SCRIERE ACADEMICĂ

În capitolul II intitulat “Literatura consultată” ,din sursa H se pune accent pe problema cercetată,mai
exact pe literatura consultată și trecerea în revistă a acesteia. Aceasta exprimă în principiu măsura
documentării.
Septimiu Chelcea susține faptul că în prezent este destul de ușor să obținem prin intermediul
Internetului liste cvasicomplete,adică doar pe jumătate,liste care tratează problema de studiu.
Termenul “cvasi” semnfică un element prim de compunere care înseamnă “pe
jumătate”,”aproximativ”,și servește la formarea unor cuvinte.
Informatizarea bibliotecilor face mai ușoară activitatea de documentare,trecerea în revistă a literaturii
neînsemnând deloc o operație mecanică,de înșiruire cronologică a unor titluri de cărți și a unor nume de
autori.
Septimiu Chelcea vorbește și despre selecția contribuțiilor,care este una prioritară și nu înseamnă decât
a pune pe același plan și în rând autorii clasici cu cei obscuri,adică cu cei mai puțini cunoscuți,sau de
mică importanță.Această prioritate dă dovadă de superficialitate,și de o impietate,adică o lipsă de
respect la adresa celor puși pe primul loc,mai exact la adresa autorilor clasici:
Autorul Chris Hart,prezintă o listă cu imperativele de trecere în revistă a literaturii de specialitate.
-Trebuie să identificăm și să discutăm studiile cele mai relevante în legătură cu problema despre care se
discută.
Trebuie să includem cât mai multe materiale moderne.
-Trebuie să acordăm atenție detaliilor,și anume transcrierea numelor proprii.
-Trebuie să încercăm să fim cât mai refelxivi,adică cât mai meditativi.,mai gânditori,și să examinăm bias-
urile și să le clarificăm.
Bias-urile sunt o categorie largă de noțiuni din logică însemnând,în general,o exagerare în favoarea sau
împotriva unui lucru.Are la bază o vedere unilaterală,lipsa unui punct de vedere neutru,a unei minți
deschise.
-Trebuie să evaluăm critic,mai exact să apreciem,să evaluăm,și să arătăm cum le-am analizat.
-Trebuie să fim analitici,evaluativi și critici(ceea ce spuneam mai sus),față de literatura consultată,mai
exact să ne bazăm pe analiză.
-Trebuie să dăm citate și exemple pentru a justifica evaluările și analizele făcute.
-Trebuie să orientăm informațiile obținute prin trecerea în revistă a literaturii de specialitate.
-Și nu în ultimul rând,trebuie să facem lizibilă trecerea în revistă a literaturii prin claritate și
coerență,procedînd sistematic.
Acest lucru înseamnă că ceea ce trecem în revistă trebuie să fie citit cu ușurință,textul să fie cât mai clar
și coerent,adică cât mai ordonat,cât mai armonios.
Există și o listă de lucruri pe care nu trebuie să le facem,pe care tot Chris Hart le enumeră:
-Trebuie să omitem lucrările clasice sau relevante,adică cele scoase în evidență,din domeniu.
-Nu trebuie să discutăm lucruri depășite,vechi sau neactuale.
-Nu trebuie să scriem incorect numele autorilor sau să greșim datele bibliografice.
-Nu trebuie să utilizăm factori afectogeni,adică factori care tind să prelungească timpul de recunoaștere
față de stimulii neutri,sau să utilizzăm concepte fără a le defini.
-Nu trebuie să apelăm la termenii din jargon și la un limbaj discrimantoriu,pentru a justifica punctele de
vedere limitate.
Mai exact nu trebuie să folosim un limbaj specific anumitor categorii sociale,care reflectă dorința celor
ce-l vorbesc de a distinge de masa mare a vorbitorilor și care se caracterizează prin abundența cuvintelor
și expresiilor pretențioase,de obicei împrumutate din alte limbi.
-Nu trebuie să înșirîm idei fără să le comentăm.
-Nu trebuie să acceptăm orice punct de vedere sau credință ce se regăsește în literatura consultată.
-Nu trebuie să descriem doar conținutul lucrărilor citite,fără a-l evalua prima dată.
-Nu trebuie să includem necontrolate,inexacte,adică ceea ce nu este exact,neadevărat,greșit sau
incorect.
-Nu trebuie să transcriem incorect termenii,în special paronimele.
-Nu în ultimul rând,nu trebuie să utilizăm un limbaj pretențios.
Acestea sunt regulile formulate de autorul Chris Hart, formând un ghid valoros, în care recomandările și
interdic „țiile sistematizate nu epuizează problema trecerii în revistă a literaturii de specialitate.
Raportul clasic-modern îi imparte pe cercetătorii științifici în două categorii:
1.prima categorie fiind formată din “cercetătorii ai ultimei cărți”
2.a doua categorie fiind formată din”cercetători ai cărților fundamentale”
Primii cercetători iscodesc,mai exact cercetează apariția cărților noi și pândesc moda,cercetătprii din cea
de-a doua categorie rămân se opresc în preajma celor clasici.
Este recomandat să evităm a ne încadra în oricare dintre cele două tipuri :”est modus in rebus”,este un
principiu în forma lui originară,latină,pentru a sublinia că are o vechime de peste 2.000 de ani,fiind
formulat de un mare poet antic,Horațiu(65-8 î.Hr),una din creațiile sale din volumul “Satirae”.
Cel care a expus principiile clasicismului antic ne atrage atenția că “este o măsură în toate”,un echilibru
și un simț al proporțiilor,față de care orice exces devine reprobabil.
Cât privește modalitatea concretă de documentare,trebuie să avem în vedere logica descoperirii,și
figura compozită a cercetătorului științific,constituit din jumătate vulpe, jumătate arici.l
Cercetătorul numit “vulpe”,acționează scrutător,adică privește atent,pătrunzător și analizează
minuțios, exact ca o vulpe.El combină faptele și noțiunile disperate ,jonglează cu metodele abil(mai
exact îndemânatice,iscusite) și fără reticențe(care arată reticență,reținere).
Acestuia nimic nu îi poate sta în cale dacă cercetările sale îi permit să avanseze.
Cercetătorul numit”arici” acționează când este vorba de a explica rezultatele pe care le obține.
Ca arici, acesta se strânge ,amenință cu țepii și refuză tot ceea ce neagă sau contrazice propria viziune.
Acesta examinează aceste rezultate în interiorul unei discipline.
“Ipse dixit”susține cercetătorul-arici. “Ipse dixit”,latină pentru “El însuși,a spus-o”este un termen folosit
pentru a identifica și descrie un fel de afirmație dogmatică arbitrară pe care vorbitorul o așteaptă ca
ascultătorul să o accepte ca fiind validă.
“Nihil praeter naturam perpetuum”susține cercetătorul-vulpe.
Psihologul Serge Moscovici susține faptul că „ariciul” are ultimul cuvânt.Acest lucru este indubitabil în
cadrul științei normale.
Pe de altă parte,tensiunea schimbării paradigmelor,cum numea filozoful Thomas S.Kuhn,îl favorizează
pe cercetătorul-vulpe.
Pe lângă cele două categorii de cercetării,există și o altă tipologie.Există”cercetători-țânțari”și
“cercetători-lipitoare”.
Printre cercetători,se găsesc oameni ,foarte onorabili,care nu stăruiesc prea mult asupra unei
teme.Aceștia spun ce au de spus,și apoi abordează o nouă temă,de care sunt atrași de o altă problemă.
În comparație cvu acest tip de oameni,există și cercetători care nu se dezlipesc de tema lor de cercetare
ani și ani de zile, sau chiar toată viața .
Septimiu Chelcea, se vede în știinșă mai mult țânțar decât lipitoare.
Nu în ultimul rând, există mai multe modalități de a face referințe bibliografice:
-inserarea numelui autorului,autorilor în narațiune și între paranteze a anului de apariție a lucrării la
care se face trimitere
-includerea între paranteze rotunde atât a numelui, cât și a anului de apariție a lucrării
-se uitilizează și formula includerii în narațiune atât a numelui autorului,cât și a anului ediției
princeps,renunțându-se la paranteze (trebuie să fie menționat doar numele autorului,fără menționarea
prenumelui sau a altor determinări)
-când trimitem bibliografia,aceasta se face la o anumită parte a lucrării,mai exact prin notarea
capitolului,a paginii sau a paginilor imediat după anul de apariție a lucrării consultate,având grijă ca în
lista bibliografică de la sf . volumului să menționăm și anul apariției primei ediții.