Sunteți pe pagina 1din 3

Nume si prenume elev:

STANCU BOGDAN
Clasa: a V-a
C.N.Ion Minulescu

………………………………………………………………………………

Sunetele, domnişoară, trebuie să fie prinse de aripi în zbor, ca să nu cadă în urechile surzilor.
Prin urmare, cînd te hotărăşti să articulezi, se recomandă, pe cît posibil, să ridici foarte sus gîtul
şi bărbia, să te înalţi pe vîrfuri, uite-aşa, uite...
Taci din gură! Stai pe scaun şi nu mă-n-trerupe... Să emiţi, spuneam, sunetele foarte sus şi cu
toată forţa plămînilor combinată cu cea a corzilor vocale. Uite-aşa: „papilă”, „evrika”,
„Trafalgar”, „papi, papa”. în felul ăsta, sunetele, pline de-un aer cald mai uşor decît aerul
înconjurător, vor pluti, vor pluti fără riscul de a cădea în urechile surzilor, care sînt adevăratele
abisuri, adevăratele morminte ale sonorităţilor. Dacă emiţi mai multe sunete cu viteză
accelerată, ele se vor agăţa automat unul de altul, alcătuind astfel silabe, cuvinte, ba chiar şi
fraze, adică grupări mai mult sau mai puţin întinse, ansambluri pur iraţionale de sunete, lipsite
de orice sens, dar tocmai de aceea capabile să se menţină fără riscuri la mare altitudine în aer.
De căzut, cad doar cuvintele încărcate de sens, îngreunate de înţelesul lor, cuvinte care sfîrşesc
întotdeauna prin a pieri, prăbuşin-du-se
Aşa e, dar nu mai întrerupe... şi în cea mai cumplită co jnfuzie... Sau se sparg ca nişte baloane.
Prin urmare, domnişoară... (Eleva capătă brusc o expresie suferindă) S-a-ntîmplat ceva?
ELEVA: Mă dor dinţii, domnule. PROFESORUL: NU contează. N-o să ne oprim pentru atîta
lucru. Să mergem mai departe... ELEVA, care pare să sufere din ce în ce mai mult: Bine,
domnule.
Profesorul caută elevul perfect , adică o persoană care știe să-l asculte , să înțeleagă ceea
ce spune. Explică elevei folosind metafore pentru a prinde înțelesul cuvintelor într-un mod cât
mai plăcut. Ea se face că-l înțelege pe profesor aprobând explicațiile lui , gest taxat imediat de
acesta. Bogata experiență a profesorului îl face să-și dea seama că eleva nu este pregatită să
inteleagă. Nu voi susţine faptul că raporturile dintre profesor și elev reprezintă numai o latură
intelectuală. Profesorul rămâne pază şi călăuză pe parcursul întregii conversații. Adoptă o
atitudine deschisă în încercarea de a prezenta fãră prejudecăţi diversele orientări în domeniul
ştiinţei de care se ocupă.
Pentru a înţelege, a simţi și a cunoaşte şi mai bine, profesorul îi explică elevei fenomenul
lingvistic şi sistematizează informaţia existentă, fără a avea pretenţia epuizării surselor. Ba mai
mult, o trimite la completarea informaţiei, observarea proprie a fenomenului lingvistic şi la
interpretarea corectă a acestuia. În a cest fel, speră ca eleva să-și însusească noțiunea de sunet şi
legile lui gramaticale. Profesorul are o reticență în a explica fără a se face înțeles.
Cunoștinșele confuze ale elevei îl determină pe profesor să-i relateze notiuni elementare despre
limba vorbită ca fiind alcătuită din cuvinte care îşi schimbă forma şi se leagă între ele după
anumite reguli. Aceste reguli reprezintă pentru vorbitorii unei limbi ceea ce sunt notele pentru un
violonist. Cunoaşterea şi folosirea lor corectă face să se considere, cu adevărat, vorbitor al limbii
române literare.
limba evoluează și că există acea adaptare a unor sensuri sau cuvinte care nu există în limbă și
pe care trebuie să le împrumutăm pentru a descrie o realitate. Pe de altă parte, există și un
adaos de sens care nu duce numai la încărcarea cuvintelor în cauză, ci pune și probleme de
receptare corectă vorbitorilor nefamiliarizați cu limba

Profesorul incearca sa-i explice, insa la un moment dat intelege ca e inutil si ii


preda elementele lingvisticii si ale filosofiei comparate. Profesorul ii explica
diverse teorii din lingvistica. Eleva se plictiseste tot mai mult, apoi din ce in ce mai
des se plinge de faptul ca o doare maseaua, insa profesorul o neglijeaza si isi
continua lectia.
Spre final devine tot mai iritat de absenta fetei si de faptul ca-l intrerupea mereu
spunindu-i ca o doare maseaua.
Momentul care îl aduce pe profesor la o stare de iritație completă, este atunci când
eleva nu-i mai ascultă lecția, ci se plânge încontinuu că o doare măseaua.

Autorul piesei, Eugen Ionescu, pune un mare accent pe lucrurile imaginare,


personajele folosind lucruri care nu există

Personificare: „Sunetele vor pluti”; „sunetele (...) se vor agăța unul de altul”;
„(aerul) pentru a-l lăsa apoi să se strecoare delicat, mângâind ușor corzile
vocale”; „(corzile vocale) freamătă, vibrează, (...) sau șuieră...”

Metaforă: „Urechile surzilor, care sunt adevăratele abisuri, adevăratele


morminte ale sonorităților”; „(voce) teribil uragan simfonic”

Comparație: „Se sparg ca niște baloane”; „(corzile vocale) ca harpele sau ca


frunzișul în bătaia vântului”; „limbile neo-spaniole, considerate pe drept cuvând,
verișoare primare”

Profesorul incearca sa-i explice, insa la un moment dat intelege ca e inutil si ii


preda elementele lingvisticii si ale filosofiei comparate. Profesorul ii explica
diverse teorii din lingvistica. Eleva se plictiseste tot mai mult, apoi din ce in ce mai
des se plinge de faptul ca o doare maseaua, insa profesorul o neglijeaza si isi
continua lectia.

Spre final devine tot mai iritat de absenta fetei si de faptul ca-l intrerupea mereu
spunindu-i ca o doare maseaua.