Titu Maiorescu – „Comediile d-lui I. L.

Caragiale” 1885

Titu Maiorescu, născut în Craiova, în anul 1840, a fost cunoscut ca și academician,

avocat, critic literar, eseist, estetician, politician, scriitor român, membru fondator al Academiei
Române, dar cel mai important, în urma înființării Junimii, între 1863 și 1864, a devenit un
mentor al societății din acea perioadă. A fost un tânăr plin de ambiție, de o inteligență
nemărginită, care a pus la punct multe dintre normele gramaticale ale limbii române și a avut o
vastă contribuție în literatura română.

Articolul pe care Titu Maiorescu l-a scris în anul 1885, în legătură cu piesele de teatru ale
domnului Caragiale, a venit ca o replică a unor articole care au fost publicate în presa națională
de la vremea respectivă, în care I.L. Caragiale a fost criticat aspru pentru tenta politică pe care
comediile sale o au. Apoi ca o încercare de stabilire a unor principii sau criterii de departajare a
operelor valoroase de cele mai puțin valoroase, o îndeletnicire destul de anevoioasă atunci când
intervine gustul personal pentru literatură sau în cazul acesta, teatru. În articolul pe care Titu
Maiorescu l-a citat, cel care l-a scris, îndeamnă autoritățile competente să interzică reprezentările
comediilor lui Caragiale, deoarece, personajele sale reprezintă oameni de ultimă speță care
jignesc națiunea, iar în mintea celui care a scris articolul respectiv, teatrul ar trebui să aibă un
caracter național înălțător, moralizator, iar piesele lui Caragiale sunt descrise ca fiind „o
stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai
joasă speță, bărbieri și ipistați, în gura cărora se pun cuvinte insuflătoare pentru mișcări ca cea de
la 11 fevruarie, pentru libertate și egalitate, cari sunt baza organizațiunii noastre politice”.

Titu Maiorescu se pare că a fost cu atât mai înfuriat cu cât, articolul cu pricina a fost apoi
preluat și susținut de un alt ziar, unde întreaga Junime, numită aici o „oarecare gașcă literară din
București”, a fost subtil blamată pentru felul în care Caragiale a ales să își modeleze caracterele
comediilor sale, din nou făcându-se apel la autorități pentru a stopa acest dramaturg și piesele
sale. „Avis celor în drept a lecui rău”, este propoziția care încheie citatul din articol.
 Maiorescu explică cum arta nu poate fi doar bună sau rea, deoarece nu există niște criterii
care să separe arta foarte clar. Apoi calitatea unei opere poate fi dată de aprecierea celor care o
urmăresc. Nici Maiorescu nu a susținut că toate piesele lui Caragiale sunt extrem de reușite, dar
nici nu contestă talentul pe care acesta îl are în dramaturgie. Faptul că personajele lui Caragiale
sunt inspirate din modele reale, este absolut normal, despre asta este vorba atunci când e creată o
piesă de teatru. Despre abilitatea autorului de a face publicul să empatizeze cu personajele cât
mai bine pentru a crea emoții.

Piesele de teatru, în special comediile, nu sunt create cu rol educativ. Sunt create pentru a bine
dispune și pentru amuzament. Operele lui Caragiale sunt comparate ca și valoare națională cu
cele ale lui Slavici, Creangă și Eminescu, sau chiar cu cele internaționale, cu operele lui
Shakespeare, „Othello”, „Hamlet”, dar merge și mai departe cu comparația, atunci când compară
literatura cu sculptura și cu pictura, punând în exergă faptul că arta de orice natură e menită să
creeze emoții publicului consumator, întâia sa funcție nu este cea didactică, deși printre altele are
și o misiune morală: „Dacă ni se pune întrebare: arta în genere și în special arta dramatică are sau
nu are și o misiune morală? contribuie ea la educarea și înălțarea poporului? Noi răspundem fără
șovăire: da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orce adevărată operă artistică o
îndeplinește.” Dar merge mai departe spunând: „ Revenind acum la comediile d-lui Caragiale,
vom zice: singura moralitate ce se poate cere de la ele este înfățișarea unor tipuri, simțiminte și
situații în adevăr omenești, cari prin expunerea lor artistică să ne poată transporta în lumea
închipuită de autor și să ne facă, prin deșteptarea unor emoțiuni puternice, în cazul de față a unei
veselii, să ne uităm pe noi înșine în interesele personale și să ne înălțăm la o privire curat
obiectivă a operei produse.”

Personajele lui Caragiale au unele caracteristici exagerate, dar cu siguranță sunt inspirate
din viața reală contemporană, tocmai pentru a da posibilitatea autorului să le pună în situații
comice normale pentru societate. Cu toate acestea, Maiorescu observă originalitatea cu care
reușește Caragiale să transpună situațiile obișnuite în comediile sale, făcându-le astfel valoroase.
Spectatorii trebuie să primească piesele ”dispuși, nepreveniți și fără intenții străine artei”, iar cei
care nu pot urmări un spectacol detașați de probleme personale sau culori politice, spune autorul,
ar trebui sa se abțină de la comentarii precum cele din articolele care au pornit această replică în
apărarea lui Caragiale.
 Arta literară este, în conceptul lui Maiorescu, ca o pădure cu felurite plante, dar exista și
imitații de tinichea, așadar doar plantele adevărate, sau operele valoroase, pot dăinui în timp.
Operele lui Caragiale, sunt considerate plante adevărate, fie ele tufișuri, sau fire de iarba, dacă au
viață organică, acestea vor supraviețui.

Bibliografie

https://ro.wikisource.org/wiki/Comediile_d-lui_I.L._Caragiale