„IMPORTANȚA DIVERSIFICĂRII STRATEGIILOR DIDACTICE ÎN

OBȚINEREA SUCCESULUI ȘCOLAR AL ELEVILOR ”

În literatura pedagogică, conceptul de strategie are semnificaţia de modalitate de realizare în

viziune globală a proceselor educaţionale. Strategiile didactice sunt considerate „expresia integrării
metodelor şi mijloacelor de învăţământ într-un demers acţional flexibil în funcţie de natura
obiectivelor urmărite, de specificul conţinutului abordat, de tipul de învăţare promovat” (Creţu,
Nicu, 2009, p. 192).
I. Cerghit apreciază strategiile didactice ca fiind: „un anumit mod de combinare a metodelor,
procedeelor, mijloacelor de învăţământ, formelor de organizare a învăţării” (Cerghit, 1983, p. 93).
Pornind de la definiția enunțată mai sus conceptului de strategie didactică, aș vrea să
subliniez importanța acestor componente, care în opinia mea reprezintă o condiție sine qua non în
obținerea succesului școlar al elevilor.
Referitor la metodele didactice pe care un profesor le poate folosi la clasă, există multiple
posibilităţi de a dinamiza procesul de învăţământ și a evita monotonia elevilor. De aceea, este
foarte important ca acesta să dispună de o largă varietate de metode, atât tradiţionale cât şi
moderne, pe care să ştie să le îmbine, să le integreze în practica instruirii, în armonie cu
obiectivele, cu pregătirea elevilor, cu resursele de timp, cu mijloacele de învăţământ disponibile.
Altfel zis, trebuie să știe ce stategie didactică să folosească, pentru a atinge performanța școlară cu
discipolii săi.
În studiul unei discipline în şcoală se folosesc procedee diverse, atât din practica
tradiţională, cât şi din cea modernă, dar numai tehnicile de predare noi stau la baza unei învăţări
active, profesorul având rol de organizator şi îndrumător, iar elevii fiind puși în situaţii concrete de
învăţare, prin efort propriu.
În continuare, voi prezenta câteva metode, atât tradiționale cât și interactive, pe care le-am
utilizat în cadrul lecțiilor de limbă și literatură română și care au contribuit la sporirea eficienţei
muncii întreprinse cu elevii, precum și la rezultate bune ale acestora.
Conversația
Eficienţa acestei metode este dată de asocierea cu alte metode de învățământ, precum:
învăţarea prin descoperire, observaţia, metode care-i potenţează caracterul activ.
La o lecţie de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor de vocabular, la clasa a X-a, elevii
au avut o fişă de lucru cu texte aparținând unor opere diferite. Aceștia au răspuns la întrebări în aşa
fel încât au ajuns singuri la concluzii: în text există cuvinte vechi, cuvinte care au ieşit din uz,
cuvinte care se folosesc numai în anumite zone ale ţării, cuvinte care se folosesc de către toţi
vorbitorii limbii. Au fost folosite întrebările: Ce fel de cuvinte sunt cele subliniate? Unde le-aţi mai
întâlnit? De ce nu sunt folosite în limbajul cotidian? Se face şi actualizarea cunoştinţelor asimilate
anterior, prin întrebări frontale adresate întregii clase: Ce este lexicul? Care este structura lexicului
limbii române? Ce este vocabularul fundamental? etc.
Metoda exerciţiilor
Această metodă nu contribuie numai la formarea priceperilor şi deprinderilor de lucru, ci
aduce un aport substanţial și la dezvoltarea unui raţionament flexibil şi operant.
Exemplu: Deschide dicţionarul într-o pagină aleatorie şi alege un cuvânt. Scrie pe o foaie
toate cuvintele care îţi vin în minte legat de acest cuvânt. Repetă asta cu alte 3-4 cuvinte, apoi
încearcă să construieşti un catren (strofă din 4 versuri), folosind cuvintele din dicţionar.
Metoda jocului didactic Un astfel de joc folosit la clasă a fost Caută-i perechea (Secrieru,
2004, p. 162).
Le-am împărţit elevilor bilete ce conţin exemple de cuvinte pentru care se pot găsi sinonime,
antonime, paronime, omonime, mai multe sensuri. Le-am acordat un timp necesar pentru depistarea
perechii, plasarea lor în enunţuri. Elevii au lucrat pe foi de flip-chart, pe care au scris rezolvarea.
Răspunsul corect a fost notat cu un punct. Grupa cu cel mai mare punctaj şi cu timpul cel mai bun a
fost desemnată câştigătoare. Celelalte grupe au fost recompensate şi încurajate verbal, iar
răspunsurile incorecte au fost corectate frontal.
Dintre metodele moderne utilizate în cadrul orelor, aș aminti:
Metoda mozaicului, bazată pe conceptul de team learning, adică pe învăţarea în echipă.
Am întrebuințat această metodă de învăţare interactivă în predarea temei Categorii
semantice. S-a lucrat pe grupe de câte patru elevi. Fiecărui elev din grupă i-am atribuit câte un
număr de la 1 la 4. Subiectul abordat l-am împărţit în patru părţi, de dimensiuni şi nivel de
dificultate aproximative. A urmat o reaşezare a elevilor în sală: toţi cei cu acelaşi număr au format
câte un grup de experţi, obţinându-se astfel patru echipe de lucru. După îndeplinirea sarcinilor,
elevii deveniți cunoscători au revenit în colectivul iniţial, având responsabilitatea predării şi
învăţării de la colegi a temei studiate.
În aplicarea metodei mozaicului este esenţială „interdependenţa dintre membrii grupului şi
faptul că sarcina comună nu poate fi îndeplinită decât dacă fiecare elev îşi aduce contribuţia”
(Crețu, Nicu, 2009, p. 216).
Instruirea asistată de calculator (IAC)
În procesul de predare-învățare, calculatorul reprezintă calea de a ajunge la o cantitate mare
de informaţii cu ajutorul Internetului, prin accesarea unor site-uri cu materiale bogate privind tema
căutată. Se impune deci monitorizarea şi dirijarea atentă a elevilor.
Am folosit adeseori calculatorul în procesul de predare-evaluare, vizionând cu elevii filme (de
ex. Mara, Moromeții, Ion, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război etc.), piese de teatru
(de ex. O scrisoare pierdută), prezentări Power-Point, ce conțineau biografiile scriitorilor sau
verificându-i prin jocurile didactice propuse. Astfel, aceștia au putut realiza o comparație între
textul literar și cel al scenariului de teatru sau privind modul de reflectare a operei artistice în
scenariul şi regia de film.
Consider că utilizarea calculatorului la oră sporeşte calitatea învăţării, duce la formarea unei
gândiri eficiente, selective, rapide, stimulează creativitatea şi gradul de cooperare a elevilor,
dezvoltă interesul şi plăcerea pentru disciplina predată.
Metoda proiectului
Această tehnică de predare am folosit-o la clasa a XI-a, la unitatea Perioada Modernă.
Elevii au fost organizaţi în grupe de lucru, având contribuţii proprii la realizarea materialului. S-au
distribuit sarcinile de lucru pentru fiecare echipă în parte (de ex. o grupă a avut tema:
Funcționalitatea argoului în limba actuală), forma de prezentare a materialului fiind stabilită la
alegere. Elevii și-au creat un blog literar şi o pagină wiki, unde şi-au postat apoi toate produsele
cercetării lor. Evaluarea finală a constat în susţinerea unei prezentări multimedia a uneia dintre
execuțiile proiectului şi afișarea acesteia în paginile wiki.
Dar, în afară de a ști cum să îmbine metodele de instruire, consider că pentru a-și împlini
scopul didactic, acela de a cuceri interesul și implicarea elevului, dar și de a-l conduce spre
performanță, un profesor ar trebui să dețină și abilitatea de a întrebuința o gamă diversă de
mijoace de învățământ. Astfel, pentru o mai bună înțelegere a lecției predate, în cadrul orelor,
deseori am recurs la: scheme privind părţile de vorbire, părţile de propoziţie, propoziţiile
subordonate etc. sau scheme recapitulative grafice, care să ilustreze relaţiile între genuri şi specii
literare, între categorii estetice, între instanţele comunicării narative, dramatice sau epice, între
modurile de expunere, caracterizarea personajelor; fișe de lucru, tabele, rebusuri, portrete ale
scriitorilor, precum și la secvenţe din filme – ecranizări ale unor opere epice sau dramatice sau
fragmente muzicale pe versurile unor poeţi studiaţi (de exemplu, am desfășurat o acțiune
extracurriculară intitulată „George Coșbuc – poetul neamului”, în contextul căreia a avut loc și o
audiție muzicală a unor poezii aparținând poetului).
De asemenea de menționat ar mai fi și faptul că dacă se dorește reușita elevului la
învățătură este necesar ca dascălul să apeleze pe parcursul aceleiași lecții la diverse forme de
organizare a activității: frontală, pe grupe, individuală, abordare care are ca rol alungarea
monotoniei elevilor și stimularea preocupării acestora pentru activitățile propuse spre analiză.
 Prin urmare, consider că numai în modul acesta, îmbinându-se în chip armonios, util și
pertinent metodele, procedeele, mijloacele de învăţământ, dar și formele de organizare a învăţării,
se poate atinge nivelul de performanță al unui elev. A fi profesor înseamnă nu numai a poseda
cunoştinţe de specialitate, dar şi a avea capacitatea de a transpune didactic ceea ce știi.
În scopul optimizării procesului educativ, noi, profesorii, va trebui să căutăm în permanență
cele mai eficiente strategii pentru a activiza și mobiliza elevul, pentru a forma competențe ce îi vor
aduce acestuia rezultate bune și foarte bune la învățătură. Așadar, este important să valorificăm la
maximum potențialul fiecărui școlar, dându-i ocazia de a se afirma, de a-și etala cunoștințele, dar și
priceperile, deprinderile, abilitățile.
Integrarea unor elemente specifice în ansamblul activității didactice, alegerea celor mai
adecvate strategii, interesul arătat față de lucrul elevilor, recunoașterea progreselor acestora, toate
reprezintă interese fundamentale ale oricărui profesor, care conduc inevitabil spre succesul elevului.
Bibliografie:

1. Cerghit, I., 1983, Perfecţionarea lecţiei în şcoala modernă, E.D.P.;

2. Creţu, D., Nicu, A., 2009, Pedagogie pentru definitivat şi gradul didactic II, Ed. Lucian
Blaga;

3. Secrieru, M., 2004, Didactica limbii române, Ed. Ovi-Art.