UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS GALAȚI , FACULTATEA DE

ȘTIINȚE JURIDICE ȘI POLITICE

MASTER :DREPTUL EUROPEAN AL AFACERILOR

IMPACTUL VAMAL AL UTILIZĂRII REGULILOR INCOTERMS ÎN

CONTRACTELE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

Student: Buța Denis-Liviu Profesor: Florin Tudor

1
 În orice contract de comerţ exterior se pune problema stabilirii modalităţilor de livrare,
a locului şi momentului în care, odată cu trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător are loc
transferul riscurilor şi repartizarea între vânzător şi cumpărător a cheltuielilor aferente
transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii, contravaloarea transportului etc).
Este mai dificil să rezolvi aceste chestiuni de fiecare dată prin inserarea în contract a
clauzelor detaliate cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a
imaginat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului, recurgând la termeni
comerciali ce condensează într-o formă cât mai simplificată posibil, situaţiile cele mai uzuale.
Astfel, de exemplu, stipulând simplu într-un contract că marfa a fost vândută FOB
Hamburg, părţile au vrut să spună că vânzătorul trebuie să încarce şi să expedieze marfa până
în portul Hamburg pe cheltuiala sa, de unde marfa urmează să ajungă la destinaţie pe cale
maritimă, în timp ce cumpărătorului îi incumbă obligaţia să plătească cheltuielile de navlosire,
riscurile netrecând asupra acestuia decât din momentul îmbarcării.1
Condiţiile de livrare sunt reglementate conform prevederilor contractului de vânzare-
cumpărare, ţinând cont de regulile şi uzanţele comerciale internaţionale. Uzanţele formează,
aşa cum se ştie, un izvor de drept întrucât nu contravin legilor. Ele întregesc acordul părţilor
uşurând tratativele şi accelerând încheierea contractelor. Asociaţiile profesionale, camerele de
comerţ, bursele şi alte instituţii publică culegeri de uzanţe, cu interpretări uniforme.
Condiţiile de livrare în comerţul internaţional sunt bazate pe regulile publicate în
diferite etape de Camera Internaţională de Comerţ (International Chamber of Commerce -
ICC) de la Paris şi se referă la interpretarea uniformă a obligaţiilor vânzătorului şi
cumpărătorului pentru derularea contractelor de vânzare internaţională cu privire la: livrarea
mărfurilor, repartiţia cheltuielilor, transferul riscurilor şi formalităţile documentare privind
trecerea mărfii de la vânzător la cumpărător.
Aceste reguli sunt cunoscute sub numele de INCOTERMS, adică International Rules
for the Interpretation of Trade Terms, ceea ce înseamnă reguli internaţionale pentru
interpretarea uzanţelor de comerţ. INCOTERMS conţine un preambul în care se arată că
prevederile acestor reguli nu se impun voinţei părţilor (nu au deci caracter obligatoriu),
partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziţii speciale. Cele
1
Burciu, Aurel, Tranzacții comerciale internaționale, curs
2
două părţi se pot referi la INCOTERMS ca bază a contractului lor dar pot prevedea anumite
modificări sau adăugiri în funcţie de natura mărfurilor care fac obiectul contractului.
Aplicarea Incoterms, fiind facultativă, este dependentă de voinţa părţilor; adoptarea de
către ele a condiţiilor de livrare reglementate prin aceste uzanţe nu comportă alte formalităţi
sau precizări decât simpla înscriere în contractul de vânzare internaţională a clauzei alese,
urmată de punctul numit (de ex. F.O.B. Constanţa, conform Incoterms 2010).
Varietatea mărfurilor ce fac obiectul tranzacţiilor internaţionale, modalităţile şi
tehnologiile noi de transport, uzanţele internaţionale încă în vigoare pe plan internaţional şi
naţional, uzanţele portuare etc. au impus redactarea Regulilor INCOTERMS cu o relativă
nuanţă de generalitate care să permită aplicarea lor în toate cazurile în care se va apela la ele.
Astfel, comerciantul îşi va putea alege un “termen" INCOTERMS cât mai apropiat de
scopurile lui, îmbunătăţindu-i elementele generale cu "prevederi suplimentare exprese"
(precizarea expresă a punctelor geografice de operare a riscurilor şi a tarifelor; în caz contrar
cumpărătorul suportă riscurile şi costurile suplimentare rezultate din ignorarea acestei
cerinţe), pe care le va înscrie bineînţeles în contractul de vânzare internaţională.
Obligaţia cumpărătorului de a preciza locul unde doreşte să primească marfa (locul
convenit) este materializată prin şirul de puncte înscrise după fiecare siglă INCOTERMS. 2
Cumpărătorul este obligat să precizeze "natura şi felul ambalajului" cu care vânzătorul va
trebui să protejeze marfa, şi care, de regulă, sunt condiţionate de modalitatea de transport
convenită în contract. Regulile INCOTERMS nu reprezintă modalităţi de transport care
urmează a fi utilizate, cu excepţia transportului maritim care beneficiază de sigle separate.
Astfel, denumirea modalităţii de transport alese trebuie menţionată expres în contract,
inclusiv ambalajul ce va fi utilizat, cumpărătorul fiind cel mai interesat să introducă în
contract menţiunile respective. De asemenea, în contractul de vânzare internaţională de
mărfuri, părţile vor conveni şi preciza atât modalităţile de transport, cât şi restul operaţiunilor
ce vor fi necesare realizării deplasării mărfurilor la destinaţie (încărcarea şi descărcarea,
depozitarea şi transbordarea, poziţionarea containerelor, calarea şi arimarea etc).
Precizările respective vor trebui să nominalizeze expres în responsabilitatea cui
(vânzătorul/cumpărătorul) vor cădea efectuarea şi plata prestaţiilor respective.
În contabilitate, veniturile din vânzari de bunuri se inregistrează în momentul predării
bunurilor către cumparatori, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în

2
T. R. Popescu, Regulile INCOTERMS în vînzarea internaţională, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983,
Bucureşti, p. 227.
3
contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, către
clienți.
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite
următoarele condiții: 
a) entitatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative care decurg
din proprietatea asupra bunurilor; 
b) entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod
normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv
asupra lor; 
c) mărimea veniturilor poate fi evaluată în mod credibil; 
d) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către
entitate;
e) costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil. 
În majoritatea cazurilor riscurile și avantajele care decurg din proprietatea asupra
bunurilor trec la cumpărător (și astfel factura este emisă și venitul este recunoscut) la
transferul titlului de proprietate sau la transmiterea posesiei. Acest moment va depinde de
condițiile de vânzare agreate între părți și contabilitatea de angajamente a veniturilor trebuie
să fie aliniată cu datele de transport sau cu documentele de transport corespunzătoare acestor
condiții agreate de vânzare. În acest sens, regulile INCOTERMS sunt utilizate pe scară largă.
Prin urmare, sunt enumerate mai jos exemple pentru momentul în care trebuie
recunoscute veniturile pentru fiecare dintre regulile INCOTERMS actuale. 3
Regulile INCOTERMS au fost inițial create de transportatori pentru a împarți costurile
și responsabilitățile tranzacțiilor între părțile implicate în transport și pentru a defini practicile
de ultimă oră în transport. 
În ciuda faptului că nu au fost create pentru a oferi îndrumări cu privire la
recunoașterea veniturilor, regulile INCOTERMS pot fi folosite pentru a identifica dacă acele
criterii de recunoaștere a veniturilor sunt îndeplinite sau nu. Următorul tabel furnizează
legătura dintre Incoterms și momentul recunoașterii veniturilor și costurilor pentru cele mai
comune reguli Incoterms (în cazul în care titlul de proprietate trece la client la momentul
livrării, un produs este considerat ca livrat atunci când a ajuns la locul specificat de către
client ca adresă de livrare):
EXW (Franco fabrica): Produsul și riscurile se transferă cumpărătorului, inclusiv
plata transportului și costul asigurării de la poarta fabricii vânzătorului. Este condiția de
3
http://www.euroavocatura.ro/
4
livrare cea mai comodă pentru vânzător care trebuie să pună marfa ambalată la dispoziția
cumpărătorului, care este obligat să o încarce pe cheltuiala și riscul său.
La data la care bunurile sunt la dispoziția cumpărătorului și toate celelalte condiții de
recunoaștere a facturii și a vânzărilor în așteptare au fost îndeplinite. În cazul în care condițiile
de facturare și păstrare nu sunt îndeplinite, nu se recunoaște venitul până la momentul în care
cumpărătorul ridică bunurile.
FCA (Franco transportator): Franco cărăuș înseamnă că vânzătorul își îndeplinește
obligația de livrare în momentul în care a predat marfa vămuită pentru export, în grija
cărăușului desemnat de cumpărător la locul sau punctul convenit. În cazul în care
cumpărătorul nu indică un punct precis, vânzătorul poate să aleagă punctul de la locul sau
raza teritorială menționată unde cărăușul urmează să preia marfa în custodia sa. În cazul în
care potrivit practicii comerciale este necesar sprijinul vânzătorului pentru incheierea
contractului cu cărăușul (cum este cazul în transportul CFR sau aerian), vânzătorul acționează
pe riscul și cheltuiala cumpărătorului.
La data la care produsele sunt libere pentru export (vămuite pentru export) și:
- dacă locul convenit este depozitul/fabrica vânzătorului, atunci venitul se recunoaște
când produsele sunt încarcate în mijlocul de transport al transportatorului cumpărătorului la
acel loc;
- altfel, venitul se recunoaște când vânzătorul livrează produsele la locul indicat.
CPT (Transport plătit până la): Vânzătorul plătește pentru transportul mărfii la
destinația convenită. Riscurile de pierdere sau de deteriorare a mărfii, precum și orice alte
cheltuieli suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce marfa a fost predată
cărăușului trec de la vânzător la cumpărător în momentul în care marfa a fost predată
cărăușului. În cazul în care pentru transportul mărfii se folosesc cărăuși succesivi, riscurile
trec de la vânzator la cumpărător în momentul în care marfa a fost predată primului cărăuș.
Termenul CPT implică obligația vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export.
Atunci când produsele sunt predate transportatorului, sunt vămuite pentru export și vânzătorul
a contractat transportul.
CIP (Transport și asigurare plătite până la): Vânzătorul are aceleași obligații ca la
termenul CPT dar suplimentar el trebuie să efectueze și asigurarea pentru acoperirea riscului
de pierdere sau deteriorare a mărfii pe timpul transportului. Vânzătorul încheie contractul și
plătește prima de asigurare. Cumpărătorul trebuie să ia nota ca în cazul CIP vânzătorul este

5
obligat să obțină prima de asigurare pentru acoperire minimă. Termenul CIP implică obligația
vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export.
Atunci când produsele sunt predate transportatorului, sunt vămuite pentru export și
vânzătorul a contractat transportul și asigurarea.

DAT  (Livrat la terminal): Vânzătorul livrează și descarcă din mijlocul de transport

la terminalul (din portul sau locul) stabilit de părți. Terminal înseamnă orice loc, cum ar fi:
chei; depozit; strada; cargo terminal; terminal CFR. Vânzătorul acoperă toate costurile pentru
livrarea și descărcarea mărfurilor la terminalul stabilit. Este recomandat ca noțiunea de
Terminal să fie foarte bine precizată. DAT acoperă formalitățile de vămuire la export dar NU
include costul formalităților de vămuire la import.
Atunci când produsele sunt descărcate din mijlocul de transport la terminalul (din portul sau
locul) stabilit de părți.
DAP (Livrat la locul convenit): Vânzîtorul livrează mărfurile cu mijloacele de
transport adecvate la locul stabilit de părți. Vânzătorul acoperă toate costurile pentru livrarea
și descărcarea mărfurilor la locul stabilit. În cazul în care vânzătorul suportă costuri legate de
descărcare a bunurilor la destinație, acesta NU are dreptul să refactureze aceste costuri
cumpărătorului. Este recomandat ca noțiunea de LOC să fie foarte bine precizată. DAP
acoperă formalitățile de vămuire la export dar NU include costul formalităților de vămuire la
import.
Atunci când produsele sunt descarcate din mijlocul de transport la locul stabilit de
părți.
DDP (Livrat cu taxele vamale plătite): Vânzătorul își îndeplinește obligația de
livrare în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziția cumpărătorului, la locul convenit
din țara importatoare. Vânzătorul trebuie să suporte toate cheltuielile și riscurile legate de
aducerea mărfii în acest loc inclusiv a taxelor vamale, a altor taxe și speze oficiale, care se
plătesc la import, precum și a costurilor și riscurilor de îndeplinire a formalităților vamale.
Atunci când produsele au fost livrate la locul stabilit și au fost vămuite pentru import.
FAS (Franco de-a lungul vasului ): Vânzătorul își îndeplineste obligația de livrare în
momentul în care marfa a fost pusă de-a lungul vasului, pe chei sau pe șlepuri, barje sau pe
bac, în portul în care s-a convenit. Aceasta înseamnă că toate costurile și riscurile de pierdere
sau deteriorare ale mărfii sunt suportate din acel moment de cumpărator. Termenul FAS
implică obligația cumpărătorului de vămuire a mărfii pentru export. Atunci când produsele

6
sunt livrate de-a lungul navei în portul de încărcare convenit și sunt libere (vămuite) pentru
export.
FOB (Franco la bord): Vânzătorul își îndeplinește obligația de livrare în momentul în
care marfa a trecut balustrada vasului, în portul de încarcare convenit .Costurile și riscurile de
pierdere și deteriorare a mărfii sunt suportate din acel moment de cumpărător. Termenul FOB
implică obligația vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export.
Atunci când produsele sunt încarcate în vas în portul de încărcare convenit și sunt libere
(vămuite) pentru export.
CFR (Cost și navlu): Vânzătorul trebuie să plătească navlu-ul și costurile necesare
pentru aducerea mărfii în portul de destinație convenit, dar riscul de pierdere sau deteriorare a
mărfii, precum și orice costuri suplimentare cauzate de evenimente care au avut loc după ce
marfa a fost livrată la bordul navei se transferă de la vânzător la cumpărător în momentul în
care marfa trece de balustrada vasului în portul de încarcare. Termenul C.F.R implică
obligația vânzătorului de vămuire a mărfii pentru export.
Venitul este recunoscut atunci când produsele au fost încarcate la bordul vasului, sunt
libere (vămuite) pentru export și vânzătorul a contractat transportul. Cheltuiala cu transportul
este recunoscută la aceeași dată la care are loc recunoașterea venitului, chiar dacă nu s-a
primit factura de transport.
CIF (Cost, asigurare și navlu): Vânzătorul are aceleași obligații ca în cazul
termenului CFR dar suplimentar, el trebuie să efectueze asigurarea maritimă care să acopere
riscul cumpărătorului de pierdere sau deteriorare a mărfii în timpul transportului maritim.
Vânzătorul încheie și plătește contractele de asigurare și plătește prima de asigurare.
Cumpărătorul ia notă ca în cazul termenului CIF, vânzătorul este obligat să obțină asigurarea
pentru acoperirea minimă. Termenul CIF implică obligația vânzătorului de vămuire a mărfii
pentru export.
Venitul este recunoscut atunci când produsele au fost încarcate la bordul vasului, sunt
libere (vămuite) pentru export și vânzătorul a contractat transportul și asigurarea. Cheltuiala
cu transportul și asigurarea este recunoscută la aceeași data la care are loc recunoașterea
venitului, chiar dacă nu s-a primit factura de transport și/sau decontul de asigurare.
Din punct de vedere fiscal, regulile INCOTERMS prezintă o importanță deosebită în
cazul operațiunilor triunghiulare. Astfel, pentru a putea beneficia de măsurile de simplificare
în cazul operațiunilor triunghiulare, una din condiții este ca relația de transport al bunurilor
din primul stat membru în al treilea stat membru să existe între furnizor și cumpărătorul

7
revânzător, oricare dintre aceștia putând fi responsabil pentru transportul bunurilor, în
conformitate cu condițiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă
transportul este realizat de beneficiarul livrării, nu sunt aplicabile măsurile de simplificare
pentru operațiuni triunghiulare. Prin urmare, dacă se dorește aplicarea măsurilor de
simplificare într-o operațiune triunghiulară nu se recomandă utilizarea regulilor INCOTERMS
: EXW, FCA, FAS și FOB.

1.Aspectul statistic

Pragurile statistice de excludere reprezintă limita valorică a schimburilor

intracomunitare sub care operatorii economici nu sunt obligaţi să transmită declaraţia
Intrastat. Pragurile statistice de excludere se stabilesc separat şi pot avea valori diferite pentru
introduceri şi respectiv expedieri intracomunitare de bunuri.
Informaţiile privind pragurile statistice de excludere Intrastat se publică anual, în Monitorul
Oficial al României, la sfârşitul anului anterior celui pentru care pragurile valorice sunt în
vigoare.
Conform Ordinului INS nr. 1865/17 decembrie 2010, pragurile valorice Intrastat
pentru colectarea informațiilor statistice de comerț intracomunitar cu bunuri în anul 2011
sunt:
- 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri
- 300.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.
Conform Manualului pentru furnizorii de informaţii statistice Intrastat, partea I,
capitolul 6.3.6 operatorii economici vor înscrie în declaraţia Intrastat şi valoarea statistică,
dacă va fi cazul.Valoarea Statistică – reprezintă valoarea unui bun în momentul trecerii
frontierei naţionale a României. Valoarea statistică trebuie exprimată în lei fără zecimale.
În ce priveşte depunerea declaraţiilor statistice, Manualul pentru furnizorii de
informaţii statistice face următoarele menţiuni:
- se depune o declaraţie standard (unde se completează toate rubricile, mai puţin valoarea
statistică) pentru introduceri între 300.000 şi 10.000.000 RON şi pentru expedieri între
900.000 şi 20.000.000 RON;
- se depune o declaraţie extinsă (unde se completează toate rubricile) pentru introduceri egale
şi mai mari de 10.000.000 RON şi pentru expedieri egale sau mai mari de 20.000.000 RON.

8
Această prevedere are ca principal obiectiv reducerea sarcinilor de raportare pentru
întreprinderile mici.
Pragurile statistice în UE ajung până 635000 euro/an în Irlanda, în cazul expedierilor,
respectiv până la 400000 euro/an în Olanda, în cazul introducerilor.
Valoarea statistică, în RON (este valoarea bunului la intrarea/ieşirea din ţară, iar în
cazul expedierilor maritime, reprezintă valoarea FOB la expedieri şi CIF la introduceri. De
exemplu, în cazul unei mărfi cu preţul 100000 euro EXW Bucureşti, vândută în UE, valoarea
statistică se calculează adăugând la acest preţ costul transportului de la Bucureşti până la
ieşirea din România. Sau, în cazul unei mărfi cumpărate din UE, la preţul de 100000 euro CIP
Bucureşti, din această valoare se scade costul transportului de la intrarea în România până la
Bucureşti. Dacă valoarea bunurilor nu este cunoscută, cum ar fi cazul livrărilor gratuite,
procesării sau returnării, ea se va estima. În cazul leasingului financiar, pentru Intrastat trebuie
declarată valoarea totală a bunurilor şi nu a doar a uneia sau mai multor rate (în majoritatea
statelor UE această rubrică nu se completează în cazul livrărilor compensate sau în
consignaţie).

2. Aspectul fiscal

După momentul aderării, tot mai mulţi practicieni au apreciat că aplicarea sistemului
de TVA intracomunitar va duce implicit la renunţarea comercianţilor la utilizarea condiţiei de
livrare EXW, deoarece aplicarea măsurilor de simplificare (taxarea inversă) leagă facturarea
fără TVA de dovada transportului bunurilor în celălalt stat membru.
Considerăm că o astfel de gândire, de altfel si a Fiscului, imediat după aderare, era
oarecum normală (de aşteptat), din cauza lipsei de experienţă în utilizarea regimului de TVA
intracomunitar şi a fricii de a nu greşi, toate într-un final fiind traduse printr-o interpretare
superficială a unor dispoziţii din Codul fiscal.
În fapt, acum, după ceva timp, constătam că legislaţia europeană în materie de TVA
(în prezent Directiva 2006/112/CEE), transpusă succesiv prin mai multe acte normative în
Codul fiscal, este una permisivă, adaptată cerinţelor şi celerităţii tranzacţiilor intracomunitare
moderne.
Pe scurt, într-o abordare europeană a problemei în cauză, nu contează cine furnizează
dovada transportului, ci contează ca această dovadă să existe, transportul să aibă loc în

9
realitate, prevalând astfel, contrar instinctului organelor fiscale, interpretarea raţională, şi nu
cea strictă, contraproductivă.

1. Din punct de vedere comercial

Regulile Incoterms reprezintă clauze contractuale standardizate, astfel că părţile

contractante, utilizându-le, pot să-şi  determine drepturile şi obligaţiile fără a apela la
construcţii juridice (contracte) complicate şi, în majoritatea cazurilor, în special, în litigiile
comerciale, interpretabile.
Revenind la condiția de livrare EXW (care reprezintă situaţia în care vânzătorul îşi asumă
cele mai puţine obligaţii cu privire la livrarea mărfurilor), constatăm că vânzătorul are în
principal obligaţia de a pune mărfurile la dispoziţia cumpărătorului, la sediul său, la termenul
convenit prin contract sau la termenul uzual pentru anumite cazuri particulare de livrări de
mărfuri.
De asemenea, vânzătorul are obligaţia ca, în lipsa unei stipulaţii în contract cu privire la
locul unde mărfurile vor fi puse la dispoziţia cumpărătorului, precum şi data punerii la
dispoziţie, să-l înştiinţeze pe acesta.
Din perspectiva fiscală analizată, observăm că vânzătorul nu are nicio obligaţie cu privire la
contractul de transport, întrucât se consideră că livrarea se face la poarta fabricii sau la
depozitul vânzătorului.

2. Din punct de vedere fiscal

Utilizând strict această condiţie, din perspectiva dispoziţiilor fiscale semnifică că bunurile
nu sunt expediate sau transportate, astfel că, aplicând regula de la art. 132 alin. (1) lit. c) din
Codul fiscal, locul livrării este în România, pe cale de consecinţă facturarea se va realiza cu
TVA (similar unei operaţiuni interne).
Textul de lege invocat stabileşte că pentru bunurile care nu sunt transportate sau
expediate, locul livrării este locul unde acestea se găsesc în momentul când sunt puse la
dispoziţia cumpărătorului, adică la poarta fabricii sau în depozitul acestuia.
Deoarece în speţa prezentată am avut în vedere operaţiunile intracomunitare, observăm că
art. 128 alin. (9) din Codul fiscal defineşte livrarea intracomunitară ca fiind livrarea de bunuri
care sunt transportate dintr-un stat membru într-un alt stat membru de către furnizor sau de

10
către persoana către care se efectuează livrarea sau de către o terţă persoană în contul
acestora.
Independent de alte considerente, observăm că sunt îndeplinite condiţiiile unei livrări
intracomunitare din perspectiva definiţiei date de Codul fiscal, dacă bunurile sunt transportate
dintr-un stat membru comunitar într-un alt stat membru comunitar, indiferent dacă transportul
este realizat de furnizor, cumpărător sau o terţă persoană, în numele acestora.
Regula generală prevede că livrările sunt operaţiuni taxabile la plecare, însă, în cazul
livrărilor intracomunitare, art. 143 alin. (2) lit. a) stabileşte un regim fiscal de scutire
(facturare fără TVA) cu drept de deducere, dacă beneficiarul furnizeaza un cod valid de TVA
emis de un alt stat membru decât cel al furnizorului.
Pentru aplicarea regimului fiscal de scutire cu drept de deducere, condiţia anterioară
(codul de TVA al beneficiarului) este una explicită, iar a doua condiţie cu privire la dovada
transportului este una implicită, rezultată din definiţia livrării intracomunitare de la art. 128
alin. (9) din Codul fiscal şi anume bunurile să fie transportate dintr-un stat membru într-un alt
stat membru.
Dovada îndeplinirii acestei ultime condiţii este reglementată prin art. 10 din O.M.E.F. nr.
24 din 21.7.2007 care impune prezentarea următoarelor documente:
● factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul Fiscal şi
în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt
stat membru;
● documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru;
● orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de
asigurare.
În concluzie regimul fiscal – scutit cu drept de deducere – poate fi aplicat şi livrărilor
EXW dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii şi anume comunicarea codului valid
de TVA al beneficiarului din celălalt stat membru şi existenţa documentelor care
demonstrează indubitabil transportul bunurilor de la furnizor la beneficiar.
În opinia noastră, acest regim poate fi extins şi asupra livrărilor intracomunitare care
au destinaţie un alt stat membru decât cel al beneficiarului, atâta timp cât există un cod valid
de TVA al acestuia emis de un stat membru comunitar şi dovada că bunurile au părăsit
teritoriul României cu o destinaţie comunitară.
Dovada transportului, respectiv scrisoarea de trăsură sau conosamentul trebuie să aibă
înscris numele şi adresa expeditorului,o copie după acest document rămânând la expeditor.

11
 Este foarte important pentru operatorii economici din Romania să acorde o mare
atenţie acestor aspecte pentru că facturarea fără TVA, în situaţii când acest lucru nu este
permis de reglementările în vigoare, duce la plata unor amenzi substanţiale. Poate fi menţionat
aici cazul firmei Siemens, care în 2004 a trebuit să plăteasca fiscului german amenzi de
aproape un milion de euro pentru greşeli în facturarea fără TVA. Cu atât mai mare va fi riscul
pentru firmele româneşti.

Concluzie

Regulile Incoterms reprezintă o bază de plecare în ceea ce privește negocierea

condițiilor de livrare a bunurilor. Termenii Incoterms pot fi modificați oricând în timpul
negocierilor sau pe parcursul derulării contractului astfel încât să includă, de exemplu,

12
încărcarea sau deplasarea până la un expeditor. Părțile pot îmbunătăți regulile Incoterms
adăugând obligații suplimentare. Printre cele mai folosite variațiuni se numără DDP VAT
Unpaid - ce implică obligația de plată a TVA în statul de destinație de către cumpărător sau
EXW loaded – ce implică obligația suplimentară a vânzătorului de a urca bunurile în mijlocul
de transport.
Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS s-au luat în considerare ca punct de
plecare: predarea mărfii, stabilimentul vânzătorului și cel al cumpărătorului; regulile privesc
obligațiile fiecărei părți, care sunt grupate în zece articole, cu titluri identice pentru toate
regulile.
Datorită evoluției semnificative a comerțului internațional, în vederea punerii la
dispoziție a comercianților a unor reguli în interpretare a condițiilor comerciale utilizate
frecvent în comerțul internațional, Camera Internațională de Comerț de la Paris a elaborat un
set de condiții de livrare destinate interpretării acestora în domeniul vânzării internaționale,
reguli care erau în practica comerțului internațional niște cutume, dar care nu aveau aceea și
semnificație pentru comercianții din diferite țări.

Bibliografie
1. INCOTERMS 2010 by the International Chamber of Commerce, ICC rules for the use of
domestic and international trade terms, ICC Services Publications, 38 Cours Albert 1er, 75008
Paris, France.

13
2. INCOTERMS 2000, International Chamber of Commerce, Zurich, Publication 560, ISBN
3-87081-200-1.

3. INCOTERMS 1936, International Rules for the Interpretation of Trade Terms, ICC
publication No 92, ICC, Paris 1936.

4. Donald Waters, Logistics an introduction to the supply chain management, PALGRAVE

MACMILLAN, Great britain-2003, ISBN 0-333-96369-5.

5. Shoshanah Cohen, Joseph Roussel, Strategic Supply Chain Management, McGraw Hill
USA, 2005, ISBN 0-07-143217-5.

6. Luminiţa Voichiţa, Rolul utilizării regulilor INCOTERMS în contractele comerciale

înternaţionale, Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie şi Administrarea
Afacerilor.

7. www.iccbooks.com
8. http://www.euroavocatura.ro
9. http://www.iccwbo.org

14