Sunteți pe pagina 1din 2

Genul epic

Definiție:
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare, populare și culte, în proză ori versuri, acolo
unde ideile autorului sunt exprimate în mod indirect prin intermediul acțiunii și al
personajelor implicate în derularea evenimentelor ce sunt plasate într-un anumit timp și
spațiu. Modul de expunere predominant al genului epic este narațiunea.

 Caracteristicile operelor epice:


 Autorul își exprimă indirect ideile și sentimentele prin intermediul acțiunii și al personajelor.
 Are o acțiune ce poate fi prezentată pe momentele subiectului literar și anume: expoziție, intrigă,
desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul.
 Are personaje care săvârșesc acțiunea. Personajele sunt fictive, însă pot părea de multe ori reale și
sunt rodul imaginației autorului.
 Este prezent naratorul. Se poate observa prezența naratorului prin folosirea verbelor la persoana a III-
a (narator obiectiv) și persoana I (narator subiectiv).
 Modul de expunere specific genului epic este narațiunea, folosită în relatarea faptelor ori
evenimentelor în ordine cronologică. Narațiunea este completată și de descriere și dialog, iar uneori
și de monologul interior, atunci când sunt povestiri de tip jurnal la persoana I.

Ce rol au modurile de expunere într-un text epic:

 Narațiunea are rolul de a dezvolta firul epic, mai exact de a relata ori prezenta întâmplările.
 Descrierea este folosită în expozițiune în prezentarea cadrului și descrierea atmosferei, locul
și timpul acțiunii.
 Dialogul are rolul de a caracteriza indirect, cu ajutorul limbajului, personajele. Dialogul
asigură un dinamism aparte povestirii, prin schimbul de replici dintre personaje.

Speciile genului:

 In proză: schița, basmul, povestirea, nuvela, romanul

 În versuri: fabula, balada, epopeea.

Roman (definiție)

Specie a genului epic, în proză, de mare întindere și cu o acțiune complexă care se desfășoară
pe mai multe planuri narative. Într-un roman sunt prezentate personaje numeroase cu o
personalitate bine individualizată și cu un destin ce este determinat de trăsături, de caracter și
întâmplările ce formează subiectul operei.

Roman subiectiv vs. Roman obiectiv

S-ar putea să vă placă și