Facultatea „Finanţe”

Catedra „Bănci şi Burse de Valori”

Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”

Tema 1: „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”

1. Determinarea riscurilor bancare şi identificarea lui.

2. Clasificarea riscurilor bancare.
3. Etapele gestiunii globale a riscurilor bancare.

1. Determinarea riscurilor bancare şi identificarea lor

În teoria economică modernă se evidenţiază câteva noţiuni interdependente:

 certitudinea – reprezintă situaţia în care sunt cunoscute în prealabil toate
circumstanţele;
 incertitudinea – situaţia în care nu se cunoaşte cu precizie viitorul. Poate fi
incertitudine din lipsa informaţiei şi incertitudine având la bază un suport
informaţional numit risc. Riscul la rândul său poate fi bazat pe informaţii
obiective şi/sau subiective.

Certitudine Incertitudine

Risc Incertitudine din lipsa

informaţiei

Informaţie Informaţie
obiectivă subiectivă

Fig. 1.1.1. – Clasificarea incertitudinii

Procesul societăţii contemporane a fost posibil datorită asumării unor riscuri. În
special, nu ar fi fost posibilă creşterea economiei dacă certitudinea prima în faţa
3
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
riscului şi incertitudinii. De aceea, economiile libere contemporane utilizează într-o
măsură mai mare modele cu condiţii de risc şi incertitudine decât economiile
centralizate.
Astfel, din cele mai vechi timpuri, problematica riscurilor şi incertitudinii a
preocupat atât lumea specialiştilor, cât şi lumea practicienilor şi a oamenilor de rând.
În domeniul bancar, importanţa problemei de gestiune a riscurilor bancare a
sporit considerabil la începutul anilor ’80. În această perioadă, datorită variaţiilor
mari ale ratei dobânzii, generate de accentuarea procesului inflaţionist şi criza
energetică, datorită fluctuaţiilor semnificative ale cursurilor valutare după abrogarea
sistemului de la Bretton Woods şi, nu în ultimul rând, datorită intensificării
concurenţei pe piaţa serviciilor financiare, instabilitatea devine o trăsătură a mediului
în care operează instituţiile financiare. în noua situaţie, a sporit vulnerabilitatea
băncilor şi a crescut numărul falimentelor bancare.
Premisele acestor modificări, au fost rapid conştientizate de specialişti, situaţie
exemplificată prin Legea despre Supravegherea bancară şi creditarea
internaţională, adoptată de către Congresul SUA în 1983, sau Acordul de la Basel din
1988 despre standardele internaţionale ale capitalului bancar.
În prezent, în Uniunea Europeană există "directive bancare" având ca scop
armonizarea legislaţiei şi stabilirea de reguli unitare, inclusiv în privinţa definirii
riscului bancar, expunerii la risc şi a sistemelor de acoperire a depozitelor bancare. Se
cere menţionat, în special, un document publicat în septembrie 1997 sub titlul
"Principii de bază pentru supravegherea bancară efectivă", în care se definesc şi se
analizează opt categorii de riscuri bancare: riscul de credit, riscul de ţară şi de
transfer, riscul de piaţă, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul operaţional,
riscul legislativ şi riscul de reputaţie. În 1999, Comitetul de la Basel a elaborat încă
un document, cu titlul "Administrarea riscului în activitatea bancară electronică şi
cu monedă electronică". Pe fundalul acestei dinamici a devenit necesară reevaluarea
conceptului riscurilor bancare, care, până atunci, se rezuma aproape exclusiv la riscul
de creditare.

4 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
În prezent, riscurile au devenit aferente tuturor activităţilor, serviciilor şi
produselor bancare şi această multitudine de riscuri a generat şi diferite tratări ale
acestei noţiuni.
Bunăoară, acad. Costin C. Kiriţescu şi dr. Emilian M. Dobrescu, definesc
noţiunea de risc ca "examinarea în termeni probabilistici a posibilităţii de obţinere a
unor rezultate favorabile sau nefavorabile într-o afacere: eveniment viitor şi probabil
a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. Poate fi natural (cutremur,
inundaţie, epidemie etc.); social-politic (grevă, criză de guvern, embargo, război,
stare de necesitate, schimbarea regimului politic etc.); economic (fluctuaţiile
preţurilor sau fluctuaţiile valutare, neexecutarea unor obligaţii contractuale, neplata
unor mărfuri livrate etc.).
Dr. Luminiţa Roxin defineşte riscul ca "probabilitatea de producere a unui
eveniment cu consecinţe adverse pentru subiect".
De fapt, multitudinea acestor tratări îşi are explicaţia în complexitatea
fenomenului riscurilor, precum şi în punctul de vedere aplicat - teoretic sau practic,
însă, ţinem să menţionăm că, majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea
impactului riscurilor asupra băncii:
a) impactul în sine, care cuprinde pierderile directe suportate de bancă;
a) impactul indus, cauzat de efectele asupra clientelei, comportamentului
angajaţilor, partenerilor şi, nu în ultimul rând, asupra imaginii publice a băncii.
Diversitatea riscurilor bancare îi forţează pe mulţi specialişti în domeniu, în
special pe practicieni, să se concentreze asupra unei clase sau unei grupe de riscuri,
evitând abordarea lor general-globală.
Totuşi riscul la care este supusă o bancă, trebuie privit ca un complex de
incertitudini, de cele mai multe ori interdependente, pentru că, pot avea cauze
comune, sau că producerea uneia poate genera efecte de antrenare de tip domino
(bulgare de zăpadă), fiecare exprimând probabilitatea producerii unor evenimente
care pot avea influenţe pozitive sau negative pentru bancă. În acest sens ar fi

5
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
rezonabil de analizat riscurile privite ca un sistem aplicând conceptul
managementului integrat al riscurilor.
Cuantificarea modernă a riscului bancar presupune raportarea la un punct de
reper numit benchmark. Conform Cambridge Advanced Lewner's Dictionary,
benchmark-ul reprezintă un nivel de referinţă care poale fi utilizai ca standard în
analiză.
În relaţie cu benchmark-ul noţiunea de risc are două accepţiuni: pericolul
apariţiei pierderii (down-side risk): şansa de câştig (up-side potenţial).
Riscul nu este întotdeauna sinonim cu pericolul sau cu pierderea materială. Prin
raportare la un benchmark dat, riscul, semnifică posibilitatea de modificare faţă de
acesta.
Expunerea la risc – suma pierderii sau cheltuielile suplimentare pe care le
poate suporta individul sau instituţia în urma unor situaţii imprevizibile.
Obiectivul managementului bancar performant vizează maximizarea valorii de
piaţă a băncii sub constrângerea menţinerii riscurilor la nivele rezonabile. Prin
valoare de piaţă a băncii se înţeleg valoarea comercială a contractelor financiare
deţinute (credite, titluri, contracte la termen, etc.), reputaţia şi rating-ul.
Managementul riscului bancar va urmări următoarele obiective:
 minimizarea cheltuielilor sau pierderilor posibile;
 modificarea comportamentului salariaţilor;
 modificarea imaginii publice a băncii.

2. Clasificarea riscurilor bancare

Literatura de specialitate prezintă o gamă largă de clasificări, care au la bază

diferite criterii. Deşi diferite, aceste clasificări ţin cont de variabilele generatoare de
risc, care printr-o abordare globală permit o delimitare sistematică a riscului bancar şi
provin din:

6 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
 schimbări macroeconomice: dinamica P.I.B., în ansamblu, precum şi cele ce
ţine de elementele structurale ale acestuia; evoluţia ratei inflaţiei, politica
monetară etc.;
 schimbările ce sunt legate de reglementările financiar-bancare, precum şi de
cele economice ce au influenţă asupra eficienţei şi siguranţei activităţii
bancare;
 perturbările ce pot fi provocate de o organizare greşită a băncii, de o
pregătire necorespunzătoare a personalului sau de efectuarea unor operaţiuni
neeficiente sau nesupravegheate, care pot genera pierderi;
 luarea acelor decizii financiare, ce afectează în mod indirect şi implicit
creditul, rata dobânzii, lichiditatea şi capitalul propriu al băncii;
 condiţiile politice şi economice existente şi de perspectivă ale ţării, cu
implicaţii asupra activităţii băncii.
Dr. N. Dardac delimitează două tipuri de riscuri:
1. riscul de întreprindere sau de prestaţie caracteristic oricărei întreprinderi.
Din acest tip de risc fac parte:
- riscul de organizare (angajarea la serviciu, pregătirea profesională, sisteme de
alarmă, pază, etc.) ;
- riscul de nefuncţionare sau de pană (echipamente suplimentare);
- riscul mediului ambiental (prevederi juridice, fiscale, etc.).
2. riscul de contrapartidă sau de parteneriat include următoarele tipuri de
riscuri:
- riscul de credit;
- riscul de lichiditate;
- riscul dobânzii;
- riscul de piaţă;
- riscul de schimb (valutar)
- riscul de solvabilitate;
- riscuri operaţionale.
7
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
Comitetul de la Basel format la mijlocul anilor '70 pe lângă Banca
Reglementărilor Internaţionale defineşte următoarele categorii de risc bancar: riscul
operaţional, riscul de credit, şi riscul de piaţă.
Aşa cum nu există o definiţie general-acceptată a riscurilor bancare, nu există
nici criterii unice de clasificare a acestora. Cercetătorii, care s-au pronunţat asupra
acestei probleme, au aplicat diferite metode şi procedee de analiză a riscurilor
bancare, şi, în funcţie de acestea, au formulat criteriile de clasificare.
Banca Comercială Română şi-a propus structurarea categoriilor de risc
existente conform următoarelor criterii:
I. Din punct de vedere al dependenţei factorilor generatori de risc:
a) banca are rol determinant în formarea şi controlul categoriei respective
de risc: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul solvabilităţii; riscul lichidităţii.
b) banca este influenţată de categoriile respective de risc, pe care doar le
monitorizează: riscul valutar; riscul de ţară şi de bancă.
II. Din punct de vedere al importanţei, principalele categorii ale riscului
bancar sunt: riscul de credit; riscul ratei dobânzii; riscul lichidităţii; riscul de capital
sau al solvabilităţii; riscul valutar; riscul de ţară; riscul de bancă/partener; riscul de
strategie; riscul de decontare; riscul de operare; riscul resurselor umane; riscul datorat
reglementărilor bancare.
III. Din punct de vedere al încadrării în bilanţ:
a) bilanţier: riscul ratei dobânzii; riscul lichidităţii; riscul solvabilităţii;
riscul valutar; riscul de ţară; riscul de bancă/partener; riscul de decontare;
b) extrabilanţier: contracte la termen; acreditive; F.R.A. (Forward Rate
Agreement); Futures; Options; Swap.
IV. Alte categorii de risc: Riscul de strategie; Riscul de investiţie; Riscul
concurenţei.
O altă clasificare este cea dată de Banca Reglementelor Internaţionale, astfel:
I. Riscuri financiare:

8 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
riscul ratei dobânzii (sensibilitatea rezultatelor financiare la variaţia nivelului
ratelor dobânzii);
riscul cursului de schimb (diminuarea profitului net bancar şi/sau
modificarea marjei dobânzii bancare, datorită variaţiei cursului valutar pe
piaţă);
riscul de lichiditate (incapacitatea societăţii bancare de a-şi finanţa operaţiunile
curente, datorită necorelării scadenţelor operaţiunilor de pasiv cu plasamentele
sub forma creditelor);
riscul titlurilor cu venit variabil (apărut în urma tranzacţionării titlurilor pe
pieţele financiar-bancare).
II. Riscuri legate de parteneri:
 riscul clientelei (probabilitatea ca, în timp, clientul să devină insolvabil sau să
nu-şi poată onora obligaţiile către bancă);
 riscul apărut pe piaţa interbancară (în operaţiunile pe piaţa monetară, ca
urmare a variaţiei ratelor dobânzilor);
 riscul de ţară (posibilitatea că un stat să nu dorească sau să nu-şi poată onora
obligaţiile financiare faţă de un alt stat sau faţă de instituţiile financiar-bancare
internaţionale);
 riscul de credit (furnizor, piaţă).
III. Riscuri comerciale:
 riscul de produse (care poate apărea atât din cauza producţiei, transportului,
livrării, cît şi din cea a preţului);
 riscul serviciilor (atât ca urmare a prestării serviciului în cauză sau/şi a
tarifelor);
 riscul de plată (riscul ratelor dobânzilor, al preţurilor, al cursului de schimb);
 riscul de imagine (care pare atunci când o societate bancară este implicată fie
într-un scandal mass-media, fie se află în criză de lichiditate sau este
insolvabilă).

9
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
IV. Riscuri legate de forţa de munca (ca număr, structură ori ca
pregătire profesională, eficienţă, imagine).
V. Riscuri operaţionale şi tehnice (legate de calitatea operaţiilor, de
nivelul de informatizare etc.).
VI. Riscuri ale gestiunii interne:
o riscul de reglementare (asemănător celui legal, dar cu incidenţă numai asupra
reglementărilor interne proprii societăţilor bancare în cauză);
o riscul de deontologie (al personalului);
o riscul de strategie (alegerea unei strategii inadecvate momentului);
o riscul de insuficienţă funcţională;
o riscul resurselor umane (număr, componenţă, pregătire profesională, educaţie
etc.);
o riscul de comunicare (comunicarea internă a societăţii bancare şi comunicarea
externă);
o riscul controlului intern total şi financiar.
Diversitatea riscurilor cu care se confruntă o bancă comercială, precum şi
diversitatea factorilor care influenţează aceste riscuri, demonstrează că o clasificare
completă a riscurilor bancare este posibilă doar în baza mai multor principii, expune
în cele ce urmează.
Clasificarea riscurilor în funcţie de tipul băncii
Totalitatea riscurilor bancare pentru o bancă specializată, ramurală sau
universală este diferită. Băncile specializate suportă riscul acelor operaţii specifice
pentru care ele sunt fondate. Pentru băncile de ramură este justificată elaborarea unei
totalităţi de riscuri, caracteristice activităţii concrete a băncii. Cel mai mic grad de
risc îl au băncile universale, deoarece ele au posibilitatea acoperirii pierderilor de la
un tip de risc prin activitatea profitabilă la altul.
Clasificarea riscurilor în funcţie de expunerea băncii la risc
Poate fi deosebită expunerea inerentă a băncii şi expunerea subiectivă. În acest
context, riscurile pure se caracterizează prin aceea că expunerea este generată de

10 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
activităţile şi procesele bancare cu potenţial de a produce evenimente care să se
soldeze cu pierderi. La rândul lor, riscurile pure se pot împărţi în: riscuri fizice,
riscuri financiare, riscuri criminale şi frauduloase, riscuri de răspundere. Riscurile
speculative sunt generate de încercarea de a obţine un profit mai mare.
Clasificarea riscurilor în funcţie de serviciile acordate
Riscurile financiare conţin mai multe riscuri specifice activităţii financiare
efectuate de bancă, care apar în condiţiile unei economii de tranziţie, purtătoare, prin
esenţa acesteia, de riscuri. Printre principalele categorii de riscuri financiare
menţionăm: riscul de credit, riscul ratei dobânzii, riscul de lichiditate, riscul de
schimb valutar şi riscul insolvabilităţii. în continuare vom face o prezentare mai
detaliată a acestora.
Riscurile funcţionale - se referă la posibilitatea variaţiei semnificative a
cheltuielilor legate de activitatea de funcţionare a băncii, ducând la diminuarea
venitului net şi a valorii acţiunilor băncii.
Riscul strategic - reprezintă riscul care apare la producerea erorilor în
gestiunea strategică şi anume: formularea incorectă a scopurilor instituţiei, realizarea
greşită a acestor scopuri şi utilizarea iraţională a resurselor, gestionarea ineficientă a
riscurilor în activitatea bancară.
Riscul tehnologic - riscul care apare la utilizarea de către banca a diverselor
tehnologii informaţionale şi operaţionale.
Riscul inefectivităţii - riscul care apare la necorespunderea dintre cheltuielile
efectuate de bancă la realizarea operaţiunilor şi rentabilitatea acestora.
Riscul elaborării noilor produse şi tehnologii – acest risc este legat de riscul
adaptării economice a produselor noi, adică a riscului că noile produse (servicii,
operaţiuni, tehnologii) nu vor acoperi cheltuielile privind elaborarea şi funcţionarea
acestora.
Alte riscuri externe – acestei categorii i se atribuie riscurile care au o
puternică influenţă asupra băncii, însă asupra lor banca are un control limitat (riscul
din reglementări, riscul de fraudă, riscul concurenţial etc.).
11
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
Riscul din reglementări – riscul necorespunderii condiţiilor impuse de
reglementarea de stat, condiţionat de modificarea neprevăzută a condiţiilor
reglementării de stat, precum şi de problemele ce pot să apară în cadrul sistemului
bancar:
o Pierderi condiţionate de sancţiunile impuse în urma nerespectării reglementării
de stat;
o Deteriorarea imaginii băncii (riscul pierderii imaginii băncii);
o Apariţia pierderilor datorită nefolosirii şanselor profitabile.
Clasificarea în funcţie de cadrul riscurilor bancare
Conform acestui principiu deosebim riscuri externe (pierderile, generate de
schimbarea situaţiei politice şi social-economice în ţară, de schimbarea legislaţiei
etc.) şi interne, dependente de activitatea însăşi a băncii.
Clasificarea în funcţie de structura clienţilor bănicii
Acest criteriu este determinant la stabilirea metodei de evaluare a riscului
băncii şi gradului de risc la care este supusă banca. Cu cât este mai mic debitorul, cu
atât este mai mică stabilitatea lui pe piaţă, şi cu atât mai mare este probabilitatea
neplăţii creditului, în acelaşi timp, cauza falimentului multor bănci au fost creditele
mari, acordate conglomeratelor la prima vedere prospere. Din această cauză, o
metodă de reglementare cotă-parte din capitalul băncii.
Clasificarea în funcţie de posibilitatea diversificării
Aici deosebim riscuri diversificabile, impactul cărora poate fi minimizat prin
diversificare (de exemplu, riscul valutar poate fi minimizat prin diversificarea
operaţiunilor şi valutelor) şi riscuri nediversificabile, impactul cărora nu este
influenţat prin diversificare (de exemplu, riscul nerambursării creditului).
Clasificarea în funcţie de structura organizatorică a băncii
Fiecare din tipurile de structură organizatorică a băncii, presupune o modalitate
sau alta de organizare a deservirii clienţilor, a circulaţiei informaţiei, a
responsabilităţilor angajaţilor, a organizării controlului intern etc. Adică fiecare din
structurile organizatorice cunoscute presupune anumite tipuri de riscuri caracteristice

12 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
acestei structuri. De exemplu, structura funcţională presupune creşterea calităţii
serviciilor acordate şi în acelaşi timp mărirea numărului de angajaţi, în acest caz,
probabil, se micşorează posibilitatea apariţiei riscurilor ce ţin de calitatea serviciilor
şl creşte probabilitatea riscului de fraudă (este mult mai greu de urmărit activitatea
unui număr mare de angajaţi).
Clasificarea în funcţie de metoda de evaluare a riscului
În practica bancară contemporană sunt cunoscute mai multe metode de
evaluare a riscului, care, la modul general, pot fi clasificate astfel:
I. Metoda modelării statistice, adică prin simularea evenimentelor cu
ajutorul modelelor matematice şi urmărirea acestora prin utilizarea unor sisteme-
suport de decizie. Această metoda este cea mai sigură, însă şi cea mai complicată.
II. Metoda aprecierii riscurilor în baza anumitor criterii şi indicatori, este
aplicată de majoritatea băncilor, cu toate că în cazul Republicii Moldova, evaluarea
prin această metodă se reduce mai des la menţinerea normativelor obligatorii impuse
de Banca Naţională a Moldovei, însă cerinţele Băncii Naţionale sunt elaborate pentru
riscuri specifice şi urmează scopul general al supravegherii bancare, care, de altfel,
este diferit de scopul gestiunii riscurilor efectuate de o bancă comercială. Cu alte
cuvinte, în viziunea noastră, băncile comerciale ar trebui să folosească un şir de
indicatori suplimentari celor propuşi de Banca Naţională. Sunt cunoscute mai multe
grupe de indicatori, de exemplu, în baza datelor din bilanţ şi din raportul despre profit
şi pierderi adăugător putem calcula un şir de indicatori, ca de exemplu: indicatori
care caracterizează suficienţa capitalului; indicatori ce caracterizează lichiditatea
bilanţului; indicatori ai rentabilităţii; indicatori financiari; indicatorii care
caracterizează factorii ce influenţează eficienţa activităţii băncii.
III. Metoda-analitică, ce presupune analiza riscurilor pentru fiecare operaţiune
în parte, cât şi a totalităţii riscurilor la care este supusă banca. Analiza se face pe
tipuri de risc, ele fiind grupate în funcţie de anumite criterii. De obicei, în acest scop,
riscurile bancare sunt divizate în riscuri interne şi riscuri externe. Riscurile interne
depind de activitatea băncii concrete, la ele se referă riscul de bilanţ (de credit,
13
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
valutar, de formare a resurselor, strategic etc.), riscul serviciilor financiare
(tehnologic, operaţional, de inovaţia) şi riscurile extrabilanţiere. La riscurile externe
se referă riscurile care nu depind de managementul unei bănci concrete, de exemplu,
riscul politic, macroeconomic, legislativ, social, de asigurare etc. Evident, această
metodă este cea mai simplă, fapt care, probabil, şi explică răspândirea mai largă.
Clasificarea în funcţie de distribuirea riscului în timp
Această clasificare este deosebit de importantă, din punct de vedere al
prognozei pierderilor posibile. Este important de evitat repetarea de către bancă a
riscurilor şi pierderilor anterioare.
Clasificarea în funcţie de caracterul evidenţei riscurilor
În procesul activităţii băncii, pot apărea riscuri aferente activităţii de bilanţ şi
activităţii extrabilanţiere. Anume această clasificare se va lua în consideraţie la
evaluarea gradului de risc pentru o operaţie sau alta.
Clasificarea în funcţie de posibilitatea gestiunii riscurilor
După posibilitatea de gestiune, riscurile pot fi "deschise", care nu pot fi
reglementate, şi "închise" – care pot fi reglementate.
Clasificarea în funcţie de metoda de gestiune
În funcţie de metoda de gestiune deosebim:
- riscuri care caracterizează dependenţa băncii de situaţia financiară şi
comportamentul clienţilor băncii. Gestiunea acestora va consta în determinarea
şi stabilirea unor limite individuale şi de grup, şi prin diversificarea
operaţiunilor active şi pasive. La această clasă se referă, de exemplu, riscul de
creditare, riscul sustragerii depozitelor înainte de termen ş.a.;
- riscuri ce caracterizează pierderile potenţiale generate de conjunctura
pieţelor financiare, de poziţia valutară (schimbarea cursurilor valutare) etc.
Gestiunea acestei clase de riscuri se va reduce la stabilirea limitelor pentru
poziţiile valutare, aplicare diverselor instrumente derivate etc. La aceste riscuri
se referă riscul valutar, riscul ratei dobânzii, riscul lichidităţii ş.a.;

14 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
- riscuri operaţionale. Asemenea riscuri sunt generate de erori la efectuarea
activităţii operaţionale, la depăşirea împuternicirilor persoanelor cu funcţii de
răspundere, sau în cazul fraudelor. Gestiunea acestor riscuri se va efectua prin
sistemul de control intern şi evaluarea lor este aproape imposibilă prin
modelare.
Clasificarea în funcţie de mijloacele de gestiune
La mijloacele sau modalităţile de bază de gestiune a riscurilor se referă:
- aplicarea principiului de chibzuinţă a riscurilor, luarea în calcul a riscurilor
externe (de ramură, regionale, de asigurare), efectuarea sistematică a analizei
situaţiei financiare a clientului băncii: posibilităţii lui de plată, credibilităţii,
rating-ul etc.,
- aplicarea principiului delimitării riscurilor, finanţarea creditelor, aplicarea
politicii diversificării, acordarea creditelor mari numai pe baze consorţiale,
utilizarea dobânzii flotante etc.
Clasificarea din punct de vedere al importanţei
Principalele categorii de riscuri sunt: riscul de credit; riscul ratei dobânzii;
riscul lichidităţii; riscul de capital sau al solvabilităţii; riscul valutar; riscul de ţară;
riscul de bancă/partener; riscul de strategie; riscul de decontare; riscul de operare;
riscul resurselor umane; riscul datorat reglementărilor bancare.
Clasificarea în funcţie de piaţa care determină apariţia riscului
În conformitate cu acest criteriu deosebim:
- riscuri determinate de piaţa produsului;
- riscuri determinate de piaţa capitalului, i.

3. Etapele gestiunii globale a riscurilor bancare

Managementul riscurilor, de altfel ca şi majoritatea termenilor aferenţi

riscurilor, are o seric de accepţiuni.
15
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
Unii cercetători apreciază că managementul riscurilor reprezintă totalitatea
concepţiilor, măsurilor şi acţiunilor luate (fundamentate şi întreprinse) de către
conducerea întreprinderii în vederea identificării, captării, monitorizării, analizei şi
gestiunii expunerilor la risc şi incertitudine în legătură cu afacerile desfăşurate de
către întreprindere.
Alţii consideră că managementul riscurilor reprezintă ansamblul activităţilor de
analiză financiară şi de utilizare a instrumentelor financiare (primare şi derivate) în
scopul controlării şi, de obicei, al reducerii expunerilor relevante la risc, selectate în
procesul de analiză şi monitorizare a acestora.
Alte surse de specialitate definesc managementul riscurilor drept ansamblul
activităţilor şi proceselor ce au ca scop maximizarea profiturilor în condiţiile
minimizării expunerilor la diverse riscuri în cadrul constrângerilor de capital ale
întreprinderii.
Managementul riscurilor este asociat cu controlul riscurilor. Managementul
riscurilor este definit drept ansamblul activităţilor şi acţiunilor de hedging sau
neutralizare a expunerilor la risc care rezultă dintr-o tranzacţie sau dintr-o serie de
tranzacţii. Adică este vorba despre imunizarea instituţiilor contra diferitelor expuneri
la risc. Scopul acestor acţiuni este de a preveni şi de a reduce expunerile la risc pe
care le întâmpină instituţiile în desfăşurarea activităţii lor.
Obiectivele gestiunii riscurilor
Managerii instituţiilor financiare sunt conştienţi de faptul că maximizarea
profitului implică o expunere permanentă la risc. Deoarece riscurile bancare sunt o
sursă permanentă de cheltuieli potenţiale, gestiunea lor adecvată are menirea de a
stabiliza veniturile în timp. Managementul riscurilor bancare presupune asumarea
riscurilor în condiţii de prudenţă, având în vedere următorii factori:
- respectarea regulilor prudenţiale impuse de organele de reglementare
bancară şi de conducerea băncii (inclusiv de proprietarii băncii);
- pierderile posibile în urma asumării unui sau altui risc nu trebuie să
depăşească limita crititcă, după care se va înrăutăţi substanţial fiabilitatea băncii, sau

16 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
aceste pierderi nu vor putea fi acoperite din profit sau clin provizioane:
riscurile asumate de bancă nu trebuie să influenţeze imaginea internă şi
externă a acestei bănci;
- mărimea riscului asumat trebuie să fie comparabilă cu veniturile scontate
în urma activităţii date.
Scopul gestiunii riscurilor constă în elaborarea unor programe şi proceduri,
care vizează minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi expunerii
potenţiale a băncii la risc. Obiectivul principal este minimizarea pierderilor sau
cheltuielilor suplimentare suportate de bancă, fără a uita de faptul că o gestiune
eficientă îşi va lăsa amprenta şi asupra imaginii publice a băncii. Nu mai puţin
importantă este şi determinarea corelaţiei între venitul posibil, lichiditate şi riscul pe
care poate să şi-1 asume banca (volumul riscului). Aici este necesară evidenţierea
zonei fără risc - spaţiul în care nu se prevăd pierderi, zonei riscului admisibil –
spaţiul în care activitatea dată îşi păstrează utilitatea economică (pierderile sunt
posibile, însă ele sunt mai mici decât venitul prevăzut), zonei riscului critic – spaţiul
caracterizat prin posibilitatea pierderilor care vor depăşi-veniturile posibile din
activitatea dată, însă aceste pierderi pot fi acoperite prin veniturile din alte activităţi şi
zonei riscului catastrofal – adică spaţiul în care suma pierderilor posibile este mai
mare decât venitul din toate activităţile efectuate.
Pot fi evidenţiate următoarele etape de gestiune a riscurilor bancare:
1. Identificarea şi evaluarea riscurilor, care constă în: identificarea tipurilor de
risc la care este supusă banca şi clasificarea acestor riscuri; determinarea
specificului şi evaluarea fiecărui tip de risc; determinarea şi aprecierea zonei
de risc; identificarea costurilor şi implicaţiilor financiare posibile în gestiunea
acestor riscuri pentru fiecare subdiviziune a băncii.
2. Analiza şi elaborarea tacticii băncii, ceea ce presupune: elaborarea unor
modalităţi de analiză a riscurilor aferente; descrierea unei politici clare
referitor la modalitatea de gestiune a fiecărui tip de risc; determinarea
principiilor şi scopurilor ce trebuiesc urmate în procesul de gestiune a
17
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
riscurilor; elaborarea direcţiilor şi modalităţilor principale de minimizare a
riscurilor; determinarea direcţiilor prioritare de diversificare a riscurilor.
3. Finanţarea riscurilor, care va consta în: formarea unor subdiviziuni
responsabile de executarea procedurilor referitor la identificarea şi
minimizarea riscurilor; modalitatea de coordonare între subdiviziunile băncii
responsabile de acoperirea, minimizarea şi transferul riscurilor; stabilirea
modalităţii de informare a managerilor de vârf a băncii referitor la rezultatele
obţinute; examinarea posibilităţilor de evitare a riscurilor şi elaborarea unor
recomandări referitor la eliminarea anumitor tipuri de risc (inclusiv prin
eliminarea unor activităţi care ar fi putut aduce în timp venituri favorabile,
însă riscurile aferente acestor activităţi sunt prea mari); elaborarea
procedurilor de acoperire a riscurilor prin crearea rezervelor generale sau
specifice (inclusiv perfectarea unor instrucţiuni clare, în acest sens, pentru
fiecare subdiviziune a băncii); elaborarea procedurilor şi examinarea
posibilităţilor de transferare a riscurilor.
4. Controlul riscurilor, care va presupune: determinarea limitelor pentru diferite
tipuri de risc şi controlul respectării acestor limite; analiza evoluţiei pieţei
financiare şi identificarea tendinţelor nefavorabile; analiza pierderilor
suportate de bancă şi a cauzelor apariţiei lor; analiza rezultatelor pozitive vis-
a-vis de minimizarea riscurilor; elaborarea metodologiei de diagnostic a
managementului riscurilor bancare.
În teorie, se cunosc mai multe concepţii de gestiune a riscurilor şi de organizare
a structurilor responsabile. Unii consideră că riscurile ar trebui gestionate de o
manieră separată, independentă, iar compartimentele aferente ar trebui organizate şi
ele în mod independent.
Alţii, dimpotrivă, apreciază că riscurile ar trebui gestionate în mod integrat,
consistent şi coerent.
Putem evidenţia mai multe metode de gestiune a riscurilor, în continuare vor fi
expuse principalele modele utilizate în practica contemporană a afacerilor.

18 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ

Facultatea „Finanţe”
Catedra „Bănci şi Burse de Valori”
Disciplina „Gestiunea riscurilor bancare”
Întregul proces de management al riscurilor este delimitat în patru mari etape:
1. stabilirea contextului. Este etapa fundamentală a oricărui proces de gestiune
eficientă a riscurilor unei întreprinderi, etapa teoretică şi conceptuală a
procesului de management al riscurilor.
2. identificarea, analiza şi investigarea riscurilor. Scopul acesteia este
elaborarea unui profil al riscului organizaţiei care să poată fi testat la diferite
scenarii. Iniţial, sunt identificate expunerile concrete la risc, sursele de risc,
factorii de influenţă. Riscurile identificate sunt evaluate conform
metodologiilor stabilite în etapa anterioară. Este stabilit nivelul riscului.
Riscurile vor fi grupate în funcţie de impactul lor financiar şi de probabilitatea
de apariţie. în final vor fi obţinute riscuri cu ranguri diferite de prioritate.
3. tratarea riscurilor, în baza datelor şi a informaţiilor de la etapele anterioare,
precum şi a informaţiilor aferente experienţei întreprinderii în gestiunea
riscurilor, sunt identificate şi evaluate strategiile posibile de reducere şi de
eliminare a riscurilor la care este expusă banca. Sunt elaborate şi proiectate
planuri şi măsuri concrete de atenuare a riscurilor. Aceasta este faza de
documentare. Soluţii adecvate trebuie să fie dezvoltate pentru a permite
realizarea următoarelor obiective: reducerea probabilităţii de apariţie a
riscurilor; reducerea impactului financiar al riscurilor; transferul riscului;
reţinerea şi gestiunea riscurilor (sursă de avantaj competitiv); eliminarea
riscului.
4. implementarea şi monitorizarea planului de gestiune a riscurilor. În baza
planului de gestiune a riscurilor, strategiile selectate sunt implementate în
practică. Totodată trebuie de evaluat şi performanţele acestor implementări.
Rezultatele evaluărilor anterioare sunt procesate, raportate şi analizate de către
responsabili şi de către managerii de nivel ierarhic superior. Activităţile
sensibile la risc trebuiesc monitorizate continuu, iar rezultatele necesită a fi
transmise la etapa iniţială.

19
conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ
 Tema 1 „Specificul activităţii de gestiune a riscurilor în bancă”
Beneficiile reale ale procesului de gestiune a riscurilor derivă din înţelegerea
corectă a expunerilor la risc şi nu trebuie de trecut cu vederea că beneficiile şi
riscurile aferente procesului de gestiune a riscurilor nu trebuie niciodată subestimate.
O strategie eficientă de management al riscurilor poate duce la:
• îmbunătăţirea fundamentării şi luării de decizii de investiţii;
• creşterea profitabilităţii;
• reducerea costurilor de finanţare;
• creşterea încrederii şi a credibilităţii întreprinderii;
• asistenţă într-o planificare mai bună.
Procesul de management al riscurilor poate:
- identifica problemele potenţiale care pot avea consecinţe negative asupra
eficienţei activităţilor desfăşurate şi asupra performanţelor de planificare şi strategice;
- asigura o mai bună înţelegere a profilului de risc al firmei şi a impactului
deciziilor viitoare asupra acestui profil;
- furniza credibilitate proprietarilor şi investitorilor privind politica de
gestiune a riscurilor, adoptată şi promovată de către conducerea întreprinderii;
- minimiza şi/sau preveni pierderile economice şi financiare;
- minimiza lipsa de certitudine privind veniturile şi profiturile viitoare.
În absenţa unei politici adecvate de management al riscurilor, firmele:
 sunt expuse la imposibilitatea sau dificultatea aprecierii magnitudinii
expunerilor la diverse riscuri;
 sunt expuse la formarea unui profil ineficient de risc;
 nu vor putea valorifica eficient eventualele oportunităţi, ca urmare a unei
percepţii eronate sau a unei aversiuni exagerate faţă de risc;
 nu vor putea percepe şi, pe această bază, gestiona modificările în profilul de
risc al unor active, portofolii de active sau pe ansamblul firmei;
 vor induce în eroare proprietarii şi investitorii actuali şi potenţiali că expunerile
la risc sunt gestionate adecvat şi eficient.

20 conf. univ., dr. Ilinca GOROBEŢ