Sunteți pe pagina 1din 10

Capitolul III Alegerea coloniştilor şi atribuirea loturilorArticolul 5Pe

terenurile care alcătuesc fondul imobiliar al colonizării, Ministerul Agriculturii şi


Domeniilor va putea coloniza, după alegere, dintre locuitorii români care
îndeplinesc următoarele condiţiuni:a) Să aibă vîrsta de cel mult 50 ani şi să fi
satisfăcut legea recrutării;b) Să nu fie puşi sub curatelă sau sub interdicţiune;c)
Să nu fi suferit pedepse pentru dezertare, pentru crime de drept comun, fals,
delapidare de bani publici, escrocherii sau atentat la bunele moravuri;d) Să fie
căsătorit sau cu copii;e) Să aibă îndeletnicire de căpetenie agricultura;f) Să aibă
inventarul agricol necesar cultivării lotului;g) Să dovedească prin certificate
medicale că nici el, nici vreunul din membrii familiei care locueşte împreună cu
el, nu este bolnav de tuberculoză sau sifilis.Articolul 6Românii veniţi de peste
hotare pentru a fi colonizaţi pot fi admişi provizoriu la colonizare, înainte de a fi
obţinut cetăţenia română, de a fi satisfăcut legea recrutării şi de a-şi fi procurat
inventarul agricol; proprietatea lotului nu li se poate însă transmite înainte de a
fi satisfăcut şi aceste condiţiuni.Articolul 7Sînt preferaţi la colonizare:a) Acei
care, în afară de condiţiunile prevăzute de art. 5, vor face dovada că au un
inventar mai important pentru exploatarea lotului şi mijloace suficiente pentru
a-şi întocmi gospodăria;b) Absolvenţii oricărei instituţiuni recunoscute de
pregătire tehnică agricolă, care nu ocupă funcţiuni publice;c) Acei din regiuni
mai îndepărtate de centrul de colonizare;d) Acei care s-au distins în războiul
pentru întregirea neamului prin acte de bravură şi în special cei decoraţi cu
Virtutea Militară care îndeplinesc condiţiunile prevăzute de art. 5;e) Voluntarii
de războiu înscrişi în registrul special dela M.A.N., potrivit I.D.R. Nr. 64 din 8
Februarie 1940;f) Acei care s-au eliberat din armată cu gradul de
sergent.Articolul 8Preoţii, învăţătorii, agronomii comunali, administratorii de
păşuni comunale, agenţii veterinari, brigadierii silvici, pădurarii, precum şi micii
funcţionari rurali (plătiţi din bugetele comunelor), pot fi colonizaţi în centrele
unde funcţionează, dacă Serviciul Colonizării apreciază că aceasta este în
interesul centrului şi dacă îndeplinesc condiţiunile prevăzute la art. 5, cu
excepţia celei dela alin. e şi f.Pentru fiecare din aceste categorii se va face câte
un singur lot. Totalul lor în aceeaşi colonie va fi de maximum 5 loturi şi nu va
depăşi 10 la sută din întinderea terenului atribuit coloniei. Articolul 9Parcelarea
terenurilor destinate colonizării se va face în baza unui plan de colonizare
întocmit de Comitetul de Direcţie şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor, prin care se va determina modul de întrebuinţare a terenului,
întinderea loturilor şi planul edilitar al coloniei.Lucrările tehnice de parcelare se
vor face fie prin antrepriză, fie în regie de către biroul tehnic al Serviciului de
Colonizare, după normele tehnice din caietul de sarcini al Direcţiei Cărţilor
Funciare şi Cadastrului Funciar.Articolul 10Lotul de colonizare va fi de 10 ha
teren de cultură şi un loc de casă şi grădină în vatra satului.Pe terenurile
speciale de cultură intensă sau de valoare mare: grădinării irigate, vii, livezi de
pomi, locuri din marginea oraşelor etc., sau în vederea colonizării unor categorii
de locuitori rurali cu îndeletniciri speciale (forestiere, miniere, pescari etc.), în
cazurile cînd asemenea colonizări ar fi socotite necesare în raport cu caracterul
economic al regiunii, se pot constitui şi loturi mai mici de 10 ha.Pentru
meseriaşii rurali: fierari, rotari, lemnari, mecanici, se vor face loturi de 3 ha.Se
pot atribui loturi mai mari de 10 ha pînă la maximum 50 de ha, iar în jurul
conacelor mai importante ale moşiilor destinate colonizării chiar pînă la 100 ha,
coloniştilor care îşi iau obligaţia ca, în termen de 3 ani, după un plan determinat
de mai înainte şi eşalonat pe această perioadă, să facă pe lotul atribuit
investiţiuni de minimum 5.000 lei la hectar peste preţul de cumpărare al lotului
în: inventar viu şi mort, construcţii, îmbunătăţiri funciare etc.Neexecutarea
programului în termenul fixat atrage după sine deposedarea colonistului, cu
dreptul la despăgubiri pentru valoarea investiţiilor făcute şi care nu ar putea fi
ridicate.Articolul 11Cei admişi la colonizare vor fi puşi în posesia loturilor cu titlul
provizoriu de arendaş, fiind obligaţi a plăti arenda fixată de Comitetul de
Direcţie. Arenzile se vor debita pe baza procesului-verbal de punere în posesie,
care constitue şi titlul de urmărire şi se vor urmări prin organele fiscale ale
Statului.Aceste venituri sînt afectate Serviciului Comercial al Colonizării.Niciun
colonist nu poate rămîne în situaţia de arendaş mai mult de 2 ani. Dacă în acest
timp el nu va fi îndeplinit condiţiunile cerute de art. 12, pentru a i se putea
transmite proprietatea lotului, va fi deposedat pe cale administrativă. Se
exceptează românii veniţi de peste frontiere, care pot rămîne arendaşi pînă la
expirarea termenelor prevăzute de legi pentru îndeplinirea formelor de obţinere
a cetăţeniei române şi satisfacerea obligaţiunilor militare, dacă dovedesc că au
făcut demersurile legale în acest scop şi că s-au conformat obligaţiunilor fixate
prin art. 12.În timpul cât coloniştii vor sta ca arendaşi pe lot, vor fi îndrumaţi de
un şef al coloniei şi vor primi o instrucţie tehnică specială. Articolul 12Trecerea
lotului în proprietatea colonistului se face prin act de vânzare-cumpărare
încheiat între colonist şi Stat, reprezentat prin Serviciul Comercial al Colonizării;
în regiunile supuse regimului de cărţi funciare, prin intabularea dreptului de
proprietate în cartea funciară în temeiul acestui contract.Intabularea dreptului
de proprietate asupra acestor loturi nu se va face decât cu notarea caracterului
de "bun atribuit prin colonizare".Actul de vânzare nu se poate întocmi decât
după ce colonistul respectiv se va fi stabilit definitiv în centrul de colonizare şi se
va constata că a îndeplinit condiţiunile următoare:Să-şi fi făcut o gospodărie în
colonie.Să cultive lotul direct, cu inventar propriu.Să fi executat programul de
investiţiuni şi de cultură stabilit, în cazul prevăzut de art. 10.Să fi plătit toate
arenzile datorate Serviciului Comercial al Colonizării.Actele de arendare cum şi
cele de vânzare-cumpărare sînt scutite de orice taxe de timbru şi înregistrare şi
de impozite proporţionale; coloniştii vor suporta însă cheltuielile administrative
pentru întocmirea şi transcrierea ori intabularea actului.Preţul de cumpărare
neachitat, împreună cu sumele avansate pentru construcţii de case, vor greva
lotul şi se vor înscrie în cartea funciară ca sarcină.Capitolul IV Fixarea şi plata
preţului loturilor de colonizareArticolul 13Preţul loturilor de colonizare se
fixează pe hectar, după normele de mai jos.Pentru terenurile provenite din
expropriere sau rezultate din aplicarea legii pentru organizarea Dobrogei-Noui,
se va lua ca bază normele stabilite prin legile de reformă agrară respective;
pentru terenurile cumpărate sau provenite din schimb sau comasare sau din
convenţia cu Statul Turc din 1936, privitoare la proprietatea imobilă a turcilor
emigranţi, se va lua ca bază preţul rezultat din actul de vânzare, de schimb, cel
avut în vedere la comasare sau cel rezultat din convenţia cu Statul Turc.La
preţul astfel calculat se va adăuga:a) Cota proporţională din cheltuielile făcute
de Stat cu eventualele lucrări de îmbunătăţire;b) Un spor de 5 la sută la preţul
total al loturilor reprezentând cota proporţională cu întinderea lotului, din
valoarea suprafeţelor destinate ca rezerve de interes obştesc local în vatra
satului pentru: drumuri, pieţe, fântâni, instituţii publice etc.;c) Cheltuielile de
măsurătoare şi parcelare aferente.Pentru loturile formate din terenuri
cumpărate, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor este împuternicit, în cazul cînd
preţul de cumpărare este prea mare, să ia asupra sa o parte din acest preţ, pînă
la maximum 50 la sută, cu autorizaţia Consiliului de Miniştri.Fixarea preţului
păşunilor comunale, constituite din fondul imobiliar al colonizărilor, se va face
conform normelor din legile pentru reforma agrară respective, iar plata se va
face de către comună în 30 ani, fără dobândă.Pentru Dobrogea Nouă, păşunile
comunale destinate coloniştilor se cedează gratuit comunelor de care ţin
centrele respective.Proprietatea lor se transmite comunelor. Articolul 14Întreaga
valoare a loturilor de colonizare calculată după normele din art. precedent, se
va plăti de către colonişti în termen de 25 ani, fără dobândă, cu rata anuală la 1
Noemvrie al fiecărui an.Ratele vor fi exigibile după dobândirea proprietăţii
lotului conform art. 12.Debitele întocmite de Serviciul Comercial al Colonizării
pentru plata loturilor de colonizare şi a păşunilor comunale, se vor înscrie în
bugetul Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, ca venituri ale Statului sau pentru
acoperirea creditelor care au servit pentru cumpărarea terenurilor. Articolul
15Contractele de vânzare-cumpărare, întocmite pînă la publicarea prezentei
legi, vor putea fi modificate la cererea coloniştilor, prin acte autentice adiţionale,
pentru a fi puse de acord cu condiţiunile prevăzute prin prezenta lege, privitoare
la preţul loturilor şi la modalităţile de plată.Articolul 16Valoarea construcţiunilor
şi înlesnirilor acordate coloniştilor se restitue în 30 rate anuale, plătibile la 1
Noemvrie al fiecărui an, fără nicio dobândă.Procesele-verbale de predarea
locuinţelor, materialelor de construcţie şi a altor înlesniri sub orice formă, sau
chitanţele semnate de colonişti, cum şi extrasul de cont, eliberat de Serviciul
Comercial al Colonizării, constituesc titluri pe baza cărora debitările sînt şi rămîn
definitive, putând fi urmărite conform legii pentru unificarea procedurii
fiscale.Coloniştii care au obţinut material de construcţii dela Stat sînt obligaţi să-
şi asigure locuinţa şi gospodăria.Articolul 17Neplata a două rate consecutive din
preţul loturilor de colonizare şi a celorlalte debite prevăzute la art. 16 atrage
rezilierea de plin drept a contractului de vânzare şi deposedarea colonistului,
fără somaţiune sau punere în întîrziere, Statul reţinând ratele plătite în contul
preţului, drept echivalent de folosinţă a lotului.Organele Ministerului de Finanţe
delegate cu încasarea debitelor sînt obligate, sub sancţiunea prevăzută de art.
24 din legea asupra contabilităţii publice, să comunice Serviciului Comercial al
Colonizării numele coloniştilor rămaşi în întîrziere cu plata a două rate. Capitolul
V Regimul juridic al loturilor de colonizare şi îndatoririle coloniştilor Articolul
18Loturile de colonizare, în întinderea în care au fost constituite ca atare, sînt
unităţi economice şi sînt indivizibile şi ca proprietate şi ca exploatare.Ele nu pot
fi împărţite nici prin înstrăinare prin acte între vii, nici prin succesiune.Orice fel
de acte, sub orice denumire şi sub orice formă, care ar conduce în practică la
împărţirea proprietăţii sau exploatării loturilor, se consideră nule şi orice
divizare de fapt se consideră fără efect, iar eventualii deţinători vor fi
evacuaţi.Articolul 19Înstrăinările voluntare, atît cele oneroase cât şi cele
gratuite, ale loturilor de colonizare se pot face numai cu aprobarea Ministerului
Agriculturii şi Domeniilor, numai către alţi colonişti sau persoane care
îndeplinesc condiţiunile prevăzute de art. 5 pentru admiterea la colonizare şi cu
respectarea condiţiunilor prevăzute în art. precedent, şi numai după trecerea a
5 ani dela data cînd coloniştii au devenit proprietari.Sînt scutite de îndeplinirea
condiţiunilor arătate la alineatul 1, înstrăinările pentru înzestrări sau donaţiuni
către copii şi a celor pentru ieşirea din indiviziune.În cazurile de înstrăinări prin
acte între vii, afară de cele făcute către copii, Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor îşi rezervă dreptul de răscumpărarea loturilor, restituind colonistului
ratele plătite şi plus-valoarea datorată investiţiunilor şi muncii sale.Plus-
valoarea se va stabili în termen de 30 zile dela înregistrarea cererii pentru
autorizarea vânzării, de către un delegat al Ministerului de Agricultură, asistat
de către primarul comunei respective sau de locţiitorul său şi de către doi
colonişti fruntaşi din centrul de colonizare, în prezenţa colonistului, care va fi
citat în acest scop.În caz de nemulţumire, colonistul are dreptul să ceară fixarea
plus-valorii pe calea justiţiei, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor (Serviciul comercial al colonizării), în termen de 30 zile dela data
cînd a luat cunoştinţă de estimaţia făcută.Acest drept îl are şi Ministerul
Agriculturii şi Domeniilor, cînd evaluarea făcută nu pare a fi conformă cu
realitatea.În aceste cazuri se va aplica procedura prevăzută de art. 31 din
lege.Ministerul Agriculturii şi Domeniilor se va pronunţa asupra cererii de
înstrăinare, avizând la răscumpărare sau la acordarea autorizaţiei de vânzare, în
termen de 30 zile dela data cînd colonistul a dat mulţumire de estimaţie sau
dela rămânerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti.Dacă Ministerul nu s-a
pronunţat în acest termen, aceasta echivalează cu aprobarea tacită, colonistul
putând cere Ministerului dovada expirării termenului.Plata pentru
răscumpărarea loturilor de colonizare se va face de către Ministerul Agriculturii
şi Domeniilor, din fondurile ce se vor prevede în acest scop şi va deveni exigibilă
din momentul cînd s-a comunicat colonistului răscumpărarea.Înstrăinările de
orice fel, făcute pe orice cale şi sub orice formă, cu nerespectarea dispoziţiunilor
de mai sus, sînt şi rămîn nule de drept, iar lotul, inclusiv investiţiunile făcute pe
el, intră în patrimoniul Statului din orice mână s-ar afla, fără niciun drept de
despăgubire.Nulitatea e de ordine publică şi poate fi invocată şi de Ministerul
public, în timp de 10 ani dela data înstrăinării.Articolul 20Loturile de colonizare
nu pot fi ipotecate decât la: Casa Rurală, Creditul Funciar Rural, Banca
Ipotecară Rurală, Banca pentru industrializarea şi valorificarea produselor
agricole, Creditul Agricol Ipotecar, Societăţile de Credit Agricol împuternicite de
lege, cooperativele de credit de orice grad şi orice fel, împuternicite de
Ministerul sub al cărui control se află să facă asemenea operaţiuni, precum şi
instituţiunile bancare, împuternicite, anume de Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor, pe baza recomandărilor făcute de Banca Naţională a
României.Aceste instituţiuni, prin derogare dela art. 21, alin. 3, pot cumpăra la
licitaţie publică loturile asupra cărora au ipotecă, cu obligaţia însă de a le vinde
în termen de 3 ani dela transcrierea ordonanţei de adjudecare, tot către un
colonist.Articolul 21În caz de execuţie silită a averii imobiliare a unui colonist de
către creditor, toate datoriile de orice natură ale colonistului către Stat devin în
întregime exigibile.Creditorul urmăritor este obligat, sub sancţiunea prevăzută
în ultimul alineat al art. 22, să notifice comandamentul sau încheierea de
ordonare a executării, Ministerului Agriculturii şi Domeniilor. Serviciul Comercial
al Colonizării, care va comunică instanţei de urmărire datoriile către Stat, ce
grevează lotul colonialului.Loturile de colonizare nu vor putea fi adjudecate
decât asupra altor colonişti, sau acelor persoane care îndeplinesc condiţiunile de
admisibilitate la colonizare prevăzute de art. 5. Licitatorii vor prezenta instanţei
de executare certificat dela Serviciul Comercial al Colonizării, că îndeplinesc
condiţiunile de admisibilitate la colonizare.Articolul 22Din preţul adjudecării se
vor îndestula mai întâiu Statul, Ţinutul şi comuna, pentru datorii de impozite,
apoi Statul (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor), pentru sumele ce îi sînt
datorate ca rate din preţul lotului, arenzi şi orice ajutoare acordate, precum:
ajutoare pentru construcţii de locuinţe, inventar agricol, seminţe etc. şi numai
după aceea celelalte creanţe ce pot face obiectul unei urmăriri imobiliare pe
baza prezentei legi.În cazul cînd colonistul adjudecatar nu va putea depune
preţul adjudecării în întregime, el va putea prelua asupra sa datoriile debitorului
către Stat, reprezentat prin Ministerul Agriculturii, în total sau în parte, dând în
acest scop o declaraţie autentică de preluarea acestor datorii în aceleaşi
condiţiuni de plată şi cu obligaţia de a se supune regimului de
colonizare.Ordonanţa de adjudecare definitivă, care va cuprinde şi menţiunea
eventualei preluări a datoriilor, se va comunică, în mod obligatoriu, de către
instanţa care a pronunţat-o, Serviciului Comercial al Colonizării, care va înscrie
pe adjudecatar în registrul de colonişti.Orice execuţie silită, făcută contra
acestor dispoziţiuni şi a celor din art. 21, este nulă de drept şi nu poate fi
opozabilă Statului.Articolul 23Urmărirea imobiliară asupra lotului de colonizare
nu se poate face decât în temeiul creanţelor ipotecare contractate cu creditorii
enumeraţi la art. 20 sau în temeiul creanţelor Statului, Ţinutului şi comunelor
pentru impozite şi condamnaţiuni penale.În temeiul celorlalte creanţe, sînt
îngăduite fie urmăriri asupra averii mobiliare, fie asupra veniturilor
nemişcătorului; în acest din urmă caz se va urma potrivit art. 211 şi 212 al legii
LX/1881, în regiunile unde această lege este în vigoare.În cazul urmăririi
veniturilor numai debitorii vor putea fi numiţi administratori sau secheştri
asupra propriilor lor bunuri.Articolul 24Un colonist nu poate dobândi, fie prin
cumpărări aprobate, fie prin adjudecări, terenuri de colonizare mai mult de 50
ha, inclusiv lotul cu care a fost colonizat.Fiecare din loturile dobândite îşi
păstrează caracterul de unitate economică în sensul art. 18.Articolul
25Schimburile de loturi între colonişti sînt îngăduite cu aprobarea Serviciului
Comercial al Colonizării, dar numai între coloniştii proprietari şi cu condiţia de a
se fi plătit integral datoriile exigibile faţă de Stat, inclusiv impozitele către Stat,
Ţinut şi comună.Articolul 26Orice colonist poate desemna prin testament pe
moştenitorul căruia i se va atribui proprietatea lotului de colonizare şi care va
avea să despăgubească pe copărtaşi, conform dispoziţiunilor Codului Civ. Carol
II.Cînd moştenitorul n-a fost desemnat, lotul poate fi atribuit prin bună învoială
unuia dintre moştenitorii legali.În caz de neînţelegere între comoştenitori,
judecătorul de pace competinte va proceda la atribuirea lotului în întregime
aceluia dintre comoştenitori care pare a fi mai capabil pentru luarea sarcinilor de
exploatare şi de despăgubire şi care îşi ia obligaţiunea de a se stabili în centrul
de colonizare.Judecarea se va face de urgenţă şi cu citarea părţilor.În toate
aceste cazuri, judecătorul este obligat a încheia un jurnal de constatare care va
constitui titlul de proprietate.Un exemplar din acest jurnal de constatare se va
înainta din oficiu, sub sancţiuni disciplinare, Serviciului Comercial al Colonizării,
pentru a se ţine evidenţa mutaţiunii de proprietate.Dacă moştenitorul asupra
căruia a rămas lotul nu-şi execută obligaţiunea de despăgubire faţă de ceilalţi
comoştenitori în termenul fixat, lotul reintră în patrimoniul indiviz al
comoştenitorilor şi oricare din ei poate cere instanţei scoaterea lui în vânzare
prin licitaţie publică, pentru ieşirea din indiviziune, cu respectarea dispoziţiunilor
art. 21 din prezenta lege.Articolul 27Coloniştii fără moştenitori rezervatari pot
testa lotul de colonizare şi persoanelor care nu sînt rude cu defunctul în grad
succesibil, care însă, să întrunească condiţiunile cerute de art. 5 al legii. Articolul
28Proprietăţile provenind din fondul imobiliar al colonizării ale coloniştilor
decedaţi fără rude în grad succesibil şi moştenitori testamentari, reintră în
patrimoniul Statului (Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, fondul imobiliar al
colonizării), împreună cu toate clădirile şi investiţiunile aflate pe ele. Articolul
29Coloniştii, indiferent de regimul legal sub care au fost colonizaţi sau de modul
cum au dobîndit lotul, sînt obligaţi:a) Să se stabilească cu familia în centrul de
colonizare unde li s-a atribuit lotul şi să aibă acolo domiciliul real;b) Să-şi
întocmească gospodărie în centrul de colonizare;c) Să aibă inventar agricol
pentru cultivarea lotului în bune condiţiuni;d) Să exploateze direct lotul
atribuit;e) Să se supună obligaţiunilor impuse de Ministerul Agriculturii şi
Domeniilor, privitoare la planul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură
şi tovărăşii care să îndrumeze pe colonişti spre o cultură raţională şi intensivă,
la desfacerea produselor lor şi îmbunătăţirea rasei vitelor.Loturile incapabililor
vor putea fi administrate prin arendare de reprezentanţii lor legali pe tot timpul
incapacităţii.Articolul 30În afară de cazurile de deposedare prevăzute la art. 11,
17, 18 şi 19, vor fi îndepărtaţi dela colonizare şi deposedaţi toţi coloniştii care se
vor constata că nu îndeplinesc condiţiunile art. 29.În toate cazurile de
deposedare, constatarea se va face de către organul delegat al Ministerului
Agriculturii în asistenţa primarului comunei respective sau locţiitorului său şi a
doi martori colonişti din localitate, prin procese-verbale individuale care au
puterea probantă pînă la proba contrarie.Articolul 31Pentru cazurile de
deposedare prevăzute de prezenta lege, coloniştii care nu sînt încă proprietari şi
deţin loturile în calitate de arendaşi, vor fi excluşi şi deposedaţi pe cale
administrativă.Excluderea şi deposedarea se hotărăşte de Serviciul Comercial al
Colonizării şi se va executa prin Serviciile agricole judeţene.Deposedarea
coloniştilor cu titluri de proprietate şi a celor definitivaţi pe baza dispoziţiunilor
art. 54 din legea asupra colonizării din 17 Iulie 1930, se pronunţă de judecătoria
de pace din oraşul de reşedinţă a judeţului, printr-o hotărîre dată la cererea
Serviciului Comercial al Colonizării.Hotărîrea se va da cu drept de apel la
tribunal în termen de 15 zile libere dela pronunţare, dacă partea a fost faţă şi
dela comunicare dacă a fost lipsă.Apelantul este obligat să facă alegere de
domiciliu prin petiţia de apel şi să motiveze apelul, depunând şi actele de care
se serveşte, pînă la prima zi de înfăţişare. Prezenţa în instanţă acoperă lipsa de
procedură. Instanţa, pentru motive temeinice, va putea acorda un singur
termen pentru întregirea motivelor de apel şi depunerea actelor.Tribunalul va
judeca de urgenţă şi cu precădere.Procedura va fi gratuită şi părţile se vor cita
din oficiu.Articolul 32În cazurile de deposedare a coloniştilor cu titluri de
proprietate şi ale căror loturi vor fi ipotecate la una din instituţiunile prevăzute
de art. 20 din prezenta lege, Serviciul Comercial al Colonizării va încunoştiinţa,
cu două luni înainte de începerea formalităţilor, instituţia de credit respectivă,
dacă aceasta a comunicat anterior Serviciului Comercial al Colonizării existenţa
creanţei sale ipotecare.Urmărirea începută de instituţiunea creditoare suspendă
procedura de deposedare.Articolul 33În cazul de deposedare, lotul întreg al
colonistului, inclusiv locul de casă şi clădirile existente, intră în patrimoniul
Statului, fondul imobiliar al colonizării.Coloniştii deposedaţi vor avea dreptul la
despăgubiri pentru valoarea învestiţiunilor făcute şi care nu ar putea fi ridicate,
în afară de cazurile prevăzute la art. 18 şi 19, al. penultim.Articolul 34Pe loturile
rezultate din deposedări sau prin exercitarea dreptului de răscumpărare
prevăzut la art. 19, se vor face noi colonizări avînd precădere la colonizare
descendenţii colonistului deposedat, dacă îndeplinesc condiţiunile legii de
faţă.Preţul acestor loturi se va calcula şi plăti după regulele stabilite de art. 13,
adăugându-se şi valoarea despăgubirilor acordate colonistului
deposedat.Capitolul VI Dispoziţiuni finale şi transitoriiArticolul 35Locurile de
casă din vetrele satelor, rămase disponibile după satisfacerea coloniştilor, se pot
vinde de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor (Serviciul Colonizărilor) prin
bună învoială cu plată imediată:a) Meseriaşilor care sînt necesari coloniei;b)
Funcţionarilor comunali stabiliţi în localitate;c) Lucrătorilor agricoli manuali;d)
Tinerilor însurăţei fii de colonişti.Asemenea locuri se pot atribui gratuit
instituţiunilor publice locale, în vederea construirii de localuri publice. Articolul
36Loturile de case vândute în oraşe pe baza diferitelor legi de împroprietărire
după 1918, nu se pot înstrăina decât cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi
Domenii. Orice vânzare fără această aprobare este nulă.Această dispoziţie se va
înscrie din oficiu în cartea funciară şi în registrele de transcripţiuni. Articolul
37Terenurile formând fondul imobiliar al colonizării, care nu sînt încă atribuite
coloniştilor, se vor administra de Serviciul Comercial al Colonizării, arendându-
se la licitaţie sau prin învoială.Articolul 38După ce nevoile coloniştilor au fost
satisfăcute, materialul clădirilor care au intrat în patrimoniul Statului Român,
prin convenţia cu Statul Turc, publicată în Monitorul Oficial Nr. 264 din 1936, va
putea fi vândut prin bună învoială şi altor locuitori din comunele
respective.Articolul 39Ministerul Agriculturii şi Domeniilor Serviciul Comercial al
Colonizării, este autorizat să vândă prin bună învoială porţiunile de terenuri
care, din cauza întinderii lor reduse sau a calităţii lor slabe, nu pot forma loturi
de colonizare, însă numai coloniştilor, dându-se preferinţă vecinilor şi numai la
preţul zilei şi cu plata integrală.Articolul 40Prin derogare dela art. 14, ratele din
preţul loturilor de colonizare vândute coloniştilor din judeţele cu cărţi funciare
prin actele încheiate anterior prezentei legi, devin exigibile dela data semnării
de către părţi a actelor de vânzare-cumpărare, indiferent dacă aceste acte au
fost depuse sau nu la instanţele de carte funciară pentru intabulare.Coloniştii
care au fost debitaţi cu preţul dela data intabulării actelor de vânzare, deşi
aceste acte au fost semnate cu cel puţin un an înainte de această dată, vor
putea cere refacerea acestor debite, cu începere dela data semnării, reducându-
li-se debitele de arenzi pe acest interval de timp. Articolul 41Autorizaţiunile de
vânzare cu divizarea loturilor date de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
coloniştilor, dacă pînă la publicarea legii de faţă nu s-a încheiat contractul de
vânzare, sînt şi rămîn nule.Clauzele relative la divizibilitatea loturilor, prevăzute
în contractele de vânzare încheiate între Stat şi colonist, nu vor mai produce
niciun efect dela data intrării în vigoare a legii de faţă, coloniştii neputând
invoca drepturi câştigate pe baza lor.Actele juridice prin care, în temeiul unor
asemenea clauze, s-a dispus pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi de o
parte a lotului, sînt şi rămîn valabile.Articolul 42Toate acţiunile de deposedare
introduse pe baza legii asupra colonizării din 17 Iulie 1930 şi a legii privitoare la
regimul colonizării din 7 Aprilie 1936 şi care sînt încă pendinte la data publicării
prezentei legi, îşi vor continua cursul dacă temeiurile de drept sînt menţinute şi
prin prezenta lege.În caz contrar, acţiunile îşi vor continua cursul numai după ce
vor fi modificate în sensul noilor dispoziţiuni.Articolul 43Toţi coloniştii se vor
bucura pe timp de 10 ani de scutire de orice impozite către Stat şi
Ţinut.Termenul de scutire începe dela punerea în posesie, iar pentru coloniştii
care după punerea în posesie totuşi au plătit impozite, scutirea lor începe dela
ultima plată făcută.Articolul 44Toate sumele datorate de colonişti Statului
(Serviciul Comercial al Colonizării, fost Oficiul Naţional al Colonizării), pînă la 1
Octomvrie 1938, drept arenzi pentru loturile atribuite, dar neachitate pînă în
prezent, se reduc cu 50%.Articolul 45Toate debitele iniţiale pentru rambursarea
ajutoarelor acordate coloniştilor, anterior legii colonizării din 17 Iulie 1930,
pentru locuinţe, se reduc cu 25%, plata făcându-se în 30 ani, fără
dobândă.Articolul 46Debitele din arenzi înfiinţate pentru folosinţa păşunilor
comunale atribuite din fondul imobiliar al colonizării în Dobrogea-Nouă şi
neachitate pînă la publicarea prezentei legi, se desfiinţează. Articolul
47Dispoziţiunile cuprinse în această lege în art. 5, 6, 7, 8, 10, 18, 23, 24, 26,
27, 29 şi 43 sînt obligatorii şi pentru operaţiunile de colonizare făcute de Banca
pentru industrializarea şi valorificarea produselor agricole - BINAG - în baza legii
pentru finanţarea preemţiunii, publicată în Monitorul Oficial Nr. 268, partea I,
din 18 Noemvrie 1939.Articolul 48Coloniştii care deţin loturi dela BINAG în baza
legii pentru finanţarea preemţiunii din 18 Noemvrie 1939, după achitarea
integrală a preţului loturilor, rămîn supuşi tuturor obligaţiunilor impuse
coloniştilor prin prezenta lege şi pasibili de aceleaşi sancţiuni.Controlul
îndeplinirii acestor obligaţiuni se exercită de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor,
Serviciul Comercial al Colonizării.În caz de deposedare a lor pentru vreuna din
cauzele prevăzute de lege, loturile lor trec în patrimoniul Statului, fondul
imobiliar al colonizării.Articolul 49Centrele de colonizare vor putea fi patronate
cu aprobarea Ministerului de Agricultură şi Domenii de către Municipii, comune
urbane şi rurale, instituţii publice şi particulare, asociaţii profesionale şi
culturale, care se obligă a contribui alături de Stat la propăşirea spirituală şi
materială a lor.Articolul 50Legea privitoare la regimul colonizării din 7 Aprilie
1936, se abrogă.De asemenea se abrogă toate dispoziţiunile din legi şi
regulamente contrarii dispoziţiunilor prezentei legi.Articolul 51Un regulament de
aplicare va desvolta dispoziţiunile prezentei legi.Acelaşi regulament va prevede
şi organizarea Serviciului Comercial al Colonizării.Această lege s-a votat de
Adunarea Deputaţilor în şedinţa dela 17 Aprilie, anul 1940, şi s-a adoptat cu
unanimitate de una sută douăzeci voturi.Preşedinte, AL. VAIDA
VOEVOD(L.S.A.D.).Secretar, Onufrei LunguleacAceastă lege s-a votat de Senat
în şedinţa dela 19 Aprilie anul 1940 şi s-a adoptat cu majoritate de una sută
douăzeci şi cinci voturi, contra două.Preşedinte, G.
ARGETOIANU(L.S.S.).Secretar, Al. SamoilPromulgăm această lege şi ordonăm
ca ea să fie învestită cu sigiliul Statului şi publicată în Monitorul Oficial.Dat în
Bucureşti la 22 Aprilie 1940.CAROL(L.S.St.).Ministrul justiţiei,Istrate N.
MicescuNr. 1.430------