Oda ostaşilor români

de Vasile Alexandri

Juni ostaşi ai ţării mele, însemnaţi cu stea în frunte!

Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei şoimani de O! viteji de vită veche! Auziţi în depărtare
munte!
Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare?...
Am cântat în tinereţe strămoşească vitejie,
Sunt bătăile de inimi a întregui neam al nostru
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce adună zi şi noapte dorul lui cu dorul vostru,
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Sunt vărsările de lacrimi pentru-acel care se stinge,
Dus pe Dunărea în Marea şi din Marea dus în lume!
Sunt urările voioase pentru-acel care învinge!

Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,

O! români, în faţa voastră, colo-n tainica cea zare,
Vin cu inima crescută şi cu sufletul mai tare,
Vedeţi voi o rază vie care-ncet, încet răsare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în faţă,
Străbătând prin umbra deasă de lungi secoli adunată?
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viaţă,
E voiosul fapt de ziuă mult dorită, mult visată,
Ce-aţi probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
E lumina re-nvierii, e luceafărul sperării,
Că din vultur vultur naşte, din stejar stejar răsare!
E triumful luptei voastre, soarele neatârnării!

De la domn pân' la opincă, duşi de-o soartă norocoasă,

Dragii mei! din focul luptei oteliţi când vă-ţi întoarce
V-aţi legat în logodire cu izbânda glorioasă
La cămin, unde românca, aşteptând, suspină, toarce,
Ş-aţi făcut ca să pricepem a trecutului mărime,
Tot poporul: rudă, frate, soră, mamă şi părinte,
Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoşilor nălţime,
Ca la domni, cu pâini şi sare, vor ieşi vouă-nainte.
Ş-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată,
Căci din voi fieştecare poartă-n frunte o cunună
Cine-am fost odinioară, cine iar vom fi odată!
Şi de gloria de astăzi, şi de gloria străbună!

Să trăiţi, feciori de oaste! Domnul sfânt să vă ajute

Pas dar! pas tot înainte! timpul vechi din nou zoreşte!
A străbate triumfalnic în cetăţi şi în redute,
Viitorul României dat-a mugur ce-ncolteşte!
Ca la Rahova cu turnul, ca la Griviţa cu zborul,
O, copii! de voi sunt mândru, simt acea mândrie mare
Ca la Plevna, unde astăzi cei întâi aţi pus piciorul,
Care creşte cu mărirea unui neam în deşteptare.
Înfruntând pe-Osman-Gaziul, şi prin fapt de bărbăţie
Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice!
Ridicând otară mică peste-o mare-mpărăţie!
Astăzi lumea ne cunoaşte: Român zice, Viteaz zice.