PEDAGOGIE

TEMATICĂ:
Cap I - Obiectul pedagogiei
1. 1 Educaţia, obiect al pedagogiei
1. 2 Funcţiile educaţiei şi structura acţiunii educaţionale, formele educaţiei, educaţia
permanentă, auto educaţia
Cap II - Constituirea pedagogiei ca ştiinţă
2. 1 Momentele principale în constituirea pedagogiei
2. 2 Legătura pedagogiei cu alte ştiinţe
2. 3 Sistemul ştiinţelor pedagogice
Cap III - Laturile educaţiei
Cap IV - Rolul educaţiei în dezvoltarea personalităţii
4. 1 Stadiile dezvoltării ontogenetice ale personalităţii
4. 2 Factorii dezvoltării psihice, ereditate, mediu, educaţie
Cap V - Finalităţile educaţionale
5. 1 Sensul teleologic al acţiunii educaţionale
5. 2 Delimitări conceptuale
5. 3 Ideal, scop, obiectiv
5. 4 Clasificarea finalităţilor educaţionale
5. 5 Clasificarea obiectivelor educaţionale pe domenii şi clase comportamentale
5. 6 Funcţiile obiectivelor educaţionale şi operaţionalizarea lor
Cap VI - Procesul de învăţământ
6. 1 Delimitarea conceptuală
6. 2 Laturile procesului de învăţământ
6. 3 Caracterul procesului de învăţământ
6. 4 Principiile procesului de învăţământ
6. 5 Componente cognitiv-formative şi aplicative ale procesului de învăţământ
BIBLIOGRAFIE:
Ioan Bondaş -„Pedagogie” Ed. Albatros, Bucureşti 1995
Jan Amos Comenius -„Didactica Magna” EDP Bucureşti 1970
Constantin Narly -„Pedagogie generală” EDP Bucureşti 1996
Emil Faure -„A învăţa să fii” EDP Bucureşti 1979
Constantin Cucoş -„Pedagogie” Polirom 1996
Miron Ionescu -„Demersuri în activitatea didactică” 1999

Curs I
Pedagogia este ştiinţa care studiază fenomenul educaţional cu toate implicaţiile acestuia asupra
formării personalităţii umane şi a integrării sale în viaţa socială. Din perspectivă epistemologică (a
ştiinţei cunoaşterii)pedagogia poate fi concepută ca un ansamblu de cunoştinţe generale şi abstracte
fixate într-un sistem teoretic coerent obţinut cu ajutorul unor metode adecvate şi având menirea de a
explica, prevedea şi controla un domeniu determinant al existenţei umane, acela al educaţiei.
Din perspectiva finalităţilor ei, pedagogia are o valoare gnoseologică, de explicare, de cunoaştere,
profundă, amplă, dar şi o valoare praxiologică, de utilizare a legităţilor sale în activitatea practică de
instruire şi educare a fiinţei umane. Educaţia este o acţiune socială complexă desfăşurată în mod
sistematic şi organizat în vederea formării personalităţii umane în concordanţă cu cerinţele formulate
în idealul educaţional (modelul de personalitate umană cerut de societate la un moment dat).
Categoria fundamentală a pedagogiei, educaţia, a fost definită în diferite moduri, majoritatea
definiţiilor putându-se concentra în două concepţii diametral opuse: 1) o concepţie antropocentrică
2) o concepţie sociocentrică
1)Punctul de plecare al concepţiei antropocentrice îl constituie ideea că fiinţa umană este centrul
existenţei universale, căreia trebuie să i se subordoneze totul, deci şi educaţia. Aceasta ar avea
menirea de a dezvolta calităţile generale ale fiinţei umane, atât cât permite potenţialul nativ. Din
această perspectivă educaţia îşi restrânge preocupările doar asupra dezvoltării potenţialităţii umane,
fără a se racorda la social, la necesitatea de a pregăti fiinţa umană pt. îndeplinirea unor roluri socio-
profesionale.
2)La polul opus se află concepţia sociocentrică, care interpretează educaţia prin perspectiva pregătirii
omului, deplasând accentul de la natura umană spre cea socială, subordonând astfel educaţia
cerinţelor societăţii. În felul acesta se sacrifică inevitabil natura umană, fapt ce contravine esenţei
 Pedagogie
educaţiei, aceea de a dezvolta în mod specific şi diferenţiat personalitatea umană.
Încercând să depăşească aceste limite, Ioan Nicola defineşte educaţia ca pe o activitate socială
complexă care se realizează printr-un lanţ nesfârşit de acţiuni executate în mod conştient, sistematic
şi organizat, în fiecare moment existând un subiect, individual sau colectiv, care acţionează asupra
unui obiect individual sau colectiv, toate acestea în vederea transformării obiectului educaţiei într-o
personalitate activă şi creatoare, corespunzătoare condiţiilor istorico-sociale prezente şi viitoare,
aflându-se în concordanţă cu potenţialul său biopsihic.
NOTE DEFINITORII ALE ACŢIUNII EDUCAŢIONALE
1) Acţiunea educaţională este în esenţă o relaţie dintre un subiect şi un obiect în cadrul căreia
subiectul urmăreşte o transformare a obiectului conform unui anumit scop.
2) Relaţia care se manifestă între subiectul şi obiectul educaţiei este o relaţie socială deoarece
ambele elemente ale relaţiei sunt fiinţe umane.
3) Interacţiunea dintre cei doi parteneri ai actului educativ are un caracter activ şi creativ, deoarece
fiecare trebuie să se adapteze cerinţelor celuilalt.
4) Educaţia este o acţiune specific umană care se desfăşoară în mod conştient, urmărind formarea
personalităţii umane în concordanţă atât cu cerinţele obiective ale societăţii, cât şi ale individului.
5) Educaţia are un caracter diacronic, discontinuu, deoarece evoluează şi se schimbă de la o etapă la
alta, în funcţie de transformarea structurii, care se produce la nivelul societăţii.
În Evul mediu-educaţia de tip spartan(cel bun merge înainte, celălalt deoparte).
- educaţia de tip atenian(educarea prin frumos şi cu frumos).
În ţara noastră-şcoala bisericească.
- cultura populară(proverbe, zicători).
Vechi gânditori: Platon, Aristotel, Seneca, Augustin Toma D’Aquino.
Fiecare epocă istorică şi-a avut idealul uman propriu.
În epoca Renaşterii s-a evidenţiat formarea omului complet, (şi filozof şi artist şi politician şi războinic).
A avut loc apoi înlocuirea termenului de instrucţie cu educaţie prin Francois Rablais, Erasmus din
Rotterdam, care prefigurau un om superior dezvoltat în toate.
Mai apoi în secolele XVI-XVII, Jan Amos Comenicus, care este părintele didacticii, primul care a
vorbit despre instrucţie şi educaţie, autorul „Didactica Magna”.
În Anglia, părintele pedagogiei este John Locke care a pornit de la educaţia băieţilor - gentlemeni.
Secolul XVIII- secolul luminilor. Jean Jeacque Rousseau este primul care accentuează educaţia în
funcţie de vârsta copiilor. În secolul al XIX-lea are loc delimitarea pedagogiei ca ştiinţă de sine
stătătoare. Andre Bell şi Lancaster sunt primii care au introdus sistemul monitorial şi au vorbit despre
necesitatea instruirii maselor. Contribuţii importante au avut Friedrick Frobel, Pestalozzi, Friedrick
Herbert.
Tot în secolul XIX amintim importantele preocupări şi contribuţii ale pedagogilor ruşi Uşinski şi
Tolstoi.
Colegiul de la Trei Ierarhi-1640
Cronicari: Grigore Ureche, Udrişte, Năsturel, C. Cantacuzino, M. Costin, D, Cantemir.
Idealul lor - virtutea dobândită prin: - cunoaşterea de sine; - cunoaşterea de Dumnezeu; -
cunoaşterea lumii.
În secolul XVIII C. Brâncoveanu, N. Mavrocordat, Ghica, Ipsilanti. Învăţământul era segregat pentru
anumite pături sociale.
Şcoala ardeleană: M. Klein, P. Maior, Gh. Şincai.
În secolul XIX Gh. Asachi, Gh. Lazăr, I. H. Rădulescu, T. Maiorescu, N. Bălcescu.
Dezvoltarea ştiinţelor pedagogice se face în pas cu celelalte ştiinţe contemporane şi se supune
evoluţiei în vreme. În pedagogie se aplică, printre alte precepte alte diverselor ştiinţe, şi cea de
informatică. Se merge până la sistemul cibernetic de desfăşurare a actului educaţional.

Curs II
FUNCŢIILE EDUCAŢIEI
1)Selectarea, prelucrarea şi structurarea valorilor de la societate la individ.
Educaţia se realizează prin transmiterea expresiilor sociale stocate sub forma valorilor cultural
ştiinţifice de la o generaţie la alta. Pt. că prin educaţie nu se pot transmite toate cunoştinţele, acestea
trebuie selectate pe baza principiilor pedagogice şi. în conformitate cu vârsta şi particularităţile
individuale ale copiilor. Pe măsură ce societatea evoluează ritmul acumulării valorilor culturale este
tot mai intens, fapt pt care principiile pedagogice după care se face selectarea se află într-o continuă
restructurare. Funcţiile de selectare, prelucrare şi transmitere asigură conţinutul educaţiei. Asigură
2
 Pedagogie
accesul obiectului educaţiei la cultură la asimilarea experienţei morale şi artistice, cognitive, a
umanităţii în vederea îmbogăţirii acesteia prin prisma experienţei proprii şi pt transmiterea către
generaţiile viitoare a mesajului de progres.
2)Dezvoltarea conştientă şi progresivă a potenţialului biopsihic al individului
Educaţia vizează omul conceput ca un tot unitar şi ca o fiinţă biopsihică. În consecinţă, omul este
întotdeauna, în procesul educaţional, dependent de particularităţile biopsihice. Prin valorificarea
capacităţilor sale biopsihice obiectivate superior, concretizate prin produse ale activităţii, fiinţa umană
a creat o lume nouă reprezentată de produsele culturii, tehnicii, civilizaţiei, care se constituie ca bază
pt. relaţia omului cu lumea.
3)Pregătirea individului pt. integrare în viaţa socială
Educaţia urmăreşte formarea unui anumit tip de personalitate solicitat de societate la un moment
dat. Sarcina educaţiei este de a-l pregăti pe om ca element activ al societăţii, pe plan profesional şi ca
subiect al relaţiilor sociale. Asigurând pregătirea viitorilor profesionişti, educaţia este un factor
principal progresului societăţii. Se răspunde în felul acesta unor necesităţi ale societăţii dar şi a unor
membrii ai acesteia.
Funcţiile educaţiei trebuie văzute în unitate şi interdependenţă astfel existând riscul înţelegerii
unilaterale a actului educaţional.
În esenţă afirmăm că educaţia, prin funcţiile sale, urmăreşte stabilirea unui echilibru dinamic între
individ şi societate.
Indiferent de condiţiile în care se desfăşoară educaţia, aceasta are o structură proprie. Are anumite
elemente care se află într-o corelaţie determinantă şi pe care le întâlnim în oricare dintre ipostazele ei
posibile.
Componentele acţiunii educaţionale
1)S= subiectul acţiunii educaţionale. Poate fi o persoană sau o colectivitate. Acesta declanşează
acţiunea educaţională directă sau indirectă prin totalitatea actelor sale comportamentale în calitate
de reprezentant al imperativelor sociale generale sau a unor grupuri mai restrânse.
2)O= obiectul acţiunii educative. Este cel asupra căruia se exercită efectele acţiunilor respective.
Acesta poate fi o persoană sau o comunitate.
3)S’= subiectivitatea obiectului educaţiei. Aceasta include totalitatea mecanismelor(inteligenţă,
motivaţie, deprinderi, trăsături de caracter)prin care obiectul educaţiei asimilează, prelucrează şi
păstrează mesajele educaţiei, elaborând apoi răspunsuri nuanţate personal (culoare proprie). Prin
această subiectivitate se exprimă coeficientul de participare personală a obiectului educaţiei la
propria sa formare. Subiectivitatea obiectului educaţiei reprezintă filtrul personal prin care sunt
asimilate influenţele educative şi explică diferenţele care apar între copiii supuşi aceloraşi influenţe
educative. Scopul educaţiei moderne este de a solicita cât mai mult subiectivitatea elevului, de a
transforma elevul din obiect al educaţiei în subiect al propriei sale formări. Aceasta presupune o bună
cunoaştere a personalităţii copilului, diferenţierea intervenţiilor educative şi stimularea participării
active a elevului la procesul propriei sale deveniri.
4)I. e. =idealul educativ. Exprimă finalitatea maximă a acţiunii educaţionale. Modelul său, tipul de
personalitate care urmează să fie formată conform cerinţelor societăţii. Reprezintă ceea ce societatea
, ca sistem global, solicită din partea educaţiei, ca substitut al său. I. e. direcţionează acţiunea
educaţională, indică sensul pe care trebuie să-l urmeze şi se realizează treptat, prin atingerea unor
scopuri educaţionale şi obiective educaţionale.
5)D= dispozitiv pedagogic. Cuprinde mijlocul prin care subiectul educaţiei se foloseşte pt. transmiterea
mesajelor educaţionale în vederea asimilării lor de către obiectul educaţiei. Practic aici intră
totalitatea mijloacelor de învăţare a metodelor şi proceselor didactice.
6)M. e. =mesaje educaţionale. Acestea constituie conţinutul comunicării ce se realizează între subiectul
şi obiectul educaţiei, comunicare prin intermediul căreia are loc procesul de dezvoltare al
personalităţii indivizilor supuşi educaţiei. Aceste m.e. pot fi:
- semantice: reprezentări, noţiuni, legi, exprimate în formule logice ale gândirii.
-extrasemantice: componente afectiv emoţionale ce joacă un rol important în recepţionarea
mesajului.
7)A. e. =ambianţa educaţională. Climatul psiho-social constituit din totalitatea reacţiilor afective
(sentimente, atitudini) ale celor doi factori ai educaţiei. Ea conferă o configuraţie specific umană
comunicării.
8)C. o. =comportamentul obiectivat. Totalitatea reacţiilor de răspuns elaborate de obiectul
educaţiei, atât ca urmare a influenţei exercitate asupra sa, ci şi ca urmare a coeficientului personal de
participare.

3
 Pedagogie

Curs III
9)C. i. e. =conexiunea inversă externă – oferă subiectului informaţii în legătură cu efectele acţiunii
exercitate asupra obiectului educaţional.
10)C. i. i. =conexiunea inversă internă-reprezintă circuitul care se stabileşte între obiectul educaţiei
şi comportamentul său, având rol de autocontrol şi autodirijare a propriei dezvoltări şi implicit de
autoorganizare a răspunsurilor care vor fi emise în secvenţele următoare.
11)C. s. =context social-include într-un tot unitar factorii şi condiţiile sociale obiective specifice unei
etape concrete de dezvoltare a societăţii pe fondul cărora se realizează acţiuni educative. Aceştia
sunt reprezentaţi de factori materiali şi spirituali, economii şi politici, culturali şi ştiinţifici care-şi pun
amprenta asupra întregului proces educaţional.
De-a lungul existenţei sale, fiecare individ se află concomitent sau succesiv sub impactul a două
categorii de fenomene educaţionale:
a)acţiunea educaţională propriu-zisă --student.
b)influenţele educaţionale--societatea, familia, muzica.
Educaţia poate fi: - educaţie formală
- educaţie nonformală
- educaţie informală
--Educaţia formală include totalitatea acţiunilor educaţionale exercitate în mod conştient şi
organizat în cadrul instituţiilor şcolare. Obiectivul şi conţinutul acesteia sunt precizate în documente
şcolare eşalonate pe cicluri, niveluri, ani de studiu, iar transpunerea lor în practică se realizează sub
îndrumarea cadrelor didactice. Acest tip favorizează dirijarea conştientă a formelor personalităţii
umane într-un context metodic, organizat în concordanţă cu cerinţele idealului educaţional.
--Educaţia nonformală constituie ansamblul acţiunilor educaţionale care se desfăşoară într-un
cadru instituţionalizat situat în afara sistemul de învăţământ cum ar fi: biblioteca, curs de dans,
asociaţie sportivă. Aceste acţiuni educative extraşcolare au menirea de a completa educaţia formală
în funcţie de anumite necesităţi sociale şi aspiraţii individuale. Ideea de îmbogăţire a nivelului general
de cultură, de a educa indivizii pt. petrecerea timpului liber, de a exersa şi valorifica diferitele
aptitudini, toate intră în conţinutul educaţiei nonformale. Conţinutul acestui tip de educaţie este
obiectivat în documente special elaborate, diferenţiate şi în funcţie de finalitatea avută în vedere.
--Educaţia informală (incidentală, spontană)- cuprinde ansamblul influenţelor cu efecte educative
ce rezultă din contextul situaţiilor şi a activităţilor cotidiene care nu-şi propun în mod deliberat
atingerea unor ţeluri de ordin educativ. Ea este expresia nemijlocită a mediului de viaţă şi a ambianţei
microsociale în care se plasează individul ca membru al familiei, al unui grup, al unei comunităţi
locale. În această ipostază el achiziţionează informaţie, interiorizează modele de conduită, adoptă
atitudini, reacţii care poartă amprenta influenţei microgrupului din care face parte.
EDUCABILITATEA ŞI FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE (de conspectat despre educabilitate)
Teorii privind factorii dezvoltării:
1)Teorii ereditariste
2)Teorii ambientaliste
3)Teoria dublei determinări
EREDITATEA- reprezintă ansamblul dispoziţiilor de natură anatomofiziologică înnăscute sau transmise
prin mecanismele şi informaţiile genetice de la o generaţie la alta. Genetica a clarificat substratul
material şi obiectiv al eredităţii afirmând că transmiterea programului genetic se face prin gene şi
cromozomi +ARN+ADN. Informaţia genetică a individului reprezintă genotipul, iar ansamblul
caracterelor psihice dezvoltate în procesul interacţiunii dintre ereditate şi educaţie constituie fenotipul.
Ereditatea reprezintă premiza naturală, anatomofiziologică, necesară şi obiectivă a dezvoltării psihice
în condiţiile mediului socio-cultural.
1)Particularităţile analizatorilor
2)Particularităţile sistemului nervos central SNC
1)Analizator-ochi, ureche, gust, echilibru.
!!! Indiferent ce problemă de sănătate şi integritate a analizatorilor are copilul, indiferent ce
specialitate predau, trebuie să rezolv problema de stimulare senzorială corectă.
2)SNC- creierul + măduva spinării. Dezvoltarea proceselor psihice sunt rezultatul interacţiunii dintre
genotip şi fenotip. În acest context, la nivelul creierului, se produc două procese fundamentale : -
excitaţia - proces care creează condiţia de activitate a creierului şi inhibiţia - proces ce creează
condiţii de diminuare, reducere a activităţii cerebrale, de reducere a perioadei de relaxare şi odihnă.
Aceste procese se caracterizează prin: -intensitate, mobilitate şi echilibru. În funcţie de modul de
combinare a celor trei proprietăţi sunt determinate tipurile de comportament a activităţilor nervoase
4
 Pedagogie
superioare; în relaţie directă cu raportul dintre excitaţie şi inhibiţie apar temperamentele.
Temperamentul =ansamblul trăsăturilor anatomofiziologice relativ stabile ale activităţii creierului uman
care determină şi caracterizează activitatea şi comportamentul omului din punct de vedere dinamico-
energetic. Temperamentul este condiţionat în mare măsură de proprietăţile generale înnăscute ale
activităţii nervoase superioare. Tipurile fundamentale de temperament: a)melancolic; b)coleric c)sangvinic;
d)flegmatic. Nu există temperamente pure. Instinctele sunt sisteme de acte reflexe necondiţionate care
asigură evoluţia personalităţii nemijlocit şi sunt legate de satisfacerea funcţiilor primare. Instinctele la
fiinţa umană nu au un caracter, imobil. Ele suferă transformări, aceasta datorită activităţii psihice
superioare--este influenţată de mediu, condiţiile social-istorice. Mediul = ansamblul condiţiilor
ambientale în care omul trăieşte şi se dezvoltă, acţionează şi creează. Mediul:-natural şi ecologic
-social, global
Mediul psiho-social =ansamblul de condiţii sociale, spirituale a persoanelor cuprinzând relaţiile
interpersonale, status-urile psihosociale realizate de persoane, idealurile şi comportamentele lor colective,
modelele lor de comportament proiectate.

Curs IV
Instinctele sunt sisteme de acte reflexe necondiţionate care asigură evoluţia personalităţii nemijlocit
legată de satisfacerea unor funcţii primare.
- parametri biologici normali
- rolul deosebit de important al educaţiei
- mediul = ansamblul condiţiilor ambientale în care omul trăieşte, se dezvoltă şi învaţă.
(natural, ecologic, social global
psiho-social
Educaţia este unul din factorii care are o contribuţie specifică al dezvoltarea personalităţii în
interacţiune cu ceilalţi factori.
CATEGORIILE PEDAGOGIEI
Categoriile pedagogiei au sfere de generalizare mai largi şi foarte largi (educaţia (E),
învăţământul(Înv), instrucţie(I)) şi altele cu sferă restrânsă (educaţie civică, religioasă). Ex.: E=
obiectul de studiu al pedagogiei = categoria pedagogică foarte largă, incluzând notele esenţiale ale
instrucţiei şi educaţiei. E =fenomenul pedagogic care este un proces conştient, organizat de
transmitere şi dobândire de cunoştinţe, formare de deprinderi, formare a trăsăturilor de voinţă şi
caracter, toate reunite sub cupola educaţiei.
I =este cuprinsă în educaţie, având o sferă de generalitate şi un număr mai mic de note esenţiale
decât educaţia. Instrucţia la o clasă redusă cuprinde elemente ale educaţiei.
Alături de acestea vorbim de Înv. =ansamblul instituţiilor şcolare în care se desfăşoară procese de
învăţământ.
Finalităţile, idealul şi laturile educaţiei
Idealul şi scopul educativ reprezintă categoriile fundamentale ale pedagogiei care desemnează
finalitatea acţiunii educaţionale.
Idealul educativ(Ie) este utilizat de filosofia educaţiei.
Scopul educativ(Se) este utilizat de pedagogia educaţiei.
I. e. reprezintă un model proiectiv, o anticipare ideală în anumite condiţii, un imperativ ce se cere
îndeplinit ca rezultat al acţiunilor educative complexe şi îndelungate. I. e. reprezintă şi ocupă un loc
central în teoria şi acţiunile pedagogice care presupun o anume concepţie şi anumite idei clare
privind dimensiunile ce trebuie să le includă personalitatea în dezvoltarea sa ca finalitate a acţiunii
educaţiei. I. e. este acela care dă omului optimism, dinamism, stare de spirit pozitivă pt muncă.
Vorbind de I. e. , Seneca, Titulescu, Ibsen au remarcat valoarea lui pozitivă. I. e. s-a modificat în
funcţie de cerinţe, dezvoltarea pedagogiei ca ştiinţă(Atena, Sparta, feudalismul, renaşterea, epoca
modernă). Societatea ajunge la un nivel de dezoltare prin forţele de producţie şi prin diversificarea
domeniilor de activitate, care aduc necesitatea educaţiei unui om cu o personalitate complexă.
John Logh -" I. e. reprezintă un om înţelept, bun, un deosebit gentleman. "
Jan Amos Comenius-"I. e. - un om cu deprinderi foarte bune".
J. J. Rousseau- "I. e. - omul priceput la asimilarea cunoştinţelor pt. un meşteşug, dar şi un om sănătos,
cu o cultură solidă. "
S. Bărnuţiu - "Om dezvoltat deplin".
Marxism - dezvoltarea multilaterală a omului, dar a greşit susţinând utopia egalitarismului şi a
egalizării forţate a oamenilor şi a societăţii. Experienţa social-istorică demonstrează că "toţi trebuie să
avem drepturi egale, dar nu toţi putem fi egali. "
5
 Pedagogie
Marea carte a drepturilor omului care a permis dezvoltarea şi afirmarea personalităţii umane,
integrale şi complexe în cadrul unei competiţii reale a eforturilor, fără să presupună egalitarismul
social, existenţa diversităţii omenescului în cadrul infinitei diversităţi universale.

Curs V
I. e. reprezintă un model proiectiv, o anticipare ideală, un imperativ ce se cere îndeplinit la finalul
acţiunii educaţionale. I. e. este acela care hrăneşte spiritual omul, îi dă optimism, încredere în
depăşirea obstacolelor. Trăsăturile I. e. sunt: I. e. are un caracter obiectiv, este în concordanţă cu
exigenţele contemporane ale omenirii; - subiectiv şi psihologic în concordanţă cu exigenţele, motivele
individului; - are un caracter pedagogic deoarece este în concordanţă cu posibilităţile reale de care
dispune teoria şi acţiunea educaţională, în vederea realiz. educaţiei personale; - un caracter dinamic.
Îşi modifică modelul în funcţie de dezvoltarea istorică şi cea individuală a omului; - are un caracter
relativ, deoarece anumite acumulări se menţin o anumită perioadă de timp.
I. e. este: - unic şi unitar.
- se realizează în mod treptat, prin intermediul obiectelor educaţionale.
Taxonomia educaţională este ştiinţa legilor care implică ierarhizarea şi clasificarea obiectivelor
educaţionale. Părintele taxonomiei este B. S. Bloom care se ocupă în mod deosebit de tipologie,
clasificare, ierarhizare, structură, funcţii, toate în ideea organizării sistemului de învăţământ, pt
structurarea continuă a învăţământului, pt stabilirea şi utilizarea strategiilor educaţionale.
Trebuie diferenţiate idealul educaţional, scopul educaţional şi obiectivul educaţional.
I. e. =modelul(tipul) de personalitate solicitat de anume condiţii sociale într-o anume etapă de
evoluţie.
S. e. =o anticipare mentală a rezultatelor ce urmează a fi obţinute în cazul acţiunii educaţionale.
Este acela care subordonează o serie de obiective care vizează finalitatea unui complex de acţiuni
educaţionale determinate.
O. e. =reflectarea anticipată a unui rezultat sub forma unei performanţe care poate fi observată şi
identificată la încheierea acţiunii educaţionale. Obiectivul reprezintă ţinta pe care educatorul o
urmăreşte.
Scopul şi obiectul sunt complementare. Unui scop îi corespund un şir de obiective. Între ideal, scop şi
obiect există o interdependenţă continuă. I. e. este acela care determină scopul, iar scopul se
concretizează prin obiective. Cunoscând relaţiile dintre acestea putem deduce şi înţelege
determinarea socială a acţiunii educaţionale.
Obiectivele-încep cu "să".

Curs VI
I. e. –tipul şi esenţa societăţii. Conţinutul pedagogic =modelul dezvoltării ideale a personalităţii
istoriceşte determinat.
S. e. - etapa de dezvoltare a societăţii date. Conţinut pedagogic =intenţionalităţi pedagogice
specifice pt diferite tipuri de educaţie (profesională, artistică, intelectuală), diferite nivele şi profile de
învăţământ şi diferite tipuri de şcoli.
O. i. e. - obiectiv instructiv educativ-determinat de gradul de valorizare a culturii, ştiinţei, tehnicii.
Conţinut pedagogic =intenţionalităţi educative reprezentate de diferite forme de activităţi instructiv
educative, diferite discipline de învăţământ, diferite unităţi educative.
O. didactice sunt: enunţuri care dau expresie intenţiei de a determina o schimbare în personalitatea
elevului. Orice obiectiv prefigurează o anumită schimbare şi orice obiectiv este specific unui anumit
domeniu din activitatea de predare.
Gilbert -expune o ierarhie a finalităţilor. Astfel el vorbeşte despre:
a)finalităţi generale (idealul educativ)- realizabile de către toate categoriile de educaţii în toate
tipurile de şcoli.
b)scopurile de generalitate medie care reprezintă finalităţile macro-sistemului social. Ex.
:formarea unui ideal educativ corespunzător e obiectivul tuturor şcolilor.
c)obiectivele operaţionale-sunt caracteristica acţiunilor didactice la nivel micro-social strict
acţional. În strategia elaborării obiectivelor se porneşte de la cele generale, iar pt realizarea lor de la
cele operaţionale. Putem înregistra o serie de clasificări, după diferite criterii:
1)după gradul de generalitate: --obiective generale; --obiective specifice; --obiective operaţionale;
2)d. p. d. v. al duratei: - pe termen lung, mediu şi scurt
3)d. p. d. v. al rezultatului scontat :- obiective centrate pe performanţă, capacităţi şi aptitudini
6
 Pedagogie
4)d. p. d. v. al ariei curiculare: --obiective cadru; -- obiective de referinţă; --obiective de evaluări
I. Scopurile generale ale educaţiei realizate prin sistemul de învăţământ
II. Obiective pe niveluri de şcolarizare
III. Obiective generale şi specifice ale obiectivelor de învăţământ:
a)Ob. instructiv educative care nu se operaţionalizează.
b)Ob. instructiv educative care se operaţionalizeată.
Ob. generale-sunt cele care fac referire la diferitele obiecte (arii) de învăţământ.
Ob. specifice-fac trimitere strict la obiectul de studiu şi sunt incluse în conţinuturi ale programelor specifice.
Ob. operaţionale (performative)- sunt finalităţi cu caracter predominant concret şi sunt înfăptuite pe
termen scurt în situaţii specifice de învăţare în cadrul lecţiilor şi a altor activităţi instructiv educative.
! Ob. operaţional trebuie să se reflecte în activitatea desfăşurată(evaluare).
Între formele finalităţii educaţionale există o interdependenţă directă şi nu este posibilă realizarea
unui segment fără cel anterior.

Curs VII
LATURILE EDUCAŢIEI.
Educaţia contemporană se realizează pt. formarea idealului educativ şi cuprinde următoarele laturi:
- intelectuală - tehnologică - profesională
- moral-civică şi pt. democraţie - juridică - religioasă
- estetică - fizică, sanitară şi sexuală
1)Ed. intelectuală(lat. intelectus = minte, act raţional)- contribuie la pregătirea generală şi
fundamentală asigurându-i, pe lângă bagajul şi orizontul general de cultură, şi capacităţile
intelectuale necesare oricărei dezvoltări. Aceasta se realizează treptat, în cadrul şcolii generale-liceu,
continuând apoi până la vârsta adultă. Ed. intelectuală este esenţială pt pregătirea profesională.
Obiective:
--dobândirea de noi cunoştinţe generale
--dezvoltarea capacităţilor de cunoaştere (gândire, atenţie, memorie, etc.)
--formarea abilităţilor intelectuale(citire, scriere, ... etc.)
--formarea concepţiei despre lume şi viaţă(de ce vine la şcoală? ... etc.)
--formarea convingerilor şi sentimentelor intelectuale(setea de cunoaştere, dragostea de adevăr,
respectul faţă de cultură)
--formarea capacităţilor de auto-instruire şi autocontrol
2)Ed. tehnologică - caracter politehnic; doreşte reducerea ponderii unei educaţii abstracte.
Tehnologizarea înseamnă însuşirea şi abilitatea tinerilor pt. utilizarea mijloacelor tehnicii. Ex.:
utilizarea calculatorului de către profesori.
Obiective:
--cunoaşterea unor elemente de bază ale principalelor ramuri ale ştiinţei şi producţiei moderne, sub
raport tehnic, tehnologic, de organizare a producţiei şi a muncii.
--folosirea unor practici pt. achiziţionarea cunoştinţelor legate de cele mai simple maşini-unelte.
--formarea unor atitudini şi aprecieri pozitive faţă de activităţi tehnico-practice.
--asigurarea unei cât mai bune orientări şcolare şi profesionale.
În cadrul ed. tehnice se delimitează educaţia profesională ce are ca scop pregătirea tinerei generaţii
pt o activitate social-utilă, într-un domeniu al vieţii sociale. În general avem:
a)obiective cognitive
b)obiective psiho-motrice
c)obiective socio-afective
d)obiective formative-dezvoltă capacităţile creative.
3)Ed. moral-civică - latură a ed. care asigură profilul moral al personalităţii şi al comportamentului
moral-civic. În societatea democratică creşte rolul relaţiilor sociale ale individului faţă de sine, a
indivizilor între ei şi a indivizilor cu societatea.
Obiective:
--formarea conştiinţei şi gândirii morale în spirit democratic, prin dobândirea de cunoştinţe morale,
formarea convingerilor şi sentimentelor morale. Trebuie oferite tânărului trăiri afective deosebite =>
convingeri.
--formarea conduitei şi trăsăturilor de voinţă şi caracter prin formarea şi dezvoltarea capacităţii de
auto-educaţie.
Morala: =o formă a conştiinţei sociale care include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele,
regulile morale prin care se reglementează raporturile dintre om şi societate, om şi sine.
7
 Pedagogie
4)Ed. juridică este necesară pt. faptul că, necunoaşterea legilor, scuteşte de aplicarea prevederilor
lor în cazul încălcărilor acestora.
Obiective:
--dobândirea cunoştinţelor juridice
--formarea convingerilor, sentimentelor şi atitudinilor juridice corespunzătoare unei gândiri juridice.
--formarea priceperii şi deprinderii juridice care să conducă la formarea unei conduite juridice, care să
asigure respectarea legilor societăţii democratice şi a statului de drept.
5)Ed. religioasă: - drepturile universale ale omului. 10 dec. 1948-dreptul oricărui cetăţean de a avea o
credinţă. Religia =o formă a conştiinţei sociale care prin teorii şi practici specifice asigură credinţa în
Dumnezeu.
Obiective:
--formarea conştiinţei religioase specifice fiecărui cult
--formarea convingerilor şi sentimentelor, atitudinilor religioase, în concordanţă cu conştiinţa
religioasă specifică cultului.
--formarea priceperilor şi deprinderilor pt realizarea practicilor religioase corespunzătoarea cultului
6)Ed. estetică. Estetica este ştiinţa care studiază legile şi categoriilor frumosului. Arta ca o componentă
esenţială a estetici: exprimă realitatea în formă de imagini artistice, fiind o exprimare concret
senzorială, tipică creaţiei estetice şi care are nuanţe şi mijloace de exprimare(limbaje) specifice
ramurii esteticii. Ex. pictura, muzică, gravură, sculptură, literatură. Calităţile estetice ale omului
trebuie modelate, educate spre perceperea frumosului. Ed. estetică cunoaşte modelarea specifică a
personalităţii prin formarea calităţilor estetice prin intermediul valorilor estetice. Există categorii
estetice-concepte fundamentale utilizate în ed. estetică. Ex. idealul estetic, simţul estetic, gustul
estetic, spiritul estetic.
Obiective:_
--însuşirea valorilor estetice şi educarea capacităţilor de a percepe, înţelege şi aprecia frumosul.
--educarea convingerilor şi sentimentelor estetice a simţului şi a gustului pt. frumos, dragoste pt.
frumos.
--educarea capacităţilor şi deprinderilor de a păstra şi valora valorile estetice ale frumosului.
!A se face diferenţa dintre ed. estetică şi ed. artistică.
7)Ed. fizică-latură f. importantă a formării personalităţii, ce urm. să asigure o dezvoltare armonioasă
şi sănătoasă a organismului.
Obiective:
--cunoaşterea importanţei şi semnificaţiei diverselor activităţi şi forme de ed. fizică şi sport.
--dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă a organismului, formarea unor calităţi fizice deosebite
--dezvoltarea aptitudinilor fizice necesare dezvoltării sportului de performanţă
--sporirea şi menţinerea sau refacerea abilităţilor fizice şi a sănătăţii deficitare, la un moment dat
--dezvoltarea unor calităţi morale demne, cerute de practicarea ed. fizice şi a sportului de calitate.
8)Ed. igienico - sanitară-pregăteşte tineretul pt a-şi apăra sănătatea şi a evita sursele de îmbolnăvire.
9)Ed. sexuală-parte a ed. , are ca obiectiv asimilarea cunoştinţelor teoretice legate de relaţiile psiho-
sociale şi inter-relaţionale între tineri. Ed. sexuală trebuie inclusă în acţiuni educaţionale specifice
care să conducă neapărat la o comportare demnă, utilizată faţă de persoanele de sex opus.

Curs VIII
ABORDAREA HOLISTICĂ A EDUCAŢIEI
Pt. a deveni cu adevărat o dimensiune permanentă a existenţei umane, ed. trebuie să aibă caracter
uman, îmbinând cele trei feluri ale ed. (formală, nonformală, informală). Amintim o serie de
cercetători care s-au ocupat de abordarea holistică a educaţiei (Ph. Coombs, P. Lengrand, La Belle).
Potrivit concepţiei holistice determinarea între diferitele tipuri de ed. nu trebuie să existe. Între
acestea trebuie să se realizeze o îmbinare, întrepătrundere, interdependenţă firească. Ed. formală va
câştiga, dacă va reuşi să integreze creator influenţele datorate modalităţilor de ed. nonformale şi
informală. În acelaşi timp cele două sectoare vor sprijini pe ed. formală. La Belle subliniază că, cele
trei forme ale ed. trebuie văzute ca moduri predominante de învăţare. Şcoala prelucrează mesajele
ed. informale, ceea ce presupune integrarea instituţiilor şcolare în sistemul instituţiilor sociale care la
rândul lor câştigă în semnificaţie.
În cadrul procesului instructiv educativ, în urma analizei situaţiei concrete întâlnim aşa-numitele "noi
educaţii". Ex:- ed. pt. pace şi cooperare; -ed. pt. participarea la democraţie; ş.a.
Obiectivele acestora se realizează în organizaţii şi instituţii care nu întotdeauna se corelează cu
planul de acţiune al şcolii. Trebuie să se ştie că noile ed. au fost definite pt. prima oară în 1980 la
8
 Pedagogie
recomandarea UNESCO şi ca răspuns al sistemului educaţional din lume. Noile ed. nu trebuie
consemnate ca noi dimensiuni ale ed. Ele propun noi conţinuturi adaptabile la nivelul fiecărei
dimensiuni a educaţiei. Metodologia valorificării noilor educaţii angajează următoarele strategii de
implementare:
--prin pătrunderea în programe şcolare, sub forma unor recomandări de conţinuturi, module de studiu
independente, emisiuni prin sistemele de comunicare moderne, ş. a.
--implicarea în programe educaţionale ca alternative proiectate în diferite formule pedagogice ca:
module complementare, lucrări fundamentale, cercetări, etc.
Vorbind despre importanţa integrării celor trei forme ale ed. , trebuie să avem în vedere un
minimum şi un maximum posibil, aceasta presupunând o analiză pertinentă a fiecărei situaţii în parte.
Pt. realizarea unei situaţii ideale trebuie să avem în vedere următoarele: profesorul-cel care face ed.
formală - ar trebui să cunoască bine evenimentele culturale, socio-politice, pt. a putea capta atenţia
elevilor. În acelaşi timp analiza informaţiilor dobândite de elevi în afara şcolii, prelucrarea şi
integrarea acestor cunoştinţe trebuie realizată în mod activ, alăturându-se celorlalte valori utile
elevului. În acelaşi timp trăirile elevilor în afara şcolii au nu numai un caracter cognitiv, ci şi unul
moral, afectiv şi estetic. Integrarea acestor cunoştinţe presupune îmbogăţirea culturii estetice şi
morale. De asemenea, specialiştii remarcă promovarea interdisciplinarităţii în învăţământ, aceasta
rămânând ca un principiu eficient de articulare a celor trei forme ale educaţiei.

Curs IX
DIRECŢII ÎN EVOLUŢIA EDUCAŢIEI
După abordarea holistică a educaţiei, delimitarea noilor educaţii şi a educaţiei permanente, se
impune analiza sistemului de educaţie, a sistemului de învăţământ, alături de structurarea sistemului
de învăţământ. Sistemul de educaţie reprezintă ansamblul instituţiilor sociale, economice, politice,
culturale şi al comunităţii umane, familie, naţiune, popor, grupuri profesionale care în mod direct sau
indirect îndeplinesc funcţii pedagogice de activare şi influenţare a procesului de formare, dezvoltare
a personalităţii umane. Sistemul de educaţie include:
- toate conţinuturile intelectuale, morale, tehnologice, etc.
- toate formele educaţiei realiz. la nivelul unor acţ. educaţionale, toate influenţele pedagogice din
câmpul psiho-social deschis.
Sistemul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului educaţional. Acesta include
ansamblul instituţiilor specializate în proiectarea şi realizarea funcţiilor educaţiei prin conţinuturi şi
metodologii specifice organizării, formal sau nonformal. Sistemul de învăţământ angajează ansamblul
instituţiilor şcolare specializate în realizarea educaţiei formale şi nonformale, acelea care realizează
arhitectura şcolară. La acestea se adaugă şi influenţele pedagogice proiectate şi realizate de alte
instituţii. Şcoala, noţiune în care intră orice fel de instituţie de la grădiniţă până la colegii şi
universitate +alte instituţii specializate în reciclare(Departamentul de pregătirea şi perfecţionarea
personalului didactic ), perfecţionare şi unităţi conexe învăţământului(Centrul judeţean de asistenţă
psihopedagogică - Cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică ).
Instituţiile specializate în educaţie nonformală, care este complementară cu şcoala propriu-zisă,
sunt: - palatele copiilor; -şcoli de artă (a nu se confunda cu liceele vocaţionale ); - centre de vacanţă
loassier; - presa şcolară; - posturi de radio şi TV.
Organisme instituţionalizate care sprijină şcoala, în mod direct, cu ajutorul unor relaţii contractuale
sunt: familia(comitetele de părinţi) şi agenţii economici. Evoluţia sistemelor moderne de învăţământ
este pusă în evidenţă prin preluarea diferitelor forme din străinătate:
1) Centre şcolare teritoriale de formare profesională cu program de instruire nonformal (SUA)
2) Şcoli duale, cu program de instruire profesională în şcoală şi întreprinderi, proiectate pe bază
contractuală.
3) Şcoli alternative, acelea care angajează opţiunea şi responsabilitatea comunităţi locale.
4) Centre de vacanţă - se asigură educaţia activă.

Subiecte la examen
ÎNTREBĂRI:
1) Definiţi cele trei tipuri de educaţie.
2) Cum utilizaţi, în cadrul disciplinei dvs., informaţiile oferite de educaţia de tip formal, nonformal sau
informal?
9
 Pedagogie
3) Modalităţi de a pregăti elevii, pt. ca aceştia să devină capabili de o auto-evaluare realistă.
4) Cum credeţi că s-ar putea optimiza, în cazul disciplinei dvs, articularea celor trei tipuri de educaţie.
SUBIECTE:
1)Laturile educaţiei - Educaţia intelectuală
2)Obiectul pedagogiei
3)Funcţiile educaţiei
4)Structura acţiunii educaţionale
5)Noile educaţii
6)Abordarea holistică a educaţiei
7)Educaţia permanentă şi auto-educaţia
8)Sistemele de educaţie
9)Sistemele de învăţământ

10