Sunteți pe pagina 1din 6

Exuvii de Simona Popescu

Rezumat
Apărut în anul 1997, romanul „Exuvii”, de Simona Popescu, are drept temă
principală redobândirea sinelui prin explorarea retrospectivă a propriului
trecut. Este vorba mai degrabă despre înțelegerea sinelui, în locul descoperirii
acestuia, așa cum se întâmplă în cazul altor lucrări autobiografice. 

Autoarea se percepe pe sine în forma unui explorator de identități, în care s-a


regăsit, pe rând, de-a lungul timpului. Astfel, experiența lecturii operei de față
seamănă izbitor cu o călătorie în timp, unde un amalgam de senzații, imagini
și evenimente copleșesc prin autenticitatea cu care sunt prezentate. Călătoria
Simonei Popescu este una interioară, exteriorul părând, pur și simplu, o
proiecție subiectivă a lumii observate din interior. Această lume interioară
reprezintă pretextul pentru explorarea mediului extern de către o persoană
dăruită cu o nesfârșită curiozitate în legătură cu descoperirea sinelui.

Identificând și revenind la numeroasele ipostaze pe care sinele îl adoptase de-


a lungul timpului, autoarea se îmbarcă într-o adevărată aventură interioară.
Aceste ipostaze par a lua forma unor personaje, fiecare dintre ele având
atitudini și preocupări diferite. Prezența altor personaje în roman este pur
convențională, având loc numai în condițiile în care este cerută de normele
logicii construcției textului.

Pe parcursul textului, scopul autoarei este acela de a uni toate aceste


„identități” aparent separate sub una singură: „Cum să se înţeleagă fetiţa
băieţoasă de la 4 ani cu momâia de la 6 sau cu fetiţa bătăioasă de la 9 ani,
tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana de la 17,
anemica de la 19 cu vitala de la 21, urâta de la 10 cu frumuşica de la 13,
visătoarea de la 16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu
femeia…?”. Cu toate acestea, procesul este dificil, fiind necesară, pe alocuri,
pierderea sinelui în detalii. Un astfel de exemplu este amintirea cărții de
bucate, pe care, copil fiind, Simona Popescu o aprecia în mod deosebit,
întrucât îi trezea simțurile și imaginația. Mai târziu, ea remarcă despre
călătoria în universul lecturii că era periculoasă, fiindcă exista un mare pericol
de a fi absorbit de ideile prezente în cărți.

La vârsta de doisprezece ani, Simona Popescu era bântuită de coșmaruri,


având și straniul obicei de a adormi în dulap sau în lada în care se păstrau
așternuturile. Aceste coșmaruri au fost botezate de către însăși autoarea
romanului „Dede”. Douăzeci de ani mai târziu, aceasta încearcă să pătrundă în
gândurile fetiței de odinioară. Într-o zi, părinții o găsiseră țipând din toți
rărunchii în lada cu așternuturi. Bănuiala lor fusese că fetei îi era teamă de
întuneric, însă strigătele ei aveau o altă cauză. În întuneric, rămasă în
compania propriilor gânduri, a ajuns să se vadă în chipul unei bătrâne urâte,
al unei sperietori, al unui schelet cu un rânjet înspăimântător. Acela a fost
momentul în care ea a făcut cunoștință „cu mirosul și culoarea și gustul de
carbon al fricii”. Deși fusese învățată să creadă în Dumnezeu, odată ce citește
„Legendele Olimpului”, se teme mai tare de zei. Totuși, la vârsta de unsprezece
ani, ea intră într-o biserică veche și observă o pată neclară în plin întuneric.
Este convinsă că-l văzuse pe Dumnezeu, dar la vârsta de cincisprezece ani
citește într-o carte de filosofie că Dumnezeu nu exista. Gândul i-a oferit
senzația de eliberare, întrucât nu mai simțea că urma să plătească pentru
greșelile comise.
Câteodată, autoarea resimte pericolul uitării. Astfel, ea încearcă să păstreze
amintirile tuturor identităților pe care le-a avut de-a lungul timpului
(„Intercorporalitate. Reîncarnări. Alunecând dintr-o existenţă în alta, dintr-un
corp în altul. Transferuri. Glisări. Materie, senzaţii, imagini, densităţi, energii,
fiinţe prăbuşindu-se în ele însele, ca un colapsar, restructurări, simone şi anti-
simone”) prin intermediul scrisului.

În concluzie, romanul „Exuvii”, scris de Simona Popescu, reprezintă


încercarea reușită a autoarei de a se înțelege pe sine, de a redobândi propria
identitate, prin intermediul amintirilor.
Comentariu
Cuprins

 Introducere
 Semnificaţia titlului
 Tema 
 Rezumatul pe scurt
 Operă epică
 Apartenența la specie
 Perspectiva narativă
 Concluzie

Introducere
În introducerea oricărui eseu sau comentariu despre „Exuvii” este important să menționezi, în
primul rând, date despre autor și operă. Este întotdeauna de apreciat dacă știi data publicării
textului studiat. De reținut: introducerea cuprinzătoare va convinge profesorul corector încă de la
început de faptul că ești bine familiarizat cu subiectul propus!

Exemplu

Romanul „Exuvii”, de Simona Popescu, a văzut lumina tiparului pentru prima dată în anul 1997.
Opera are caracter autobiografic, deși ea nu cuprinde întâmplări propriu-zise, ci mai degrabă
fragmente ale amintirilor autoarei în legătură cu ipostazele ei trecute (aparținând diferitelor
perioade ale vieții acesteia), pe care ea încearcă să le reunească, în vederea întregirii propriei
identități.

Semnificaţia titlului
În ceea ce privește titlul romanului, trebuie să menționezi detalii legate de simbolistica acestuia.
El nu a fost ales la întâmplare, ci are o deosebită semnificație referitoare la modul în care autorul
vede natura umană și transformările suferite de către aceasta. Fiecare cuvânt ce formează titlul
romanului este important și trebuie analizat!

Exemplu

Titlul romanului („Exuvii”) se compune dintr-un substantiv comun la numărul plural. Exuviile
sunt reziduuri rămase în urma desfășurării procesului de maturizare al diverselor organisme (de
exemplu, carcasele lăsate în urmă de fluturi după transformarea din omidă, pieile lepădate). La
nivel interior, și oamenii procedează astfel odată ce intervine maturizarea: renunță la identitățile
trecute, îmbrățișând mereu noi ipostaze. Simona Popescu, însă, își propune regăsirea acestor
ipostaze și reunirea lor, în vederea unei regăsiri autentice a sinelui.
Tema 
O bună analiză a oricărui text literar trebuie să conțină informații referitoare la tema reflectată în
cadrul lucrării analizate. Este important să menționezi faptul că, în cazul romanului „Exuvii”,
temele pot varia, însă toate se află în strânsă legătură cu tema redobândirii unității ființei umane.

Exemplu

Romanul are în centru tema redobândirii unității ființei umane. Aceasta se realizează printr-un
lung proces de explorare a sinelui, prin rememorare și regăsirea identităților pierdute din diverse
etape ale vieții autoarei („Cum să se înţeleagă fetiţa băieţoasă de la 4 ani cu momâia de la  6 sau
cu fetiţa bătăioasă de la 9 ani, tocilara de la 11 cu leneşa de la 16, slăbănoaga de la 15 cu grăsana
de la 17, anemica de la 19 cu vitala de la 21, urîta de la 10 cu frumuşica de la 13, visătoarea de la
16 cu proasta de la 15, eleva cu profesoara, fecioara cu femeia…?”).

Rezumatul pe scurt
Recomandăm realizarea rezumatului romanului ținând cont de structura sa, și accentuând doar
cele mai importante elemente, având în vedere faptul că romanul are o întindere mai lungă decât
alte opere literare. Astfel, în redactarea acestui rezumat vei stabili cu atenție întâmplările-cheie
petrecute de-a lungul romanului.

Exemplu

Călătoria Simonei Popescu este una de tip interior, tot ceea ce se află în plan extern fiind
prezentat în forma unei proiecții subiective a lumii observate dintr-un punct interior. Universul
interior complex al personajului-narator reprezintă pretextul pentru explorarea mediului extern
de către un om ce posedă o infinită curiozitate privind recuperarea autentică a sinelui. Astfel,
Simona Popescu identifică și revine la numeroase identități pe care le adoptase de-a lungul
timpului, acestea luând, parcă, forma unor personaje. Fiecare dintre aceste personaje are atitudini
și preocupări diferite.
[...]
Prezența altor personaje în cadrul operei are un rol pur convențional, permițând respectarea
normelor logicii construcției textului. Autoarea resimte adesea pericolul uitării, încercând să
păstreze, prin actul scrierii, amintirea multiplelor ipostaze pe care le adoptase de-a lungul
timpului  („Intercorporalitate. Reîncarnări. Alunecând dintr-o existenţă în alta, dintr-un corp în
altul. Transferuri. Glisări. Materie, senzaţii, imagini, densităţi, energii, fiinţe prăbuşindu-se în ele
însele, ca un colapsar, restructurări, simone şi anti-simone”).

Operă epică
Demonstrația cum că o anumită operă literară aparține genului epic se face conform definiției
acestuia. Astfel, opera epică este opera literară scrisă în versuri sau proză în care autorul îşi
exprimă indirect sentimentele prin intermediul acţiunii şi al personajelor. Opera epică poate fi
narată, iar acțiunea poate fi împărțită pe momentele subiectului. Modul de expunere principal
este narațiunea, însoțită de dialog.

Exemplu

Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în versuri sau în proză, în care autorul își
exprimă în mod indirect gândurile, trăirile și sentimentele, prin intermediul acțiunii și al
personajelor. O operă epică poate fi narată, iar modul de expunere principal într-un astfel de text
va fi întotdeauna narațiunea, urmată fie de descriere, fie de dialog.
[...]
În concluzie, romanul „Exuvii” se definește drept operă epică, întrucât conține acțiune bine
determinată în timp și spațiu, narațiunea repezintă modul de expunere predominant, fiind însoțită
de descriere. Prezența naratorului se observă cu ușurință, alături de exprimarea indirectă a
sentimentelor acestuia, prin intermediul acțiunii și al personajelor.

Apartenența la specie
Înainte de a formula demonstrația cum că o anume operă literară este un roman, primul și cel mai
important lucru pe care trebuie să îl reții este definiția acestei specii literare. Trăsăturile reieșite
din definiție trebuie să apară și în enunțul demonstrației tale. Astfel, profesorul va ști nu numai
pe ce îți bazezi argumentele, dar și faptul că acestea sunt bazate pe informații valide. 

Exemplu

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă,
desfășurată pe mai multe planuri narative. „Exuvii” este o operă epică, în proză, de întindere
mare, deși personajele sale nu sunt numeroase, iar protagonista (aflată în ipostaza personajului-
narator) este singurul personaj bine individualizat. 
[...]
Firul epic al operei se desfăşoară pe parcursul întregii vieți de până atunci a autoarei. Astfel,
relatarea începe cu momente petrecute pe vremea când Simona Popescu se afla încă la o vârstă
fragedă, procesul de maturizare al autoarei fiind urmărit alături de modificările suferite de
propria identitate.
[...]
Având în vedere trăsăturile menționate mai sus, opera „Exuvii” aparține speciei romanului. 

Perspectiva narativă
Perspectiva narativă reprezintă poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile,
întâmplările narate și se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului. Aceasta include
relația autorului cu întâmplările respective, fiind în strânsă legătură cu tipul de narator prezent în
cadrul operei studiate.

Exemplu
În romanul „Exuvii”, perspectiva narativă este cu totul inedită, întrucât vocea narativă se
transformă constant, oferind impresia unui joc. Astfel, fragmentele relatate la persoana a doua
alternează (și chiar se confundă pe alocuri) cu acelea relatate la persoana întâi sau a treia. Acest
procedeu contribuie la ambiguizarea puternică a perspectivei narative, astfel încât spațiul
temporal pare irelevant. 

Concluzie
În încheierea eseului sau a comentariului despre „Exuvii” poți apela fie la o opinie a unui critic
literar, fie la reluarea unor idei-cheie pentru a rezuma principalele observații privitoare la textul
analizat. Accentul va cădea pe cerința principală din subiectul de examen, iar concluzia trebuie
să contribuie la întărirea argumentelor expuse în eseu sau comentariu.

Exemplu

În concluzie, romanul „Exuvii”, de Simona Popescu, reprezintă procesul prin care autoarea
reușește să reunească toate ipostazele adoptate de-a lungul vieții sale, în vederea redobândirii
sinelui în mod autentic. Opera creează impresia unei întoarceri în timp, dar și în multiplele
ipostaze ale sinelui, aflate constant în pericolul de a fi uitate.