Sunteți pe pagina 1din 3

A.T.I.

- RAHIANESTEZIA
Rahianestezia este o alternativa la anestezia generala pentru unele operatii.
Rahianestezia permite pacientului sa ramana treaz in timpul operatiei fara sa simta nicio durere.
Rahianestezia este realizata de catre medicul anestezist si poate fi folosita in cadrul anumitor
operatii care se efectueaza sub nivelul ombilicului.
Pentru pacientul care urmeaza sa benefieze de rahianestezie, este foarte important sa
respecte postul alimentar si hidric (sa nu manance minim 6 ore inainte si sa nu bea apa minim 2
ore inainte) ca la orice fel de anestezie - generala sau analgosedare !
In rahianestezie, un ac foarte fin este introdus la nivelul coloanei vertebrale lombare si este
injectat un anestezic local in lichidul din jurul maduvei spinarii; astfel, vor fi anesteziati nervii care
inerveaza partea de jos a abdomenului - soldurile, fesele si picioarele. Pacientul nu va simti nimic
de la ombilic in jos si nu va putea sa isi miste picioarele timp de aproximativ 3 - 4 ore.
Indicații

 urologie: prostata, vezica si operatii in zona genitala

 ortopedie: operatii ale soldului si membrelor inferioare

 ginecologie: operatii ale uterului, vaginului si ovarelor

 chirurgie vasculara: operatii ale vaselor de sange ale picioarelor

 chirurgie generala: hernii inghinale si femurale

 obstetrica: operatie cezariana


Optiuni in ceea ce priveste rahianestezia

 rahianestezie exclusiva - cu aceasta optiune, pacientul va fi treaz pe tot parcursul operatiei


si va putea auzi ce se intampla in sala de operatii, dar nu va simti niciun fel de durere. E
posibil sa simta o senzatie de miscare sau presiune insa aceasta este normala. Campurile
operatorii il vor impiedica sa vada operatia.

 rahianestezie cu sedare - in aceasta varianta, dupa ce se efectueaza rahianestezia (care


necesita ca pacientul sa fie treaz), medicul anestezist va putea administra sedative care vor
relaxa si chiar adormi pacientul. Aceasta nu este anestezie generala si pacientul ar putea,
din cand in cand, sa auda vocile sau activitatea din sala de operatie, dar nu va simti niciun
fel de durere.

 rahianestezie cu anestezie generala - in unele situatii, medicul anestezist poate sa recurga


la o combinatie intre rahianestezie si anestezie generala. De asemenea, exista situatii in
care operatia depaseste durata blocului senzitiv dat de rahianestezie si, pentru confortul
pacientului si pentru a nu simti durere, se recurge la anestezie generala. Indiferent de
circumstante, pacientul nu va simti durere.
Tehnica efectuarii rahianesteziei

1
Rahianestezia este efectuata in sala de operatie. Medicul anestezist va fi asistat de un
ajutor, de obicei asistent medical. Inainte de a incepe, este obligatorie prezenta unui cateter venos
periferic (branula) si a monitorizarii adecvate (ECG, manseta de tensiune arteriala si Oxigen).
Rahianestezia va fi astfel efectuata intotdeauna cu pacientul treaz, insa, se poate
administra in sedativ usor pentru a va calma anxietatea.
Personalul medical va va ajuta sa va pozitionati in vederea efectuarii manevrei. Exista 2 variante :

 in pozitie sezanda, cu barbia in piept, mainile pe genunchi si spatele arcuit

 alungit pe o parte, cu genunchii la piept si spatele arcuit


Aceste pozitii ajuta la deschiderea spatiilor intre oasele spatelui (vertebre) intre care
medicul anestezist trebuie sa insere acul. Odata ce sunteti direct pozitionat, pielea va fi curatata cu
un antiseptic iar medicul anestezist isi va pune manusi sterile pentru a minimiza riscul de infectii.
Acesta va palpa mai intai reperele osoase pentru a identifica exact locul insertiei acului. In
momentul in care acul patrunde prin piele este foarte important ca pacientul sa ramana nemiscat.
Pacientul nu va simti durere semnificativa, insa este posibil ca acul sa se apropie de unul
din nervii care inerveaza piciorul si sa simtiti o "fulgeratura" pe picior. Daca acest lucru
survine, este foarte important ca pacientul sa nu se miste si sa comunice echipei medicale pe care
picior a simtit "fulgeratura" sau durerea.
Odata ce anestezicul local este injectat, pacientul va simti o incalzire si apoi amortire a
feselor si picioarelor. Anestezia nu are loc instantaneu, instalarea ei dureaza intre 5 - 20 minute.
Pacientului ii va fi din ce in ce mai greu sa isi miste picioarele, iar, la un moment dat, nu le va mai
putea misca deloc.
Dupa o perioada de timp, rahianestezia va incepe sa dispara treptat. Pacientul va incepe sa
simta si sa isi poata misca picioarele. Este recomandata evitarea ridicarii bruste a capului pana la
dezmortirea completa a picioarelor.
Timpul necesar disparitiei complete a blocului motor si senzitiv variaza in functie de
substantele injectate. De obicei, rahianestezia dispare in 3 - 4 ore si pacientul se va putea da jos
din pat dupa aproximativ 6 ore.
Avantajele rahianesteziei
Exista unele afectiuni care pot creste riscul unei anestezii generale, de exemplu patologia
pulmonara grava. Medicul anestezist poate astfel propune rahianestezia pentru a evita aceste
probleme.
In plus, exista o serie de avantaje ale rahianesteziei :

 risc mai mic de infectii pulmonare

 fara efect negativ asupra plamanilor sau respiratiei

 excelenta analgezie (lipsa durerii) imediat dupa operatie

 sansa mica de a necesita analgetice puternice care pot da stare de greata sau voma

 posibilitatea de a manca si a bea mai curand dupa operatie


2
 un risc mai mic de confuzie postoperatorie, mai ales la pacientii varstnici

Efectele secundare si complicatiile rahianesteziei


Efectele secundare si complicatiile rahianesteziei se pot imparti din punctul de vedere al
aparitiei lor in :
Frecvente
Rahianestezia poate duce la scaderea tensiunii arteriale. Daca acest lucru se intampla,
medicul anestezist va administra pacientului medicamente si perfuzii.
De asemenea, pacientul ar putea avea dificultati in urinare dupa operatie. Acest lucru se intampla,
in special, la barbati. In acest caz, ar putea fi necesara montarea temporara a unei sonde urinare,
pana la reluarea functiei normale a vezicii urinare.
Ocazionale
Pacientul poate avea dureri de cap dupa rahianestezie. Acest lucru se poate intampla in
aproximativ 1:200 cazuri. In mod normal, acest tip de durere de cap trece de la sine cu odihna,
hidratare adecvata si analgetice simple. Foarte rar este necesara o procedura similara
rahianesteziei pentru a rezolva acest simptom.
Foarterare
Rareori, rahianestezia poate urca excesiv si, in aceasta situatie, pacientul ar putea simti
slabiciune in maini sau chiar dificultati in a respira. Daca acest lucru se intampla, medicul
anestezist va explica pacientului ce se intampla si va lua masurile necesare pentru ameliorarea
simptomelor.
Leziunea nervoasa este o complicatie extrem de rara care survine in 1:50 000 cazuri si
consta in pierderea temporara a senzatiilor, slabiciune musulara sau senzatie de intepatura care,
in marea majoritate a cazurilor, se rezolva de la sine in cateva saptamani.

S-ar putea să vă placă și