Materiale suplimentare pentru pregătirea examenului de bacalaureat

Modele de rezolvare

Romanul obiectiv.Liviu Rebreanu, Ion

Liviu Rebreanu,creatorul romanului romanesc modern este considerat unul dintre marii
prozatorii ai literaturii române.El scrie primul roman realist,social,obiectiv din literatura
romana,”Ion” si primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca,”Padurea
spanzuratilor”
Publicat in 1920,romanul „Ion” reprezinta capodopera lui Liviu Rebreanu,aparitia
romanului starnind un adevarat entuziasm in epoca.
Ca orice roman,”Ion” este o specie a genului epic,in proza,de mare intindere,cu actiune
complexa,desfasurata pe mai multe planuri narative,cu o intriga complicata si personaje
numeroase,bine individualizate.Principalul mod de expunere este naratiunea,iar personajele se
contueaza direct prin descriere si indirect,prin propriile fapte,ganduri si vorbe,cu ajutorul
dialogului si al monologului.
Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative,din multitudinea
planurilor de actiune si din numarul mare de personaje si ,nu in ultimul rand,din formula
contrapunctului(relatarea aceluiasi eveniment in planuri narative diferite).
Opera literara,”Ion”este un roman realist de tip obiectiv,apartinand prozei interbelice,dar si
un roman social,cu tematica rurala.
Este un roman obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului
omniscient,omniprezent.Se observa obiectivitatea naratorului,naratiunea la persoana a III-a si
atitudinea detasata in descriere,precum si veridicitatea.
Geneza romanului demonstreaza apartenenta operei la realism,Liviu Rebreanu marturisind
ca in lunga sa truda de creatie,in cei sapte ani in care a lucrat la roman,un rol important l-a
avut,pe de o parte”impresia afectiva”,emotia,iar pe de alta parte,acumularea de material
documentar:scena vazuta de scriitor cu taranul care saruta pamantul ca pe o
ibovnica,intamplarea povestita de sora lui despre o fata bogata,ramasa insarcinata cu un tanar
sarac si batuta cumplit de tatal ei ,pentru ca tanarul nu vroia decat averea,precum si propria
experienta de ardelean care a observat mentalitatea si obiceiurile taranilor,viata lor dificila
cauzata de lipsa pamantului.
Tema romanului ilustreaza o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul
secolului al XX-lea,ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru avere,intr-o lume in care
statutul social al omului este stabilit in functie de pamantul pe care-l poseda,fapt ce justifica
actiunile personajelor
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului omniscient si omniprezent
asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a
Perspectiva temporala este reala si cronologica,bazata pe povestirea faptelor in ordinea
derularii lor.
 Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real deschis,al satului Pripas si unul imaginar
inchis,al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
Romanul este structurat in doua parti:”Glasul pamantului” si „Glasul iubirii”si
treisprezece capitole cu titluri-
sinteza:”Inceputul”,’Sfarsitul”,”Rusinea”,”Nunta”,”Streangul”,”Vasile”etc
Incipitul,simetric finalului,este realizat prin descrierea drumului spre satul Pripas.La
intrarea in sat „te intampina o cruce stramba pe care e rastignit un Hristos cu fata spalata de ploi
si cu o cununita de flori vestede agatata de picioare”,imagine ce sugereaza viata tensionata si
necazurile personajelor din roman.
Actiunea romanului incepe cu „Glasul pamantului”,unde se fixeaza timpul si spatiul in
care vor avea loc evenimentele,si anume,intr-o zi de duminica,in satul Pripas,cand toti locuitorii
se afla adunati la hora traditionala,in curtea Todosiei,vaduva lui Maxim Oprea.Hora este o
pagina etnografica memorabila prin jocul traditional,vigoarea flacailor si candoarea fetelor,un
dans al vieţii, al stării de bine de dinaintea furtunii ce va urma. Scena bătăii dintre Ion şi George
reprezintă o premoniţie a ceea ce va urma să se întâmple între cele două personaje de-a lungul
romanului.
In sat, domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au avere,fapt ce declanseaza
conflicte sociale intre „sarantoci” si „bocotani”,ducand la o lupta apriga pentru
existenta.Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate,de faptul ca familiile
nu se intemeiaza pe sentimente,ci pe interese economice.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea
averii conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate.
Drama lui Ion este drama taranului sarac.Mandru,orgolios,constient de calitatile sale, nu-
si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei.
Dorind sa obtina repede mult pamant,Ion ii face curte Anei,fata unui „bocotan”,o seduce
si il forteaza pe Vasile Baciu,tatal acesteia,sa accepte casatoria.
Dupa amenintari si jigniri indelungate,Vasile Baciu consimte sa-i lase Anei ca zestre
„toate pamanturile si amandoua casele,cerand doar sa fie scrise ,dupa cununie,pe numele
amandurora”,conflictul fiind aparent rezolvat cu ajutorul preotului.
Conflictul exterior(social),intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu,este dublat de
conflictul interior,intre „glasul pamantului” si glasul iubirii”
Partea a doua a romanului,”Glasul iubirii”,sugereaza cealalta patima a lui Ion,tanjirea
pentru Florica sfasiindu-i sufletul.
Dupa ce se casatoreste cu Ana,patima pentru pamant a lui Ion se manifesta intr-un gest de
adorare,saruta pamantul,iar fata „ii zambea cu o placere nesfarsita”
Odata satisfacuta patima pentru pamant,celalat „glas”,iubirea patimasa pentru Florica
duce,fara indoiala,la destinul tragic al eroului.
Viata Anei devine un cosmar,fiind batuta si alungata atat de sot,cat si de tata.In aceasta
atmosfera tensionata,ea da nastere unui copil,pe nume Petre.
Nunta lui George cu Florica reaprinde in sufletul lui Ion dorinta iubirii.Ana simte
aversiunea sotului si pasiunea acestuia pentru sotia lui George.La scurt timp,ea se spanzura.
Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei,pentru ca in
Ana,iar apoi in Petrisor,fiul lor nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor.Nici
moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica.Destinele distruse, al Anei şi a lui
Petrişor, arată caracterul imoral al personajului Ion.
Deznodamantul este anticipativ(previzibil),iar George care-l omoara nu este decat un
instrument al destinului.Asadar,Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima
pasionala,savarsita cu o unealta agricola cu care se lucreaza pamantul ce-i fusese atat de drag
protagonistului.Ion este drastic pedepsit de autor,intrucat el se face vinovat de degradare
morala.
George este arestat,Florica ramane singura,iar averea lui Ion revine bisericii.
Caracter impulsiv,Ion actioneaza imoral,este lacom si isi urmareste scopul cu
perseverenta.Dominat de instincte,el isi ghideaza toate actiunile pentru a urca pe scara
sociala,insa este incapabil sa se mentina.Destinul lui este tragic,Liviu Rebreanu evidentiind in
el trasaturile unui taran ce traieste intr-o lume in care ierarhizarea valorilor se face in functie de
avere.
Astfel,personajul este drastic pedepsit de narator,intrucat el se face vinovat de
dezintegrare morala,fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor,tulburand echilibrul unui
camin si linistea unei intregi colectivitati.
In celalalt plan narativ,locul central il ocupa familia invatatorului Herdelea.
Rivalitatea dintre preot si invatator pentru autoritate in sat este defavorabila celui din
urma.El are familie:o sotie,un baiat,Titu si doua fete,Laura si Ghighi.In plus,casa si-o zidise pe
lotul bisericii,cu invoirea preotului.Cum relatiile dintre ei se degradeaza,pornind de la
atitudinea lor fata de faptele lui Ion,invatatorul se simte amenintat si face tot felul de
compromisuri.In cele din urma,preotul Belciug ii face acte pentru lotul pe care este construita
casa.
Finalul inchis al romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici.
Descrierea drumului care iese din satul Pripas,sugereaza ca viata colectivitatii isi urmeaza
cursul firesc:”Peste drum,pe crucea de lemn,Hristosul de tinichea,cu fata poleita de o raza
intarziata,parca ii mangaia,zuruindu-si usor trupul in adierea inserarii de toamna.”
Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizeaza prin respectul pentru adevar,de
unde reiese obiectivitatea si realismul romanului,precum si prin precizia termenilor si concizia
exprimarii,inscriindu-se in modernism.Sobrietatea stilului anticalofil(impotriva scrisului
frumos),lipsit de imagini artistice,reliefeaza crezul prozatorului ca”e mult mai usor a scrie
frumos,decat a exprima exact”
Romanul „Ion” este unul dintre cele mai complexe şi simbolice opere din literatura
română, care-şi depăşeşte epoca şi rămâne un model al genului.
 Materiale suplimentare pentru pregătirea examenului de bacalaureat
Modele de rezolvare
Liviu Rebreanu, Ion – caracterizarea personajului principal

Liviu Rebreanu,creatorul romanului romanesc modern este considerat unul dintre

marii prozatorii ai literaturii române.El scrie primul roman realist,social,obiectiv din literatura
romana,”Ion” si primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca,”Padurea
spanzuratilor”
Publicat in 1920,romanul „Ion” reprezinta capodopera lui Liviu Rebreanu,aparitia
romanului starnind un adevarat entuziasm in epoca.
Personaj realist si eponim,Ion Pop al Glanetasului este unul de referinta in literatura
romana,concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-
lea,fiind construit prin procedeul basoreliefului(scoaterea personajului in evidenta).
Desi taran,Ion este insa,mai ales,un personaj modern si „rotund”(care nu poate fi
caracterizat succint si exact),prin complexitatea trairilor si prin forta conflictului interior.De
altfel,structura epica a romanului,organizata in doua parti-„Glasul pamantului” si „Glasul
iubirii”-reflecta patimile conflictuale ale protagonistului:pamantul si iubirea.
Ion este personajul central din roman, dominând întreaga operă. Celelalte personaje
gravitează în jurul său, punându-i în evidenţă trăsăturile. Este un personaj complex. Iniţial dotat
cu o serie de calităţi, personajul se dezumanizează treptat.El este reprezentativ pentru
colectivitatea umana din care face parte,prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor in care
traieste.
Ca personaj modern,protagonistul este puternic individualizat prin complexitatea
caracteriala,prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile
Baciu,prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibil totodata.
Portretul moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe,ce reies indirect din
comportamentul plin de energie,din atitudinea,gandurile si framantarile patimase ale
protagonistului.
Inca de la inceputul romanului,naratorul omniscient scoate in evidenta ipocrizia
personajului,care,desi o iubea pe Florica,nu renunta la cucerirea Anei,pentru ca aceasta era
bogata.
Conflictul interior,care marcheaza destinul personajului principal,este vizibil inca de la
inceput.Caracterizat direct,Ion este „iute si harnic”,”chipes”,”voinic”,dar „sarac”,motiv pentru
care simte dureros prapastia dintre el si „bocotanii” satului.
De la inceput,Ion este sfasiat de doua forte interioare:”glasul pamantului” si „glasul
iubirii”.
Patima pentru pamant il macina,toata fiinta lui fiind mistuita de dorinta de a avea cat mai
mult pamant.
Hotarat si perseverent in atingerea scopului,dar si viclean,Ion isi planifica cu
meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei.Asadar,setea de pamant este trasatura
dominanta a personalitatii sale,facand din el un personaj memorabil.Ion vede in pamant singura
metoda prin care poate deveni demn si implinit.
Dupa ce se casatoreste cu Ana,patima pentru pamant se manifesta printr-un gest de
adorare,saruta pamantul,iar fata”ii zambea cu o placere nesfarsita”, secventa narativa in care are
loc sarutul pamantului fiind simbolica pentru patima care pusese stapanire pe Ion
Din cauza patimii care il domina si devine o obsesie pentru el,Ion se dezumanizeaza.O
batjocoreste pe Ana,ii ia averea,o impinge la sinucidere,este violent.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt „glas” ce mistuie sufletul lui Ion este
iubirea patimasa pentru Florica.Dupa ce Ana se spanzura,Ion se simte liber,fiind din ce in ce
mai dominat de dragostea pentru Florica.Prietenia falsa cu George constituie o alta strategie a
protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai.
Conditia taranului este reprezentata prin destinul tragic al lui Ion,care face orice pentru a-
si atinge scopul,renuntand ,initial, la ideea de fericire si traind numai pentru avere.
Caracter impulsiv,Ion actioneaza imoral,este lacom si isi urmareste cauza cu
perseverenta.Dominat de instincte,el isi ghideaza toate actiunile pentru a urca pe scara
sociala,insa este incapabil sa se mentina.Destinul lui este tragic,Liviu Rebreanu evidentiind in
el trasaturile unui taran ce traieste intr-o lume in care ierarhizarea valorilor se face in functie de
avere.
Moartea reprezinta finalul evolutiei personajului central
Destinul tragic al eroului este previzibil.Ion este omorat de George.Asadar,Rebreanu
propune pentru sfarsitul lui Ion o crima pasionala,infaptuita cu o unealta simbolica pentru
munca pamantului:sapa.
Astfel,personajul este drastic pedepsit de narator,intrucat el se face vinovat de
dezintegrare morala,fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor,tulburand echilibrul unui
camin si linistea unei intregi colectivitati.
Personaj realist,Ion a fost preluat de Liviu Rebreanu din viata,fiind inspirat de o imagine
vazuta de scriitor pe colinele unui sat,unde a observat „un taran imbracat in haine de
sarbatoare”,care s-a aplecat,deodata „si-a sarutat pamantul”
Un alt eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care Rebreanu a
avut-o cu un tanar taran muncitor,pe nume Ion Boldijar al Glanetasului,care nu avea pamant si
pronunta acest cuvant cu „atata sete ,cu atata lacomie si pasiune,parc-ar fi fost vorba despre o
fiinta vie si adorata”
Personajul lui Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv,deoarece
romancierul detine secretul construirii de oameni vii,intr-un stil anticalofil,fara podoabe
artistice sau artificii de limbaj.Prezenta regionalismelor ardelenesti asigura un echilibru
stilistic,personajele avand un limbaj specific pentru mediul din care provin.Cuvintele si
expresiile populare sunt proprii lui Ion Pop al Glanetasului,contribuind la
desavarsirea(realizarea) personajului realist,reprezentativ pentru mediul rural ardelenesc.
 Materiale suplimentare pentru pregătirea examenului de bacalaureat
Modele de rezolvare

Mihail Sadoveanu, Baltagul – încadrarea în specia literară

"Ceahlăul literaturii române", cum l-a numit Geo Bogza, "Ştefan cel Mare al literaturii
române" cum i-a spus G.Călinescu, Mihail Sadoveanu are o operă monumentală a cărei măreţie
constă în densitatea epică şi grandoarea compoziţională.
Scriitor fidel principiilor traditionaliste,Mihail Sadoveanu ilustreaza in opera sa viata
satului romanesc ca fundamentala tema epica,intrucat”taranul roman a fost principalul meu
erou”.
Opera scrisă în numai 17 zile şi publicată în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu
împlinea 50 de ani,”Baltagul”este un adevărat "poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o
«Mioriţă» în dimensiuni mari" (George Călinescu).
Romanul este traditional-mitic,are ca surse de inspiraţie balade populare de la care
Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti:”Salga”-setea de implinire a actului
justitiar,de infaptuire a dreptatii,”Dolca”-ideea profundei legaturi a omului cu animalul
credincios,”Miorita”-tema,motivul,conflictul,discursul epic simplu,conceptia asupra mortii.
Ca orice roman,”Baltagul”este o specie a genului epic,in proza,de mare intindere,cu
actiune complexa,desfasurata pe mai multe planuri narative,cu o intriga complicata si personaje
numeroase,bine individualizate.Principalul mod de expunere este naratiunea,iar personajele se
contueaza direct prin descriere si indirect,prin propriile fapte,ganduri si vorbe,cu ajutorul
dialogului si al monologului.
Tema ilustreaza perspectiva romaneasca traditionalista,conturand lumea arhaică a satului
românesc, avand in centrul atentiei ţăranul moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor
şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, a simţi şi a reacţiona în faţa
problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii de viaţă fundamentale.
Motivul central al romanului este motivul labirintului,al calatoriei care are rolul de a
scoate la lumina adevarul,ratacit in intunericul nedreptatilor.
Titlul este simbolic.Obiectul eponim, „baltagul” este arma magică şi simbolică menită să
împlinească dreptatea, o unealtă justiţiară. Principala trăsătură a baltagului este că, atunci când
este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. Baltagul dă prilej Vitoriei
Lipan ca, prin abile întrebări, să-1 ispitească pe Calistrat Bogza afară din tăcerea sa pentru a
vorbi şi a se demasca.In sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magică, însuşită de
răufăcător şi recucerită de erou.
Cuvântul "baltag" poate proveni din limba greaca-"labrys", care înseamnă „secure cu
două tăişuri”, dar şi „labirint”. In roman este vizibil simbolul labirintului, ilustrat de drumul pe
care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale,
de la nelinişte la bănuială, apoi la certitudine, cât şi un labirint exterior, al drumului pe care îl
parcursese şi Nechifor Lipan. Centrul acestui labirint este râpa dintre Suha şi Sabasa, unde se
afla osemintele lui Nechifor Lipan.
„Baltagul”este un roman obiectiv,realist.
Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului obiectiv si omniscient
asupra evenimentelor relatate la persoana a treia.
Structura romanului evidenţiază două componente: una traditionalist-mitică şi cealaltă
epică-realistă, care se interferează pe parcursul întregului roman.
Timpul în care are loc acţiunea este limitat şi cronologic,este vag precizat,prin repere
temporale:”aproape de Sf Andrei”,”in Postul Mare”,”10 martie”.Intâmplările se petrec din
toamnă până în primăvară, dar nu este precizată perioada, deoarece Vitoria Lipan trăieşte într-
un timp mitic românesc, un timp spiritual al credinţelor şi datinilor străvechi, care au
valabilitate în orice epocă.
Perspectiva spaţială este reprezentată de meleagurile „accidentale si stâncoase” ale
munţilor din Moldova, cat si de spatiul interior al eroinei,al tulburarii si cautarii in sine a
adevarului.
Acţiunea romanului este simpla,subiectul avand un singur fir epic-drumul parcurs de
Vitoria Lipan in cautarea sotului ei,Nechifor.Efortul cautarii urmeaza un traseu dificil si
sinuos(serpuitor),eroina parcurgand un drum al nelinistilor si zbuciumului sufletesc, sub forma
labirintului(conflictului) interior si a unui labirint (conflict) exterior,dorind sa afle adevarul si
sa faca dreptate.
Incipitul îl constituie legenda privind rânduielile pe care Dumnezeu le-a stabilit
pentru toate neamurile omeneşti, după facerea lumii. Legenda spusa de Nechifor Lipan "la
cumătrii şi nunţi", îi vine în minte sotiei lui, Vitoria, prin memorie afectivă, ea având aici rolul
de narator-mesager.Legenda este un prolog in care sunt prezentati locuitorii de la munte si viata
lor dura.
In Măgura Tarcăului, Vitoria Lipan este îngrijorată că ceva rău s-a întâmplat cu sotul ei,
Nechifor Lipan, care plecase la Dorna să cumpere o turmă de oi şi intarziase neobisnuit de
mult,73 de zile.
Frământându-se pentru întârzierea sotului ei, Vitoria este sigura că are primul semn rău,
care "a împuns-o în inimă", atunci când îl visează pe "Nechifor Lipan călare, cu spatele întors
cătră ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape", iar altă dată "trecând călare o apă neagră [...]
cu faţa încolo", ceea ce înseamnă că ceva rău s-a întâmplat cu Nechifor. Atunci când cocoşul
"se întoarse cu secera cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă", Vitoria înţelege că
Nechifor "nu vine", deoarece "cucoşul dă semn de plecare", iar "nourul către Ceahlău e cu
bucluc".
Incercând să găsească răspuns la semnele rău-prevestitoare,munteanca se duce la preotul
Dănilă,pentru a primi un sfat. Dragostea puternica pentru sotul ei o determina sa mearga si la
ghicitoarea satului,baba Maranda,dar nu are incredere nici in prezicerile ei si devine tot mai
sigura ca ceva rau s-a intamplat.
Credincioasa, simte nevoia unei purificări sufleteşti, ţine post negru în toate "vinerele negre
[...] fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură".Se inchide in sine si cauta
in interiorul ei lumina calauzitoare.
Lipanii aveau atâta avere "cât le trebuia" şi, din cei şapte copii "cu cât îi binecuvântase
Dumnezeu", mai trăiau doi: o fată, Minodora şi un băiat, Gheorghiţă.
Vitoria pune ordine în gospodărie cu o luciditate impresionantă: pe Minodora o duce la
mănăstire, vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum si ii comandă fiului ei un
baltag, pe care-l sfinţeşte preotul şi, a doua zi, pe 10 martie, ea pleacă, împreună cu Gheorghiţă,
în căutarea lui Nechifor
Episodul narativ al călătoriei conturează realismul romanului,prin drumul pe care-l
parcursese Nechifor şi pe care Vitoria îl urmează întocmai. Ea întreabă peste tot de "bărbatul cu
căciulă brumărie şi cal negru ţintat". Primul popas îl fac la han la Donea, la Calugareni,apoi la
Farcasa unde afla ca Nechifor nu mai fusese vazut"cam de astă-toamnă". La Borca participa la
o cumetrie (masă după botezul unui copil), iar la Cruci, cei doi călători dau peste o nuntă, unde
Vitoria considera însă că este semn rău faptul că "întâi am dat peste un botez; şi s-ar fi cuvenit
să văd întâi nunta şi pe urmă botezul". La Vatra Dornei descopera că Nechifor Lipan
cumpărase trei sute de oi, fiind cea mai mare vânzare din târg, apoi vânduse o sută de oi la doi
munteni şi o luaseră împreună spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotărăşte să se întoarcă, aşa cum
presupune că s-ar fi întors şi Nechifor.Alte informaţii le primeste la Broşteni,Borca si Sabasa.
Coborând muntele, drumeţii se opresc în satul Suha unde afla că trecuseră mai întâi oile şi
ciobanii, apoi sosiseră şi cei doi stăpâni: Calistrat Bogza si Ilie Cuţui, nu trei, cum susţinea
munteanca.
Vitoria este sigura că între aceste două localităţi s-a petrecut omorul. Trecând din nou
muntele la Sabasa,ea descoperă câinele soţului ei, Lupu, care îi duce pe Vitoria şi pe
Gheorghiţă într-o râpă,intre Suha si Sabasa, unde se afla osemintele lui Nechifor Lipan. Femeia
observă că avea "căpăţâna [...] spartă de baltag" şi decide sa gaseasca criminalii si sa faca
dreptate.
In cel mai evident spirit traditionalist ,Vitoria vegheaza ca toate ritualurile inmormantarii
sa fie respectate pana in cele mai mici detalii.
Episodul denunţării vinovaţilor începe cu vizita Vitoriei la Prefectură. Ea nu acuză direct
pe nimeni, doar modul insinuant în care-şi exprimă nedumeririle în legătură cu dispariţia unui
posibil martor care ar fi trebuit să asiste la târgul făcut de cei trei oieri la cumpărarea turmei, ori
în legătură cu existenţa chitanţei de primire a banilor ce ar fi trebuit să se afle în chimirul
mortului sunt sugestive pentru inteligenţa Vitoriei şi înclinaţiile ei de detectiv. Este foarte
insistentă atunci când îi pofteşte la "îngropăciune" pe subprefectul Balmez, dar şi pe Calistrat
Bogza şi Ilie Cuţui, cu scopul de a pune în scenă demascarea şi pedepsirea criminalilor,
dovedind o abilitate deosebită în cunoaşterea firii umane.
Scena demascarii ucigasilor este cutremuratoare.Cu o deductie uimitoare de
detectiv,povesteste detaliat savarsirea crimei.La indemnul ei,Gheorghita ia baltagul lui
Calistrat,deoarece i se pare „ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-
sau”.Bogza devine agresiv,dar este lovit de Gheorghita cu baltagul si sfasiat de cainele Lupu.
Calistrat Bogza mărturiseşte că impreuna cu Ilie Cutui l-au ucis pe Lipan ca sa-i ia oile.
Odată adevărul aflat şi criminalii pedepsiţi, Vitoria se pregăteşte să se intoarca acasă.
Intorcandu-se dinspre moarte spre viata,Vitoria trebuie sa ia singura decizii in ceea ce priveste
destinul copiilor ei,finalul romanului ilustrand acceasi luciditate a femeii care se gandeste ca nu
poate s-o dea pe Minodora „dupa feciorul acela inalt si cu nasul mare al dascalitei Topor”
Vitoria Lipan,personaj principal si figura reprezentativa de erou popular,intruneste
calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara,in care se inscriu cultul pentru adevar si
dreptate,respectarea legilor stramosesti,definandu-se ca personaj traditional si realist.”Ea nu
este o individualitate,ci un exponent al spetei”(George Calinescu),asadar un personaj mitic si un
personaj-simbol pentru taranul roman.
 Hotarata sa afle adevarul si sa razbune moartea sotului ei,Vitoria isi implineste datoria si
face dreptate,dovedind spirit justitiar,inteligenta,luciditate,stapanire de sine,devotament si
neclintire in respectarea traditiilor.
Legatura spirituala dintre cei doi soti este solida si eterna,Vitoria si Nechifor Lipan
formand un cuplu ce simbolizeaza triumful iubirii asupra dramei existentiale a omului si asupra
raului din sufletul omenesc.
Limbajul folosit de autor este bogat si nuantat prin cuvinte si expresii populare
vechi:”graieste”,”purcede”,prin asocieri inedite cu mare putere de sugestie:”lepadand vorbe
rele”,”incepuse sa-i infiereze mustacioara”.Intalnim epitete,comparatii si expresii metaforice” si
secvente descriptive scurte care puncteaza trairile personajelor.
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observaţie,dezvoltând
acţiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoreşti", acesta fiind, probabil,
cel mai reuşit roman obiectiv inspirat dintr-o baladă populară: "Nicăieri n-a pus Sadoveanu mai
multă obiectivitate şi mai puţin sentimentalism decât în acest roman" (Nicolae Manolescu -
"Sadoveanu sau utopia cărţii").
 Materiale suplimentare pentru pregătirea examenului de bacalaureat
Modele de rezolvare

Mihail Sadoveanu, Baltagul – caracterizarea personajului principal

"Ceahlăul literaturii române", cum l-a numit Geo Bogza, "Ştefan cel Mare al literaturii
române" cum i-a spus G.Călinescu, Mihail Sadoveanu are o operă monumentală a cărei măreţie
constă în densitatea epică şi grandoarea compoziţională.
"Baltagul" este un adevărat "poem al naturii şi al sufletului omului simplu, o «Mioriţă»
în dimensiuni mari" (George Călinescu).
Roman traditional,”Baltagul” ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc,sufletul
taranului moldovean ca pastrator al traditiilor si al specificului national.
Vitoria Lipan,personaj principal si”rotund”(care nu poate fi caracterizat succint si
exact),eroina mitica,este o figura reprezentativa de erou popular,intrunind calitatile
fundamentale ale omului simplu de la tara.
La inceput figura Vitoriei este lipsita de dinamism,naratorul accentuand direct si indirect
trasaturile,pornind din exterior spre interior,cele fizice sugerand profundele trairi si sentimente
ale eroinei.
Portretul moral reiese ,mai ales, din faptele si gandurile eroinei,prin caracterizare
indirecta.Trasatura dominanta a Vitoriei Lipan este respectarea traditiilor stramosesti,a legilor
nescrise,mostenite de ea din vremuri imemorabile,care o defineste ca personaj traditionalist.
Naratorul omniscient dezvaluie starile si trairile interioare ale eroinei.Ingrijorarea si
nelinistea sunt cauzate de intarzierea „peste obicei” a lui Nechifor Lipan,plecat la Dorna sa
cumpere oi.Credincioasa,ea merge la parintele Danila pentru sfat.Dragostea puternica pentru
sotul ei o determina sa mearga si la ghicitoarea satului,baba Maranda,dar nu are incredere nici
in prezicerile ei si devine tot mai sigura ca ceva rau s-a intamplat.
Vitoria respecta riguros traditiile stramosesti,presimtirile ei venind din semne ale
credintei strabune si din experienta sa morala,intuitiva.In spirit traditionalist,ea se ghideaza ,în
presupunerile ei, după ştiinţa semnelor şi după experienţa sa morală, intuitivă şi acţionează în
funcţie de acestea. Primele semne rău-prevestitoare sunt visele: unul care a "împuns-o în
inimă", i-1 arată "pe Nechifor Lipan călare cu spatele întors cătră ea, trecând spre asfinţit o
revărsare de ape", iar altul cu Nechifor, "trecând călare o apă neagră... era cu faţa încolo".
Credincioasa, simte nevoia unei purificări sufleteşti, ţine post negru în toate "vinerele negre
[...] fără hrană, fără apă, fără cuvânt, cu broboada cernită peste gură".
Naratorul dezvaluie framantarile eroinei,care constituie un adevarat labirint interior,de la
neliniste la banuiala,apoi la certitudinea ca ceva rau se intamplase cu sotul ei.Inteligenta si cu o
vointa puternica,Vitoria se hotaraste sa afle adevarul si pleaca in cautarea lui Nechifor.
Zbuciumul şi căutările launtrice ale Vitoriei constituie un traseu psihologic parcurs din
întunericul neştiinţei la lumina certitudinii.
 Din momentul in care se decide sa plece,portretul eroinei devine dinamic,construit
indirect,prin acumulare de fapte narate.Faptele si atitudinile ei evidentiaza particularitati
caracteriale.Cu o luciditate impresionanta si un spirit organizatoric iesit din comun,Vitoria isi
pregateste treburile gospodaresti,vinde agoniseala, ca sa aiba bani pentru drum,daruieste
Manastirii Bistrita o icoana cu Sf Ana,careia ii cere sa-i calauzeasca pasii in aflarea adevarului.
Drumul sinuos constituie un labirint exterior,care evidentiaza tenacitatea si setea de
dreptate si adevar a Vitoriei.
Rationala,eroina reconstituie drumul facut de sotul ei,intreband cu discretie si inteligenta
si punand cap la cap cele auzite cu o logica impecabila.La Sabasa,turmele avusesera trei
stapani,iar la Suha numai doi,motiv sa creada ca intre cele doua localitati se intamplase
ceva.Gasirea cainelui Lupu in curtea unui gospodar din Sabasa o convinge pe femeie ca
Nechifor nu mai era viu.
In viziune traditionalista,dupa ce ii face sotului ei toate ritualurile,Vitoria se concentreaza
asupra demascarii vinovatilor si, cu o deductie uimitoare de detectiv,povesteste detaliat
savarsirea crimei,spiritul ei justitiar facand posibila denuntarea acestora.Eroina isi asuma noile
responsabilitati de femeie vaduva,fiind rationala si constienta ca viata trebuie sa-si urmeze
cursul. Odată împlinită datoria şi înfăptuită dreptatea, viaţa reintră în normal, "ne-om întoarce
iar la Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat".
Portretul moral este puternic conturat,Vitoria fiind inzestrata cu spirit
justitiar,inteligenta,luciditate,stapanire de sine si devotament, trasaturi care o definesc ca
personaj reprezentativ pentru traditionalismul literar.
Acumularea de fapte,vorbe si atitudini sunt mijloace artistice care contureaza un caracter
complex prin profunzimea trairilor,a gandurilor si sentimentelor,Vitoria fiind o femeie
puternica si hotarata,inteligenta nativa si stapanirea de sine ajutand-o sa afle adevarul si sa faca
dreptate.
„Vitoria este un Hamlet feminin,care banuieste cu metoda,cerceteaza cu disimulatie,pune
la cale reprezentatiuni tradatoare si,cand dovada s-a facut,da drum razbunarii”(George
Calinescu).