LUCRARE PRACTICĂ NR.

9--- BIOLOGIE GENERALĂ,

VEGETALĂ ŞI ANIMALĂ
FRUNZA
MORFOLOGIA FUNZEI

Tipuri morfologice de frunze

Se vor studia tipurile morfologice de frunze după forma limbului foliar, marginea
limbului, vârful limbului, baza limbului şi după nervaţiunea lui.
Frunza este organul vegetativ al plantei care are ca principale funcţii: realizarea
asimilaţiei clorofiliene (fotosinteza) şi realizarea schimburilor de gaze (respiraţie) si
transpiraţiei. Frunzele metamorfozate îndeplinesc alte funcţii decât specifice, cum ar fi:
depozitarea substanţelor de rezervă, înmulţire vegetativă, apărare, etc.
Din punct de vedere al configuraţiei externe, frunza este alcătuită din: teaca sau baza
frunzei; peţiol sau codiţă, limb sau lamină.
Toate aceste elemente sunt caracteristice unei frunze complete şi simple.
Teaca sau baza frunzei reprezintă porţiunea lăţită a bazei peţiolului, cu care acesta se
prinde de tulpină.
Peţiolul sau codita poartă limbul şi-l orientează către lumină, asigură circulaţia sevei
brute şi a celei elaborate, racordează fasciculele conducătoare ale tulpinii de cele ale limbului
foliar şi mai are rolul de a amortiza şocurile mecanice produse de vânt, ploaie, grindină, etc
Limbul frunzei este cea mai importanta parte a frunzei, care realizează funcţiile
specifice ale acesteia. Este partea cea mai lăţită a frunzei şi este străbătută de nervuri
(principale si secundare).
Exista si frunze incomplete, cărora le lipseşte peţiolul sau le lipsesc atât peţiolul cât si
teaca. Aceste frunze se numesc frunze sesile şi se prind cu limbul direct de tulpină.
După natura morfologică a limbului foliar, există două tipuri de frunze:
- frunze simple, cele care au limbul întreg, alcătuit dintr-o singura porţiune, cum ar fi la
muşcata (Pelargonium zonale), la cireş (Prunus avium), etc
- frunze compuse, care au mai multe limburi, numite foliole, inserate pe un peţiol
comun numit rahis, cum ar fi de exemplu, la salcâm (Robinia pseudacacia), la castanul
sălbatic (Aesculus hippocastanum).

I. Frunze simple
In acest caz, forma limbului este aceea care defineşte şi forma frunzei urmărind o
anumita forma geometrica: ovala, circulara, eliptica, romboidala, liniara, etc.
♦ Tipuri morfologice de frunze după forma limbului
1). eliptica (in forma de elipsa), la fag(Fagus silvatica) şi la scumpie (Cotinus coggvgria);
2). ovala sau ovata (conturul este ovoid), cum ar fi de exemplu la cireş (Prunus avium), la
liliac (Syringa vulgaris);(Pyrus communis)
3). ovat lanceolată – limbul este de două ori mai lung decât lat (Amaranthus retroflexus)
4). lanceolată – când limbul este de patru ori mai lung decât lat, la salcie (Salix alba);
5). circulara sau orbiculara, la plopul tremurător (Populus tremula) şi la părul pădureţ (Pirus
piraster);
6). reniforma (forma asemănătoare cu cea a unui rinichi), ca la pochivnic (Asarum
europaeum), la muşcată (Pelargonium zonale);
7). triunghiulară – ca la lobodă (Atriplex patula)
8). romboidala, la mesteacăn (Betula pendula);
9). deltoida (în forma literei greceşti delta-∆), la plopul negru (Populus nigra);

LP 9 1
10).

LP 9 2
11). cordiforma (forma asemănătoare cu cea a unei inimi), ca la tei (Tilia cordata);
12). sagitata (ca un vârf de săgeată), ca la săgeata apei (Sagittaria sagittifolia);
13). hastata (cu forma de lama de hârleţ) cum ar fi de exemplu la volbura (Convolvulus
arvensis), măcrişul mic (Rumex acetosella);
14). spatulata (în forma de spatulă), ca la bănuţei sau părăluţe (Bellis perenis);
15). cuneată – când limbul este lat la vârf şi îngust la bază ca la saxifraga (Saxifraga

Forme de lamină (limb): 1 - eliptică; 2 – ovată; 3 – ovat lanceolată; 4 – lanceolată; 5 – circulară

(orbiculară);
6 – reniformă; 7 – triunghiulară; 8 – romboidală; 9 – deltoidă; 10 – cordiformă; 11 – sagitată; 12 – hastată;
13 – spatulată; 14 – cuneată; 15 – falcată; 16 – scutată; 17 – lineară; 18 – ensiformă; 19 – subulată;
20 – aciformă; 21 – setacee; 22 – cilindrică, 23 – fistuloasă; (d. Grinţescu).

LP 9 3
16). falcată – în formă de coasă, ca la Bupleurum falcatum;
17). scutată – în formă de scut ca la măcrişul de munte (Rumex scutatus;);
18). liniara (când lungimea depăşeşte de 5-10 ori lăţimea), cum ar fi de exemplu la
graminee, grâu (Triticum aestivum), sau la firuţă (Poa pratensis)
19). ensiformă – în formă de sabie, ca la stânjenel (Iris germanica);
20). subulată – îngustă, rigidă şi ascuţită la vârf ca la ienupăr (Juniperus communi);
21). aciculara sau aciformă, cum este în cazul coniferelor, la pin (Pinus sylvestris);
22). setacee – lungă, rigidă şi foarte subţire ca la păiuş (Festuca duriuscula)
23). cilindrică – în formă şi plină ca la Sedum acre;
24). fistuloasă – cilindrică dar goală la interior ca la ceapă (Allium cepa);

♦ Tipuri morfologice de limb după vârf:

1). acut - lent ascuţit cu margini drepte sau convexe‚ la specii de salcie(Salix sp.);
2). acuminate, ascuţit prelung, ca la prun (Prunus padus), la mălin (Padus racemosa), la
liliac (Syringa vulgaris);
3). obtuz – neascuţit ca la vâsc (Viscum album);
4). rotund, ca la scumpie (Cotinus coggygria);
5). trunchiat sau retezat ca la coronişte (Coronilla varia)
6). ştirbit (emarginat), ca la băşicoasă (Colutea arborescens), la arborele de lalele
(Liriodendron tulipifera);
7). obcordat, ca la măcrişul de pădure (Oxalis acetosella);
8). cuspidat – lung şi îngust ca la lumânărică (Verbascum phlomoides);
9). mucronat, când limbul se termina brusc cu un vârf scurt ca un spin moale şi subţire, la
toporaşi (Viola sp.), la măzăriche (Vicia faba);
10). spinos – terminat cu un spin dur ca la scaiete (Cirsium lanceolatum);

Forme ale vârfului limbului – 1- ascuţit; 2 – acuminat; 3 – obtuz; 4 – rotund; 5 – retezat; 6 –

emarginat; 7 – obcordat; 8 – cuspidat; 9 – mucronat; 10 – spinos; (d. Grinţescu).

LP 9 4
LP 9 5
 ♦ Baza frunzei urmează, în general forma limbului şi poate fi:
1 rotundă - ca la păr (Pyrus sativa);
2 cordată – ca la toporaşi (Viola odorata);
3 sagitată – ca la drob (Isatis tinctoria);
4 hastată – ca la măcrişul mic (Rumex acetosella);
5 reniformă – ca la pochivnic (Asarum europaeum);
6 cuneată – îngustată prelung ca o pană de despicat, la bănuţei (Bellis perenis);
7 atenuată – ca la Viola perscifolia;
8 ascuţită sau acută - ca la salcie (Salix alba);
9 dilatată – ca la susai (Sonchus oleraceus);
10 auriculată – ca la tutun (Nicotiana tabacum);
11 asimetrică – ca la ulm (Ulmus campestris);

1- Rotundă; 2 –cordată; 3 – sagitată; 4 – hastată; 5 – reniformă; 6 – cuneată;

7 – atenuată; 8 - ascuţită sau acută; 9 – dilatată; 10 – auriculată; 11 – asimetrică; 6
LP 9
 Morfologia limbului după marginea limbului
Marginea limbului poate fi:
- întreagă, ca la liliac (Syringa vulgaris), lăcrămioara (Convallaria majalis);
- cu inciziuni (incizii).
Inciziile marginii limbului foliar pot fi:
1. - superficiale;
2. - profunde, care delimitează lobi pe marginea limbului.
1). În funcţie de inciziile superficiale exista mai multe tipuri de limburi:
- dinţat, la care vârful parţilor incizate cad Marginea perpendicular
limbului pe marginea
foliar limbului
: 1 – întreagă; ca la
2 – dinţată;
3 – serată; 4 – crenată: 5 –
dârmoz (Viburnum lantana), viţa de vie (Vitis vinifera), urzica mică (Urtica urens);sinuată; (d. Grinţescu).
- serat, la care vârfurile părţilor incizate sunt îndreptate spre vârful frunzei ca la tei (Tilia
cordata), măceş (Rosa canina);
- crenat, când dinţii sunt rotunjiţi, ca la muşcată (Pelargonium zonale), dud (Morns sp).
- sinuat, marginea limbului este uşor
ondulată, ca la conduraş (Tropaeolum
Frunze de tip penat: a - penat lobată; b – penat majus).
- fidată; c – penat partită; d – penat sectată; spinuase, caz în care marginea limbului
(d. Moruzi). este prevăzută cu spini, ca la laur (Ilex
aquifolium),pălămida (Cirsium arvense).
2 .In funcţie de inciziile profunde
frunzele pot fi penate sau palmate şi se
disting următoarele tipuri de limb:
- lobat, când adâncimea inciziilor pătrunde
până la 1/4 din lăţimea limbului.
- fidat, când inciziile ajung la jumătate
(1/2) din lăţimea limbului.
- partit, atunci când inciziile depăşesc
jumătate din lăţimea limbului.
- sectat, când inciziile ajung la
nervura mediană.
- După modul cum sunt situaţi
lobii, limbul poate fi:
a - penat lobate (penati-lobate), ca la stejar
(Quercus robur);
Frunze de tip palmat: a – palmat lobată;
b – palmat fidată; c – palmat partită;
d – palmat sectată; (d. Moruzi).

a
- palmat lobate (palmati-lobate), ca
la viţa de vie (Vitis vinifera).
b - penat fidate (penati-fidate), ca la
scoruş (Sorbus torminalis), sau la
gârniţă (Ouercus frainetto);

LP 9 7
b - palmat fidate (palmati-fidate), ca la arţar (Acer platanoides), sau la ricin (Ricinus
communis), unde frunza este peltat palmat fidată;
c - penat partite (penati-partite), ca la traista ciobanului (Capsella bursa-pastoris);
c - palmat partite (palmati-partite), ca la piciorul cocoşului (Ranunculus acer), sau la smochin
(Ficus carica);
d - penat sectate (penati-sectate), ca la feriguţa dulce (Polypodium vulgare), sau la odolean
(Valeriana officinalis);
d - palmat sectate (palmati-sectate), ca la cânepă (Cannabis sativa).

LP 9 8
 ♦ In natură există frunze lobate, cu lobii inegali, care
nu pot fi încadrate în nici una din categoriile
amintite mai sus. Ca exemple se pot da:
 frunze runcinate, când lobii sunt ascuţiţi şi
îndreptaţi în jos (descendent), ca la păpădie
(Taraxacum officinalis);
 frunze lirate, când lobii terminali ai limburilor
sunt mult mai mari decât cei laterali, care descresc ca
mărime spre baza, cum ar fi de exemplu la ridiche
(Raphanus sativus).

II. Frunze compuse

Frunzele compuse au pe un ax comun numit rahis, mai
1 – frunza rucinată la păpădie (Taraxacum
multe limburi foliare cu peţiol propriu sau sesile
officinalis); numite foliole. După dispoziţia pe rahis a foliolelor se
2 – frunza lirată la ridiche (Raphanus pot deosebi: frunze penat compuse şi palmat compuse
sativus) ♦ Frunzele penat compuse
Au foliolele dispus de o parte si de alta a rahisului. In acest caz
frunza poate fi:
a) - imparipenat compusa, cu număr impar de foliole, la salcâm (Robinia pseudacacia);
b) - paripenat compusa, cu număr par de foliole, ca la sânger (Cornus sanguinea), arahide
(Arachys hypogea).
c) - dublu penat compuse, la care foliolele se prind pe rahisuri de ordinul doi, ca la glădiţă
(Gleditschia triacanthos), unde frunza este dublu paripenat compusă.

Frunze compuse: a) – imparipenat compusă la Robinia pseudoacacia;

b) – paripenat compusă la Arachis hypogaea; c) – dublu penat compusă la Gleditschia triachantos; d) –
palmat compusă la Aesculus hippocastanum;e) – trifoliolată la Trifolium sp. (d. Grinţescu).

LP 9 9
 ♦Frunzele palmat compuse: sunt frunze la care foliolele se prind toate la capătul
rahisului şi în acest caz ele pot fi:
d) - imparipalmat compuse, castanul porcesc (Aesculus hippocastanum), lupin (Lupinus
sp.);
- paripalmat compuse (mai rar)
e) - frunzele trifoliate, ca la trifoi (Trifolium sp). lucernă (Medicago sativa), fasole
(Phaseolus vulgaris).

Dispoziţia nervurilor: A – uni nervă; B – dihotomică; C – curbinervă; D – paralelă; E – palmată;

F – penată; (d. Răvăruţ):
♦ Morfologia limbului după tipul de nervaţiune.
Nervurile reprezintă fasciculele conducătoare ale frunzei. Frunzele pot avea una sau mai
multe nervuri. După modul de ramificaţie a nervurilor, nervaţiunea poate fi:
A- uninervă, când frunza are o singura nervura, ca la pin (Pinus silvestris);
B- dihotomica, ca la Gingko biloba;
C- arcuata, curbinervă ca la lăcrămioară (Convallaria majalis), la pătlagină (Plantago
sp.), la pecetea lui Solomon (Polygonatum officinale);
D- paralela, ca la graminee sau la golomăţ (Dactylis glomerata);
E- palmate, când toate nervurile principale pornesc dintr-un singur loc, de la baza
limbului, ca la vita de vie (Vitis vinifera), specii de arţar (Acer sp.).
F- penata, când nervurile secundare pornesc de o parte si de alta a nervurii mediane
(principale), ca la stejar(Quercus robur), fag (Fagus silvatica);

LP 9 10
 Peţiolul frunzei
Peţiolul sau codiţa frunzei are rolul de a susţine şi orienta limbul spre lumină, de a servi
la circuitul sevei şi de a amortiza şocuri mecanice. Frunzele cu peţiol se numesc peţiolate.
Peţiolului poate fi:
A). cilindric - la conduraşi
(Tropaeolum majus);
B). comprimat – plop (Populus
tremula);
C). dilatat - piciorul cocoşului
(Ranunculus acer);
D). auriculat - napi (Brassica napus);
E). aripat – portocal (Citrus
aurantium);
F). foliaceu sau filodiu la Acacia
melanoxilon.
♦ Frunzele lipsite de peţiol
se numesc sesile şi se prind de
tulpină cu baza limbului. Ele pot
fi
A- amplexicaule, atunci când baza
limbului înconjoară tulpina parţial, cum
ar fi de exemplu la punguliţa (Thlaspi
arvensis), la sugel (Lamium
amplexicaule);
B- perfoliate, când baza frunzei
Peţiolul frunzei: A – cilindric; B – comprimat; C –
dilatat; D – auriculat; E – aripat;
înconjoară complet tulpina, astfel încât
F – foliaceu; (d. Răvăruţ). limbul apare

Tipuri de frunze sesile: A- amplexicuale; B- perfoliate; C- decurente;D- conate;

perforat de către tulpină, ca în cazul plantei urechea iepurelui (Bupleurum rotundifolium);
C- decurente, baza limbului se prelungeşte pe tulpină sub forma unor aripioare ca la tutun
(Nicotiana tabacum);
D- conate sau concrescute, când cele două frunze opuse sunt concrescute prin baza lor
înconjurând tulpina, la caprifoi (Lonicera caprifolium).

LP 9 11
LP 9 12
 ANATOMIA FRUNZEI
La plantele superioare structura anatomica a frunzei prezintă:
- epiderma superioara;
- mezofilul foliar;
- epiderma inferioara;
- nervuri, una sau mai multe, constituite din fascicule vasculare libero-lemnoase.

Structura frunzei: es – epiderma superioară; ei – epiderma inferioară; pp – parenchim palisadic;

pl – parenchim lacunar; m – mezofil; st – stomată; fc – fascicul conducător; (d. Răvăruţ).

Dispoziţia ţesuturilor conducătoare în interiorul nervurilor este inversă faţă de cea din
fasciculele libero-lemnoase ale tulpinii, adică cu ţesutul lemnos spre epiderma superioara şi cu
cel liberian spre epiderma inferioară.

LP 9 13
 Testul asimilator al frunzei
sau mezofilul poate fi:
- omogen, atunci când este
alcătuit din acelaşi tip de celule;
- heterogen, atunci când este
alcătuit din ţesut palisadic şi din
ţesut lacunar.
În funcţie de natura
mezofilului şi de poziţia frunzelor
pe tulpină, frunzele sunt de mai
multe tipuri:
- frunze bifaciale (dorsi-
ventrale), la fag (Fagus
silvatica), cu ţesutul palisadic
dispus sub epiderma superioara şi cu cel lacunar sub
Anatomia limbului;
A – structura bifacială; B – structura ecvifacială; C –
cea inferioara; poziţia acestor frunze este ±orizontala,
structura omogenă; ep – epiderma; st – stomate; pal – razele de lumina cad perpendicular pe suprafaţa foliară;
parenchim palisadic; lac parenchim lacunar; m – -
mezofil; (d. Grinţescu).

LP 9 14
- frunze ecvifaciale, cu ţesut palisadic sub ambele epiderme; poziţia este ± verticala sau
oblică faţă de razele de lumină;
- frunze cu mezofil omogen, cele care nu au mezofilul diferenţiat în ţesut palisadic şi
lacunar.
1.Structura frunzei la gimnosperme
Structura frunzei la pin (Pinus sp.)
Se va observa în secţiune transversala prin frunza aciculara de pin. Secţiunile au fost
colorate cu carmin alaunat şi verde de iod. La microscop se va observa că secţiunea are o
forma semicirculară, cu o faţă plană (superioară) şi una convexă (inferioară).

Structura frunzelor de pin: a – sdecţiune transversală; b – secţiune longitudinală;

1 – epidermă; 2 – hipodermă; 3 – mezofil; 4 – endoderm; 5 – parenchim traheal (de transfuziune);
6 – fibre de sclerenchim; 7 – vase liberiene; 8 – vase lemnoase; 9 – canal rezinifer; st – stomate;
(d. Rubner)

La exterior se găseşte epiderma, unistratificată. Celulele sale au pereţii îngroşaţi,

lumenul celular fiind mult redus si de forma literei X. Epiderma este prevăzută şi cu o cuticula
groasa (adaptare în vederea reducerii transpiraţiei).
La nivelul epidermei se găsesc şi stomata situate sub nivelul celulelor epidermice.
Sub epiderma se afla hipoderma, unistratificata, pe alocuri bistratificata şi cu celulele
cu pereţii puternic lignificaţi, având rol mecanic.
Parenchimul asimilator sau mezofilul este omogen, celulele sale sunt mari, cu pereţii
puternic cutaţi (pentru a se mari suprafaţa de contact cu lumina) şi cu un număr mare de
cloroplaste. Mezofilul este străbătut de canale rezinifere, protejate de teci sclerenchimatice.
In centrul secţiunii se observă nervura, alcătuită din două fascicule libero-lemnoase
(colaterale deschise). Lemnul, orientat spre faţa superioară (plană), este format din traheide şi
parenchim lemnos, iar liberul este orientat spre faţa inferioara (convexa) şi este alcătuit din
tuburi ciuruite şi parenchim liberian. Între lemn si liber exista o zona generatoare libero-
lemnoasa. În jurul ţesutului conducător se găseşte un ţesut de transfuziune. Nervura este
înconjurată de un endoderm (celule amilifere).

LP 9 15
 2.Structura frunzei la angiosperme

La angiosperme, frunza atinge cel mai înalt grad de diferenţiere, în strânsă legătură cu
factorii ecologici. Angiospermele prezintă numeroase tipuri de frunze: bifaciale heterofacial,
ecvifaciale, cu mezofil omogen.

*Structura frunzei bifaciale (cu structura dorsi-ventrala) de la Nerium oleander.

Secţiunea transversala prin frunza de leandru colorata prin metoda dublei colorări
(carmin alaunat si verde de iod) prezintă epiderm superioara, plurisrtratificată.

Secţiune prin limbul frunzei de Nerium oleander cu mezofil heterogen.

Epiderma superioara este pluristratificată cu o cuticula îngroşată. Sub epiderma se

observa mezofilul format din ţesut palisadic alcătuit din 3 straturi de celule palisadice alungite
bogate în cloroplaste) si ţesut lacunos, alcătuit din mai multe straturi de celule parenchimatice,
oval rotunjite care lasă numeroase spatii intercelulare, lacune aerifere, cu un număr redus de
cloroplaste.
În mezofil se găseşte un fascicul libero-lemnoas ce formează nervura mediană, care este
înconjurată de o teacă sclerenchimatică, cu rol mecanic şi protector.
Caracteristice sunt alveolele ce pornesc de la nivelul epidermei inferioare spre mijlocul
mezofilului şi care sunt căptuşite cu numeroţi peri tectori mici şi recurbaţi în formă de seceră.

LP 9 16
 Structura frunzei omogene la porumb (Zea mays)
În secţiune transversală, colorată prin metoda dublei colorări, se observă epiderma
superioară, unistratificată, formată din celule mici, cu pereţii celulari externi silicifiati. Din loc
în loc, printre celulele epidermice se găsesc stomate, peri scurţi şi nişte celule mari, cu pereţii
subţiri, necutinizaţi, numite celule buliforme. În timp de secetă, aceste celule pierd apa, îşi
micşorează volumul şi duc la răsucirea frunzei spre epiderma superioară, determinând
reducerea transpiraţiei. Epiderma inferioară nu prezintă celule buliforme, dar prezintă
stomate.

Zea mais – structura omogenă a frunzei de porumb: ep – epidermă; cb – celule buliforme;

f.lm – fascicul de lemn; f.lb. - fascicul de liber; end – endoderm; scl – sclerenchim;
pl – parenchim lacunar; p – păr; (d. Răvăruţ).

Mezofilul are o structura omogena fiind alcătuit din ţesut lacunar cu celule
parenchimatice cu cloroplaste si cu spatii intercelulare. În mezofil se găsesc nervuri principale
(nervuri mari) si nervuri secundare si terţiare de dimensiuni mici.
Nervurile principale sunt reprezentate prin fascicule vasculare libero - lemnoase
asemănătoare cu cele din tulpină de tip colateral închis. Lemnul, dispus spre epiderma
superioară, este format din 2 vase metaxilematice, 1-2 vase protoxilematice şi parenchim
lemnos. Liberul este format din vase ciuruite, însoţite de celule anexe şi celule de parenchim
liberian. Întreaga nervură principală este delimitată de o teacă fasciculară sclerenchimatică.
Deasupra si dedesubtul nervurilor principale se poate observa ţesutul mecanic
sclerenchimatic, dispus sub formă de cordoane.
Nervurile secundare sunt mai mici, ţesutul lemnos este reprezentat printr-un număr
redus de vase, iar de jur-împrejurul nervurilor se află teci perifasciculare asimilatoare (conţin
cloroplaste), care fac legătura între fasciculele conducătoare şi mezofil.

LP 9 17