UNIVERSITATEA “SPIRU HARET”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

EDUCAȚIE TIMPURIE

EVALUARE I-SEMESTRUL II

TEMA: DEZVOLTAREA AFECTIVITĂȚII-TEORIA ATAȘAMANTULUI

STUDENT :(VOICU) ION IONELA CĂTĂLINA

TITULAR CURS : CONF. UNIV. DR . LUCIAN NEGOIȚĂ

DEZVOLTAREA AFECTIVITĂȚII-TEORIA ATAȘAMANTULUI

Ataşamentul este definit de mai mulţi specialişti ca fiind o legătură afectivă stabilă pe
care copilul o poate dezvolta cu o persoană cu care interacţionează. Comportamental, acesta se
manifestă prin căutarea proximităţii şi a contactului direct cu persoana numită figură de
ataşament , mai ales în momentele de dificultate.Se constată faptul că se acordă o mare
importanță realității sociale și a modului cum este educat copilul.

Atașamentul se referă la relația primară dintre copil și cel care îl îngrijește ,in special
mama ,dupa care poate fi ,tatăl,bunica. Copilul se leagă de mamă pentru că îi oferă tot ce ea ce
este necesar pentru confortul său, mai exact, mama şi copilul manifestă o tendinţă înnăscută de a
se apropia unul de celălalt. Ataşamentul copilului nu se realizează faţă de persoana care îl
hrăneşte şi îl schimbă, ci faţă de persoana cu care interacţionează şi comunică emoţional, în mod
sensibil cu el.

Vârsta de la 1 la 3 ani este caracterizată de fuziunea cu mama, pe de o parte, și tendința

copilului, pe d altă parte, de a se construivca persoană.Una dintre perspectivele teoretice ale
dezvoltării afective este cea propusă de psihanaliză.

Nevoia de atașament, a copilului față de mama sa evidențiază o nevoie înnăscută,structural,

nevioa de contact social care este o nevoie primară.

Se cunosc 4 etape ale dezvoltării atașamentului:

-etapa de preatașament –de la naștere la 6 săptămâni când comportamentul este o problemă de

răspunsuri reflexive determinate genetic,cu valoare de supraviețuire.

-etapa atașamaneului de acțiune –6 săptămâni -6/8 luni- în această fază, copii mici se
orientează și răspund, marcând mai mult decât până acum preferința față de mamă.

-etapa atașamentului delimitat -6/8 luni până la 18 luni,2 ani, corespunzătoare etapei în care
atașamentul față de mamă este foarte evident.În această perioadă,copii manifestă anxietate de
separare.Această perioadă de atașament delimitat își găsește echivalența în permanența
obiectului din teoria cognitive-constructivă a dezvoltării.
-etapa formării unei relații reciproce -18 luni/2 ani și după.În această perioadă, copilul
construiește progresiv o reprezentare internă a figurilor de atașament, care îi va permite să
supoerte din ce în ce absența acestora și să anticipeze întoarcerea lor.În jurul vârstei de 3 ani, se
formează un palier matur în construcția acestei reprezentări, care îl va ajuta pe copil să suporte
mai bine separarea corespunzătoare intrării în grădiniță.Ca urmare, anxietatea de separare scade
la vârsta de 3 ani.

Cele 4 etape, arată că legătura afectivă de durată pozitivă cu persoana care are grijă de copil se
dezvoltă, pornind de la experiențele din primii 2 ani de viață. Odată stabilită leătura de
atașament, aceasta durează în timp și în spațiu, iar copii nu trebuie să se mai angajeze în
comportamente de căutare a apropierii la fel de insistent ca până acum.

Ataşamentul depinde de ambii parteneri, de asistenţa lor mutuală şi de capacitatea de a se

completa reciproc. El se construieşte gradual, trecând prin anumite stadii şi fiind marcat de
calitatea relaţiilor dintre parteneri . În concluzie, natura şi calitatea ataşamentului din copilărie
influenţează dezvoltarea ulterioară a fiinţei umane.

Teoria atașamentului copilui privind relația cu ceilalți sau grupuri , la grădiniță.

Copilul are abilitatea de a investi afectiv şi în alte persoane decât mama sau tatăl său,
dispunând de schema ataşamentelor multiple. • Este o relaţie de ataşament diferită de relaţia pe
care copilul o are cu părinţii săi, însă respectă caracteristicile acesteia (încredere şi respect
reciproc, susţinere şi încurajarea explorării copilului, valorizare şi satisfacerea nevoilor de
dezvoltare ale copilului etc.)

Ataşamentul ajută copiii să: • să stabilească şi să menţină relaţii sănătoase cu alţi copii şi
cu adulţii; • să aibă încredere; • să se dezvolte armonios; • să îşi păstreze independenţa; • să fie
capabili să ofere şi să primească afecţiune; • să gândească logic şi intuitiv; • să fie interesaţi de
lucrurile noi; • să înveţe din greşeli şi succese; • să solicite ajutorul atunci când au nevoie de el; •
să-şi dezvolte propria conştiinţă. Acest tip de relaţie, de referinţă, este o relaţie care se stabileşte
şi se consolidează în timp şi care necesită din partea adultului o atenţie specială.

Înţelegând modul în care emoţiile sunt trăite de fiinţa umană şi comunicate între indivizi,
putem înţelege dezvoltarea psihică şi cum funcţionează omul în contextul social al relaţiilor
umane. Emoţiile reprezintă toate evenimentele sau stăr ile din domeniul afectiv care se
caracterizează printr-un ansamblu de trăiri psihice specifice, însoţite de manifestări fiziologice şi
comportamentale variabile ca intensitate şi calitate.

Putem afirma că emoţiile pozitive , sintetizate în sentimentul de dragoste, devin poarta de

intrare a copilului în umanitate şi în normalitatea mentală . La baza ataşamentului stau emoţiile,
prin urmare crearea acestuia nu este posibilă decât prin relizarea integrării, a rezonanţei, a
comunicării emoţionale dintre copil şi părinte. Tipul ataşamentului, după cum se va vedea pe
parcurs, diferă în funcţie de stările psihice şi de comunicarea emoţională împărtăşite de cei doi
parteneri .
 CONCLUZII

În concluzie, viaţa afectivă joacă un rol important în tot ceea ce facem, deoarece emoţiile
sunt cele care vor determina, pe termen l ung, starea de bine, satisfacţia şi împlinirea individului.

Între calitatea ataşamentului stabilit în copilărie şi viaţa adultului există o strânsă legătură
dar, totuşi, există o considerabilă posib ilitate de schimbare a tipului de ataşament prin experienţe
pozitive, fericite, care favorizează apariţia figurilor de ataşament compatibile şi potrivite.

Un bun ataşament dă, întâi de toate, sentimentul de securitate, de încredere în semeni, în

sine şi puterea de a face faţă problemelor vieţii. Copilul cu un ataşament bun se va putea
comporta ca un spirit deschis spre experimentare, cunoaştere şi cercetare, îşi va însuşi sistemul
de relaţii cauză - efect. În cadrul ataşamentului, copilul învaţă reciprocitatea unei relaţii. Cu alte
cuvinte, ataşamentul determină calitatea integrării sociale, civice, morale a individului. Construir
ea identităţii de sine este determinată de asemenea de calitatea ataşamentului : dezvoltă
sentimentul valorii de sine şi învaţă stabilirea propriilor limite, a autocontrolului în limitele unor
valori morale însuşite.
 BIBLIOGRAFIE

Golu, P., Verza, E., Zlate, M., Psihologia copilului ,Editura Didactică și Pedagogică,
Bucureti,1993.

Sinclair, H., Bovet, M., Iluț P., Didactică și Pedagogică, București, 1977. Familia –
cunoaștere și asistență, Editura Argonaut Clj- Napoca,1995.

Grațiela Sion, Psihologia vârstelor, Editura Fundației de Mâine.

Vincent, Rose, Cunoașterea copiluli,Editura Didactică și Pedaggică, 1972.