Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SECTIUNI:
• Inima (cordul)
• Sistemul venos
• Sângele
• Sistemul arterial
Sistemul circulator este cel ce realizează mişcarea sângelui prin ȋntreg organismul. Inima
şi vasele sanguine sunt cele mai improtante componente ale sistemului circulator. Fiecare
bătaie ȋmpinge sângele ȋn vasele de sânge ce transportă: oxigen şi nutrimente către ţesuturi
prin intermediul sistemului arterial şi produşi de degradare şi metaboliţi de la nivel tisular
către cord prin intermediul sistemului venos. Sistemul limfatic este cea de- a treia
componentă a sistemului circulator, iar mecanismul său de funcţionare va fi detaliat ulterior.
Structura vaselor sanguine este una generală reprezentată de cele trei straturi: intima,
media şi adventicea, la care se adaugă diferite modificări şi adaptări specifice fiecărui
sistem.
Inervaţia vaselor se realizează prin intermediul unei reţele de fibre nervoase nemielinizate
simpatice ce mai poartă denumirea şi de nervi vasomotori şi formează nervi vascularis.
Fibrele nervoase sunt mai numeroase la nivelul venelor decâ la nivelul arterelor.
Terminaţiile nervoase aferente de la nivel arterial se pot clasifica ȋn baroreceptori şi
chemoreceptori.
A. Arterele
sunt vasele eferente de la nivelul cordului, adică toate vasele ce pleacă de la acest nivel.
Au formă tubulară, asemenea unor conducte, şi pe traiectul lor se bifurcă şi se subţiază
totodată, toată circulaţia arterială având aspect arborescent.
Dimensiunile lor sunt diferite, acestea putând fi clasificate ȋn funcţie de acest criteriu:
• Arterele de mari dimenisuni sau arterele elastice sunt reprezentate de: aorta, ramurile sale
mari, subclaviculara, carotida comună, artera iliacă şi arterele pulmonare.
• Arterele medii sau musculare ce mai sunt denumite şi artere de distribuţie sunt
reprezentate de arterele ce realizează vascularizaţia viscerelor.
• Arterele de mici dimensiuni sau arteriole ce se clasifică la rândul lor ȋn arteriole mari şi
mici.
Structura arterelor mari este reprezentată de cele trei tunici elementare: intima, media şi
adventicea la care se adaugă periadventicea, ce are drept scop poziţionarea arterei pe
traiectul său.
Media este alcătuită din lame elastice formate din fibre elastice fuzionate. Acestea sunt
dispuse sub formă de spirale, şi sunt conectate prin punţi. Printre lamele elastice pot fi
identificate şi fibre musculare netede.
Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, iar la nivelul ei se găseşte şi vasa
vasorum ȋmpreună cu terminaţii nervoase şi are rolul de a fixa arterele pe traiectul lor, rol
suplimentat prin intermediul periadventicei.
Structura arterelor medii şi mici este reprezentată tot de cele trei component de bază:
intima, media şi adventica, ȋnsă cu anumite modificări specifice faţă de arterele de mari
dimensiuni.
Intima este de astă dată aclătuită din endoteliu şi din ţesut endotelial, acesta din urmă
putând fi chiar absent la nivelul arteriolelor. Membrana limitantă elastică internă are un
aspect crenelat pentru arteriole şi pentru arterele medii.
Media este alcătuită din miocite contractile ce sunt dispuse laminar, ȋn 10-38 de straturi
concentrice. Pe lângă miocitele contractile se pot identifica şi miocite secretorii ce
sintetizează matricea extracelulară alături de prostacicline, factori de creştere şi factori
chemotactici. La nivelul mediei poate apărea şi metaplazia fibroelastică din cadrul
aterosclerozei. Numai la nivelul arterelor de calibru mare se poate identifica şi membrana
elastică limitantă externă.
Adventicea este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, ce este bogat ȋn colagen de tip I. Vasa
vasorum este prezentă până la nivelul membranei elastice limitante externe, alături de
terminaţiile nervoase. Terminaţiile nervoase de origine simpatică determină pe musculatura
arterială vasoconstricţie (numai la nivelul coronarelor determină vasodilataţie), iar
parasimpaticul determină vasodilataţie.
Arteriola are o structură asemănătoare arterelor musculare la care doar membrana elastică
limitantă internă este vizibilă. Rolul arteriolelor este de a realiza rezistenţa vasculară
periferică, apărând astfel tensiunea arterială diastolică. De la nivelul arteriolei vor lua
naştere 2-3 metarteriole ce prezintă un diametru mai redus şi sunt lipsite de adventice.
Reţeaua capilară este realizată prin intermediul ramificării arteriolelor, de la nivelul unei
arteriole rezultând un capilar preferenţial, iar din acesta formându-se reţeaua capilară, ce se
concentrează pe capilarul preferenţial ce drenează la nivelul venulei postcapilare.
Capilarele sanguine sunt formaţiuni tubulare cu dimensiuni foarte mici, cu un diametru de
aproximativ 4-14 um şi cu o lungime mai mica de 1 mm. Sunt alcătuită ȋn cea mai mare
parte din endoteliu, iar la nivelul membranei bazale se pot identifica numeroase pericite sau
celule Rouget. La nivelul locului de emergenţă din capilarul preferenţial se găseşte
sfincterul precapilar, ce este prezent şi la nivelul capilarului preferenţial, relaxarea unuia
determinând contracţia celuilalt.
Structurile de tip glomus pot fi identificate la nivelul extermităţilor precum vârful degetelor, la
nivelul urechilor, la nivelul lor vena fiind situată ȋn continuarea arterei, membrana limitantă
elastică internă dispărând.
B. Venele
sunt formaţiuni tubulare, vase de capacitanţă şi pot fi de asemnea clasificate astfel:
• Vene mari: vena cava superioară, vena cava inferioară, venele pulmonare;
• Vene medii şi mici: vena jugulară externă, vena jugulară internă;
• Venule.
Venele prezintă aceeiaşi structură generală reprezentată de intima, medie şi adventice,
ȋnsă la fel ca şi ȋn cazul arterelor, acestea prezintă anumite specificităţi.
Intima este alcătuită din endoteliu şi ţesut endotelial, ȋnsă membrana limitantă elastică
internă lipseşte.
Media este alcătuită din ţesut muscular, fibros şi elastic, ȋnsă ȋn cantitate mai mică decât la
nivelul arterei omonime.
Adventicea este de această data mai groasă decât la nivel arterial, cu vasa vasorum foarte
bogată şi cu numeroase terminaţii nervoase.
La nivelul porţiunii inferioare a corpului, venele sunt adaptate cu valve ce se formează prin
plierea intimei, fragmentând astfel coloana de sânge, scăzând presiunea de la nivel parietal
şi deteminând o singură direcţie de circulaţie a fluxului sanguin.
C. Vasele limfatice
Vasele limfatice sunt extrem de fragile, straturile lor fiind uneori translucide. Ele sunt
ȋntrerupte din loc ȋn loc de porţiuni ȋngustate, traiectul lor având aspect nodular. Acest
aspect este determinat de prezenţa valvelor, ȋn mod similar venelor. Ȋn ceea ce priveşte
structura parietală, aceasta este similară venelor (intimă, medie, adventice) pentru vasele
limfatice mari.
Intima este subţire, transparentă, uşor elastică şi este alcătuită dintr-un strat de celule
endoteliale ce este susţinut de o membrană elastică.
Media este alcătuită dintr-un strat muscular neted şi fibre elastice distribuite transversal.
Adventicea este alcătuită din fibre musculare netede cu dispoziţie longitudinală sau oblică
ce se ȋntrepătrund cu fibre conjunctive de la nivelul ţesuturilor ȋnconjurătoare.
Valvele de la nivelul vaselor limfatice sunt alcătuite din ţesut fibros ȋmbrăcat de ţesut
endotelial. Ȋn ceea ce priveşte forma, valvele sunt semilunare şi sunt ataşate prin
intermediul marginii convexe la nivel parietal, marginile concave fiind libere şi poziţionate ȋn
sensul fluxului limfatic. De obicei, valvele sunt localizate sub formă de perechi, una ȋn faţa
celeilalte, ȋnsa uneori se pot identifica şi anomalii, ȋn special ȋn apropierea anastomozelor.
La nivelul vaselor limfatice, spre deosebire de vene, valvele sunt localizate la intervale mai
mici, iar numărul lor creşte ȋn apropierea organelor limfoide, la nivelul vaselor limfatice
cervicale şi ale membrelor superioare.
Pe traiectul vaselor limfatice se pot identifica ganglionii limfatici ce au rol ȋn filtrarea limfei şi
ȋmbogăţirea acesteia cu limfocite.
Circulaţia arterială
Arterele ȋndeplinesc două funcţii majore şi anume:
• Funcţia de rezervor amortizor de contracţie cardiacă;
• Funcţia de canale conductoare ce realizează pomparea sângelui de la nivelul cordului la
periferie pentru a transporta oxigen şi substanţe nutritive la ţesuturi.
Sângele circulă la nivel arterial sub o presiune ce poartă denumirea de presiune arterială.
Datorită distensibilităţii arterelor, contracţia ritmică a cordului este pulsatilă şi fluctuantă
deoarece presiunea din timpul sistolei este mai mare decât cea din timpul diastolei.
Arteriolele reprezintă rezistenţa vasculară periferică şi determină scăderea cu 50% a
presiunii sanguine.
Circulaţia venoasă
Venele prezintă pereţi subţiri ce sunt capabili să ȋşi modifie forma ȋn funcţie de volumul de
sânge circulant. Volumul de sânge este direct proportional cu presiunea venoasă. Când
presiune venoasă este scăzută, volumul de sânge din interiorul lor este scăzut, acestea
colabându-se. Pe măsură ce presiune venoasă creşte, pereţii venelor se expandează la fel
ca pereţii unui balon.
Ȋntoarcerea venoasă necesită o pompă, asemănător inimii, care să faciliteze ȋntoarcerea
sângelui de la nivel periferic la nivelul inimii. Principala pompă este reprezentată de
muscuatura picioarelor, repsonsabilă de cea mai mare parte a ȋntoarcerii venoase. La
nivelul piciorului se regăseşte o reţea venoasă ce funcţionează tot ca o pompă, având un
rol secundar, după cea anterior menţionată. Cu fiecare pas făcut, piciorul şi muşchii gambei
se contract şi pompează sângele prin sistemul venos ȋmpotriva gravitaţiei, spre partea
drepată a inimii, ce conţine sânge venos.
Pentru realizarea unui flux unidirecţional la nivelul sistemului venos, sunt necesare valve
integre. Funcţionarea corespunzătoare a valvelor este necesară şi pentru realizarea unei
ȋntoarcerii venoase normale. Valvele de la nivelul sistemului venos funcţionează
asemănător treptelor unei scări, susţinând coloana de sânge până cand aceasta ajunge la
nivelul camerelor drepte ale inimii.
Prin intermediul sângelui venos sunt transportaţi metaboliţi de la nivel tisular şi sânge
ȋncărcat cu dioxid de carbon către camerele drepte ale cordului, iniţial la nivelul atriului drept
prin intermediul venelor cave superioară, respectiv inferioară. Din atriul drept sângele venos
ajunge la nivelul ventriculului drept şi de aici ȋn artera pulmonară ce ȋl transportă la nivelul
plămânilor, unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie şi este ȋnlocuit cu
oxigen, sângele oxigenat ȋntorcându-se prin intermediul celor patru vene pulmonare la
nivelul atriului stâng, ventriculului stâng şi ulterior la nivelul aortei, ce face parte din circulţia
arterială.
Circulaţia limfatică
Aceasta realizează drenajul lichidului interstiţial, reglând presiunea interstiţială şi
recuperând totodată proteinele, menţinând astfel o concentraţie scăzută ȋn interstiţiu a
proteinelor. Funcţia principală a sistemului limfatic este de a readuce ȋn circulaţie excesul
de lichid interstitial şi de a transporta particulele de mari dimensiuni din interstiţiu ȋn sânge.
Ȋn ceea ce priveşte sistemul limfatic de la nivel intestinal, la acest nivel capilarele limfatice
joacă un rol esenţial ȋn absorbţia nutrimentelor, ȋn special al lipidelor. De fapt, cele două
funcţii pricipale şi anume drenarea lichidului interstiţial şi recuperarea proteinelor se
ȋntrepătrund, o presiune oncotică scăzută ȋn intestiţiu limitând fluidul ȋn exces filtrat prin
intermediul capilarelor sanguine ce ar trebui să ajungă tot la nivelul circulaţiei sanguine prin
sistemul limfatic.
Ȋn cazul patologiei venoase, durerea este localizată la nivelul teritoriului venos afectat şi se
prezintă sub formă de greutate la nivelul membrului, parestezii, fatigabilitate.
Livedo reticularis apare datorită unei tulburări de tip vasospastic ȋn ceea ce priveşte
circulaţia, ce se accentuează prin expunere la frig, regiunea respectivă având un aspect
cianozat, marmorat, temperatura locală este scăzută, iar tegumentele sunt umede.
Patologie asociată
Patologia vasculară arterială
poate fi clasificată astfel:
4. Vasculitele sunt inflamaţii ale peretelui vascular ce afectează orice tip de vas de la
nivelul ţesuturilor şi organelor. Acestea se clasifică astfel:
• Vasculite ale vaselor mari: arterita cu celule gigante (arterita temporală), arterita
Takayasu;
• Vasculite ale vaselor de mărime medie: panarterita nodoasă, boala Kawasaki;
• Vasculite ale vaselor mici: granulomatoza Wegener, Sindromul Churg-Strauss, poliangeita
microscopică, pupura Henoch-Schonlein, crioglobulinemia esenţială, angeita
leucocitoclazică cutanată.
1. Venele varicoase sunt vene dilatate anormal, cu aspect tortuous ce apar consecutiv
creşterii presiunii intraluminale datorită scăderii rezistenţei peretelui venos. Cele mai
afectate sunt venele superficiale ale membrelor inferioare.
2. Tomboflebita şi flebotromboza.
Evaluare clinică
La evaluarea clinică, elementele patologice asociate ce pot fi identificate se pot ȋmpărţi ȋn
funcţie de sistemul afectat: sistemul arterial, cel venos sau cel limfatic.
La asculţie
vom identifica pentru patologia arterială prezenţa suflurilor ce pot fi propagate de la nivelul
cordului sau generate de artere, a trilurilor, iar ȋn patologia venoasă ascultaţia poate aduce
informaţii ȋn cadrul sindroamelor hiperkinetice (anemii severe), putându-se percepe la
nivelul jugularelor un suflu sistolo-diastolic continuu.
Evaluare paraclinică
Pentru patologia arterială
se vor face următoarele explorări paraclinice:
Examene complementare
1. Electrocardiograma ce poate identifica modifcări caracteristice din embolia pulmonară
sau hipertensiunea pulmonară.
2. Examenul fundului de ochi ce poate identifca staza venoasă de la acest nivel.
3. Endoscopia digestivă superioară ce poate identifica varicele esofagiene, gastrice.
4. Colonoscopia şi rectosigmoidoscopia ce pot identifica hemoroizii şi alte dilataţii venoase
de la acest nivel.
5. Laparoscopia ce poate identifica circulaţia venoasă colaterală de la nivel peritoneal.
6. Biopsia venoasă.