Ion Barbu este exponentul cel mai de seamă , la noi, al unei poezii stăpânite de idealul

curățeniei absolute . Stephane Mallarme propusese, întâiul, o asemenea țintă orgolioasă liricii
moderne.Discipolul său, Paul Valery, avea să familiarizeze conștiința literară a secolului al 20
cu termenul „poezie pură”. Poezia este astfel chemată să-și găsească natura proprie,
nealterată, singulară, golindu-se de orice date ale existenței cotidiene, de orice experiență
senzorială directă, adevăr practic sau sentiment personal.„Pură va izbuti să fie numai atunci
când va deveni o construcție în întregime liberă a spiritului” Ovid s. Crohmăliceanu.
Limabjul, materia primă a poeziei, trebuie să-și părăsească funcția de comunicare și să
exprime virtuți ascunse, strict sugestive.

Ion Barbu, pe numele adevărat Dan Barbilian, s-a născut în 1895 la Câmpulung Muscel. Era
fiul lui Constantin și a Smarandei Barbilian, născută Șoiculescu. Încă din clasa a II-a
gimnazială Ion Barbu a dovedit aptitudini deosebite pentru studiul matematicilor. Dragostea
pentru literatură începe să-i fie lui Ion Barbu însuflată începând cu anul 1910, odată cu
prietenia cu Tudor Vianu și Simion Bayer.Prin clasa a 8-a liceală Ion Barbu simte nevoia să
traducă Les morts joyeux de Baudelaire.Acest lucru îi stârnește râsul lui Tudor Vianu.Însa Ion
Barbu nu renunță și se încăpățânează să-i demonstreze lui Vianu că poate stimula poezia, cu
atâta dibăcie, încât să-l oblige pe Vianu a scrie o carte despre el.Ion Barbu s-a străduit mereu
să prezinte cariera sa literară ca pe un accident nefericit „Crede-mă- îi spunea Ninei Cassian,
într-o scrisoare din 1947-, numai matematicile ma fericesc.Poezia ma declansează” Ovid S.
Crohmăliceanu. Primele versuri îi sunt publicate în Sburătorul nr 34 din 1919, precedat de o
notiță intitulată: Un poet nou.

Lui E. Lovinescu i-au placut foarme mult susținând că nimănui nu o să-i displacă poezia
acestui tânăr poet „care ne evocă în versuri frumoase și reci poezia forțelor naturii, a meteriei
inerte, a prefacerii universale și a misterelor germinației.”

Ion Barbu optează și pentru exprimarea unor opinii critice „răutăcioase” în ceea ce privește în
anul 1927 vol „Cuvinte potrivite” a lui Tudor Arghezi,precum și față de „Evoluția poeziei
lirice” a lui E Lovinescu. Lui Arghezi îî reproșa faptul că se complace într-o poezie facială,
pitorească, de efecte ieftine, iar lui Lovinescu îi spune că produsul nu este rezultatul minții
sale.

Singurul volum de poezii a lui Ion barbu este publicat în anul 1930 „Joc Secund”. Activitatea
lui literară a început-o prin poezii de stil parnasian „glorificând dionisiac marile forțe
geologice, lava, munții, banchizele, natura inertă” G. Călinescu .Adesea ermetismul lui Barbu
este numai o formă de dificultate filologică. Poezia lui reprezintă o ieșire din contingent în
pură gratuitate, joc secund, nadir latent, „adică o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a
vieții prin retrosiune”. G. Călinescu. Barbu s-a ridicat totuși la un ermetism veritabil bizuit pe
simboluri, într-o lirică de mare tensiune. Oul dogmatic ne inițiază în străvechiul mit al oului,
în versuri de o excelență concizie încântătoare. În ciclul Uvedenrode Barbu expune cele trei
faze de experiență erotică( venerică, intelecutuală și astrală) cu încercarea de a se crea o
viziune extatică a marelui Eros. Melcii sugerează prin răceala și transluciditatea lor ideea
unei sexualități pure și a hermafroditismului platonician. În ciclul Domnișoara Hus poetul
întră în folclorul suprarealist. Ion Barbu profesează în ciclul Isarlîk „balcanismul”, luându-și
ca linie de conduită poezia bufonă a lui Anton Pann, cu gândul că astfel tradiționalismul era
corectat printr-o observare mai pozitivă a fondului etnic real.

Șerban Cioculescu susținea despre Barbu „Ermetismul său ucide orice spontaneitate și i-a
secat vâna. De vocație matematician, Ion Barbu s-a folosit pentru ermetizarea primelor
redactări de procesul matematic al substituirii. Se știe că în algebră, cifra cantitativă e
înlocuită cu un simbol calitativ. Cuvântul obscur la Ion Barbu este necunoscuta algebrica, prin
care se substituie sensul clar, misterul”.Ion Barbu a trecut la cele veșnice pe data de 11 august
1961, la spitaulul Vasile Roaită din București, bolnav de cancer la ficat.