Sunteți pe pagina 1din 3

MAREA UNIRE DE LA 1918

1) Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite
de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România. Etape preliminare au
fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-
1878, pe fondul renașterii naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României (așa-
zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării României în Primul
Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți factori istorici:

 acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în conjunctura


favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial
 prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus
 afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan internațional, în
contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul populației românești.
Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la război și
la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la împroprietărirea țăranilor români și
la introducerea votului universal. Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut
posibilă participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de
după Primul Război Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită
din focarele de epidemie și din tranșee. După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă
personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în care nu a fost
la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.
Încheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea
diplomatică a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani. În ciuda constituirii ei într-
un scop esențial al politicii externe în următoarele două decenii, recunoașterea din partea Uniunii
Sovietice nu a venit niciodată, iar dinspre ea avea să vină în iunie 1940 ultimatumul declarat, în
conivență cu Germania nazistă, care a pus în acțiune dezmembrarea României Mari în profitul
Uniunii Sovietice, Ungariei, precum și Bulgariei.

2) Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia proclama unirea Transilvaniei cu


România. Cei 1228 de delegați confirmau astfel alăturarea românilor din Austro-Ungaria proiectului
României Mari al regilor Ferdinand I și Maria.

1 decembrie 1918, o zi friguroasă de iarnă, a fost o zi a bucuriei. Chiar dacă festivismul


obișnuit de azi ne-ar face să credem că entuziasmul general era unul moderat, sursele vremii ne arată
că mulțimile de oameni se manifestau cu bucurie  deschisă în preajma acelei zile. Era bucuria
marcării unui sfârșit cutremurător, cel al războiului de tranșee, contopit cu cel al sosirii păcii și al
intrării într-o nouă țară, în România Mare, pentru care milioane de oameni muriseră la fronturile de pe
Carpați și Dunăre. 

Bucuria românilor din Austro-Ungaria era justificată și de faptul că mulți făcuseră războiul în
toți cei 4 ani grei, că luptaseră pe fronturi și că văzuseră moartea în toate formele ei înfricoșătoare.
Numai cele 12 bătălii date pe râul Isonzo, la granița dintre Italia și Slovenia, după mărturiile
românilor ardeleni care luptaseră acolo, fuseseră tot atâtea motive ca oamenii sa salute pacea din toată
inima.
Presa vremii, corespondențele, jurnalele și memoriile depun mărturie pentru atmosfera
entuziastă din preajma zilei de 1 decembrie 1918. Oamenii voiau să se organizeze, să înlăture efectele
războiului, să readucă pacea, prosperitatea economică și siguranța personală înapoi. Începutul iernii
coincidea și cu venirea ninsorii și apropierea sărbătorilor de iarnă, iar revenirea la normalitate făcea
ca totul să fie privit cu mare optimism.

Clement Bolfă era din comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud. În anul 2000, pe când Centrul
de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat, el avea 90 de ani. Își aducea aminte că
în 1918, pe când era un copil de 8 ani în clasa I, oamenii mari din jurul lui erau stâpâniți de bucuria
mobilizatoare.  
"Eram la şcoală şi aveam un învățător, Barnea Ionuc, şi acela ne-a povestit că trebuia să se
ducă la adunare la Alba Iulia, că acolo era marea adunare, că se unea Ardealul cu Ţara Mamă. Şi
apoi a venit şi ne-a povestit cum a fost şi apoi ne-a învăţat să cântăm, "Pe-al nostru steag e scris
Unire", "Hora Mare", "Hai să dăm mână cu mână, / Cei cu inimă română", că eram copii. Îmi venea
să plâng... Învățătorul ne-a povestit cum s-a unit Transilvania, cum au strigat atunci să se unească.
El când a venit de la Alba Iulia a făcut serbare aici şi cântam şi mare bucurie a fost pe acele vremi!
Mare bucurie a fost!"

Emil Wagner a fost membru al Partidului Național Țărănesc, înainte de 1918 membru al
Partidului Național Român. L-a cunoscut foarte bine pe Iuliu Maniu, liderul PNȚ, și în anul 2000
avea 104 de ani când își amintea împrejurările care au premers ziua de 1 decembrie 1918. Wagner a
făcut parte din delegația care urma să ia legătura cu Partidul Național Român din Bucovina, trimis de
Maniu împreună cu Ilie Lazăr, un alt lider important al PNȚ. Euforia de atunci însă a fost însoțită și
de momente extrem de tensionate. Wagner își amintea cum în luna august 1918 Alexandru Vaida-
Voevod, politician marcant al Partidului Național Român și deputat în Parlamentul de la Pesta, fusese
delegat să ceară independența Transilvaniei în numele partidului: 
"În Parlamentul ungar, Vaida a luat cuvântul şi-a cerut independenţa. Şi-atunci, contele
Tisza, care era preşedintele guvernului, a spus că Vaida este trădător. Atunci a luat cuvântul şi Iuliu
Maniu şi a cerut acelaşi lucru. Şi atunci s-a sculat în Parlament unul din familia Habsburgică,
Ferdinand, și a spus "nu-i putem învinui pe-aceşti oameni că sunt trădători de patrie deoarece sânt
deputaţii noştri, nu sunt trădători. Că cer independenţa Transilvaniei este şi normal!" Şi s-a cerut ca
independența Transilvaniei să fie supusă la vot. S-a votat, dar acel Habsburg n-a votat. Dar
propunerea lui i-a scăpat pe Iuliu Maniu şi pe Vaida și n-au fost executaţi, contele Tisza cerea
executarea lor."

Prezența femeilor pe scena Marii Uniri a fost una nu mai puțin importantă decât a bărbaților.
Mamele, soțiile, surorile, fiicele marilor bărbați români de la 1 decembrie 1918 nu au fost mai prejos
decât fiii, soții, frații și tații lor. Lucia Mihaly de Apșa, fiica unui mare avocat român, își amintea că
ea a cusut tricolorul pe care l-a arborat pe balconul casei lor din Sighet, în Maramureș. Pe acel drapel,
noii funcţionari au jurat pentru statul român după 1 decembrie 1918.  
"În 1918 a venit fratele meu din Cluj și a adus un drapel de la Iuliu Maniu, i l-a adus mamei.
Şi eu l-am cusut cu mătasă colorată şi cu asta mergeam cu fratele la piaţa în mijlocul oraşului. Şi
acolo au fost delegaţii, au venit din fiecare sat să plece la Alba Iulia şi pe fratele meu a făcut
jurământul şi a spus fiecare că nu se-ntoarce fără rezultat. Pe urmă ei au plecat, care pe jos, care pe
căruţă, sau călare pentru că ungurii n-a lăsat la trenuri să meargă la Alba Iulia. Şi-a plecat şi
fratele, şi ducea steagul, cu Ilie Lazăr. Și când s-a întors fratele, am pus pe balcon drapelul, era 24
octombrie."

Ce bucurie mai mare poate fi atunci când un război ucigător de 4 ani se termină? Mai ales
atunci când se termină cu o țară nouă. 
3) Zece curiozităţi despre ziua de 1 Decembrie 1918, Marea
Unire de la Alba Iulia

1.Record organizatoric: Adunarea din 1 decembrie 1918 a fost organizată în doar 10 zile. Şi
asta, fără telefoane mobile, internet, reţele de socializare etc. Succesiunea de mari decizii politice într-
un timp aşa scurt a fost un succes total.  
2.Cei 1228 de delegaţi  oficiali aleşi ai naţiunii române la Alba Iulia reprezentau întreaga
Transilvanie, atât geografic, cât şi social, profesional, religios şi politic;  
3.Fiecare delegat oficial prezent în actuala Sală a Unirii avea câte o împuternicire care se
numea „credenţional“. Documentul era un fel „paşaport“, în baza căruia deţintorii primeau o
legitimaţie care le asigura intrarea în sala de dezbateri. Din procesul verbal al Adunări Naţionale
aflăm că la dezbaterile din sală au fost prezente, pe lângă cei 1.228 de delegaţi, şi alte persoane, cum
ar fi, ziariştii. O dovadă în plus este dată de numărul legitimaţiilor de acces, în jur de 1500;  
4.Programul zilei de 1 decembrie 1918 includea  precizări clare pentru zecile de mii de
participanţi, ce erau aşteptaţi să se „reverse în Cetatea Bălgradului“(n.a.denumire a oraşului Alba
Iulia). Reprezentanţii fiecărei comune erau sfătuiţi să aibă la purtător un steag tricolor şi o tablă cu
numele localităţii din care veneau. Locuitorii din satele învecinate oraşului Alba Iulia erau îndemnaţi
să-şi pună în traistă „alimentele de lipsă“. Iar, ca să fie lucrurile şi mai clare se spunea cu subiect şi
predicat că „banchete şi mese comune nu vor fi“.
  5. Momentul central al zilei de 1 Decembrie 1918 l-a reprezentat citirea Rezoluţiei Unirii în
plenul Adunării, de către Vasile Goldiş, la ora 12. Ulterior, actul fundamental a fost adoptat  în
unanimitate de către cei prezenţi. Manuscrisul original se păstrează la Muzeul Naţional al Unirii;
ADVERTISING  
6. Ştirile despre cum decurgeau lucrările din Sala Unirii erau duse periodic maselor, adunate
în zona actualului parc din faţa Catedralei Încoronării. La acea vreme,  Sala Unirii era cea mai
spaţioasă clădire din Alba Iulia, singura ce putea să-i găzduiască sub acoperişul său pe delegaţii
oficiali ai naţiunii române;  
7. Trei oratori şi o audienţă de peste 100.000 de români: Episcopii Miron Cristea şi Iuliu
Hossu, precum şi avocatul Aurel Vlad au vorbit doar afară, în faţa celor peste 100.000 de participanţi.
Ceilalţi opt oratori ai Adunării au luat cuvântul  în actuala Sală a Unirii;  
8.Un tânăr de 32 de ani, abia întors de pe frontul italian al Primului Război Mondial, ne-a
lăsat singurele imagini ale zilei de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia. Chiar dacă pare greu de crezut în
zilele noastre, Samoilă Mârza a fost singurul dintre cei peste 100.000 de români veniţi la Alba Iulia
care a avut un aparat de fotografiat, cu care a imortalizat Unirea. Fotograful a executat din mijlocul
mulţimii cinci clişee: trei scene de masă şi două scene de la tribuna oficială. Fotografiile sale au fost
prezentate de delegaţia română, în cadrul Conferinţei de Pace de la Versailles, ca un argument în plus
pentru recunoaşterea Unirii de către marile puteri.  
9. Alba Iulia avea la acel moment numai 10.000 de locuitori şi două hoteluri, Hungaria şi
Europa, ambele demolate în vremea regimului comunist.  
10. În Alba Iulia avea cea mai puternică gardă naţională din Transilvania, sub comanda lui
Florian Medrea. Era bine organizată şi dotată, capabilă să apere oraşul în caz de nevoie. Asta, în
condiţiile în care Transilvania trecea prin inerente tensiuni după încheierea Primului Război Mondial,
iar trupelor germane aflate în retragere, li se refuzase cantonamentul în Cetatea Alba Iulia.