Modelul numarul 28.

Sub 1.
A.
1.Sensul din text al structurii “iei pierd noaptea” evidentieaza insomnia produsă de
mediul specific unui adolescent modern.
2.Impactul pe care cărțile îl au asupra cititorului este promisiunea schimbării pe
măsură ce este citită “care-ți promite schimbarea pe măsură ce o citești”
3.Motivul pentru care scriitoarea îl invidieaza pe autorul Alberto Moravia este
“plăcerea trăită când ii veneau pachetele cu cărți acasă”.
4.Diferentele dintre cele doua generații așa cum reiese din textul suport sunt acelea
ca generația tânără nu iei petrece suficient timp lecturând în timp ce generația veche
și-a petrecut majoritatea timpului citind. “Iar de citit nu prea mai citesc”
5.Secventa suport reprezintă viziunea autoarei în legătură cu psihicul uman care
este asemenea unui labirint în ceea ce privește complexitatea sa.Chiar și celui mai
experimentat psiholog îi este dificil uneori să îi scindeze fragmentele
minuscule.Când nu reacționează în mod corespunzător la un stimul
inopinat(neașteptat),poate fi considerat adeseori de către cei din jur ca fiind
anormal,deoarece nimeni nu-i pătrunde până în adâncuri ca să-i recompună trecutul
sau să-i verifice setul de principii.
B.
Cărțile tipărite reprezintă o specie pe cale de dispariție datorită digitalizării . Destinul
acestor mici lumi, ascunse printre foi îngălbenite, este unul tragic: s-a vărsat mult
sânge pentru a le da viață, se varsă la fel de mult sânge pentru a le pune capăt.
Totuși, cărțile tipărite sunt un lucru necesar în ziua de azi.
În opinia mea, perioada în care cărțile sunt tipărite reprezintă un factor extrem de
important ce influențează în mod direct destinul temnicerilor literaturii. Cărțile
reprezentand un mediu esențial pentru informare cât și o metoda excelenta de
relaxare.
În primul rând, o carte reprezintă o sursă de informație, așa cum susține autoarea
“învățăm în timp ce citeam”,nu neapărat o informație științifică ce se poate modifica,
ci o informație eternă: un roman istoric, unde evenimentele sunt văzute prin ochii
unui personaj. Informația poate fi o rețetă tradițională de mâncăruri tipice unei
regiuni, rețete ce sunt modificate mereu, uneori ajungându-se la pierderea originii
acestora.
În al doilea rând, o carte tipărită este o formă de relaxare așa cum susține site-ul
american de media marketing BBC. Deși în epoca noastră, a unei societăți
digitalizate, este mai ușor să îți descarci un fișier tip pdf pe telefon sau pe tabletă, o
carte tipărită, reală, are mai mult farmec. Nu obosește ochii la fel de mult, filele sunt
plăcute la atingere, iar mirosul de cerneală este un miros drag multor oameni. În
plus, cred că o carte are mai mult farmec dacă este citită în format tipărit și nu digital.
În consecință, consider că destinul cărților tipărite este unul incert: deși reprezintă o
sursă de informație, cartea de azi nu mai este privită cu același respect ca acum un
secol. Totuși, există o speranță: un anumit procent de oameni preferă, din varii
motive, varianta tipărită și nu cea digitală. Drept urmare, destinul unei cărți tipărite
depinde de echilibrul dintre oamenii ce vor să meargă în pas cu tehnologia și cei ce
sunt mai nostalgici.

Sub2.
Genul dramatic se bucură de o mare popularitate ȋn evoluţia societăţii omeneşti, fiind
atestat ȋncă din antichitate. Oamenii credeau că el provine din lumea zeilor, iar
primele reprezentări au fost sub formă de măşti, pentru a evidenţia importanţa
textului vorbit şi nu a persoanei.
 Ȋn opinia mea, textul “Iorgu de la Sadagura”, scris de Vasile Alecsandri, aparţine
acestui gen literar, ȋntrucât prezintă toate particularităţile de aspect şi de conţinut.
          Ȋn primul rând, modul de expunere dominant este dialogul dramatic, viu şi
spontan, ce denotă un ritm al acţiunii accelerat. Spre deosebire de dialogul epic,
acesta este lipsit de linia de dialog, iar ȋnaintea fiecărei replici este precizat cu
majuscule numele personajului, urmat de două puncte (“IORGU:”, “ZOIŢA:”). De
asemenea, identificăm structura specifică a operei, organizată ȋn acte, scene și
tablouri. O altă trăsătură este constituită de prezenţa didascaliilor, indicaţiile
regizorale care apar ȋn paranteze şi conţin informaţii referitoare la jocul actorilor
(“voind să iasă, ȋn parte”, “voind să fugă”, “strigând din culise”).
         Ȋn altă ordine de idei, personajele sunt interpretate de actori care apar pe
scenă şi o părăsesc ȋn funcţie de indicaţiile regizorale. Ele ȋşi vorbesc ȋn replici, iar
totalitatea acestora formează rolul actorului. Personajele au doar portret moral, care
este realizat ȋn mod direct, cu ajutorul trăsăturilor exprimate prin autocaracterizare
sau ȋn relaţie cu celelalte “fiinţe de hârtie” (Roland Barthes) şi ȋn mod indirect,
caracterizate după vorbe, fapte şi atitudini ori după mediul de viaţă, evident prin
decor, ocupaţie sau vestimentaţie.
În concluzie,semnificatia textului este puternic individualizata de genul din care face
parte,de caracteristicile propuse de Alecsandri cât și de metoda editoariala
aleasa,denotand puternice unicizari ale ființei dramatice.