Sunteți pe pagina 1din 3

Scurt Istoric Cluj

 
Veche capitală a Daciei Porolissensis, atestată documentar încă de acum două milenii de geograful grec Claudius
Ptolomaeus (85-165) orașul a fost ridicat la rangul de municipiu în timpul domniei împaratului Hadrian (117-138),
numindu-se Municipium Aelium Hadrianum Napoca, apoi la rangul de colonie, în jurul anului 180, sub Marcus
Aurelius sau Commodus.
 

 
Colonia Aurelia Napoca dispunea de instituții, senat local, magistrați, adunarea poporului, statut asemănător cu al
oricărui oraș din Imperiul Roman. Prima mențiune documentară datează din anul 1173 și desemnează așezarea sub
numele de Clus (în latină „loc închis între dealuri”). Alte denumiri ale orașului au fost Kolozsvar (în maghiara) și
Klausenburg (în germană), după coloniștii sași care s-au așezat în cetatea Cluj, în timpul regelui Ștefan al V-lea al
Ungariei, ulterior decimării populației autohtone în timpul atacurilor tătare. Klausenburg a fost una dintre cele
șapte cetați (Siebenburgen) medievale sășesti din Transilvania. Primul nume românesc al orașului a fost Clus, scris
uneori și Klus. În anul 1974, numele a fost schimbat în Cluj-Napoca. Pozitia geografica privilegiata, pe vechile
trasee care leaga Europa apuseană de estul și sudul continentului, a determinat un cadru specific de pluralitate
etno-culturală și dezvoltare materială.
 
 

 
Deși a suportat un puternic regres din cauza năvălirilor barbare care au urmat retragerii romanilor (în 271), în Evul
Mediu orașul a cunoscut o civilizație înfloritoare, însoțită de o excepțională acumulare de valori economice,
artistice și culturale care au justificat atribuirea și consolidarea unui supranume cu care pușine orașe se puteau
mândri: acela de „oraș-comoară”. Privilegiile acordate de către regele Carol Robert de Anjou, din 1316, i-au
conferit statutul de «oraș (liber) regal», printre cele mai importante privilegii numărându-se: dreptul de a avea
administrație proprie, dreptul de judecată, dreptul de a desfășura schimburi comerciale, dreptul de a ridica
biserici și cimitire s.a. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg a conferit noi privilegii orașului, printre care și cel
de extindere a incintei fortificate.
 
Orașul a mai beneficiat și de protectia specială din partea unui alt mare rege, clujean prin naștere: Mathias
Corvinus (1458-1490). Domnia sa este legată de finalizarea, refacerea sau începerea construcției câtorva dintre
cele mai reprezentative monumente ale orasului – finalizarea bisericii Sf. Mihail (în preajma anului 1480) și
completarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea în preajma anului 1475 a Turnului Croitorilor. Cea mai
importantă ctitorie clujeana a lui Matia a fost biserica franciscanilor minoriți (în prezent reformată) de pe strada
Lupilor (astăzi M. Kogalniceanu), finanțată printr-o consistentă donație regală, a cărei construcție a început în
1486.
 

 
Prima incinta fortificată a orașului medieval a fost ridicată după invazia tătara din 1241 și după actul regal din
1316, cuprinzând un teritoriu de aproximativ 7 hectare cu centrul în actuala Piața a Muzeului. Turnul din colțul
sud-estic, denumit al Pietrarilor de la breasla care îl administra, era folosit și ca temniță. A doua incinta
fortificata avea dimensiuni mult mai ample, cuprinzand între ziduri aproximativ 45 de hectare. În secolul al XV-lea
erau menționate 18 bastioane și turnuri în colțurile cetații, la porțile orașului sau intermediar (Turnul Podului,
Turnul Manastirii, Turnul Croitorilor etc.), Clujul fiind descris de autorii umaniști ca un “oraș comercial mare și
bogat, bine clădit, cu puternice și străvechi ziduri și numeroase turnuri” (Giovanandrea Gromo).
 
Între 1713-1716, pe Dealul Cetațuia a fost construita de austrieci o garnizoană a orașului realizată în sistem
Vauban. În interiorul cetății a fost executat în 1849, de către autoritățile maghiare, istoricul și gânditorul german
Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluția din 1848. Declarată monument istoric, Cetățuia oferă vizitatorilor și
o frumoasă perspectivă asupra orașului.
 
 
În perioada dualismului austro-ungar, deși impactul politic a fost unul negativ, Clujul a cunoscut o dezvoltare
urbanistică deosebită, cu numeroase și benefice influențe apusene. Demersul de afirmare ca națiune a românilor
care a culminat cu perioada pașoptistă și memorandistă (Revoluția de la 1848 și redactarea Memorandumului), s-a
desăvarșit odată cu unirea Transilvaniei cu România.
 
Astăzi, municipiul Cluj-Napoca este reședința judetului Cluj și capitala spirituală și economică a Transilvaniei, un
puternic centru universitar și medical, un pol al diversității și multiculturalismului, unde trecutul, prezentul și
viitorul reprezintă suma identității și specificității locale. În Protocoalele din secolul al XVI-lea ale orașului Cluj,
păstrate aproape în totalitate la Directia Județeana Cluj a Arhivelor Naționale, cetățeanul clujean este considerat
cu mândrie „acela care îsi iubește patria” iar „Republica este numele orașului întreg, pentru care noi suntem
datori să murim și să-i oferim totul, să-i dăm și să-i consacrăm tot ce e al nostru”.
 

 
Clujul–„orașul comoara” era considerat asadar o republică urbană, o patrie pentru locuitorii săi, în care
organizarea administrației municipale, repartizarea corecta a impozitelor, ordinea internă sau dezvoltarea
urbanistică erau, de cele mai multe ori, mai importante decât evenimentele europene sau politica principiilor.
Deși vorbeau limbi diferite, clujenii au știut să trăiască, să se accepte, să conviețuiască și să își respecte reciproc
valorile, într-un oraș care nu a aparținut niciodată unei singure etnii, unei singure confesiuni sau unei singure
categorii sociale. Astfel, cea mai valoroasă și durabilă bogație a „orașului-comoară” este, de fapt, această
remarcabilă artă a conviețuirii.