Sunteți pe pagina 1din 3

România, cu toate că are deja statutul de stat membru UE, se confruntă cu dificultăţi structurale

semnificative atât în ceea ce priveşte structura fermelor în general (fărâmiţarea excesivă a exploataţiilor
agricole), cât şi în ceea ce priveşte procesarea. Fermierii, procesatorii şi comercianţii trebuie să se
conformeze standardelor UE de calitate a laptelui şi rigorilor impuse de aquisul comunitar din domeniu.
Cu toate că situaţia sectorului de producere şi procesare a laptelui din România este la ora actuală
departe de modelul celui practicat în UE15 şi chiar faţă de unele noi state membre, iar nevoia de
schimbare este evidentă, decidenţii politici trebuie să fie conştienţi că nu se pot face minuni într-un timp
scurt pentru a micşora şi elimina decalajul existent faţă de celelalte state membre, mai ales dacă
sectorul s-a dovedit timp îndelungat a fi reticent la schimbările structurale.

Principalul obiectiv al acestui studiu este să contribuie la fundamentarea deciziilor pe care trebuie să le
ia România în contextul reformării politicii sectorului. Astfel ne propunem ca pe baza analizei evoluţiei
sectorului şi implicit a reacţiilor acestuia la politicile naţionale implementate până în prezent, a politicilor
europene care sunt în curs de implementare din 2007 şi a caracteristicilor acestei producţii în România,
să identificăm unele instrumente de politică specifice zonei montane care ar putea fi afectată de
eliminarea cotelor şi să facem o estimare a efectelor creşterii graduale a cotelor de lapte şi apoi a
eliminării acestora după 2015, asupra filierei naţionale de producţie – procesare şi consum. În acest sens
se analizează dinamica pieţei laptelui şi produselor lactate în context european şi mondial (cererea şi
oferta pentru fiecare categorie reprezentativă de lactate; nivelul preţurilor – corelat cu calitatea;
capacitatea de producţie – prezentă şi preconizată).

ate tot mai mult spre piaţă. În prezent politica comună pentru lapte şi produse lactate include trei tipuri
de instrumente de sprijin şi anume: sprijinul pieţei interne2, plăţi directe acordate fermierilor şi unele
instrumente de sprijin ale comerţului extern.

Măsurile de sprijin pentru piaţa internă în vederea stabilizării şi susţinerii


preţurilor pot fi clasificate astfel:
1. măsuri de stabilizare a pieţei prin:
- intervenţie publică pentru achiziţionarea untului şi laptelui praf degresat în vederea susţinerii
preturilor acestora (cumpărare prin intervenţie, stocare şi apoi vânzare).
- măsuri de stocare privată pentru unt şi smântână, lapte praf degresat şi brânzeturi, în vederea
eliminării dezechilibrului pe piaţa produselor lactate ca rezultat al cererii şi ofertei (depozitare sezonieră
destinată protejării procesatorilor).
- măsuri de control a comerţului internaţional prin măsuri de protecţie la graniţă (protecţie tarifară
ridicată, preţuri minime de import şi contingente) şi subvenţii la export.

2. măsuri de stimulare a cererii prin :

- scheme de sprijin pentru achiziţionarea la preţuri reduse de către organizaţiile nonprofit a untului,
concentratului de unt şi smântână pentru utilizarea la produse de patiserie şi îngheţată.
- sprijin pentru utilizarea laptelui praf degresat pentru furajare.
- sprijin pentru utilizarea laptelui praf degresat pentru producerea caseinei. - sprijin pentru consumul de
lapte în şcoli.
- sprijin pentru consumul de lapte destinat persoanelor cu dizabilităţi.
3. Măsuri de sprijinire a veniturilor fermierilor, destinate atenuării pierderilor datorate scăderii
preţurilor de intervenţie prin:

-schema de plată unică (care din 2007 include şi prima pentru producţia de lapte realizată conform cotei
şi prima suplimentară sau prima pentru suprafaţa de păşune permanentă).

4. Măsuri de control (limitare) a ofertei prin:

- sistemul de cote de producţie, introdus în 19843 pentru a limita cantitatea de lapte subvenţionată din
bugetul UE şi menţinerea cheltuielilor bugetare la un nivel acceptabil şi predictibil4 . Iniţial s-a dorit
menţinerea acestui instrument timp de zece ani, însă pe parcurs (în 1992, 1999 şi apoi la Mid Term
Review în 2003 s-a decis ca acest sistem să se menţină până în 2015 iar decizia unei eventuale prelungiri
să se ia ulterior). Elementul cheie al acestui instrument îl reprezintă de fapt cantitatea de lapte (care
îndeplineşte anumite standarde de calitate şi un anumit procent de grăsime reglementat prin lege) pe
care o poate livra pe piaţă (spre procesare sau prin vânzare directă) fiecare ţară membră UE (şi fiecare
producător al statului membru deoarece cota naţională este compusă din cotele individuale pentru
fiecare producător) şi care nu este supusă penalităţilor în cazul în care nu se depăşeşte. Fiecare ţară
membră are libertatea de a-şi face politica sa în ceea ce priveşte transferurile de cote atât la nivel
regional cât şi în cadrul categoriilor (vânzări directe şi livrări spre procesare), gradul de libertate şi
mobilitate fiind, după unii specialişti, determinant în mişcările structurale ale producţiei şi procesării. ·
prelevări (taxare) în cazul depăşirii cantităţilor stabilite prin cote.

. În ceea ce priveşte piaţa laptelui de consum pe segmentul UHT se poate afirma că aceasta este încă
insuficient dezvoltată, din cauza puterii reduse de cumpărare, dar şi datorită lipsei de educaţie a
consumatorilor şi a modelului de consum de la nivel naţional, în care ponderea autocosumului şi a
produselor consumate ce provin din comercializarea directă este semnificativă. Populaţia adultă din
România a crescut şi şi-a format gusturile şi preferinţele alimentare înainte de 1989, iar o mare parte din
acest segment de consum, apreciază mai mult laptele neprocesat „de la ţară” , gras şi sănătos, în
accepţiunea multora şi mai ieftin comparativ cu „ cel stăveziu” din magazin a cărui gust diferă de cel cu
care au fost obişnuiţi anterior. Acesta este unul din motivele pentru care consumul de lapte UHT nu are
ritmul de creştere aşteptat, cu toate că în ultimii ani s-a investit considerabil în campanii de marketing şi
promovare.

evidenţiem următoarele aspecte :


- faţă de o medie de 5,96 litri pe total , consumul cel mai ridicat de lapte se regăseşte la gospodăriile de
pensionari (6,62 litri);
- consumul cel mai ridicat de lapte la toate tipurile de gospodării este înregistrat în mediul rural,
pensionarii având consumul cel mai ridicat (6,85 litri);
- cel mai mic consum de lapte este semnalat în cazul gospodăriilor de şomeri (4,51 litri), cu deosebire a
celor din mediul rural (3,24 litri).
- în cazul produselor lactate (brânzeturi şi smântână) niveluri ridicate în consumul acestor produse, se
înregistrează în gospodăriile de patroni (1,36 kg) şi, în special, a celor din mediul urban (1,24 kg).
Consum ridicat (1,27 kg) se înregistrează şi în cazul gospodăriilor de pensionari, cu diferenţa că, cel mai
ridicat consum este în rândul acelora din mediul rural (1,24 kg);
- consumul cel mai mic de brânzeturi şi smântână, ca şi în cazul laptelui, se regăseşte la gospodăriile de
şomeri (0,88 kg), în special a celor din mediul urban (0,84 kg);