LEGEA GĂZDUIRII

„E din lut, dar e-nţeleaptă De-o ciocneam ca pentru jimbă,

cana asta care-aşteaptă cu netrebnicul şi strâmbul,
s-o ridici în mâna dreaptă. s-ar fi spart demult în hârburi.

Meşterul ce-o frământase Ci, smerită şi-nţeleaptă,

i-a turnat în trup şi-i arse ea pe vrednici îi aşteaptă,
frumuseţe noduroasă. s-o ridice-n mâna dreaptă.

N-a lipit-o prea subţire, Deci primeşte-o şi-o închină,

dar i-a pus nărav în fire, cu răcoare şi lumină
dreaptă legea găzduirii. şi cu flori de pe colină.

Pe destoinici să-i aleagă, Care-au fost zgârcit păstrate,

să le dea tăria-ntreagă, pentru buzele curate,
şi scânteile din vlagă. pentru inima de frate…
La mulţi ani, cu sănătate!”
Dar dulceaţa ei cea bună
nu se bea ca la cârciumă,
în măscară şi minciună.

Poezia Legea găzduiri scrisă de Andrei Lupan este alcătuită din 9 strofe dintre care 8
terține și un catren. Rima textului poetic este una feminină, monorimă, versul alcătuit
din 13 silabe.
Titlul poeziei Legea găzduirii este o sintagmă alcătuită din două substantive
articulate, unul în nominativ, altul în genitiv, care denumesc o normă morală
specificică poporului român, de aceea se găsește într-o strânsă legătură cu
semnificațiile profunde ale textului dat.
Apartenența la genul liric a operei o putem demonstra prin prezența eului liric obiectiv,
care se exprimă la persoana a 3-a prin intermediul procedeelor artistice. Poezia este
construită pe o alegorie (cana din lut-omul moldovean ospitalier). Descrierea
obiectului casnic care îndeplinește funcția de a servi atât membii familiei, cât și
oaspeții acesteia, prin epitetul ,, frumuseţe noduroasă”, ,,dulceața-i bună” și
personificările ,, e-nțeleaptă ... smerită”, are rolul de a contura firea omului de pe
aceste meleaguri.
Din prima strofă se scoate în relief simplitatea omului ,,e din lut, dar e-nțeleaptă” și
totodată arătând că această însușire nu este egală cu naivitatea, înțelepciunea fiind o
latură firescă, pe care o are omul moldovean și pe care o moștenește din născare, iar
firescul acestuia își are rădăcinile în ce e frumos și bun. În strofa a doua și a 3-a, este
invocat evenimenul mitic al creării: Dummnezeu creează neamul român căruia îi
însușește trăsături distincte:
,, Meşterul ce-o frământase/i-a turnat în trup şi-i arse/frumuseţe noduroasă.
N-a lipit-o prea subţire,/dar i-a pus nărav în fire,/dreaptă legea găzduirii.”

Un laitmotiv se conturează pe parcursul poeziei: ,,mâna dreaptă”, ,,dreapă legea” care

sprijină ipoteza că neamul nostru este unul cu verticalitate, iar prietenia este egală cu
frăția, aceasta din urmă fiind valoarea supremă.
Penultima și ultima strofă vine cu un îndemn adresat cititorului ,, Deci primeşte-o şi-o
închină,/cu răcoare şi lumină” ca să se mândrească cu rădăcinile sale și să perpetueze
valorile adevărate moștenite din străbuni.