Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău

Facultatea de Litere

Domeniul: Științe ale educației

Specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar

Portofoliu

Materia: Politici educationale

Coordonator: Lector univ. Dr. Monica Patrut

Numele și prenumele:

Rusu (Ostahie) Petronela Daniela

Anul I, Grupa: 412

Semestrul II

Anulu universitar 2019 - 2020

 Tema 1

Politica educației și educația politică

Politica educației reprezintă un sector al activității sociale exprimată printr-o varietate de legi,
ordonanțe, ordine, decizii, orientări de perspectivă sau direcții generale, care ghidează acțiuni cu
rezultat imediat, în cazuri specifice.Politica educației include ansamblul deciziilor strategice stabilite la
nivel central, teritorial și local.

Politica educației desemnează, de fapt, determinarea finalităților, furnizarea de mijloace și identificarea

modalităților de evaluare a rezultatelor prin raportarea la obiectivele anticipate.Finalitățile urmărite prin
politica educației angajează astfel două categorii de decizii:

a) definește direcțiile monostructurale de evoluție a educației și învățământului

b) include liniile de acțiune concertate, adoptate de organizațiile școlare și de profesori la nivelul
clasei pentru realizarea finalităților.

O politică a educației ar trebui să se întemeieze pe:

a) fundamente filosofice, axiologice și etice

b) fundamente economice, care să țină cont de tranziția de la societatea industrială la cea
postindustrială
c) fundamente sociologice, în contextul globalizării sistemelor postmodere de învățământ.

Educația politică este un proces de durată și face parte din sfera educației permanente, care se dezvoltă
într-o manieră constructivă, pentru a putea fi adaptată și implementată în toate domeniile vieții sociale.

Se urmărește dezvoltarea unei conștiinte valorice liberale și democratice și înțelegerea politicii ca factor
de decizie.

Problema educației politice este încă deficitară, ca loc și rol, în curriculum-ul românesc. Educația politică
trebuie delimitată de propaganda politică, mai ales în sensul său peiorativ, asociată cu un limbaj de
lemn, greoi și aparent sofisticat.

Școala și profesorii ei nu trebuie să uite că educația politică se adresează azi unor copii al căror profil nu
seamană cu ceea ce am cunoscut până acum. Despre noua generație, se spun pe de o parte, multe
lucruri pozitive, dar, pe de altă parte, există și mulți contenstatari care susțin că generațiile actuale sunt
tributare noilor tehnologii de comunicare și informare. Pe oricare dintre cele două poziții ne-am afla,
conștiința nevoii de schimbare și adaptare este tot mai prezentă.

Politicile educaționale în contextul politicilor publice

Politicile publice reprezintă un domeniu de graniță între mai multe discipline „clasice”, precum: știința
politică, sociologia, psihologia socială, știința juridică, economia. Studiul politicilor publice reprezintă
domeniul de activitate cel mai recent al științei politice.
Domeniul politicilor publice se definește ca studiul deciziilor politico-administrative de alocare a
diverselor forme de resurse.

O politică publică este o rețea de decizii legate între ele privind alegerea obiectivelor, a mijloacelor și a
resurselor alocate pentru atingerea lor în situații specifice. Procedul de realizare a politicilor publice este
complex și implică dimensiuni, mecanisme și actori într-o rețea de interrelații. Acest proces, implică mai
multe stadii sau etape și subetape distincte, cunoscut sub numele de ciclul unei politici publice.

6 Evaluare

5 Implementare ș i 1 Definirea
monitorizare problemei

4 Evaluarea 2 Formarea
politicii politicilor

3 Luarea
deciziei

Fig.1 Ciclul unei politici publice ( Miroiu A, 2001 )

Politicile publice urmăresc organizarea unor sectoare sociale sau domenii, cum ar fi : politica externă,
politica demografică, politica agricolă, politica prețurilor etc. Fiecare politică publică antrenează o
succesiune de etape, o suită de decizii, cee ace induce necesitatea operării unei distincții între
conceptele de politică și strategie, precum și stabilirea unor raporturi logice între acestea.

Politicile educaționale sunt politici publice concretizate în strategii, programe și proiecte, derivate din
activitatea politică a unei societăți derulată într-un spațiu social dat.(Fig.2)

Analiza politicilor educaționale are în vedere deciziile majore cu un impact direct asupra actorilor,
ofertei, structurii și modului în care funcționează un sistem educațional. Aceste decizii pot fi observate
la mai multe niveluri: declarativ, actional, operational (Cuban,I, 1997).

Fig.2. Contextul politicilor educaționale

In concluzie, nivelul la care cele mai multe politici eșuează este cel de implementare. Un fenomen des
întâlnit în practica educațională mai ales în state cu economia în curs de dezvoltare, este că politicile
sunt gândite de un grup de experți internaționali, iar partea de implementare revine experților locali. O
astfel de abordare duce la eșec, deoarece experții locali se confruntă cu problemele concrete ale
practicii, dar nu au puterea de a decide modificarea liniilor de politică.

O „ politică educațională bine făcută “, pe termen lung, care respectă regulile și pașii necesari ai
„ jocului” de generare și de aplicare a unui asemenea construct, potrivit lui Wadi Haddad (1995), citat de
Alexandru Crișan (2006), presupune:

● analiza de tip expert, profesionistă, credibilă și făcută cu acuratețe a situației de la care se

pornește la un moment dat;
● identificarea domeniilor și a aspectelor care necesită mutații / schimbări / reforme;
● generarea unor opțiuni posibile de politici;
● evaluarea/ dezbaterea participativă a opțiunilor
● adoptarea unei anumite opțiuni
● definitivarea design-ului
● realizarea unui plan de implementare a respectivei politici;
● monitorizarea și evaluarea impactului/ rezultatelor;
● reluarea întregului ciclu după o anumită perioadă, în care eventual – o nouă ”situație” inițială se
arată la orizont.

Sintagma politici educaționale permite abordări multiple, pe direcții diferite : relațiile dintre politică și
educație sunt diferite, unele urmează o cale teoretică, uneori retorică, o analiză intelectuală, altele sunt
orientate pe structure pragmatice, administrative, operaționale.

In tot acest carusel tematic, problemele contemporane ale politicilor educaționale sunt determinate de
creșterea importanței alegerii sociale asupra formei și conținutului educației, de asigurare a caracterului
nediscriminatoriu al învățământului și de dezvoltare a învățării de-a lungul întregii vieți.