Sunteți pe pagina 1din 2

Chirita in provintie

de Vasile Alecsandri
CARACTERIZAREA CHIRITEI

Vasile Alecsandri (1818-l890), personalitate marcanta a pasoptismului, se simte dator sa


contribuie la construirea politica, morala si intelectuala a Principatelor Romane si considera ca
spectacolul teatral atrage publicul mult mai usor decat lectura, deoarece transmite mesajul in chip
nemijlocit si poate fi astfel un mijloc eficient de indreptare a moravurilor societatii si de
implinire a idealurilor nationale si democratice ale epocii. 
Ciclul de comedii cunoscut sub numele "Chiritele" este alcatuit din patru piese: "Chirita
in Iasi sau Doua fete s-o neneaca" (1850), "Chirita in provintie" (1852), "Cucoana Chirita in
voiaj" (1863), subintitulata "cinticel comic" si "Chirita in balon".
“Chirita in provintie”, “comedie cu cantice, in 2 acte” face parte din primele texte scrise
sa fie puse in scena, aceasta fiind reprezentata chiar in 1852. Ea este a doua opera dintre cele
cinci piese din ciclul “Chiritelor”. Toate au in centrul lor acelasi personaj feminin comic
reprezentativ pentru epoca imediat de dupa 1848 si pentru un anumit tip uman: boieroaica de
provincie dornica de parvenire.
Tema comediei ilustreaza contrastul dintre esenta si aparenta prin care sunt construite
personajele apartinand micii boierimi rurale, care, inculte, vulgare si corupte, vor sa para
aristocrati cultivati si emancipati.
„Chirita in provinţie” reprezintă o comedie de moravuri întrucât Alecsandri surprinde,
satirizează moravurile societatii: corupţia, snobismul, incultura, parvenismul. Astfel,
V.Alecsandri abordează tema inlaturarii corupţiei, a dorinţei de a parveni, ducându-si
personajele, impingandu-le in zona ridicolului, subliniind discrepanta dintre esenţa si aparenta,
criticând diferenţa dintre ceea ce sunt in realitate si ceea ce vor sa para personajele comediei.
Titlul comediei ne indica numele protagonistei, Chirita, un personaj ridicol, dornic de a
parveni, un personaj a cărui imagine este adusa in prim-plan ca fiind simbolul snobismului,
inculturii si al parvenitismului. Întreaga acţiune se concentrează in jurul acestui personaj feminin,
scriitorul conturându-i un portret moral prin acumulare de trasaturi si prin fuziunea modalităţilor
de caracterizare directa (indicaţii scenice si replicile altor personaje) cu modalităţile de
caracterizare indirecta (limbajul, atitudinile, faptele personajului). Titlul operei conţine de
asemenea si o coordonata spaţiala: „in provinţie”, ce subliniază si anticipează inarvertenta dintre
esenţa si aparenta, Alecsandri ironizând dorinţa Chiritei de a se sincroniza cu moda Parisului.
Chirita este personajul principal si eponim al comediei "Chirita in provintie", fiind
realizat prin modalitatile de caracterizare specifice personajului dramatic si prin mijloacele
comicului utilizate de autor in piesa.
Din punct de vedere social, ea este o mosiereasa de la tara, inculta si grosolana, care
detine proprietatea Barzoieni, sotia viitorului ispravnic Grigori Barzoi, "cucoana" si mama lipsita
de responsabilitate a trei copii: Aristita, Calipsita si Gulita, carora le degradeaza personalitatea
printr-un rasfat ridicol si cu totul deplasat. Intreaga piesa se concentreaza in jurul protagonistei,
care doreste sa para o aristocrata educata, cu preocupari mondene si vorbitoare de limba
franceza.
La nivel moral, Chirita se incadreaza in tipologia parvenitei a snoabei care are ca
obiective sa ajunga ispravniceasa, sa introduca la mosia de la tara moda timpului si sa il insoare
pe Gulita cu Luluta ca sa puna mana pe averea acesteia, fara sa tina cont de sentimentele ei. Este
tipul cochetei ,dornica sa isi insuseasca bunele maniere ale saloanelor pariziene, dar si al
adulterinei,mare amatoare de aventuri amoroase, raspunzand avansurilor lui Leonas cand acesta
este deghizat in ofiter.
Psihologic, Chirita este labila sentimental, se adapteaza situatiilor in functie de interese
si, in general, nu empatizeaza cu ceilalti.
Trasaturile de caracter dominante sunt snobismul si parvenitismul de care da dovada pe
tot parcursul piesei, avand ca centru de greutate propriul interes.
O prima secventa care pune in evidenta snobismul personajului este redata in actul II,
scena 3,cand,dupa ce se muta la Iasi, Chirita adopta moda occidentala,redecoreaza, schimba
meniul si garderoba spre disperarea lui Barzoi care ii reproseaza renuntarea la vechile obiceiuri
culinare moldovenesti, precum si cheltuielile mari facute pentru mobilierul modern.Ea isi cearta
sotul, spunandu-i ca toate s-au schimbat de cand a devenit ispravniceasa: "ian taci,taci...ca de-o
mie de ori prinde mai bine asa."
A doua secventa,din care reiese parvenitismul personajului, este pusa in valoare atunci
cand ,dominata de dorinte ariviste, isi trece in pasaport un fals titlu de noblete, baroana, fapt ce-i
mira pe musafiri, carora le raspunde invariabil : "De ce nu? daca-i moda". Altfel, Chirita isi
ocaraste slugile intr-un limbaj vulgar, de mahala, care contrasteaza flagrant cu pretentiile ei, de
ispravniceasa mondena: "Tast, betilor!; Auzai, toparlanii!; Afara, mojacilor, ca va stiu eu de mult
ca sunteti buni de gura si rai de lucru; Bata-te cucu, mangosatule!."
Parvenitismul reiese si din dorinta sa exgaerata de a deveni ispreavniceasa,dar si din
comportamentul acesteia cand dorinta ii este indeplinita: nu numai ca este nemultumita de mita
pe care sotul ei o primeste dar are si pretentia de a pleca la Paris,data fiind noua sa
importanta:"Cu toate aceste, de m-as porni mai degraba la Paris!...ca m-am saturat de
Moldova...".
Conflictul dramatic are rol in caracterizarea personajului si este reprezentat de
incrancenarea cu care Chirita se impotriveste, din motive meschine si rautacioase, casatoriei
dintre Luluta si Leonas, doi tineri care se iubesc si care triumfa in finalul comediei.
Una dintre cele mai bune modalități prin care autorul o caracterizează pe Chirita
este limbajul folosit de aceasta, ce împletește fără succes regionalisme moldovenești cu expresii
franțuzești. Rezultatul acestora este imposibil de înțeles, fără explicațiile furnizate de cucoană:
«pour des fleurs de coucou» («de florile cucului»), «nous lavons le baril» («spălăm putina»),
«tambour d 'instruction» («toba de carte»). Astfel autorul aduce în fața cititorului impresia pe
care Chirița și-a creat-o asupra propriei persoane, de cucoană sofisticată, ce contrastează puternic
cu acțiunile sale, ea scotand in evidenta, de fapt, incultura si dorinta de a imita vorbirea la moda
cu orice pret. Limbajul său este o altă modalitate prin care Alecsandri își caracterizează
principalul personaj, acesta fiind unul asemănător cu cel al unui birjar, nedemn de doamna în
care pozează: «Afară, mojicilor!», «Auză-i, țopârlanilor!».
Din didascaliile dramaturgului reiese atat caracterizarea directa ("fumeazaca un caporal
tigari de "Halva", calareste imbracata in "amazoana" cat si cea indirecta, comportamentul
caraghios al eroinei, gesturile voit cochete si penibile manifestate in dialogul cu Leonas deghizat
in ofiter : »cochetand, cu pudoare, cu dragoste ».
Chirita este, totodata, o mama lipsita de responsabilitate, care nu stie sa-si educe copiii,
degradandu-le personalitatea printr-un rasfat ridicol si cu totul deplasat. Superficialitatea privind
educatia si instructia lui Gulitar eiese, indirect, din didascalii si din vorbele eroinei.
Din punctul de vedere al portretului fizic, Chirita este, in viziunea regizorilor, o femeie batrana si
urata, ea neavand conturat un portret caracteristic pentru a lasa cititorul s-o creioneze cum doreste.
Chirita este un personaj caricatural, dar simpatic prin firea volubila, prin agitatia ei ridicola de a
parea o parizianca, prin snobismul ei ostentativ, in fond.

S-ar putea să vă placă și