“Abuzul de drept și buna credință”

În opinia autorului O. A. Odegnal, abuzul de drept poate fi examinat ca fenomenul ce face

parte din realitatea juridică, ca una dintre multiplele modalități de exprimare a esenței
juridicului, care are o natură şi caractere specifice. În acest context, diversele manifestări ale
abuzului de drept în realitatea juridică obiectivă, sunt după cum urmează:

1) o faptă cu semnificaţie juridică fundamentată pe un drept subiectiv ce se exercită în vederea

cauzării unei daune sau care în mod obiectiv cauzează o atare daună;

2) o instituție interramurală creată prin forme juridice din diverse ramuri ale dreptului ce
reglementează raporturile juridice conexe abuzului şi consecinţele juridice ale comiterii lui;
Abuzul de drept în sensurile invocate mai sus se poate produce prin intermediul unor acţiuni sau
dimpotrivă inacțiuni.
În Noul Cod Civil găsim această noțiune sub forma Art.15 din Capitolul III “Interpretarea și
efectele legii civile” , acesta spune că “Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma
sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei-credințe.” Observăm în
contextul acestui articol un nou termen sine qua non- “buna-credință” care relaționează direct cu
actul abuzului de drept, fiind într-o manieră metaforică antidotul acestuia.
Așa cum este enunțat în Codul Civil prin art. 14, Orice persoană fizică sau persoană juridică
trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu
ordinea publică și bunele moravuri.
Făcând o repercursiune prin trecut și raportandu-ne la datele istorice, putem cunoaște evoluția
și afirmarea Abuzului de drept dar și aplicabilitatea Bunei-Credințe în acest sens.
Prima interdicţie de a abuza de un drept subiectiv este regăsită chiar în textul Declaraţiei
franceze a Drepturilor Omului şi Cetățeanului, care stipula că „libertatea reprezintă posibilitatea
de a face orice în aşa fel încît să nu fie atinsă libertatea altuia” . În consecinţă, legislaţia
majorităţii statelor europene au introdus noţiunea de „şicanare” (dauna, intimidare), care
desemnează uzul drepturilor civile în detrimentul terţilor. Aici, se include zgomotul intenţionat,
crearea artificială a obstacolelor în evitarea utilizării servituţii, direcţionarea apei spre terenuri
vecine etc., în dreptul englez se aminteşte chiar şi de abuzul de drept în sfera de înfăptuire a
justiţiei. Au fost întroduse noţiuni ca malicious Prosecution (urmărire penală răuvoitoare) şi
Abuse of Civil Process (abuzul în raport cu procesul civil), care semnifică deteriorarea
intenţionată a reputaţiei unei persoane prin intermediul urmăririi judiciare.
Caracterul interramural al abuzului rezidă în aceea că el poate fi comis în sfera oricărei ramuri
de drept care conţine norme juridice de împuternicire. În ceea ce urmează vom analiza aplicația
teoriei abuzului de drept și a bunei credințe în materia raporturilor de familie.
Dacă vechile noastre legiuiri, Codurile Calimach, Caragea și Donici, au reglementat logodna ca
un contract care obliga la încheierea căsătoriei, ulterior, Codul civil din 1864 (după modelul
Codului civil francez) și Codul familiei n-au mai reglementat logodna, din dorința de a da
libertății matrimoniale deplină consistență.
Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria, statuează art. 267 alin.
(1) C. civ. Așadar, fiecare dintre parteneri are dreptul de a se răzgândi și de a abandona proiectul
de căsătorie, ca o manifestare plenară a principiului fundamental al libertății matrimoniale.
Neîndoielnic, însă, dreptul de a denunța/rupe logodna este susceptibil de abuz, căci deși logodna
nu generează obligația de a încheia căsătoria, obligă totuși la curtoazie și la respectul celuilalt. În
general, ceea ce se sancționează este modalitatea în care s-a produs ruperea unilaterală a
logodnei (intempestivă, brutală, incorectă, injurioasă). Spre exemplu, poate fi considerată
abuzivă: denunțarea unilaterală a logodnei după distribuirea invitațiilor de nuntă și efectuarea
cheltuielilor necesare celebrării evenimentului ori după depunerea declarației de căsătorie. În
ceea ce privește răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin ruperea logodnei, considerăm, că
fiind vorba de ruperea "abuzivă" a logodnei, devin incidente dispozițiile art. 15 C. civ. Astfel,
potrivit art. 269 alin. (1) C. civ., partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la
despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au
fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. 
Indubitabil abuzul de drept, ca formă de încălcare a conceptului de bună-credință (reglementat
de art. 14 noul C. civ.) înseamnă exercitarea cu rea-credință a unui drept subiectiv, în scopul de
a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil. În ambele situații, autorul
abuzului de drept deturnează dreptul său de la finalitatea sa economică și socială, adică de la
limitele sale normale, denumite limite interne. Limitele externe semnifică inexistența dreptului,
ceea ce înseamnă că depășirea lor nu constituie un abuz de drept, ci un fapt juridic săvârșit fără
drept.

Concluzionând cele expuse anterior, pot deduce că abuzul de drept, trebuie înțeles ca o
modalitate de exercitare a dreptului subiectiv în maniera în care aceasta contravine menirii
inițiale a dreptului și prin intermediul căreia, subiectul de drept cauzează daune altor subiecte ale
raporturilor sociale. În acest context, interferează cu buna-credinţă care este o componentă
morală,ce ţine de psihicul uman, presupune sinceritate, corectitudine, onestitate. „Ea trebuie să
fie prezentă în conduita participanţilor la raporturile juridice nu doar cu ocazia negocierii şi
încheierii contractelor ci şi pe întreg parcursul executării acestora.” Pentru a evita un eventual
abuz de drept.

Elaborat : Basarab Elena

Bibliografie:
1. Codul Civil al României, ediția a 8-a ;
2. I. Reghini, S. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, p. 312-315;
3. V. Stoica, Drept civil, 2009, p. 127, 128;
4. G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, p. 65;
5. Tragoe George, Abuzul de drept (probleme teoretico-practice). Teză de doctor;
6. Dicționar online de termeni juridici (https://legeaz.net/dictionar-juridic/)