Tumorile Hepatice

Tumorile hepatice se împart în: tumori benigne, tumori maligne, care

pot fi: primare, secundare (metastaze).

Tumorile benigne:
Indiferent de natura lor histoloigică, tumorile benigne au o serie de
trăsături generale: o simptomatologie ştearsă şi nespecifică:
- dureri vagi în hipocondru drept şi epigastru; greţuri; senzaţie de vomă;
Anumite probleme comune de diagnostic care implica de regulă:
- ecografia; TC; un screening biologic general;
- studiul markerilor tumorali: CA 19-9, Ag. carcino-embrionar.

Atitudinea terapeutică este diferită (f) de dimensiunile şi simpto-

matologia lor: - în cazul tumoilor mari, voluminoase, simptomatice => se
impune intervenţia chirurgicală;
- de elecţie este rezecţia hepatică care poate fi: reglată, atipică.

Hemangiomul este cea mai frecventă tumoră hepatică benignă;

- reprezintă aproximativ 80% din totalul tumorilor hepatice benigne;
- este intâlnită mai frecvent la femei - de 4-6 ori mai multe cazuri♀/♂.

Etiologia hemangiomului: rămâne necunoscută;

- un rol important - hormonii estrogeni: -- frecvenţa mai mare la femei;
-- ↑ în dimensiuni după administrarea acestor hormoni.

Anatomo-patologic: pot fi tumori: - capilare: au dimensiuni = la 2 cm;

- cavernoase: -- pot atinge dimensiuni mari, aprox. 10-15 cm;
- de regulă formaţiunile sunt unice;
- doar în aprox. 10% din cazuri pot fi multiple;
- localizate îndeosebi la nivelul lobului drept hepatic;
- sub capsula Glisson sau în profunzime, în plin parenchim hepatic;
- formaţiuni bine delimitate, uneori încapsulate;
- tumora este formată din numeroase canale sanguine;
- au endoteliu aplatizat care se sprijină pe septuri fibroase;

Tabloul clinic se prezintă astfel: - cele mici sunt asimptomatice;

- cele de dimensiuni mari se pot complica cu:
-- fenomene de tromboză şi hemoragie -> complicaţia cea mai de temut a
hemangiomului;
-- pot fi însoţite de disconfort şi dureri în hipocondrul drept.
 Examenul clinic: - dimensiunile ficatului pot fi crescute;
- uneori se poate asculta şi un suflu arterial;

Paraclinic:
▪ în cazul formaţiunilor mici -testele biochimce = nemodificate;
▪ în cazul formaţiunilor mari -testele biochimice = tulburări hematologice:
- anemie hemolitică; - policitemie; - fibrinoliză primară; - trombocitopenie.

Explorările imagistice sunt:

- rg. abdominală pe gol: poate evidenţia eventualele calcificări intratumorale;
- ecografia şi computertomografia relevă:
- procese înlocuitoare de spaţiu - bine delimitate, - omogene;
- scintigrama cu hematii marcate.
- poate tranşa diagnosticul, în caz de dubiu la examenul CT şi ecografic.

Diagnosticul diferenţial: cu toate celelalte procese înlocuitoare de

spaţiu hepatic, benigne sau maligne.

Tratamentul în cazul hemangioamelor este diferit (f) de:

- dimensiuni; - simptomatologie.
- cele cu dimensiuni mici, asimptomatice, nu necesită un tratament chirurgical,
- cele de dimensiuni mari şi simptomatice necesită intervenţie chirurgicală
care reprezintă tratamentul de elecţie.
- ca tehnici chirurgicale se pot face: - enucleeri simple-de preferat -datorită
planului de clivaj dintre tumoră şi parenchimul hepatic care favorizează
excizia formaţiunii; - rezecţii anatomice.

Hiperplazia nodulară focală (HNF): e o leziune hepatică de natură

benignă; ocupa lucul II ca frecvenţă după hemangiom;
- e întâlnită mai mult la femei, cu vârful de incidenţă în decada a IV-a de viaţă;

Etiologie: datorită incidenţei mai mari la femei s-a presupus existenţa unui
factor hormonal; leziunea e dependentă dar nu determinată de hormonii estrogeni.

Anatomo-patologic: se prezintă sub 2 forme: - solid; - teleangiectatic.

a. Tipul solid: este forma cea mai frecvent întâlnită;
- se prezintă sub formă de noduli alc. din hepatocite hiperplastice, separate de septuri
fibroase, care converg spre o cicatrice centrală care reprezintă una din caracteristicile
HNF-ului.

b. Tipul teleangiectatic: - se intâlneşte în HNF multiplă;

- se recunoaşte prin prezenţa de spaţii dilatate pline cu sânge situate în centrul
 Tablou clinic şi diagnostic:
In majoritatea cazurilor sunt: asimptomatice, fiind descoperite cu totul
întâmplător;
- rar se pot întâlni o serie de complicaţii: sdr. de HTP, hemoragie, necroză.

Examenul clinic - hepatomegalia care poate fi: - uneori dimensiuni ↑;

- cu suprafaţă netedă; - de consistenţă ↑.

Diagnosticul se stabileşte pe baza imagisticii: ecografie, C.T.;

- în unele cazuri arteriografia putând tranşa diagnosticul;
Dg. diferenţial se face cu alte procese înlocuitoare de spaţiu:
- adenomul hepatic; - metestaze hepatice; - abcesul hepatic; - ciroza hepatica;
- hemangiomul hepatic.

Tratament chirurgical ete dictat de cele mai multe ori de incertitudinea

diagnosticului, preferându-se rezecţii limitate centrate pe tumoră.
Important este faptul ca HNF nu are potenţial malign.

Adenomul se întâlneşte mai frecvent la F, dar şi la B care au urmat

tratament cu steroizi anabolizanţi, constatându-se o relaţie de tip:
- cauză-efect şi doză-efect între adenom şi preparatele steroidiene.

Anatomo-patologic se prezintă sub formă de tumoră: unică, bine

delimitată, încapsulată;
- la ex. microscopic hepatocitele sunt puţin diferite de hepatocitele normale;
Tumora este: subdivizată de septuri fibroase, bine vascularizată;
- sângerând frecvent în interior şi în ţesuturile vecine.

Tablou clinic: - simptomatomele apar când apar complicaţii: ruptura

intratumorală / intraperitoneală, însoţită de dureri abdominale acute.

Diagnosticul se bazează pe explorările imagistice: - ecografia;

- CT, în special tomografia cu substanţă de contrast;
- arteriografia selectivă hepatică = metoda cea mai precisă de diagnostic, si
demonstreaza cel mai bine caracterul bine delimitat al adenomului.

Tratamentul chirurgical: se efectueaza în faza complicaţiilor, şi electiv

datorită riscului de transformare malignă pe care-l prezintă adenomul.
Pseudotumorile inflamatorii au o frecvenţă redusă;
- incidenţă maximă aflându-se la copii şi tineri de sex masculin;
 Simptomele sunt: - febra intermitentă; - scăderea în greutate.

Paraclinic se constata sindromul inflamator, cu: - ↑ PCR; - ↑ leucocitel

Patogenia tumorilor: - se datoreaza prezenţei unor μ.organisme dezv.

în intestin sau prezente în alimente şi antrenate de torentul circulator portal la
nivel hepatic, cu instalarea unor leziuni inflamatorii cu caracter progresiv.

Diagnosticul este susţinut de ex. ecografic şi CT;

- importantă este diferenţierea de carcinomul hepato-celular în care acesta din
urmă poate fi însoţit de febră, leucocitoză datorate necrozei tumorale.

Tratamentul constă în tratarea sdr. inflamator cu urmărirea clinică şi

paraclinică a pacientului.

Alte tumori benigne: - Hamartoamele; Adenoamele biliare;

- Tumori hepatice mezenchimale.

Tumorile maligne:
Carcinomul hepatocelular (CH) este cea mai frecv. tumoră malignă
- reprezinta 90 % din totalul tumorilor hepatice maligne; primitivă hepatică;
- zona geografică cea mai afectată e în zona Africii subecuatoriale şi S-E Asiei
- B sunt mai afectaţi decât F, iar speranţa de viaţă în cazurile netratate nu
depăşeşte 4-6 luni.

Etiopatogenie:
Factori implicaţi în etiologia carcinomului hepatic: VHB; VHC; VHD;
- aflatoxinele; - hepatită autoimună; - ciroza; - alcoolul; - contraceptivele orale
- steroizii anabolizanţi; - deficit de alfa-1 antitripsină.

Iniţial s-a remarcat faptul că există o asociere între VHB şi carcinomul

hepatic, ulterior constatându-se suprapunerea perfectă între distribuţia VHB şi
ciroza hepatică;

In prezent s-a demonstrat că VHB e considerat un factor etiopatogenic

prin el însuşi, deoarece: - poate det. apariţia carcinomului hepatic înaintea
instalării cirozei; - se află integrat în ADN-ul celulelor canceroase.

In cazul persoanelor cu VHC, leziunile de carcinom hepatocelular se

instalează numai după apariţia leziunilor de ciroză.
 Alcoolul facilitează oncogeneza hepatică prin activarea procarcino-
nitrozamine = genilor.
- inhibă procesele reparatorii ale ADN-ului;
- scade protecţia anti-neoplazică celulară prin afectarea metabolismului vit. A.

Steroizii anabolizanţi administraţi timp îndelungat au efect de promov

a oncogenezei.
Anatomie patologica:
Functie de starea anterioara a ficatului:
- pe un ficat indem - dimensiunile ficatului sunt marite;
- în cazul unui ficat cirotic dimensiuni sunt mai mici.

Carcinomul hepatocelular este o tumora: - de consistenta moale;

- de culoare maroniu deschis.

Macroscopic se descriu mai multe clasificări.

- forma nodulară – apare cel mai frecvent şi se găseşte în special în ficatul
cirotic;
- forma masivă se întâlneşte în special la tineri, cu ficat necirotic, în care apare
o formaţiune de dimensiuni gigantice;
- forma difuză – se asociază cirozei hepatice.

Caile de propagare sunt: directă - de invazie inductivă; parasinusoidă;

- vasculară - cea venoasă, care se realizează prin: -- sistemul venei porte;
-- prin venele hepatice;
- limfatică;
- invazia diafragmului care se intălneşte numai în cazul tumorilor situate pe
faţa diafragmată a ficatului.

Sediul metastazelor care au ca pct. de plecare carcinomul hepatic sunt:

- intrahepatice; - ganglionare; - pulmonare; - peritoneale; renale + suprarenale.

Tablou clinic:
Forme clinice funcţie de predominanţa unui semn: - forma francă;
- cirotică; - ocultă; - febrilă; - metastatică; - abdominal-acută.

Simptomatologia clinică se împarte în:

a. Semne la nivel local:
Durerea: e localizată cel mai frecvent la nivelul hipocondrului drept;
- la început: cu caracter difuz, de intensitate slabă, sub forma de disconfort
abdominal.
- in cazul în care aceasta ↑ în intensitate semnifică: necrobioză, suprainfecţie,
hemoragii intratumorale.

Senzaţia de plenitudineI: se intâlneşte când ficatul ↑ în dimensiuni.

La examenul clinic se traduce prin hepatomegalie;
- icterul, care apare prin: insuficienţa hepato-celulară sau prin obstrucţia căilor
biliare, datorată compresiei tumorale.

Manifestări clinice generale: - febra; - scăderea ponderală importantă;

- inapetenţa; - anorexie; - oboseală.

Tot din cadrul manifestărilor clinice generale fac parte sdr2. para-
neoplazice, având un rol important deoarece vor preceda cu luni / ani depistare
formaţiunilor tumorale înaintea constituirii semnelor neoplazice şi putându-se
diagnostica formaţiunile într-un timp util chirurgical.

Diagnosticul paraclinic:
a. Teste biochimice generale pot arăta: - un sdr. anemic;
- uneori creşteri ale leucocitelor; - creşteri ale VSH-ului; - trombocitoză;
- creşterea colesterolului datorată sintezei tumorale sau colestazei;
- creşterea ureei, creatininei şi acidului uric, mai ales în fazele terminale când
se instalează sindromul hepato-renal;

b. Teste serologice hepatice reflectă gradul de citoliză hepatică:

- ALAT (GPT); ASAT (GOT); fosfataza alcalină crescută.

c. Teste serologice cu specificitate sporită:

- valori > 400ng/ml ale AFP (alfa-fetoproeina) care în mod Nl este prezentă la
naştere, şi la câteva luni dispare din sânge, putând semnifica:
-- apariţia carcinomului hepatic la un subiect cu risc crescut;
-- un tratament incomplet; -- recidivă post-terapeutică.

Explorările imagistice stabilesc: sediul, extinderea, raportul formaţ.

tumorale cu strucurile anatomice; caracterul de rezecabilitate.

Ecografia ne arată un proces de ocupare de spaţiu la nivel hepatic,

putând preciza: sediul, dimensiunile, gradul de invazie al ţesutului hepatic;
- raportul cu elementele hilului hepatic.

T.C. se poate face cu sau fără sb. de contrast.

 RMN-ul se foloseşte:
- când imaginea tomografică şi / sau ecografică este neconcludentă;
- în cazul în care pacientul are intoleranţă la compuşii iodaţi, care se fol. la
explorarea CT cu sb. de contrast;
- e o metodă care poate face diferenţa între un carcinom hepato-celular şi un
hemangiom.

Arteriografia individualizează cel mai bine rapoartele tumorilor cu

structurile vasculare hepatice;

Puncţia biopsie hepatică este o metodă care în trecut ne stabilea dg. de

certitudine şi stabilea natura histologică;
- folosirea acestuia rămâne controversată datorită mijloacelor imagistice care
ne precizează dg. şi riscurile acesteia care det. sângerări/însămânţari metastatic

Laparoscopia poate stabili cu precizie sediul formaţiunii şi caracterul

de operabilitate sau nu, evitând o eventuala laparotomie.

Stadializare: se realizează în funcţie de T (tumoră), N (adenopatie), M

(metastaze) dupa cum urmează:
T (tumoră primară):
- Tx – tumora nu a fost evaluată;
- T0 – nu există evidenţa tumorii primare;
- T1 – tumoră unică, mai mică / = 2 cm, fără invazie vasculară;
- T2 – tumoră unică, mai mica sau egală cu 2cm, cu o invazie vasculară sau
tumori multiple mai mici sau egale cu 2 cm, limitate la un lob şi fără invazie
vasculară;
- T3 – tumoră solitatră mai mare de 2 cm, cu invazie vasculară, sau tumori
multiple mai mici sau egale cu 2 cm, limitate la un lob, cu invazie vasculară
sau tumori multiple oricare dintre ele mai mare de 2 cm, limitate la un lob cu
sau fără invazie vasculară;
- T4 – tumori multiple în mai mult de un lob sau tumori care invadează un ram
major al venei portei sau venele suprahepatice.

N (ganglioni sau adenopatie): - Nx – ggl. loco-regionali neevaluaţi;

- N0 – fără metastaze la nivelul ggl.;
- N1 – cu metastaze la niv. ganglionar.

M (metastaze): - Mx – metastaze neevaluate;

- M0 – fără metastaze la distanţă;
- M1 – cu metastaze la distanţă.
 In fcţie de aceşti 3 parametri, se defineşte stadializarea pacienţilor
astfel: -Stadiul 1- T1N0M0;
- Stadiul 2 – T2N0M0;
- Stadiul 3 – T3N0M0 sau T1-3N1M0;
- Stadiul 4 : T4, orice N cu M0; Orice T, orice N cu M1.

Tratament:
Funcţie de stadiul carcinomului hepatic, tratamentul poate fi:
Profilactic: are rol în identificarea şi înlăturarea F.R. care conduc la
apariţia carcinomului hepatic, şi anume: vaccinarea populaţiei împotriva VHB;
stoparea băuturilor alcoolice;
- evitarea alimentelor care conţin nitrozamine;
- diminuarea contraceptivelor orale cât şi a hormonilor anabolizanţi.

Curativ: singurul trat. în cazul carcinomului hepatic este trat. chirg. cu

rol curativ, constând în rezecţia chirurgicală.
- rezecţia chirurgicală e reprez. de lobectomie/intervenţii de o amploare mai <;
- de ex.: în cazul bolnavilor cu ciroză hepatică interv. chirg. de mica amploare,
cum ar fi segmentectomiile / bisegmentectomiile, sunt recomandate datorită
toleranţei mai bune a pacientului;

Paleativ este rezervat în cazurile nechirurgicale în stadiile T3-T4.

Mijloacele adjuvante în tratamentul carcinomului hepatic sunt:

a. Chimioterapia – cele mai eficiente substanţe chimioterapeutice sunt:
- adriamicina; - cisplatinul; - mitomicina C.
- acestea pot fi admin. pe cale sistemică / pe cale loco-regională (prin cateteri-
zarea percutană a A.femurale / prin cateterizaea chirurgicală a A. hepatice).
- cele mai eficiente sunt cele cu administrare loco-regionale;

b. Alcoolizarea – unii autori citează rezultate promiţătoare, se

adresează în special tumorilor < 3cm.
c. Criochirurgia constă în distrugerea tumorală prin îngheţare la
temperaturi foarte scăzute.

d. Radioterapia se practică într-un număr redus de cazuri datorită

rezistenţei crescute a carcinomului hepatocelular la radioterapie.

e. Imunoterapia e într-o fază de pionierat şi rezultatele sunt neconclu-

-dente.
 f. Transplantul hepatic este o metodă controversată datorită riscului de
recidivă pe care aceşti pacienţi îl au.

Prognosticul este sumbru;

- netratat carcinomul hepatic oferă o durată de supravieţuire de aprox. 4 luni
din momentul instalării simptomatologiei.
Factorii de prognostic negativ sunt: invazia vasculară;
- valori crecute ale alfa-feto-proteinei preoperator la valori peste 100ng/ml;
- absenţa unei capsule tumorale; - mărimea tumorală (tumori > de 3-5 cm).

Colangiocarcinomul este o tumoră hepatică, primitivă, malignă;

- cu org. în ductele hepatice mici, din int. ficatului / în căile biliare extrahep.;
- este egal distribuită pe sexe; - cu o vârstă medie de aprox. 60 de ani.

Etiologia:
Factori de risc: - malformaţii congenitale ale căilor biliare;
- anumite sb. ch.: dioxidul de thoriu si throtrastul (produse radiologice de
contrast);
- infecţii şi infestări ale căilor biliare;
- diverse boli predispozante: - boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragică;
- deficit de alfa1-antitripsină, colangita scleroasă.

Anatomie patologică:
Colangiocarcinomul derivă din:
- epiteliul căilor biliare mici, intrahepatice forma perifierică
- epiteliul căilor biliare mari, forma hilară;
- este o tumoră: alb-gri, dură, cu zone de necroză, cu noduli sateliţi.

In fct. de local. anatomica colangiocarcinomul a fost clasificat astfel:

Colangiocarcinomul periferic are org. in canalele biliare mici din
parenchimul hepatic. Perezinta 2 forme histologice - nodular si infiltrativ.

Colangiocarcinomul hilului hepatic sau tumora Klatskin are punctul

de plecare in canalul hepatic comun la bifurcarea acestuia, sau imediat dupa
emergenta canalului hepatic drept sau stang.

Colangiocarcinomul treimii medii a coledocului - este situat intre

finalul hepaticului comun si portiunea intrapancreatica a coledocului.

Colangiocarcinomul distal - intereseaza ultima portiune a coledocului,

inclusiv cea intrapancreatica.
 Tablou clinic:
Simptomatologia: are un caracter nespecific;
- cel mai frecvent dominată de: icter- se instalează precoce şi evoluează rapid;
-- durere abdominală; -- hepatomegalie; -- ascita şi hipertensiunea portală;
Semnele generale apar în stadii tardive caşexia, febra şi anorexia.

Explorările paraclinice constau în:

a. Testele biologice evidenţiază ↑ ale bilirubinei, fosfatazei alcaline,
GGT, 5-nucleotidazei, cu valori normale ale alfa-feto-proteinei.

b. Ecografia – arată un ficat neomogen, crescut de volum, redând

procesul înlocuitor de spaţiu;

c. C.T.: se prezintă sub forma de masă intrahepatică, omogenă, hipo-

densă, la care se asociază dilatarea căilor biliare intrahepatice.

d. RMN:
Colangiografia este o metoda esentiala pt. confirmarea dg. si pt.
stabilirea strategiei terapeutice. Metoda va explora ambele extremitati ale
obstructiei biliare - cea inf. prin colangiografie endoscopica retrograda, iar cea
sup. prin colangiografie transhepatica percutana. Există posibilitatea endo-
protezarii ca metoda de tratament paliativ la cazurile care nu beneficiaza de
rezectia tumorii.

e. Angiografia: - atat faza arteriala cat si cea portala sunt utile pentru
stabilirea protocolului chirurgical, prin stabilirea relatiilor si a impactului pe
care tumora il are asupra sistemului vascular hepatic.

Tratamentul chirurgical: reprezintă un mijloc de tratare a colangiocar-

cinomului;

Trat. chirg. se bazează: pe rezecţii hepatice anatomice (segmentectomi

bisegmentectomii, lobectomii); - pe rezecţii atipice (excizia formaţiunii);
- rata de rezecabilitate este influenţată de invazia structurilor din vecinătatea
ficatului şi de adenoopatia masivă.

f. Radioterapia e nesatisfăcătoare pentru ca răspunsul este slab.

Prognosticul colangiocarcinomului este sumbru, cu o supravieţuire:

- între 8-14 luni la persoanele fără tratament;
- la persoanele cu trat. rata de supravieţuire se prelungeşte la aprox. 28 de luni.
 Alte tumori maligne hepatice:
Hepatoblastomul este cea mai frecventă tumoră malignă primară a
copilului; - se dezvolta mai frecvent la nivelul lobului hepatic drept, putând
atinge dimensiuni gigante.

Sarcoamele hepatice sunt tumori hepatice rare;

- din această categorie facând parte: angiosarcomul; hemangioendoteliomul;
mezenchimomul.
Alte tumori rare hepatice sunt reprezentate de:
Carcinoidul hepatic sunt raportate aprox. 50 de cazuri în literatura de
specialitate.
Limfomul primar sunt tumori de raritate extremă.

Tumori metastatice reprezintă ponderea cea mai mare în cazul

tumorilor hepatice maligne;
- raportul dintre formaţiunile maligne primare şi cele metastatice la nivelul
ficatului este de aproximativ 1:20.
Ficatul reprezintă al II-lea loc de metastazare după ggl. regionali.

Fcţie de punctul de plecare al metastazelor hepatice, acestea se „ : ” în

- metastaze hepatice cu pct. de plecare o formaţ. tumorală malignă colorectală;
- metastaze hepatice cu punct de plecare tumori de origine endocrină;
- alte localizări tumorale.

Metastazele hepatice cu punct de plecare = formaţiune tumorală

malignă colo-rectală:
- datorită vascularizaţiei duble a ficatului, sistemică şi portală, acesta reprez.
principalul organ de metastazare a unor formaţ. tumorale cu punct de plecare
colo-rectal.
- embolii tumorali, antrenaţi în torentul circulator al venei porte, ajung la nivel
hepatic unde metastazele capătă rapid vascularizaţia arterială şi tind să se dezv
rapid.
- in evoluţia B cu formaţiuni maligne colo-rectale, metastazarea la niv. hepatic
este considerată practic o evoluţie firească a procesului tumoral;
- caracteristica acestor metastaze este evoluţia relativ lentă, permiţând anumite
sancţiuni terapeutice în comparaţie cu alte metastaze hepatice care au punct de
plecare altul decât regiunea colo-rectală.

Funcţie de momentul descoperirii lor, acestea pot fi:

- sincrone: apar concomitent cu tumora primară / în primii 2 ani după rezecţia
tumorii primare; - metacrone: apar dupa 2 ani de la rezecţia tumorală.
 Simptomatologia:
În cazul metastazelor hepatice sincrone e dominată de simptomatologi
formaţiunii tumorale de bază.
În cazul metastazelor hepatice metacrone, descoperirea lor se face prin
monitorizarea permanentă a B (controlul periodic al B), clinic şi paraclinic.

Tratament:
- supravieţuirea fără tratament în cazul pacienţilor cu metastaze hepatice nu
depăşeşte 12 luni, astfel încât s-a impus un anumit protocol terapeutic;
- singurul tratament capabil să ofere B o speranţă de viaţă mai ridicată este
tratamentul chirurgical constând în rezecţii hepatice.
- daca în trecut protocoalele preoperatorii erau dictate de o serie de criterii
bazate pe nr., localizarea şi dimensiunea formaţiunilor tumorale, actualmente
există numai o singură contraindicaţie majoră, şi anume cantitatea şi calitatea
ţesutului hepatic restant care trebuie să fie de cel puţin 30 % ;
- unele centre specializate în chirurgia hepatică împing această limită până la
25% din totalitatea ţesutului hepatic;

Rezecţia poate fi:

Anatomică: se bazează pe segmentaţia ficatului, putându-se efectua
segmentectomii, bisegmentectomii;
- în funcţie de numărul segmentelor vizate, intervenţiile chirurgicale pot fi:
-- minore (1-2 segmente excizate); -- majore (peste 3 segmente excizate).

Non-anatomica: tipul cel mai frecv. de intervenţie e metastazectomia

(excizia metastazei) care îndepărtează o zonă de parenchim hepatic indepen-
dentă de scizurile şi pediculii glissonieni.
In concluzie astăzi se consideră că, datorită evoluţiei lente a
metastazelor cu punct de plecare colo-rectal şi dezvoltării tehnicilor de excizie
hepatică, se pot practica una, două sau mai multe intervenţii iterative

Citostaticile pot fi fol. ca tratament adjuvant: se asociază cu intervenţi

chirurgicală;
- ca tratament singular la B la care intervenţia chirurgicală este contraindicată.

Modul de administrare a citostaticelor poate fi: sistemic şi loco-

regional, prin instalarea unor pompe intra-arteriale (artera hepatică).
Administrarea loco-regională se consideră a avea mai mare eficienţă,
iar cele mai utilizare citostatice sunt: - 5-fluoro-uracilul (5-FU);
- 5-fluoro-2-deoxy-uridine (5-FUDR).
 Prognosticul este mai bun la B cu metastază unică decât la cei cu
metastaze multiple.
- fără tratament supravieţuirea e de 1 an, iar factorii de prognostic nefavorabil
sunt: vârsta de peste 70 de ani, barbatii;
-- gradingul histologic pare că nu are nici o influenţă majoră.

Metastaze hepatice cu punct de plecare tumori de origine endocrină:

Tumorile neuroendocrine, pancreatice şi cele de la nivel intestinal
(carcinoid gastrinom), care în cursul evoluţiei lor pot metastaza la nivel hepati
Caracteristica acestui tip de metastaze este ↑ lentă, fiind multiple,
diseminate pe ambii lobi hepatici.

Diagnosticul se sprijină: - pe datele oferite de explorările imagistice;

- pe dozările hormonale şi biochimice.

Tratamentul poate fi:

- simptomatic, prin tratarea simptomelor de tip endocrin, chimioterapic, în
cazul insulinomului;
- chirurgical, cu scop citoreductiv, de a reduce dimensiunile metastazelor cât şi
a tumorii.

Metastazele hepatice cu alte localizări tumorale (gastric, pulmonar,

pancreatic, mamar) au un prognostic nefavorabil încât nu justifică rezecţia.