Sunteți pe pagina 1din 22

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

1. Organizarea și funcționarea Parlamentului României.

A. Organizarea Parlamentului României

Structura Parlamentului României

Structura Parlamentului României este bicamerală (suntem în prezența unui bicameralism


politic), cuprinzând Camera Deputaților și Senatul1.

Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica


autoritate legiuitoare a țării2.

În mod tradițional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a


forului legiuitor, consacrată în 1864 prin ,,statutul dezvoltător al Convenției de la Paris” al
domnitorului A.I. Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituților din 1866, 1923 și 1938,
fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanța națională era - Marea
Adunare Națională.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legislativ le prezintă sunt evidente. Astfel, se
evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să
devină autoritare. Totodată, se asigură dezbateri și un cadru de analiză succesivă a legilor de către
două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanție a calității actului
legislativ.

Bicameralismul minimalizează riscul dominației majorității, favorizând dialogul între


majoritățile din cele două Camere. Cooperarea și supervizarea legislativă sunt extinse în acest
mod, demostrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separației puterilor,
care nu funcționează doar între puterile legislative, executivă și judecătorească, ci și în interiorul
celei legislative

Organizarea internă a Parlamentului României

1
Potrivit art. 61 alin. 2 Constituția revizuită.
2
Potrivit art. 61 alin. 1 Constituția revizuită.
Organizarea internă a Parlamentului României este stabilită pentru fiecare Cameră prin
Regulament propriu3.

Fiecare Cameră este în drept să își stabilească în limitele și cu respectarea prevederilor


constituționale, reguli de organizare și funcționare, care, în substanța lor, alcătuiesc regulamentul
fiecărei Camere. Din această perspectivă, nicio autoritate publică nu poate dispune, cu privire la
aspectele menționate, pentru Parlament și, de asemenea, niciuna dintre Camerele Parlamentului
nu poate dispune, asupra acelorași aspecte, pentru cealaltă Cameră. Ca urmare, organizarea și
funcționarea fiecărei Camere a Parlamentului se stabilesc prin regulament propriu, adoptat printr-
o hotărâre proprie a fiecărei Camere, cu votul majorității membrilor Camerei respective4.

În România funcționează principiul autonomiei parlamentare, acest principiu presupune:

- autonomia regulamentară (care implică, sub aspect juridic, ca organizarea și funcționarea


fiecărei Camere să se facă potrivit unui regulament propriu)
- autonomia financiară (se asigură prin bugetul fiecărei Camere, aprobat de către aceasta, și
apoi inclus în bugetul de stat)
- autonomia instituțională (presupune, pe de-o parte constituirea structurilor organizatorice
ale Camerelor: birourile permanente, comisiile parlamentare, grupurile parlamentare, și pe
de altă parte constituirea aparatului de lucru alcătuit din funcționarii parlamentari
încadrați într-o structură administrativă aparte).

Principiul autonomiei parlamentare nu poate fi executat în mod discreționar, abuziv, cu


încălcarea atribuțiilor constituționale ale Parlamentului. Astfel, regulamentele parlamentare se
constituie într-un ansamblu de norme juridice, menite să organizeze și să disciplineze activitatea
parlamentară cu privire la procedura de legiferare, de numire sau de investitură a celor mai
importante instituții sau autorități publice în stat (Guvern, o parte dintre judecătorii Curții
Constituționale, o parte dintre membrii Consiliului Suprem al Magistraturii, Avocatul Poporului,
etc.) precum și regulile de organizare și funcționare ale fiecărei Camere. Normele regulamentare
reprezintă instrumente juridice care permit desfășurarea activitățiilor parlamentare în scopul

3
Regulamentul Camerei Deputaților prin Hotărârea nr. 8 din 24 februarie 1994 republicat în M.Of. nr. 481 din 28
iunie 2016; Regulamentul Senatului adoptat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005 republicat în M.Of. nr. 992
din 23 noiembrie 2018; Regulamentul activității comune ale Camerei Deputaților și Senatului adoptat prin Hotărârea
nr. 4 din 3 martie 1992 republicat în M.Of. nr. 110 din 5 februarie 2018.
4
Decizia CCR nr. 1009 din 7 iulie 2009, M.Of. nr. 542 din 4 august 2009.
îndeplinirii atribuțiilor constituționale ale Parlamentului, autoritate reprezentativă prin care
poporul român își exercită suveranitatea națională, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din
Constituției5.

Grupurile parlamentare – constituie organisme interne ale camerelor, urmare a organizării


deputaților și senatorilor care, având aceeași concepție politică sau orientări înrudite se reunesc
voluntar pentru eficiența acțiunii politice. Potrivit art. 64 alin. 3 din Constituția României
revizuită, deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului
fiecărei Camere. Ele se formează după întrunirea în prima ședință a deputaților și senatorilor.
Grupurile parlamentare sunt alcătuite din cel puțin 10 deputați și 7 senatori care au figurat în
alegeri pe listele partidelor sau formațiunilor politice respective. Dacă parlamentarii unui partid
sunt mai puțin de numărul cerut, membrii diferitelor partide se pot reuni (dacă au o concepție
politică înrudită). Parlamentarii independenți se pot afilia la unul din grupurile parlamentare.
Grupurile parlamentare își aleg conducerea proprie, președinte (liderul) fiecărui grup fiind
consultat de biroul Camerei cu privire la problemele importante pe care acesta trebuie să le
rezolve.

Potrivit regulamentelor, grupurile parlamentare au următoarele atribuții:

- fac propuneri pentru comisia de validare;


- propun candidați pentru alegerea președinților celor două Camere, a birourile
permanente și a comisiilor parlamentare;
- pot cere modificarea ordinii de zi;
- prezintă amendamente la proiectele și propunerile legislative și exprimă poziția
grupului;
- pot cere președinților Camerelor verificare îndeplinirii cvorumului;
- pot cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuție;
- au inițiativă legislativă.

Birourile permanente

Fiecare Cameră a Parlamentului (potrivit art. 64 alin. 2 Constituția României revizuită) își
alege un birou permanent.
5
Decizia CCR nr. 209 din 7 martie 2012, M.Of. nr.188 din 22 martie 2012.
Ca organ colegial, Biroul permanent conduce lucrările parlamentare și organizează serviciile
Camerei. Activitatea sa este permanentă (și atunci când Camera nu este întrunită în sesiune).

Biroul permanent se compune din președinte, vicepreședinți, secretari și chestori. Compoziția


Biroului permanent reflectă configurația politică a Camerei rezultate din alegeri, cu precizarea că
președintele este ales prin vot secret, fiecare grup parlamentar putând face o singură propunere.

Președintele Biroului permanent care este și președintele Camerei, este ales pe durata
întregului mandat parlamentar, iar odată cu alegerea lui, încetează activitatea președintelui de
vârstă.

Ceilalți membri ai Biroului permament sunt aleși pe durata unei sesiuni.

Atribuțiile Biroului permanent sunt următoarele:

- propun Camerelor data începerii și data încheierii sesiunilor parlamentare;


- solicită președinților Camerelor convocareau unor sesiuni extraordinare;
- supun aprobării Regulamentelor Camerelor, precum și propunerile de modificare
ale acestora;
- prezintă Camerelor spre aprobare proiectele de buget ale acestora și conturile de
încheiere ale exercițiului bugetar;
- pregătesc și asigură în bune condiții desfășurarea lucrărilor Camerei;
- primesc și distribuie proiectele de legi, propunerile legislative și rapoarte
comisiilor parlamentare;
- întocmesc proiectele ordinii de zi a ședințelor Camerelor și programele de lucru
ale acestora;
- organizează relațiile Camerelor cu parlamentele altor state și cu organizații
parlamentare;
- aprobă statul de funcții și regulamentele serviciilor Camerelor și supun aprobării
Camerelor structura serviciilor acestora;
- conduc și controlează serviciile administrative ale Camerelor;

Președintele Biroului permanent (președintele Camerei) are următoarele atribuții:

- conduce dezbaterile în plen;


- conduce lucrărilor Biroului permanent;
- convoacă în ședință ordinară și extraordinară Camera;
- asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor parlamentare și respectarea
regulamentului;
- asigură verificarea cvorumului pentru ca ședința să se desfășoare în mod legal,
anunțând rezultatele votării și hotărârile adoptate;
- reprezintă Camera în relațiile sale cu alte autorități sau organizații interne, dar și
pe plan extern.

Vicepreședinții, îndeplinesc, prin rotație, atribuțiile președintelui la cererea sa, sau în caz de
indisponibilitate a acestuia.

Secretarii Biroului permanent, au ca atribuții:

- întocmirea listei înscrierilor la cuvânt;


- prezintă propuneri și amendamente;
- efectuează apelul nominal;
- țin evidența hotărârilor adoptate.

Chestorii au următoarele atribuții:

- verifică modul de gestionare a patrimoniului Camerei;


- exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate;
- prezintă în Cameră bugetul acestuia și încheierea exercițiului bugetar anual;
- asigură menținerea ordinii în ședințele Camerelor.

Comisiile parlamentare sunt organe interne de lucru ale Camerelor parlamentare, care au ca
scop îndeplinirea însărcinările ce le sunt încredințate în vederea pregătirii lucrărilor fiecărei
camere.

Comisiile parlamentare sunt alcătuite dintr-un număr restrâns de parlamentari, care au sarcina
să examineze în mod detaliat problemele care sunt supuse dezbaterii Parlamentului României și
apoi să-i prezinte acestuia rapoarte cu propuneri adecvate.
În art. 64 alin. 4, Constituția României revizuită arată că fiecare Cameră își constituie comisii
permanente și poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. De asemenea, Camerele
își pot constitui comisii comune.

Comisiile lucrează legal în prezența majorității membrilor lor, iar hotărârile se adoptă cu votul
majorității membrilor prezenți. Raportul sau avizul întocmit de comisie cuprinde pe lângă opinia
majorității comisiei și părerile motivate ale celorlalți membri din comisie. Ședințele comisiilor nu
sunt publice (spre deosebire de ședințele Camerelor Parlamentului), dar în interesul lucrărilor pot
fi invitați să participe la dezbateri specialiști sau reprezentanți ai autorităților publice.

Comisiile permanente sunt cele mai importante și sunt alese pe durata mandatului
parlamentar, fiind constituite pe diferite domenii de activitate: industrie, servicii, buget și finanțe,
sănătate, agricultură, învățământ etc.

Alcătuirea Comisiilor permanente se face cu respectarea configurației politice a Camerei;


pentru fiecare Comisie, numărul de locuri ce revine fiecărui grup parlamentar se stabilește de
Cameră, la propunerea Biroului permanent; membrii comisiilor sunt desemnați prin acordul
liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configurației politice a Camerei. În prima lor
ședință, convocată de președintele Camerei, comisiile permanente își aleg propriile birouri,
compuse dintr-un președinte, 1-2 vicepreședinți și 1-2 secretari.

Dintre actualele comisii permanente, menționăm următoarele:

 La Camera Deputaților (16 Comisii permanente):


- Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare;
- Comisia pentru buget, finanțe și bănci;
- Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale;
- Comisia pentru administrație publică, amenajare teritorială și echilibru ecologic;
- Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport;
- Comisia pentru politică externă;
- Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.
 La Senat (14 Comisii permanente):
- Comisia juridică, de numiri, disciplină și validare;
- Comisia pentru privatizare;
- Comisia pentru buget, finanțe, bănci;
- Comisia pentru drepturile omului și minorități;
- Comisia pentru muncă și protecție socială;
- Comisia pentru învățământ și știință;
- Comisia pentru cultură, culte, artă și mijloace de informare în masă.

Atribuțiile comisiilor permanente:

- examinarea proiectelor și propunerilor legislative în vederea elaborării rapoartelor


sau avizelor;
- efectuează anchete parlamentare;
- solicită informații și documente de la autoritățile a căror activitate intră în sfera lor
de competență.

Comisiile speciale sunt constituite pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentru
elaborarea unor propuneri legislative. Propunerile legislative elaborate de comisiile speciale nu se
vor mai supune examinării altor comisii parlamentare. Comisiile speciale sunt constituite prin
hotărâri ale Camerelor parlamentare, și au un caracter temporar (activitatea lor încetează la data
depunerii propunerii legislative).

Comisiile de anchetă sunt constituite la cererea unei treimi din membrii fiecărei Camere și au
caracter temporar, prin hotărâre de constituire stabilindu-se termenul până la care trebuie să se
prezinte rapoartele.

Comisia de anchetă poate invita orice persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o
împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității
comisiei. La cererea comisiei, orice persoană care cunoaște fapte sau împrejurări în legătură cu
obiectul cercetării sau care deține mijloace de probă este obligată să le înfățișeze comisiei.
Instituțiile și organizațiile sunt obligate să răspundă la solicitările comisiei de anchetă. În urma
analizelor efectuate, comisia întocmește un raport.

După depunerea raportului la Biroul permanent, va urma o dezbatere în plenul Camerei; după
dezbatere se ia o hotărâre.
Rapoartele comisiei de anchetă nu produc efecte juridice referitoare la persoanele cercetate,
ele putând propune doar sesizarea organelor competente.

B. Funcționarea Parlamentului României

Mandatul (sau legislatura) arată durata mandatului colectiv al Parlamentului, perioada de


timp pentru care este ales.

Constituția României revizuită, în art. 63 alin.1, prevede că mandatul Camerei Deputaților și


Senatului este de 4 ani.

Mandatul Parlamentului României încetează în mod colectiv:

- la îndeplinirea termenului de 4 ani;


- în cazul dizolvării lui.

Mandatul Parlamentului României poate fi prelungit de drept:

- în cazul stării de mobilizare;


- în cazul stării de război;
- în cazul stării de urgență.

Prelungirea durează până la încetarea acestor situații.

Mandatul Parlamentului poate fi prelungit:

- până la întrunirea legală a noului Parlament.

În această perioadă nu poate fi revizuită Constituția României, nu pot fi adoptate, modificate


sau abrogate legi organice.

Alegerile pentru noile Camere parlamentare vor avea loc în termen de 3 luni de la expirarea
mandatului său de la dizolvarea Parlamentului.

Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului


precedent își continuă procedura în noul Parlament.
Sesiunea

Camerele parlamentare își desfășoară activitatea în cadrul sesiunilor. Sesiunile parlamentare


sunt sesiuni ordinare și sesiuni extraordinare.

Sesiunile ordinare – sunt acelea în care Camera Deputaților și Senatul sunt obligate a se
întruni. Numărul acestor sesiuni este expres prevăzut de art.66 alin. 1 din Constituția României
revizuită. Prima sesiune ordinară are loc în perioada februarie – iunie, iar cea de-a doua în
septembrie – decembrie. Convocarea Camerelor în sesiuni ordinare se face de președinții
acestora.

Sesiunile extraordinare – sunt acelea care se țin ori de câte ori este nevoie, în afara sesiunilor
ordinare. Constituția României admite întrunirea celor două Camere și în sesiuni extraordinare, la
cererea Președintelui României, a biroului permanent a fiecărei Camere, ori a cel puțin o treime
din numărul deputaților sau al senatorilor (art. 66 alin.2 Constituția României).

Convocarea Camerelor în sesiuni extraordinare se face de președinții acestora.

Sesiunile de drept – se declanșează în următoarele situații:

- În cazul declanșării unei agresiuni armate împotriva României, dacă Parlamentul


nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanșarea
agresiunii (art. 92 alin. 3 Constituția României revizuită);
- În caz de mobilizări sau în caz de război, dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el
se convoacă de drept în termen de 24 ore de la declararea lor (art. 92 alin. 4
Constituția României);
- În cazul instaurării stării de asediu sau a stării de urgență, dacă Parlamentul nu se
află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea lor
(art. 93 alin. 2 Constituția României).

Parlamentul se convoacă obligatoriu în sesiune, în situația adoptării ordonanțelor de


urgență, prevăzute de art. 115 alin. 5 Constituția României revizuită (dacă Parlamentul nu se află
în sesiune, el convoacă obligatoriu în 5 zile de la depunerea sau trimiterea ordonanței de urgență
la Camera competentă să fie sesizată).
Convocarea Camerelor se face de președinții acestora, cu excepția primei întruniri a noului
Parlament după alegeri, când convocarea se face de Președintele statului (în termen de cel mult
20 de zile de la alegeri).

Ședințele constituie modalitatea de constituire a Camerei în reuniune plenară în scopul


dezbaterii ordinii de zi.

Ședința este condusă de președintele Camerei (sau de vicepreședinte) asistat de secretari.


Cvorumul legal impune prezența în sală a majorității parlamentarilor din Camera respectivă.
Dacă nu se întrunește cvorumul, președintele Camerei suspendă ședința, anunțând totodată ziua
și/sau ora de reluare a lucrărilor parlamentare.

Ședințele parlamentare sunt publice (dar, pot exista și ședințe secrete). Dezbaterile din ședințe
se înregistrează pe banda magnetică, se stenografiază și se publică în Monitorul Oficial (cu
excepția dezbaterilor din ședințele secrete).

Ședințele se desfășoară potrivit proiectelor ordinii de zi; proiectele ordinii de zi întocmite de


Biroul permanent și supuse apoi votului Camerelor cuprind: proiecte de legi, interpelări, moțiuni
sau orice alte probleme propuse.

Ședințele Camerelor pot fi: separate sau comune.

Ședința separată se desfășoară pe parcursul a patru zile pe săptămână, cea de vineri fiind
rezervată activității parlamentarilor în circumscripțiile electorale, fiecare în aceea în care a fost
ales.

Ședințele comune ale Camerei Deputaților și Senatului, au loc în cazurile stabilite de


Constituție, și potrivit Regulamentului ședințelor comune. Menționăm următoarele situații în care
se desfășoară ședințe comune:

- la primirea mesajului Președintelui României;


- la aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat;
- la declararea mobilizării generale sau parțiale;
- la aprobarea strategiei naționale a țării;
- la examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
- la numirea Avocatului Poporului;
- la punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare;
- la dezbaterea programului și a listei Guvernului și la acordarea votului de
încredere;
- la retragerea încrederii acordate Guvernului, printr-o moțiune de cenzură.

Sistemul de vot în Parlament

Camerele Parlamentare hotărăsc prin vot deschis sau secret asupra problemelor care au
constituit ordinea de zi a ședințelor.

Votul deschis se exprimă prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicarea în picioare sau vot
electronic.

Votul secret se exprimă prin buletine, bile sau electronic.

În Parlamentul României se votează:

a) Cu majoritate calificată de 2/3 din numărul membrilor fiecărei camere:


- proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției;
- punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare.
b) Cu majoritatea calificată de cel puțin ¾ din numărul deputaților și senatorilor:
- proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției dacă prin procedura de
mediere nu se ajunge la un acord.
c) Cu majoritatea absolută a deputaților și senatorilor (1/2+1 din numărul
deputaților și senatorilor):
- Suspendarea din funcție a Președintelui României;
- Pentru învestirea Guvernului;
- Pentru adoptarea moțiunii de cenzură.
d) Cu majoritate simplă a deputaților și senatorilor prezenți din fiecare Cameră:
- Legile ordinare;
- Hotărârile (cu excepția hotărârilor prin care se adoptă Regulamentele
Camerelor).
2. Statutul deputaților și senatorilor, se referă la:

A. Mandatul parlamentarului:

- în România mandatul parlamentar este reprezentativ, astfel spus mandatul parlamentar


obligă pe cel care îl exercită în față de toată națiunea și nu numai față de alegătorii din
circumscripția unde a fost ales;
- parlamentarul român este independent în exercitarea mandatului, el trebuie să se
supună Constituției și legilor, fiind obligat să-și exercite drepturile și să-și asume
obligațiile în folosul națiunii;
- în România, orice mandat imperativ este nul;
- mandatul este facultativ, adică parlamentarul poate renunța la mandat (demisia produce
efecte fără a fi nevoie de acceptare din partea parlamentarilor sau poporului);
- începutul mandatului cunoaște două momente: elaborarea certificatului constatator al
alegerii ca deputat sau senator, certificat elaborat de Biroul Electoral Central, care
marchează din punct de vedere juridic alegerea parlamentarului; validarea mandatului
parlamentar (procedura validării prin Comisia de validare), urmată de depunerea de
jurământ, care marchează exercitarea efectivă a mandatului. Obligație depunerii
jurământului devine o condiție pentru executarea mandatului, după validare.

B. Protejarea mandatului parlamentar se realizează prin consacrarea incompatibilităților și


imunităților parlamentare.

Incompatibilitățile parlamentare – interzic cumulul funcției de parlamentar cu o altă


funcție publică sau privată. Expres, Constituția stabilește două incompatibilități:

- cumulul calității de deputat și senator;


- cumulul acestei calități cu exercitarea oricărei funcții de autoritate, cu excepția
celei de membru al Guvernului.

Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.

De la data apariției stării de incompatibilitate, în termen de 10 zile (pentru deputați) sau 30 de


zile (pentru senatori), parlamentarul trebuie să aleagă între cele două funcții incompatibile. Dacă
nu optează, sau nu își dă demisia din funcția de parlamentar, la propunerea Biroului permanent al
Camerei, va fi ,,considerat demis” din funcția de parlamentar. Locul vacant va fi ocupat de un
supleant.

Imunitățile parlamentare – sunt definite ca fiind mijloace de protecție, menite să apere


deputații și senatorii de eventuale presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva lor
în exercitarea mandatului pe care îl au de îndeplinit, având drept scop garantarea libertății de
exprimare și protejarea împotriva urmărilor judiciare abuzive. În activitatea sa parlamentarul
trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să își exercite
mandatul în mod eficient6.

Imunitățile se împart în:

 Iresponsabilități, care au ca efect înlăturarea răspunderi juridice a


parlamentarului pentru voturile sau opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului; domeniul lor cuprinde protecția împotriva
sancțiunilor privind actele și faptele săvârșite în executarea mandatului,
apărându-i libertatea de exprimare; această imunitate îl apără pe
parlamentar în considerarea actelor săvârșite în exercitarea mandatului său,
cum sunt votul, amendamentele, rapoartele și avizele prezentate din partea
comisiei din care face parte, întrebările și interpelările.
 Inviolabilități, care prevăd reguli speciale privind:
 Reținerea, arestarea sau percheziționarea, în cazul în care
deputații sau senatorii sunt învinuiți de fapte care nu au legătură cu
voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului; aceste reguli prevăd că:
- Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat,
percheziționat fără încuviințarea Camerei din care face
parte, după ascultarea sa;
- Cererea de reținere, arestare, percheziție se adresează
președintelui Camerei de către minstrul Justiției. Președintele
Camerei o aduce la cunoștința deputaților sau senatorilor, în
ședință publică, după care o trimite Comisiei juridice de
6
Decizia CCR nr. 650 din 25 octombrie 2018, M.Of. nr. 97 din 7 februarie 2018.
disciplină și imunități (Camera Deputaților) sau Comisiei
Juridice de numire, disciplină, imunități și validări (Senat) spre
examinare. Comisia va stabili dacă sunt motive temeinice
pentru aprobarea cererii și va întocmi un raport pe care-l va
supune dezbaterii și aprobării Camerei din care face parte
parlamentarul respectiv. Dacă, prin hotărârea Camerei
parlamentare se aprobă cererea împotriva parlamentarului,
poate fi luată de organele în drept măsura solicitată (de
exemplu, percheziția domiciliului său); în situație contrară, nu
poate fi luată măsura solicitată.
 urmărirea și trimiterea în judecată, în cazul în care deputații sau
senatorii sunt învinuiți de fapte care nu au legătură cu voturile sau
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului; aceste reguli
prevăd că:
- urmărirea și trimiterea în judecată se poate face numai de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
- competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
 în caz de infracțiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi
reținut și supus percheziției, urmând ca:
- ministrul Justiției să îl informeze asupra reținerii sau
percheziției;
- în cazul în care Camera constată că nu există temei pentru
reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.

3. Funcțiile Parlamentului

În îndeplinirea atribuțiilor sale, Parlamentul îndeplinește funcții deosebit de importante, care


pot fi clasificate astfel:

- funcția legislativă (de adoptare a legilor);


- funcția de control (în primul rând asupra activității executivului);
- funcția de alegere, avizare, numire și revocarea unor persoane învestite cu
prerogative ale unor autorități statale;
- funcția de direcționare a politicii externe.

Dintre aceste funcții, ne referim la funcția legislativă și la funcția de control.

3.1.Funcția legislativă - este cea mai importantă funcție a Parlamentului. Această funcție dă
dreptul și obligă în același timp Parlamentul să editeze acte juridice normative.

Adoptarea legilor aparține numai Parlamentului, de aceea Constituția României revizuită


(in art.61 alin.1) statuează că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (de aici rezultă
că, Parlamentul României are monopolul elaborării și adoptării legii, cât și abilitatea sa de a
împuternicii Guvernul să emită ordonanțe).

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român (potrivit art.61 alin. I
din Constituția României revizuită), ceea ce înseamnă că Parlamentul poate angaja răspunderea
Președintelui României, chiar dacă acesta se bucură de o ,,legitimitate” similară Parlamentului
(fiind ales, ca și parlamentarii, prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat).

Parlamentul României poate emite două categorii de acte:

A. acte juridice: legi, hotărâri, moțiuni care pot fi clasificate în:

- acte cu caracter normativ, în această categorie intră legile, și unele hotărâri


parlamentare (de exemplu, hotărârile prin care sunt adoptate Regulamentele
Camerelor)
- acte cu caracter individual, în această categorie intră hotărâri parlamentare
care stabilesc drepturi și obligații în sarcina unor subiecte determinate (de
exemplu, hotărârea de ridicare a imunității unui parlamentar) și moțiunile.

B. acte politice: mesaje, declarații care nu produc efecte juridice, ele urmărind precizarea
atitudinii politice a Camerelor parlamentare față de anumite probleme, îndeosebi pe plan
internațional (de exemplu: mesajul Parlamentului către comunitatea internațională cu privire la
procesul ilegal de la Tiraspol din Republica Moldova).
3.1.1. Potrivit articolului 73 alin. 1 din Constituția României revizuită, Parlamentul poate
adopta trei categorii de legi: legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Legea a fost
definită ca actul juridic normativ emis de Parlament printr-o anumită procedură stabilită în
acest scop, în cadrul competenței legislative, prin care se stabilesc reguli generale și de
aplicabilitate repetată, a căror aplicare este asigurată, în caz de nevoie, prin puterea de
constrângere a statului.

Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției. Sunt adoptate cu votul majorității
calificate (2/3 sau ¾ din membrii Camerei).

Legile organice, sub aspectul conținutului, sunt cele care intervin în domeniile rezervate prin
art. 73 alin. 3 din Constituție și care privesc: organizarea sistemului electoral, organizarea și
funcționarea Autorității Electorale Permanente; organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor
politice; statutul deputaților și al senatorilor; stabilirea indemnizațiilor și celorlalte drepturi;
Organizarea și desfășurarea referendumului; organizarea guvernului și a Consiliului Suprem de
Apărare a Țării; măsurile pe care le reclamă starea de război, cea de mobilizare, cea de urgență și
de asediu; infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora; acordarea amnistiției și a
grațierii colective; statutul funcționarilor publici; contenciosul administrativ; organizarea și
funcționarea Consiliului Suprem al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministrului Public
și a Curții de Conturi; regimul juridic al proprietății și al moștenirii; organizarea generală a
învățământului; statutul minorităților naționale; regimul general al cultelor; celelalte domenii
pentru care, în Constituție se prevede adoptarea de legi organice.

Legile ordinare, reglementează relațiile sociale de mai mică importanță și care procedural
sunt adoptate cu votul majorității membrilor prezenți în fiecare Cameră (este vorba de majoritate
simplă).

3.1.2. Procedura legislativă în România

În Parlamentul României legile se adoptă după o procedură ce cuprinde următoarele etape:

 Inițiativa legislativă – presupune dreptul unor subiecte de drept calificate de a


sesiza una din Camerele Parlamentului și obligația Camerei respective de a se
pronunța asupra sesizării, adoptând-o sau respingând-o.
Inițiativa legislativă aparține: Guvernului; fiecărui deputat sau senator (fie
individual, fie colectiv în grupuri parlamentare, comisii parlamentare); unui număr
de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot, care trebuie să provină din cel
puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare, inclusiv în Municipiul București, să
fie înregistrați cel puțin 5.000 de semnături ale susținătorilor; în ceea ce privește
inițiativa cetățenească, acesta nu poate avea ca obiect probleme fiscale, amnistiția,
grațierea, precum și probleme externe7.

De asemenea, în legătură cu inițiativa legislativă, Constituția stabilește și următoarele reguli:

- guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege


către Comisia competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată;
- deputații și senatorii își exercită dreptul de inițiativă legislativă prin propuneri
legislative (propunerile legislative trebuie să ia forma cerută pentru proiectele de
legi);
- propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le
adopte, ca primă Cameră sesizată.

Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin prezentarea de proiecte de legi, în timp ce
deputații, senatorii și cetățenii prezintă propuneri legislative.

 Sesizarea Camerelor parlamentare:


1. Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca primă
Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative cu privire la
următoarele materii: ratificarea tratatelor și a altor acorduri internaționale și a
măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri (art. 75
alin. 1 Constituția României revizuită); servicile publice de radio și televiziune
(art. 31 alin. 5 CR); stabilirea categoriilor de persoane care nu pot face parte din
partidele politice (art. 40 alin. 3 CR); stabilirea condițiilor privind îndatoririle
militare (art. 55 alin. 2 Constituția României); organizarea și funcționarea
instituției Avocatului Poporului (art. 58 alin.3 Constituția României); organizarea
Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (art. 73 alin 3 lit. e);
7
Procedura inițiativei cetățenești este amplu detailată în Legea 189/9.12.1999 publicată în M. Of. Nr. 611 din
14.12.1999.
contenciosul administrativ (art. 73 alin. 3 lit. k); organizarea și funcționarea
Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministrului
Public și a Curții de Conturi (art. 73 alin. 3 lit. l); organizarea generală a
învățământului (art. 73 alin.3 lit. n); organizarea administrației publice locale, a
teritoriului și regimului general privind autonomia locală (art. 73 alin. 3 lit. o);
înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ (art. 79 alin. 2 CR);
alcătuirea Guvernului din prim-minstru, miniștrii și alți membri (art. 102 alin. 3);
autoritățile administrative autonome (art. 116 alin. 2); structura sistemului național
de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare;
folosirea limbii minorităților naționale în relațiile cu administrația publică locală și
cu serviciile publice descentralizate, în unitățile administrativ-teritoriale în care
cetățenii aparținând minorităților naționale cu o pondere semnificativă (art. 120
alin. 2 CR revizuită); compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de
funcționare a acesteia (art. 126 alin. 4 CR); interzicerea înființării de instanțe
extraordinare (art. 126 alin. 5 CR); revizuirea Curții Constituționale a României
(art. 142 alin.5 Constituția României).

În materiile sus-menționate, materii care sunt reglementate prin legi organice, prima
cameră sesizată (cu proiecte sau propuneri legislative) este camera Deputaților.

În restul materiilor, proiectele sau propunerile de lege se supun dezbaterii sau adoptării, ca
primă cameră sesizată, Senatului.

În Constituția României (art. 75) se stabilește în mod limitativ care sunt materiile cu care
poate fi sesizată Camera Deputaților, ca primă cameră care trebuie să adopte sau să respingă
proiectul/propunerea, și respectiv materiile cu care poate fi sesizat Senatul, ca primă cameră
(de exemplu, un proiect de lege privind organizarea învățământului trebuie prezentat și adoptat în
Camera Deputaților, și abia apoi poate fi prezentat și adoptat de Senat).

Trebuie menționat însă, că pentru ca un proiect sau propunere să poată fi promulgat, el


trebuie să fie adoptat de ambele Camere ale Parlamentului (astfel că, Legea de revizuire a
Constituției României a păstrat egalitatea Camerelor în ceea ce privește procedura legislativă).
2. Prima Cameră sesizată se pronunță în termen de 45 de zile asupra
proiectului sau propunerii primite. Pentru coduri sau legi complexe, termenul
pronunțării este de 60 de zile. În cazul în care se depășesc aceste termene, se
consideră că proiectul sau propunerea a fost adoptat/adoptată (în forma prezentată
de inițiator).

3. După adoptarea sau respingerea de către prima Cameră sesizată,


proiectul/propunerea se trimit celeilalte Camere care va decide definitiv.

4. În cazul în care prima Cameră sesizată, adoptă o prevedere care intră în


competența sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă și cea de-a
doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă,
legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedura
de urgență.

5. Această procedură de retrimitere a legii se aplică în mod corespunzător și în


cazul în care competența decizională aparține primei Camere.

Pentru a ne face mai bine înțeleși (pentru punctele 4 și 5) exemplificăm următoarea situație:

- în cadrul primei dezbateri, Camera Deputaților adoptă măsuri ce intră în


competența sa decizională, cum ar fi, de exemplu, stabilirea unei infracțiuni în
legea de ratificare a unui tratat. În acest caz, sunt două ipoteze posibile: dacă în
cadrul celei de a doua dezbateri, Senatul este de acord cu această măsură (sau o
modifică), legea se întoarce, dar numai în legătură cu prevederea în cauză, la
Camera Deputaților (care o adoptase inițial), Cameră care, în temeiul competenței
sale decizionale, decide definitiv.
 Pomulgarea legii – este un atribut al Președintelui României și se realizează prin
emiterea unui decret prezidențial, în temeiul căreia legea urmează a fi numerotată
și publicată.

Președintele României are dreptul să promulge legea în termen de 20 de zile de la data


primirii; dar are dreptul să ceară o singură dată reexaminarea legii. Această reexaminare a legii
(în ansamblul său, sau a unei anumite proceduri) se poate cere sub aspectul oportunității soluțiilor
pe care le cuprinde, al redactării și acurateței exprimării dispozițiilor pe care le instituie.

Tot în cadrul termenului de 20 de zile, legea poate fi examinată sub aspectul


constituționalității sale (în această situație, cererea de reexaminare se adresează Curții
Constituționale).

Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii, cele două Camere vor relua examinarea legii,
prin prisma observațiilor făcute de Președinte, dar acest lucru nu înseamnă și însușirea obligatorie
a acestor observații (Parlamentul poate revota legea în aceeași formă trimisă inițial spre
promulgare).

După primirea legii reexaminate, sau după confirmarea constituționalității legii, sau după
parcurgerea procedurii de punere în acord a legii cu decizia Curții Constituționale, Președintele
este obligat să promulge legea în termen de 10 zile.

 Publicarea legii în Monitorul Oficial

Legea intră în vigoare după împlinirea a trei zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial
(dacă în textul legii nu s-a prevăzut expres o altă dată).

Menționăm următoarele:

 Legea de revizuire a Constituției a adus două îmbunătățiri importante:


- a accelerat procesul de adoptare a legilor, prin stabilirea unui termen de 45
respectiv 60 de zile;
- a stabilit materii/domenii de competențe diferite în ceea ce privește sesizarea
lor;
 Parlamentul României rămâne un parlament bicameral, legile trebuie adoptate de
ambele Camere.

3.1.3. Hotărârile – sunt acte juridice ale Camerei Deputaților sau ale Senatului, și pot fi de
două feluri: cu caracter normativ și cu caracter individual (pentru explicații vezi punctul 3.1
literele A, B). Menționăm următoarele:

- sunt inferioare din punct de vedere juridic;


- nu necesită inițiativă legislativă;
- nu trebuie examinate în Comisiile parlamentare;
- nu sunt supuse promulgării, fiind semnate numai de președinții Camerelor;
- nu sunt supuse controlului de constituționalitate (cu excepția, hotărârilor prin care se
adoptă Regulamentele fiecărei Camere parlamentară);
- hotărârile privind adoptarea Regulamentelor Camerelor se adoptă cu majoritate
absolută, iar celelalte hotărâri cu majoritate simplă;
- de regulă, hotărârile privesc: competența grupurilor parlamentare, alegerea
secretarilor, chestorilor, ridicarea imunității parlamentare.

3.1.4. Moțiunile – pentru explicații consultă notele de curs cu privire la Raporturile


Parlamentului cu Guvernul (punctul 8 lit. b, c).

3.2. Funcția de control – Parlamentul nu numai elaborează legi, dar și controlează modul
cum acestea sunt respectate și aplicate.

Potrivit profesorului I. Muraru controlul parlamentar este necesar și deplin. Este necesar
pentru că Parlamentul este organul de stat căreia poporul îi deleagă funcția deliberativă și prin
urmare acesta trebuie să constate direct cum autoritățile statului își realizează atribuțiile. Este un
control deplin pentru că se întinde asupra întregii activități desfășurate potrivit Constituției și
legilor.

Formele controlului parlamentar sunt:

3.2.1. Controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe. În acest sens:

- primește mesajul anual al Președintelui României cu privire la problemele politice


ale națiunii;
- examinează rapoartele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a Curții de
Conturi;
- ascultă raportul directorului S.R.I. și rapoartele Avocatului Poporului;
- aprobă programul Guvernului.

3.2.2. Controlul prim comisiile parlamentare, se realizează de regulă, prin comisiile de


anchetă și comisii speciale.
3.2.3. Controlul exercitat prin întrebări și interpelări (vezi notele de curs referitoare la
Guvernul României).

3.2.4. Exercitarea dreptului deputaților și senatorilor de a cere și obține informațiile și


documentele necesare.

3.2.5. Controlul exercitat prin petițiile cetățenilor:

- cetățenii, în rezolvarea unor interese individuale sau colective, se pot


adresa cu petiții senatorilor, deputaților sau Camerelor Parlamentului;
- petițiile înregistrate se transmit spre dezbatere și soluționare Comisiei
pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.

3.2.6. Controlul exercitat prin Avocatul Poporului (vezi detaliile din curs cu privire la
Legea Avocatului Poporului)