CURS LIMBA GREACĂ

LECŢIA I
Alfabetul

1. Alfabetul grecesc este următorul:

Literele mari Literele mici Nume Pronunţare

Α α alfa a
Β β beta/vita b/v
Γ γ gamma g1 (gutural)
Δ δ delta d(moale)
Ε ε epsilon e
Ζ ζ zeta/zita z
Η η eta/ita e/i lung
Θ θ theta th
Ι ι iota i
Κ κ kappa k sau c
Λ λ lambda l
Μ µ miu m
Ν ν niu n
Ξ ξ xi (ksi) x
Ο ο omicron o
Π π pi p
Ρ ρ2 rho r
Σ σ(ς)3 sigma s
Τ τ tau t
Υ υ ipsilon/upsilon y (iu)
Φ φ phi (fi) f
Χ χ chi (hi) h (tare, ch)
Ψ ψ psi ps
Ω ω omega o (lung)

1
Înainte de un alt γ sau κ sau χ, γ se pronunţă ca ng
2
La începutul cuvântului ρ este scris cu spirit aspru ῥ, rh.
3
ς se scrie la sfârşitul cuvântului. În rest se scrie σ.

1
3. Vocalele greceşti sunt următoarele:

Scurte Lungi
α
ε η
ο ω
ι
υ

4. Diftongul este o combinaţie de două vocale într-o singură silabă. Diftongii cei
mai obişnuiţi sunt următorii:
αι, pronunţat e
ει, pronunțat i
οι, pronunțat i
αυ, ponunţat av / af
ευ, pronunţat ev / ef
ου, pronunţat u
υι, pronunţat ii

Diftongii ηυ şi ωυ (pronunţaţi prin alăturarea sunetelor fiecărei litere, adică eu sau iv)
sunt rari. Când ι se uneşte cu vocalelel lungi α, η sau ω el formează un singur sunet, iar ι
este scris sub (subscris) celelalte litere, în loc să fie scris după ele, şi este numit iota
subscris. Astfel avem ᾳ, ῃ, ῳ. Acest iota subscris nu are nici un fel de efect asupra
pronunţiei: ᾳ fiind pronunţat ca α, ῃ ca η, ῳ ca ω.

5. O vocală sau un diftong la începutul cuvântului are întotdeauna un spirit

(aspirație). Acest spirit stă deasupra vocalei; în cazul unui diftong el stă deasupra
celei de-a doua litere care compune diftongul.
Spiritul aspru (ἁ) indică faptul că un h trebuie (oarecum) pronunţat
înaintea vocalei iniţiale sau a diftongului;
Spiritul lin (ἀ) indică faptul că nu trebuie pronunţat un astfel de h. Astfel
ἐν trebuie pronunţat en, iar ἑν trebuie pronunţat (h)en; οὐ trebuie pronunţat u
(ou), iar οὑ trebuie pronunţat hu (sau hou)

2
6. Accentul. Există trei tipuri de accente:
ascuţit (ά),
circumflex (ᾶ)
grav (ὰ)

Aceste accente stau deasupra unei vocale şi, în cazul unui diftong, deasupra celei
de-a doua vocale. Când un spirit şi un accent stau deasupra aceleiaşi vocale, spiritul se
pune primul, exceptând cazul accentului circumflex, care stă deasupra spiritului. Astfel
οἴκου, οἶκος. Aici trebuie să remarcăm că apăsarea/accentul în timpul pronunţării
cuvântului trebuie să fie pusă pe silaba care are un accent, de orice tip ar fi el.

1. Accentul ascuţit ( ’ ) poate sta numai pe una din ultimele trei silabe ale
unui cuvânt.
1.1. dacă ultima silabă este lungă, accentul ascuțit poate sta doar pe una
din ultimele două silabe (ex. ἀνθρώπου, κεφαλή) iar cel circumflex doar
pe ultima (κεφαλῇ).
2. Accentul circumflex ( ~ ) numai pe una din ultimele două silabe. Când
penultima silabă trebuie accentuată, dacă ea este lungă, iar ultima silabă
este scurtă, accentul de pe penultima silabă trebuie să fie circumflex
(οἶκος, δοῦλος).
3. Accentul grav ( ` ) numai pe ultima silabă a cuvântului.

Regula accentului pentru verb.

În cazul verbelor, accentul este recesiv, adică tinde să se depărteze de ultima
silabă atât cât permite cantitatea acesteia (βαπτίζω, ἐβάπτιζε, βαπτιζόµεθα).
În cazul substantivelor, accentul este remanent, adică tine să rămână pe silaba
accentuată la nominativ, atât cât permite cantitatea ultimei silabe.

7. Punctuaţia
Există patru semne de punctuaţie: virgula (,) punctul, amândouă scrise jos,
la fel cum sunt folosite şi în limba română; un punct scris în partea de sus a unui
cuvânt echivalează cu două puncte (: ) sau punct şi virgulă (;); semnul de
întrebare este reprezentat prin (;) punct şi virgulă.

3
 LECŢIA II

Indicativul prezent activ

Verbul în limba greacă are moduri, timpuri și diateze , la fel ca verbul în alte
limbi. Timpul prezent se referă la o acțiune petrecută acum. Diateza activă
reprezintă subiectul ca acţionând el însuşi; modul indicativ face o aserţiune, o
distincţie (de o comandă sau dorinţă).

8. Indicativul prezent activ al verbului λύω – eu dezleg, este după cum urmează:

Singular Plural

1. λύ - ω – eu dezleg 1. λύ - οµεν – noi dezlegăm

2. λύ - εις – tu dezlegi 2. λύ - ετε – voi dezlegaţi
3. λύ - ει – el/ea dezleagă 3. λύ - ουσι – ei dezleagă.

ω, εις, ει, οµεν, ετε, ουσι.

Ÿ Se va observa că distincţia dintre persoana întâi (persoana care vorbeşte),

persoana a doua (persoana către care se vorbeşte), persoana a treia (persoana despre care se
vorbeşte) şi dintre numerele singular şi plural, pe care româna le indică în cea mai mare
parte prin subiecte-pronume, sunt indicate în limba greacă prin terminaţii. Astfel în
limba greacă nu este nevoie de nici un pronume pentru a traduce noi dezlegăm. Subiectul
noi este indicat suficient prin terminaţia –οµεν.
Ÿ Terminaţiile personale primare ale verbelor, care apar ca atare la timpurile
primare , erau, se pare, următoarele:
4

Singular Plural
1. – µι 1. - µεν
2. – σι 2. - τε
3. – τι 3. – ντι

4
Timpurile primare sunt: prezentul, viitorul şi perfectul. Timpurile secundare sunt
imperfectul, aoristul şi mai mult ca perfectul. Între rădăcină şi aceste terminaţii
personale s-a plasat o vocală variabilă, care înainte de µ şi ν a fost ο, iar înainte de celelalte
litere a fost ε.

4
 LECŢIA III

Declinarea a II-a.

Substantivul în limba greacă are gen, număr şi caz.

9. Cazurile
a. Nominativ – cazul subiectului. Astfel ἀπόστολος γινώσκει înseamnă un
apostol cunoaşte.

b. Acuzativ – cazul obiectului unui verb tranzitiv este. Astfel βλέπω λόγον
înseamnă văd un cuvânt.

c. Genitivul exprimă posesiunea. Astfel λόγοι ἀποστόλων înseamnă cuvintele

apostolilor sau cuvinte de apostoli. Genitivul însă mai are multe alte funcţii
importante, care trebuie învăţate prin observarea cazurilor particulare. Funcţiile
ablativului din limba latină sunt împărţite în limba greacă între genitiv şi dativ.

d. Dativul este cazul complementului indirect. Astfel λέγω λόγον ἀποστόλοις

înseamnă eu spun un cuvânt apostolilor. Dar dativul mai are şi multe alte funcţii
importante care trebuie învăţate prin observarea cazurilor particulare.

e. Vocativul este cazul adresării directe. Astfel ἀδελφέ, βλέποµεν înseamnă

frate, (noi) vedem.
! La plural, pentru substantivele din toate declinările, cazul vocativ are aceeaşi formă
cu cazul nominativ.

10. Masculine, neutre, feminine

Există trei genuri: masculin, feminin şi neutru.

Genul substantivelor se învaţă adesea prin observarea fiecărui caz în parte. Dar aproape
toate substantivele de declinarea a II-a care se termină în –ος sunt masculine; şi toate
substantivele de declinarea a II-a terminate în –ον sunt neutre. Genul este indicat în
dicţionar prin articolul plasat după substantiv. Articolul de masculin, ὁ, indică genul
masculin; articolul de feminin, ἡ, indică genul feminin; iar articolul neutru, τό, indică
genul neutru.
În limba greacă nu există articol nehotărât, aşa că ἀδελφός înseamnă (poate fi
tradus) fie frate, fie un frate (de obicei cel din urmă). Limba greacă are însă articol hotărât
şi acolo unde acest articol nu apare, el nu trebuie introdus nici în limba română. Astfel

5
ἀδελφός nu înseamnă fratele. La plural se întâmplă acelaşi lucru; ἄνθρωποι înseamnă
aşadar oameni, nu oamenii.

11. Declinarea cuvântului ἄνθρωπος - om:

Singular Plural
N. ἄνθρωπ - ος, un om N.V. ἄνθρωπ - οι, oameni
G. ἀνθρώπ - ου, al omului G. ἀνθρώπ - ων, ale oamenilor
D. ἀνθρώπ - ῳ, unui om D. ἀνθρώπ - οις, unor oameni
Ac. ἄνθρωπ- ον, un om Ac. ἀνθρώπ - ους, oameni
V. ἄνθρωπ - ε, omule

12. Declinarea cuvântului υἱός, ὁ - fiu:

Singular Plural
N. υἱός N.V. υἱοί
G. υἱοῦ G. υἱῶν
D. υἱῷ D. υἱοῖς
A. υἱόν A. υἱούς
V. υἱέ

În declinarea a II-a, atunci când ultima este accentuată, ea are accent circumflex la
genitiv şi dativ, ambele numere, iar în rest are accent ascuţit.

13. Declinarea cuvântului δῶρον, τό - dar:

Singular Plural
N.V. δῶρ - ον N.V. δῶρ - α
G. δώρ - ου G. δώρ - ων
D. δώρ - ῳ D. δώρ - οις
A. δῶρ - ον A. δῶρ - α

Se va observa că δῶρον este un substantiv neutru. La toate substantivele neutre, în toate

declinările, vocativul şi acuzativul la ambele numere are aceeaşi formă cu nominativul,
iar nominativul, vocativul şi acuzativul plural se sfârşesc întotdeauna cu α scurt.

14. ν (eufonic)
Atunci când terminaţia –ουσι de la persoana a III-a plural a verbelor vine înainte
de o vocală sau la sfârşitul unei propoziţii, un ν, numit ν eufonic , se adaugă la
ea. Astfel vom avea forma βλέπουσιν ἀποστόλους.

6
 LECŢIA IV

Declinarea I

Toate substantivele de declinarea I care se termină în α sau η sunt feminine.

15. Declinarea cuvântului ὥρα, ἡ - oră:

Singular Plural
N.V. ὥρ - α N.V. ὧρ - αι
G. ὥρ - ας G. ὡρ - ῶν
D. ὥρ - ᾳ D. ὥρ - αις
A. ὥρ - αν A. ὥρ - ας

Genitivul plural face o excepţie de la regula de accentuare a substantivului.

Substantivele de declinarea I au un accent circumflex pe ultima silabă în cazul
genitiv plural, independent de poziția accentului în nominativ singular.

16. Declinarea cuvântului ἀλήθεια, ἡ - adevăr:

Singular Plural
N.V. ἀλήθει - α N.V ἀλήθει - αι
G. ἀληθεί - ας G. ἀληθει - ῶν
D. ἀληθεί - ᾳ D. ἀληθεί - αις
A. ἀλήθει - αν A. ἀληθεί - ας

17. Declinarea în α impur

În cazul anumitor substantive feminine, vocala α de la nominativ singular se
schimbă în η la genitiv şi dativ singular,
α rămâne neschimbat când urmează după ε, ι sau ρ.

Declinarea cuvântului δόξα, ἡ, - slavă:

Singular Plural
N.V. δόξ - α N.V. δόξ - αι
G. δόξ - ης G. δοξ - ῶν
D. δόξ - ῃ D. δόξ - αις
A. δόξ - αν A. δόξ - ας

7
18. Declinarea cuvântului γραφή, ἡ, - scriere, Scriptură:

Singular Plural
N.V. γραφ - ή N.V. γραφ - αί
G. γραφ - ῆς G. γραφ - ῶν
D. γραφ - ῇ D. γραφ - αῖς
A. γραφ - ήν A. γραφ - άς

Când un substantiv de declinarea I se termină în η la nominativ singular, η se

menţine la toate cazurile din singular. Pluralul tuturor substantivelor de
declinarea I, însă, este la fel.

8
 LECŢIA V

Adjectivele de declinarea I-a şi a II-a

Articolul

19. Declinarea adjectivului ἀγαθός – bun este după cum urmează:

Singular
Masc. Fem. Neut.
N. ἀγαθός ἀγαθή ἀγαθόν
G. ἀγαθοῦ ἀγαθῆς ἀγαθοῦ
D. ἀγαθῷ ἀγαθῇ ἀγαθῷ
A. ἀγαθόν ἀγαθήν ἀγαθόν
V. ἀγαθέ ἀγαθή ἀγαθόν

Plural
Masc. Fem. Neut.
N. V. ἀγαθοί ἀγαθαί ἀγαθά
G. ἀγαθῶν ἀγαθῶν ἀγαθῶν
D. ἀγαθοῖς ἀγαθαῖς ἀγαθοῖς
A. ἀγαθούς ἀγαθάς ἀγαθά

20. Declinarea articolului:

Singular
Masc. Fem. Neut.
N. ὁ ἡ τό
G. τοῦ τῆς τοῦ
D. τῷ τῇ τῷ
A. τόν τήν τό

Plural
Masc. Fem. Neut.
N. οἱ αἱ τά
G. τῶν τῶν τῶν
D. τοῖς ταῖς τοῖς
A. τούς τάς τά

9
 Acordul
Adjectivele, inclusiv articolul, se acordă cu substantivele pe care le
însoţesc în gen, număr şi caz.

Exemple: (1) ὁ λόγος, τοῦ λόγου, τῷ λόγῳ, βλέπω τὸν λόγον, οἱ λόγοι, τῶν
λόγων, τοῖς λόγοις, βλέπω τούς λόγους. (2) τὸ δῶρον, τοῦ δώρου, etc. (3) ἡ
ὥρα, τῆς ὥρας, τῇ ὥρᾳ, βλέπω τὴν ὥραν, αἱ ὧραι, etc. (4) ἡ ὁδός , τῆς ὁδοῦ, τῇ
ὁδῷ, βλέπω τὴν ὁδόν, αἱ ὁδοί, τῶν ὁδῶν, ταῖς ὁδοῖς, βλέπω τὰς ὁδούς. (5)
καλός λόγος, etc., καλὴ ὥρα, καλὴ ὁδός, etc.

21. Folosirea articolului

Folosirea articolului în limba greacă corespunde în linii mari cu folosirea articolului definit în
limba română. Astfel λόγος înseamnă cuvânt; ὁ λόγος înseamnă cuvântul; λόγοι înseamnă
cuvinte; οἱ λόγοι înseamnă cuvintele. Diferenţa dintre limba greacă şi limba română în ceea ce
priveşte folosirea articolului hotărât constă în aceea că în limba greacă articolul hotărât este
proclitic (stă înaintea cuvântului pe care îl determină), iar în limba română este enclitic (adică stă
la sfârşitul cuvântului, făcând corp comun cu cuvântul pe care îl determină). Există şi o
asemănare cu limba română. Şi în limba greacă, chiar dacă articolul hotărât este proclitic, el se
declină. Pentru momentul de faţă, prezenţa sau absenţa articolului din limba greacă trebuie
întotdeauna indicată cu grijă în traducerea românească.

22. Folosirea atributivă şi predicativă a adjectivelor.

Adjectivele sunt folosite în două feluri distincte: (1) în mod atributiv, (2) în mod predicativ.
În expresia cuvântul bun, adjectivul bun este un adjectiv atributiv; el ne spune la care cuvânt facem
menţiunea. Noi nu menţionăm toate cuvintele sau orice cuvânt ci numai cuvântul bun.
În propoziţia cuvântul este bun, adjectivul bun este un adjectiv predicativ; împreună cu verbul este
el face o afirmaţie despre subiect, cuvântul.

poziţia adjectivului Greacă română

ὁ ἀγαθὸς λόγος
atributivă cuvântul (cel) bun
ὁ λόγος ὁ ἀγαθός

Predicativă ὁ λόγος ἀγαθός

cuvântul este bun
ἀγαθός ὁ λόγος

Folosirea substantivală a adjectivului.

Adjectivul poate fi folosit ca un substantiv, mai ales împreună cu articolul.
Ex.: (1) ἀγαθός, poate se însemne un om bun; οἱ ἀγαθοί poate fi tradus cei buni, înţelegând
cei buni, sau oamenii (cei) buni; οἱ νεκροί, morţii, însemnând oamenii morţi.

10
 LECŢIA VI

Substantivele masculine de declinarea I

Prepoziţiile

23. Substantivele de declinarea I care se termină în –ης sunt masculine.

Declinarea cuvântului προφήτης, ὁ - profet:

Singular Plural
N. προφήτ - ης N.V. προφῆτ - αι
G. προφήτ - ου G. προφητ - ῶν
D. προφήτ - ῃ D. προφήτ - αις
A. προφήτ - ην A. προφήτ - ας
V. προφῆτ - α

Se va observa că deşi cuvântul προφήτης este masculin, el este un substantiv de

declinarea I, fiind exact ca un substantiv femin de declinarea I, cu excepţia
nominativului, genitivului şi a vocativului singular.
µαθητής - ucenic se declină exact ca προφήτης, exceptând accentul.

24. Prepoziţiile:
Prepoziţiile exprimă relaţia. Prepoziţia ἐν, care înseamnă în, se foloseşte
întotdeauna cu cazul dativ. Astfel, în casă se traduce prin ἐν τῷ οἴκῳ ; în adevăr
prin ἐν τῇ ἀληθείᾳ, etc. Prepoziţia εἰς, în, întru, spre, înspre, pe de altă parte,
întotdeauna se foloseşte cu cazul acuzativ. Astfel în(spre) casă se traduce prin εἰς
τὸν οἶκον. În sfârşit, prepoziţia ἀπό, de la, se foloseşte întotdeauna cu genitivul.
Astfel de la casă este exprimat prin ἀπὸ τοῦ οἴκου.

Aceste trei prepoziţii ilustrează principiul general care spune că genitivul este
cazul separării, dativul este cazul rămânerii într-un loc, iar acuzativul este
cazul mişcării către un loc. Prepoziţiile care exprimă separarea primesc în mod
natural genitivul; prepoziţiile care exprimă rămânerea într-un loc primesc în
mod natural dativul, iar cele care exprimă mişcarea către un loc primesc în mod
natural acuzativul. Desigur, un număr foarte mare de uzanţe ale prepoziţiilor nu
poate fi redus la nici o astfel de regulă. Astfel, de ex., multe prepoziţii care nu
exprimă ideea de separare primesc genitivul.

11
Prepoziţiile ἐν, εἰς, ἐκ şi ἀπό primesc fiecare numai un singur caz, iar πρός în
mod uzual nu este folosit cu alt caz, afară de acuzativ. Dar multe alte prepoziţii
se folosesc cu mai multe cazuri. Acestea, care primesc mai multe cazuri, au de
cele mai multe ori şi înţelesuri diferite pentru fiecare caz. Astfel διά cu genitivul
înseamnă prin; διά cu acuzativul înseamnă pentru, de dragul, în favoarea, în acontul;
µετά cu genitivul înseamnă cu, împreună cu; µετά cu acuzativul înseamnă după,
care urmează după;
Atunci când se studiază dicţionarele nu este suficient să învăţăm numai cum se
pot traduce prepoziţiile, ci este de asemenea necesar să învăţăm cu care caz sunt
construite pentru un sens particular. Nu este suficient să spui că µετά înseamnă
cu sau după. Ceea ce trebuie spus este faptul că „µετά-cu-genitivul” înseamnă cu,
iar „µετά-cu-acuzativul” înseamnă după. Această metodă de învăţare trebuie
aplicată în cazul tuturor prepoziţiilor.

12
 LECŢIA VII

Pronumele personale
Indicativul prezent al verbului εἰµί
Cuvintele enclitice

25. Pronumele personale

26. Declinarea pronumelui personal pentru persoana I:

N. ἐγώ - eu N. ἡµεῖς - noi

G. ἐµοῦ / µου – al meu G. ἡµῶν – al nostru
D. ἐµοί / µοι - mie D. ἡµῖν - nouă
A. ἐµέ / µε – pe mine A. ἡµᾶς – pe noi

Formele ἐµοῦ, ἐµοί, ἐµέ sunt forme folosite atunci când se doreşte o anumită emfază
pusă pe pronumele respectiv. Formele ne-emfatice µου, µοι, µε sunt enclitice.

27. Declinarea pronumelui personal pentru persoana a II-a:

N. σύ - tu N. ὑµεῖς - voi
G. σοῦ - al tău G. ὑµῶν – al vostru
D. σοί - ţie D. ὑµῖν - vouă
A. σέ – pe tine A. ὑµᾶς – pe voi

Formele σοῦ, σοί şi σέ sunt enclitice, exeptând situaţia în care sunt emfatice. Atunci
când sunt emfatice, ele au accente date în exemplu.

28. Declinarea pronumelui personal pentru persoana a III-a:

Sing. Plur.
M. F. N. M. F. N.
N. αὐτός αὔτη αὐτό N. αὐτοί αὐταί αὐτά
G. αὐτοῦ αὐτῆς αὐτοῦ G. αὐτῶν αὐτῶν αὐτῶν
D. αὐτῷ αὐτῇ αὐτῷ D. αὐτοῖς αὐταῖς αὐτοῖς
A. αὐτόν αὐτήν αὐτό A. αὐτούς αὐτάς αὐτά

De observat că declinarea lui αὐτός este ca cea a lui ἀγαθός (omiţând vocativul),
excepţie făcând forma αὐτό la nominativ şi acuzativ singular neutru.
29. Folosirea pronumelor

(1) Un pronume este un cuvânt care ţine locul unui substantiv (nume)
Exemplu: Propoziţia Eu văd un ucenic şi [îl] învăţ pe el înseamnă acelaşi lucru cu Eu văd un
ucenic şi învăţ un ucenic. Pronumele îl sau pe el stă în locul celei de-a doua ocurenţe a
substantivului ucenic.
(2) Substantivul înlocuit de pronume este numit antecedent.
Astfel propoziţia Eu văd un ucenic şi [îl] învăţ pe el, antecedentul lui el este ucenic.
(3) Un pronume se acordă cu antecedentul în gen şi număr.
Exemple:
(a) βλέπω τὸν µαθητὴν καί διδάσκω αὐτὸν, Eu văd ucenicul şi [îl] învăţ pe el. Aici
µαθητήν este antecedentul lui αὐτόν, şi de vreme ce µαθητήν este de genul masculin
şi la singular, αὐτόν este şi el un masculin singular.
(b) µένω ἐν τῷ οἴκῳ καὶ γινώσκω αὐτόν, Eu rămân în casă şi [o] cunosc pe ea.
Trebuie avut totdeauna în vedere acordul în gen şi număr între substantivul
antecedent şi pronumele care îl determină. De asemenea, mai trebuie observat faptul
că pronumele nu se acordă şi în caz cu antecedentul său, ci numai în gen şi număr. În
propoziţia de mai sus, substantivul οἴκῳ este în cazul dativ, din cauză că este folosit
cu prepoziţia ἐν, în timp ce αὐτόν are propria construcţie, fiind obiectul verbului
γινώσκω.
(c) ἡ ἐκκλησία διδάσκει ἐµέ, καὶ ἐγὼ διδάσκω αὐτήν – biserica [mă] învaţă pe mine,
şi eu [o] învăţ pe ea
(d) βλέπω τοὺς µαθητὰς καὶ διδάσκω αὐτούς – eu [îi] văd pe ucenici şi [îi] învăţ pe
ei
(e) βλέπω τὰ τέκνα καὶ διδάσκω αὐτά – eu [îi] văd pe copii şi [îi] învăţ pe ei
(4) Pronumele personale nu sunt folosite în cazul nominativ decât dacă se pune o emfază pe
ele
Raţiunea acestei reguli este aceea că terminaţia verbală indică suficient dacă subiectul
este la persoana I, a II-a sau a III-a. Astfel λέγω înseamnă eu spun. De aceea ἐγω nu
este pus decât dacă vrem să accentuăm ceva prin adăugare lui.
(5) Pentru a exprima posesiunea ar trebui folosite formele neemfatice ale pronumelor
personale.
Exemple: cuvântul meu - ὁ λόγος µου; cuvântul tău - ὁ λόγος σου; cuvântul lui - ὁ λόγος αὐτοῦ;
cuvântul ei - ὁ λόγος αὐτῆς; cuvântul lui (lucrului, la neutru) - ὁ λόγος αύτοῦ; cuvântul lor - ὁ
λόγος αὐτῶν.
6) După prepoziţii sunt folosite de obicei formele emfatice ale pronumelor personale.
Exemple: ἐξ ἐµοῦ, nu ἔκ µου; ἀπ’ ἐµοῦ5, nu ἀπὸ µου; δι’ ἐµοῦ, nu διά µου; ἐν ἐµοί, nu ἔν µοι.
În schimb πρός µε este ceva obişnuit.

5Vocala finală a prepoziţiei cade frecvent înaintea cuvintelor care încep cu o vocală. Eliziunea este
marcată printr-un apostrof.
30. Indicativul prezent al lui εἰµί – eu sunt

Sing. 1. εἰµί – eu sunt

2. εἶ - tu eşti
3. ἐστί(ν) – el este
Pl. 1. ἐσµέν – noi suntem
2. ἐστέ – voi sunteţi
3. εἰσί(ν) – ei sunt

31. Enclitice

I. Un cuvânt enclitic este un cuvânt care merge atât de aproape cu cuvântul precedent, încât
nu are un accent propriu.
(1) Cuvântul de dinaintea unui enclitic nu îşi schimbă accentul ascuţit de pe ultima silabă
într-unul grav.
Exemplu: ἀδελφὸς µου este incorect; ἀδελφός µου este corect.
(2) Dacă cuvântul de dinaintea unui enclitic are un accent ascuţit pe antepenultima sau un
accent circumflex pe penultima, el primeşte încă un accent (unul ascuţit) pe ultima silabă.
Exemple: ἄνθρωπός µου, δῶρόν µου, ἄνθρωπός ἐστιν, δῶρόν ἐστιν.
(3) Dacă cuvântul de dinaintea unui enclitic este el însuşi un proclitic sau un enclitic, atunci
el primeşte un accent ascuţit pe ultima sa silabă.
Exemple εἴς µε, ἄνθρωπός µού ἐστιν.

II. Cazuri în care un enclitic are un accent propriu

(1) Un enclitic format din două silabe îşi păstrează accentul propriu atunci când urmează
după un cuvânt care are un accent ascuţit pe penultima.
Exemplu: ὥρα ἐστίν este corect deoarece ἐστίν este un enclitic format din două silabe. Pe de
altă parte ὥρα µου este corect deoarece µου este un enclitic format numai dintr-o singură
silabă.
(2) Un enclitic îşi păstrează accentul când există o emfază pusă pe enclitic sau când encliticul
începe o propoziţie.
 LECŢIA VIII

Pronumele demonstrative

32. Declinarea lui οὗτος - acesta:

Sing. Plur.
M. F. N. M. F. N.
N. οὗτος αὔτη τοῦτο N. οὗτοι αὖται ταῦτα
G. τούτου ταύτης τούτου G. τούτων τούτων τούτων
D. τούτῳ ταύτῃ τούτῳ D. τούτοις ταύταις τούτοις
A. τοῦτον ταύτην τοῦτο A. τοῦτους ταῦτας ταῦτα

Variaţia diftongilor ου şi αυ din prima silabă a acestui pronume se poate fixa în memorie
dacă se va observa că o vocală o (din diftongul ου) stă în prima silabă atunci când o vocală o
(o sau varianta ei lungă ω) stă în a doua silabă, şi o vocală α (din diftongul αυ) stă în prima
silabă atunci când o vocală α (α sau vocala foarte apropiată ei, η) stă în a doua silabă.

33. Declinarea lui ἐκεῖνος - acela, este ca declinarea adjectivelor în –ος,-η, -ον, cu
excepţia că la nominativ şi acuzativ singular neutru avem ἐκεῖνο în loc de ἐκεῖνον

34. Alte uzanţe ale lui αὐτός

Pe lângă folosirea lui ca pronume personal de persoana a III-a, αὐτός mai este folosit şi în
felurile următoare:
1. Cu rol de intensificare a sensului unui substantiv. Când este folosit în acest fel are o poziţie
predicativă
Exemple:
αὐτὸς ὁ ἀπόστολος sau ὁ ἀπόστολος αὐτός – apostolul însuşi;
αὐτὴ ἡ ἐκκλησία sau ἡ ἐκκλησία αὐτή – biserica însăşi;
αὐτὸ τὸ δῶρον sau τὸ δῶρον αὐτό – darul însuşi,

2. Este folosit deseori cu un substantiv şi înseamnă acelaşi. În acest caz el stă în poziţie
atributivă, fie între articol şi substantiv, fie având şi el un articol.
Exemple:
ὁ αὐτὸς ἀπόστολος sau ὁ ἀπόστολος ὁ αὐτός – acelaşi apostol,
ἡ αὐτὴ ἐκκλησία sau ἡ ἐκκλησία ἡ αὐτή – aceeaşi biserică, etc.

3. Folosit pentru intensificare îl găsim adesea împreună cu un pronume sau cu subiectul

neexprimat al unui verb (care este, de fapt, tot un pronume)
Exemple: αὐτὸς ἐγώ λέγω sau αὐτὸς λέγω – eu însumi spun sau însuţi spui
 LECŢIA IX

Indicativul prezent mediu şi pasiv

Verbele deponente. Verbele compuse

În limba greacă există trei diateze: activă, medie şi pasivă.

Diateza activă şi pasivă sunt folosite la fel ca în limba română.
Diateza medie indică faptul că subiectul face o acţiune asupra lui însuşi sau
asupra a ceva ce îi aparţine.

35. Indicativul prezent mediu al verbului λύω este:

Terminaţiile personale la mediu şi pasiv numite ale timpurilor aşa-numite
primare sunt –µαι, -σαι, -ται, -µεθα, -σθε, -νται. Între rădăcină şi terminaţiile
personale se aşază, la timpul prezent, vocala variabilă ο/ε (ο stând înainte de µ şi
ν, ε înainte de celelalte litere).
Singular Plural
1. λύ - οµαι–îmi dezleg (sau mă dezleg) 1. λυ - όµεθα – ne dezlegăm
2. λύ - ῃ - îţi dezlegi (sau te dezlegi) 2. λύ - εσθε – vă dezlegaţi
3. λύ - εται – îşi dezleagă (sau se 3. λύ - ονται – îşi dezlegă (sau se dezleagă)
dezleagă)

36. Indicativul prezent pasiv al verbului λύω este:

Singular Plural
1. λύοµαι – eu sunt dezlegat 1. λυόµεθα – noi suntem dezlegaţi
2. λύῃ - tu eşti dezlegat 2. λύεσθε – voi sunteţi dezlegaţi
3. λύεται – el este dezlegat 3. λύονται – ei sunt dezlegaţi

37. Verbele deponente.

Multe verbe nu au formă activă, ci numai medie sau pasivă cu înţeles activ.
Aceste verbe sunt numite verbe deponente.
Exemple: πορεύοµαι are formă de pasiv, ca λύοµαι, dar are înţeles activ, ca λύω.
Înseamnă eu merg, eu mă duc.

! Cazuri diverse cu verbe.

Multe verbe primesc cazul genitiv şi multe cazul Dativ pentru a-şi completa înţelesul, în
timp ce în limba română vom găsi un obiect direct.
Exemple: ἀκούω τῆς φωνῆς – eu aud glasul (dar ἀκούω poate primi şi cazul Acuzativ);
ἀποκρίνοµαι τῷ ἀποστόλῳ - eu răspund apostolului.

17
 LECŢIA X

Indicativul imperfect activ

Indicativul imperfect al lui εἰµί

Timpul care denotă o acţiune continuă în trecut se numeşte imperfect.

38. Indicativul imperfect activ al verbului λύω

Singular Plural
1. ἔλυ - ον – eu dezlegam 1. ἐλύ - οµεν – noi dezlegam
2. ἔλυ - ες – tu dezlegai 2. ἐλύ - ετε – voi dezlegaţi
3. ἔλυ - ε(ν) –el dezlega 3. ἔλυ - ον – ei dezlegau

! Indicativul imperfect, ca şi indicativul celorlalte timpuri secundare, adaugă un

augment la începutul rădăcinii verbului.

La verbele care încep cu o consoană, augmentul constă într-un ἐ- adăugat ca

prefix la rădăcină.
Exemple: ἔλυον – eu dezlegam, ἐγίνωσκον- eu cunoşteam.

La verbele care încep cu o vocală, augmentul constă în lungirea acelei vocale. Dar
α se lungeşte nu în α ci în η.
Exemple:
Imperfectul lui ἐγείρω este ἥγειρον; al lui ἀκούω - ἤκουον; al lui αἴρω - ᾖρον.

Terminaţiile personale la diateza activă a timpurilor secundare (imperfect, aorist şi

mai mult ca perfect) sunt:

Singular Plural
1. –ν 1. –µεν
2. –ς 2. –τε
3. – (nimic) 3. –ν (sau -σαν)

Vocala variabilă (aşezată între rădăcină şi terminaţia personală) este la imperfect,

ca şi la prezent, ο înainte de µ şi ν, şi ε înainte de alte litere.
Avem aşadar următoarea schemă

Augment + rădăcină + vocala variabilă+terminaţia personală

ἐ + λυ + ο + ν = ἔλυον

18
! Trebuie observat că persoana I singular şi persoana a III-a plural au aceeaşi formă.
Numai contextul ne poate spune dacă ἔλυον înseamnă eu dezlegam sau ei dezlegau.

Augmentul verbelor compuse

39. La verbele compuse augmentul vine după prepoziţie şi înainte de rădăcină.

Dacă prepoziţia se termină cu o vocală, acea vocală cade de obicei atât înaintea
unui verb care începe cu o vocală, cât şi înaintea augmentului.
Exemple:
ἐκβάλλω -ἐξέβαλλον; (ἐκ + ε + βαλλ + ο + ν)
ἀποκτείνω - ἀπέκτεινον; (ἀπό + ε + κτειν + ο +ν = ἀπ’+ε+κτειν+ο+ν)
ἀπάγω-ἀπῆγον (ἀπο+augment + ἀγω+ο+ν=ἀπ’+ηγ+ο+ν)

40. Indicativul imperfect al lui εἰµί

Singular Plural
1. ἦν - eu eram 1. ἦµεν – noi eram
2. ἦς – tu erai 2. ἦτε – voi eraţi
3. ἦν – el era 3. ἦσαν – ei erau

! Accentul lui ἔστι(ν)

După ούκ şi anumite cuvinte persoana a III-a indicativ prezent a verbului εἰµί este
accentuată pe prima silabă. Aceasta nu se aplică altor forme ale verbului εἰµί. Avem
astfel oύκ ἔστιν, dar οὔκ ἐσµεν.

19
 LECŢIA XI

Indicativul Imperfect Mediu şi Pasiv.

Atât la prezent, cât şi la imperfect, diateza medie şi diateza pasivă au aceeaşi

formă.

41. Indicativul imperfect mediu al lui λύω este:

Singular Plural
1. ἐλυ - όµην – eu mă dezlegam 1. ἐλυ -όµεθα – noi ne dezlegam
2. ἐλύ - ου – tu te dezlegai 2. ἐλύ - εσθε – voi vă dezlegaţi
3. ἐλύ - ετο – el se dezlega 3. ἐλύ - οντο – ei se dezlegau

Terminaţiile personale medii la timpurile secundare (imperfect, aorist şi

m.m.c.perfect) sunt următoarele
Singular Plural
1. – µην 1. – µεθα
2. – σο 2. – σθε
3. – το 3. – ντο

Vocala variabilă, ca şi la imperfect activ, precum şi la toate trei diatezele la prezent, este
ο înainte de µ şi ν şi ε înainte de alte litere.
La persoana a II-a singular, ἐλύου este o formă prescurtată de la ἐλύεσο.
Mare atenţie pentru a se pronunţa clar atât vocala lungă din ultima silabă a formei
ἐλυόµην şi accentul de pe penultima.

42. Indicativul imperfect pasiv al lui λύω este:

Singular Plural
1. ἐλυόµην – eu eram dezlegat 1. ἐλυόµεθα – noi eram dezlegaţi
2. ἐλύου – tu erai dezlegat 2. ἐλύεσθε – voi eraţi dezlegaţi
3. ἐλύετο – el era dezlegat 3. ἐλύοντο – ei erau dezlegaţi

Verbele care sunt deponente la prezent sunt deponente şi la imperfect.

Exemple: Indicativul imperfect al lui ἔρχοµαι – eu merg, eu vin, ἠρχόµην – eu mergeam, eu
veneam

Subiectul neutru plural

Un subiect neutru plural poate să aibă verbul la singular.

20
Exemplu: τὰ δαιµόνια ἐξέρχεται – demonii ies (adică lit. iese), ταῦτα ἐστι τὰ καλὰ δῶρα –
acestea sunt (lit. este) darurile bune.
Este un idiom straniu, dar care nu este constant în textele Noului Testament. Subiectele
neutre plurale au adeseori verbul la plural, ca orice alt verb.
Exemple: τὰ τέκνα σώζονται – copiii se mântuiesc (sunt mântuiţi)

43. Folosirea lui καί şi οὐδέ

Am vorbit deja despre sensul copulativ al lui καί, când acesta înseamnă şi. Dar καί mai
este folosit şi în alte sensuri. Adeseori el poate fi tradus cu de asemenea sau chiar şi, până
şi. Când este folosit aşa, el stă înaintea cuvântului cu care este legat logic.
Exemple: τοῦτο δὲ καὶ ἐγώ λέγω – dar acest lucru îl zic şi eu (de asemenea); γινώσκουσι
καὶ τὰ τέκνα τὸν νόµον – până şi copiii cunosc legea.

ούδέ, ca şi καί, este adeseori o particulă copulativă şi înseamnă şi nici sau nici. Dar, ca şi
καί, el mai are şi alte uzanţe. Deseori înseamnă nici chiar.
Exemple: τοῦτο δὲ οὐ λέγω ἐγὼ οὐδὲ λέγουσιν αὐτό οἱ ἄλλοι – dar acest lucru eu nu îl
spun, şi nici ceilalţi nu îl spun (sensul simplu, copulativ); τὴν δόξαν τοῦ θεοῦ βλέπουσιν
οὐδὲ οἱ µαθηταί – nici chiar ucenicii nu văd slava Domnului

În fine, καί... καί şi οὐδέ... οὐδέ, sunt folosite în corelaţie şi înseamnă atât... cât şi, nici...
nici.
Exemple: (1) τοῦτο λέγουσιν καὶ οἱ ἀπόστολοι καὶ οἱ δοῦλοι – acest lucru îl spun atât
apostolii, cât şi robii (2) τοῦτο λέγουσιν οὐδὲ οἱ ἁπόστολοι οὐδέ οἱ δοῦλοι – acest lucru nu îl
spun nici apostolii, nici robii

21
 LECŢIA XII

Indicativul Viitor Activ şi Mediu.

44. Viitorul activ şi mediu se formează pe rădăcina de viitor, care este formată prin
adăugarea sufixului de timp σ la rădăcina verbului.

Viitorul, fiind un timp primar, are terminaţii personale primare, ca şi prezentul. Vocala
variabilă este şi ea aceeaşi. De aceea, viitor activ şi mediu al indicativului se conjugă
exact ca prezentul activ şi mediu, singura diferenţă fiind că viitorul are rădăcina λυσ- la
început în loc de rădăcina λυ-.

Trebuie reamintit faptul că la prezent şi imperfect diateza medie şi cea pasivă au aceeaşi
formă. La viitor însă, pasivul este diferit de mediu, şi acest lucru se va studia într-o altă
lecţie. De aceea λύσοµαι înseamnă numai mă voi dezlega (pe mine însumi), nu şi voi fi
dezlegat.

Indicativul viitor activ al verbului λύω

Singular Plural
1. λύ – σ - ω 1. λύ – σ - οµεν
2. λύ – σ - εις 2. λύ – σ - ετε
3. λύ – σ - ει 3. λύ – σ - ουσι(ν)

Indicativul viitor mediu λύω

Singular Plural
1. λύ - σοµαι 1. λυ - σόµεθα
2. λύ - σῃ 2. λύ - σεσθε
3. λύ - σεται 3. λύ - σονται

45. Viitorul activ şi mediu al rădăcinilor terminate în consoană

Atunci când rădăcina unui verb se termină într-o consoană, adăugarea sufixului
de timp σ face ca două consoane să se întâlnească. Rezultatul acestui lucru este
următorul:
(1) π, β, φ - ψ (numite şi labiale mute pentru că sunt pronunţate cu
ajutorul buzelor) formează împreună cu σ-ul care le urmează consoana
dublă ψ (ps).

22
Exemple: Viitorul lui πέµπω este πέµψω, al lui γράφω este γράψω.
(2) κ, γ, χ - ξ (numite şi palatale mute pentru că sunt pronunţate cu
ajutorul boltei palatine, cerului gurii) formează împreună cu σ-ul care le
urmează consoana dublă ξ (ks).
Exemple: Viitorul lui ἄγω este ἄξω, al lui ἄρχω este ἄρξω.
(3) τ, δ, θ – Ø (numite linguale mute, pentru că sunt formate cu ajutorul
limbii) cad în faţa lui σ.
Exemple: Viitorul lui πείθω este πείσω.

46. Formarea rădăcinii de viitor şi a rădăcinilor altor timpuri ale diferitelor

verbe

! În cazul multor verbe rădăcina verbală este diferită de rădăcina de prezent.

Exemple:
(1) Rădăcina verbală a lui κηρύσσω nu este κηρυσσ-, ci κηρυκ-. De la κηρυκ-
viitorul κηρύξω.
(2) Rădăcina verbală a lui βαπτίζω nu este βαπτίζ-, ci βαπτιδ-. De la βαπτιδ-
viitorul βαπτίσω.

Viitorul deponent al anumitor verbe.

Unele verbe sunt deponente la un timp, fără a fi deponente şi la altele.
Exemple: βαίνω are viitorul la forma medie βήσοµαι. Astfel, acest verb este
deponent la viitor, dar nu la prezent.

23
 LECŢIA XIII

Aoristul I Activ

47. Aoristul este un timp care exprima o acțiune trecută momentană. Este cel mai
utilizat timp trecut în greacă. Astfel, imperfectul ἔλυον înseamnă eu dezlegam, în
timp ce aoristul ἔλυσα înseamnă eu am dezlegat.

! De obicei contextul este cel care determină cum anume trebuie tradus aoristul.
În exerciţii noi vom traduce prin perfect compus.

Indicativul aorist I al verbului λύω:

Singular Plural
1. ἔλυ - σα 1. ἐλύ - σαµεν
2. ἔλυ - σας 2. ἐλύ - σατε
3. ἔλυ - σε(ν) 3. ἔλυ - σαν

Aoristul, fiind un timp secundar (ca şi imperfectul), are augment. Augmentul

este acelaşi şi la aorist ca şi la imperfect.

Aoristul, ca şi imperfectul, are terminaţiile secundare. Aceste terminaţii, la

diateza activă, după cum s-a mai spus, sunt următoarele.

Singular Plural
1. – ν 1. µεν
2. – ς 2. – τε
3. – (nimic) 3. – ν (sau -σαν)

Trebuie observat că la aorist I la persoana I singular ν –ul cade.

La persoana a III-a singular acest σα se schimbă în σε. ἔλυσε(ν) poate avea un ν mobil,
ca şi ἔλυε(ν) de la imperfect.

48. Indicativul aorist I mediu al verbului λύω:

Singular Plural
1. ἐλυ - σάµην – eu mi-am dezlegat 1. ἐλυ - σάµεθα – noi ne-am dezlegat
2. ἐλύ - σω – tu ţi-ai dezlegat 2. ἐλύ- σασθε – voi v-aţi dezlegat
3. ἐλύ - σατο – el şi-a dezlegat 3. ἐλύ - σαντο – ei şi-au dezlegat

24
Ca şi la viitor, tot aşa şi la aorist, diateza pasivă este cu totul diferită ca formă de
diateza medie. Astfel, ἐλυσάµην înseamnă eu mi-am dezlegat (pentru mine însumi),
nu eu m-am dezlegat (pe mine însumi).

Ca şi aoristul activ, aoristul mediu are terminaţiile personale secundare. Trebuie

reamintit că aceste terminaţii la diateza medie sunt următoarele

Singular Plural
1. – µην 1. – µεθα
2. – σο 2. – σθε
3. – το 3. – ντο

Ca şi la diateza activă, aceste terminaţii personale secundare medii sunt precedate de

sufixul timpului σα. Nu apare nici o schimbare, exceptând persoana II-a singular, unde
ἐλύσω este forma contrasă de la forma originală ἐλύσασο.

25