Sunteți pe pagina 1din 20

MINISTERUL EDUCATIEI

SI CERCETARII
GRUP SC. “Al. Vlahuta”
SENDRICENI – BOTOSANI

Profesor indrumator Absolvent


Hapenciuc Silvia Daniliuc Ionut-Gabriel

Promotia 2006 – 2007


TEMA PROIECTULUI

CASTRAREA ANIMALELEOR

Argument

2
Chirurgia este componenta de baza a medicinei,
foloseste rentru vindecarea bolilor cu metode terapeutice
predominant sangerande, rareori nesangerande, practicate
cu ajutorul mainilor, sub protectia asepsiei, antisepsiei,
hemostazei, anesteziei si reanimarii.
In trecut, obiectul interventiilor chirurgicale se rezuma in
cea mai mare parte la tratamentul bolilor localizate la
suprafata corpului dar cu timpul sfera interventiilor
chirurgicale abordand cu succes si organele interne.
Chirurgul actual se dovedeste a fi exponentul unei
specialitati indispensabile atat penrtu colectivitatiile umane
cat si pentru cresterea si exploatarea animalelor. Operatia
chirurgicala se impune a fi precedata de formularea unui
diagnostic si prognostic cert si precoce care sa asigure
recuperarea pacientului operat, urmata de reintegrarea lui in
circuitul productiv. Dezvoltarea chirurgiei veterinare este
strans legata de istoria societatii omenesti. Desi in legatura
cu primele inceputuri ale chirurgiei aplicate la animale nu
avem nici un fel de document, ea poate fi totusi considerata
la fel de veche ca si domesticirea animalelor. Orice
interventie chirurgicala este insotita de riscuri operatorii.
Operatia de castrare consta in suprimarea functiei de
reproductie a testicolelor realizata fie prin extirparea
acestora, fie prin atrofierea lor in timp consecutiv. Castrarea
se practica atat in scop economic cat si in scop terapeutic.
Importanta castrarii in scop economic se practica mai
ales pentru animalele folosite la munca. In urma operatiei de
castrare acestea devin mai docile, mai usor de intrebuintat la
diferite servicii, permitand mai ales munca si adapostirea in
comun cu alte animale. La animalele destinate consumului
carnea devine mai frageda, mai gustoasa si lipsita de
mirosul neplacut.

3
Castrarea in scop terapeutic urmareste inlaturarea
transmiterii unor boli infecto-contagioase si inlaturarea de la
reproductie a masculilor cu diferite afectiuni inflamatorii ale
testicolelor. In privinta anotimpului operatia de castrare se
indica de obicei primavara si toamna atunci cand conditiile
climatice sunt mai favorabile aceste interventii chirurgicale.
Comportamentul animalelor este dominat de instincte a
caror manifestare este mai mult sau mai putin ponderata la
animalele domestice. Viata in turme, in adaposturi si
utilizarea la munca au impus castrarea masculilor agresivi
precum si stapanirea tuturor exemplarelor retive care
reprezinta un pericol atat pentru om cat si pentru celelalte
animale crescute in cadrul gospodaresc.
Contentia reprezinta totalitatea mijloacelor prin care
animalele sunt constranse, stapanite si fixate in diverse
pozitii favorabile executarii interventiei chirurgicale,
obstetricale si ginecologice. Contentia poate provoca ea
insasi accidente atunci cand nu este executata corect. In
combaterea bolilor chirurgicale ca si in cazul celorlalte
categorii de boli la animale accentul trebuie pus in primul
rand pe profilaxie. Gama accidentelor pe care le pot suferi
animalele in timpul contentiei este larga si destul de variata
atat ca localizare cat si ca gravitate.
Accidentele ce se pot inregisra in timpul contentiei
afectaza atat personalul veterinar cat si animalel
contentionate.

4
CAP. I
Aparatul genital mascul

Testiculele sunt situate extraabdominal, in regiunea


ingvinala la armasar, taur si berbec si in regiunea subanala la
vier, caine, motan si iepure.
Au o forma ovala si o pozitie verticala in pungile testiculare la
rumegatoare, oblica la porc si carnivore si orizontala la armasar.
Testicolul produce celule mascule si hormoni andregeni
(glanda amficrina).
Stroma, alcatuita din tesut conjunctiv fibtos, la exterior
formeaza o capsula, greasa densasi foarte vascularizata,
numita albugineee, iar la interior divide glanda in lobuli de forma
piramidala. Patochimul este format din tubii seminiferi si celulele
interstitiale (celulele Leydig).
Tubii seminiferi, reprezinta glanda exocrina, unde se
formeaza spermatozoizii. Sunt formati dintr-un epiteliu
multistratificat polimorf (sau epiteliu seminal) alcatuit din celule
seminale (spermatogonii, spermatocite, spermatide si
spermatozoizi) si celule de sustinere (celule Sertoli) cu
citoplasma slab delimitata.
Spermatozoizii apar grupati in pachete, cu cozile
indreptate spre lumenul tubului, iar in lumen sunt libri.
Celule Leydig alcatuesc glanda endocrina (difuza in tesutul
conjunctiv); sunt celule mari, sferice, avale ci cu citoplasma
spongioasa, iar nucleii cu multi nucleoni. Ele secreta hormoni
androgeni cu rol in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare
si potenta masculilor.
Spermatozoidul se studiaza pe frotiuri din sperma, colorate
prin metodele May Griinrvald-Giemsa sau Williama. Dupa ce
frotiul a fost efectuat (la fel ca la sange), se trece prin flacara,
pentru fixare, apoi se trateaza cu o solutie 0, 5% de cloramina,
care indeparteaza mucusul, se spala cu apa distilata si se

5
introduce in alcool 1 picatura, fuxina fenicata 2 picaturi si eozina
1 pacatura, se lasa 2-6 minute, timp in care se agita lama, apoi
se spala la un jet de apa distilata si se coloreaza pentru contrast
cu albastru de metilen 1%. La microscop spermatozaidul
prezinta capul colorat in violet pentru ca este reprezentat in cea
mai mare parte din nucleu, iar coada in rosu-deschis, in
aceasta gasindu-se aparatul mitocondrial sub forma de banda
spirala dubla (si care descrie 25 spirale in jurul filomentului
axial).

Caile genitale

Epididimul este o formatiune alungita, semilunata,


alaturata axului longitudinal al testicolului, cara pleaca din
reteaua testiculara (capul); canalele eferente confluiaza dand
canalu; epidiidmar ce formeaza capul si coada epididimului.
Coada epididimului este foarte proeminenta, turtita lateral,
mai ingusta decat capul si se continua cu un canal deferent.
Canalul deferent continua epididimul si impreuna cu
cordonul vasculonervos, intra in alcatuirea cordonului testicular,
trece prin cavitatea abdominala si pelvina si se termina prin
canalul ejaculator care se deschide in portiunea dorsala a
uretrei.
Epididinul si canalul deferent au mucoasa formata dintr-un
epiteliu psedostratificat ciliat, musculoasa din tesutul muscular
neted, vasculo-conjunctiv.

Invelitorile testiculare (sau pungile testiculare) protejeaza


testicolele si sunt formate din trei tunici.
Tunica externa este formata din: piele scrotala (scrot), fina,
pigmentata sau nu, care formeaza o singura punga pentru
ambele testicule, prezentand la exterior un rafeu medium.
Tunica dartoica (dartos), care adera intim de scrot, iar pe
linia mediana septul dartoic de limiteaza 2 pungi.

6
Tunica mijlocie (sau celulara) este reprezentata de un strat
gros de tesut conjunctiv orientat (continuarea fasciei superficiale
si profunde a trunchiului). La fata interna vine in contact cu
tunica interna si muschiul cremaster extern, muschi striat,
foarte puternic, prin contractia lui testiculele ridicandu-se in
tractusul ingvinal.
Tunica interna (fibroasa sau punga vaginala) este
continuarea fasciei transverse a abdomenului si a peritoneului
parietal; are aspectul unei amfore, care delimiteaza cavitatea
vaginala ce adaposteste testiculul si cordonul testicular.
Cavitatea vaginala comunica cu cavitatea abdominala printr-un
orificiu numit inel vaginal.
La armasar pungile testiculare sunt scurte, puternic
pigmentate, rafeul scrotal este evident.
La taur, berbec si tap sunt mai voluminoase si alungite,
atarnand de un gat, prezinta un sant median evident, pielea nu
este pigmentata dar este acoperita de lana sau peri fini.
La vier pungile sunt putin evidente, scrotul este usor
incretit, de culoare roz si cu peri rari.
La caine sunt mai indepartate de anus, scrotul este
pigmentat.
La motan sunt situate imediat sub anus.
La iepure sunt sterse, scrotul este roz si acoperit cu peri
scurti.

1. 4. Glandele genitale anexe

Sunt grupate in jurul portiuniip elviene a uretrei si isi varsa


produsul de secretie in interiorul ei, contribuind la formarea
spermei.

Glandele veziculare sunt organe pereche situate pe partile


laterale ale gatului vezicii urinare si canalelor deferente.
La armasar au aspectul unor vezicule periforme cu peretii
netezi si grosi.
La rumegatoare au o suprafata neregulata, usor boselata.

7
La vier sunt foarte mari, au aspect piramidal si sunt
boselate.
La iepure sunt reduse si lipsesc la carnivore.
Produsul de secretie (veziculina) dilueaza lichidul
spermatic, asigurand hranirea si marind mobilitatea
spermatoizilor. Au peretele format din mucoasa, musculoasa si
adventice.
Glanda prostata prezenta la toate mamiferele, este foarte
dezvoltata la carnivore si razatoare, apoi, in ordine, la armasar,
taur, vier, berbec si tap.
La armasar are culoare galben-lutoasa si este formata din
2 lobi.
La taur are culoare galbena alburie.
La caine are aspect globulos si culoare galbuie.
Este o glanda tubulo-acinoasa, la care unitatea
morfofunctionala este acidul glandular.
Glanda bulbouretrala (Cowper) se prezinta ca doua
formatiuni ovoide sau aplatizate situate de o parte si de alta a
uretrei intrapelviene.
La vier este foarte dezvoltata si are forma literei “H”.
La taur are dimensiunea unei nuci.
La motan si iepure este redusa si lipseste la caine.
Histologic se prezinta ca glande tubulo-ancinoase de tip
mucos.

1. 5. Organul copulator (penisul) este un organ


erectil.

Este format din corpul cavernos al penisului, corpul spongios


al uretrei, uretra peniana, muschii penisului:
m. ischio cavernos
m. bulbo cavernos
m. retractor al penisului,
formatiuni vasculare si nervoase si preputul.

8
Are o forma cilindrica, este lung si fixat caudal de arcada
ischiatica, portiunea anterioara fiind libera si adapostita de
preput (sau furou), care este o punga a pielii.
La cal penisul este foarte dezvoltat, iar glandul are forma
unei palarii de ciuperca.
La berbec si taur este cilindroid, subtire, dur, formeaza o
curba in “S”.
La berbec si tap uretra depaseste glandul.
La vier este subtire, lung, cu o flexura sigmoida inaintea
pungilor testiculare, iar extremitatea libera este ascutita,
spiralata avand aspectul unui tirbuson.
Cainele si in general carnivorele prezinta extremitatea
anterioara a corpului cavernos osificata (osul penian), la baza
acestuia gasindu-se bulbii glandului.
La motan si iepure penisul este orientat caudal.
La motan este prezent osul penian si tegumentul este
prevazut cu papile usor cornificate.
Glandele preputiale si subanale produc o secretie al carei
miros ajuta la identificarea indivizilor in perioada de rut.

9
Cap. II
Castrarea animalelor

2. 1. Castrarea – caracteristici generale

Numita si orhidectomie, operatia consta in suprimarea


functiei testiculelor. Ea poate fi realizata prin extirparea
testiculelor sau prin atrofierea lor. Suprimandu-i gonadele,
animalul devine mai docil si mai usor utilizabil la tractiune.
Animalele castrate pot fi folosite la efort in comun si adapostite
laolalta.
In cazul celor crescute si exploatate in vederea productiei de
carne hrana este mai bine asimilata, iar carnea obtinuta are
calitati organoleptice superioare (este mai frageda si mai
gustoasa).
Castratia se mai practica si in scop zootehnic, pentru a
inlatura de la reproductie animalele cu defecte de conformatie,
cu abateri de la tipul rasei, precum si pe cele cu boli
transmisibile prin monta si prin ereditate.
Totalitatea acestor modificari postoperatorii ce survin atat in
morfostructura organismului caruia i s-au suprimat gonadele, cat
si in comportamentul sau servesc scopului economic al operatiei
de castrare. Prin aceasta, ea constituie un moment important in
cadrul fluxului tehnologic desfasurat in unitatile zootehnice.
In afara scopului economic si zootehnic, operatia de castrare
poate fi efectuata si in scop terapeutic.

10
Ca interventie terapeutica, suprimarea testiculelor se
practica pentru a remedia unele vicii, cum este cazul
masturbatiei sau atunci cand este vorba de afectiuni testiculare
grave, reprezentate de neoplasme, traumatisme, orhite septice
(dupa jugularea procesului inflamator acut) etc.
In ceea ce priveste oportunitatea operatiei de castrare, aceasta
este dependenta de o serie de factori. Castrarea terapeutica
(sau “de necesitate”) trebuie practicata fara intarziere, indiferent
de timp si anotimp. In scop economic, operatia se executa de
obicei in masa, in anumite anotimpuri si la anumite limite de
varsta ale animalului, in raport cu specia si categoria de
productie. La armasar, castrarea in masa se executa toamna si
primavara. Animalele destinate pentru tractiune vor fi castrate la
o varsta mai avansata, iar cele crescute pentru carne se vor
castra la o varsta mai tanara. In primul caz se urmareste
consolidarea si dezvoltarea aparatului locomotor, avand ca
rezultat obtinerea unor animale de tractiune si povara, robuste,
viguroase si bine conformate; in cel de-al doilea caz se
realizeaza ingrasarea timpurie si obtinerea unor productii de
carne sporite, de calitate superioara.
In alegerea datei operatiei se tine seama de conditiile de
adapostire a animalului operat; el trebuie ferit de frig, umezeala,
soare prea puternic etc; totodata, conditiile de curatenie a
adapostului si asigurarea igienei corporale trebuie sa fie
corespunzatoare. Operatia se executa, de regula, dimineata,
pentru a putea supraveghea numai animalele operate,
remediind precoce eventualele accidente postoperatorii
(hemoragii, evisceratii etc. ).
Castrarea masculilor se poate executa prin conservarea
testiculelor si prin extirpartea lor (orhidectomie), deosebind in
acest sens doua categorii de metode: sangeroasa si
nesangeroasa.

2. 1. 1. Castrarea prin conservarea testiculelor

Se efectueaza prin metoda strivirii percutanate a cordonului


testicular cu ajutorul pensei Burdizzo sau cu clestele Eschino-

11
Eschini. In cazul acestei metode testiculele raman in pungile
(bursele lor), suferind un proces de necrobioza si atrofie.
Folosirea unor asemenea procedee are avantajul ca reduce
aproape in totalitate riscul infectiei, iar pe de alta parte
scoaterea animalului operat din productie este de scurta durata.
Prezinta insa dezavantajul ca nu pot fi folosite cu usurinta decat
la speciile de animale care au cordonul testicular lung si bine
detasat, iar uneori procentul de insuccese (nesuprimarea
functiei testiculare) este relativ mare.
Aceste metode nesangeroase sunt utilizate curent in
practica, pentru castrarea taurilor si berbecilor.

2. 1. 2. Castrarea prin ablatia testiculelor (sau orhidectomia)

Se realizeaza prin metode sangeroase, in cadrul carora


accesul operator se poate crea prin amputarea partiala a
pungilor testiculare (la rumegatoare), sau prin incizia liniara a
fundului acestor pungi (la cabaline, rumegatoare, ovine,
carnivore). Testiculul poate fi extirpat descoperit sau acoperit.
Castrarea cu testiculul descoperit comporta sectionarea
tuturor invelitorilor testiculare. Incizia strabate mai intai scrotul,
dartosul si celuloasa, apoi peretele fibros al tecii vaginale la
nivelul fundului acesteia.
Canalul ingvinal ramane astfel deschis, iar cavitatea
abdominala comunica prin plaga de castrare cu mediul exterior,
ceea ce favorizeaza infectia si evisceratia.
Ligatura, clupa sau pensa de castrare se aplica pe cordonul
descoperit.
In castrarea cu testiculul acoperit se sectioneaza numai
scrotul, dartosul si fascia Cowper (celuloasa subdartoica).
Testiculul si cordonul sau raman acoperite in teaca vaginala, al
carei perete fibro-seros ramane intact, izolandu-se de restul
invelitorilor pana la inelul ingvinal inferior.
Ligatura, clupa sau pensa de castrare se aplica pe
cordonul acoperit de teaca vaginala. Dupa castrarea cu
testiculul acoperit, canalul ingvinal se inchide si posibilitatile de
infectie sunt mai reduse.

12
Efectuand o analiza comparativa asupra acestor metode
de castrare, se poate afirma ca fiecare dintre ele prezinta atat
avantaje , cat si dezavantaje: in cazul procedeului “descoperit”,
operatia se desfasoara rapid, deoarece exteriorizarea si izolarea
testiculului se fac spontan, consecutiv deschiderii fundului tecii
vaginale. Piscul infectiei si al evisceratiei este insa maxim.
Folosind procedeul “acoperit” de teaca vaginala, constitue o
manevra mai dificila; ea consta in dilacerarea tesutului conjunctiv
subdartoic si in ruperea sau sectionarea ligamentului scrotal
(“gubermaculum testis”) cu comprese de tifon sau cu un camp
de operatie steril. Metoda are insa avantajul ca se inchide
canalul inghinal, reducand la maximum riscul infectiei.
Oricare ar fi metoda folosita pentru exteriorizarea si
izolarea testiculului prin procedee sangeroase, indepartarea
(ablatia) acestuia (sau orhidectomia) trebuie sa aiba in vedere,
ca prin obiectiv, obliterarea perfecta a vaselor spermice. Ea se
poate realiza prin mai multe mijloace, si anume: aplicarea unei
pense de castrari; ligaturarea cordonului; torsionarea cordonului
pana la ruperea lui si desprinderea testiculului; aplicarea de
clupe.
Ligaturarea cordonului, urmata de sectionarea acestuia,
constitue un procedeu fo;osit mai frecvent la animalele mici si
mijlocii, iar in unele cazuri si la cele mari. Ligatura cu fir
resorbabil sau neresorbabil trebuie sa fie bine stransa, ca sa
realizeze ocluzia perfecta a tuturor vaselor cordonului. La
animalele de talie mare se recomanda ligatura transfixica, prin
trecerea prealabila a firului prin grosimea cordonului, ligatura
ramanand astfel ancorata la bontul restant.
Torsiunea limitata constitue un procedeu simplu si
expeditiv, care se foloseste pentru castrarea animalelor mici
(cotoi, iepure, vierusi). Ea se realizeaza cu ajutorul a doua
pense hemostatice, dintre care cea aplicata preximal are rolul
de a fixa cordonul , iar cu cea de-a doua (care va fi intodeauna
curba) se executa rasucirea.
Castrarea cu ajutorul clupelor se utilizeaza extrem de rar,
mai ales in cazul herniei ingvino-scrotala strangulata la
armasar. ea se realizaezacu ajutorul a doua piese de

13
lemn(clupe)intre care este strivit cordonul, prim legarea stransa
a acestora la extremitati. Clupele sunt lasate pe loc aproape o
saptamana; ele realizeaza o hemoxtaza foarte buna, insa
prezenta lor in plaga, ca si a tesutului mortificat de pe bont
intarzie cictrizarea si favorizeaza infectia.
In afara de castrarea prin metode operatorii sangeroase si
nesangeroase, exista si posibilitatea “castrarii hormonale” ce se
poate realiza la animalele tinere prin administrarea de preparate
oestrogene(foeculina sau produsi sintetici ca stilbestrolul).
Metoda s-a folosit curent pentru castrarea cocosilor si a
scrofitelor, dar ulterior ea a fost interzisa pe plan mondial din
cauza efectului cancerigen atribuit tratamentului prelungi facut
cu acesti hormoni.
Oricare ar fi metoda de castrare, ea este buna cand nu
constituie un pericol pentru animal, evita complicatiile
castrarii(homoragia, evisceratia, edenul, flebita spermatica
postoperatorie, funiculita, peritonita, tetanosul, etc)si este
economica.
Metodele care necesita materiale putione, care se aplica
usor in orice conditii si nu pun inpericol animalul in
indisponibilitate pentru un timp lung raspund pe deplin
dezideratului economic, neincarcand costul productiei; ele
trebuie preparate si utilizate in mod curent. Medicul veterinar
practician trebuie sa cunoasca metodele de castrare si sa stie sa
le foloseasca cu descernamant in cazul dat. Adoptarea unei
singure metode si utilizarea ei in orice situatie, fara a tine seama
de starea generala a animalului si de conditiile de mediu
existente, poate determina accidente si complicatii grave, care
compromit rezultatul operatiei si adesea pun la indoiala
competenta chirurgului. Acesta trebuie sa aiba permanent in
vedere faptul ca, in cadrul operatiei de castrare, I se
incredinteaza viata unui animal perfect sanatos, pe care este
obligat sa-l redea productiei in aceeasi stare.
Animalele supuse operatiei de castrare, indiferent de
metode utilizata, trebuie pregatite. . Interventia se va executa
numai pe iondivizi sanatosi, iar unitatea trebuie sa fie indemna
de boli infecto-contagioase. Se vor examin aprin palpatie,

14
testiculele si inelele ingvinale, stabilind procedeul operator
adecvat. Cand inelul ingvinal superior este larg, castrarea se
executa prin tehnica aplicata in operatia de hernie ingvino-
scrotala.

2. 1. 3. Castrarea armasarilor

Servind in primul rand scopul economic, operatia se


practica la varsta de 18-24 luni la rasele perfectionate si dupa
varsta de doi ani in cazul armasarilor din rasele comune.
Castrarea terapeutica nu este legata de varsta. Metoda de
baza utilizata in practica la armasar este castrarea sangeroasa
prin procedeul cu testiculul acoperit, ablatia acestuia facandu-se
cu ajutorul pensei de castrare ce se aplica pe cordonul izolat,
cat mai aproape de inelul ingtvinal inferior. Rasucirea cordonului
cu 180 grade aduce conul vascular in unghiul de inghidere a
bratelor pensei, unde forta de srtivire este maxima, asigurand o
hemostaza perfecta. Totodata , rasucirea cordonului constituie o
masura de siguranta in cazul eventualei anganzari de mezenter
sau epiplon in traiectul ingvinal. Indiferent de tipul pensei de
castrare folosita, ea va fi mentinuta obligatoriu pe cordon timp de
3-5 minute, dupa care bratelese deschid lent, in asa fel ca bontul
cordonului sectionat sa se desprinda singur, retragandu-se in
canalul ingvinal.
O alta metoda sangerand, utilizata astazi extrem de rar si
numai in cazuri speciale, este castrarea armasarilor cu clupe
fixate pe cordon si mentinute 7 zile. Trebuie subliniat, in mod
deosebit , ca in reusita operatiei de castrare la armasar contentia
corecta este esentiala iar anestezia generala si locala
obligatorie, ca de altfel si dieta preoperatorie de 12 –18 ore.
Tratamentul post operator ingienico-dietetic si medicamentos.
Plagile se pudreaza cu manis, nitrofuron sau cu antibiotice , sau
se asperseaza cu sulfatiazol solutie 20%, eter iodoformat 10%,
sprayuri antiseptice etc. Parenteral, se administreaza antibiotice
retar (Moldamin , Tripedin), timp de 5-6 zile. In primele 3-4 zile

15
dupa operatie alimentatia va fi usoara dar consistenta, iar apa se
va administra la discretie. Normele privind igiena adapostului si
pansajul vor fi riguros aplicate. Plimbarea zilnica, progresiva ,
dimineata si seara, este obligatorie. Ea facilizeaza resorbtia si
drenajul exudatelor reduce edemul pungilor testiculare si previne
complicatiile septice.

2. 1. 4. Castrarea taurilor

Scopul operatiei poate fi economic, terapeutic sau


zootehnic. Castrarea taurasilor destinati productiei de carne la
varsta de 6 luni nu mai este recomandata in etapa actuala pentru
sistemul de crestere “baby-beef”. Ea inhiba dezvoltarea
corporala, iar pe de alta parte diferentele inregistrate in calitatea
carnii, comparativ cu exemplarele castrate, nu sunt
semnificative. Pentru obtinerea boilor de tractiune, taurasii se
castreaza la varsta de 12-18 luni, cand scheletul este bine
dezvoltat. In scop terapeutic si zootehnic, taurii se pot castra la
orice varsta.
Metoda cea mai expediteva si avantajoasa pentru tauri,
indiferent de varsta acestora, este castrarea precutanata cu
pensa Burdizzo aplicata pe cordonul testicular si mentinuta 30 –
40 de secunde. Pentru taurasi este suficient o singurs strivire, pe
cand la taurii adulti se practica doua striviri pe fiecare cordon, la
distanta de 2 cm una de alta, plasate cat mai aproape de testicul
si intercalate. La cateva ore dupa operatie taurasii pot prezenta
usoare colici, iar dupa 2 – 3 zile apare edemul burselor, insotit
de sensibilitate moderata, fara a influenta semnificativ starea
generala, si incepand sa regreseze dupa 8 – 12 zile. Conditia
reducerii si disparitiei acestui edem traumatic este este
plimbarea zilnica a animalelor. Atrofierea testiculelor prin
necrobioza se produce se produce lent si progresiv, in 3 – 4 luni,
dar instinctul genezic dispare chiar din prima luna. In timp,
testiculul adera la peretele tecii vaginae, mentinandu-se sub
forma unui nodul scleros de marimea unei nuci. Avantajele
acestei metode sunt nete, remarcand caracterul expeditiv,
contentia animalului in pozitie patrupodala, inexistenta riscului

16
infectiei, precum si aplicarea ei la orice varsta si in orice anotimp.
Insuccesele datorate strivirii incomplete a cordonului sunt destul
de rare.
Pe langa castrarea percutatnta cu pensa Burdizzo, la tauri
se pot folosi si metodele sangeroase, respectiv orhidectomia cu
testiculul acoperit sau descoperit, incizand fundul burselor,
paralel sau perpendicular pe rafeul median. Avand insa in
vedere lungimea remarcabila a pungilor testiculare la
rumegatoare si posibilitatea contactului acestora cu asternutul,
riscul infectiei este mare. Utilizarea castrarii prin metoda
sangeroasa impune adapostirea taurilot in gtajduri curate,
asternutul bogat si curat, schimbat zilnic, tratament antiinfectios
local si general, plimbare zilnica progresiva si supravegherea
atenta a animaleleor in primele 10 – 12 zile dupa efectuarea
operatiei.

2.1.4. Castrarea berbecilor si a tapilor

“Batalizarea” acestor masculi se face, in scop economic,


pentru a obtine carne cu calitati organoleptice deosebite, varsta
optima fiind de 5 – 7 luni. Practicata sub aceasta varsta, operatia
inhiba cresterea si reduce productia de lana. Din acelasi
considerente semnalate pentru tauri, castrarea berbecilor si a
tapilor se face rational si economic prin metoda percutanta cu
pensa Burdizzio, metodele de orhidectomie sangeroasa fiind
mult mai putin utilizate in practica.

2.1.5. Castrarea vierilor

In scop economic, operatia se practica in fermele si


combinatele de crestere a porcilor, la varsta de 2-3 saptamani,
inainte de intarcare. Dupa intarcare, castrarea vierusilor se
executa la varsta de 3-4 luni. Urmarile sunt: cresterea
potentialului de ingrasare si imbunatatirea calitatii organoleptice
a carnii si grasimii. Vierii adulti si cei batrani reformati se
castreaza, obligatoriu, cu cel putin 4-6 saptamani inainte de
sacrificare, pentru disparitia mirosului specific al carnii. Castrarea

17
vierilor cu leziuni testiculare (bruceloza etc.) nu este conditionata
de varsta. Metoda folosita curent in practica pentru vierii de toate
varstele este castrarea sangeroasa cu testiculul acoperit,
hemostaza realizandu-se prin aplicarea unei pense de castratie
sau prin ligatura ancorata a cordonului testicular. La vierusii
operati in primele 2-3 saptamani de viata, hemostaza se asigura
prin torsiune limitata. Alte metode, cum ar fi evidentierea si
izolarea ambelor testicule printr-o singura incizie pe rafeul
median sau castrarea pe cale de acces ingvinala sunt mai rar
utilizate in practica.

18
Cap. III

Concluzii personale

La circumscriptia SANITAR-VETERINAR din comuna


Broscauti,in anul 2006-2007 s-au castrat un nr. de:

- porcine - avand varsta intre 3 saptamaini-1 an,s-au castrat 56


capete, folosind ser antitetanic 1,25 ml-3ml.

- armasari - avand varsta cuprinsa intre 2-3 ani,castrandu-se 4


capete,folosind ser antitetanic 4-6 ml.

- taurasi - cu o varsta cuprinsa intr 3-6 luni,s-au castrat 6


capete.

MEDICAMENTE FOLOSITE:

-Tinctura de iod
-Alcool sanitar

CICATRIZANTE:

-Maniderm
-Germostop cicartizant
-Manis
-Oximaniron

19
Bibliografie
Capatana, V., Giurgiu, T.-Ghid de chirurgie experimentala,
Editura Ceres, Bucuresti, 1976.

Glublovschi, N., Popescu, P., Vintan, A., Lunca, N.-Reproductia


animalelor domestice vol.II Editura Ceres, Bucuresti, 1981.

Grigorescu, I.-Interventii chirurgicale la animale, Editura


Agrosilvica, Bucuresti, 1978

Grigorescu, I.-Medicina operatoare, Editura didactica si


pedagogica, Bucuresti, 1977

Vladutiu, O.-Patologia chirurgicala a animalelor domestice vol.I.


Editura Acdemiei R.S.R, Bucuresti, 1972.

20