Conturată în special în ultimele patru decenii, şcoala este reprezentată prin

numeroşi specialişti reputaţi, dintre care menţionăm nord-americanii Elton Mayo,

Douglas McGregor, R. Lickert, Ch. Arghiris, francezul M. Crozier, italianul Moreno,
rusul M. Gvisiani, polonezul J. Indraskiewicz.

Concepţiile relaţioniste au apărut ca o critică adusă şcolii clasice, mai ales lui F.
Taylor, fiind determinate de condiţiile  sociale şi istorice; ele au impus
reconsiderarea factorului uman în managementul întreprinderilor. Reprezentanţii
şcolii sociologice acordă cea mai mare importanţă individului şi comportării lui. În
cadrul întreprinderii unde activează o colectivitate se formează un complex de relaţii
interumane, care dă naştere unui anumit comportament ce reflectă de fapt climatul
organizaţional, caracterizat prin: atitudinea faţă de muncă, motivaţia în muncă,
satisfacţia profesională, atitudinea faţă de grupul de muncă etc. În fundamentarea
concepţiilor, relaţioniştii se sprijină pe ideea că oamenii ar putea fi determinaţi să
muncească mai productiv dacă li se satisfac anumite necesităţi psihologice şi
sociale.

Dintre toţi reprezentanţii acestei şcoli, Elton Mayo a fost cel care are contribuţii
deosebite în ceea ce priveşte descoperirea climatului psihosocial şi a rolului
factorilor umani în întreprindere, fapt ce a modificat fundamental datele privitoare la
cunoaşterea poziţiei omului în angrenajul industriei. Prin seria de experienţe
efectuate între anii 1927 – 1932, Elton Mayo a arătat că omul nu poate fi tratat în
mod individual, ca o persoană care îndeplineşte o anumită sarcină de producţie, ci
trebuie examinat în calitate de membru a unui grup de muncă, în care acţiunea sa
apare ca interacţiune. În acest fel, relaţia de muncă este inserată într-un context de
relaţii psihosociale, în care se constituie şi acţionează un sistem de valori şi norme
de comportament specifice.

Principalele critici aduse tezelor acestei şcoli au vizat, în principal:

 ineficacitatea operaţională a conceptelor şi teoriilor avansate;

 concentrarea exclusivă asupra aspectului uman al întreprinderii;
 supraevaluarea rolului climatului organizaţional ca element motivaţional.