Enigma Otiliei

George Calinescu

Eseu de tema si viziune

George Calinescu este un autor reprezentativ al operei interbelice, adept al romanului obiectiv de inspiratie
sociala, aderand sub raportul formulei estetice la balzacianism nu la proustianism (Marcel Proust) „Tipul firesc de
roman este deocamdata cel obiectiv.”

„Enigma Otiliei” este un roman de sinteza estetica, in care realismului de factura balzaciana i se asociaza
elemente clasice, romantice si moderne.

Realismul este un curent literar dezvoltat in secolul al XIX lea care impune o noua orientare estetica definita prin
prezentarea veridica a realitatii, absenta idealizarii personajelor si a circumstantelor in care acestea actioneza. Omul
prezentat caun produs al mediului social istoric in care traieste si cu care este in interdependenta.

Un exemplu il constituie avarul reprezentat de mos Costache a carui tipologie este reprezentata de imaginea
degradata a casei. De asemenea rafinamentul lui Pascalopol reiese din imaginea interioarelor aranjate cu gust. O alta
trasatura o constituie interesul pentru sfera economica si sociala, romanul aducand in prim plan imaginea unei
mosteniri care focalizeaza interesul epic. Tot odata impune tipologii, parvenitul reprezentat de Stanica, mosierul
reprezentat de Pascalopol. Realismul impune o viziune obiectiva nefocalizata din darat asupra lumii prin naratiunea
la persoana aIIIa realizata de un narator ce coordoneaza destinele personajelor asemenea unui regizor universal.
Intr-un fragment de jurnal Calinescu marturisea ca a fost inspirat de o secventa in care urmasii domnului Popescu
invadara casa dibuind banii si luand lacom din ei; personajul feminin este proiectia unei rude indepartate a autorului,
pe care a cunoscut o in copilarie, chipul ei metamorfozandu-se intr-o prezenta ideala „Fata cu parul ca un fum,
exuberanta, reflexiva, nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa, ori decate ori imaginatia mea remarca o fiinta
feminina in ea era un mimim de Otilia.”

Tema principala este cea sociala, viata burgheziei bucurestene din primele decenii ale secolului XX, monografia
unei familii bucurestene. „Alte arii tematice”: mostenirea, paternitatea, parvenirea, iubirea. Caracterul de fresca este
dublat de caracterul bildungsroman (roman al formarii): imaginea societatii constituie fundalul pe care se
proiecteaza formarea unui tanar care inainte de a-si face o cariera traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie.

Titlul initial al romanului „Parintii Otiliei” sublinia tema balzaciana a paternitatii, Ovid Crohmalniceanul afirmand
in studiul „Literatura romana intre cele doua razboaie literare” „Toate personajele sunt potentiali parinti ai Otiliei
pentru ca ii hotarasc intr-un fel sau altul viitorul.” La sugestia editorului titlul este schimbat in „Enigma Otiliei”
semnificand eternul mister feminin „Enigma este tot acel amestec de luciditate si stangacie, de onestitate si
usuratate [...] Aceasta criza a tineretii lui Felix pus pentru prima data fata-n fata cu absurditatea sufletului unei fete,
aceasta este enigma.” (George Calinescu). Ultima semnificatie este cea general evidentiata de reflexia lui Felix din
finalul romanului „Nu numai Otilia era o enigma ci si destinul ei insusi.”

Este structurat in douazeci de capitole fara titlu care se succed cronologic. Principiul simetriei, circularitatii este
evident in relatia incipitului cu finalul, element de compozitie relevant pentru tema, prin descrierea strazii si a casei
lui mos Costache din perspectiva lui Felix in momente diferite ale existentei sale (adolescenta si zece ani mai tarziu)
ilustrand imaginea unei lumi inchise in preocupari care au ca centu de interes banul. Cele doua tablouri care au
acelasi decor, casa din strada Antim evidentiaza o tehnica a contrastului (descrierii ample de la inceput ii corespunde
imaginea din final). E valorificat un motiv de modernitate, replica lui mos Costache „Aici nu sta nimeni” avand putere
oraculara intrucat la final ramane doar casa in ruina. Sunt valorificate si alte tehnici moderne precum cea a
centrapunctului (decorul citadin este sustinut de peisajul Baraganului), pluripartidismul si comportamentismul, si
discursul discontinuu (cap. 18)

1|Page
 Romanul se structureazain doua planuri, un plan epic principal care urmareste istoria unei mosteniri fiind
dinamizat de un conflict, alt element de compozitie relevant pentru tema, conflict economic precum si de un
conflict de ordine moral, Costache dorndu-si sincer sa o infieze p e Otilia dar amanand sub presiunea Aglaei. Al
doilea plan narativ urmareste povestea de iubire dintre Felix si Otilia surprinsi in devenire, in confruntarea cu lumea
si cu sine. Conflictul este unul interior psihologic care se realizeaza prin obtinerea clasicilor triunful ratiunii asupra
pasiunii.

Cele doua planuri se proiecteaza pe un plan cadru general care contureaza monografic existenta burgheziei
bucurestene la inceputul secolului XX. Se vorbeste despre o perspectiva interna fixata pe Felix, lumea fiind vazuta
prin ochii lui, acesta devenind observator si personaj reflector „ochiul estetului (Nicolae Manolescu)” in raport cu
lumea necunoscuta pe care o ia treptat in stapanire.

O scena reprezentativa ce ilustreaza modul in care, prin tehnica balzaciana, autorul construieste o imagine plina de
autenticitate a mediului burghez este cea desfasurata in scena cand Felix ajunge in strada Antim. Familiarizarea cu
mediul prin procedeul restrangerii treptate a cadrului, de la strada, la casa, la fizionomia si gesturile locatarilor
(tehnica focalizarii), este o modalitate de patrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea
atmosferei. Arhitectura strazii Antim sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara
pentru a dobandi avere dar nu si fondul cultural. Patruns in locuinta, Felix ii cunoaste pe unchiul sau, apoi pe
verisoara Otilia si asista la o scena de familie: jocul de tabla si de carti. Cei patru jucatori sunt Costache, Pascalopol,
Aglae si Aurica. Scena colectiva, incipit specific romanului realist, este un prilej de a prezenta un adevarat spectacol
cu masti. Felix este primit cu raceala, desi toti cei prezenti arata „felurite grade de curiozitate.” Replica Aglaei
anticipeaza conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motiveaza atasamentul lui Felix. Pascalopol
participa la joc spre a faceplacere familiei si pentru a se afla permanent in preajma Otiliei. Folosirea detaliului apare
atat pentru descrierea fizionomiei personajelor cat si coafurii, vestimentatiei, gesturilor, timbrului vocii, construind
personajele in totalitate, fizic, moral, in miscare. Momentul in care Aglae ii zice Otiliei sa inapoieze inelul primit dela
Pascalopol anticipeaza conflictele ce se vor desfasura intrecele doua pe parcursul operei. Enuntul „Pascalopol
contempla pe Otilia” reliefeaza afectiunea sa fata de ea. Refuzul lui Costache de a-i imprumuta Aglaei cativa bani
pentru jocul de carti reliefeaza faptul ca el este tipul avarului. „Pentru aceasta trebuie sa ai cap, nu gluma”
contureaza ura Aglaei fata de Felix, incercand sa-l convinga pe Costache de problema ce o reprezinta Felix.

O alta scena reprezentativa, aflata in capitolul alXVII-lea este cea care urmeaza atacului suferit de mos Costache.
Atunci Aglae si familia ei „ocupa casa militareste”. Pentru a sublinia egoismul feroce al fiecaruia si imposibilitatea
unei comunicari reale intre ei, autorul foloseste modul dialogului divergent. Aglae vorbeste despre o vaga boala
proprie, hotarata sa-si ingrijeasca sanatatea. Aurica, obsedata ca intotdeauna de casatorie, vorbeste despre norocul
fetelor care se marita. Stanica isi aminteste, cinic, despre veghea unui unchi muribund, dezvaluind propria
preocupare pentru mostenire. Niciunul dintre membrii familiei Tulea nu are nicio urma de compasiune pentru
batran. Toti par insa a avea o dorinta de a-l vedea sfarsit, pentru a-si implini visul de a pune mana pe averea lui. Se
reliefeaza astfel inspaimantatoarea lacomie si lipsa de omenie ale personajelor.

Dupa modelul balzacian, incipitul il constituie fixarea coordonatelor temporale si spatiale, fiind definita perioada
dinaintea primului razboi mondial „intr-o seara de iulie... Razboiul dadu lui Felix peste cativa ani prilejul de a se
afirma inca de tanar.” Spatiul in cea mai mare parte a actiunii este constituit de casa lui Costache aflata in strada
Antim din Bucuresti. Alte episoade in casa Aglaei, a lui Pascalopol din Calea Victoriei, precum si la mosia acestuia din
Baragan.

Intrarea in universul cartii se realizeaza printr o tehnica a cercurilor concentrice, dupa modelul balzacian, prin care
ne apropiem, prin miscari succesive de un spatiu si un orizont existential din ce in ce mai destins revenirii ce
porneste de la o geografie reala ii urmeaza o scena cheie (caracteristica tablourilor expozitive cu care se deschid
romanele calinesciene) reunind toate personajele romanului.

Toate aceste aspecte configureaza atmosfera neprimitoare, imaginea mediului in care tanarul patrunde si
prefigureaza planurile narative. Replica Aglaei „Faci azil de orfani” dezvaluie conflictul social, Felix fiind privit ca un
intrus, mai ales din punct de vedere financiar.
2|Page
 Finalul romanului „comprima” timpul, rezumand un deceniu din existenta personajelor, in contrast cu timpul destul
de lung pana atunci al naratiunii. El are functia unui epilog, aducand in prim plan cariera si casatoria fericita a lui
Felix, arivismul lui Stanica Ratiu, despartirea Otiliei de Pascalopol. In decorul casei din strada Antim, acum, cu
adevarat parasita, ecoul vorbelor lui mos Costache, rasunand in amintirea lui Felix, are putere de adevar tragic.

Arta narativa dezvaluie uluitoarea putere a autorului de a crea viata. Strapungand opacitatea naratorului
omniscient dezvaluie liniile de forta ale caracterelor, sondeaza psihologii, deplasand adesea accentul de pe
evenimentul exterior pe cel interior. Romanul realist traditional devine o adevarata comedie umana, plasand in
context social personaje tipice: Romancierul depaseste insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei
estetice moderne este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizant. El nu si-a pierdut
instinctual de supravietuire (cheltuieste pentru propria sanatate) si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. El
este o combinatie intre cele doua caractere balzaciene: avarul (mos Grandet) si tatal (mos Goriot). Pascalopol o
iubeste pe Otilia in acelasi timp patern si viril. Felix nu este ambitiosul lipsit de scrupule, ci un adolescent orfan
capabil de a iubi dezintersat, dar hotarat sa-si faca o cariera, se bazeaza pe luciditate si profunzime intelectuala.
Arivistul Stanica este si demagog al ideii de paternitate, escroc si principal, hot si sentimental. Alt aspect modern
(naturalismul) este interesul pentru procesele psihice deviante, motivate prin ereditate si mediu: alienarea si
selinitatea. Simion Tulea reprezinta categoria estetica a uratului, grotescul. Titi, fiul retardant care se indreapta spre
dementa, este o copie a tatalui. Aurica, fata batrana, invidioasa si ea, este o copie degradata a mamei; obesia fiicei
(casatoria) se aseamana cu obsesia mamei (mostenirea). Lumea lor se afla sub semnul bolii, al degradarii morale
reflectate in plan fizic.

In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist-balzacian. Prin tehnica focalizarii,

caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea
mediului, desrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor. Exceptie face portretul Otiliei,
realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliderica. Pana in capitolul al XVI-lea, Otilia este
reprezentata exclusiv prin comportamentism (fapte, gesturi, replici). Aceasta tehnica este dublata, pe acelasi spatiu
narativ, de reflectarea poliederica a personalitatii Otiliei in constiinta celorlalte personaje, ceea ce confera
ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul feminitatii. Relativizarea imaginii prin
reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret complex si contradictoriu: “fe-fetita” cuminte si iubitoare
pentru mos Costache, fata exuberate, “admirabila, superioara” pentru Felix, femeia capricioasa, “cu un
temperament de artista” pentru Pascalopol, “o dezmatata, o stricata” pentru Aglae, “o fata desteapta”, cu spirit
practice pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica.

In concluzie, „Enigma Otiliei” de George Calinescu ramane o creatie reprezentativa pentru viziunea despre lume a
unui autor care si-a propus sa umple golul din istoria noastra literara prin recurgere la metoda balzaciana.

3|Page