Sunteți pe pagina 1din 8

Metodologia şi tehnologia instruirii

1. Delimitări conceptuale

Metode de învăţământ – modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora, elevii, în


mod independent sau sub îndrumarea profesorului, îşi însuşesc cunoştinţe, îşi
formează priceperi şi deprinderi, aptitudini, atitudini, concepţia despre lume şi
viaţă.
Diferenţa dintre operaţie – acţiune – activitate este dată de gradul de
generalitate al scopului urmărit; dacă operaţiile servesc atingerii scopului acţiunii
din care fac parte, acesta - având un grad de generalitate intermediară –
deserveşte finalitatea activităţii căreia i se subordonează.
Din punct de vedere executiv, operaţiei îi corespunde un procedeu, acţiunii
o anumită metodă, iar activităţii o anume metodologie, relaţia de subordonare sau
supraordonare menţinându-se şi în cazul acestora.

Procedee – tehnici mai limitate de acţiune care reprezintă, fie o parte


componentă, fie un element de sprijin, fie un mod concret de valorificare a metodei.

Metodologie didactică – ansamblul metodelor şi procedeelor folosite în


procesul de învăţământ.

Tehnologie didactică – ansamblul mijloacelor tehnice utilizate în practica


pedagogică şi ansamblul metodelor, mijloacelor, formelor de organizare şi tehnicilor
cu ajutorul cărora se vehiculează anumite conţinuturi informaţionale în vederea
atingerii finalităţilor educaţionale.

1) Relaţia metode – obiective: pentru atingerea obiectivelor propuse (prin care se


anticipează rezultatele de care vor fi capabili elevii la sfârşitul unităţii
instrucţionale), profesorul va decide asupra metodelor şi mijloacelor pe care le
consideră cele mai eficiente; de aceea, se impune ca obiectivele urmărite să fie
clare, concise şi să vizeze acţiuni comportamentale explicit formulate.

2) Relaţia metode – conţinut: în procesul de învăţământ se pune problema modului


în care un conţinut informaţional trebuie însuşit de către elevi, de fapt a metodelor
ce trebuie utilizate în acest scop; există astfel o relaţie între conţinut şi metodă,
pentru fiecare tip de mesaj informaţional, impunându-se alegerea unei strategii
adecvate (ex.: pentru disciplinele reale – experimentul, învăţarea prin descoperirea,
pentru disciplinele umaniste – prelegerea, studiul de caz, cercetarea documentelor,
conversaţia euristică.
3) Relaţia metode – factori educaţionali: metoda este un instrument a cărei
eficacitate este influenţată de stilul didactic al profesorului şi rezidă în formarea
personalităţii elevului.
4) Relaţia metode – mijloace didactice: anumite metode de învăţământ necesită
existenţa materialelor şi mijloacelor didactice aferente (ex.: demonstraţia trebuie
să fie însoţită de o hartă, mulaj sau planşă, observaţia să se realizeze pe teren,
experimentul să beneficieze de un echipament adecvat de laborator).

5) Relaţia metode – forme de organizare: activităţile didactice au următoarele


forme de organizare: frontale, pe grupe sau individuale; pentru activităţile frontale
sunt de preferat metodele expozitive, pentru cele desfăşurate pe grupe –
dezbaterile, experimentul sau jocul de rol, iar pentru activităţile individuale –
instruirea programată sau instruirea asistată de calculator.

6) Relaţia metode – evaluare: predarea prin strategii expozitive atrage o evaluare


făptuită prin observaţie, chestionar, test didactic; strategiile interactive în
predare necesită o metodologie de evaluare bazată pe proiecte, referate,
portofolii.

2. Sistemul metodelor de instruire.


Clasificarea şi caracterizarea principalelor grupe de
metode

Clasificare:
 după criteriul istoric: metode tradiţionale sau moderne;
 după sfera de aplicabilitate: generale sau particulare;
 după modul de transmitere al cunoştinţelor: verbale sau intuitive;
 după gradul de angajare al elevilor: expozitive sau active;
 după criteriul sarcinii didactice: de comunicare, de consolidare sau de
verificare a cunoştinţelor;
 după modul de administrare a experienţei de învăţare: algoritmice sau
euristice;
 după modul de organizare a învăţării: frontale, individuale sau învăţare
prin cooperare.

Elevii vizuali de emisferă cerebrală stângă învaţă mai bine după materialele
tipărite, pe care le citesc cu multă atenţie şi rigurozitate; elevii vizuali de emisferă
dreaptă preferă abordările schematice şi rapide.
Elevii auditivi de emisferă cerebrală stângă dau randament sporit când
audiază prelegeri şi apoi discută pe marginea lor, iar pentru auditivii de emisferă
dreaptă este important să surprindă conceptul sau ideea centrală, având apoi
libertatea de a o dezvolta, în principal prin intermediul limbajului.
3. Descrierea metodelor de instruire

Transformările metodelor de instruire cunosc câteva direcţii definitorii:


 relaţia dinamică – deschisă constă în raporturile în continuă schimbare
ce se stabilesc între diferite metode;
 diversitatea metodelor este impusă de complexitatea procesului de
învăţare, fiecare metodă aleasă trebuind stabilită în funcţie de registrul căreia i se
raportează, niciodată nefiind recomandat să se utilizeze o singură metodă pentru un
anumit registru;
 amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea
accentului pe relaţiile sociale pe care le are elevul în procesul de culturalizare şi
formare a personalităţii;
 accentuarea caracterului practic – aplicativ;
 reevaluarea permanentă a metodelor tradiţionale vizează adaptarea lor
în funcţie de necesităţi şi raportarea lor la evoluţia ştiinţei;
 relaţia metode – mijloace porneşte de la ideea că metodele nu se aplică
doar în clasă, ci şi în laboratoare, ateliere, între acestea şi mijloacele de învăţământ
trebuind să existe o relaţie dinamică şi interdependentă.

METODE DE COMUNICARE ORALĂ


avantaje: economicitate, formarea de convingeri,
atitudini, dezvoltarea gândirii, abordarea raţională a
realităţii; suport pentru alte activităţi
limite: superficialitate, informaţiile sunt gata
„fabricate”, relaţia profesor – elev este unilaterală,
lipseşte feedback-ul
posibilităţi de optimizare: adecvarea la experienţele
1. Metode expozitive lingvistice şi de cunoaştere ale auditoriului, argumentare
logică, explicare şi exemplificare, surse suplimentare de
informare
tehnici de exprimare şi receptare: captarea atenţiei şi
interesului, redactarea textului astfel încât să se
respecte adevărul ştiinţific, înlănţuirea logică de idei cu
concluzii parţiale şi finale, expunere liberă şi degajată
variante: prelegere cu oponent, prelegerea - dezbaterea
2. Metoda conversaţiei tipuri: conversaţia catehetică şi euristică
(schimb reciproc de funcţii: euristică – descoperirea de noi informaţii;
informaţii şi idei în jurul clarificare, sintetizare şi aprofundare; consolidare şi
unei probleme) sistematizare; verificare a cunoştinţelor
elemente de bază în conversaţie: întrebarea
calităţile întrebărilor: să fie clare, concise, la obiect,
variate şi accesibile tuturor; să evite răspunsurile
monosilabice (întrebări deschise); întrebările de memorie
trebuie alternate cu cele de gândire (ipotetice, cauzale,
de descoperire)
Problema reprezintă o dificultate teoretică sau practică
ce împiedică subiectul în atingerea unui scop, iar
totalitatea demersurilor cognitive şi tehnice întreprinse
în scopul depăşirii acestui obstacol conturează domeniul
rezolvării de probleme; problema presupune: un conflict
între două trăiri (experienţa anterioară cognitivă şi
afectivă, respectiv senzaţia de noutate) şi o situaţie –
3. Problematizarea
problemă; etape:
1. identificarea problemei;
2. stabilirea ipotezelor de lucru;
3. strângerea informaţiilor necesare;
4. luarea deciziilor rezolutive;
5. aplicarea lor în practică;
6. verificarea şi generalizarea rezultatelor.

METODE DE COMUNICARE SCRISĂ


Lectura

METODE DE EXPLORARE NEMIJLOCITĂ A REALITĂŢII


1. Observaţia
2. Experimentul
3. Învăţarea prin cercetarea documentelor

METODE DE EXPLORARE MIJLOCITĂ A REALITĂŢII


1. Demonstraţia tipuri de demonstraţie: pe viu, experimentală, cu
(expunerea unei idei ajutorul graficelor, tablei, modelelor, altor mijloace
prin modalităţi concrete reguli pentru o demonstraţie eficientă: analiza a cât
cu scopul confirmării şi mai multor analizatori, crearea unei motivaţii intrinseci
accesibilizării unui adecvate, mijloace moderne şi adecvate, ritm optim,
adevăr) implicarea întregii clase
2. Modelarea Modelul este o construcţie materială sau mintală a unui
obiect sau fenomen care respectă caracteristicile de
structură şi funcţionare ale originalului; tipuri de
modele:
a) materiale: similare (machete) şi analogice
(reproduc schematic modul de funcţionare ale
diferitelor dispozitive reale)
b) ideale (iconice): reproduc modul de funcţionare al
unui fenomen existent, dar neperceptibil pe căi
senzoriale (hărţi, organigrame, histograme,
diverse concepte, reguli)
c) simulatoare
funcţii: demonstrativă şi euristică (descoperirea de noi
informaţii despre original

METODE BAZATE PE ACŢIUNE


Exerciţiul presupune: înţelegerea şi aplicarea în situaţii
concrete a diferite reguli, noţiuni, principii sau teorii
învăţate; consolidarea cunoştinţelor şi deprinderilor
însuşite; dezvoltarea operaţiilor mintale şi constituirea
lor în structuri operatorii; prevenirea uitării şi a
interferenţei; dezvoltarea unor capacităţi şi aptitudini
intelectuale şi fizice, precum şi a unor trăsături de
caracter şi voinţă; verificarea şi, eventual, corectarea
1. Exerciţiul deprinderilor eronat formate; dezvoltarea creativităţii;
(repetarea activă a unor tipuri de exerciţii: introductive, de observaţie, de
structuri cu scopul asociaţie, de exprimare (concretă şi abstractă), de
însuşirii lor cât mai operaţionalizare, de consolidare, aplicative, de creaţie,
complete) evaluare
condiţii pentru eficientizarea exerciţiilor: captarea
atenţiei şi respectarea particularităţilor elevilor şi
exerciţiilor, demonstrarea – model de către profesor a
modului de rezolvare a exerciţiului, respectarea
principiilor simplu – complex, uşor – greu şi lent – rapid,
exerciţii variate, executate independent de către elevi,
repartizarea adecvată în timp a exerciţiilor, controlul şi
autocontrolul imediat şi conştient al celor învăţate
2. Lucrările practice După prezentarea sarcinii de către profesor, elevii
(sarcini care presupun trebuie: să stabilească cu precizie obiectivele urmărite,
aplicarea în practică a să strângă materialele necesare; să execute lucrarea
cunoştinţelor teoretice) propriu-zisă, să verifice rezultatele.
3. Studiul de caz condiţii: cazul trebuie ales cu grijă, astfel încât să ajute
(permite confruntarea elevii la lecţii, să se stabilească exact rolul cazului în
cu o situaţie reală şi lecţia respectivă, să se valorifice la maximum valenţele
autentică ce poate fi instructiv – educative ale cazului; gradul de dificultate al
luată ca exemplu tipic şi cazului să corespundă posibilităţilor elevilor, să aibă
apoi generalizată) semnificaţia unei metode euristice, elevii trebuie
familiarizaţi cu modul de lucru cu cazul; etape în
tratarea cazului:
1. înţelegerea cu claritate a situaţiei – problemă;
2. stabilirea operaţiilor şi variantelor de soluţionare;
3. luarea deciziilor;
4. aplicarea lor în practică;
5. verificarea rezultatelor.
modalităţi de aplicare: cazul se prezintă tuturor elevilor
şi se discută în faţa întregului colectiv; la discuţii
participă doar o grupă, restul făcând observaţii critice;
elevii studiază singuri acelaşi caz sau cazuri diferite

METODE DE RAŢIONALIZARE A PREDĂRII - ÎNVĂŢĂRII


1. Metoda fişelor
tipuri de fişe: de cunoştinţe, exerciţii, recuperare,
(secvenţierea
control, dezvoltare
conţinutului
condiţii pentru eficientizarea exerciţiilor: captarea
informaţional prin una
atenţiei şi respectarea particularităţilor elevilor şi
sau mai multe întrebări;
exerciţiilor, demonstrarea – model de către profesor a
fiecare secvenţă se
modului de rezolvare a exerciţiului, respectarea
notează pe câte o fişă,
principiilor simplu – complex, uşor – greu şi lent – rapid,
ceea ce permite
exerciţii variate, executate independent de către elevi,
controlul imediat;
repartizarea adecvată în timp a exerciţiilor, controlul şi
asigură individualizarea
autocontrolul imediat şi conştient al celor învăţate
învăţării)
Algoritmul reprezintă un set de scheme procedurale fixe
care presupun o succesiune de operaţii ce permit
rezolvarea sigură a unor probleme asemănătoare.
calităţi: precizie, măsură, generalitate, rezolubilitate
tipuri de algoritmi: de descriere a obiectivelor şi
conţinuturilor, de identificare, de rezolvare a sarcinilor
2. Algoritmizarea intelectuale şi motrice, de predare – învăţare – evaluare
elaborarea algoritmilor: definirea sarcinii de rezolvat;
stabilirea obiectivelor la sfârşitul activităţii; implicarea
capacităţilor cognitive şi motrice ale subiectului;
controlul şi autocontrolul rezultatelor
forme de prezentare ale algoritmilor: simbolică,
grafică, metasimbolică
Instruirea programată se bazează pe parcurgerea unor
programe de învăţare a căror eficienţă este condiţionată
3. Instruirea de răspunsurile de întărire; are la bază următoarele
programată principii: „paşii mărunţi” şi progresul gradat; participarea
(lineară şi ramificată) activă; verificarea imediată a răspunsurilor; respectarea
ritmului individual de lucru; încurajarea reuşitei şi a
răspunsului corect.

METODE BAZATE PE SIMULARE


1. Jocul de rol facilitează: învăţarea modului de gândire, trăire într-o
(discuţie plecată de la situaţie anume; dezvoltarea empatiei; stimularea
un joc dramatic axat pe aptitudinilor de a surprinde valorile altor persoane;
o problemă cu incidenţă formarea competenţei pentru rezolvarea diferitelor
directă în viaţa elevilor) probleme; verificarea corectitudinii comportamentelor
anterior formate
clasificare: distractiv – educative (produc relaxare,
plăcere, dar nu au o finalitate pe termen lung; jocuri
senzoriale, observaţionale, de orientare) şi stimulative
(mai complexe, presupun cunoaşterea de reguli, de
planuri, luarea de decizii, au valoare formativă mai mare
şi obligă elevul să interpreteze diverse roluri; jocuri de
rol, arbitraj, competiţie, decizie)
strategia jocului este una de tip euristic; elevul va
conştientiza faptul că jocul presupune o situaţie de
învăţare cu o valoare formativă deosebită
Învăţarea dramatizată este o variantă a jocului de rol
care apelează la elemente de dramaturgie şi este
2. Învăţarea
utilizată ca metodă didactică (predarea diferitelor
dramatizată
evenimente istorice) sau ca metodă de tratament
psihoterapeutic
Învăţarea pe simulatoare permite confruntarea şi
3. Învăţarea pe învăţarea, în condiţii de laborator (diferite aparate –
simulatoare simulatoare) a modului de soluţionare a diverselor
probleme ce pot să apară în situaţii concrete.

4. Instruirea asistată de calculator

AVANTAJE: sporirea disciplinei gândirii şi precizia operaţiilor mentale; însuşirea


timpurie a conceptelor generale şi a raţionamentelor ipotetico – deductive;
însuşirea modului de aplicare a procedeelor euristice; însuşirea tehnicilor de ieşire
din impas; creşterea motivaţiei pentru învăţare; trecerea mai rapidă de la operaţiile
concrete la cele formale.

FUNCŢIILE CALCULATORULUI: prezentarea unui conţinut; asigură un mediu


interactiv; reprezintă o bază de demonstrare şi concretizare (învăţarea pe
simulatoare); conţine o serie de jocuri pedagogice; crearea de noi posibilităţi pentru
evaluare şi obţinerea feedback-ului; individualizarea învăţământului; constituie o
bază de date pentru elevi şi profesori.

SPECIFICUL ORGANIZĂRII ŞI PREZENTĂRII INFORMAŢIILOR – conţinutul


este fragmentat în secvenţe care prezintă două dimensiuni:
1) informaţională: cuprinde itemi cognitivi, afectivi ce pot fi preluaţi în mod
normal de un om, respectându-se particularităţile ştiinţei şi ale individului;
2) temporală: ordonarea secvenţelor în timp.

5. Mijloace didactice şi suporturi tehnice de instruire –


rol, funcţii, valenţe formative
Mijloacele de instruire reprezintă ansamblul dispozitivelor mecanice,
electrice, electronice, având sarcina de înregistrare, conservare şi reactualizare a
informaţiilor, profesorii şi elevii apelând la ajutorul acestora pentru uşurarea
procesului didactic; valoarea lor depinde de utilizator.
Principalele funcţii ale mijloacelor didactice sunt: de comunicare,
demonstrativă, de motivare şi sensibilizare, formativă şi estetică, evaluare a
randamentului elevilor, şcolarizare substitutivă la şi de la distanţă.
Caracteristicile mijloacelor didactice sunt: flexibilitatea (adaptarea la
diferite situaţii), paralelism (pentru un scop mai multe mijloace), generalitate
(utilizarea unui mijloc pentru mai multe scopuri), accesibilitate şi siguranţa în
funcţionare.
Clasificarea mijloacelor didactice:
 după analizatorul căruia i se adresează: audio sau video;
 după caracterul static sau dinamic al celor prezentate: mijloace tehnice
de meditaţie sau mijloace tehnice de fascinaţie;
 după prezenţa sau absenţa mesajului didactic:
1) cu mesaj didactic (materiale care redau în formă naturală
obiectele şi fenomenele realităţii, materiale grafice şi figurative,
modele substanţiale, funcţionale sau acţionale);
2) mijloace de învăţământ care facilitează transmiterea mesajului
didactic (casetofonul, retroproiectorul, calculatorul).