Sunteți pe pagina 1din 26

Institutiile europene si rolul lor in guvernanta

comunitara

Prof.univ., Masterand,
Adrian Ivan Rusu Marinela

1
Cuprins:
1.Consideratii privind dinamica si rolul institutiilor comunitare……………………........3
2. Principalele institutii comunitare……………………………………………………….8
2.1. Consiliul European………………………………………………………………..9
2.2 Consiliul UE……………………………………………………………………...10
2.2.1. Atributiile Consiliului……………………………………………………...11
2.3. Parlamentul European……………………………………………………………12
2.3.1. Atributiile PE………………………………………………………………13
2.4. Comisia Europeana………………………………………………………………14
2.4.1. Atributiile Comisiei Europene……………………………………………..15
2.5. Curtea Europeana de Justitie……………………………………………………..17
2.6. Alte institutii comunitare………………………………………………………...18
2.7. Procesul decisional in UE………………………………………………………...19
3. Institutionalismul si guvernanta comunitara…………………………………………..20
4. Sistemul de guvernare multinivel……………………………………………………..22
5. Bibliografie……………………………………………………………………………26

2
Institutiile europene si rolul lor in guvernanta
comunitara

1. Consideratii privind dinamica si rolul institutiilor comunitare


Procesul de integrare europeana reprezinta o constructie treptata care s-a bazat
pe prevederile tratatelor incheiate intre statele membre, pe legislatia secundara adoptata si
pe acordurile internationale semnate, precum si pe o arhitectura institutionala dezvoltata
si consolidate in timp si in care largirea geografica in valuri a Comunitatii s-a impletit cu
adancirea continua a integrarii economice si cu extinderea dimensiunilor integrarii vest-
europene.
Integrarea europeana a parcurs un drum lung de peste 50 de ani, de la Comunitatea
Economica a Carbunelui si Otelului(CECO) din 1952, cu sase state membre, la Uniunea
Europeana de azi cu 25(27) de state si ingloband trei comunitati economice(pilonul 1),
dar si o politica externa si de securitate comuna(pilonul II) si o politica comuna in
domeniul justitiei si afacerilor interne(pilonul III incorporate in mare masura in pilonul
I).Integrarea economica s-a extins la sfera socialului si la sfera politicului, chiar daca nu
s-a reusit crearea unei entitati statale bine definite la nivel European. Procesul a fost
extrem de anevoios, cu ezitari specifice inceputului si cu dificultati inseminate pe parcurs,
cu o tipologie curioasa, dar evoluand pe coordonatele binomului politico-economic a
avansat spectaculos catre stadiul superior de astazi, uniunea economica si monetara, si
spre obiectivul final al sau, care nu a fost explicitat sau detaliat in mod oficial pana in
present, dar care nu poate fi decat o uniune economica si sociala totala, dublata de o
uniune politica. Uniunea Europeana de azi are o anumita semnificatie politica, fara sa fie
un superstat supranational sau o federatie sau o confederatie in sensul classic, dar ea nu
are personalitate juridical, spre deosebire de Comunitatile Europene.
In procesul de constructie institutionala la nivel European s-a folosit metoda
comunitara sau metoda Jean Monnet.

3
Prin Acordul de la Bruxelles din 1965, Comisiile si Consillie celor trei comunitati
economice au fuzionat, dar aceasta fuziune a fost numai de ordin institutional, nu si
functional, institutiile comunitare continuand sa-si exercite atributiile prevazute in
tratate.In 1974 s-a infiintat Consiliul European, care si-a inceput activitatea in 1975 si
care este mai mult un cadru institutional decat o institutie propriu-zisa. In 1975 a fost
create Curtea de Conturi a Comunitatii, iar in 1979 a fost ales primul Parlament
European. Dupa Tratatul de la Maaastricht(1992), Curtea de Conturi si Comitetul
Regiunilor au devenit institutii comunitare, iar Tribunalul de Prima Instanta a devenit
institutii comunitar, iar Tribunalul de Prima Instanta a devenit o componenta a Curtii de
Justitie a UE in 1987. Alte institutii si agentii comunitare au fost infiintate pe parcursul
procesului si au contribuit la diversificarea si consolidarea structurii institutionale.
Prin metoda comunitara s-a creat institutii intercorelate si complementare, care
asigura functionarea eficienta a unui sistem de guvernare multistratificat sau multinivel.
Tratatul de la Roma stipuleaza competentele sau puterile institutiilor comunitare,
compozitia si structura lor, instrumentele lor, sistemul de vot sau procedura de luare a
deciziei. Nefiind o enitate politica traditionala(nationala sau federala), Comunitatea
Europeana n-a avut o constitutie in sensul clasic, ci doar una economica, bazata pe
prevederile tratatelor, institutiilor comunitare reprezentand doar una dintre componentele
cadrului constitutional economic. Institutiile comunitare sau europene urmaresc atingerea
scopurilor sau telurilor Comunitatii Europene prin folosirea unor mijloace sau
instrumente adecvate stadiului procesului de integrare, bazandu-se pe anumite principii
calauzitoare si uramrind realizarea unor functii economice publice, pe care unii autori
consacrati le considera metode sau politici specifice unui sistem de guvernare la nivel
comunitar. In cadrul constitutional economic creat de tratate, institutiile comunitare au un
rol specific bine stabilit, ele folosind anumite instrumente si principii care asigura un
sistem special si deosebit de guvernare. Desi greu de definit ca entitate politica, totusi
Comunitatea Economica este o entitate economica de un anumit specifica,alcatuita din
state suverane asociate initial in vederea realizarii unui obiectiv ambitios, cel al pietei
comune, care a fost indeplinit in mare masura prin implementarea celor patru libertati
fundamentale, a unor politici si a unor pozitii comune in raporturile cu tertii.Totusi,
activitatea institutiilor comunitare este ghidata de trei mari principii importante:

4
• principiul autonomiei de vointa;
• principiul atribuirii de competente;
• principiul echilibrului interinstitutional.
Fiecare institutie promoveaza interese soecifice:Comisia interesele generale, Consiliul
UE interesele statelor membre, Parlamentul European interesele cetatenilor europeni si
partidele politice, curtea de Justitie a UE, respectarea si aplicarea dreptului
comunitar.Este vorba de asa-numita loialitate multipla, termen care sugereazafoarte bine
multitudinea si repartizarea intereselor.Fiecare institutie are functiile ei predominante
care nu coincid cu cele ale institutiilor similare din statele membre, Comisia este
executivul, dar are si competente legislative, Consiliul este organ legislativ si mai putin
executiv, Parlamentul este al doilea organ legislativ dar are si atributii de control al
Comisiei. Desi au atributii complexe, multiple, totusi exista aceasta separare a puterilor,
care asigura o eficienta deosebita a activitatilor si acest mult discutat echilibru
interinstitutional.Structura institutionala este una policentrica consfintita printr-un
protocol special anexat la Tratatul de la Amsterdam, ceea ce inseamna ca, pe langa
centrul reprezentat de bruxelles, un rol important il au si Luxembourgul si Strasbourul,
dar mai exista si alte orase cu o contributie notabila la constructia institutionala.
Dupa Maastricht, Uniunea Europeana s-a restrcturat pe trei piloni, caracterul
supranational fiind pregnant de pilonul I al Comunitatilor Economice, iar cel
interguvernamental dominand pilonii 2 si 3.Uniunea Europeana urma sa asigure
consecventa activitatilor externe ca intreg in contextul politicilor proprii privind relatiile
externe, securitatea, economia si dezvoltarea.

5
Economia mondiala, Tarile terte, Guvernanta globala
UNIUNEA EUROPEANA
Pilonul 1- Comunitatile Economice
Pilonul 2- PESC Statele membre
Guverne, parlamente
Pilonul 3- JAI Autoritati regionale
Autoritati locale

INSTITUTIILE COMUNITARE
↓ ↓
Piata interna - cele 4 libertati Politici comune
Fundamentale

Sistem de guvernare

multinivel

Obiectivul de promovare a unui progres economico-social echilibrat si durabil urma a fi


realizat prin mijloace cum sunt coeziunea economica si sociala, precum si uniunea
economica si monetara, iar obiectivul de afirmare a propriei identitati pe scena
internationala urma a fi atins pin implementarea unei politici externe si de securitate
comuna care putea sa conduca si la o politica de aparare comuna.
Dupa Maastricht, s-a pus cu tot mai mare acuitate chestiunea reformei institutionale
atat pe linia eficientei guvernantei, cresterii transparentei si reducerii deficitului
democratic, cat si legat de marile provocari din fata UE: largirea Comunitatii Europene
spre centru si estul Europei, procesul de globalizare din economia mondiala, progresul pe
linia integrarii sociale si politice, accelerarea procesului de integrare. Aceasta largire,
cuplata cu procesul de globalizare din economia mondiala si complexitatea fenomenelor

6
legate de el, necesita perfectionarea continua a guvernantei comunitare si a racordarii ei
la guvernanta globala.
Pentru imbunatatirea guvernantei comunitare s-a ridicat chestiunea deficitului
democratic, care s-a pus atat pentru institutiile comunitare, cat si pentru autoritatile
nationale.Desigur, institutii cum sunt Consiliul UE si Comisia nu sunt alese, ci numite,
insa legitimitatea lor este data de faptul ca actioneaza in numele intereselor popoarelor si
cetatenilor europeni. Parlamentul European este singura institutie aleasa prin vot, si
extinderea continua a competentelor sale a urmarit tocmai reducerea acestui deficit
democratic. Chestiunea se pune nu numai in termenii reprezentativitatii, dar si in termenii
responsabilitatii si eficientei institutiilor comunitare, or, la acest capitol nici Parlamentul
European nu exceleaza. Partidele politice reprezentate atat la nivel national, cat si la nivel
european sunt singurele organizatii care au responsabilitati politice, ele promoveaza pe
membrii Consiliului, sustin pe parlamentarii europeni, practic desemneaza comisarii
europeni si deci isi asuma un rol important in privinta reprezentarii si responsabilitatii
democratice. In Consiliul European nu exista nici un sef de Guvern care sa nu fie implicat
politic, la fel si in precedenta Comisie Europeana, unde toti comisarii, cu exceptia lui
Mario Monti, aveau coloratura politica in anul 2000. Iata de ce orice reforma serioasa pe
plan institutional nu putea avea succes fara implicarea partidelor politice.
Pentru reforma sistemului comunitar de guvernare s-au avansat, in anii `90, solutii
care aveau in vedere forme consacrate de guvernanta politica, cum sunt sistemul colegial,
sistemul (neo)parlamentar si sistemul (cvasi)prezidential.Propunerile avansate de
specialisti consacrati in domeniul integrarii europene s-au dovedit a fi excelente exercitii
teoretice, dar fara nici o finalitate practica, nici macar in lucrarile Conventiei privind
viitorul Europei in perioada 2002-2003. O transformare radicala a structurii institutionale
comunitare si, implicit, a guvernantei, presupune fara indoiala, integrare politica, care
este respinsa fatis de adeptii interguvernamentalismului.Pericolul pentru viitorul UE nu-
reprezinta Europa cu mai multe viteze, ci disolutia posibila a Comunitatii in cazul grabirii
procesului integrarii politice prin adoptarea unor solutii de genul celor mentionate mai
sus.
Daca avem in vedere reforma institutionala, Amsterdamul si Nisa au adus unele
progrese, e drept minolre, pe aceasta linie, din pacate cele doua momente asociate cu

7
doua tratate n-au fost in masura sa perfectioneze in mod substantial guvernanta
comunitara si sa pregateasca UE pentru provocarile secolului XX. Nerealizarile de la
Amsterdam si Nisa s-au reflectat in eforturile facute in acest deceniu pentru reformarea
politicilor si cadrului institutional al UE si s-au tradus prin lansarea Strategiei de la
Lisabona, Cartea Alba a Guvernantei Europene si proiectul tratatului constitutional
pregatit de Conventia Europeana.Toate aceste evenimente au insemnat pasi importanti in
directia perfectionarii guvernantei comunitare, a instrumentelor acesteia si a rolului jucat
de institutiile europene in cadrul ei.
2.Principalele institutii europene
2.1.Consiliul European
Consiliul European a fost creat prin initiativa lui Jean Monnet in decembrie 1974 si si-
a inceput activitatea in 1975, prin intruniriele sale periodice(doua-trei pe an). Art.2 al
Actului Unic European din 1987 a incorporat Consiliul European in structura
institutionala a Comunitatii Europene, la fel si art. D din Tratatul UE (Maastricht).
Art.103(2) al Tratatului CE stipula sarcina Consiliului European de a discuta concluziile
privind marile linii directoare ale politicilor economice ale statelor membre, art.D din
Tratatul UE prevedea atributia dezvoltarii uniunii si definirii liniilor directoare de politica
generala, iar art. J8(1) din Tratatul Ue solicita Consiliului european sa defineasca
principiile si liniile directoare pentru politica externa si de securitate comuna. Din punct
de vedere juridic nu este o institutie propriu-zisa, ci un forum suprem de dezbatere si
decizie ( prin consens) in problemele esentiale ale UE, de ordin constitutional si strategic,
care actioneaza ca un veritabil arhitect constitutional si ca un detonator politic al
procesului de integrare.
Mai ales pe pilonul 2(PESC), dar nu numai, Consiliul European decide ce strategii
trebuie implementate de UE in domeniile in care statele membre au importante interese
comune, strategiile fiind recomandate de Consiliul UE. In cazul strategiilor comune, cum
este cea de la Lisabona si cum sunt componentele ei, Consiliul European stabileste
obiectivele, durata si mijloacele ce trebuie puse la dispozitie de catre UE si statele
membre. Responsabilitatea implementarii strategiilor comune revine Consiliului UE care
actioneaza prin intermediul actiunilor comune, care rezolva situatii specifice in care

8
operatiunile UE sunt necesare sau prin intermediul pozitiilor comune, care definesc
abordarea in privinta unei probleme specifice de natura geografica sau tematica.
Tratatul de la Amsterdam a introdus o noua competenta, si anume cea legata de
incalcarea grava si persistenta de catre un stat membru a criteriilor politice, care poate
duce la suspendarea prin vot majoritar a anumitor drepturi ce decurg din tratat. Inainte de
a se impune sanctiuni, Consiliul trebuie sa aiba avizul favorabil al PE, obtinut cu doua
treimi din voturile exprimate. Consiliul European colaboreaza strans cu celalalte instituti
comunitare, indeosebi cu Consiliul UE si cu Comisia Europeana, ultimei extinzandu-i
atributiile pe pilonul 2 si pe pilonul . Activitatile Consiliului European nu pot fi
investigate sau analizate de Curtea Europeana de Justitie .
Consiliul European a avut un rol major, hotarator privind progresul integrarii
europene, armonizarea pozitiilor tarilor membre, si solutionarea si prevenirea
divergentelor si facilitarea unor decizii dificile, dar de mare importanta pentru viitorul
UE.
2.2 Consiliul UE (Consiliul de Ministri)
Consiliul de Ministri este principalul organ legislativ sau decizional, dar si principalul
coordonator al politicilor economice ale statelor membre, fiind atat o institutie
comunitara, cat si una alcatuita din reprezentantii tarilor membre, ceea ce-i confera atat
un caracter supranational, cat si interguvernamental.
Consiliul Uniunii Europene este compus din reprezentantii guvernelor statelor
membre. Structura sa difera functie de domeniul concret vizat prin ordinea de zi, fiecare
stat fiind reprezentat prin membrul de guvern care este responsabil cu domeniul in
discutie (afaceri externe, finante, probleme sociale, transport, agricultura etc.). atunci
cand la consiliu participa ministrii de externe ale statelor membre consiliul poata
denumirea de Consiliu general. Daca sunt prezenti ministri de resort functie de
problematica avuta in vedere pe ordinea de zi, altii decat ministrii de externe, consiliu se
numeste Consiliu specializat pentru domeniul vizat. Daca la o intalnire participa atat
ministrii de externe cat si ministrii de resort pentru un domeniu vizat, consiliu se numeste
Consiliu conjunct; reunirea acestor consilii este astazi mai putin frecventa. De la 1 mai
2004 Consiliul UE cuprinde 25 de membri iar sediul sau este la Strasbourg.

9
Lucrarile Consiliului sunt pregatite de un comitet format din reprezentantii permanenti
ai statelor membre (COREPER); acest comitet este la randul lui asistat de mai multe
grupuri de lucru, formate din functionari din administratia nationala. Presedentia
Consiliului este exercitata pe rand de fiecare stat membru pentru o perioada de 6 luni,
dupa un calendar fixat de Consiliu. Presedintele este asistat de un secretariat general, care
pregateste si asigura derularea in conditii bune a lucrarilor.secretarul genral al Consiliului
este in acelasi timp inalt reprezentant pentru politica externa si de secutirtate comuna.
Ministrul al carui stat asigura presedintia este desemnat sa pregateasca si sa conduca
lucrarile intalnirilor. Practica a aratat un rol important pentru presedintele in functie, rolul
sau fiind in principal de a facilita realizarea consensului cu privire la problematica
abordata. Tratatele institutive reglementeaza 3 modalitati de vot in cadrul consiliului:
majoritatea simpla, majoritatea calificata si unanimitatea.
De regula, deliberarile Consiliului presupun exprimarea votului favorabil pentru
majoritatea membrilor sai. Tratatul impune unanimitatea intr-un numar redus de situatii.
In cele mai multe situatii Consiliul decide prin majoritate calificata; pentru a fi adoptata o
propunere trebuie sa primeasca un anumit numar de voturi, iar numarul de voturi
recunoscut fiecarui stat difera functie de populatia sa. In uniunea cu 27 de membri,
numarul total de voturi posibil sa fie exprimate in consiliu este de 345, cu omajoritate
calificata de 225 de voturi (macar 2/3 din populatia Uniunii trebuie sa voteze in favoarea
proiectului respectiv). Pentru celalalte state ponderea voturilor este neschimbata,
Romania are 14 voturi iar Bulgaria 10.
2.2.1 Atributiile Consiliului Uniunii Europene
Consiliul Uniunii Europene a reprezentat veritabilul legislativ al comunitatilor, insa
actualmente puterea sa in acest domeniu este partajata cu Parlamentul European. Intr-o
exprimare cat mai sintetica, consiliul are sase atributii fundamentale:
- pe baza propunerilor inaintate de Comisie, Consiliul adopta legislatia comunitara; in
numeroase domenii, Consiliul partajeaza putere legislativa cu Parlamentul European;
- asigura coodonarea politicilor economice generale ale statelor membre;
- incheie in numele Comunitatii Europene acorduri internationale intre Comunitate si
unul sau mai multe state sau organizatii internationale;
- stabileste bugetul Uniunii Europene, impreuna cu Parlamentul European;

10
- defineste politica externa si de securitate comuna a Uniunii europene, pe baza liniilor
directoare trasate de Consiliul European;
- coordoneaza cooperarea intre instantele judiciare si fortele politice nationale in materie
penala.
2.3. Parlamentul European
In textul original al Tratatelor constitutive, institutia democratica era
denumita,,Adunare”. Aceasta Adunare a prmit titlul de Parlament european inca din anul
1962. Denumirea a fost oficializata prin art. 3 al Actului Unic European.Parlamentul
European este compus din 785 de reprezentanti ai popoarelor statelor membre, alesi prin
sufragiu universal direct, pentru o perioada de 5 ani. Numarul reprezentantilor alesi din
fiecare stat membru difera functie de populatia respectivului stat. Actul din 1976 cu
privire la procedura alegerii reprezentantilor parlamentari prin sufragiu direct stabileste
doar cateva reguli minimale, cum ar fi:
- principiul votului unic;
- alegerea sa se desfasoare in cursul unei perioade care incepe joi dimineata si se termina
duminica urmatoare;
- varsta minima pentru vot este de 18 ani;
Fiecare stat fixeaza regulile cu privire la electorat (singura conditie stabilita de o maniera
uniforma este cea referitoare la varsta), la eligibilitate si la modurile de scrutin (toate
statele au adoptat un sistem de reprezentare proportionala, cu liste nationale sau locale).
Membrii Parlamentului European nu desfasoara activitate grupati pe nationalitati, ci
functie de afinitatile lor politice, formand grupari transnationale. Statutul deputatilor
Parlamentului european este reglementat atat de norme de drept comunitar cat si de
norme de drept national. Parlamentul, prin regulament intern, poate sa impuna membrilor
sai reguli particulare de conduita. Cumulul mandatului european cu un mandat national
este autorizat pe plan european dar este interzis pe plan national.Organizarea interna a
Parlamentului european cuprinde un Birou, Conferinta presedintilor, comisii si grupurile
politice parlamentare. Presedintele Parlamentului, cei 14 vicepresedinti si cei 5 chestori
sunt alesi de membrii Parlamentului prin vort secret pentru o perioada de 2 ani si
jumatate (jumatate de mandat) si formeaza Biroul Conferinta presedintilor cuprinde
presedintele Parlametnului si presedintii grupurilor politice.

11
Membrii in Parlament sunt repartizati in mai multe comisii si delegatii de specialitate.
Rapoartele elaborate de comisiile parlamentare sunt supuse adoptarii in sesiuni plenare.
Acestea sunt in mod egal orgaizate pentru discutarea rapoartelor, dar si pentru interpelari
adresate Comisiei si Consiliului, dezbaterii problemelor urgente si declaratiilor
presedintelui. Adunarile plenare sunt publice.
2.3.1. Atributiile Parlamentului European
Principalele atributii ale Parlamentului European vizeaza puterea legislativa, controlul
bugetului si controlul activitatii executivului European. Astfel, cu privire la competentele
legislative, Parlamentul participa la elaborarea actelor legislative comunitare de grade
foarte variate, functie de domeniul caruia apartin:
- poate fi implicat in emiterea unor avize neobligatorii (prin procedura consultarii), sau
obligatorii (prin procedura avizului conform);
- poate impune Consiliului acceptarea unor amendamente la propunerile Comisiei
adoptate cu majoritate absoluta si reluate in discutie de catre Comisie (procedura
cooperarii);
- si, in fine, mult mai des, textele legislative sunt adoptate de comun accord intre
parlament si Consiliu, cu acordul Parlamentului pe baza textului final indispensabil
pentru adopatarea sa (procedura de codecizie);
Cat priveste controlul bugetului, Parlamentul isi imparte atributiile cu Consiliul si are
ultimul cuvant cu privire la cheltuielile neobligatorii. Parlamentul poate respinge definitiv
bugetul, cumuland atributii cu privire la controlul executiei acestuia si descarcarea cu
privire la executia bugetului uniunii. Atributiie de control asupra executivului european
sunt reliefate de raspunderea politica a Comisiei in fata Parlamentului. Numirea
presedintelui Comsiei si a membrilor sai este supusa aprobarii prealabile Parlamentului
European. Adoptarea de catre Parlament a unei motiuni de cenzura cu privire la
activitatea Comisiei antreneaza demisia in bloc a tuturor membrilor sai.
In general, Parlamentul exercita atributiile de control prin examinarea regulata a
rapoartelor pe care i le inainteaza comisia. Mai mult, parlamentarii adreseaza frecvent
intrebari scrise si orale membrilor Comisiei si Consiliului. Parlamentul poate in egala
masura sa creeze comisii de ancheta temporara pentru verificarea unor sesizari de frauda
sau pentru suspiciunea de aplicare gresita a normelor de drept comunitar. In domeniul

12
politicii externe, de securitate comuna si de cooperare politieaneasca si judiciara,
Parlamentul are dreptul la o informare regulata si poate adresa Consiliului intrebari sau
recomandari. El este consultat cu privire la principalele aspecte si decizii fundamentale in
domeniul politicii externe si de securitate comuna si cu privire la toate masurile care
privesc aceste domenii, cu exceptia pozitiilor comune in materia cooperarii politice si
judiciare.
Parlamentul examineaza petitiile care ii sunt adresate de catre cetatenii Uniunii cu
privire la subiectele de importanta pentru domeniile de activitate ale Comunitatii.
Parlamentul numeste Mediatorul European, imputernicit sa primeasca plangerile cu
privire la cazurile de proasta administrare in actiunile institutiilor si organelor
comunitare.
2.4. Comisia Europeana
Comisia este compusa din 27 de membri (cate unul pentru fiecare stat membru), alesi
pe criteriul competentelor lor generale, daca ofera toate garantiile de independenta.
Membrii Comisiei sunt numiti de Consiliu dupa aprobarea lor de catre Parlamentul
European, pentru o durata de cinci ani. Conform prevederilor Tratatului asupra UE,
membrii Comisiei trebuie sa fie cetateni ai statelor membre, alesi functie de competentele
lor generale si trebuie sa ofere toate garantiile de independenta. In indeplinirea atributiilor
lor, ei nu solicita si nu accepta instructiuni din partea nici unui guvern sau alt organism.
Mai mult, trebuie sa se abtina de la orice act incompatibil cu natura functiilor lor.fiecare
stat membru se angajeaza sa respecte aceasta natura si sa nu incerce sa
influentezemembrii Comisie in exercitarea sarcinilor care le revin.
Membrii Comisiei se bucura de privilegiile si imunitatile consacrate de Protocolul
privind privilegiile si imunitatile Comunitatilor europene. Extinderea Uniunii cu 10 state
in anul 2004 a lasat o serie de comisari fara un portofoliu propriu. Cei 10 noi comisari au
fost repartizati vreme de 6 luni pe langa comisari aflati deja in functie. Consiliul Uniunii
Europene poate decide, cu vot unanim, modificarea numarului comisarilor.
Functionarea Comisiei este dominata de principiul colegialitatii, fiecare dintre ministri
fiind, in principiu, raspunzator pentru modul de pregatire a lucrarilor pentru domeniul lor
de activitate dar si de executarea deciziilor luate. Reuniunile nu sunt publice, iar
dezbaterile Comisiei sunt confidentiale.

13
Presedintele Comisiei este desemnat de consiliul reunit la nivel de sefi de stat sau de
guvern; aceasta numire trebuie aprobata de catre Parlamentul European. Competentele si
atributiile presedintelui au crescut in ultimii 10 ani si vor fi largite in baza propunerilor
realizate prin Tratatul dela Lisabona. Comisia este structurata in directii generale (26 la
numar), fiecare dintre ele fiind insarcinata cu gestionarea unui anumit domeniu de
activitate. Fiecare comisar este asistat de un cabinet, condos de un sef de cabinet si
compus din 5 consilieri. Presedintele Comisiei este asistat la pregatirea lucrarilor
Comisiei de un secretar general, care asigura coordonarea intre servicii, ia masurile
necesare pentru notificarea si publicarea actelor, urmareste lucrarile altor institutii etc.
Pe langa cele 26 de directii (sau directorate), in structura Comisiei mai intalnim
anumite comitete create sau prevazute de Tratatele constitutive: biroul statistic, biroul
juridic, biroul de traduceri, servicii conexe si administrative etc.
2.4.1 Atributiile Comisiei Europene
Comisia europeana exercita patru atributii pricipale:
1. detine monopolul absolut al initiativei legislative; Comisia este responsabila pentru
elaborarea propunerilor pentru noi acte legislative, care sunt inaintate Parlamentului si
Consiliului. Comisia participa si prin altr activitati pe care le realizeaza pe parcurusul
procedurii legislative.
2. comisia trasnpune in practica deciziile Consiliului si executa bugetul Uniunii; Comisia
gestiunea si aplicarea corecta a bugetului, transpunand in acelasi timp in practica
politicile si programele adoptate de Parlament si Consiliu
3. Comisia este ―gardianul respectarii tratatelor; ea vegheaza asupra modului in care
sunt respectate regulile de drept comunitar de catre particulari, de catre statele membre si
de catre institutii in general. Exercitandu-si competentele, Comisia europeana poate
impune sanctiuni particularilor sau intreprinderilor care incalca dreptul comunitar. Ea
poate demara procedurile necesare prin care statele membre sunt invitate sa remedieze o
anumita situatie, intr-un termen prestabilit. In fine, Comisia poate sesiza Curtea de justitie
cu solutionarea unui recurs fondat pe un caz de incalcare a dreptului comunitar de catre
statele membre sau de catre alte institutii.
4. Comisia reprezinta Comunitatea: Comisia conduce, in numele Comunitatii, negocierile
in vederea incheierii unor acorduri internationale cu state terte sau cu organizatii

14
internationale, in legatura stransa cu comitete special desemnate de Consiliu si in limitele
directivelor trasate de Consiliu. Comisia are un important rol politic, fiind raspunzatoare
din acest punct de vedere in fata Parlamentului European. Ca organism executiv, Comisia
se ocupa de implementarea bugetului comunitar si de administrarea clauzelor protectoare
in tratate si in legislatia secundara. Comisia dispune de o procedura prin care poate sa
actioneze impotriva unui stat membru care nu-si indeplineste obligatiile care ii revin prin
tratate.
2.5. Curtea Europeana de Justitie
Curtea de justitie este compusa din 25 de judecatori si 8 avocati generali, desemnati de
comun accord de guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani, cu posibilitatea
reinnoirii lui. Curtea de justitie are sediul la Luxemburg, si este o institutie care
functioneaza permanent, cu respectarea unor vacante judiciare. Judecatorii sunt alesi
dintre juristii care ofera toate garantiile de independenta si care indeplinesc conditiile
pentru a exercita, in tara lor, cele mai inalte functii jurisdictionale sau care prezinta o
compententa de notorietate. Curtea delibereaza valabil in prezenta unui numar impar de
judecatori. Daca la o sedinta participa un numar par, cel mai tanar dintre judecatori
trebuie sa se abtina sa participe la deliberari. Avocatii generali asista Curtea, ajutand-o in
indeplinirea sarcinilor sale. Sunt imputerniciti sa prezinte public, cu toata independenta si
impartialitatea, concluzii motivate asupra cauzelor care impun interventia lor. Misiunea
lor nu trebuie confundata cu cea a unui procuror si nici cu orice alt asemenea participant
la procesele deduse judecatii. Statutul judecatorilor si al avocatilor generali le permite sa
isi indeplineasca rolul cu caracter de continuitate si in deplina independenta.judecatorii
aleg dintre ei, prin vot secret si pentru un mandat de 3 ani care poate fi reinnoit pe
presedintele instantei. Tot prin vot secret judecatorii aleg grefierul instantei, pentru un
mandate reinnoibil de 6 ani.
Tribunalul de prima instanta a luat fiinta pe baza prevederilor cuprinse in Actul Unic
European din 1987 si si-a inceput activitatea din 1989. Tribunalul reuneste macar un
judecator din fiecare stat membru. Judecatorii sunt desemnati de comun acord pentru un
mandat de 6 ani de catre guvernele statelor si sunt alesi dintre persoanele care ofera toate
garantiile de independenta si poseda capacitatea ceruta de normele dreptului national
pentru a exercita cele mai inalte functii juridictionale in stat.

15
Spre deosebire de Curtea de Justitie, tribunalul de prima instanta nu reuneste avocati
generali, dar membrii tribunalului, cu exceptia presedintelui, pot fi solicitati sa
indeplineasca rolul unui avocat general in anumite cazuri. Regula functionarii
tribunalului o reprezinta actiunea in cadrul Camerelor compuse din 3 pana la 5 judecatori,
cu totul exceptional avand loc reuniuni in plen. Tratatul de la Nisa prevede printre altele
posibilitatea a constituire a unor camere jurisdictionale pe langa Tribunalul de prima
instanta, care sa constituie tribunale speciale in anumite domenii de activitate. Curtea de
justitie si Tribunalul de prima instanta au drept misiune asigurarea respectului dreptului
in interpretarea si aplicarea tratatelor constitutive ale Conumitatilor europene, precum si
prin actele elaborate de institutiile comunitare.
Curtea si Tribunalul exercita competente jurisdictionale in cadrul mai multor
forme de recurs:
- recursul in abtinere (indreptat impotriva statelor membre in caz de incalcare a
obligatiilor care le revin in baza tratatelor pe care le-au incheiat);
- recursul in anulare (impotriva actelor institutiilor comunitare);
- recursul in carenta (impotriva unei institutii comunitare care a omis sa aiba o anumita
conduita);
- recursul in nedemnitate (care tinde sa repare pagubele cauzate prin acte sau prin
abtinerea ilegala a unei institutii comunitare);
- recursul in material raspunderii contractuale (in litigii care vizeaza contractile de drept
public sau privat incheiate de Comunitate);
- recursul in materie de functii publice (litigii intre Comunitate si functionarii sau agentii
sai);
- cercetarea prejudiciara (la cererea jurisdictiilor statelor membre,
Curtea sau tribunalul de prima instanta decid cu privire la interpretarea regulilor de
drept comunitar sau asupra validitatii actelor elaborate de institutii sau de Banca Centrala
Europeana). Rolul Curtii de justitie este in principal acela de a veghea la aplicarea corecta
a preverilor tratatelor constitutive si a normelor de drept comunitar in general.
Jurisprudenta Curtii este punctual de reper pentru solutionarea a numeroase situatii
conflictuale care pot sa apara in legatura cu interpretarea si aplicarea normelor din tratate
dar si din dreptul derivat. Curtea solutioneaza recursurile si cererile introduse de

16
institutiile comunitare sau de statelel membre impotriva actelor institutiilor sau
comportamentelor gresite alestatelor membre. Curtea este competenta pentru a solutiona
cererile prejudiciare, dar nu si pe cele cu privire la domenii specifice atribuite in
competenta Tribunalului.
Tribunalul solutioneaza recursurile introduse de catre persoane fizice si juridice
impotriva deciziilor institutiilor comunitare. Hotararile Tribunalului de prima instanta
pot face obiectul unei cai de atac in fata Curtii de justitie, numai cu privire la chestiunile
de drept incidente.
2.6 Alte institutii communitare sunt:
1. Curtea de Conturi ce are ca atributie revizia contabila sau auditul, nu emite acte
normative obligatorii si poate fi atacata sau poate apela la CEJ.Ea verifica toate
documentele contabile privind veniturile si cheltuielile, constata legalitatea si
regularitatea acestora precum si calitatea managementului financiar.
2. Comitetul Economic si social- are un rolconsultativ in procesul decisional, pe
baza prevederilor tratatului putand fi consultat de cele trei institutii principale.
3. Comitetul Regiunilor- are un rol consultative, este consultat pe problemele
politicii structurale dar sip e transporturi, prevederin sociale, invatamant, sanatate,
mediu, retele transeuropene.
4. Banca Central Europeana
Banca Centrala Europeana, cu sediul la Franckfurt este o institutie independenta si
autonoma care are drept principal rol emiterea si administrarea monedei europene. Noua
moneda a fost introdusa ca moneda de cont de la 1 ianuarie 1999 si din 2002 bancnotele
celor 12 state membre care au acceptat si au indeplinit conditiile (criteriile de
convergenta) sa participe la zona euro au fost inlocuite cu Euro. Banca Centrala
Europeana este inima Uniunii economice si monetare (UEM). Ea este raspunzatoare de
stabilitatea euro, fiind imputernicita sa stabileasca volumul emisiunii monetare si,
impreuna cu celelelte banci centrale nationale, sa defineasca si sa transpuna in practica
politica monetara a uniunii. Pentru atingerea acestor scopuri, o serie intreaga de alte
prerogative ii sunt atribuite:

17
- controleaza fluxurile de lichiditati prin vanzare-cumpararede titluri sau prin operatiunile
de creditare incheiate de banci sau de alti operatori pe piata monetara; fixeaza reservele
minime obligatorii pe care organismele de credit trebuie sa le posede la bancile centrale
nationale sau la BCE;
- exercita o supraveghere prudentaila asupra organismelor de credit.
BCE are si functii consultative si legislative:
- este consultata, de exemplu pentru domenii din sfera sa de competenta, de catre
institutiile europene sau de catre autoritatile din statele membre . poate sa prezinte avize
institutiilor comunitare asupra chestiunilor care privesc domeniile sale de competenta
- BCE exercita initiativa legislativa in domeniul politicii monetare si
pentru indeplinirea obiectivelor sale;
Pentru a permite BCE sa-si indeplineasca misiunile, multe dispozitii din dreptul
comunitar urmaresc sa-i garanteze independenta. BCE nu poate solicita si nici accepta
instructiuni sau sugestii din partea institutiilor comunitare, din partea statelor membre sau
a altor organsime.
2.7. Procesul decisional in UE
Procesul de luare a deciziilor in UE este unul extreme de laborious, aprecierile sale
mergand de la calificativul de bizantin la cel de ultrasofisticat, ultrabirocratizat sau
infernal de complicat. In decursul timpului, implicarea tot mai multor institutii si
introducerea unor procedure au sporit eficienta deciziilor si a politicilor comunitare, dar
au complicat sau ingreunat procesul legislativ comunitar.
Procesul decisional are doua fatete principale: elaborarea politicilor si adoptarea
legislatiei. Tratatele de baza au stabilit cadrul elaborarii si implementarii politicilor
comunitare. Comisia Europeana initiaza si implementeaza politicile comune, insa ca
initiator actioneaza uneori la cererea Consiliului sau PE.
Adoptarea legislatiti comunitare este un proces complex si care implica interactiunea
institutiilor si dialogul intre acestea, fiecare institutie avand rolul ei specific si contributia
sa. Exista sase proceduri: traditionala, de consultare, de conciliere, de cooperare, de
codecizie, de avizare.
Procedura de adoptare a bugetului UE este destul de greoaie si consumatoare de
timp. Comunitatea Europeana are ca persoana juridica un buget anual de venituri si

18
cheltuieli(obligatorii si facultative). Adoptarea actelor legislative are in vedere
implicatiile asupra bugetului, conform principiului disciplinei bugetare si tinand cont de
constrangerile financiare severe pe care le are UE in activitatea sa. Art. 272- TCE
prezinta procedura de adoptare a bugetului, care are patru etape.
Prima etapa o reprezinta elaborarea proiectului de buget si prima lectura in Consiliu.
Estimarile institutiilor comunitare privind cheltuielile proprii inaintate pana la 1 iulie sunt
incluse intr-un proiect preliminar intocmit de Comisie si inaintat Consiliului pana la 1
septembrie, pe care-l poate modifica cu consultarea Comisiei si institutiilor implicate si il
poate adopta prin majoritate calificata, dupa care il inainteaza PE pana la 5 octombrie.
A doua etapa este prima lectura in PE, unde se pot propune numai modificari la
cheltuielile obligatorii, iar la cele neobligatorii amendamente de crestere a lor intr-un
anumit plafon comunicat de Comisie. PE poate aproba proiectul sau poate sa nu propuna
modificari sau amendamente in 45 de zile si atunci bugetul este adoptat. In cazul
propunerii de modificari sau amendamente, el se intoarce la Consiliu pentru a doua
lectura, care este etapa a treia.
In a treia etapa, Consiliul discuta proiectul cu Comisia si alte institutii, poate modifica
orice amendament adus de PE la cheltuielile neobligatorii, iar in privinta cheltuielilor
obligatorii, daca sunt majorate, ele sunt considerate aprobate numai daca sunt explicit
respinse de Consiliu.Daca Consiliul accepta modificarile aduse de PE in termen de 15
zile, atunci bugetul este adoptat, iar in caz contrar se intoarce la PE pentru a doua lectura.
A patra etapa este a doua lectura in PE, care in termen de 15 zile poate amenda sau
respinge modificarile Consiliului, adoptand bugetul. Daca nu reactioneaza in termen de
15 zile, bugetul este considerat adoptat.Totusi, in final PE poate respinge proiectul de
buget, solicitand altul, cum a facut-o in 1979 si 1984 dar poate fi actionat de Consiliu in
fata CEJ. Daca bugetul este respins si anul financiar urmator a inceput, art.273-TCE
prevede ca pentru fiecare capitol din buget se poate cheltui o suma reprezentand cel mult
1/12 din buget. Implementarea bugetului se face de catre Comisie pe baza regulamentelor
financiare, adoptate de Consiliu si in limita alocatiilor prevazute.
Guvernanta a ajuns sa desemneze managementul unor structuri complexe de
elaborare a politicilor UE si efectele acestora asupra elaborarii politicilor la nivel
national. Mai degraba, guvernanta se axeaza pe institutiile formale si informale decat pe

19
strucura procesului decizional: iar aceste institutii pot prilejui influente nationale,
subnationale sau supranationale din partea actorilor.
3.Institutionalismul si guvernanta comunitara
Anterior lansarii conceptului de guvernanta multinivel, autoti ca Bert Rockman si Kent
Weaver se intrebau ce rol au institutiile in cadrul acesteia, mai ales in conceperea
politicilor, care este importanta evolutiei lor si care este aportul lor strategic.
Amie kreppel considera ca, in afara definirii corecte a unei institutii, trebuie construita
o teorie privind raporturile dintre diversele tipuri sau niveluri institutionale, adica stabilita
o ierarhie institutionala.Intucat nu toate institutiile au aceasi capacitate de a influenta
deciziile sau politicile, trebuie delimitata corect influenta sau impactul lor asupra
rezultatelor guvernantei.Structurile institutionale sunt destul de complexe, intrucat includ
si organizatii care au un anumit rol institutional, dar care nu pot fi definite usor drept
institutii. O institutie autentica este un durabila, cu impact semnificativ asupra procesului
politic si elaborarii politicilor si care are raporturi de colaborare cu alte institutii si un
anumit grad de reprezentativitate si legitimitate.
Neoinstitutionalismul ofera o metodologie cercetarilor privind guvernanta
comunitatra, desi nu este o teorie unitara, avand variantele ei. El se indeparteaza de
abordarile constitutional-juridice ale guvernantei luand in considerare zone mai putin
oficializate ale spectrului politic si aspecte mai largi ale guvernantei. March si Olsen au
asociat institutiile cu valori specifice / convingeri, paradigme, coduri, culturi si
cunostinte. Neoinstitutionalismul are meritul ca pune accentul pe sistemul de guvernare,
insa imparte domeniul politic in trei componente separate : arta guvernarii (politica),
sistemul de guvernare, politicile specifice. Institutiile ar juca un rol mediator esential si ar
include nu numai pe cele oficializate, ci si pe cela neoficializate, ar incorpora norme si
simboluri, dar si instrumente de politica si proceduri. Sistemul de guvernare isi pune
amprenta asupra contributiei fortelor politice, economice si sociale si are un impact
notabil asupra rezultatelor politicilor promovate. La randul lor, fortele mentionate sunt la
punctul de plecare al oricarei guvernante, fie ea si comunitara.
Institutiile poseda o anumita autonomie si au o influenta sesizabila asupra dinamicii
procesului politic, neputand fi considerate arene neutre pentru actorii politici. Accesul
acestor actori la procesul politic se face prin institutii, iar resursele, regulile, normele,

20
simbolurile institutionale modeleaza comportamentul actorilor respectivi. Institutiile pot
ele insele sa reprezinte o forta motrica pentru schimbarea politicilor, deci sa fie un fel de
antreprenor politic, care sa depaseasca rolul de mediator institutional, asa cum o
demonstreaza exemplul elocvent al Curtii Europene de Justitie, prin principiile de
guvernare si jurisprudenta creata, si cel al Comisiei Europene, prin initiativele si agenda
stabilita pentru progresul integrarii. Simon Bulmer a identificat in conexiune cu
institutionalismul istoric patru trasaturi specifice ale guvernantei comunitare : schimbarile
sistemice, structurile guvernantei, evolutia politicilor, rolul valorilor si normelor.
Institutionalismul istoric pune accentul pe rolul institutiilor oficiale si neficiale unde
au loc schimbarile sistemice si nu pe postura de castigatori sau pendanti a statelor
nationale. Meritele institutionalismului ar consta pe de o parte in explicarea implicarii
institutiilor si actorilor cheie in transferul de competente in circumstante sau conjucturi
speciale ale procesului de integrare, iar pe de alta parte, in explicarea schimbarii
sistemice intre perioadele critice ale aintegrarii, schimbarile avand un caracter evolutivsi
o forma juridico-normativa. Institutionalismul istoric a examinat nu doar schimbarea
sistemica, ci si structurile guvernantei, punand accentul pe inmpactul diferitelor
configuratii institutionale asupra capacitatii guvernantei. Exista diverse moduri de a
masura performantele guvernantei, precum si structura sistemului de luarea deciziei, care
influenteaza aceste performante. Actul Unic European si Uniunea Economica si
Monetara reprezinta doua programe specifice care au potentat performantele guvernantei,
primul bazandu-se pe un prgram legislativ, al doilea pe indicatori macroeconomici si pe
introducerea monedei unice. Succesul celor doua programe a ridicat performantele si
capacitatea guvernantei monetare.
Abordand chestiunea regimului guvernantei in cadrul politicilor comunitare se
observa rolul de initiator al Comisiei Europene, rolul consultativ al grupurilor de interese,
rolul de legislator al oficialilor nationali, dar si al parlamentarilor europeni, rolul de
implementare al autoritatilor nationale, rolul de a dezvolta norme juridice si de a crea
jurisprudenta al Curtii Europene de Justitie. Experienta legislativa si institutionala
acumulata favorizeaza evolutia ulterioara a politicii respective intr-o maniera structurata e
capacitatea institutionala a UE si de regimul specific de guvernanta. Institutiile determina
procesul de elaborare a oliticilor, unele fiind mai influentiale decat altele si promovand

21
interese specifice nu intotdeauna convergente. Institutiile comunitare nu au doar rol de
arbitru sau mediator, ci sunt si actori-cheie, care ofera solutii, stabilesc agenda de lucru,
traseaza liniile directoare strategice. Configuratia institutiilor comunitare si gama atipica
a intrumentelor de politica folosite constrang UE la anumite tipuri de actiuni, dar
limiteaza si amploarea altora din cauza bugetului comunitar limitat si a posibilitatilor
restranse de transferuri financiare.
Asa-numita comitologie, caracteristica Consiliului UE, Comisiei Europene si chiar
Parlamentului European, precum si alte trasaturi specifice de ordin organizatoric explica
rezultatele politicilor, insa March si Olsen au pus accentul pe cultura administrativa,
creata de norme si valori institutionale acumulate in timp si care confera o anumita
stabilitate sistemului politic. Cultura exprimata prin anumite norme si valori este
specifica pentru fiecare institutie, dar exista si norme comune.Spre exemplu, exista
practica votului neoficial in Consiliul de Ministri, menita de a facilita consesensul si a
evita opozitia minoritatilor semnificative, precum si o cultura si practici specifice in carul
Directoarelor General ale Comisiei, unde diferite norme si valori consolideaza rolul
organizational al acestora.
4. Sistemul de guvernare multinivel
Conceptul de guvernanta multinivel isi trage seva din analiza cadrului institutional al
elaborarii politicilor comunitare si a procesului politic comunitar si pleaca de la
prezumtia ca sistemul de guvernare comunitar are un grad inalt de diferentiere si
integrare atat integral, cat si orizontal.Diferentierea institutionala se regaseste in
oraganizatii ierarhice, dar nu orice sistem multinivel este neaparat ierarhic. Ue se
deosebeste de alte oraganizatii internationale de tip institutional nu prin diferentierea
interna sau prin faptul ca este un sistem multinivel, ci pentru ca repezinta un tip distinct
de sistem multinivel cu trei caracteristici principale(Marks, Hooghe, si Grande). Comisia
Europeana a definit intr-o comunicare recenta guvernanta europena drept un set de
principii si instrumente pentru procesul de luare a deciziei pe fondul existentei unor
straturi multiple de actori si decidenti in cadrul UE: institutiile europene la nivel
supranational (comunitar), guvernele si parlamentele nationale la nivel national(statelor
membre), autoritatile regionale si locale la nivel subnational, dar si actori ca grupurile de
interese si societatea civila. Totusi, actorii si decidentii majori sunt institutiile

22
comunitare si statele membre, care au rolul si influenta cea mai mare in cadrul
guvernantei europene . In cazul specific al UE, Comisia considera ca guvernanta
multinivel sau multistratificata inseamna coexistenta si impletirea catorva niveluri de
guvernanta.
Conceptul de guvernanta multinivel a fost introdus relativ recent in stransa legatura
cu teoria institutionala si pentru a contracara minusurile teoriei neofunctionaliste si
indeosebi ale cele interguvernaliste, care au subestimat rolul unor actori si au
supraevaluat rolul altora. Gary Marks si Edgar Grande au evidentiat trei trasaturi
principale ale guvernantei multinivel:
a)arhitectura institutionala neierarhizata , ceea ce inseamna ca actorii si domeniile nu
sunt ierarhizate ca in cazul relatiilor sau organizatiilor interguvernamentale traditionale.
Edgar Grande, iar acestea din uram si regiunile din cadrul lor nu sunt subordonate
institutiilor supranationale. Raporturile intre diferitele niveluri si/sau domenii sunt
caracterizate printr-un grad inalt de interdependenta institutionala si functionala. Acesta
interdependenta intre UE, statele membre si regiunile din cadrul lor reprezinta o stransa
cuplare institutionala intre institutiile supranationale si cele nationale, care are la baza si
doua principii structurale esentilae ale dreptului comunitar: a) principiul cooperarii intre
UE si statele membre; b) principiul repartizarii competentelor, unde regasim si
subdiaritatea.
In opinia lui Scharp, actorii si institutiile supranationale formeaza un sistem integrat
de luare a deciziei, ceea ce inseamna ca actorii nationali sunt omniprezenti in negocierea
si luarea deciziilor la nivel comunitar, insa actorii nationali si cei subnationali au si un rol
deciziv in implementarea deciziilor luate la nivel supranational. Indiferent ca sunt
implicate competente exclusiv comunitare, partajate in comun, exclusiv nationale, exista
deci o interactiune puternica intre diferitele niveluri de guvernanta in procesul de luare a
deciziei
b)caracterul neierarhic al procesului de luare a deciziilor, prces care se bazeaza pe
negocieri intre actorii principali si pe principiul consensului si al votului nemajoritar. In
cazul unui aranjament institutional integrat, caracterul ierarhic ar afecta legitimitatea
deciziilor si ar ridica sensibil costul implementarii lor.In deciziile sau domeniile de
importanta majora se ajunge, de regula, la un acord pe baza consensului. Impunerea

23
votului cu majoritate calificata in Consiliul de Ministri si chiar Consiliul European ridica
chestiunea caracterului consensual al luarii deciziilor, care se mentine in domeniile de
mare importanta si mai ales pentru Consiliul European. Votul cu majoritate calificata
suplimenteaza acest caracter consensual si faciliteaza luarea mai rapida a deciziilor
printr-o majoritate reprezentativa si relevanta.
In analiza guvernantei multinivel sau multistratificate J. Peterson face o distinctie
clara intre tipurile de decizii luate, intre cele constitutionale si strategice pe de o parte, si
cele curente, pe de alta parte. Primele implica mai mult Consiliul European, iar ultimele
mai mult Consiliul de Ministri si Parlamentul European.
c)dispersia dinamica a autoritatii, competentele de luare a deciziei sunt impartite intre
actori situati la diverse niveluri teritoriale. Edgar Grande afirma ca guvernanta multinivel
ar avea un caracter dinamic datorita faptului ca functiile si competentele la diferite
niveluri nu au fost si, probabil, nici nu vor fi fixate precis, iar Beate Kohler- Koch nu
vede guvernanta europeana drept o structura stabila, ci una variabila in timp si in functiile
de domeniile de politica implicate pentru ca interactiunile intre diferitele niveluri ale
guvernantei(multinivel) nu sunt disciplinate de norme constitutionale ar exista o puternica
concurenta pentru competente care confera dinamism guvernantei.
Intr-un sistem de guvernare multinivel puterea exercitata asupra resurselor, indeosebi
fiscale, este extrem de importanta, iar masurarea precisa a rolului fiscal al unei jurisdictii
se poate face prin intermediul nivelului veniturilor si cheltuielilor fiscale, prin influenta
jurisdictiei asupra definirii bazei de impozitare sau impunerii de impozite, prin caracterul
obligatoriu sau discretionar, consitionat sau neconditionat, al transferurilor catre si
dinspre alte jurisdictii.
Intr-o guvernanta multinivel de tip federal sau comunitar, dispersia autoritatii peste
jurisdictii multiple este mai eficienta si normativ superioara monopolului statului national
centralizat. Guvernanta comunitara este un sistem multinivel cu particularitati distincate
in care autoritatea in materie de decizie si/sau politica specifica este dispersata sau
impartita pe cele trei niveluri teritoriale : comunitar, national si subnational dar si pe un
spectru larg de actori (publici si privati). Conceptul de guvernanta multinivel ar fi menit
sa aduca niveluti subnational in ecuatia puterii politice din UE sau sistemului de
guvernare. Rolul autoritatilor guvernamentale nationale se mentine deosebit de important

24
in cadrul Comunitatii Europene prin prisma interguvernamentalismului reprezentat de
Consiliul European si Consiliul de Ministri. Desi fenomene majore, cum sunt
globalizarea si integrarea regionala, diminueaza autoritatea statului national, acesta
continua sa joace un rol cheie in guvernanta nationala, comunitara si globala, iar disolutia
sa pe continentul european este greu de anticipat intr-un viitor previzibil.
In opinia lui Edgar Grande, cele trei caracteristici ale guvernantei multinivel al UE au
unele consecinte importante asupra sistemului de guvernare. Se constata o redistribuiere
partiala a puterii in cadrul organizatiilor implicate in favoarea actorilor care functioneaza
la interfata dintre nivelurile si domeniile de luare a deciziilor. Se observa si o crestere
sensibila a numarului de optiuni strategice pentru actorii implicati prin oferirea mai
multor oportunitati pentru organizarea si mobilizarea „coalitiilor de sustinere”, prin
oferirea unor canaluri suplimentare pentru participarea politica si prin oferirea de noi
jocuri strategice. O alta consecinta ar fi cresterea importantei efectelor interactiunii intre
diferite niveluri si domenii de luare a deciziei, care pot fi si negative si pozitive. O
chestiune importanta este cea a legitimitatii democratice pe fondul lipsei de deschidere si
transparenta a sistemelor de nogociere si al deficientelor structurale in procesul de control
democratic al luarii deciziilor , rezultand din diferentierea puterii de luare a deciziei.
UE se bazeaza pe o guvernanta multinivel si reprezinta, fara indoiala, un punct de
cotitura in transformarea statalitatii in Europa.

25
Bibliografie:
1. Petre Prisecaru, - ,,Guvernanta Uniunii Europene”, Ed. Economica, 2005;
2. Anne Mette Kjaer - ,,Guvernanta”, Ed. CA Publishing, 2010
3. J.H.H. Weiller - ,,Constitutia Europei”, Ed. Polirom, 2009
4. Mihaela Tofan - Curs – ,,Drept European”

26