în 1970, a apărut dansul aerobic. Datorită avantajelor certe pe care le oferă a devenit
foarte repede cea mai atractivă activitate de întreţinere a stării de sănătate, spre profunda mâhnire
a lui K. Cooper: „Împotriva faptului că au apărut acum traducerile cărţilor mele de aerobic în 34
de limbi, aş îndrăzni să spun că majoritatea oamenilor de astăzi cred că aerobicul implică numai
dansul aerobic”. (Cooper, citat de Popescu, 2001).
Acest lucru îl confirmă şi Lance Kathryn, răspunzând la întrebarea: „Ce înseamnă de fapt
aerobics” ? Pentru cei mai mulţi americani, „aerobics înseamnă un singur lucru: dans sportiv”.
Astfel, Lance (1988) defineşte dansul aerobic ca fiind „o metodă a exerciţiului fizic pentru
producerea de schimbări benefice în sistemele respirator şi circulator prin activităţi care cer
consum de oxigen”.
Dansul aerobic, dezvoltat pentru prima dată de instructoarea de fitness Jackie Sorensen a
fost creat în ideea dinamizării activităţii şi combaterii plictiselii şi monotoniei produse de celelalte
forme ale exerciţiilor aerobice. Ea a decis să înlăture aceste aspecte, realizând un program
distractiv, bazat pe exerciţii de alergare pe loc, sărituri şi paşi specifici de dans. Primul său program
a fost denumit: Programul de dans aerobic al lui Jackie.

Jackie Sorensen
Mai târziu, mulţi alţii şi-au conceput programul propriu de dans aerobic. Combinat cu
muzica şi cu entuziasmul participanţilor, dansul aerobic a apărut mai mult ca o ocazie socială decât
3
ca un exerciţiu. Dansul aerobic s-a extins fantastic, o dată cu apariţia casetelor video ale lui Jane
Fonda. În anul 1970, Jane Fonda, celebra actriţă americană, inspirându-se din metoda Dr. Cooper,
fondează gimnastica aerobică de întreţinere, intervenind cu idei noi, accesibile maselor mari de
oameni, nefiind necesare aparate de gimnastică şi nici echipament costisitor.
Programul lui Fonda se bazează pe exerciţii libere şi conţin elemente din şcoala renumitei
dansatoare americane Martha Graham, din baletul- jazz, gimnastica Yoga, gimnastica medicală.
Sistemul său se bazează pe exerciţii analitice, pe segmente, grupe şi regiuni musculare. Foloseşte
şi structuri combinate care se adresează solicitării mobilităţii articulare şi de întindere a
musculaturii şi tendoanelor sub formă de elongaţii, cele cu dificultate sporită fiind denumite „killer
stretch” (întindere ucigătoare).
Sistemul lui Fonda de gimnastică aerobică de întreţinere îmbracă şi caracter medical.
Astfel, prin exerciţii adecvate, se combate tendinţa de îngrăşare, acordând o atenţie deosebită
ţinutei corecte a coloanei vertebrale (Stoenescu, 2000).
De asemenea, Fonda (1981) s-a preocupat şi de caracterul dansant modern, cu variaţii de
paşi stilizaţi în formă aerobică, punând accent pe săltări.

Jane Fonda
Privind calităţile motrice pe care le dezvoltă prin sistemul său, Fonda pune accentul pe
mobilitate – elasticitate – supleţe, pe detentă şi, în mai mică măsură pe coordonare şi viteză. În
schimb, dezvoltă rezistenţa generală a organismului prin travaliul muscular în lecţii desfăşurate
„non stop”, fără timpi morţi, angrenând sistematic, în paralel cu mişcările, respiraţia ritmică fără
apnee.
Acesta a constituit un motiv de bază, care a determinat-o pe Jane Fonda să păstreze
denumirea de gimnastică aerobică de la „aerobics”-ul Dr. Cooper, subliniind specificul acestuia
de a fi „gimnastică cu oxigen”. Astăzi, în America, această ramură de sport este practicată cu

4
regularitate de peste 25 milioane de oameni.
Odată cu dezvoltarea sportului în lume şi gimnastica aerobică a devenit nu numai o
activitate motrică, ci şi o ramură economică importantă; se produc pantofi speciali, îmbrăcăminte
specială, aparatură tehnică de monitorizare a activităţii cardiace, materiale şi obiecte pentru
aerobic, casete video, dvd-uri etc.
Încep să-şi facă apariţia o serie întreagă de publicaţii şi dvd-uri cu diverse programe de
gimnastică aerobică, prezentate de vedete, precum: Cindy Crawford, Victoria Pincipale, Rachel
Welch, Jane Fonda etc.
Continuând tabloul istoric al gimnasticii aerobice, trebuie semnalat faptul că, din America
trece repede oceanul, prinzând rădăcini şi în Europa.
Astfel, în jurul anilor 1981, 1982, în R.F. Germania apare actriţa de origine greacă Sydney
Rome, care şi-a format o şcoală de gimnastică aerobică, şcoală care se baza pe sistemul Fonda, dar
în plus a pus accent mai mare pe exerciţiile de dans şi balet – jazz.
Rapid, gimnastica aerobică câştigă teren şi fiind „en voque” se practică cu entuziasm în
Franţa, Bulgaria, Ungaria, Italia, Olanda, Belgia, Elveţia, un succes deosebit având programele de
televiziune. În anii ʼ80 apare și în România, fiind pe cale de a deveni una dintre cele mai eficiente
şi atractive modalităţi de obţinere a unei bune condiţii fizice atât de necesară în viaţa de zi cu zi.
Apar din ce în ce mai multe centre specializate în predarea gimnasticii aerobice după
modelul lui Fonda, nefiind indicată însă copierea programelor de pe casetele video ale acesteia,
întrucât nu ar fi respectate principiile didactice privind intensitatea, densitatea, complexitatea
efortului, cel al accesibilităţii, participării conştiente etc.
Evoluţia rapidă, posibilitatea de exprimare, caracterul modern, accesibilitatea şi nevoia de
perfecţionare sunt caracteristicile care duc la dorinţa de întrecere. Aşa apare competiţia, la început
cu caracter naţional în diferite zone ale globului: S.U.A., Australia, Suedia, Argentina, Brazilia,
Franţa, Anglia. Gimnastica aerobică competiţională este o exprimare de vârf a gimnasticii
aerobice, sport cu apariţie de dată recentă şi în România şi cu succese internaţionale deosebite.

5
1.3. GIMNASTICA AEROBICĂ – RAMURĂ DE SPORT A GIMNASTICII

Gimnastica aerobică este cea mai tânără ramură de sport a disciplinei GIMNASTICA,
cunoscând totodată o amploare deosebită, mai întâi la nivel de sport de masă și mai apoi la nivel
competițional.
Disciplina Gimnastică are în componență următoarele ramuri de sport, împărțite la rândul
lor în probe sportive, conform schemei de mai jos:

MASCULIN:
SOL
FEMININ: BARĂ FIXĂ
SOL INELE
PARALELE INEGALE PARALELE
BÂRNĂ CAL CU MÂNERE
SĂRITURI SĂRITURI

GIMNASTICA
GIMNASTICA ARTISTICĂ
MEDICALĂ GIMNASTICA
AEROBICĂ

GIMNASTICA
GIMNASTICA
RITMICĂ GIMNASTICA
GIMNASTICA DE
ACROBATICĂ ÎNTREȚINERE

FEMININ:
CERC
FEMININ MASCULIN
PANGLICĂ INDIVIDUAL INDIVIDUAL
COARDĂ CUPLU (F+M) CUPLU (F+M)
MĂCIUCI GRUP (4)
GRUP (3)
MINGE

6
 La rândul său, gimnastica aerobică este împărțită în: gimnastica aerobică de masă și
gimnastica aerobică competițională sau de performanță, astfel:

GIMNASTICA
AEROBICĂ

GIMNASTICA AEROBICĂ GIMNASTICA AEROBICĂ

NECOMPETIȚIONALĂ COMPETIȚIONALĂ
(DE MASĂ sau DE
ÎNTREȚINERE)

GIMNASTICĂ
AEROBICĂ:
DANS STEP
IM
IF AEROBIC AEROBIC
CUPLU
TRIO
GRUP

a. Gimnastica aerobică necompetițională numită și gimnastica aerobică de întreținere

sau gimnastica aerobică de masă reprezintă o activitate fizică sportivă, cu multiple valenţe
pozitive având ca principal element de referinţă capacitatea motrică şi psihică a individului, cu
efecte benefice asupra condiţiei fizice şi a sănătăţii. Este o gimnastică de întreţinere ce face parte
integrantă din sistemul exerciţiilor aerobe (alături jogging, ciclismul, mersul pe distanţe lungi,
înotul, dansul aerob, steperele etc.), şi care se execută cu acompaniament muzical. Este acea
gimnastică pe care o execută orice persoană, dornică de mișcare, în sălile de sport din întreaga
lume.

7
 b. Gimnastica aerobică competițională este o formă de antrenament fizic de nivel înalt,
fiind dirijată de federaţiile naţionale şi de Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG), având
regulament propriu, program tehnic, sistem competiţional intern şi internaţional. Această ramură
a gimnasticii a parcurs o perioadă destul de ,,zbuciumată” până să devină o ramură sportivă de sine
stătătoare şi să ocupe un loc în marea familie a sporturilor. Lupta dintre sistemele promovate de
FISAF, ANAC şi IAF s-a finalizat cu afilierea la F.I.G., cu stabilirea strategiei evoluţiei pe termen
scurt şi lung, a particularităţilor specifice şi definitorii, a conţinutului motric specific şi a sistemului
organizatoric şi competiţional de nivel naţional şi mondial.
Gimnastica aerobică competițională reprezintă capacitatea de a realiza în mod continuu
mișcări specifice provenite din gimnastica aerobică de masă, executate cu complexitate și
intensitate crescută, pe fond muzical variat.
Acest sport se concretizează prin mișcări dinamice, forță, un grad mare de flexibilitate,
coordonare și muzicalitate, efectuate într-un exercițiu cu o durată de 1.50 min, în care trebuie să
se regăsească cei șapte pași de bază executați concomitent cu elementele de dificultate specifice.
Primul Campionat Mondial de Gimnastică Aerobică, organizat de FIG a avut loc în anul
1995, la Paris, iar din 1997 (la Lahti, Finlanda), acest sport este inclus în cadrul Jocurilor Mondiale.
Au loc periodic Cupe Mondiale, Open-uri, Universiade și alte competiții cu caracter internațional
și național.
Probele se desfășoară la:
- INDIVIDUAL FEMININ (IF);
- INDIVIDUAL MASCULIN (IM);
- CUPLU (2 sportivi – mixt);

8
- TRIO (3 sportivi - feminin, masculin sau mixt);
- GRUP (6 sportivi - feminin, masculin sau mixt);
- DANS AEROBIC (probă introdusă din anul 2010);
- STEP AEROBIC (probă introdusă din anul 2010).

Individual feminin Individual masculin

Cuplu

9
 Trio

Grup

Elementele de dificultate specifice gimnasticii aerobice competiționale sunt clasificate în

patru grupe:
Grupa A – FORŢĂ DINAMICĂ
Grupa B – FORŢĂ STATICĂ
Grupa C – SĂRITURI
Grupa D – ECHILIBRU ŞI MOBILITATE.
Cei șapte pași de bază (preluați din gimnastica aerobică de masă) sunt:
 MARCH (M);
 JOG (Jg);
 JUMPING JACK (JJ);
 KNEE LIFT (Kn);
 KICK (Kc);
 LUNGE (Lg);
 SKIP (Sk).

10
 Dansul aerobic este constituit dintr-o secvenţă de mişcări specifice gimnasticii aerobice
pe parcursul exerciţiului, cu integrarea a 32 de timpi din al doilea stil (salsa, hip-hop, tango, funky,
break-dance, street dance etc.).
Exerciţiul poate include mişcări din alte ramuri ale gimnasticii, dar trebuie să fie bine
integrate în coregrafie.

AEROBIC DANCE

Step aerobic este constituit dintr-un exercițiu, executat pe steper, în care pot fi incluse
maxim 4 elemente din FIG COP, dar nu vor primi nicio valoare la dificultate.

AEROBIC STEP

11